Capodoperă vie

Pe lemnul putred al biroului,
o vază cu floarea-soarelui
minuna enigmaticii pereţi.
Şi pipa fumega de zor
în gura amărâtului scriitor.
Oasele îi erau acolo,
dar el era plecat demult.
Călătoreşte des cu gândul
pe meleagurile morţilor vii
şi pe poteci cu nuci bătrâni.
I-ai recunoaşte dramatica privire
şi din o mie de perechi de ochi.
În el se ascund toate frumuseţile lumii,
Dar tot ce văd oamenii comuni
este un trup de ceară, slab
într-o cameră galbenă...

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoanele noastre

Fost-au şi ei demult, tineri visători,
Cu obrajii rumeni la suave sărutări.

Pentru ai lor copii trudit-au neosteniţi pe pământ,
Căci, una e dragostea de mamă şi-al tatălui cuvânt.

Vieţuit-au la apusurile vieţii îndoliaţi între pereţii muţi,
Cu încreţituri adânci, doruri nestinse şi ochi greoi, frânţi.

Rămas-au astăzi cu plăcerea de a săruta vechile fotografii...
Sărutul timpului pe al lor trup, bătrânii, icoanele noastre vii...

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri (1 octombrie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Controversă

Ascultam acele poveşti,
Deşi nu era vremea lor -
Cum nu-ntelegi când priveşti
Aerul morţilor.

"Era acel tânăr prea singur!
Dar toţi îl iubeau...
- Atunci nu era aşa singur!
Sau ceilalţi nu erau.

Si-o tânără fată cu dânsul -
De-abia în lume-au plecat,
Incât îţi vine şi plânsul,
Printre-ntrebări, ne-ncetat.

Si iată, din toate, nimicul -
Un înger, apoi, s-a născut...
- Acestea erau, deci, nimicul,
Si-ndată, orice a tăcut!

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe din bătrâni

"Cu dragostea nu e de joacă",
Dar când iubita-mi este-n focuri,
Ea tot mai des, de zor "mă toacă",
Spunând să-ncerc şi... nişte "jocuri".

epigramă de Ştefan-Cornel Rodean din Daţi-mi voie! (2012)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf de stele

Carnea-mi era pierdută
în patul trist şi astronomic,
şi mintea înecată
în frumoasele minciuni ale opiumului.
Mă uitam absent la nu ştiu ce.
Cred că erai în faţa mea,
dar eu refuzam să te văd.
Prin omorul tău, pe mine
încerc să mă salvez.
Dar am amintirea asta,
ce nu-mi dă pace:
când în camera asta prozaică,
iubirea era plăcerea de a plânge
împreună.

poezie de Daniela Vizireanu (17 februarie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul era înalt şi atât de slab, încât părea mereu văzut din profil. Avea pielea smeadă, oasele proeminente, iar ochii îi ardeau cu foc nestins. Purta sandale de păstor şi tunica vineţie îi cădea pe trup ca veşmântul acelor misionari care, din când în când, vizitau satele din sertón, botezând copii cu nemiluita şi cununând perechi de concubini. Era cu neputinţă să-i afli vârsta, obârşia, istoria, dar avea ceva pe chipul lui liniştit, în obiceiurile-i frugale, în neclintita lui seriozitate, ceva ce îi atrăgea pe oameni încă înainte ca el să le dea sfaturi.

începutul de la Războiul sfârşitului lumii de Mario Vargas Llosa (1981), traducere de Mihai Cantuniari
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de călătorie

demult demult când râul era râu
nu curs de apă putred şi molâu
când fânul unduia până la brâu
când cerul era cer şi norul nor
când verdele sclipea ameţitor
când te-ntâlneai cu Domnul în pridvor
când te trezeai la ziuă cel dintâi
cu soarele zâmbind la căpătâi
cerându-ţi să-i vorbeşti şi să-l mângâi
când noaptea aţipind zăreai prin geam
cum cade luna-n ulmi din ram în ram
când te-nveleai în vis ca-ntr-un balsam
demult demult când drumul era drum
nu un infern de şanţuri şi de fum
când drumul lin şi alb şi vălurit
curgea din infinit în infinit
când erau taţi şi mame şi copii
nu simple acuplări ci căsnicii
când munţii revărsau păduri şi vii
când negura urca din văi tiptil
când te culca săgeata unui tril
demult demult pe când erai copil

poezie de Eugen Dorcescu din Drumul spre Tenerife (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vii ca o părere...

Să vii ca o părere
Din vremile curate,
Când nu era durere
Şi blânde erau toate,

Să-mi depeni către seară,
Iar eu să te ascult,
Poveşti de-odinioară
Şi taine de demult...

poezie de Pavel Coruţ din romanul Să vii ca o părere...
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua naştere

Printre tutun şi ziare
Se pierdea in lupta amurgurilor,
Perdelele îi erau murdare,
Iar drumul către odaie tot mai nedefinit.
El, pielea tuturora o atingea,
Şi miezul fructului era dulce,
Dar până la miez se sătura,
Poate, de aceea lumea îi părea,
A fi o lacrimă în oglindă,
Fierbinte şi rece deopotrivă.
Şi-a pus odată inima pe un raft,
Uitând-o, orbit de tot ce este real.
Odinioară, noi am avut aceeaşi gură,
Şi mi-a zis că va surâde la a doua naştere...

poezie de Daniela Vizireanu (29 martie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă gândesc la nimic. Da, măi. Simt totul de trăsneşte!

o să fii pe deplin fericit
mi-a spus viaţa
dar prima dată o să-ţi rup oasele
ca sā devii puternic
pe urmă inima să simţi
toţi dumnezeii
dement de vii ai iubirii

sentimentele vin sau sunt
acolo mereu
numai oamenii pleacă şi sunt
mereu prea departe de tine

doar oamenii tac cu obstinaţie
chiar din ambiţie
aşa
ca să îţi minimalizeze apropierea

iată motivul pentru care se vine
se simte
da se simte
şi nu se mai pleacă niciodată

tot ce pleacă nu pleacă din iubire
tot ce tace nu tace din inimă
de fapt dezertează silenţios
în utilitarisme nenoricite

da omule te-am învăţat
să gândeşti ca mine
te-am simţit că simţi ca mine
dar niciodată n-o să-ţi dea
nimeni puterea şi bucuria
să iubeşti ca mine

pentru că
mie viaţa mi-a rupt oasele
mie mi-a sfâşiat inima
şi eu sunt ultimul
din specia mea
de mattador dement iubit
de cel mai animalic dumnezeu

poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele lui întredeschise erau buze care vorbeau, dar nu despre iubire, ci despre spaţii de milioane de mile, ochii lui închişi erau ochi care priveau, dar nu în adâncurile altor ochi, ci în cele ale altor lumi. Sub tâmplele lui pulsau gânduri, dar nu despre frumuseţile altor femei, ci despre priveliştile siderale şi configuraţiile constelaţiilor.

Thomas Hardy în Idilă pe un turn
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kitsch-uri

Pietre-ngândurate peste val de seară
Îşi aprind din inimi şoapte îngheţate,
Le desparte vina şi-uită să mai ceară
Un tribut sălbatic la porţi de cetate.

Dar iată şi timpul se propteşte-n ceaţă,
Nimeni nu-nţelege larma din privire
Când ruga se-nalţă dintr-un cuib de viaţă –
Lung urcuşul scării, rea nepotrivire.

Dezmierdat e gândul, mă pierd în cuvinte,
Cioclii de iluzii se ascund prin umbre,
Fumuriu e versul, dar merg înainte
Înotând prin mine ori pe vise sumbre.

Singură cu cerul îmi aştern răbdarea,
Nicio răzbunare nu-i atât de dulce,
Efemer e jocul, se uită trădarea,
Până şi călăii vor vrea să se culce.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impresia unei epoci

Ploaia măruntă şi rece cădea la răstimpuri,
O femeie stătea în faţa unui ceai, pe gânduri.
În melancolia sa, ecourile oraşului sunau,
Când şi când, în oftatul ei adânc regretele curgeau.

Gândul a fost înainte de cuvânt,
Şi gândul tău cel bun a obosit să fie mut.
La urma urmei, şi eroii sfârşesc pălind,
Cu singura ta viaţă, tu ce ai de gând?

Pentru câteva hârtii, o femeie vrea iubire.
Văd, e lupta epocii tale pentru a te hrăni,
Dar dacă ai noroc, poate-ţi vei pierde banii,
Dacă nu, ca mulţi alţii, vei pierde oamenii...

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea

Plângând-au mulţi la sânul tău,
Tu, mamă ce-n chin i-ai părăsit.
Murit ţi-au fiii-n gândul rău,
De aşteptări-n van s-au veştejit.

S-au tot uitat cu ochi pietriţi
Căutând în disperare-a ta privire
Dar tu, i-ai ocolit, rămaşi înmărmuriţi
În crunta-ţi nemurire.

De ce-ai fugit precum visarea
Ce lasă nopţile pustii?
S-a întrebat de-atunci chemarea,
Anilor târzii.

Generaţii vide-au cercetat
Tărâmul lumii nepătrunse
Crezând că încă n-au aflat
Sursele-ţi de vieţi ascunse.

Dar ale luminilor copii
Regăsit te-au a lor mamă
Ce-i aşteaptai din vremuri timpurii
Pansând cu lacrimi dulci pe rană.

Caci de mult, ei au aflat
C-a ta sursă nesfârşită
Din veşnicul vis cântat,
În ei însăşi se arată.

Căci şi tu ai fost creată
Ca noi toţi, din focul viu
Deci şi tu, sfios plecată
Stai în gându-i auriu.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acces interzis

Am intrat din întâmplare
Sau hazard, pe strada ta.
Nu erau indicatoare sau ceva,
Semafoare, nici măcar.
Şi-am ajuns în faţa unui palat,
Am dat să intru, dar era încuiat.
Destinul pe post de portar,
Mi-a spus că acolo locuieşti tu, dar eşti mereu plecat,
Şi eşti foarte implicat
În realitatea i(mediată)
Şi tot timpul călare,
Plecat la vânătoare.
I-am zis: - Dar stai puţin, el m-a invitat...
Şi pe neaşteptate, mi-a detectat,
Cu un aparat extrem de sofisticat,
Sentimentele.
Apoi mi-a spus implacabil şi foarte încruntat:
-Aici accesul e interzis
Pentru persoanele
Cu gabaritul depăşit
Al sentimentelor!
-Şi pentru că eşti la prima abatere,
Te sancţionez cu avertisment,
Pentru data viitoare,
Îţi voi confisca sentimentele!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anemia tinereţii

Am alunecat în marasmul vieţii,
Iar soarele din mine e în declin.
Am înţepenit în timp, zi de zi,
Tot mai singur, tot mai tăcut.

Visurile toate m-au părăsit,
S-au risipit ca lacrimile mamei pe mormânt.
Într-o noapte răcoroasă şi amară,
Am rămas o bucată de carne străină, pelegrină. Anemia

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i fericire-n lume, dar gândul liber este,
Demult visez o soartă tihnită ca-n poveste;
Rob ostenit, mi-i gândul demult să fug de toate
Spre colţul meu de muncă şi de plăceri curate.

catren de Puşkin din Iubita mea e vremea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lemnul verde îl îndrepţi, lemnul uscat nu se mai îndreaptă, iar lemnul putred se rupe la prima încercare, ba chiar cu zgomot.

aforism de George Budoi din Aforisme (2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La câteva zile după ce am venit prima dată la Londra, la puţină vreme după sfârşitul războiului, mă găseam într-o pensiune, căreia îi spuneau hotel particular, pe lângă High Street, în Kensington. Proprietarul pensiunii era domnul Shylock. Nu locuia acolo, dar mansarda era rezervată pentru el, şi Lieni, malteza care avea grijă de casă, îmi spunea că, din când în când, mai petrece acolo o noapte cu câte o fată. "Englezoaicele astea!", se minuna Lieni.

începutul de la Măscăricii de V.S. Naipaul (1967), traducere de Ana-Maria Baciu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Goliciune lăuntrică

Rozele amantei în vază agonizează,
Uşor aplecate, având încă mireasmă.
Cafeaua înnebuneşte-n propriul neant negru şi parfumat.
Durerea se târăşte pe mine, ca o a doua piele,
Dar eu mă zbat frenetic să mă lepăd de pielea asta putredă şi rece.
Chip arhiplin de tragedii şi suflet de tinichea,
Sunt eu, acelaşi chin cu grai.

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri (iunie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesa din turn

Crescuse într-o vreme când, în ţară,
trufaşii seniori voiau putere
şi căutau, averea princiară,
s-o crească-n grabă, semănând durere
în rândul celor cu o viaţă-amară.

Plecaseră, demult, din vechea casă,
atunci când noul domn, cuprins de ură,
prin legea lui cea crudă, nemiloasă,
ameninţând cu o pedeapsă dură,
şi pâinea le-a luat-o de pe masă.

S-au aşezat în mijlocul pădurii,
departe de război şi de hoţie,
săraci, făr-adăpost sau de-ale gurii,
dorind ca libertatea să le fie
păstrată cu puterile securii.

Erau puţini, dar vrednici şi, cu anii,
au reuşit să-şi facă, împreună,
un rost, o viaţă nouă,-n care banii
n-aveau valoare-n casa lor comună,
în care fii erau chiar şi orfanii.

Pădurea lor le oferea de toate,
iar apele din râu, de peşte pline,
le completau vânatul, iar, curate,
poienile, sau margini de rovine,
erau cu multe grâne cultivate.

Ieşeau ades, în nopţi cu lună plină,
spre târguri, din ce-aveau ca să mai schimbe,
se strecurau, cu paşii de felină,
pe drumuri ce păreau pe ei să-i plimbe,
deşi distanţa nu era puţină.

Erau puternici şi atât de tineri,
încât erau priviţi de multe fete,
iar ei, de-un timp, nu mai aveau abţineri
priviri strălucitoare să-şi desfete
cu ochi ce-i admirau, cu mici reţineri.

Aşa a cunoscut-o: într-o seară
când, printre alte stele, o privire
cu ochi căprui, de-o strălucire rară,
l-au străbătut, spre suflet, cu iubire,
făcându-l să tresară prima oară.

Era în turn, era demult închisă
de-un nobil ce-a dorit-o de soţie,
dar ea, a lui, n-a fost nicicum dispusă
în viaţa ei, pereche să îi fie,
şi-a fost, în turnul dinspre nord, trimisă.

Cu fraţii lui, au fost discuţii dure,
dar, în final, au mers cu el în luptă,
au câştigat şi-au reuşit să fure
frumoasa ce din dragoste se-nfruptă,
prinţesă... într-o casă din pădure.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!