Pe mute disperarea seamănă cu fericirea

muzica nu este o vânătoare de başi
iar ţipătul se poate mima prin pupile
oricum societatea are urechile mult prea educate
ascultă cu atenţie largă melcii cum accelerează
de la nivelul 0 la 9,8 metri pe secundă la pătrat
pe când luna latră alb la câinii mei legaţi scurt
cât să descrie un sfert de elipsă
între oceanul din castron şi regula de trei simple

din când în când întorc perna
să o scutur de vise
atunci telecomanda cade sec pe parchet
şi-mi aud liniştea cum învaţă să râdă
la poantele seci despre o lume mai bună

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume mult prea largă

te simt de parcă ai fi un ţipăt
din larma asta universală
rupt cumva în două şoapte
ca atunci când luna eliberează soarele
după o eclipsă totală
ori precum dublează pictorii lumina
cu o tuşă de întuneric

te simt ca pe o împreunare decentă
între un fulger tubular
şi disperarea din ochii unei căprioare
condamnată la moarte prin sfâşiere
de o haită flămândă de pui de lup

pe când eu fluier ca un începător
într-o biserică de aer şi stele
ca şi cum din cer mi-ai tot veni
ca un răspuns la o rugă de netot
scăpat din dogmă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două felii de pâine neagră un gând alb

mestec cu lacrimi fiecare înghiţitură
oricum la cina mea de taină
doar un fulger face pe meseanul
iar eu mă visez dansând cu stropii pe un câmp însetat
a verde a iarbă a grâu a mii de maci
şi-mi miroase a îngeri pe fiecare geană

sub cerul acesta locuiesc fără chirie
nu am nevoie de haine şi nu mă dor spinii din inimă
un măceş îmi creşte din fiecare zgârietură
ofrandă pentru gâze culcuş pentru soare

din când în când o frunză
încă în stare de fotosinteză
ar vrea să-mi cânte-n buze
despre toamnă
despre oameni de zăpadă
iar eu mă scutur de ploaie
şi-mi văd de infinit
a primăvară

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fierbe asfaltul şi se crapă ţărâna

se tânguie în dungă clopote din frunze uscate
şi e doar luna lui cuptor
ca atunci când visam la cerbi albaştri
mai ştii pădurea
mai ştii cărarea
mai ştii ceva din luna aceea mult prea rotundă
sau doar visam de nebun într-o barcă goală
pe un lac mult prea adânc pentru moarte?

între timp am iscodit izvoarele
acum secate parcă de o lume mult prea lume
şi-mi trag o parte din lacrimi
ca pe un târâş de lemne retezate de tinere
ca să nu le mai doară rădăcinile
ca să nu mai viseze aiurea la stele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-mi eşti aşa frumoasă

precum o viaţă fără moarte
prin care levitez ca un greiere
în cămara furnicilor
toamna cât mai târziu
pe brumă
când mă voi califica pe cărările raiului
numărător de frunze cu un contract permanent
în sumă fixă plus extra-bonusuri
pentru fiecare trifoi altoit la pătrat

vezi
râzi de un biet nemuritor buricit
cu damblaua poeziei
iar grănicerii iadului
mă tot împuşcă cu fluturi
să nu ajung la tine

dri la la
vai de inima mea
mult prea pregătită să asculte psalmi
cum îmi dă ghes să-ţi scutur polenul
ca într-o ciudat vis
numai bun de visat
o viaţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă aşez în mijlocul furtunilor şi închid ochii

la urma urmei aşa pot să răsucesc şi galaxiile
ce nu face un poet în delirul său
doar tu ştii cât de tare mă dor oasele
de câtă veşnicie se înşurubează într-o scoică
absurdă socoteală de cuvinte făcătoare
minunile tot nu se acceptă în calculul bugetelor
dar poate un pic de hazard nu ar strica
m-am săturat de regula de trei simplă
(fie vorba între noi ăştia care numărăm până la zero
aşa de-a doua de-a treia sau de-a infinita)
tu oricum dansezi doar noaptea
când cu un bec când cu luna când cu steaua polară
iar dimineţile te găsesc cu aripile arse sau îngheţate
îţi suflu din adâncul acesta necuprins
apoi te dăruiesc florilor de cireş
să te îmbeţi şi tu măcar o dată
aşa cum umblu eu bezmetic prin lumea ta

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pun de o afacere cu licurici

asta în loc să scutur cerul de stele
îmi trag ţărâna sub tâmplă şi privesc iarba cum se pregăteşte de coasă
îmbrac veşmântul de rouă şi răsucesc din caierul minţii
borangicul acesta ciudat când din lacrimi de înger când din fluturi nenăscuţi
deschid inima ca pe o pleoapă şi-mi întind timpanele între două lumi
ascult cu trupul deşirat cântecul cerului
cântarea păsării de foc din cenuşa amară a trupului meu
apoi ca şi când nu m-a durut niciodată m-aş mai naşte de o mie de ori

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea se micşorează cu fiecare zi

iar eu nu mai ştiu să aştept întâmplările fericite
nu mai pricep guduratul zorilor
latru acru la o lună din ce în ce mai albă
astup urechile să nu mai aud iarba cum se naşte
ochii mi se închid cu părere de rău
înainte ca lumea să-mi încapă într-o ultimă suflare
mă tem că o să plec printr-un orificiu strâmt şi rece
înapoi în negura de dinaintea primului scâncet

lumea asta se micşorează cu fiecare încercare de a o lărgi
şi îmi era aşa bine să o ştiu infinită
îmi era aşa bine să fiu nemuritor
încât vă cer iertare tuturor
că m-am născut într-o zi de 13
poate că e din vina mea
nu ar fi trebuit să caut măsuri pentru nemăsurat

lumea se micşorează cu fiecare zi
niciodată nu va ma fi la fel de largă
precum atunci când am deschis ochii
atunci când totul era într-adevăr perfect

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două hăuri destul de abstracte

calea de mijloc e doar o frânghie subţire
pe care unii filozofi dansează step
pe când sărmanii o petrec în jurul gâtului
doar doar vor atârna mai drept
în bătaia gândurilor în mângâierea dezastrelor
fiecare încercare de a măsura adâncurile
ca dealtfel toate acele încercări disperate
de a delimita într-un fel răul deşimairău
(ca pe o bănuială ciudată numită dumnezeu)
nu este altceva decât un antrenament al îngerilor
de a nu cădea sau de a nu se da la fund
înainte de a împleti lumina cu lacrima într-o cărare mai largă
..................................
dansăm în jurul macului din centrul universului
uite îţi promit că muzica va cânta la infinit
nu băga în seamă toate tristeţile mele
oricum fericirea se numără din doi în doi
rotund sferic elicoidal
din elipsă în elipsă
precum cască ciocul puiul păsării albastre
...................................
între timp punem de o strângere de fonduri
câte un leu câte un tigru câte un elefant
să facem o cale de mijloc subterană
un fel de metrou între rău şi bine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru mama

Aşa cum vrăbiuţa ciripeşte,
Iar ciocârlia cântă-n orice vreme,
Aşa cum guguştiucul gângureşte,
Îmi cânt şi eu amarul în poeme.

Aşa cum ploaia cade ca nebuna
Când norii-astupă zâmbăreţul soare,
La fel plâng ochii mei întotdeauna,
Atunci când gemi şi văd ce rău te doare.

Aşa cum marea este agitată
Atunci când bate vântul cu putere,
La fel şi mintea mea e tulburată,
Că nu pot să-ţi aduc o mângâiere.

Aşa cum în război cel plin de sânge
Priveşte-n sus şi nu-şi pierde credinţa,
La fel şi eu, când inima se frânge,
Mă rog aprins, ştiindu-mi neputinţa.

Şi-aşa cum luna, cu al ei renume,
Apune, dar rămâne între stele,
Şi tu, când o să pleci din astă lume,
Vei dăinui în versurile mele.

poezie de Octavian Cocoş (28 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ochii-mi plâng în mine

prăpădita asta de inimă este precum o stalagmită
din ce în ce mai albă şi rece
pun pariu că dacă aş îndrăzni să o gust
aş avea sentimentul că s-a născut din spuma mării
poate de aceea se cam crede afrodita
sau mai ştiu ce altă vietate numai bună de iubit

de când nu mai ştiu regula florii de cais
parcă şi cireşii înoată precum delfinii
iar sufletul meu se lasă purtat de zefir
când la poale când spre cer
doar doar zăgazul se va rupe cumva
să plâng şi eu cu sughiţuri
ca un copil rătăcit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

oamenii ăştia de nea au un tupeu nemărginit
am ştiut dintotdeauna că sunt aroganţi
poate de la cum stau cu nasul pe sus
sau cum privesc lumea cu detaşare
nici nu clipesc
se cred zei
se cred nemuritori
dar asta doar până la primăvară
când florile de cais
or să cheme fluturii
iar copilul din mine va râde în acord cu primăvara
pe când oamenii de zăpadă vor învaţă modestia
topindu-se

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vei înţelege nimicul ca alternativă

(cu siguranţă e doar o chestiune de timp)
o să plângi atunci apocaliptic
cât să umezeşti un colţişor de ştergar
nici prea alb nici prea apretat
cu lacrimi mai amare decât marea
din nefericire liniştea nu te va găsi
doar o abandonare calică
te va pătrunde ca un ghimpe de glădice
drept unde credeai că îţi bate inima

nu sunt bun de sfătuitor
mă pricep doar să văd dezastrele
ca pe cine ştie care comete
numai bune să treacă regulat
lăsându-ne de fiecare dată de ales
între o ploaie de stele
şi cea mai nesăbuită dorinţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi înţelege nimicul ca alternativă

(cu siguranţă e doar o chestiune de timp)
o să plâng atunci puţin
cât să umezesc un colţişor de ştergar
nici prea alb nici prea apretat
cu lacrimi mai amare decât marea
din nefericire liniştea nu mă va găsi
doar o abandonare calică
mă va pătrunde ca un ghimpe de glădice
drept unde credeam că îmi bate inima

nu sunt bun de sfătuitor
mă pricep doar să văd dezastrele
ca pe cine ştie care comete
numai bune să treacă regulat
lăsându-ne de fiecare dată de ales
între o ploaie de stele
şi cea mai nesăbuită dorinţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sărut cerul

şi când ninge şi când plouă
şi pe senin şi pe furtună
mă închin dimineaţa soarelui
ies apoi cu inima în pragul lunii pline
mă rog stelelor ca şi cum mi-ar auzi zbuciumul
nu caut capete de lume ci îmi văd de mersul înainte
din prăpastie în prăpastie în căutarea odihnei
îmi trimit gândul dintr-o lume într-alta
culeg cu buzele iertarea din roua florilor
tot cu buzele săvârşesc păcate nenumărate
oricum e inutil să numeri la infinit
pe altarul fierbinte al trupului aprind candela
şi-mi trec toate supernovele prin simţuri
cât să mă bucur de univers cu ochii închişi
între două naşteri şi o moarte
nu sărut icoane zugrăvite de sfinţi impotenţi
nici pe cele aurite nici pe cele din argint
nu-mi fac cruci idioate şi nici nu aduc jertfe miei
doar mă aplec în mine şi apoi mă ofer tuturor

consumaţi-mă cât mai sunt
nu vă sfiiţi să gustaţi din iubire
cu tot păcatul
cu toată pofta

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine să-mi mai înţeleagă dansul

oricum privesc inutil
cu ochii mult prea larg deschişi
la un eveniment atât de pământean
dintre mine şi umbra mea
ca şi cum ar fi ceva mult prea imoral
aproape o blasfemie la adresa zeilor
iar eu numai bun de condamnat la moarte

dansez şi zâmbesc aproape fantastic
precum un soare din spatele lunii
la final de eclipsă
deşi cunosc verdictul acesta încă de la naştere
poate de aceea râd ca un nebun
şi dansez atât de drastic
ca la un referendum despre sfârşitul lumii

iar judecătorii se tot întreabă
dându-şi coate între ei
chicotind pe înfundate
balansându-se în ritmul nisipului
de unde naiba am atâta muzică
în inima mea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicul se caută întotdeauna de nemărginire

precum fasolea lui jack de minune
iar noi o ducem din greşeală în greşeală
spre victoria finală
toate acestea în ritm de gugustiuci castraţi
pentru discursuri înalte
cât o cădere de lacrimă în praf
mulţimilor adunate de clopoţelul scuturat
ca la o festivitate a sughiţului mut
înainte de o încolonare abruptă
spre pupatul dosului suprem

oricum lumea aşa cum o ştim va dispărea subit
înghiţită de prea mult nimic autentic
aşa e când îţi scapă plugul din brazdă
din prea multele bătături făcute de la aplauze
îndelungi cu scadări şi ceva lozinci de lemn
ca şi cum ar mai conta cine pune moţul
pe o piramidă condamnată la fleşcăiala absolută

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă, copile

Din primele tale zile,
Când ochii îi deslipeşti,
Învaţă mereu, copile!
Învaţă să trăieşti!

Învaţă să creşti frumos!
Precum floarea din grădină.
Ca bradul, drept şi umbros,
Care-aspiră spre lumină.

Învaţă de la pădure
Să creşti falnic, ca stejarul!
Că omul trebuie să-ndure
Şi dulcele şi amarul.

Învaţă şi de la soare,
Suflete să încălzeşti!
Învaţă cum pe ogoare
Va trebui să munceşti!

Mai învaţă de la lună,
Minţile să luminezi!
Învăţătura e bună
Carte dacă studiezi.

Învaţă şi de la ape
Cum să-ţi limpezeşti,
Gândurile toate!
Şi să le-mplineşti.

Învaţă de la aer
Cum să răcoreşti
Suflete în vaier!
Când le întâlneşti.

De la natură învaţă
Să nu duşmăneşti!
La lume să dai povaţă
Din ce agoniseşti!

Învaţă de la toate!
Învaţă cine eşti!
Arată că se poate
O viaţă să trăieşti!

poezie de Dumitru Delcă (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica vine în întâmpinarea dansului

precum o pereche ideală într-un plan
iar din a treia dimensiune cade cuvântul
ca un fulger într-o noapte
doar păsările colibri dansează cu petalele
precum baletează păpădiile cu cerul
într-o libertate aproape de nebunie

dintr-o scoică ascultă marea ritmul
pe când o rază jucăuşă desparte perfecţiunea
în perechi veşnic inegale

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În încercarea de a da formă nemărginirii

desenez grafice în care aşez infinitul
când la stânga cu minus
când la dreapta cu plus
toată această viziune
din centrul nimicului

e ca şi cum l-aş desena pe dumnezeu
pe o cruce
răstignit din iubire
când din prea multă
când din prea puţină

toată această viziune
din centrul unui suflet bănuit
acea suflare divină imposibil de demonstrat

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea ocupă un spaţiu mult prea strâmt

poate unde sunt atâtea dureri în inima mea
încât nu mai ştiu cum de încape
şi puţinul acela de beatitudine
timidă
poate cumva supărată
pe cât de multe lacrimi adun
din zborul crud al buburuzelor
sau din treceri albe de licurici
prin noapte
ca şi cum minunea acesta de viaţă
ar sta la murat

mă cert uşor şi apoi râd descătuşat
ca un saltimbanc care a reuşit saltul mortal
din prima naştere

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!