Semper angelicus

Îngere, treci în pat că
Se-ntâmplă lucruri triste-n cer:
Christos nu mai e oier,
Stelele şi-au ieşit din matcă.

Nu-ncerca să visezi nimic,
Vrăbiile-au isprăvit mălaiul…
Patru Cavaleri vântură Raiul
Că Dumnezeu e plecat un pic.

Pune-ţi aripile pe urechi
Şi peste aripi câteva perne:
Oricum chiar şi-aşa se vor cerne
Coşmarurile cele mai vechi.

Nu adormi, nu te trezi încă,
Nu trage cu ochiul la fereşti:
Moartea a aflat unde eşti…

Ia un măr şi-l mănâncă!

poezie de Mariana Ene
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculpturi în aripi de înger

- Îngere, l-am strigat, de ce ai aripile
Atât de frumoase? Cine ţi le-a sculptat?
A plecat capul uşor şi mi-a răspuns
Cu un glas în care vibra întreaga frumuseţe:
- În fiecare nervură a aripilor mele
Se ascunde un păcat.
În fiecare atom al minunatei lor armuri
Locuieşte un păcătos.
Şi m-am întrebat: cum pot lua naştere minuni
Din lucruri alterate?
Tăcere diformă...
Mi-a spus apoi:
- Mi-e frică! Şi a plâns...
Am plâns şi eu. De ce?!
...Plângeam...
Mi s-a destăinuit,
Se temea că aripile
Îi vor fi pătrunse adânc de dalta maleficului
Şi nu-i vor rămâne decât
Scheletele străvezii şi firave,
Neputincioase de zbor...
- Sărmane înger, l-am strigat,
De ce ai aripile atât de...? Şi am tăcut.
Sărmanul înger îmi provocase
Revoltă şi dezgust împotriva umanităţii!
- Îngere, l-am strigat, nu mai fi supărat,
Dragostea îţi va dărui un set de aripi noi!
Crede numai şi vei fi vindecat!

poezie de Rucsandra Rizescu
Adăugat de Rucsandra Rizescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngere (lui Emil Brumaru)

îngere îngere unde pleci nu rămâi un
de ţi-ai pus
ochii-n pământ (?!) aripele-ncetinite în cui
îngere... cu
nervozitatea asta sofisticată îngere

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de iarnă

Sita cerului cerne fulgi de nea
Ninge peste noi dragostea mea
În câteva ore totul s-a albit
Rănile pământului s-au acoperit

Alb imaculat fără de hotar
Puritate albă oferită-n dar
Sita cerului cerne fulgi de nea
Ninge peste noi dragostea mea

Împovăraţi de alb copacii se rup
Casele pitice aproape au dispărut
Copiii la joacă încă n-au ieşit
Aşteaptă la gemuri timpul potrivit

Sita cerului cerne fulgi de nea

rondel de Letiţia Iubu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancheta

Va fi dreaptă-ancheta, am jurat Mântuitorului Isus,
Şi se va desfăşura fără părtinire, ură sau mânie.
Eu, procurorul, voi afla cine-a ucis pe Ada Wright,
Aşa să-mi ajute Dumnezeu, am spus.

Când am văzut trupşorul fără viaţă-al fetiţei
De doar patru luni, înfăşurat în zdrenţe de pelinci,
Am bănuit ca n-avea decât vreo patru chile,
Iar centimetri nu mai mulţi de treizeci şi cinci.

Un ochi cu pleoapa-îngălbenită era închis –
La fel guriţa care încă mai zâmbea.
Ochiul stâng, deschis, sclipea albastru –
Fetiţa părea să ştie ce s-a-întâmplat cu ea.

Eu priveam ochiul cel larg deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie
"De unde mi s-a tras moartea, cine ştie?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."

Când am intrat din nou în tribunal
S-ascult mărturia mamei, cum cere jurisprudenţa,
"A fost un copil născut din dragoste", a spus,
Şi a zâmbit – măgulindu-ne inteligenţa.

"În concluzie, Onorată Instanţă", a spus medicul legist,
"Nu-i nimeni vinovat de-acest accident nefericit
Care-a cauzat moartea fetiţei Ada Wright. ".
"Vai, vai!" am exclamat noi. Femeia a zâmbit.

Iar eu priveam ochiul acelui copil, deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie:
"De unde mi s-a tras moartea, cine ştie?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."

poezie de W.H. Davies
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

The Inquest (Ancheta)

Va fi dreaptă-ancheta, am jurat Mântuitorului Isus,
Şi se va desfăşura fără părtinire, ură sau mânie.
Eu, procurorul, voi afla cine-a ucis pe Ada Wright,
Aşa să-mi ajute Dumnezeu, am spus.

Când am văzut trupşorul fără viaţă-al fetiţei
De doar patru luni, înfăşurat în zdrenţe de pelinci,
Am bănuit ca n-avea decât vreo patru chile,
Iar centimetri nu mai mulţi de treizeci şi cinci.

Un ochi cu pleoapa-îngălbenită era închis –
La fel guriţa care încă mai zâmbea.
Ochiul stâng, deschis, sclipea albastru –
Fetiţa părea să ştie ce s-a-întâmplat cu ea.

Eu priveam ochiul cel larg deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie
"De unde mi s-a tras moartea, cine ştie?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."

Când am intrat din nou în tribunal
S-ascult mărturia mamei, cum cere jurisprudenţa,
"A fost un copil născut din dragoste", a spus,
Şi a zâmbit – măgulindu-ne inteligenţa.

"În concluzie, Onorată Instanţă", a spus medicul legist,
"Nu-i nimeni vinovat de-acest accident nefericit
Care-a cauzat moartea fetiţei Ada Wright. ".
"Vai, vai!" am exclamat noi. Femeia a zâmbit.

Iar eu priveam ochiul acelui copil, deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie:
"De unde mi s-a tras moartea, cine ştie?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."

poezie de William H. Davies, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercului...

patru şi încă patru.
se desface fiecare cifră
în părţile ei intime.

oricum încerc,
obţin patru vii în patru morţi,
patru gratii în patru pereţi,
patru frici în patru nervi,
patru în patru în patru.

totul are patru laturi,
chiar şi minciuna
are patru dimensiuni -
lungime, lăţime, grosime şi sens.

matematica plecării
se îngrămădeşte în cifra asta,
ca şi când patru e un cerc
fără diametru,
un fel de desagă geometrică.

azi se sărută cifra,
se iartă de înalta trădare,
se face spaţiu în cruce
pentru ort.

să bem pentru sufletul moartei
un jack sau o fugă de bach.
doamne,
şi ce loc era în doi pentru unu plus unu...

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă încă nu eşti pregătit pentru a trăi "ceea ce visezi", atunci "ceea ce visezi" nu va veni la tine, deoarece ştie că încă mai eşti prins în "ceea ce nu visezi".

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i, Doamne?

Unde-i, Doamne,
bucuria cerului de vară?
Sub zăpezi îngenunghiată plânge;
O sărmană-abandonată ţară
Lutu-n palme de bătrâni
şi-l frânge.

Risipiţi prin lume,
Don Quihoţi
Au plecat, voinici,
să cucerească vara,
Morile de vânt
i-au depărtat, pe toţi,
Şi-au uitat unde se află ţara...

Iarna vieţii ş-asmuţi ogarii
În ogorul ţării
şi-a rămas beteagă...
Umbră peste pe vatră fac stejarii
Cei bătrâni şi-atât de fără vlagă...

Unde am pierdut copilăria?
Doamne, spune,
unde ne-am pierdut pe noi?
Că ne cheamă acasă România
Lăcrimată toată,
plină de nevoi.

S-a uscat în aripi libertatea
Zborul s-a dezis, de noi, plângând
Răstingnit e sufletul
şi moartea
Râde bucuroasă palmele-şi frecând.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e prea mare, dacă poate fi cuprins de ochiul omenesc, nici prea vechi, dacă omenirea şi-l aminteşte încă.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă faci tu, ego-ul tu se va umfla în pene, dacă face Dumnezeu atunci ai găsit un vinovat la toată năpasta acestei lumi. Aşadar, oricum ai alege vei fi în capcana facerii şi deci a minţii. Întrebarea corectă ar fi: MAHARAJ, EXISTĂ FACERE? Şi fireşte răspunsul este, "Nu, nu există." Tu într-un vis visezi că ai făcut o mulţime de lucruri, sau că "Dumnezeu" a mai făcut o lume pentru tine, dar imediat ce te trezeşti, vezi că de fapt, nimic nu era adevărat doar visai asta. Când te vei trezi şi din cel mai lung vis al tău numit "veghe" vei vedea că de fapt nu există nici o facere, doar visai asta. Noi nu am fost născuţi vreodată! Doar Dumnezeu, Sinele e Real. Noi suntem unicul Dumnezeu!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoze

Provoc prezentul la duel;
trecutul mă recuperează din întâmplări cotidiene.
În dezmierdările luminii,
tăvălugul de patimi tranchilizează descompunerea timpului.

Activ, nu doar prin simpla deplasare,
măsor timpul cu bătăile inimii;
cu fiecare dintre ele, tămăduiesc metamorfoza,
mă sincronizez patetic cu orele în zbor,
şoaptele paşilor, încă,
lasă urme auzite în memoria mersului...

Chiar dacă amurgul trage cu ochiul,
în marea liniştită,
gust din libertatea de a fi
fără a respinge experienţa furtunii;
numai cine n-a naufragiat niciodată o exclude.

De la viaţă,
am învăţat legea compensaţiei:
cer din ce în ce mai puţin...
Oricum, lucrurile se-ntâmplă!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criză mare, mon cher!

Crăciun, Revelion şi Bobotează,
Ne-a ieşit iar băutura pe urechi.
Şi încă două săptămâni durează
Aceleaşi sărbători... pe stilul vechi.

epigramă de Vasile Iuşan din Postelectorale (2010)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în Dincolo e nimic.
nimeni nu dispare din viziuni,
sunt înlocuitori cu feţe lipsă,
morţii nu au ce căuta în moarte.
nu e ruşine, vină,
sunt voci care circulă cu lanţuri la picioare,
e un aer sclav care
atârnă peste Zona de Cenuşă.

în moarte nu sunt morţi,
sunt flăcări care merg în patru picioare.

chemată de stirpe,
ura e frumoasă, îi dau dinţii,
înaintează cu lupi falşi de lumină scăzută prin treceri spre Pământul de la Capăt.
taţii nu au putut fi salvaţi, Răul se ascunde în miei.
e o dezonoare
câştigată cu răzbunări seismice.

coordonatele cad în transă,
îşi lasă pielea năpârlită
unde trebuie
în Ultimul Câmp al Strălucirii.
aşa, Urmăritorii străbat durerea după ele
în localizarea mamelor.
ochiul nu trage cu arma, trage cu mintea.
nu mai sunt morţi,
mamele
trebuie să le poarte viziunea în pântec.

Înaltul Negru nu vine neinvitat,
e demult sus.

Credeai că ştii ce e Moartea?
Nu e nimic acolo.
Am fost.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainică poruncă

lacrimi de suferinţă la picioare curg
că nişte izvoare cu matcă adâncă
cărări de speranţă cu avânt parcurg
dar moartea mă pândeşte pitită în luncă.

stau în genunchi mă rog la Demiurg
să-mi dea rezistenţă şi putere de stâncă
lacrimi de suferinţă la picioare curg
că nişte izvoare cu matcă adâncă.

flăcări de cenaclu să fiu în amurg
luminând poezia care glăsuie încă
cu aripi să străbat aglomeratul burg
inima trăieşte versul ca pe o poruncă.

lacrimi de suferinţă la picioare curg
ca nişte izvoare cu matcă adâncă.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pletosul

Năravuri noi, năravuri vechi,
Cu plete lungi, murdar, netuns,
Ce l-aş mai trage de urechi...
Dar nu ştiu unde le-a ascuns.

epigramă de Valerian Lică din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc cu perne

Joc cu perne

Peste noapte, perna mea
Spre mirarea mea, a ta
şi-a oricui
a făcut şapte pui
pufoşi şi moi,
care, jucăuşi
ca nişte pisoi,
se ascund după uşi.

Seara, după o joacă năucă
adorm pernuţele pe unde apucă,
pe pat, pe sub pat,
în dulap
şi pe covor.
Cu grijă firească
le ridic uşor,
să nu se trezescă.

Culc capul pe pernă
cu părul vâlvoi, plin de fulgi
şi ea mă alintă prin beznă
şoptind în urechi, vise dulci!

poezie de David Daniel Adam (18 iunie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilatare

Dorinţele mele, - vechi muze -,
Ies din spectrele inimii
Pentru a colora
Aripile fluturilor
Ce înveşmântează
Zborul.

Tu, pui pleoapele ostenite
Aripi peste aripi,
Dilatând
Pieptul vieţii
Prin care trecem amândoi
Luminând!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Eşti prezent mereu: în minţi, în suflete, în noi.
Nu eşti nici bun, nici rău. Ne ajuţi dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îţi îndrepţi mâna înspăimântătoare către noi...
Şi ne dai răul înapoi. Şi iar ne ierţi, şi ne aştepţi să fim mai iubitori.
Ne ierţi, dacă greşim, şi vrei să ne ridici din nou.
Fără să ştim.
Nu uiţi nimic neiertător şi uiţi greşeala când vezi credinţă într-un om.
Eşti peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Şi nu te arăţi pentru că nu sunt pregătit.

Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu eşti zilnic printre noi
Eşti înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecţi, lucizi
Tu dai viaţă, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală şi chiar moarte.
Îţi place să te joci, te înduioşezi dacă iubim.
Eşti lângă noi, când plângem.
Eşti femeie sau copil?
Tu ştii planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu eşti nemuritor, şi vrem şi noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul gândurilor vii

Peste frunzele trecute, sub un cer ascuns de nori,
Trec şi gândurile mele, trec şi-ai vremii călători.
Se răsfiră peste ape, se privesc, se oglindesc,
Se alintă-n gânduri clipe, ani şi gânduri îşi vorbesc.

Ce îşi spun? - o ştie lacul, dar el tace, liniştit,
Şi ecourile-ntoarce doar spre cei ce i-au privit
Apa cu oglinda-i clară dintr-o seară fără vânt
Şi-au plecat să-şi zburde-n lume viaţa plină de frământ.

Lacul... tace, dar, în taină, străluceşte, uneori,
Când pe malu-i, mai pe seară – rar se-ntâmplă şi în zori –
Se aşează o fecioară cu un flaut fermecat;
El, din unde, o-nfioară şi-i reflectă ce-a aflat.

Cântul ei, ecou de gânduri, se înalţă spre tării
Şi, în clipe de-ncântare, gânduri noi dansează, vii.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucureşti

Mi-e dor nespus de oraşul meu,
Imperfect cum a vrut Dumnezeu
Râsete-n noapte, triste poveşti,
Mi-e dor de tine, drag Bucureşti!

De terasele pline, parcuri şi alei,
Unde-s maşini tunate si derbedei
De Dorobanţi şi de Centrul Vechi
Muzica ce sună plăcut în urechi.

De mall-uri şi bulevardele largi,
Unde, pe şest, o marijuana tragi,
Şi prea uşor cheltui 200 de RON
Pe curvele triste-n ciorapi de nylon.

Terenul de fotbal şi sala de forţă
Sufletul mi-este aprins ca o torţă
După tot felul de chestii lumeşti,
Mi-e dor de tine, drag Bucureşti!

poezie de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!