Nu mai cere nimic

A venit vremea frigului de-afară,
Precum şi vremea frigului din noi,
Aceleaşi neguri vechi ne uzurpară
Şi ne-au târât cu forţa în noroi.

Nu mă înşală ziua însorită,
Căci îi urmează gheara nopţii reci,
Văd umbra ta, de lună alungită,
Spre alte-mbrăţişări cum te petreci.

Nu se mai cere mâna sărutată,
Nici sânul dezgolit şi alintat,
Iubirea e o pasăre plecată,
Iar cuibul ei de ploi e inundat.

Şi, nu ştiu cum, dar te-am lăsat în urmă,
În timp ce umbra ta, încet, se curmă.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele sunt totuşi - vise

În visele-mi nocturne adesea ori apari,
Te chem să vii aproape dar repede dispari,
Când mă trezesc din somnul, ce n-a fost liniştit,
Văd luna cum dispare, plecând spre infinit,

După perdeaua neagră a norilor mai reci
Şi umbra ta dispare, „Tu” razele-i petreci.
Încerc să-mi întind mâna dar nu pot să te prind,
Căci braţele-mi sunt scurte şi nu pot să le-ntind.

Apari în altă noapte, dar... altfel precum eşti
Şi-mi răscoleşti în suflet cu totul alte veşti,
Ştiute sau uitate în anii ce-au venit,
Căci eu cu ei alături, am mai îmbătrânit.

Apari ca o « Nălucă », te joci ca un „Nătâng”
Şi dispărând în noapte eu mă trezesc şi plâng.
Spre un destin mai „nobil” am porţile închise,
Căci zilele sunt „fapte” iar visele sunt... - „vise”

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum calci in scrum

Ascultă glasul iernii, cum mi-a-ngheţat în vers,
Priveşte golul nopţii, când ziua nu s-a şters,
Şi simte-mi neputinţa, dar nu te-opri din drum,
Ci calcă-mi peste suflet, aşa cum calci în scrum!
Iar dacă se mai zbate şi mâna ţi-o întinde,
Ucide-n el speranţa, căci numai ea îl minte,
Şi du-te înainte, şi nu privi în urmă,
Căci va găsi un altul ce viaţa tot i-o curmă!

poezie de Carmen Petraru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litigiu

Nu-i sunt datoare vieţii! Ea îmi este,
Căci m-a târât în lumea asta rea,
Când condamnările nu sunt oneste
Îmi cere să ţin fruntea sus spre ea,

Eu aş împinge-o-ncolo cu piciorul
Şi mi-aş vedea de drum altundeva,
Căci nu-i cum să o iei cu binişorul,
Mai rău decât mi-a dat, ce-mi poate da?

Nu-i sunt datoare vieţii; ea îmi este,
Spre mine-ndreaptă pumnul ei calic,
Încearcă şi iubirea să-mi conteste,
Iar trupul meu e pentru ea nimic.

De-aceea am tristeţea ca redută
Şi dragostea din versuri absolută.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de primăvară

Soseşte primăvara pe la noi
Din drumurile reci, îndepărtate,
Stihii-nfrânte pleacă înapoi
Ştergând tristeţi din urmele lăsate.

Ne-a târât iarna prin viscol şi noroi,
Vârându-ne în zile-ntunecate,
Soseşte primăvara pe la noi.
Din drumurile reci, îndepărtate.

Pocită, cu puterile-i secate,
Plecată spre tărâmuri prinse-n sloi
Se zvârcoleşte-adânc la ceas de moarte,
Prin ceţuri, prin noroaie, vânt şi ploi
Soseşte primăvara pe la noi.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irevocabila poveste de iarnă...

Motto: ''fiecare e un rezumat a sufletelor celorlalţi''(I. Vulpescu)

În fiecare zi, mai scriu la propria-mi carte şi mă-ndemn
cum să ies din fundăturile zilnice,
punând sub microscop, pentru tine-un poem...
ca şi cum mi-aş cere, mie, iertare
(de fiecare dată-i la fel )ca pe un ultim vis de iubire, te caut
(nu ca pe-un blestem)
ninsorile mă plâng pe dinlăuntru
pentru mult timp, scăpate-S iar din calendare...
întind mâinile... şi nu ştiu de ce umbra mea e o pasăre...
de ce copilul din inimă, nici azi, nu ştie să zboare...
remarcabilă râvnă la umbra cuvântului sfânt (dacă-ai şţi!
cu fiecare privire-n oglindă se moare
încet şi limpede, cât de limpede-i intrarea-n pământ!)
irevocabilă poveste de iarnă...
simţi pojghiţa de viaţă peste izvorul ce sunt?

poezie de Daniela Pârvu Dorin din personale, Amprente (31 decembrie 2021)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi părăsi

Nu părăsi, ci uită
Când totul este şters,
Cine mai umple timpul
Ce nu mai are sens,
Neînţelegeri mute
Din vremea care-a fost,
Cine-ntre pereţi moare
De gânduri, fără rost,
În inima de soartă,

Nu mai pleci nicicând,
Nu mai pleci niciund'
Nu poţi părăsi,
Nu mai poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Dă-mi perle de ploaie
Pe-ntinsuri uscate
Să le-ngrop cu mine
Pregătit de moarte,
Corpu-mi va-nveli
Orgile luminii
Din ruga udă-a ploii
La zeul iubirii
Ce va dicta o lege
Numindu-mă al ploii rege.

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Şi voi inventa
Vorbe fără sens,
Ce te vor cuprinde
Cât în suflet mi-eşti
Şi îţi voi şopti
Despre-un alt pământ
Despre vechi iubiri
Care s-au trecut.

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Vedem des căderi
De foc, care-a nins
Dintr-un vechi vulcan
Ce se credea stins,
Un pământ arzând
Cenuşi printre timpuri,
Şterg rănile lui
Cu noi anotimpuri,
Şi când vine seara
Cerul plin de stele
Luceşte alb, negru,
Roşu şi albastru,
Inepuizabil, în rănile mele

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Nu vei putea plânge
Că nu poţi pleca,
Te va urmări
Doar lumina mea,
Voi dansa în focul
Cântecului meu,
Va râde apusul
În umbra-mi de zeu,
Prin ceaţa de mâine
Poate va lătra
Nemurirea mea
Umbra unui câine...

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tine am venit

Crezi că nu te pot vedea
Nu -mă tem de umbra pasului
Îţi simt respiraţia în ceafa mea
Îţi simţ tremurul glasului

Îţi simt paşi -n umbra mea
Esti lumina mea în ceaţă
Mâini împreunate aievea
Umbra lacrimi pe faţă speranţă

Tu esti arcul unui ceas
Eu săgeata din secundă
Timpul meu în urmă a rămas
Vremea a trecut ca şi o undă

Ora pare fi rămasă în impas
Nu sunt singură dragul meu
Esti parfumul ce-a rămas
Tu mă aperi de ce -i rău

Soarele coboara spre asfinţit
Vom fi iarăsi doar noi doi
Umbra pe pământ sa sfârşit
Nu mă caută la tine am venit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasăre neagră

umbra se desprinde de mine
în fiecare seară
şi devine pasăre neagră
cuvânt de cercetat întunericul
dar se întoarce
la streaşina trupului meu
în fiecare dimineaţă
acolo unde i-a rămas cuibul
într-o zi, în cuibul ei
a apărut o umbră micuţă
care avea un dulce piuit de viaţă
iar umbra mea o hrănea
într-o îmbrăţişare
cu mici porţii de întuneric
hrană pentru o nouă
pasăre neagră

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am aşteptat ieri încă de dimineaţă...

Te-am aşteptat ieri încă de dimineaţă,
Iar ei credeau că n-ai să vii,
Îţi aminteşti vremea de sărbătoare?
Am ieşit afară doar în cămaşă.

A venit şi ziua de azi,
Ei au pregătit pentru noi un timp mohorât,
Era foarte târziu şi ploua
Picăturile se prelingeau pe ramurile reci.

Fără o vorbă de alinare, lacrimile au izvorât...

poezie de Arseny Tarkovsky, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua fără dată

Cum trece ziua fără rost
prin acele de ceas stricate,
iar clipele, venind anost,
vorbesc întruna de păcate.
N-am înţeles deloc ce vor,
din sfada lor ameţitoare,
trecând nestăvilite-n zbor
ca umbre reci pe trotuare.

Le auzeam, fără să vreau,
şoptind necontenit haine
că n-aş dori deloc să stau
iubirea s-o împart cu tine.
Şi mă durea disputa lor,
rupând tăcerea absolută
din franje dense de amor,
ţesute-n umbra nevăzută.

Dar fără veste se-auzeau
bătăi cifrate dinspre uşă
iar acele de ceas săreau
de pe cadranul fără tuşă.
Ştiam că ai venit din nou.
din karma visului plecată,
să mă alinţi cu un ecou
în seara zilei fără dată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN 2247-1545
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua fără dată

Cum trece ziua fără rost
prin acele de ceas stricate,
iar clipele, venind anost,
vorbesc întruna de păcate.
N-am înţeles deloc ce vor,
din sfada lor ameţitoare,
trecând nestăvilite-n zbor
ca umbre reci pe trotuare.

Le auzeam, fără să vreau,
şoptind necontenit haine
că n-am dorit deloc să stau
iubirea s-o împart cu tine.
Şi mă durea disputa lor,
rupând tăcerea absolută
din franje sacre de amor,
ţesute-n umbra nevăzută.

Dar fără veste se-auzeau
bătăi cifrate dinspre uşă
iar acele de ceas săreau
de pe cadranul fără tuşă.
Ştiam că ai venit din nou.
din karma visului plecată,
să mă alinţi cu un ecou
în seara zilei fără dată.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirii roşii

A trecut vremea albastrului pal
Care s-a topit de mult,
Acum a venit vremea trandafirilor
Şi a frunzelor mari ridicate spre soare.

Noi, pictaţi în culorile războiului,
Cu sânge de căpşună pe faţă,
Aşteptăm ca peste noapte
Să înceapă să miroase violent a tei.

În lupta seninului cu ploaia
Ne vom oxida uşor
Şi, încet, încet, ne vom apleca frunţile
Să sărutăm pământul.

E vremea trandafirilor roşii
Şi a parfumului.

poezie de Iulia Otilia Lazarescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basm

Umbra mea, – pe unde treci,

Singură cu luna,

Zice plopul cânt de veci,

Basm de totdeauna.

Fă-ne iar tăcuţi şi mici,

Lângă tâmpla veche

... Dragostele noastre-aici

S'au legat pereche...

Peste visul îndelung

Noaptea'i apă lină

Stelele, spre noi, împung

Deget de lumină.

Cad de sus, ca nişte ploi,

Cetinile joase;

Mâna lor, mătăsuri moi

Coase şi descoase.

Vremea cere multe vămi,

Vremea mi te fură;

Dă-mi acum, iubito, dă-mi

Gură după gură.

Cerul, greu de frumuseţi,

Fă-l fântână-adâncă,

Ochii să s'adape beţi,

Încă... încă... încă...

Pomi or fremăta privind

Chipul lunii, – ciuntul.

Apele călătorind,

Joace de-amăruntul;

S'or întoarce şi opri

Gândurile'n voe.

Drumul meu pe unde-o fi?...

Calea ta'ncotro e?...

poezie celebră de Ştefan Ciubotăraşu din "Însemnări ieşene", Anul I, nr. 23, 1 decembrie 1936, p. 437-438
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detractorii lui Nichita ar fi în stare să susţină că a încurajat economiile drastice la căldură din vremea cizmarului, scriind "Măreţia frigului".

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile altor toamne

În amintirea tatălui meu, Iani Anastasiu

Miroase a pastramă-n mustării,
Scripcarii cântă ca în vremi apuse,
Se-aude chicot de femei seduse
Şi provocare de palavragii.

În amintire totul e real,
Îl văd pe tata sărutând cobzarul,
Apoi cum îşi goleşte buzunarul,
Şi gestul lui îmi pare imortal.

Aud vapoarele sunând prelung
E noapte. Văd luminile-n Silistra,
În aşternutul răvăşit, sinistra
Şi lunga toamnă freamătă-ndelung.

Îşi pune văl de frunze violet
Şi, rezervându-şi ultima cutumă,
Alungă greierii stropind cu brumă,
Iar ei se-aud încet, tot mai încet!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar...

Din toate, măcar patul,
Unde-n poală de bunică
Mă făceam cu totul mică
Şi-ascultam cum urlă coşul.
"Haide, hai, închide ochii,
Tu n-auzi cum vine Moşul?''
Şi-auzeam încetişor
Cum bătea "Moşu"- n cuptor,
Dar gândeam în sinea mea:
"Cum poate Moşul să bată,
Dacă uşa e-ncuiată?"
Şi-uite-aşa,
Gândind cu spaimă,
Puneam geană peste geană.
Şi la urmă,
Pân' la urmă
Ştiu de ce nu-mi era frică:
Fiindcă undeva sub sobă
Torcea calmă o pisică.

poezie de Mioara Anastasiu din Respiro
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avuţia mea

Aş arunca cu barda-n lună
În nopţile de insomnie,
Să sângereze de nebună
Cum visuri mor în agonie.

Nu vreau tăcerea ei astrală
Şi nici lumina arămie,
Nu e nici blândă, nici sacrală,
Ci sfidătoare şi pustie.

Simt timpul cum răreşte pasul
Şi-mi pare o bizarerie
Să îi simt dragostei impasul
– Un piţigoi în colivie.

Eu îmi ştiu simpla avuţie.
Şi ea, asemenea, mă ştie!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie matinală

Vin zânele nopţii, din visuri astrale,
să-şi lase bagajele-n camere goale,
târziu, către ziuă, când zori-n derivă
adaugă cărţi necitite-ntr-o stivă,
iar somnul, venit pe cărări neumblate,
ar vrea să mă vadă plecând din cetate.

Îmi toarnă otravă din nori de cenuşă
când ziua grăbită îmi bate la uşă,
iar zânele nopţii, déjà dezbrăcate,
aleargă spre scară, cu hainele-n spate
să prindă din urmă o rază de lună,
rămasă o clipă pe vâful de dună,
să plece-mpreună când ziua apare
din zorii veniţi să se scalde în mare.

Mâhnit, eu le rog să rămână în casă,
din stiva de cărţi să aducă pe masă
doar una mai veche, citită-nainte,
din care luasem mai multe cuvinte,
să am de rezervă de-oi scrie poeme
cu fostele mele iubite boeme,
vestite amante de alţii trădate,
găsind, printre vorbe, motive ciudate.

Dar zânele bune, din visul de noapte,
plecate spre uşă, îmi lasă doar şoapte,
pe muchii de verbe de pus în poeme
cu versuri banale, dar rime supreme.
Doar zâna cea mică, rămasă la urmă,
privea peste umăr cum visul se curmă,
dar ziua cea nouă, intrând pe fereastră,
crezând că e floare, a pus-o-ntr-o glastră.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 06.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie Matinală

Vin zânele nopţii, din visuri astrale,
să-şi lase bagajele-n camere goale,
târziu, către ziuă, când zori-n derivă
adaugă cărţi necitite-ntr-o stivă,
iar somnul, venit pe cărări neumblate,
ar vrea să mă vadă plecând din cetate.

Îmi toarnă otravă din nori de cenuşă
când ziua grăbită îmi bate la uşă,
iar zânele nopţii, déjà dezbrăcate,
aleargă spre scară, cu hainele-n spate
să prindă din urmă o rază de lună,
rămasă o clipă pe vârful de dună,
să plece-mpreună când ziua apare
din zorii veniţi să se scalde în mare.

Mâhnit, eu le rog să rămână în casă,
din stiva de cărţi să aducă pe masă
doar una mai veche, citită-nainte,
din care luasem mai multe cuvinte,
să am de rezervă de-oi scrie poeme
cu fostele mele iubite boeme,
vestite amante de alţii trădate,
găsind, printre vorbe, motive ciudate.

Dar zânele bune, din visul de noapte,
plecate spre uşă, îmi lasă doar şoapte,
pe muchii de verbe de pus în poeme
cu versuri banale, dar rime supreme.
Doar zâna cea mică, rămasă la urmă,
privea peste umăr cum visul se curmă,
dar ziua cea nouă, intrând pe fereastră,
crezând că e floare, a pus-o-ntr-o glastră.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din valurile vremii...

Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu braţele de marmur, cu părul lung, bălai -
Şi faţa străvezie ca faţa albei ceri -
Slăbită e de umbra duioaselor dureri!
Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,
Femeie între stele şi stea între femei
Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng,
În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng.

Cum oare din noianul de neguri să te rump,
Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,
Şi faţa mea în lacrimi pe faţa ta s-o plec,
Cu sărutări aprinse suflarea să ţi-o-nec
Şi mâna friguroasă s-o încălzesc la sân,
Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o ţin.

Dar vai, un chip aievea nu eşti, astfel de treci
Şi umbra ta se pierde în negurile reci,
De mă găsesc iar singur cu braţele în jos
În trista amintire a visului frumos...
Zadarnic după umbra ta dulce le întind
Din valurile vremii nu pot să te cuprind.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!