Ultima lacrimă

Ţi-a plâns trandafirul în palmă
o lacrimă-a timpului său,
când viaţa-i senină şi calmă
era mult deasupra de rău.

O lacrimă dulce-amară
ascunsă-n petale, demult,
pe care, s-o ştie afară,
i-a fost, chiar şi astăzi, preamult.

Primeşte-o şi vezi-i durerea
de după sclipirea-i de jad,
adusă odat' cu plăcerea
trimisă de umbre din Iad.

Primeşte-o, arunc-o şi spală
cu rouă scăldată-n parfum
tot ce lui îi este petală!
Nu-i loc de vreo lacrimă-acum.

Şi-a plâns trandafirul durerea
prin lacrima timpului său,
căci simte, de-un timp, adierea
iubirii din sufletul tău.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul

Trandafirul,
nepieritorul trandafir pe care nu-l cânt,
greu de miresme,
trandafirul din grădina neagră în puterea nopţii,
cel din orice grădină şi orice înserare,
trandafirul ce renaşte din uşoara
cenuşă prin arta alchimiei,
trandafirul persanilor şi al lui Ariosto,
cel întotdeauna singur,
întotdeauna trandafirul trandafirilor,
tânără floare platonică,
arzătorul şi orbul trandafir pe care nu-l cânt,
trandafirul de neatins.

poezie celebră de Jorge Luis Borges, traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul galben
Galbene petale,
senzuale,
Scăldate-n rouă matinală!
Frunze de aur,
Tulpini în flăcări sub soare răsare,
Stropi de lumină solară,
În trandafirul galben
Toate se-adună şi se încunună.
Sălbatic creşte trandafirul
Pe creasta sură a muntelui,
Înfruntă zăpezi şi singurătăţi
Însă nu-i pasă de alte flori,
Şi nici de alte vieţi...
Sunt solii iubirii
Trandafirii!
Şi orişice femeie -ndrăgostită,
Petale de trandafir sărută.
Anevoie mă caţăr pe stânci
S-ating trandafirul
Şi să-l mângâi,
Parfumul să i-l simt,
Să-i dau cu patimă o sărutare...
Dar pot spera eu oare
Că trandafirul galben, sihăstrit
Şi încărcat cu soare,
Poate privi îndrăgostit,
Alăturea de el,
O altă floare?

citat din Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plânsul meu...

Din leagăn, primul grai
A fost un plans.
Dar nu ştiam atunci
De rostul lui,
De dor,
De bucurie.
Era doar plâns
Nevinovat de prunci.
L-am luat cu noi
Şi în copilărie.
Şi-am plâns cu el
Dureri şi bucurii,
Am învelit
Cuvinte de ocară.
L-am pus peste durerea
De copii,
Ne-am ajutat de el
Să nu ne doară.
Dar am crescut
Şi plânsul l-am lăsat.
Din fală, din mândrie
Sau ruşine.
Şi-atâtea clipe trec...
Neîncetat,
Când trebuie să plângi,
Cînd simţi c-aşa îţi vine.
Eu mi-am ascuns durerea
În cuvânt.
În el ascund
Şi stropi de bucurie.
E plânsul meu,
Şi pot să-l plâng
Fără ca lacrima să ştie.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stătea abătut

omul de grotă cu ochii undeva
la marginea timpului
relaxat pe o piatră neşlefuită
se gândea să-şi cumpere
un fierăstrău electric
şi-un ciocan din epoca fierului

stătea gânditor cu ochii la tehnologia 5G
în peştera unde s-a retras
după evacuarea forţată
din grota centrală

a plâns aceeaşi lacrimă
după ce şi-a prins gândurile
într-o capcană a timpului

recapitula tristeţea de moarte
la marginea spaţiului
în frigul cavernei întunecate

trezit de dimineaţă simţea
cum intră în peştera lui
mirosul de christian dior

stătea abătut omul de grotă
în grota lui fără îmbunătăţiri
şi golul din sufletul lui
era încărcat cu opţiunea
viaţa pe datorie de 5 parale

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul

Am plâns destul. De-acum, inelul tău
pe care l-am purtat atâta vreme,
va fi eliberat de rolul său,
căci viaţa înapoi vrea să mă cheme.

Voi renunţa la haine ce-mi ascund
şi îmi răpesc prea mult din tinereţe,
în suflet am să-ncerc să mă afund,
să-l uşurez de lacrimi şi tristeţe.

Voi încerca să fiu cum am mai fost,
să simt, din nou, căldură şi lumină,
să încetez cu viaţa fără rost,
căci sufletul mi-e viu şi n-are vină.

Inelul tău, al meu, acum l-am scos,
dar nu te uit, nu pot şi nu am cum,
căci tot ce am trăit, a fost frumos
pân-ai plecat pe cel din urmă drum.

Eu am un mâine, am un viitor,
o cale de urmat, necunoscută,
pe care-o voi călca, dar fără dor,
şi-n suflet cu iubirea-mi renăscută.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cavalerul negru

Era puternic, aspru, neînvins,
în timpul vechi în care cavalerii
cutreierau pământul necuprins
luptând pentru domniţe sau imperii.

Aflase într-o noapte de-un turnir,
iar premiul pus în joc era fiica
puternicului, de la est, emir,
ce tuturor din jur inspiră frica.

Era dorinţa lui, dorinţa ei?
Cum nimeni nu avea răspunsuri clare,
el hotărî să-i bată pe acei
ce vor intra în luptele barbare,

cu alte reguli, şi-ntr-un alt decor,
cu alte arme-n lupta pân'la moarte,
în care singurul câştigător
va fi cel ce mai multă moarte-mparte.

A mers o săptămână-n ritm alert
prin ţări străine, munţi, câmpie, mare,
sub nemilosul soare din deşert,
stârnind ades priviri provocatoare,

dar a ajuns la marele turnir
şi a luptat cu-o forţă nebunească,
însângerând batista din caşmir
ce o purta, dorind să reuşească.

A fost mai dur, a fost învingător,
a cucerit şi titlul şi prinţesa,
a fost scăldat de-un val năucitor
de daruri, până s-a-ncheiat chermesa.

Când a plecat, urmând un tainic gând,
în caravana ce pleca grăbită,
a mai adus un tânăr ce, plângând,
şi-a regăsit fiinţa cea iubită.

În seara când, cu toţii, petreceau,
el i-a surprins privirea-ngrijorată,
chiar lacrima din ochii ce-i luceau,
şi a-nţeles iubirea-i disperată.

A renunţat la premiul lui pe loc,
şi a simţit durerea amintirii:
el n-a avut asemenea noroc,
el, cavalerul negru... al iubirii.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odiseea spre neuitări

Demult, demult,
Îmi place primăvara s-o ascult,
S-o simt, să-mi fie
O mângâiere şi o bucurie,
Să-mi dea mireasma florilor de tei
Şi amintirea vechii odisei
A paşilor pe care-n vremuri, eu,
Îi presăram pe drumul tău, mereu,

Căci tu-mi erai
Ispita coborâtă dintr-un rai
Ori dintr-un vis
Pe care Universul l-a trimis
Unduitor, tăcut, plutind uşor
Prin liniştea adâncului de dor
Şi ai rămas pe-un loc ce-n veşnicii
A fost al tău şi te-aştepta să vii.

Acolo-mi eşti,
Neîncetând de-atunci să-l îngrijeşti,
Să-mi fii, să-ţi fiu
O primăvară-a timpului târziu
Din sufletu-mi ce vrea să îţi rămână
Acelaşi ce a fost şi, mână-n mână,
Să trecem împreună în uitare
Şi-n neuitări din viaţa viitoare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mormântul către trandafir

Mormântul către trandafir, regele culorii:
"Ce faci cu lacrimile pe care le cern zorii
Pe obrajii tăi, o, floare a iubirii?"
Trandafirul către mormântul rece:
"Ce faci cu cei care, din ora care trece,
Cad în groapa ta, abis al omenirii?"

Trandafirul: "Mormânt cu privire sumbră,
Din lacrimile-adunate fac, în penumbră,
Un parfum mirosind a miere şi-a floare de narcis."
Mormântul: " Floare visătoare cu petale fine,
Din fiecare suflet care ajunge jos, la mine,
Eu fac un îngeraş în paradis."

poezie de Victor Hugo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen a plâns şi cioara a plâns şi ea. După ce au mers aşa vreo trei poşte, cioroiul şi-a luat şi el rămas bun şi despărţirea dintre ei a fost şi mai duioasă. Cioroiul a zburat pe un copac şi a tot fâlfâit din aripile lui negre până când caleaşca nu s-a mai văzut.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea nefirească a lumii

trăiesc între gânduri învelite în ceaţă
cine sunt
de ce sunt acel ce nu mai sunt
unde merg
de ce merg
într-un timp pierdut în răstimp
poate sunt o idee greşită a timpului real
cine ştie, azi a ştie...
păşesc într-un răgaz al luminii
întins pe un covor de gânduri
în neliniştea somnului
născut din lacrima timpului
în jur stele pustii
aş fi plâns
dacă aş fi fost fericit
trecusem aiurea printre anii trecuţi şi pierduţi
am hotărât să vorbesc
dar cui
auditoriul plecase de mult
pălcuri de gânduri
tulbură astăzi stele obscure
pe lângă drum păşeşte un nebun
în liniştea nefirească a lumii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Pe tabla vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună, din nou

Se-nalţă în văzduh, spre nemurire
Pe note stranii dintr-o melodie
Al cărei autor a fost să fie
Demult pierdut din orice amintire.

Doar ea nu i-a uitat trecuta-i viaţă
Şi tot ce-a scris, şi vorba lui blajină,
Plutind uşor, ca-n plâns de violină
Ce-n suflet îţi pătrunde şi-l dezgheaţă.

L-a însoţit în lumea lui de vise
Şi a văzut în jur doar frumuseţe
În timpul ce părea că adormise.

Nu sunt nici lacrimi, nu e nici tristeţe,
Ci numai liniştea ce-o bănuise
Când steaua lui, căzând, i-a dat bineţe.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petala de foc

Un trandafir, petală, roşu, foc...
chiar am iubit tot ce era-n cuvinte,
dar ele nu erau decât un joc,
iar trandafirul nu era cuminte.

I-am sărutat petalele-ntr-un vis
ce promitea o veşnică iubire,
un trandafir cu sufletul deschis
spre multe zări, ca într-o rătăcire.

Avea şi ţepi! Petalele au ţepi?
Păi, el avea căci zodia, se pare,
e, şi la trandafiri –poţi să concepi?-
din cele-afurisite, nu oricare.

Şi, uite-aşa, petala cea de foc
iubită şi-alintată-n vis şi gânduri,
m-a lecuit –iubire cu noroc!-
şi-acum e-o amintire... printre rânduri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evaporări pluviale

Iubesc pe fiecare picătură a ploii ce-i cernută...
Poate a atins deja fostă iubită.
E-n parte o fărâmă de parfum evaporat,
Sau ruj din buze, ce s-a spart din sărutat.

Mă încânt de stropii ploii, fără vreo cadenţă,
Doar purtători de amintiri de paşi, o esenţă
Spărgând oglinda de o gaură-n asfalt...
Ce m-a stropit cândva, în 'mbrăţişări în asalt.

Mă ung cu picurii leşii, de ploi în peripluri,
Ce-au fost o cremă trupului în nisipuri,
Adânc rămas tipar, dar şters de val batant...
Ce-mi umple gol în inima-mi, cu loc vacant.

Mă spală picătura în lacrimă vărsată
De despărţiri, nevrut de plâns că era fată
Şi mă las gol, să mă ud tot şiroaie
De aburinde dragi, ce tot ating... a ploaie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duse mama

Un poem dedicat finului meu, care azi şi-a condus mama spre veşnicie...

Se duse mama-n pulberi şi-adâncimi,
Durerea, iat-o... a-nflorit în mine,
Primeşte-o "Doamne" printre heruvimi,
Măcar acolo, vreau, să-i fie bine.

În ochii mei topiţi de plâns... priveşte
Şi odihneşte-o... în tăceri de lut
Mereu... ea m-a iubit''Dumnezeieşte"
Şi cât aş vrea-n amurg... s-o mai sărut.

De poţi"Părinte", spal-o de păcate,
De-a mai greşit... cu mila,"Tu"o iartă,
De-atâtea săptamâni, noapte de noapte,
Nici n-a venit... şi nici nu mă mai ceartă.

Se duse mama... ştiu c-a fost chemată,
Pe această lume... duhul îi e floare,
Copil nu mai sunt de-astăzi, niciodată
Şi de-acest lucru, sufletul, mă doare.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima lacrimă

Într-o fatală, crudă oară
Grozav eu am jurat
Să smulg din peptul meu afară
Amoru-mi înfocat.

L-am smuls!... şi mult în depărtare
Am plâns şi am jălit
Până timpul blând, cu îndurare,
Durerea mi-a gonit.

Şi azi din nou ca mai 'nainte
Simt un suspin amar
Şi văd o lacrimă fierbinte
În ochi lucindu-mi iar...

Ce vrei tu, lacrimă amară
Ce vrei, adânc suspin,
Vrei tu ca să înceapă iară
Amorul ş'al meu chin?

Nu! — grabnic lacrima va trece,
Pe cer cum trece-un nor
Stropind duios mormântul rece
Al stinsului amor.

poezie clasică de Iacob Negruzzi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săracul

Nu-i sărac acela care
duce veşnic lipsă mare;
traiul său e'năruit
căci prin griji ce-l împresoară
tot mai are ş-o comoară:
sufletul său plin de dor,
imbold de viaţă'n viitor.

Ci-i sărac bogatul care
toate le-are de'mbuibare,
dar la toate s'a urât,
şi pe nimeni n'a iubit.
Inima lui nu simţeşte,
dragostea nu-l încălzeşte;
sufletul său e pustiu,
parcă nici nu este viu.

Ce folos de bogăţie,
de ce comori ce pot să fie
pe pământul rotogol,
dacă sufletul ţi-i gol?!
Ce folos chiar şi de viaţă,
dacă nu te mai răsfaţă
dragostea, ce'n braţul său
face din om Dumnezeu?

poezie de Iosif Vulcan
Adăugat de Dănuţ Cepoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima de dor

Abia născută-n colţ de ochi,
se scurse
ca o sclipire pe obrazul ud,
purtând cu ea durerea.
Şi tot curse
prin timpul tău
şi-al meu,
atât de crud.

Izvorul ei,
lumină-n întuneric,
e liniştit acum, eliberat
de vina lui.
În traiul ezoteric,
de încă
o durere
a scăpat.

Dar ea o poartă,
ea e-n suferinţă,
o-apasă şi o duce tot mai jos,
cât mai departe.
E ca o fiinţă
ce nu mai este
lumii
de folos.

Se scurge
străbătând necunoscutul
c-o strălucire vagă, de izvor
sub un alint de raze.
Nu-i tumultul,
e doar o lacrimă
şi e
de dor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta.
Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe.
Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri.
Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori.
Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi trandafirul

Cu trandafirul la culoare
Eu mereu te-am comparat:
Pentru amanţi tu eşti o floare,
Ghimpe pentru-al tău bărbat.

epigramă de Vintilă Nicu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Moto: Suntem o lacrimă
la picioarele lui Dumnezeu.

Soarta pământului
s-a lăsat plânsă de mine.

Am plâns,
am plâns până au apărut
mările şi oceanele,
fluviile şi lacurile
ochilor tăi.
Apoi,
în suspinul Luminii
am iubit Lacrima
care va plânge şi mâine
tot ce n-a fost scris
să se întâmple ieri.

Ştiu.
Dumnezeu are deschisă o carte
scrisă de noi
cu fiecare lacrimă.

poezie de Ilinca Iulia Petre
Adăugat de Denisa Mitru
Comentează! | Votează! | Copiază!