Leagănă-mă, viscolule

când e sala goală paşii înzăpeziţi
îşi fac cruce
căci iarna e despre mănuşi & sentimente materne
leagănă-mă, viscolule
toţi mă abandonează
nici propriile mele cuvinte nu-mi pot ţine de cald
eu sunt înfăşurată în noapte
ad gloriam volant
noi acum sau niciodată
ori chiar mâine
leagănă-mă, viscolule
căci afară e un soare dezgustător
perdeaua e prea subţire
nici sanie nu e nici covor pentru paşii înzăpeziţi
doar o cârpă de lacrimi
alea jacta est
se topesc ferestrele
zarurile sunt pe marginea mesei gata să cadă
ce-o fi o fi
leagănă-mă, viscolule
carpe diem de trei ori şi încă odată pentru noroc
leagănă-mă, viscolule
că
mă topesc

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă şi nu-mi da pace

Leagănă-mă şi mă-ntinde
Pe un pat de flori şi iarbă,
Prinde-mă şi mă cuprinde
Când stă sângele să fiarbă.

Strânge-mă şi mă-nfăşoară
Peste trupu-arzând de dor,
Soarbe-mă şi mă doboară
Când ies flăcări din covor.

Stinge-mă... şi mă-nveleşte
Cu argint de stele-n noapte,
Plânge-mă... şi mă sfinţeşte
Cu parfum de buze coapte.

Lasă-mă şi nu-mi da pace,
Gânduri... cât mai înfloresc
În amiezi când te-oi desface
Tremurând... să te iubesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propunere

Leagănă-mă toamnă, mângâie-mă-n soare,
Să mă simt copil, să uit ce mă doare!
Fură-mi întristarea din amurg cernit,
Răcoreşte-mi fruntea de jarul mocnit!

Prinde-mă în hora frunzelor tărcate
Ce topesc paleta dorurilor toate!
Du-mă-n amintirea din copilărie,
Când credeam că viaţa e de jucărie!

Lasă-mi duh să zboare pe-aripi de cocor,
Pribegind prin timp, odihnind pe-un nor,
Iernând în tărâmuri uitate de lume,
Adunând de-acolo, numai gânduri bune!

Şi, întors la mine, către primăvară,
Să simtă curat, ca întâia oară,
Printre anotimpuri să lunece lin!
De poţi face asta, la tine mă-nchin!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să-ţi fiu?

Poate că mâine va fi o altă vreme
sau nu
voi afla sunetul vocii ei
şi îl voi uita chiar a doua oară

pentru că sunt eu
şi tu eşti pe tărâmul meu

ea e
întrebarea
care macină cerul gurii
o zi doar
încă una

urechile
varsă cenuşă
caldă încă
stinsă de cuvinte goale
aşteptând un răspuns
care nu se va naşte niciodată
lângă mine
lângă tine
pată roz
cristal din Oz

de ce nu-mi eşti
de ce să-ţi fiu
de ce nu vii
de ce să viu (?)

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

De ce să-i lăsăm pe părinţi să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simţi paşii lor ca pe-o dulce povară -
Paşi pierduţi în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieţi răvăşite, paşii singuri şi grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii şi ei.

Cu ce drept să lăsăm noi părinţii să plângă?!
Ei au plâns viaţa toată şi-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greşit un părinte?
Ce-a greşit mama, tata? Vă aduceţi aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să laşi
Şi să pleci la cafea şi ţigări în oraş?!

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la tristeţe?
Au făcut sacrificii şi de ei au uitat...
Cu ce drept le semnaţi condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt trişti sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieţii-nainte
Şi durere şi plâns, dar şi griji de părinte.

Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu ştiu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneţi copii,
Cât aveţi un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer şi în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi şi vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, că aşa le e dat.

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Şi-au vegheat zi şi noapte printre sute de ploi.
Cu speranţe şi rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinţi nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinţi şi copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...

P. S.
Deci cu ce drept vă condamnaţi părinţii,
Când chiar şi ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugaţi mai bine îngerii şi sfinţii
Să le lumine drumul întinat!
Întindeţi-le mâna cu iubire
Şi daţi putere! Paşii obosiţi,
Să îşi găsească forţă-n paşii voştri.
Doar asta îi va face fericiţi.
Părinţii-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veşnic pronie cerească...
Şi dincolo de moarte vă iubesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către tine

Azi m-am oprit să mă uit la drum...
Calea era doar pe partea mea.
Am adunat paşii...
Ultimile tale cuvinte sunt închise în mintea mea
Şi nu-mi mai spun că mi-e dor de tine,
Şi nu-mi pretind zâmbetul a fi adevărat
Pentru acele zile când nu mi-ai spus nimic despre timpul tău.
Gândurile mele sunt gata
pentru altoirea din primăvară.
Mîine, zgomotul vieţii se va întoarce la mine
Şi-ţi voi scrie din nou...
La tine, în lungul drumului... soarele...
Şi umbra nu l-a însoţit niciodată.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea bătrânului marinar

L-am îngropat pe-un deal bătut de vânt,
Dar sufletul i-a evadat de-acolo şi-a fugit pe mare.
Ştiu, pentru c-am auzit, cuvânt cu cuvânt,
Ce mi-a spus duhul lui, mării pereche iubitoare:

Nu-mi puneţi la cap cruce de piatră,
Căci nu-mi fac pat acolo – şi nici vatră.
Nu-mi puneţi pe mormânt statui, nici flori în glastre,
Căci nu-s aici, eu sunt departe-n briza mărilor albastre.

Nu plângeţi şi nu jeliţi pentru mine nici o clipă
Pentru că eu alerg ferice-acum, pe-a valului aripă.

poezie de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru-n piruetă

Nu mă tem de ceea ce sunt
Între cer şi vechiul pământ,
Între linişte şi zbuciumare,
Între zâmbet şi-adâncă-ntristare.

Nu mă tem de ceea ce este
Între viaţă şi-o simplă poveste,
Între ochii deschişi ori închişi,
Între cei amintiţi ori nezişi.

Nu mă tem de ceea ce-a fost,
Pietate ori gând fără rost,
Folosinţă ori caz inutil,
Afirmare ori demnul exil.

Nu mă tem nici de ceea ce-ar fi
Pentru încă o noapte şi-o zi
Către care, de mână cu mine,
Tot ce am şi ce sunt, iată, vine!

Nu mă tem de firescul sfârşit
Al iubirilor ce au pătimit,
Nu mă tem de-ntrebări şi răspuns,
Chiar de-n mine, subit, m-am ascuns.

Nu mă tem, nu mă tem, nu mă tem,
Chiar de-ar fi rugăciuni ori blestem!
Nu mă tem de războaie ori pace,
Nici de cel care urlă ori tace.

Nu mă tem nici de proşti ori deştepţi,
Nici de cei care-s strâmbi ori prea drepţi,
Nu mă tem nici de foc ori furtună,
Nu mă tem de-adevăr ori minciună.

Nu mă tem de iluzii ori fapte,
Nici de vise ori praguri de noapte;
Între toate mă-ncumet să fiu
Omul drept, omul sincer şi viu.

Nu mă tem nici de timpul ce-mparte
Câte-o oră-ntre viaţă şi moarte,
Dar mă tem că-ntr-o zi voi afla
Cum ar fi să mă tem de ceva.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impas

Sunt azi ca un câmp
de mărăcini cu cer roşu în fund,
sau ca un cătun părăsit sunt
şi cojit în amurg ca un dâmb.

Doamne, lasă-mă să mă închin ţie,
obiceiul e vechi şi e bun când eşti slab.
Leagănă-mă tu, melancolie,
cu isonul lin şi abia bolnav.

În hotelul de periferie
ce cuminte m-am însingurat.
De pe macatul meu decolorat
moartea să o sun, la sonerie.

Sub fereastră mişună cetatea,
i-aud trecând norodul greu şi des.
De-o goană îmi zbârnâie toată singurătatea
E-n van. Am măsurat şi am ales.

poezie clasică de Ion Vinea (1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până şi spaţiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi şi ne-au luat
cuvintele
am rămas muţi, vorbesc doar ecranele

ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roşie de sângele celor care mor
legile nu mai funcţionează

telefonul sună a întuneric, când plăteşti
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul şi-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel

copii stau pe net şi afară ninge, degeaba
căci săniile pentru ei au devenit inutile
au devenit albinoşi
soarele a dispărut din obrajii lor

bună dragă, soţul sau ea îţi spune
tu nici nu tresari, eşti tot acolo
parcă şi după serviciu, şeful te întreabă
când e gata?

noaptea spaţiul dintre noi s-a mărit
salteua şi patul au fost prea scumpe
şi trebuie să ne odihnim
dimineaţa plecăm fără cuvinte
de parcă nici nu ne-am fi cunoscut!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi spune-acum, nu-i nevoie de cuvinte

Nu-mi spune-acum, nu-i nevoie de cuvinte,
Ce melodii, ce descântece vrăjitoarea-îngână
În ultima otavă verde, moale de septembre
Sau sub petice de flori albite, cu faţa spână,
Pentru că eu şi ea ne cunoaştem bine,
Îi ştiu cărările, farmecele pe care e stăpână.

Pe-aşternuturi roşcate, lângă ape indolente,
Pinul lasă, indiferent, să-i cadă conul;
Din tufişuri zgribulite cucul strigă-n zadar pe nimeni,
Căci acolo nu-i nimeni căruia să-i strice somnul.
Şi-ultimele flori de clocoţel ademenesc în toamnă
Inimi care flirtează resemnate cu-abandonul.

............................................................

Naturii ignorante, lipsite de inimă şi sentiment,
Nu-i va păsa, nici nu va şti
Paşii cărui străin îi vor descoperi păşunea
Călcând pe iarba ei doar pentru a o părăsi,
Nici nu va-întreba în roua dimineţii
Dacă-s ai mei sau nu – nici nu-şi va aminti.

poezie de A.E. Housman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

în câte chipuri încerc să mi te amintesc
nici unul nu rămâne
pentru că zborul lor, e doar
o închipuire

în cate vise încerc să te găsesc
nici unul nu-i, o amintire
căci totul în mine este şters
de timpul care a trecut, şi nu mai eşti
în nimeni

dar ai lăsat cuvinte scrise
cuvinte din suflet amintire
pentru mulţi care încă, vor să ştie
că nu ai fost trecut, ci iar prezent
un suflet cald pentru vecie

acum eu mă uit la ele, citesc şi nu pot
nici măcar să-ţi spun, că-i fost
doar... amintire

poezie de Viorel Muha (august 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obloane-'n faţa morţii

Lacrimile rup părţi din trup, clipele... rup din suflet!
Pământul îşi cere partea lui... din trup, Cerul partea sa din... suflet!
Acum chiar şi cel mai mare Om, e doar pământ, un ultim păcătos de rând!

Păcatul îşi face veacul dincolo de porţi, se închid biserici!
Se pun lacăte la porţi, ferestrele îşi trag obloanele în faţa morţii!
Vlăstarele.. născute în miezul nopţii nu mai apucă razele de soare!

Afară suflă un vânt... a pustiu, bate nisipul în negurile timpului!
Afară timpu'-i fără timp şi fără Noi, dimineaţa pare doar un vis în ochii de copii!
Bătrânii caută un zâmbet de copil, dar degeaba, sunt toţi ascunşi de... Omul Negru!

Poveşti se pierd fără de cuvinte, tăcerea lasă loc cuvintelor de plumb!
Să plec sau să rămân, nici nu ştiu de-i prea târziu, îmi plec capul în pământ!
Mă doare un... răsărit de Soare, mă ard lacrimile ce-mi curg pe faţă!

E atât de frig, parcă sunt la pol, se-'ntoarce iarna... lipsă!
Trezeşte-mă în dimineaţă şi dă-mi o palmă peste faţă!
Poate că încă mai sunt viu, poate că doar a fost un vis urât!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să judec frunzele

niciodată nu caut vinovaţi de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieţii
poate şi pleoapele
când despart visele în clipe

nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovaţi de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mişcarea de rotaţie
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate

chiar şi de aceste cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăieşte clipa! (Carpe diem! Horaţiu, lat.)

Cu-o moarte toţi suntém datori,
Şi nu trăim de două ori,
Nici nu ştim, moartea, cu arípa,
Când va lovi. Trăieşte clipa!

poezie de George Budoi din Poezii (1 iunie 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţă în alb

E-atâta alb în noi în astă seară
încât ne troienim cu mângâieri,
scăldaţi 'n-ale privirilor chemări,
simţim în suflet zori de primăvară.

Ne fulguim pe pleoape cu săruturi
timpanele ningându-le cu şoapte,
ca doi fugari rătăcitori în noapte
înzăpeziţi de propriile trupuri.

Căutând un viitor fără trecut
ne desprimăvărăm în calde lacrimi,
robiţi de sentimente şi de patimi
suntem geneză-n frământări de lut.

Prea mici pentru a preţui minutul,
prea mari pentru a refuza ispite,
răzbunători ai tinereţii ofilite,
flămânzi, iubirii devorat-am fructul.

În zori de zi, când vraja este ruptă,
croind în noi cărări de fericire
descoperim, pătrunşi de grea uimire
atâta alb pe-al nostru câmp de luptă.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pare rău

Nu-mi pare rău pentru surâsul mut, ascuns într-o fărâmă de regret
Nici pentru raza ce sărută iar apusul şi-mi prinde amintirea ta în piept
Nu-mi pare rău pentru seninul proaspăt, cusut pe goliciunea caldă
Nici pentru visul aninat de-o geană ce şi-a oprit vâltoarea să mă vadă.
Nu-mi pare rău pentru trecutul veşted, răpus de freamăt, dor şi exaltare
Nici pentru răsărit de gând tăcut, la margine de ţarm şi gust de mare
Nu-mi pare rău pentru cuvinte îmi stă şi-acum pe buze umbra lor
Nici rugăciunea ta nu le dezminte. M-au stins uşor...
Nu-mi pare rău pentru dezamăgiri, fiori şi îndoieli împachetate
Nici pentru înţelesul din priviri. Le fac uitate.
Nu-mi pare rau pentru iubire, ne-a înălţat până la porti de Rai.
Ne-a sărutat adâncurile oarbe şi cerul la o margine de Mai.
Nu-mi pare rău pentru ispite ori pentru setea neoprită de extaz
Nici pentru lungi îmbrăţişări pierdute-n taine. Mi-au fost doar bucurie şi răgaz.
Azi plec să-mi caut libertatea, să-mi vindec sufletul de noi.
Când n-am să-ţi pot înapoia iubirea vei regreta tu pentru amândoi..

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie luptătoare

cutia toracică e goală
căci femeia se întreabă cu slăbiciune
din ce este făcută
în femeie nu zboară fluturi şi nici câmpiile nu-s verzi
nici coastele nu ţes învelişuri florale

în părul ei zilele mai bune ce nu vor veni varsă sânge
căci durerea din interior ţâşneşte
prin fiecare bucată de carne
dar femeia nu scoate niciun cuvânt
ea ştie
că liniştea e plină de răspunsuri

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşte în Oltenia

E noapte în toată Oltenia.
Cristos a-nviat de o vreme.
Mi-e tot mai adâncă smerenia
Şi sunt năpădit de dileme.

Pe cer încă ard lumânări
La crucile satului dus.
Sunt toţi sub cojoace de flori
Şi totuşi, cu toţii sunt sus.

Boierii alături de plebe.
Tâlharii alături de sfinţi.
Schilozi lângă fete superbe.
Copii înţelepţi şi părinţi.

Nimic nu-I desparte, nici timpul
Nici haine bogate ori zdrenţe.
E totul atâta de simplu!
Arv rea dar nu pot să ne-nveţe!

Vă naşteţi, trăiţi şi muriţi.
E doar a materiei schimbare.
Vreţi tot şi sfârşitul nu-l ştiţi.
O singură mare eroare!

Azi nu e, nici mâine, nici ieri.
E totul acum sau nimic.
Apasă pe umeri poveri.
În rest, nu apasă nimic!

poezie de Andrei Aurel Stomff (aprilie 2012)
Adăugat de Andrei Aurel Stomff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există sentimente care, deşi ţin de domeniul trecutului, nu trec odată cu el. Poate că, unele focuri nu pot fi stinse nici măcar de o inundaţie de lacrimi. Sau poate că, unele lacrimi sunt prea fierbinţi pentru a stinge un foc şi mai fierbinte...

citat din Marinela Lungu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie real

Frig gros se plimbă între noi,
Încă nu-i zăpadă, dar nu-i nici noroi,
E mult prea ieri, ca la azi să ne gândim
Şi multă ceaţă, nevăzând să mai trăim.

A venit Decembrie şi parcă le convine,
Acum îşi pot ascunde feţele meschine,
Sub fulare, geci sau căciuli de iarnă,
Păcat căci sunt reci dincolo de haină.

Miros de sărbători parcă îmi vine,
E timpul ca toţi să fie buni cu mine,
Ce teatru ieftin şi lipsit de cortină,
Un an hulit şi doar o zi nu-s de vină.

Dar e frumos, căci lumea se mai schimbă,
Până şi bogaţii, hoţii ori tâlharii de vrei,
Pun copiilor săraci ascunsă sub limbă
O bomboană, din multele ce au furat ei.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (12 decembrie 2019)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!