Declaraţie de martie

venind, sărind prin verde vast
cu biete formulări gerunze
tot eu alerg, tot eu adast,
tot eu muşc florile de frunze

şi vă iubesc (fără să ştiu)
pe toţi. Am suflet de brânduşă
patetică. Portocaliu
mi-i pragu-ncrâncenat la uşă;

şi-l ostoiesc în verde mult
ca să-l călcaţi fără să fiarbă
a flacără.

... tot eu ascult,
tot eu prind clisele de iarbă.

poezie de Mariana Ene
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce există

tot ce există e un delir
din care nu vrei să pleci.
e o apropiere de iarbă, de frunze, de stele,
o împăcare cu bâlbâiala lunii,
cu glasuri de crini
şi mai ales cu târziul
ce crapă prăpăstii de ceruri.

sunt în locul acela înalt
unde cad frunze din biserici,
răsfăţul e în apa curgătoare,
ora mereu ciudată nu uită abisul tăcerii
şi nici urma ta din mirosul de verde.

din nicio desfrunzire nu-i simplu să pleci
nevăzut, neauzit, nestrigând.
tot ce există e un delir,
înghesuit în luminiţa aceea stinsă în verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul: Mulţumesc! Mă oboseşte acest verde irevocabil. Peste tot frunze, frunze, frunze. Până şi rujul tău e verde... Simt că mă prefac în vierme de mătase...

replică din piesa de teatru Iarnă în Rai (Globalizare), scenariu de Valeriu Butulescu (2004)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La iarbă verde

Vine iarăşi primăvara,
Se aştern şi îşi fac halta,
Tot aici i-apucă seara.
El: acelaşi, ea: e alta!

epigramă de Viorica Găinariu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile verzi

Mă doare al meu sine care suspină mult
Am obosit să-l văd şi tot să îl ascult…
M-am plictisit de el…să plece de la mine!
Nu vreau tovărăşia prezenţei lui străine.

Nu mai doresc să caut un leac sau alinare,
Tot ce doresc e ziua ce văd că nu apare…
M-am săturat să caut ce nu cunosc că ştiu
Taine şi legende din al meu suflet viu.

Ascunsă-i o comoară a sufletului meu
Prin lupte de credinţă ajung să fiu doar EU…
Zăpada se topeşte, răsar florile verzi,
Ce-n suflet mi se-aşeză arzându-mi din zăpezi.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o mare albastră

Lasă-ţi gândul tot să zboare,
Inima sa-ti înconjoare,
Uită chiar si ce te doare
Zboară dincolo de zare!

Dincolo ce tot ce-i omenesc!
Pentru o clipă lasă-mă să te iubesc!
Stinge focul ce mă arde,
Sau aţâţă-l tot mai tare!

Într-o mare albastră,
Tu dulce crăiasă,
Fii a mea mireasă
Într-o lume tot albastră!

Într-o lume fără lume,
Fără mine, fără tine!
Fii tot ce-mi doresc,
Tot ce încă pot să mai iubesc!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce arde fără flacără înseamnă iubire, dar nu tot ceea ce arde fără flacără poate să emane căldura iubirii.

aforism de Teodor Dume din Potcoave pe suflet
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tot

Am tot ce-mi trebuie...
E-adevărat -
Şi-atunci de ce le simt cuvinte goale?
De ce mă trezesc îngrozită,
Dacă visez că te-am pierdut?
Ce tot aştept,
Ce tot tânjesc,
Ce mă frământ,
Ce tot gândesc?
Eşti... fără să te am,
Mă ai... fără să-ţi fiu;
Nu vii decât ca să pleci iar
Eu tot vărs lacrimi în zadar
Că tot nu vrei...
Şi tot nu spui...
Iubire e, dar parcă nu-i!
Am obosit, m-am săturat
De zile triste şi nopţi reci!
Când o să vii, să nu mai pleci?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât... te iubesc

Cât... te iubesc,
Şi cât nu pot să mor acum!
Cât aş vrea un alt drum,
În viaţa asta fără....

Fără de tine,
Când viaţa mi-e,
Mi-e doar amăgire,
Şi-o clipă, cu tine,
Şi fără de tine!

Şi-un timp,
În care Tu!
Eşti!
Un tot prezent,
În tot ce Eu doresc,
Şi tot ce iubesc!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altfel de mamă

Noi cu toţii avem 3 mame:
una-i mamă pe Pământ,
una este Mamă-n Ceruri,
iar a treia e Natura,
ce ne-nvaţă ce-i frumosul
prin miros de albi nuferi
şi-n dulce zbor de fluturi..

Dar, noi fii nerecunoscători
uităm că ochii noştri
se vor oglindi mereu
în văi, munţi şi ape limpezi,
căci, Natura este mama...
Mama noastră... a tuturor.

Azi distrugem tot ce este mai frumos...
Florile şi iarba verde
se vor stinge fără rost,
căci, noi oameni
fără suflet
otrăvim natura vie,
negândindu-ne vreodată
cât de greu o să ne fie...

Fără roua dimineţii,
fără roze cu parfum îmbietor...
Doar izvoarele secate
şi copacii fără frunze,
ne vor aminti mereu
că natura a fost prezentă
şi a fost Mamă peste tot...
Tot ce-a fost viu şi frumos!

Lacrimi reci, de sânge, parcă
se preling acum din ramuri
şi Natura ne şopteşte,
printr-un suspin dureros..
Să o lăsăm să trăiască,
căci, de n-am mai avea Mamă....
Vom fi simpli muritori
într-un haos monoton..
Fără dulce aer proaspăt,
fără iarbă de mătase..
Şi cât vei vedea cu ochii
câmpiile vor fi pustii,
doar cu pâclă peste vii...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest

Mă-ndrăgostesc de tine zi de zi,
Te port în piept cu gânduri... şi cu vise...
Fără de tine simt că aş trezi
Toţi demonii din temniţele-nchise!
Fără de tine-aş fi doar o idee
Născută fără sens... şi fără rost...
Şi pentru simplul fapt că eşti femeie,
Eu te iubesc cu tot ce sunt... ce-am fost...
Şi te respir cu tot ce va urma,
Cu toată nemurirea scrisă-n versuri,
Cum te iubesc... nici nu pot exprima!
Mă-ndrăgostesc de tine şi-n nonsensuri.

poezie de Florin M. Răileanu (13 noiembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Alina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părerea ta

o respect dar nici nu există! îi s
puse tânărul
aproape poet
bătrânului de
departe poet
pe când acesta încerca să strice cu degetele
împreunate fanta cât o cutie de con
serve cu mingi
tot mai noi tot mai tenis (?!) tot
mai acoperite de pufuri citron
cum şi planeta-plămân-saxofon -
o vecină din galaxia de poezie r a r e f i a t ă
cu stelele tot
mai sus tot mai puţine la n
umăr şi la cuvinte şi
la exprimarea prin mofturi! localizate
prin vintre în molalele une
ori absolut
r a d i c a l r a d i c a l
totuşi fără
scurgeri de contor în canal
fără pierderi
fără proteze
fără pericol
de aplecare spre v e n e r a ţ i e

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire fără graniţe

Iubesc marea şi al ei nisip,
Tot ce văd şi ce simt.
Iubesc al cerului infinit
Si valurile mării,
Ce se scaldă-n răsărit.

Iubesc natura,
Munţîi cu a lor
Podoabă dalbă,
Codrul verde al cărei
Inimă mă cheamă

Iubesc cerul senin,
Soarele, stelele şi luna,
Zilele şi noptile
Pierdute una câte una.

Iubesc florile
Şi a lor parfum,
Petalele cu rouă
Ce se scutură pe drum.

Iubesc azi,
Iubesc mâine,
Nu doar pentru o clipă,
Iubesc cu pasiune,
Tentat să fac risipă

Dar frumuseţea din suflet
Nu are margini,
Nici frontiere,
Am iarnă şi vară
Toamna şi primavară

Le am pe toate,
Într-un singur loc,
În al meu suflet.
Nu am timp să astept,
Să renasc, să trăiesc,
Să transced,
Şi să mă pierd
Într-un infinit deşert.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi transmit

Fără să vreau, fără să vrei, fără să vrea
trăim, eari, era.
Va fi doamne, va fi
alb, roşu, gri.

Convenţie, convenţiune!
Pe cele cinci degete te pup minune,
pe cele două lungi picioare
pe cele două mâini cu subţioare

Oh şi deasupra capul verde
şi mai deasupra norul negru...
Vine un duh care mă pierde
tot demn şi tot integru...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot pe tine...

Când zâmbeşti, zâmbesc şi eu.
Când eşti tristă, plâng mereu.
Când greşeşti, te înţeleg
Şi tot pe tine te aleg.

Când m-ajuţi, îţi mulţumesc.
Când mă cerţi, înebunesc.
Când îmi ceri, eu îţi ofer
Şi tot pe tine te prefer.

Când eşti speriată, te alint.
Când mă-ntrebi, nu te mint.
Când crezi că uit, îmi amintesc
Şi tot pe tine te doresc.

Când îmi şopteşti, te ascult.
Când nu-ţi ajunge, aduc mai mult.
Când nu ai, eu îţi fac
Şi tot pe tine eu te plac.

Când lipseşti, eu mă sufoc.
Când ai ghinion, îţi dau noroc.
Când nu-nţelegi, îţi definesc
Şi tot pe tine te iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alerg cu gândul

Alerg cu gândul peste mări şi ape,
Peste câmpuri întinse, peste munţi,
În Univers pătrund tot mai aproape
Şi tot întind închipuite punţi.

Alerg prin galerii şi prin genuni,
În zbor de chinuite încleştări,
Mai cred şi câteodată în minuni,
În timpul ce-l consum în căutări.

Într-un ocean de gânduri mă scufund,
Când liniştea se-ascunde-ntr-un apus,
Ocean nemărginit şi fără fund,
Cep doar nedumerire mi-a adus.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verdele de rămas-bun

Din poienele uitării, iarba nopţii tot mai mult
şi mai mult, din altă vreme,
şi mai stins din partea stângă,
s-a ascuns foşnind sub praguri
şi sub somn de iarnă lungă.

Şi, trecându-mi iar câmpia pe obraz, în astă seară,
iar fântâna - peste ochii plini de ceţuri şi de ploi,
tu, râzând, te-ai strâns din colburi şi mi-ai înţeles chemarea
anilor de dinainte,
anilor de dinapoi.

Hai! ai zis, vara-i pe- aproape
şi cireşele-s în frunze,
bântuindu-ţi amintirea paşilor prin fân,
melcii urcă pe mătasea florilor mustind de apă
şi pe putredele scânduri
spijinite de un prun;

Ochii tăi tot ţes izvoare din potoape de lucernă,
greierii pictează îngeri peste fuste de bătrâne
adunându-te din crudul verde.
Verde viscol, fără timp,

Am nesaţ de flori înalte şi de tot ce nu rămâne
Hai, să-ti pun din nou pe braţe,
ca pe-un prunc de lapte dulce,
neîntâmplatul nostru timp!

Dacă noaptea mă îndură să mai urc pe pragul verii,
paşii mei îi leg cu iarbă, ca din tine să-mi adun,
ca o purpură flămândă,
sub potecile din talpă, sub acest târziu de humă,
verdele de rămas-bun.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze

Se-aştern de parcă-s clipe dintr-o viaţă
pe care o pictează-n ruginiu,
acoperind tot ceea ce răsfaţă
un codru ce n-a fost, nicicând, pustiu.

Era de-un verde crud, iar timpul - stâncă
nesfărâmată-n fire de nisip,
se îmbrăcase-n mantia ce, încă,
avea puterea de a-i da un chip.

Pe chipul lui, un verde ne-mblânzit
s-a menţinut o vreme, dar apoi,
a dispărut, căci timpul, plictisit,
s-a vrut, iar, nevăzut, trecând prin noi.

Şi tot ce-a fost atât de verde-odată
a devenit, treptat, de-un galbel-pal,
în clipe ce se-aştern pe viaţa toată
ca frunze ce-o acoperă, brutal.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi e tot una

Ce prind în ochi n-ascund sub pleoape,
că vreau să nu orbesc de tot
în valuri de lumini mioape
născute-n lipsă de noroc.

Nu mai clipesc să nu întunec
bucăţi de cer salvate-n timp,
în gheaţa inimii alunec,
cu paşi nu ştiu să mă mai plimb.

Frânturi de suflet, muribunde,
de-o ectoplasmă-s înghiţite.
În ţipăt mut se sting oriunde
şi fără lacrimi sunt jelite.

Lumina suflă-n întuneric
cu flacără de lumânare,
Inima mea, pe post de sfeşnic,
ascute drumul către Soare.

Nimicul e de ne'nţeles.
Mi-ascund tot crezul în morminte.
Ieri nu ştiam că am ales
să-ngrop IUBIREA în cuvinte.

Un curcubeu pierde culoarea
si astfel podu-i se dărâmă.
E nesărată chiar şi marea,
dorind să-ţi şteargă orice urmă.

În miez de noapte argintie,
când în eter stârneşti furtuna,
eşti prizonier în erezie,
eşti viu sau mort... îmi e tot una...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptarea primăverii

Plângând în ploaie după clipe
Priveam cum trec în şir cocorii,
Prin cuiburi gaiţele-or să ţipe
S-alunge de pe ceruri norii,

Am spart paharele minciunii
Lăsând să curgă adevărul,
Să-mbrace haina-nţelepciunii
Când înfloreşte-n poartă mărul,

Tot aşteptam ca primăvara
Prin lanuri macii să răsară,
În verde să se-mbrace ţara
Şi toate florile s-apară,

S-a rupt în ceruri taina vieţii
Lumina s-a ascuns în noapte,
Sau poate-n roua dimineţii
Când sufletul vorbea în şoapte,

Plângea şi ploaia după clipe,
Pe câmpuri totul înverzeşte,
Iar pitpalacii pot să ţipe
Căci tot ce-i viaţă se trezeşte,

Şi tot aştept ca primăvara
Salcâmi să explodeze-n floare,
În verde să se-mbrace gara
Unde-am rămas uitat de soare.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă irită vorbele mari

nemulţumirea încă mai strigă în mine
întrebările cad întotdeauna când nu te aştepţi
şi răspunsurile verosimile sunt greu de dat
ai rămas atât de convinsă
ca un ceas care nu se opreşte niciodată

mă irită vorbele mari
fără substanţă în spusele multor oameni
deobicei nu-i ascult
dar sunt atent la tot ce se întâmpă-n societate
mă întristez fără să vreau
îmi aleg cuvintele cu grije de culegător
am nevoie mai mult de meditaţie decât de explicare
până mă conving cum curg lucrurile

multe gânduri se macină prin memorie
fără umbră de linişte
pe pământul plin de nesiguranţă şi împrevizibil
alerg ca un schilod prin deşert
cu speranţe mereu agăţate
de orizonturile care fug tot mai departe

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!