Sergentul

Pe drumul de costişe ce duce la Vaslui
Venea un om, cu jale zicând în gândul lui:
"Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă...
Aş vrea să zbor, şi rana din pulpă nu mă lasă!"
Şi bietul om, slab, palid, având sumanul rupt
Şi o cămeşă ruptă bucăţi pe dedesupt,
Păşea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui faţă
Zbura ca o lumină de glorie mareaţă,
Şi-n ochii lui de vultur, adânci, vioi şi mari
Trecea lucioase umbre de eroi legendari.

Opinca-i era spartă, căciula desfundată,
Dar fruntea lui de raze parea încoronată.
Calică-i era haina, dar străluceau pe ea
Şi crucea "Sfântul Gheorghe" şi-a "României Stea".
Românul venea singur pe drumul plin de soare,
Când iată că aude fanfare sunătoare
Şi vede nu departre în faţa lui venind
Un corp de oaste mândra în aur strălucind.
Erau trei batalione de gardă-mpărătească
Mergând voios la Plevna, cu dor s-o cucerească.

În frunte-i colonelul, semeţ, pe calu-i pag,
La bravii săi tovarăşi privea ades cu drag,
Şi inima în pieptu-i bătea cu foc, deşteaptă,
Căci el visa, privindu-i, la lupta ce-i aşteaptă.
Deodat' el dă cu ochii de searbădul român
Ce stase-n loc la umbră, sub un stejar bătrân,
Şi mult se minunează, şi nici că-i vine-a crede
Când crucea "Sfântul Gheorghe" pe sânul lui o vede.
S-opreşte regimentul, iar bravul colonel
Se-nchină la drumeţul, s-apropie de el...

Şi-i zice cu blândeţe: "De unde vii, străine?"
"Vin tocmai de la Plevna." "Cum e acolo?" "Bine."
"Dar aste decoraţii cum, cine ţi le-au dat?"
"Chiar domninorul nostru ş-al vostru împărat."
"Dar pentru care fapte?" "Ştiu eu?... Cică drept plată
Că am luat eu steagul redutei... şi pe dată
Cu el, străpunşi de glonţuri, ne-am prăbuşit în şanţ..."
"Dar ce rang ai, voinice?" "Am rang... de dorobanţ!"
Atunci, colonelul, dând mâna cu sergentul,
Se-ntoarce, da un ordin... Pe loc, tot regimentul
Se-nşiră, poartă arma, salută cu onor
Românul care pleacă, trăgând al lui picior.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul de costişe ce vine din Stanbul...

Pe drumul de costişe ce vine din Stanbul
Păşeşte-un om, e Ponta, eternul nesătul
Bodogănind întruna, ca la guvern, gogoşi
Şi alte baliverne, purta nişte galoşi
"Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă...
Aş vrea să zbor, meniscul, al dracu de mă lasă!"
Şi bietul om, slab, palid, având pempărsul plin
Din pricina Codruţei, un autentic chin
Păşea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui mutră
De Mickey Mouse, însă, îndeajuns de cutră
În ochişorii negri ascunşi sub ochelari
Treceau lucioase umbre de şove şi şmenari
Rotula-i era spartă, vrăjeală de doi bani
Dar n-a avut încotro, mergând la otomani
Calică-i era soarta, lăsase la butoane
Pe Oprea, generalul de găşti aliotmane
Românul, vorba vine, cu sânge albanez,
Sau dracul să-l mai ştie, c-aduce a chinez,
Odată vede-n faţă direct spre el venind
Un grup de odalisce din cururi dârdâind
Rovana, Daciana, şi altele ca ele
Goneau să-mbrăţiseze la piept puiul de lele
Şi să îl pună-n gardă că-n lipsa lui, ingratul
De neamţ, soţul lui Carmen, făcut-a grabnic blatul
Cu oastea de strânsură din trădători formată
Tot a lui Gabi Oprea, lipsiţi de judecată
Ce vor să-l dea cu cracii în sus pe Viorel
Că-i mincinos, că fură, că-i doar un şoricel
Care se pişă-n pungă să nu i se ia urma
La colţ pândeşte Dragnea să îi şutească turma
De-ovine roşcovane doldora de slănină
Primari cu mintea scurtă ce nu au altă vină
Afară doar de faptul că s-au născut ciumeţi
Se cred baroni, nerozii, sunt doar nişte valeţi
Şi auzind acestea, bolnavu-nchipuit
Spre odalisce-n rime aşa el a grăit:
"Să-mi bag piciorul ăsta în ea de guvernare
Mai bine-o tai cu Ghiţă, dar nu vreau la răcoare
Ci-n emirate-acolo unde-am mai fost cu el
Mergeţi şi voi cu mine şi facem un bordel
De agere cămile, să vină toţi emirii
Îmbrobodiţi ca naiba, nu-i împotriva firii,
Cu cămiloii-aceia care aduc, vă jur,
Leit cu Ciuhuleasca, şi-o să ne doară-n tur
Mormane de parale să facem cum făceam
Cu Şova-n Rovinarii cei morţi, ce haiduceam
În fine, hai să mergem, s-o punem şi la ei
De-un PSD, acesta mi-e singurul temei."

parodie de Mihail Soare, după Vasile Alecsandri (1 iulie 2015)
Adăugat de Adriana Gerea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul Plevnei

Iar pe drumul care duce
de la Dunăre spre munte
Trec românii zi şi noapte
către Plevna, merg şi vin.
Vesele batalioane
cu maiorii lor în frunte,
Şir de care cu provizii
schilăviţi în haine crunte
Scârţâit şi chiu, şi tropot
pe-acel drum de oameni plin.

Într-acest pestriţ amestec,
scoborând pe dealuri, iată
Pe-un răzor s-oprise-n cale
o bătrână şi gemea,
Cu desagii goi pe umeri,
semn de-o cale-ndelungată.
Iar din văi, urcând alene
se vedea venind o ceată
De drumeţi din ţara noastră
şi s-opriră lângă ea.

Bună calea, zise unul,
Inima vă fie bună,
Oameni buni! Dar unde mergeţi?
De ne-ajută Dumnezeu,
Noi, la Plevna, maică dragă.
Tot la Plevna! Cum ne-adună!
Eu de-acolo viu. Băiatul
mi-e-n război acu de-o lună,
Şi m-am dus să-mi văd băiatul
că-i la Plevna şi-i al meu.

Repede-mprejur se strânse
ca prin farmec toată ceata
Ca să-ntrebe cum e Plevna?
cum stau turcii-nchişi în ea?
Ce mai zice Carol-vodă,
când o fi războiul gata?
Şi-mbătată de potopul
întrebărilor ea, biata,
Îşi ştergea cu palma ochii
şi plângând le tot spunea.

Dar în urmă, ei de grija
nopţii, ca să nu-i apuce:
Să rămâi în pace, maică,
să te vadă Domnul sfânt.
Şi grăbiţi se ridicară
toţi de jos, făcându-şi cruce.
Ea, cu ochii plini de plânset,
privea gloata cum se duce,
Şi-un pustiu simţi-mprejuru-i
şi-ntuneric pe pământ.

Stete-aşa, mereu privindu-i
şi deodată-n fuga mare
Ea porni la deal, cu strigăt
să s-oprească ceata-n loc.
Când ajunse-abia trăgându-şi
puţintica răsuflare:
Dragi creştini, voi unde mergeţi?
aveţi milă şi-ndurare,
Eu mă-ntorc cu voi acolo
la băiatul meu, în foc!

Dar ai fost! La Plevna, maică,
toate-acum îţi sunt ştiute,
Ţi-ai văzut şi tu băiatul,
ce mai vrei să vezi acum?
Să te-ntorci, în sat acasă;
ia-ţi toiagul tău şi du-te.
Noi suntem cu toţii tineri
zor avem şi mergem iute,
Tu eşti slabă şi puţină
şi e mult de mers pe drum.

Ea-şi întinse-atunci cu gemet
mâinile, strigând cu jale:
Nu mă bateţi cu nevrerea,
că vă bate Dumnezeu!
Voi fugi cu voi alături,
şi de voi muri pe cale,
Tot atât! M-oi şti aproape
de băiat! În sat, acasă
E pustiu, că n-am pe nimeni!
Orice-o fi, mă duc şi eu!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul erou...

Ştergându-şi lacrimile de durere
Cu pieptul plin de decoraţii,
Păşeşte trist pe Strada Mare...
Fără urale şi ovaţii!!

E ultimul erou ce mai trăieşte
Din marele carnagiu mondial,
Piciorul drept el îşi târăşte
În amintiri ce trec val după val...

Se uită la mulţimea aceea mută
Care-l priveşte ca pe un strigoi,
Iar el în amintiri e încă pe redută...
Luptând cu bravii lui eroi!!

Alături zace Ion, sergentul
Cu maţele afară, sfârtecat,
Rămas fără comandă regimentul
În scurtă vreme este decimat...

E plin de mâini şi de picioare
Smulse de proiectile, prin tranşee,
Iar morţii stau grămezi la întâmplare...
Sub focul de obuze şi mitraliere!!

Bătrânul caporal Boruz
Urmaşul marilor eroi,
Are 'n picior un şrapnel de obuz
Ca amintire din acel război...

Dar nu îl doare atât de rău piciorul
Cât sufletul lui de erou,
Că nimeni nu a dat onorul...
Eroilor din regimentul său!!!

poezie de Relu Mircea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tricolorul

Descoperă-te-n faţa drapelului ce vine
Purtat de mâini voinice în sunet de fanfare...
În fiorul de mărire ce-şi taie drum prin tine,
Vorbeşte vitejească, străvechia-mbărbătare, -
Descoperă-te-n faţa drapelului ce vine!

E roş de gloanţe steagul, dar soarele s-adună
Şi firele-i de aur s-aprind în foc şi ard,
Mătasea învechită acuma-i o cunună
Şi nu mai pare zdrenţe al patriei stindard,
Căci razele de soare pe fruntea lui s-adună...

Cu soarele în creştet porneşte Tricolorul
Şi goarnele răsună şi inimile bat –
Cu ochii plini de lacrimi s-opreşte trecătorul:
Un frate scump el vede în orişice soldat,
Şi toţi sunt mari în clipa când trece Tricolorul!

(...)

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când văzu că amândoi dorm duşi, ăla ieşi din crâng binişor, şi pâş, pâş, ca o mâţă când pândeşte la şoareci, se apropie încetişor de Făt-Frumos, îi trage inelele din deget şi p-aici ţi-e drumul. Iară daca se sculă Făt-Frumos şi văzu că-i lipsesc inelele, crezu că vizitiul i le-o fi luat, ca să le puie bine, de teamă să nu le piarză dormind, şi-l întrebă. Vizitiul răspunse că, Doamne fereşte! nu i le-a luat el. Acum înţelese că vreun fur i le-a şters şi se întristă, nevoie mare. Aşa supărat, porunci de înhămă caii la butcă şi porni. El nu ştia ca cine să i le fi luat, şi n-avea pe cine apuca de ele. Şi mergând el aşa şi ciudindu-se şi frământându-se de mâhnire, se gândea ca se să răspunză el împărătesei, când l-o întreba de inele. Nu-i venea lui, vezi, o dată cu capul, să-l crează neştine că este neharnic, mototol şi adormit. Tocmai pe când părerea de rău îl ajunsese şi mai şi decât până aci, erau trecând printr-o pădure mare şi deasă. Dodată auzi nişte balauri de lăutari trăgând din viori, de gândeai că mănâncă foc, şi din ce în ce se apropiau. Nu trecu mult şi iată că lăutarii trecură pe lângă butca lui Făt-Frumos, tot cântând, şi-i deteră bună-ziua. Făt-Frumos le mulţumi.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă ostaşilor români

Juni ostaşi ai ţării mele, însemnaţi cu stea în frunte!
Dragii mei vultani de câmpuri, dragu mei şoimani de munte!
Am cântat în tinereţe strămoşească vitejie,
Vitejie fără seamăn pe-acel timp de grea urgie
Ce la vechiul nostru nume au adaos un renume
Dus pe Dunărea în Marea şi din Marea dus în lume!

Vin acum, la rândul vostru, să v-aduc o închinare,
Vin cu inima crescută şi cu sufletul mai tare,
Ca eroi de mari legende, vin să vă privesc în faţă,
Voi, nepăsători de moarte, dispretuitori de viaţă,
Ce-aţi probat cu-avântul vostru lumii pusă în mirare,
Că din vultur vultur naşte, din stejar stejar răsare!
(...)

poezie clasică de Vasile Alecsandri din volumul Ostaşii noştri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul codrilor

La poalele pădurii, Arnulf pe lângă foc
Stă singur. E întuneric şi plin de spaime locul,
Arnulf e însă tare, şi vesel arde focul.
El şi-a încercat departe prin alte ţări norocul
Cu regii, cari porniră războiul la Sfântul loc.
Aşa dori Hatursa: bărbatul ei să fie
Un braţ vestit în taberi şi mare-n vitejie.
Şi Arnulf de dragul fetei, când fata i-a jurat,
Vândutu-şi-a palatul şi-n taberi a plecat –
Sărac acum se-ntoarce, ci-n fapte mari bogat.
E frânt de multe drumuri, dar somnul azi îi piere;
Şi focul arde vesel, e noapte şi tăcere.

Dar galbenele flăcări prin codru străbătând
Ajung pe la culcuşul de iederă uscată
A negrei Nopţi. Şi Noaptea de zare deşteptată
Încet ridică ochii, se uită-nspăimântată,
S-apropie de flăcări şi aproape-n urmă stând
Viteazului în faţă, ea lung la el priveşte,
Domol, apoi cu glasul abia-nţeles, vorbeşte:
"Tu cine eşti, străine? De tulburi somnul meu?
Cu gândul morţii-n suflet, s-alergi murind mereu,
Să n-ai de gânduri pace, cum n-am de tine eu!"
Arnulf aude glasul, voinică-i este firea
Şi râde, râde-n hohot s-alunge nălucirea.

Atunci bătrânul Codru, de hohot deşteptat,
Încet deschide ochii, ca două sălcii crunte,
Iar pletele-i cu freamăt îi tremură pe frunte
Şi-i tremură-n mânie sprâncenele cărunte;
El mii de braţe goale le-ntinde tremurat.
Cu glas adânc de preot din zilele bătrâne
Vorbeşte rar: "N-am pace de râsul tău, păgâne?
Tu somnul veciniciei sub mine să-l petreci!
Sub brazi la rădăcină tu fruntea să ţi-o pleci
Să dorm şi eu de-a pururi, să dormi şi tu de veci!"
N-a râs acum viteazul; sta codrului în faţă
Cu ochii mari şi tulburi, cu sufletul de gheaţă.

Şi când clăteşte Codru pletosul cap al său,
Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vântul:
El vâjâie din aripi şi-şi flutură veştmântul
Şi cântă, dar sălbatic şi fără şir e cântul:
"Ce gând nebun te mână, de tulburi somnul meu?
Furtună-ţi fie gândul, şi moartea o furtună;
Sărac, pe căi să-ţi mântui visarea ta nebună!"
Arnulf aude, sare pe cal, înfiorat
De frâu, cuprinde gâtul fugarului spumat
Şi aleargă-n vânt şi-n noapte năuc, şi sugrumat
De gânduri troienite – şi nu mai sunt în cale
Nici pietre, nici izvoare; el fulgeră la vale.

Şi-n zori la poartă bate, dar poarta n-a răspuns,
Hatursa-i măritată. Pe cine caţi, străine?
Arnulf ridică pumnii, s-omoare, dar pe cine?
Arnulf ar vrea să plângă, dar sânge-n ochi îi vine,
Arnulf ar vrea să ţipe şi n-are glas de-ajuns.
El calul şi-l întoarce şi drumul îi arată,
Acelaşi drum spre codru, o goană desperată!
Cu gândul morţii-n suflet, cu nopţile de veci
În suflet, ca o umbră pe apă tu să treci
Sub brazi la rădăcină bolnavul cap să-l pleci!
Sărac, pe căi să-ţi mântui visarea ta nebună –
Furtună-i viaţa toată, e moartea tot furtună?

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul lui Ştefan cel Mare

Seara răspândeşte umbrele-i uşoare.
Şi melancolia trece gânditoare.

Dar Ştefan cel Mare, rătăcit prin văi,
Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi.

Inima-i zdrobită ca a lui oştire;
Ţara-i întristată ca a lui gândire!

Pe un colţ de piatră şade el în dor;
Vântul suflă păru-i lung, fluturător.

Pentru-ntâia oară inima lui plânge!
Ochii lui revarsă picături de sânge.

Acolo dă capul somnului mijind
Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint.

Iată că-i apare o fecioară jună,
Ale cărei plete strălucesc la lună,

Negre şi bogate sub cununi de flori;
Ochii ei asupră-i cad pătrunzători;

Cad ca două raze, dulci şi călduroase,
Mâna ei atinge coamele-i undoase.

- "Ce? Eroul mare, umbra a grăit,
Însuşi el suspină şi s-a îndoit?

Înţeleg fricosul ce ascuns loveşte,
Robul ce sărută jugul ce-l striveşte;

Dar un suflet mare, suflet de bărbat,
Nu-nţeleg, o, Ştefan, cum s-a întristat!

Mergi pe a ta cale, nu sta niciodată!
Urmă datoria care ţi-e lăsată!

Orice-mpiedicare, stavili, vor pieri;
Cu-orice-mpiedicare ţar-a ta va fi!"

Pe un nor de aur zboară ea cu fală;
Un parfum de roze pasul ei exală.

Ştefan se deşteaptă, şterge faţa sa,
Unde-o lăcrimioară dulce se scura.

Luna argintoasă râde printre nori,
Dulcea filomelă cântă între flori;

Iar la focul lunii, când mi se deşteaptă,
Vede-a lui oştire care îl aşteaptă.

Vede căpitanii ce îl înconjor
În tăcerea nopţii le vorbeşte lor:

- "Fraţilor de arme, fala romănească!
Dacă o să piară ţara părintească,

Dacă-n cartea soartei este însemnat
A pieri poporul cel mai lăudat,

Cel puţin atuncea piară vitejeşte
Remuşcând toiagul care îl loveşte,

Ca un ager şarpe ce lovit şi-nvins,
Caută să muşte cel ce l-a atins!

Astfel e românul, şi-n a lui cădere
Cine îl răneşte, după dânsul piere!

Astfel e românul, astfel să pierim,
Şi-n căderea noastră chiar să ne mărim!"

Mii de glasuri strigă... Luna bucuroasă
Dintr-un nor de aburi pare mai voioasă;

Stelele de aur mai cu foc lucesc
Şi-n adâncul nopţii văile mugesc:

- "Astfel e românul, astfel să pierim,
Şi-n căderea noastră chiar să ne mărim!"

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat, şi avea un fecior; acesta, şezând la fereastră, vede o babă bătrână, care venea cu tivga să ia apă de la fântână. Ce-i vine lui, ia o piatră şi aruncând-o către fântână, nemereşte drept în tivgă, şi aceasta se sparge; baba, care simţise de unde venise piatra îşi auncă ochii la fereastra împăratului şi vede pe fiul de împărat făcând haz...

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecea un om pe drum

Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era aşa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum –?

Trecea, şi eu eram la poartă
Şi şi-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi şti să spui.
Şi nu-mi venea să plec din poartă,
Şi parc-un dor de viaţa toată
M-a prins privind pe urma lui...

Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, şi de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simţind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.

poezie celebră de Elena Farago din Versuri (1906)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim în ţara unde...

Trăim în ţara unde dorul s-a născut,
Ereditar, în gene, îl ducem mai departe
Şi unde vitejia înseamnă mult mai mult
Decât o simplă vorbă scrisă într-o carte!

Trăim în ţara unde verbul "a iubi",
Ca om ne defineşte şi ne onorează
Şi unde moştenire lăsarăm la copii
Dragostea de ţară ce-n suflete primează.

În ţara unde există bunătate,
Unde orice român în casă te primeşte
Tratându-te la fel ca pe un frate,
Să nu greşeşti, trădându-l mişeleşte!

Nu suntem slabi să crezi că poţi să râzi de noi,
Fiindc-am lăsat păduchele în cap să ni se urce,
Trăim încă pe locul unde se nasc eroi
În firele de iarbă când ţara-i la răscruce!

Poate tăcem acum şi nu zicem nimică,
Vrem să vedem răimea cât duce de departe,
Dar ai să vezi românul de jos cum se ridică
Şi-n glas de tunet zice: Azi fac dreptate!

Purtăm răbdarea, o haină pentru-afară
Când moliile-o rod, găuri în ea rămân,
Dar pielea ce se vede nu-i de ocară,
Sub ea palpita un suflet mândru de român!

Trăim încă în ţara unde se nasc viteji,
Lumini ce pot străbate şi cea mai neagră noapte,
Tu crezi că noi dormim, dar ochii ne sunt treji,
Ai grijă cu românul când s-o trezi din "moarte"!

Trăim în ţara unde mândri ne-am născut
Trăgându-ne puterea din pământul străbun,
Nu crede c-ai învins, dacă azi am tăcut,
În vine înc-avem un sânge de român!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a-ntors libertatea acasă

În primăvara blândă ce-n pace se-aşezase,
Se întorceau cu păsări plecate la-ntomnări,
Oştirile române şi răscoleau oraşe,
Eroii de la Plevna sub flori şi sub urări.

De Dunăre trec iute şi-n Giurgiu se opresc,
Popas cu rânduială şi slujbe pentru morţi.
Aici la frontieră o clipă îi cinstesc,
Pe cei ce-s duşi la ceruri să-i facă ţării porţi.

În Bucureşti e freamăt, c-aşa s-a poruncit,
Serbare să se facă şi-un arc să pomenească,
Fanfare spre Băneasa pe loc s-au rânduit,
Iar Prinţul Carol oastea aşteaptă să sosească.

Un murmur lung de-arame venea dinspre oraş,
Din Sărindar, din Bucur, Sânt Gheorghe, Bărăţie,
Trei sute de biserici, de clopote sălaş,
Stârnesc pe mic şi mare la sărbători să vie.

Şi s-a pornit alaiul prin coridor de flori,
Iar armia steagu-şi poartă sub Arcul triumfal,
Victoria e a noastră, comoară-ntre comori,
Se-ntoarce libertatea acasă pentru bal.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei, Doamne, şi toţi trei!

Avea şi dânsul trei feciori,
Şi i-au plecat toţi trei deodată
La tabără, sărmanul tată!
Ce griji pe dânsul, ce fiori,
Când se gândea că-i greu războiul,
N-ai timp să simţi că mori.

Şi luni trecut-au după luni -
Şi-a fost de veste lumea plină,
Că steagul turcului se-nchină;
Şi mândrii codrului păuni,
Românii-au isprăvit războiul,
Că s-au bătut nebuni.

Scria-n gazetă că s-a dat
Poruncă să se-ntoarcă-n ţară
Toţi cei plecaţi de astă-vară -
Şi rând pe rând veneau în sat
Şi ieri şi astăzi câte unul
Din cei care-au plecat.

Şi-ai lui întârziau! Plângând
De drag că are să-i revadă,
Sta ziua-n prag, ieşea pe stradă
Cu ochii zarea măsurând,
Şi nu veneau! Şi dintr-o vreme
Gemea, bătut d-un gând.

Nădejdea caldă-n el slăbea,
Pe cât creştea de rece gândul.
El a-ntrebat pe toţi d-a rândul,
Dar nimeni ştire nu-i ştia.
El pleacă-n urmă la cazarmă
Să afle ce dorea.

Căprarul vechi îi iese-n prag.
- "Ce-mi face Radu? î el întreabă,
De Radu-i este mai cu grabă,
Că Radu-i este cel mai drag.
- "E mort! El a căzut la Plevna
În cel dintâi şirag!

O, bietul om! De mult simţea
Că Radu-i dus de pe-astă lume,
Dar astăzi, când ştia anume,
El sta năuc şi nu credea.
Să-i moară Radu! Acest lucru
El nu-l înţelegea.

Blăstem pe tine, braţ duşman!
- "Dar George-al nostru cum o duce?
- "Sub glie, taică, şi sub cruce,
Lovit în piept d-un iatagan!
- "Dar bietul Mircea?" - "Mort şi Mircea
Prin văi pe la Smârdan.

El n-a mai zis nici un cuvânt;
Cu fruntea-n piept, ca o statuie,
Ca un Cristos bătut în cuie,
Ţinea privirile-n pământ,
Părea că vede dinainte-i
Trei morţi într-un mormânt.

Cu pasul slab, cu ochii beţi
El a plecat, gemând p-afară,
Şi-mpleticindu-se pe scară,
Chema pe nume pe băieţi,
Şi se proptea de slab, sărmanul,
Cu mâna de păreţi.

Nu se simţea de-i mort ori treaz,
N-avea puteri să se simţească;
El trebuia să s-odihnească -
Pe-o piatră-n drum sub un zăplaz
S-a pus, înmormântând în palme-i
Slăbitul său obraz.

Şi-a stat aşa, pierdut şi dus.
Era-n amiazi şi-n miez de vară
Şi soarele-a scăzut spre seară,
Şi-n urmă soarele-a apus,
Iar bietul om sta tot acolo
Ca mort, precum s-a pus.

Treceau bărbaţi, treceau femei,
Şi uruiau trăsuri pe stradă,
Soldaţi treceau făcând paradă, -
Şi-atunci, deştept, privi la ei
Şi-şi duse pumnii strâns pe tâmple:
"Trei, Doamne, şi toţi trei!

poezie celebră de George Coşbuc din Balade şi idile (1891)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Şi rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Şi slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Şi mai-marii lui, văzându-l că şi-a făcut datoria de ostaş, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i şi două carboave de cheltuială. Ivan atunci mulţumi mai-marilor săi şi apoi, luându-şi rămas bun de la tovarăşii lui de oaste, cu care mai trase câte-o duşcă, două de rachiu, porneşte la drum cântând. Şi cum mergea Ivan, şovăind când la o margine de drum, când la alta, fără să ştie unde se duce, puţin mai înaintea lui mergeau din întâmplare, pe-o cărare lăuntrică, Dumnezeu şi cu Sfântul Petre, vorbind ei ştiu ce. Sfântul Petre, auzind pe cineva cântând din urmă, se uită înapoi şi, când colo, vede un ostaş mătăhăind pe drum în toate părţile.

Ion Creangă în Ivan Turbincă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici humă nici lemn

crucea mea
e făcută din lemn de tei
o poartă prin măduvă inocenţă de miei

crucea mea
e făcută după inima ta
tresare când singură noaptea

inima ta are gust de lapte
cruce uşoară peste crucea mea
păpădie hrănită cu esenţă de nemoarte

crucea mea
formă tainică de aer presat
slovă, iubite, lumină de cântat

crucea mea
prag de cer
nici humă, nici lemn
numai înger

şi mai ales mă minunează
păsările, ramurile,
umbrele lor mă distrează
pădurea toată, vânturile
mă urmează

crucea mea
crucea ta
lăcrimează.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sermonem meum [Cuvântul meu]

De-aş fi un mândru împărat,
La hoţ i-aş lua atunci averea
Şi-apoi ar fi executat...
Aşa-i corect, aşa mi-e vrerea.

De-aş fi un mândru împărat,
Voi aţi simţii a mea domnie,
Aş fi cinstit cu-adevărat
Şi-n ţară n-ar fi sărăcie.

Pe cei ce dorm în parlament,
I-aş duce pe un câmp c-o sapă,
Eu nu aş fi deloc clement
Şi hoţii atunci o să priceapă.

Că nu e altă cale o spun,
Ca mândra ţară să-nflorească
Şi eu nu pot să fiu mai bun
Cu cel ce vrea s-o jefuiască.

Azi din senat pe toţi i-aş strânge
Şi nu ar fi o întâmplare
Şi sigur nimeni nu va plânge
Dacă-i ascund pe toţi de soare.

De-aş fi un mândru împărat,
Aş fi răzbunătorul vostru
Şi vânzătorul cercetat,
Ar spune iute "Tatăl nostru".

De-aş fi un mândru împărat
Noi am avea atunci oştire
Şi nu armată de-nchiriat
Străinilor fără simţire.

De-aş fi un mândru împărat
Spitale aş face nu castele,
Românul ar fi vindecat
De boli şi toate cele rele.

De-aş fi un mândru împărat,
Noi am paşii cu mare fală
Şi Europa ar fi aflat
Că tare mult se mai înşeală.

Nu-s numai hoţi în astă ţară,
Românul tare greu munceşte
Şi eu aş fi precum o fiară
Cu acela care-l umileşte.

De-aş fi un mândru împărat
Nu aţi uita strămoşii mostri,
Ce-ntreaga lume au călcat
Şi nu ne-am purta ca proştii.

De-aş fi un mândru împărat,
Vă dau la toţi cuvântul meu,
Românul nu ar fi argat
Şi nici nu ar mai duce-o greu.

Mai bine mort decât sclav viu
În ţara asta chinuită,
Că împărat nu vreau să fiu,
Peste o ţară umilită.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu (1 ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru-Cristian Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se făcu dimineaţă, fata aruncă pe dânsa un volog, luă mâţele la subţiori, încălecă pe un ţap şi plecă la curtea boierească. Mergând astfel pe drum, ea nu era nici călare, nici pe jos, căci îi da de pământ când un picior, când altul, ţapul fiind pitic; umbla ni pe drum, ni pe lângă drum, căci ţapul nu ţinea drumul drept. Aci trecea pe lângă câte un gard să apuce câte vrun lăstar de la vrun pomişor; aci trecea de cealaltă parte. Nu era nici îmbrăcată, nici dezbrăcată cu vologul aruncat pe dânsa. Şi aşa, cu chiu cu vai, ajunse la curtea boierească. Când o văzură boierul şi oamenii curţii, venind aşa, încremeniră. Boierul, vezi, nu voia să se dea rămas, şi porunci să dea drumul la doi zăvozi ce-i ţinea la curte în lanţ. Aceştia, cum văzură alaiul cu care venea fata săracului, se repeziră la dânsa, dară ea dete drumul îndată mâţelor şi zăvozii se luară după dânsele, iară fata săracului ajunse la scara boierească aşa precum îi poruncise boierul. Văzând şi această iscusinţă a fetei, boierul n-avu încotro şi fu nevoit s-o primească.

citat celebru din povestea Fata săracului cea isteaţă de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. Jackson (vorbind despre Hak'tyl): Nu pot să nu mă gândesc la mitul antic grecesc al amazoanelor.
Colonelul O'Neill: Da. Şi eu.
Dr. Jackson: Erau femei războinice care ocazional capturau bărbaţi din alte triburi să se împerecheze cu ei. Adesea... uneori îşi înlăturau sânul drept pentru a folosi mai uşor arcul.
Colonelul O'Neill: Nu văd niciun arc.
Dr. Jackson: Nu.
Colonelul O'Neill: Stai, nu crezi că de asta ne vor, nu? Ştii, pe noi trei.
Dr. Jackson: Pentru... împerechere? Nu, nu cred.
Colonelul O'Neill: Pentru că ştii cum sunt eu, îmi place să ajut lumea.
Maiorul Carter (râzând): O. Doamne!

replici din filmul serial Stargate SG-1
Adăugat de Spătaru Cosmin, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un câine

Părinţii mei s-au dus la Dumnezeu,
În Rai, să facă şi acolo pâine;
La casa lor, unde-am crescut şi eu
A mai rămas, de câţiva ani, un câine.

Eu nu ştiu cum percepe-un câine timpul,
Dar ştiu că-i dintr-o specie deşteaptă,
Că, dacă-i cald sau rece anotimpul,
El stă mereu acolo şi aşteaptă.

Când l-am mutat pe tata în neant,
Ca ultimul plecat din casa noastră,
El a urlat prelung înspre palant
Apoi şi-a dus privirea spre fereastră.

De-acolo tata îi vorbea pe-un ton
Duios, cu vorbe blânde de-alintare,
Apoi pornea,-ntr-o mână c-un baston
Şi-n mâna cealaltă cu mâncare.

El stă şi azi, un ghem lângă ceaun,
Căci mai aşteaptă semne că e bine
Şi, Doamne, cum se bucură, nebun,
Când dă cu ochii lui frumoşi de mine!

Căci ne mai ducem, eu şi fraţii mei,
Din când în când, la casa părintească,
Prea rar, ce-i drept, prea rar şi eu şi ei,
O fi de vină firea omenească...

El sare când mă vede şi, vă jur,
Mă ia în braţe cu iubire mută
Şi latră-apoi rotindu-se-mprejur
Şi vine iar şi iarăşi mă sărută.

El nu-i flâmând, căci ni-l hrănesc vecinii,
E singur doar şi ştie ce e dorul
Şi recunoaşte sunetul maşinii
Şi dă a înţelege cu căpşorul

Că vrea să stau acolo, să rămân
Şi vrea să vină tata înapoi,
Să aibă şi el iarăşi un stăpân,
Cât va mai fi-n putere şi apoi,

Când va muri, c-aşa e legea firii,
De-o groapă, undeva, să aibă parte
Şi-un semn de preţuire a iubirii
Ce dăinuie şi dincolo de moarte!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colonelul O'Neill: Nu au fost de accord.
Maiorul Carter: Nu au aprobat misiunea?
Colonelul O'Neill: Nu, au făcut asta. Odată ce au aflat situaţia şi toată chestia cu "soarta universului", atât preşedintele cât şi Hammond au realizat că nu avem de ales. Ne urează noroc şi toate celelalte lucruri pe care le spune când crede că o să murim.
Maiorul Carter: Atunci cu ce nu au fost de acord?
Colonelul O'Neill: Numele pe care l-am sugerat.
Maiorul Carter: Pentru navă?
Colonelul O'Neill: Da.
Maiorul Carter: Da, domnule, nu putem să îi spunem Enterprise
Colonelul O'Neill: De ce nu?
Maiorul Carter: Numele de cod al proiectului este Prometeu. Ce nu e în regulă cu ăsta?
Colonelul O'Neill: E o tragedie greacă. Cine vrea asta?

replici din filmul serial Stargate SG-1
Adăugat de Spătaru Cosmin, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!