Descântec
Foaie ruptă-n toamnă, frunză de arțar
Călătoare doruri trec prin mine iar;
Ruginiul mușcă aspru din cuvinte,
Ploaia mă suspină printre crengi cuminte...
Apă ne-nfricată, șarpe tulbure,
Șoapta-mi blestemată să te vânture
Prin răscruci de drumuri, frunză arsă-n vânt
Ploile durerii să te poarte-n cânt!
Stei de piatră seacă, fum amar de iască,
Dintre ofuri grele să te izbăvească
Gura mea ce arde pietrele de moară,
Când macină grâul... Somnul să te doară!
Să te rogi de noapte, să te rogi de vânturi,
Să deslege șoapte, blestemate gânduri,
Să-mpreune-n zboruri frunze de arțar,
Toamna să te-ntoarcă în iubire iar!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre toamnă
- poezii despre ploaie
- poezii despre frunze
- poezii despre șerpi
- poezii despre somn
- poezii despre noapte
- poezii despre mântuire
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Cântec de schimb
leagănă-te, frunză de arțar
în amurgul toamnei când mă plimb.
timpului, un nemilos șperțar
te ofer ca pe un ultim schimb
pentr-o legătură de zețar,
pentr-un cântec, pentru-al vieții nimb.
leagănă-te, frunză de arțar,
în amurgul toamnei, când mă plimb.
lutul strânge cuibul de scorțar.
inima în piept e un corimb.
leagănă-te, frunză de arțar
și înșiră orele pe limb!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre viață
- poezii despre tipografie
- poezii despre schimbare
- poezii despre plimbare
- poezii despre ore
- poezii despre muzică
- poezii despre lut
Când am iubirea ta cu mine
Când am iubirea ta cu mine-i
Mai dulce-a mierlelor cântare,
Înfloresc macii pe coline
Iar soarele arde mai tare.
Când am iubirea ta cu mine
Trec toate grijile deodată
Și pot s-adorm fără suspine
Căci mă simt binecuvântată.
Când am iubirea ta cu mine
Și cerul pare mai senin.
Și orice-aș vrea să fac, știu bine,
Că va fi un succes deplin.
Îmi e de-ajuns doar o privire,
Un zâmbet sau o vorbă blândă,
Și-a mea e-ntreaga omenire,
Prin tine îngeri-mi cuvântă!
Tu îmi ești sprijin și noroc,
Puterea mea de-a face bine
Și trec prin apă și prin foc
Când am iubirea ta cu mine!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zâmbet, poezii despre succes, poezii despre noroc, poezii despre foc, poezii despre flori, poezii despre apă sau poezii despre Soare
Septembrie
Când trec cocorii către țări străine
Prin sufletele triste de poeți,
O teamă de-ntuneric cade-n mine,
Cu nostalgia-acestei dimineți.
Pe frunze cerul plânge ruginiu
Prin ochii tăi trec umbre către mâine
De mine mi-este foame și nu știu
De ce mănânc cuvintele pe pâine...
Suspină vântu-n versuri nerostite
E ca o rană vie, poezia,
Septembrie-i cu visele ciuntite
Și-și varsă amară-n lume frenezia...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre poezie, poezii despre țări, poezii despre visare, poezii despre viitor, poezii despre versuri, poezii despre tristețe, poezii despre suflet, poezii despre pâine sau poezii despre plâns
Frunză de toamnă
Toamna, un tablou arămiu
Când fiecare frunză căzută
Se pierde definitiv în pustiu
Cu tot cu povestea avută.
Toamna, un trist recital
La care o frunză suspină.
Când după ultimul ei bal
Dispare în a nopții surdină.
Toamna, expoziție de pictură
În care minunata frunză
Destinul nemilos îl îndură
Să se transforme într-o muză.
poezie de Alina-Georgiana Drosu (2 noiembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Alina-Georgiana Drosu despre toamnă, citate de Alina-Georgiana Drosu despre tristețe, poezii despre pictură, citate de Alina-Georgiana Drosu despre noapte sau poezii despre arte plastice
Mister de băieți
Ah, din fugă săream sub arțar,
smulgându-i o frunză cu dinții!
(Pieile Roșii, pe sub arțar,
goneau, arătându-și toți dinții!)
Iată lassoul, mâna, atentă,
ochește bizonul de aer...
Ah, din fugă săream sub arțar,
smulgându-i o frunză cu dinții!
(Timp suspendat, ție, copilărie,
văzduhu-ți lingea talpa și gleznele.)
Cum săreai sub arțar, copilărie,
cu genunchii lângă bărbie și gleznele!...
Iată lassoul, mâna, atentă,
ochește bizonul de aer!
poezie celebră de Nichita Stănescu din Sensul iubirii (1960)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre mâini, poezii despre glezne, poezii despre dinți, poezii despre copilărie sau poezii despre aer
Mister de băieți
Ah, din fugă săream sub arțar,
smulgându-i o frunză cu dinții!
(Pieile Roșii, pe sub arțar,
goneau, arătându-și toți dinții!)
Iată, lassoul, mâna, atentă,
ochește bizonul de aer...
Ah, din fugă săream sub arțar,
smulgându-i o frunză cu dinții!
(Timp suspendat, ție, copilărie,
văzduhu-ți lingea talpa și gleznele.)
Cum săreai sub arțar, copilărie,
cu genunchii lângă bărbie și gleznele!...
Iată lassoul, mâna, atentă,
ochește bizonul de aer!
poezie celebră de Nichita Stănescu din Sensul iubirii (1960)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaia primăverii
Plouă!-n geamuri bate ploaia...
Trece iar baba Vrâncioaia.
Se apleacă gânduri, ramuri,
Trece viața valuri-valuri.
Ceru-ndoliat se-arată.
Trec bătrâni sărmani prin sloată.
Floarea-i scuturată-n vânt,
Anii vieții numărând.
Trec prin viață și prin noapte
Anii un sobor de șoapte.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre gânduri, poezii despre crengi sau poezii despre bătrânețe
Gânduri călătoare
Gânduri călătoare
Încălzite de Soare,
Răcite de Noapte,
Gonite de vânt si ploaie
De ce mă părăsiți oare?
Simțiți că-s muritoare
Dar voi vreți să deveniți nemuritoare?
V-ați agățat de iubire,
V-ați ascuns în poezie
Și sperați să deveniți nemurire?
Nu mai fugiți de mine,
Poate ar fi mai bine
Dacă în fiecare Toamnă
v-ați lipi de frunze zburătoare
însetate de cuvinte.
Apoi, după plutiri line,
Gânduri răzvrătite
Acum așezate pe frunze
Devenite cuvinte
Veți putea rămâne
Câte o veșnicie
În mii și mii de vise
de iubire....
poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre devenire sau poezii despre zbor
Drumuri grele, drumuri albe
Drumuri grele, drumuri albe
cu pași demult uitați
se-aud copite înghețate
de cai înaripați.
Și dacă te-aș întreba
de ce mă lași pe drum,
vei spune că-i noaptea mea
cernită-n amintiri prin fum.
Anii ce cresc peste noi
se scurg în râuri de șoapte,
aș vrea să fii cu mine
în amurgul ce se prinde în noapte.
Drumuri grele, drumuri albe
ce cobor și urcă lin,
zăresc casa părintească
unde vreau să dorm puțin.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râuri, poezii despre gheață, poezii despre fum, poezii despre creștere, poezii despre cai sau poezii despre aripi
Toamnă
Te uiți cum mușcă toamna din verdele pădurii,
Cum fiecare frunză e-o inimă bolnavă -
Cu leziuni de unghii și picături de sânge?
Și-n mine bate-o frunză, ciudată și firavă,
Ce sub capriciul vremei se leagănă și plânge...
Simt trupul meu cum soarbe miresmele de moarte
Și cum își distilează parfumul diafan,
Pe mobile și statui, pe stofe și covoare,
Și-ntrezăresc pădurea culcată pe divan,
Alăturea de mine, cum tremură și moare..
Respiră încăperea arome vegetale:
De paltin, de mesteacăn, de brad și de arțar...
Iau eu, cu mâini pătate de toamna-nsângerată,
Beau sufletul pădurii și-aud bătând mai rar,
În peisagiul vieții, o frunză-ntârziată.
poezie clasică de Claudia Millian-Minulescu din Antologia poeziei simboliste românești (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre moarte, poezii despre verde, poezii despre trup și suflet, poezii despre sânge sau poezii despre sculptură
Ploi
Ploi de toamnă lungi și grele,
Ploi de toamnă, plâns de stele,
Ploi de frunze pe cărare...
Ploi în inimi și pe vale...
Vânturi reci, pustie toamnă!
Ne-aduci ploaie de aramă
Și gutui împarfumate...
Ne aduci tăcere, noapte...
Foc în sobă, plâns pe drumuri,
Aripi de vrăjite fumuri,
Umbre de dureri și șoapte,
Noapte, noapte, noapte, noapte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre tăcere, poezii despre inimă sau poezii despre gutui
Sărutul toamnei
M-a sărutat toamna pe frunte
Cu stropi reci de ploaie,
Pe pletele cărunte și pe tălpile goale!
M-a mângâiat toamna pe obraz
Cu o frunză galbenă de arțar.
Și mi-am amintit că e din nou toamnă în calendar!
Sărutul toamnei în geam cu o ramură de nuc
Mi-am adus aminte că e toamnă și păsările se duc.
M-a strigat toamna din prag cu glas dulce amarui
Eu m -am dus cu mult drag și am văzut un pom cu galbene gutui.
M-am bucurat ca un copil și am vrut să sărut toamna pe buze,
Dar ea cu un gest rușinos și umil a fugit și s-a ascuns în frunze.
poezie de Vladimir Potlog (16 septembrie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre galben, poezii despre rușine, poezii despre păsări, poezii despre păr cărunt sau poezii despre păr
La pas cu toamna
Bate vânt rece de toamnă
Gândurile mă apasă
Rămas bun frumoasă doamnă
Astăzi voi pleca de-acasă
Bate vântul printre crengi
Frunzele foșnesc de dor
Draga mea să nu mai plângi
Îmi va fi mult mai ușor...
Două sărutări pe buze
Cu arome de migdale
Și prin foșnetul de frunze
Pașii mei se pierd agale...
Mă lovesc ușor de-o cracă
Pe aleea cu mulți tei
Toamna asta ne dezbracă
Și pe mine și pe ei...
Tu rămâi seacă pe scară
Ei rămân la fel de goi
Ne vedem la primăvară
Frunze noi... săruturi noi...
poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tei sau poezii despre prezent
Parfumul căutărilor târzii
Din ochii mei se recompune cerul
În toamna care cade-n dezolare,
Și orice frunză poartă către zare
Rugina ce-a mușcat de buză fierul.
Mă rătăcesc în șoaptele ce vântul
Ți le-a furat când a ieșit din vară,
Se coace-n mine-o dragoste amară,
Când mă pătrund ca ploile pământul.
Arunci spre mine uitătura sobră
Și-mi pare bruma mângâiere blândă,
Îmi ești extaz deodată și osândă-n
Cărămiziul ochilor de cobră.
Sunt beat de tine ca de-o apă sfântă
Ce poartă-n ea parfum de struguri copți,
Vândut nesomnului atâtor nopți,
Rămân tăcerea care te cuvântă.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre struguri, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
O vioară plânge-n noapte
Încă îți mai scriu poeme, și pe note le aștern,
Iar în ceas tarziu adesea, eu ți le trimit pe vânt.
O vioară plânge-n noapte, pe-ale sale strune dragi
Simfonii cu lacrimi scrise, al iubirii bun rămas.
Pe o rază de la lună, notele zboară spre cer
Tremurând de-nfiorare, la fereastra ta alerg.
Bate într-una gândul meu, îți așez sărutul dalb
Pe o frunza îngălbenită, de al toamnei rece voal.
Îți compun o simfonie pe al lacrimii păcat,
Pe un viers de poezie, scris pe-o frunză de arțar.
La sărutul tău visez, vreau aroma lui să simt...
Eu nu te-am atins vreodată, doar în vise te-am văzut.
Doar în vise-n miez de noapte, îți simt focul ce mă arde,
Ca un fulger care cade, noaptea-n nopțile cu ploi.
Toamna a sosit din nou, a câta de când te aștept...
Tu departe ești de mine, oare de ce te iubesc?
Toamna acoperă cărarea, frunzele în zbor mai cântă
Către tine-n miez de noapte, poartă note pe-a ei frunze.
Eu pierdută printre vise, zbor și mor ca și un flutur...
Azi pe note de vioară cânt iubirea mea pierdută.
Inima-mi nebună este, tot ce-a suferit, azi uită...
Ea se-închină neîncetat, glasului ce a iubit.
Și pe-a notelor dulci liră, astăzi îți trimit din nou,
Un poem pe frunze triste, și cu lacrima în ochi.
poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte de toamnă
Tăcere... e toamnă în cetate...
Plouă... și numai ploaia dă cuvânt
E pace de plumb, e vânt, și pe vânt
Grăbite, trec frunze liberate.
Deschide, dă drumu, - adorato,
Cu crengi și foi uscate am venit,
În târg, o fată tristă a murit,
Și-au dus-o pe ploaie, și-au îngropat-o...
Dă drumu, e toamnă în cetate -
Întreg pământul pare un mormânt...
Plouă... și peste târg, duse de vânt,
Grăbite, trec frunze liberate.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plumb sau poezii despre pace
Eu nu știam
Tu îți puneai o mână
pe fruntea mea,
iar eu nu știam
ce fel de frunză
a toamnei
mi-a împodobit
fruntea.
Tu mă priveai zâmbitoare
în somnul meu,
iar eu nu știam
ce fel de nor
îmi apără visul
de soare.
Tu îmi vorbeai
în șoapte atât de calde,
iar eu nu știam
cum de adie
un vânt plăcut
prin gândurile
mele.
Tu m-ai învelit
cu sufletul tău,
iar eu n-am știut
când m-am lăsat cuprins
cu totul
de tine.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apărare
Doamne, ai uitat de mine?
Unde-i, Doamne, porția mea de bine,
Dup-o viață de amar și chin?
L-ai gătat pe tot până la mine
Și mă minți cu una de venin?
Ai fost darnic însă cu necazul
Și mi-ai dat cât am putut să duc
Iar când fu să trec și eu pârlezul
Bucurie n-ajunsăi s-apuc...
Mi-ai găsit un rest de fericire
Pe-o juma' de gura să zâmbesc...
Am luat însă lacrimi în neștire
Zece vieți de plâng nu le sfârșesc.
Îmi daduși ca partener de drum
Omul fals, pervers și mincinos
Să mă sting ca cel din urmă fum
Cu durerea jar mâncând în os...
Spune, Doamne, cu ce ți-am greșit
Oare nu-s și eu copilul tău
Viața mi se-apropie de sfârșit
Și-avusăi parte numai de rău.
Lasă-mi, Doamne, anii ce-i mai am
Liniștiți, și dă-mi un strop de bine
Din iubire dă-mi măcar un gram
Să nu zic că ai uitat de mine!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minciună, poezii despre uitare, poezii despre sfârșit sau poezii despre metrologie
* * *
Ca umbrele-n lumină
ne stingem rătăciți;
Ca umbrele în noapte
ne rătăcim de noi;
Printre cuvinte spuse
și gânduri nerostite
negându-ne puterea
tot mergem înapoi...
Ne strecurăm prin timp
fugind de realitate;
O loterie-i viața
și-o pierdem inutil.
Strigăm că vrem dreptate,
dar știm că nu se poate
și ardem resemnați
al zilelor fitil...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre realitate, poezii despre lumină, poezii despre dreptate sau poezii despre cuvinte
Imperiu de purpuriu arțar
Fiecare te cântă mereu
Prin visele sale împlinite
Ori prin speranțele fără hotar,
Canada mea draga -
Imperiu de purpuriu arțar!
poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre graniță sau poezii despre Canada