Iar trăire

Sunt rănit de dorul tău
şi de ochii tăi de toamnă
simt că pic, că-mi vine rău
că nu-mi eşti de mână doamnă

Fug de tine cât mai pot
şi tu vii cu foc şi gheaţă
şi topit eu te provoc
c-o câmpie de verdeaţă

Mă îmbăt cu aşteptări
şi-mi las visele de noapte
şi te-aruncă-n gândul meu
tot ca ziua ce mă arde

N-aş fi vrut să te cunosc
să trăiesc iar o iubire
soarta mea iar vrea să fiu
ameţit de a ta fire

Ninge de când te-am zărit
cu petale peste iarbă
firul ei a înflorit
pentru tine doamnă dragă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna mea, iubită doamnă...

doamna mea, iubită doamnă,
m-amăgeşti cu ochii tăi,
porţi în ei culori de toamnă,
mă cufund în ei ca-n văi,
porţi în ei culoarea frunzei,
în ei verde maroniu,
dăruiesc un foc al muzei
cu sclipiri de argintiu

doamna mea, iubită doamnă,
mă dor toate când privesc,
trupul tău sculptat de-o daltă,
m-a făcut să-nebunesc,
m-a făcut să-mi piară somnul,
m-a făcut un aiurit,
rog în seară Tatăl Domnul,
doar puţin să-ţi fiu iubit

doamna mea, iubită doamnă,
cred că-mi dai atâta dor,
de nu pot să-l car de-odată,
pe-al meu trup rătăcitor,
dar mi-e bine sub povara,
ce mi-ai pus-o peste trup,
nu mă plâng dar doare seara,
când de tine eu mă rup

doamna mea, iubită doamnă,
prinde-te de dorul meu,
mângâie-l şi ia-l în seamă,
să nu-mi fie aşa greu,
să nu-mi fie noaptea albă,
să nu-mi ţină ochi deschişi,
mult aş vrea, în mare grabă,
de o viaţă să fim prinşi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te-am iubit

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Iar păru-ţi mirosea a mere coapte,
Îţi respiram în ziua aceea, doamnă,
Sărutul cald intersectat cu şoapte.

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Stele cădeau în tainice priviri,
Îţi mângâiam în ziua aceea, doamnă,
Cordul trezit de valuri şi simţiri.

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Din noi plecau pierdute trenuri,
Plângeau în ziua aceea, doamnă,
Îmbrăţişări ieşite printre sternuri.

Când te-am iubit era atâta toamnă
Şi-n gândul meu deschide-voi o nişă,
Să-nmormântez în ziua asta, doamnă,
Iubirea toamnei noastre... interzisă.

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început

Nu ştiu în ce formă şi format mai eşti,
de mai crezi aiurea multele poveşti,
nu mai ştiu de tine de atâta timp
şi îmi pare totul prins în contratimp.

Soarele arzând încă ne mai leagă,
luna cum o fi şi-a ei rază dragă,
praful plutitor în forme uşoare,
nopţile arzând şi fugind amare.

Nu mai ştiu de tine şi aş vrea să ştiu,
parcă, aveai părul în ton auriu,
ochii pierzători în culori de toamnă
şi gene întoarse şi-un parfum de doamnă.

Începând cu tine totul a-nceput
şi ora aceea să o uit n-a vrut,
vine după mine oriunde aş fi
şi dacă adoarme am un dulce chin.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă, doamnă...

de-ai ştii ce repede aleargă timpul
şi cât de repede şi noi,
acum, acum, ne este drumul,
topit în cruci şi în noroi

topit în cerul plin cu sfinţi,
iubita mea, iubită doamnă,
e dusă vremea de poveşti cu prinţi,
e toamnă, doamnă, este toamnă

ne-a mai rămas, un an, o oră,
ne-a mai rămas, dar cine ştie,
iubită doamnă, hai la horă,
să ne jucăm şi ce-o să fie

priveşte, în perete ai oglindă
şi chipul tău e tot frumos
dar e albit şi toată truda
s-a pus pe părul arătos

iubită doamnă, mai e timpul
să ne avem, să ne iubim,
să ne furăm în noapte chinul,
de-a adormi prin flori de crin

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcări scrise

Când îmi îndrept gândul spre tine
din negură zăresc senin
şi se trezesc minuni în mine
şi sunt din nou al meu stăpân
şi îmi cresc aripi de petale
să pot să zbor, să pot să vin
să stau în faţa lumii tale
şi tot ce simt să îţi închin

Îmi eşti o coastă, cea mai dragă,
din trunchiul meu îmbătrânit,
şi cuget nopţile de ambră
în şoapte scrise râd cu rând
şi poate le auzi cuprinse
în lutul tău cel mai sfinţit
trăind din nou în necuprinse
visări din cerul înflorit

Comunicăm doar sufleteşte
oriunde eşti, oriunde sunt
şi ne dorim dumnezeieşte
spunându-ne mereu în gând
şi ochii mei vor să-ţi mângâie
lumina ochilor spre Sfinţi
şi paşii mei să te urmeze
până-n pământ împătimiţi
şi să răsar tot lângă tine
într-un arbuşti de liliac,
să te îmbăt mereu de mine
şi-al meu parfum să-ţi fie drag

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aievea

Fii binevenită, doamnă!
Ai răspuns chemării mele,
Eu sunt îngerul de noapte
Şi n-am coborât din stele.

Sunt aievea tot ca tine,
Doar c-am luna-n noaptea mea,
Nu-i lumina ei de vină,
De timid te-oi săruta.

Tot ce e în jurul nostru,
Negura foşnind prin pomi,
Florile şi iarba lungă,
Îmi şoptesc că poţi s-adormi.

Pune-ţi deci pe al meu umăr,
Părul tău înmiresmat,
Am să te cuprind de mijloc,
Prinde-mă şi tu de braţ.

Fii binevenită, doamnă,
Doamna mea, cât te-am visat!
Ai venit acum în toamnă,
De-astă vară, te-am strigat.

Draga mea, dorită doamnă,
Crinul meu înmiresmat,
Ştiu că paşii ne condamnă
Obosiţi cât au umblat.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşti, Doamnă

Din cer cad ape, şiroind.
Pădurea are chipul tău,
Cu ochi de ghindă,
Păr de-alun,
Miros de vânt
Si gust de toamnă.
Eşti bine azi,
Iubită, Doamnă?

Nu eşti. Ţi-e dor
Si jale-ţi este.
Iei cartea de pe raft,
O pui la loc.
Tai ceapa, o căleşti.
Ce gust de toamnă!
De ce pui lacrimi,
Dragă, Doamnă?

Şi gogoşar? Ardei?
De toate pui?
Ti-e gandul dus
Departe-n alte zări.
Adună-te, că arde oala.
Inchide uşa, că e toamnă.
Ba plângi, ba râzi....
Tu iubeşti,... Doamnă.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine!

Astăzi eşti cea mai frumoasă
şi ai un motiv să fii,
te-ai gătit să ieşi din casă
la lumina ăstei zii!

Ţi-ai prins la reverul hainei
multe care te-au vrăjit
şi-ţi atârnă felurite
mărtişoare ce-ai primit!

Astăzi eşti cea mai frumoasă
şi eu te zăresc aşa,
nu-mi dau seama ce te face
mai minune, mai ceva!

Arătai şi ieri tot bine
dar astăzi nu ştiu ce ai,
ai în tine primăvara
şi mai ai un colţ din rai!

Mă înnebuneşti cu ochii,
mă înnebuneşti cum eşti,
astăzi eşti cea mai frumoasă
doamnă dragă, mă uimeşti!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea...

ţi-aş da o floare la sfârşit de an
şi-o dulce sărutare,
şi-o creangă ruptă dintr-un ram,
cu boabe dulci şi-amare

dulceaţa când ne împăcăm,
amarul când ne ceartă,
frumos mă simt când ne iertăm,
urât mai sunt în ceaţă

ţi-aş da un drum să ştii să vii,
mereu, mereu la mine
şi dulce aş fi şi te-aş iubi,
pe tine, doar pe tine

iubita mea cu ochi căprui,
căpruiul tău mă doare,
aş vrea să fie al nimănui,
al meu să-mi fie floare

căci floarea inimii îmi eşti,
şi simt cum bati în mine,
te strâng să nu îmi ieşi din piept,
să nu mă rupi de tine

m-ai ameţit cu un cuvânt
şi amorţit mi-e visul,
beţia ta m-a tot cuprins,
şi-mi place asfinţitul

şi-mi place râsul tău nebun,
şi când mă cerţi îmi place,
mă vreau cu tine peste fum,
mă vreau cu vino-ncoace

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partenerii paradisului

- Bună seara, doamnă.
- Bună seara, domnule.
- Vă privesc până sub inimă, doamnă.
- Ştiu; dar şi eu vă privesc, domnule.
- Vă cunosc şi urna de veci, doamnă.
- Nicio grijă, şi eu vi-o cunosc
pe-a dumneavoastră, domnule.
- Mă enervaţi cumplit, doamnă.
- Şi dumneavoatră, nu mai puţin, domnule.
- Înseamnă că nu se mai poate face
nimic, doamnă.
- Desigur, domnule. Acesta e şi rostul
egalităţii dintre noi, dragă domnule.
- Nici să trăim, doamnă?
- Nici. La ce bun, domnule?
- Nici să murim, doamnă?
- La ce bun, domnule?
- Nici să vă las să trăiţi, doamnă?
- La ce bun, domnule?
- Atunci... vă ucid, doamnă!
- La ce bun, domnule?
- Dar eu sunt un geniu, doamnă?
- La ce bun, domnule?
- Vă asigur că sunt nebun, doamnă!
- La ce bun, domnule?
- Daţi-mi un "Do" de jos, doamnă...
- Aveţi un "Do" de jos; muriţi liniştit,
domnule!

poezie de Ion Crânguleanu din Riscul certitudinii (1985)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persuasiv

Persuasiv, gândul întreabă:
-Sunt paşii tăi, sau frunze-n iarbă?
Iubirea îmi răspunde-n şoaptă:
-Sunt eu, mi-e dor de tine Doamnă!

Ştiam că gândul nu mă-nşală,
Dar mai întreb a doua oară:
-Eşti tu acela de departe,
Venit acum, în miez de noapte?

-Sunt eu, cu inima în palmă,
Nu te-am uitat o clipă, Doamnă,
Aştept o-mbrăţişare caldă
Sub frunze care stau să cadă.

poezie din Efemer, lumini şi umbre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întinde-ţi braţele...

întinde-ţi braţele şi ia-mă
şi pune-mă la gât ca pe-o năframă
şi pune-mă în visul tău de noapte
şi nu mă arunca prin lacrimi scuturate
şi de te cheamă dorul, pleacă undeva,
dar ia-mă şi mă prinde, de-o inimă, a ta

cuprinde-mă în ochii ce-i străluceşti când râzi
şi-n gândul tău de noapte, încearcă, să m-ascunzi
şi pune-ţi faţa-n pernă şi-ascundeţi un suspin
şi cheamă-mă la tine şi sigur am să vin
şi dacă nu mă chemi, eu tot voi fii pe-aproape,
te voi veghea pe unde călătoreşti în noapte

cuprinde-mă în suflet, dor al tău,
cuprinde-mă, să simt că-mi este rău
şi poate aşa m-ajută bunul Dumnezeu,
să îţi trimită gândul, focul, meu,
să îţi aprindă dorul cu aşa văpaie,
să-ţi ardă inima şi să ţi-o-nmoaie.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt lacom, Doamnă ( Parodie după Sunt tânăr, Doamnă de Mircea Dinescu)

Sunt lacom, Doamnă, vinul nu curge fără rost
Şi ochiu-mi hulpav cată fripturile în sânge.
Nu-mi pasă şi-orice cumpăr, nu mă mai uit la cost.
După mai noi reţete, inima de dor plânge.

Sunt lacom, Doamnă, lacom şi am visat destul
La ciorba de potroace, la borşul meu de miel.
Cum nu mai am vreo treabă, măcar să mor sătul.
Nu fac rabat la banii ce-i am în portofel.

Sunt lacom, Doamnă, lacom şi chiar mă ţin semeţ
Şi-mi place să beau vinul alături de-o cochetă,
Dar când se-aduc platouri cu carne de mistreţ,
Mă salt şi-mi tai o halcă, mânjit pân' la manşetă.

Sunt lacom, Doamnă, lacom, curelele mă ţin.
Mănânc cu-nfrigurare claponi, curcani, berbeci
Şi lăutarii-mi cântă până ce eu termin,
Stacanele umplute cu vin de soi, din beci.

Sunt lacom, Doamnă, lacom, ca uliul mă reped;
În loc să îţi fac curte, să nu te indispună,
Că îmi sticliră ochii la pulpele de ied.
Iertare, scumpă Doamnă! Sunt lacom... Noapte bună!

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Damme-Jeanne...

Te-am ales după sprânceană,
Cu mine nu eşti rea
O, Dulcineea mea,
O, dulce damigeană!

Te-am ales să-mi fi ca soaţă
Căci din toate nu eşti hoaţă,
Să mă-nşeli tu n-ai cum dară
Te golesc, te umplu iară,
Tu mă-mbii din ochiul gurii
Să-ţi simt fructele pădurii,
Eu te iau frumos de toartă
Şi-mi deschid a vieţii poartă....

Bună eşti de pus la rană,
Cu mine nu eşti rea
O, Dulcineea mea,
Nu-nchid fără tine-o geană!

Dragă Jană, Sânziană,
Orice nume-ţi dau eşti strană,
Şi din iarnă până-n toamnă
Te respect ca pe o doamnă,
Vişine, coarne, cireşe
Sufletul mi-l ţii în feşe,
Tu morgană, damigeană,
Pentru tine am drăgană!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 septembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnă iarbă

Doamna mea dinspre câmpii
Bate vânt de reci securi
Plâng amiezile în fructe
Şi lumina în păduri.

Doamnă iarbă, eu mai sunt
Cântecul de sub pământ
Murmurat în lacrimi line
Peste hohotul din tine.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu moartea

Era într-o noapte înstelată,
Stăteam pe-o bancă în cimitir.
O doamnă, în negru îmbracată,
Mă întreabă de ce oare eu mă mir.

Mă uit la ea, o studiez si o privesc,
Ca dintr-un vis, odată mă trezesc.
Şi nu-i răspund, dar mă gândesc,
De ce eu oare trebuie să-i vorbesc?

Şi grabnic, gândul meu îmi zboară
La moartea ce mă caută iară.
Şi-mi zic în gând, cu vocea tremurată,
O! cât de frumoasă eşti tu doamnă îmbrăcată.

Se uită lung la mine, acum şi tace,
De parcă ar vrea, în grabă, să mă înhaţe.
Cu măna întinsă spre mine tremurând,
M-ar vrea acolo, lângă ea, în mormânt.

O! moarte cât de neagră şi urâtă eşti,
De ce la tine atât de tânăr mă doreşti?
Te rog, fă-ţi milă şi mă lasă să trăiesc,
Şi vino să mă iei atunci când eu îmbătrânesc.

La tine în fiecare zi tu iei
Bărbaţi, bătrâni, copii şi chiar femei.
Dar de odată zorii zilei se ivesc,
Din visul negru şi urât eu mă trezesc.

poezie de Dorel Marin (17 iulie 2018)
Adăugat de dodorel62
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete albe

Păcat că toamna-i petrecută
şi vara a rămas pierdută
păcat că ninge iarna mată
pe câmpuri fără de verdeaţă

Păcat că ninge prin pădure
şi fulgii cad şi-s albi pe mure
şi murele sunt prea uscate
şi vântul rece mă răzbate

Ninge de ieri şi flori de gheaţă
au răsărit de dimineaţă
păcat că iarna-i viscoloasă
şi tu nu vii prin alba-i ceaţă

Sunt frunze albe pe cărare
şi îngheţate lăcrămioare
şi tu nu eşti mângâitoare
şi tu nu eşti s-apară soare

Păcat că timpul nu aşteaptă
să mă mai chemi ca altădată
păcat ca ora e târzie
şi tu nu eşti ca să îmi fie...

Ninge mai des de data asta
şi iarna smăltuieşte viaţa
şi albul ei s-a pus pe mine
şi încă îmi e dor de tine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertăţi să-mi pierd?

Lasă să mă-nvăţ cu tine
şi nu-mi lua singurătatea,
ea a fost mereu cu mine...
nu m-a înşelat cu viaţa.

Lasă-mă, te rog, aşteaptă!
Să o părăsesc de voie,
mintea nu vrea să conceapă
să-mi fie stăpân o ''Zoie''.

Lasă să mă-nvăţ cu tine
şi cu şaua când mi-o pui,
sunt un cal foarte sălbatic
şi-mi e gândul tot hai-hui.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti aşa departe...

pe cine să iubesc, poate pe tine,
dar nu te înţeleg, chiar de îţi scriu în rime,
încearcă tu puţin, prin vorbe nerimate,
să îmi explici de ce, sunt singur peste noapte

tu eşti aici dar simt, că-mi eşti aşa departe,
îţi simt în infinit, un gând în altă parte,
sunt singur şi în doi, mă simt străin în casă,
ce este între noi, nu-i dragostea aleasă

e ora prea târzie, să ne-amăgim în salturi,
degeaba-n poezie, eu te îmbrac în daruri,
degeaba ne privim, ai ochii plini de gheaţă,
cred că noi doi simţim că stăm legaţi c-o aţă

nu te întrebi de ce, tăcut ne este patul,
dormim cu ochi deschişi şi ne rugăm la Naltul,
te-aud ce greu respiri, te depărtezi de mine,
ţi-e frică să te-ating, te tragi mereu spre tine

încerc să te mângâi, să te întreb o vorbă,
îmi spui că e târziu şi chemi o noapte oarbă,
te faci că dormi dar ştiu, că stai doar nemişcată,
adormi într-un târziu, eşti rece ca o piatră

e noapte şi-i târziu, eu te păzesc de toate,
privesc dar nu te văd, prin umbre colorate,
văd nuanţele de gri şi negrul ce împarte,
un loc de amăgiri şi vise sfărâmate

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii

Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopţii taină
Te ascunzi în întuneric şi te pierzi, iubită doamnă,
Când frunzişul fiintei mele, lutul, straniu modelează,
Şi fantasmele durerii sub privirile-mi dansează,
Mă ascund în ceaţa pleoapei de smarald şi-n dulce somn
Îţi spăl tălpile de gheaţă şi sub vraja lor adorm.
În a timpului clepsidră îmi cern visele şi dorul
Şi las luna să răsara... şi să mă cuprindă somnul...

Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopţii taină
Las, sub valul mângâierii, umbra-n ceţuri să răsară,
Când înjunghiat de doruri, cad străin şi îmi astâmpăr
Setea crudă de săruturi cu duioase flori de nufăr,
Tu, iubito, dormi în taină! Dormi... căci veşnica-ţi chemare
Azi, e-atâta de departe şi atât de aspru doare...
Îţi ating neiertătorul gând, cu marginea privirii
Şi cad pradă disperării, în adâncurile firii.

Te ascunzi în întuneric şi te pierzi, iubită doamnă,
Stea la margine de lume, bântuit frunziş de toamnă,
Îmi cunoşti întunecarea, tu, stihie îmbrăcată
Azi, în rochie de iarnă... Pentru toate vinovată
Eşti! Şi plata ţi se cere... Tu te-ascunzi sau te arăţi
În a ochiului strânsoare... şi-ai să pleci doar când socoţi.
Însă, doamnă, ia aminte! Suflet într-un pumn de lut,
Pentru tine voi rămâne muritor, pe-acest pământ.

Când frunzişul fiinţei mele, lutul, straniu modelează,
Scormoneşte-n pumnul celui, ce-n cuvinte re-crează
Trupul meu... Şi din nisipul strâns în podul palmei tale,
Fă margean de lacrimi calde, drum spre ultima chemare!
În ocean de îndurare lasă ţărm născut din mine
Şi înalţă-mă-n săruturi şi speranţe, către tine!
Dă-mi din falsa omenie, ideal al lumii mele,
Cheia fericirii mele ce mă va-nalţa spre stele!

Şi fantasmele durerii sub privirile-mi dansează...
Hai, deschide poarta vieţii! Tainei mele tu veghează!
Parcă nu mai curge sânge-n trupul meu... curge lumină...
Eu sunt flamura dreptăţii, tu, eşti stea diamantină.
Zbor de fluturi peste cerul gol de îngeri şi de stele
Când o însetată umbră peste lume se aşterne...
Înghiţiţi de veşnicie, dintr-un pumn de oseminte,
Am făcut alese versuri, într-o salbă de cuvinte.

Mă ascund în ceaţa pleoapei de smarald şi-n dulce somn
Caut, frământata umbră, azi, la sânu-ţi să adorm...
Şi-mi ascund în lacrimi ochii şi-mi ascund în gânduri dorul
Şi sub dulcea-ţi mângâiere simt cum mă apuca somnul.
Nu mai ştiu, e vis, e noapte, este vrajă, gând sau faptă,
Ştiu că pentru toate astea numai tu eşti vinovată.
În mirajul fericirii, în prăpastia ce leagă
Astăzi fiinţa, trup şi suflet, numai umbra ta aleargă.

Îţi spăl tălpile de gheaţă şi sub vraja lor adorm
Şi-mi ascund în întuneric, veşnic, teama de nesomn,
Căci în feeria vrăjii ce îmi fereca făptura,
Nesupus de întuneric, caut buzele-ţi cu gura.
Şi-mi spăl fiinţa cu lumina şi-mi spăl fiinţa de păcate
Şi în gândurile mele simt că nu mai este noapte.

În a timpului clepsidră îmi cern visele şi dorul,
Chiar de nu mai eşti aproape, chiar de nu mai vine somnul...
Te-am iubit! Oh! Ştii prea bine! Te-am chemat! Te chem mereu!
Şi trecând prin timpul vieţii mă topesc de dorul tău...
Mă ascund în lutul vremii, pier în lumea trecătoare
Şi în dulci metamorfoze sunt pământul peste care
Talpa ta, setoasă parcă de renaşterea-mi visată,
Caută să se ascundă, azi, la fel ca altădată.

Şi las luna să răsară... las să-mi încolţească dorul
Şi mă nasc a doua oară... Nu sunt trupul, ci sunt OMUL
Ce-n sălbatica iubire şi în iureşul furtunii,
Pentru-un strop de fericire s-a luptat cu zeii lumii
Nu sunt marea, nici nisipul, sunt un EU, ce altădată
Te-am iubit cu-nfrigurare şi blestem, frumoasă fată...
Omul piere din iubire şi-n iubire se ascunde,
De aceea te tot caut, însă tu, eşti... unde?! Unde?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!