Unde-s iernile de altădată?

Mi-e dor de o poveste spusă la gura sobei,
Să-mi simt obrajii-n flăcări şi-n ochi să am scântei,
Să cred iar în dreptate şi în puterea vorbei
Că Făt-Frumos va-nvinge vrăjitoare şi zmei!

De ce-n copilărie ni se promite-o lume
Fără minciuni şi ură, fără înşelăciuni,
Ne-ndeamnă toţi să facem mereu doar fapte bune?
Creştem, deschidem ochii şi vedem... deşertăciuni!

Parc-am trăi în două lumi total diferite:
Cea pură, frumoasă, a basmelor cu zâne,
Pentru ca mai târziu, să trecem, pe nesimţite,
În lumea cu prea mult rău şi prea puţin bine!

Unii mai păstrăm încă, în suflet, lumea bună
Cu zmei şi vrăjitoare însă, luptăm în van,
Doar o firavă rază nu-nvinge o furtună
Şi nici putere n-are să topească-un noian!

Când oare o să ningă iar, cu fulgi diamantii,
Şăgalnici, ei să mă prindă-n dansul lor nebun,
Să se ascundă răul sub a zăpezii mantii
Şi-n fiecare casă, să ajungă Moşul bun!

Când mai vine acea iarnă, cu râsete zglobii,
Cu ecou de colinde şi iz de cozonaci
Ca altădat' să fie, sărbătorile iar vii,
Să simţi că Isus coboară şi să cânţi... ori să taci!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era... toamnă

Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era şi soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai şi Tu, suntem şi acum tot Noi,,, rătăciţi"
prin cărţi, rătăciţi de Noi, Noi ne suntem... noi!

Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucişat ", Noi, doi poli opuşi, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...

Aş rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aş... ţi-aş... Eu ţi-aş pune Luna la
picioare, chiar şi tâmpla mea, te-aş înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!

Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" şi moartea mi-e prea
vie, îţi aminteşti... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e ruşine că sunt Om!

Cum e cu putinţă, ca un Zeu şi o Zeiţă... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naşti
în mine, sincer... mi-e ruşine şi mă doare!

Of... să blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerşesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...

Ce să-ţi spun când viaţa mi-e doar clipă, ce să-ţi
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor şi iar nu... nu mor, sunt... al tău
şi chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...

Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi şi Lumea lor... Noi
cei,, puşi de o parte", Noi şi Lumea lor, unde o
să ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...

Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viaţă 'ntreagă, o să-ţi amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparţin acestei lumi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise dorite

E toamnă afară, e toamnă şi-n inima mea
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat şi nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezeşti simţurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă şi-n ochii mei
Şi mi-e dor, atât de dor de vocea-ţi blândă,
Căci doar tu tristeţea din inimă poţi să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi ştie să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă şi-n sufletul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de şoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă şi-n trupu-mi rece
Şi mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristeţe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă şi-n gândul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ţi ating inima şi sufletul... azi şi mereu,
Sperând să-mi îndeplineşti visele dorite...

poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteieri de suflet

Ce-a mai rămas, o vom simţi-o, poate,
În jar ce sub cenuşă va mocni
Cu amintiri uitate neuitate
Prin scânteieri de suflet, încă vii.

Iar de va fi un vânt să se abată
În lumea lor, să fie flăcări iar,
Aş vrea ca ea, cenuşa-ceea, toată,
Să fie ce a fost, o zi măcar,

Tu să-mi apari, mirată, din uitare,
Aşa cum doar prin visuri îmi apari
Şi mă cuprinzi în braţe de-alinare
Şi-n ochi atât de trişti şi-atât de clari.

Dar de va fi cenuşa să-mi îngroape
Troiene reci de veşnice zăpezi,
Aş vrea să fii scânteilor aproape
Şi-n jarul tău, un timp, să le păstrezi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi... privirea Ta îmi,, spală" lacrima
Şi nu-i târziu, târziu am fost doar Eu
Şi Tu doar Tu... aşteptarea... mea
În viaţa mea ce-o credeam trecută!

Şi în priviri mă regăsesc o clipă
Şi toată clipa fă-mi-o înc'-o viaţă
Şi viaţa toată înc'-o dimineaţă
O lacrimă să-mi fie fericirea ta!

Iar ochii tăi să-mi fie poartă descuiată
Să trec prin ea vibrând de mulţumire
Să gust ce m-am mai gustat demult
Să reuşesc să pot să am... putere!

Putere când o pierdusem toată,
Când totul părea că-i doar fum,
Aprinde-mă dintr-o scântei acum
Şi am să ard doar pentru tine-n veac!

Şi veacul fă-mi-l nemurire-n... suflet
Iar Eu cerul pentru tine să-l deschid
Tu fereastră către-o altă lume, iar...
Iar Eu un Tot trăind doar pentru tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Când ploaia-şi lasă paşii reci
Peste islazuri şi poteci,
Când cerul gri în umbră ţine
Şi răul, şi un strop de bine,
Mi-e dor de tine!

Când trenul şuieră în gară
Şi doi-trei călători coboară,
Când pe fereastră văd doar şine,
Una se duce, alta vine...
Mi-e dor de tine!

Când drumul nu se mai termină
Şi am sau nu am nicio vină,
Când totul pare trist pe lume,
Iar starea asta n-are nume,
Mi-e dor de tine!

Când nu mai am în lacrimi sare
Şi altă zi abia tresare,
Când nu aud decât suspine
În clipe de iubire pline.
Mi-e dor de tine!

Când mă trezesc, într-un târziu,
Peronul gării e pustiu.
Înnod eşarfa cu buline
Şi scriu pe un caiet cu rime:
Mi-e dor de tine!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun fără mama

Iar ninge frenetic şi blând, ca-n poveste,
Dar visul mi-e trist şi râsul mai rar;
De-aş sti că în cer e mai bine, măcar,
Căci tare mi-e dor şi mama... nu mai este!

De ce nu ni-i dat să te văd la ocazii?
Îmi bate Crăciunul la uşă, grăbit,
Aş vrea să mă bucur, dar mä-ntreb uimit:
Simţind c-o să-i taie, se bucură brazii?

Iluzie-i totul: stelele ne par mici
Şi fulgilor, dacă le e bine-n cer,
De ce mai coboară, doar ştiu c-aici pier?
Ce folos c-am de toate? Tu nu eşti aici!

De bune, de rele, azi pot să-mi dau seama;
Doar iarna ne-adună gândurile-n snop,
Încerc, lângă tine, durerea să-ngrop,
Cum "Crăciun fericit!", când n-o am pe mama?

De când ai plecat, mi-a fost rău, mi-a fost bine,
Fără zâmbetul tău, cum le-oi fi trecut?
Tu ştii că mi-e greu, iar şirul le-am pierdut,
Al câtelea, e-acest Crăciun fără tine?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu de ce

Nu ştiu de ce viaţa, nu ţine mai mult,
Nu ştiu de ce aţa, repede s-a rupt.
Nu ştiu de ce visul, de-a trăi mai mult,
Invocă Paradisul, ce nu l-am văzut.
Nu ştiu de ce iubirea, prea repede dispare,
de ce omenirea, duşmănie are.
Nu ştiu de ce iubirea, apare doar în doi,
Nu ştiu de ce menirea, prea scurtă-i pentru noi.
Nu ştiu de ce teama, de lumea neştiută,
Atunci când trecem vama, toţi oamenii o uită.
Nu ştiu de ce, dar cred, că pot trăi de două ori.
În destinul meu mai cred, că pot muri de multe ori.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu

Noi ne iubim de mult, şi fără ură,
Chiar de scăpăram vreo vorbă rea din gură;
Nu ne-am făcut mult bine, nici mult rău,
Şi totuşi parcă ne desparte-un râu.

Ce ne desparte nici nu ştim prea bine,
Dar ştim de undeva că răul vine,
Ca de sub sol un gaz otrăvicios -
Se ofileşte tot ce-a fost frumos.

Io-s vinovat ori tu eşti vinovată?
Viaţa toată-i pată lânga pată.
E prea târziu să ne mai despărţim.
Nu mai e tare mult, mai stai. Murim.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansăm în ploaie...

Am îmbrăcat azi rochia iubirii
Şi-n păr mi-am prins o dulce orhidee
Ştiam că vii şi-am asteptat cuminte
În parcul de-altădată, pe alee.

Ai apărut şi pe neaşteptate
M-ai sărutat... N-am apucat să-ţi spun
Că inima-mi bătea ca o furtună
Iar gându-mi te striga ca un nebun.

Ce elegant eşti azi, iubitul meu!
Şi în priviri simt dulcea ta iubire...
De mâna mă conduci fără cuvinte
În dansul prea frumos spre nemurire.

Dansăm în ploaie... picături se sting
Pe ale noastre buze-nfierbântate
Nici nu ne pasă dacă în jur e frig,
Nimic şi nimeni azi nu ne desparte.

Un pas... şi încă unul... M-ai cuprins
În dansul tău... Curată nebunie!
Cad stropi zglobii de ploaie printre noi,
Iar eu mă simt ca niciodată... vie...

În hohote de râs ne-am rătăcit
Printre săruturi dulci facem cărare
De fericire plin e universul
Ce ne-a-mbrăcat azi dragostea în soare.

Atât de-aproape eşti acum de mine!
Doar hainele prea ude-s între noi
Iubirii noastre însă nici nu-i pasă
De vor mai fi furtuni sau alte ploi.

Dansăm în ploaie şi-i atât de bine
Să stiu că ai venit şi nu mai pleci
În valsul nostru vom pluti spre stele,
Ne vom iubi acolo sus, în veci...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansăm în ploaie

Am îmbrăcat azi rochia iubirii
Şi-n păr mi-am prins o dulce orhidee
Ştiam că vii şi-am asteptat cuminte
În parcul de-altădată, pe alee

Ai apărut şi pe neaşteptate
M-ai sărutat… N-am apucat să-ţi spun
Că inima-mi bătea ca o furtună
Iar gându-mi te striga ca un nebun

Ce elegant eşti azi, iubitul meu!
Şi în priviri simt dulcea ta iubire…
De mâna mă conduci fără cuvinte
În dansul prea frumos spre nemurire

Dansăm în ploaie... picături se sting
Pe ale noastre buze-nfierbântate
Nici nu ne pasă dacă în jur e frig,
Nimic şi nimeni azi nu ne desparte

Un pas… şi încă unul… M-ai cuprins
În dansul tău... Curată nebunie!
Cad stropi zglobii de ploaie printre noi,
Iar eu mă simt ca niciodată… vie…

În hohote de râs ne-am rătăcit
Printre săruturi dulci facem cărare
De fericire plin e universul
Ce ne-a-mbrăcat azi dragostea în soare

Atât de-aproape eşti acum de mine!
Doar hainele prea ude-s între noi
Iubirii noastre însă nici nu-i pasă
De vor mai fi furtuni sau alte ploi

Dansăm în ploaie şi-i atât de bine
Să stiu că ai venit şi nu mai pleci
În valsul nostru vom pluti spre stele,
Ne vom iubi acolo sus, în veci...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silentium!...

Taci molcolm, nu trezi nici dor
Adânc în suflet, nici fior,
Căci ele scapără şi pier,
Precum luceferii din cer
Răsar ca să apună iar,
Tu taci şi ia aminte doar.

Simţirea cui să ţi-o încrezi?
Iar când te doare, să nu crezi
Că alţii te-au şi înţeles.
Un gând rostit e un eres...
Nu sparge unda de cleştar,
Tu taci şi soarbe-i vlaga doar.

Rămâi în sinea ta ascuns,
De vise tainice pătruns,
Căci visele se sting curând
Când lumea prinde glas şi când
Lumina zilei vine iar,
Tu taci şi ia aminte doar.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână şi a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde şi inima tare să-mi bată, atroce
şi-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer şi faţa îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mişcare
ca un zvâcnet şi mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până şi cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, aşa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre şi toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgenţă, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârşit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să ţin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferinţă...
ca şi în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul mi-e trist ...

Sufletul mi-e trist
Şi fără mângâiere
Şi inima mă doare
De nu mai am putere

Putere să trăiesc
Fără iubirea ta
Fără de sărutări
Şi mângâierea ta

Iubitul meu acum
Când norii ne apasă
În inimă şi-n suflet
Eu simt un mare gol

Aş vrea să fiu acum
La tine iar în braţe
Să-ţi simt din nou parfumul
Cum o făceam mereu

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi, Doamne, o durere!

Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Şi-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.

Nu ţi-am cerut prea multe
Când m-am rugat la tine
Prin locurile culte
Ascunse-adânc în mine.

Nu ţi-am cerut palate,
Nu ţi-am cerut o pâine,
Voiam doar sănătate,
S-apuc ziua de mâine,

Iar tu, din bunătate,
Mi-ai dat atâtea zile;
Le-am irosit pe toate,
Făcându-le sterile.

Te rog, mai dă-mi o şansă,
Oricât ar fi de mică,
Să pot intra în transă,
Şi chiar în miez de frică,

Să văd iar universul,
Cum se desparte-n două,
Şi să primesc chiar versul
Din ochii tăi când plouă.

Dă-mi, Doamne, raţiune
Dincolo de simţire,
Şi lacrimi, poţiune
Cu gust de nemurire,

Să simt cum bate vântul,
Să simt cum curge apa,
Să simt plângând-pământul
Când se-adânceşte groapa.

Să simt întreaga lume
Cum o ating cu mâna,
Şi-n valul fără spume
Să-mi limpezesc româna.

Dă-mi, Doamne, frenezia
Şi dorul cu suspine,
Când vine poezia,
Să mă gândesc la tine,

Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Şi-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dispreţul

Pentru anii mei amorul încă nu e! N-am iubit!
Am tot râs de chipu-i rumen, până-acum necontenit;
Faţa lui trandafirie e curată născocire
Spusă poate-odinioară de-un poet, aşa-n neştire,
Căci mai toţi amorezaţii, care-n cale mi-au ieşit
M-au făcut să-mi piară pofta şi dorinţa de iubit.
Faţa lor este sau pală sau deodată înroşită
De-o roşeaţă ca de friguri, iar privirea rătăcită,
Ba aruncă-n orice parte fulger crunt, răutăcios,
Ba e fixă, sperioasă, neavând nimic frumos.
Într-a lor timiditate, dacă ştiu ca să roşească,
Mutra lor este stângace şi încep să se prostească;
Gura lor nu zice-o vorbă, căci se tem c-or zice rău,
Halul acesta-ntotdeauna, m-a făcut să râd mereu.
Sunt prea tânără acuma! Poate mai târziu, vreodată
Să am milă şi-ndurare de privirea lor speriată.
Iar baladele lor blânde, poate-odată să le-ascult,
Astăzi însă îmi par proaste şi mă fac să râd mai mult.
Mi se spune că Amorul, mă va pedepsi odată,
Că târziu sau mai devreme, pe-o figură adorată,
Voi dori ca să văd jalea sau privirile de foc,
Care le resping acum şi de care îmi bat joc.
Nu zic ba! E cu putinţă! Însă, până-atunci, întruna
De-a Amorului putere o să râd întotdeauna.
Acea zi, de-o fi să vie, dar de care mă-ndoiesc,
Este încă prea departe, pentru ca să mă-ngrozesc!
Aşadar, cât mai sunt încă, în a vieţii mele floare,
Nu risipiţi a mele visuri! Ah! lăsaţi a mea candoare!
Voi, aceia care Amorul ne-ncetat mi-l lăudaţi
A mea dulce nepăsare, pentru ce să mi-o furaţi?
Când prin vârstă sunt femeie, iar prin inimă copilă,
Această clipă trecătoare nu mi-o luaţi făr' de milă!
Daţi-mi voie, prin grădină, veselă să rătăcesc,
Să gonesc negrele visuri şi să nu simt că roşesc.
Daţi-mi voie, în pădure, să culeg crinul curat,
Floare albă, feciorească, ca şi-un suflet nepătat.
De defectele femeii daţi-mi voie a fugi,
Voi să fiu frumoasă, însă fără artă, făr-a şti
Farmecul ce naşte-n mine şi puterea ce o are
N-am nevoie a cunoaşte! – În dorinţa cea mai mare
De-a trăi în mulţumirea nedescrisă; c-am păstrat
A mea inimă uşoară şi-al meu suflet nepătat!

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox

Când eşti tăcut şi trist şi nu mai crezi în lume,
Când vrei să fugi de toate şi să te-ntorci la tine,
Când nu-ţi mai creşte-n suflet nici rău şi nici vreun bine
Şi crezi că-n toate astea mai ai sau nu ce-ţi spune,

Când habar n-ai ce-nseamnă astăzi mântuirea
Şi-n loc de-altar cu sfinţi, preferi un lac cu broaşte,
Când crezi că-n orice rău doar răul se cunoaşte
Şi doar în moarte-ţi afli, astfel, nemurirea,

Când te cuprinde timpul şi nu mai ai ce-ţi face,
Când vrei să ieşi din lume şi să devii sihastru,
Când a rămas din tine doar teamă şi dezastru,
Şi, poate, nici la tine nu te mai poţi întoarce,

Când ce iubeşti te vede cu ochi frumoşi de gheaţă
Şi caută în tine doar adăpost vremelnic,
Când ce-i frumos la altul la tine-i doar temeinic
Şi nu ştii dacă Eul mai are drept la viaţă,

Când timpul cu oceane din ruguri se nutreşte,
Iar margini ţes, prin margini, adânc, nemărginirea,
Când nu mai ştii ce este sau ce n-a fost iubirea,
Când altul doar de tine, prin ea, se foloseşte

Când vezi ce se întâmplă în ultimă instanţă
Cu lumea-n care crezi, cu dorul care doare,
Când eşti pierdut, când nu mai poţi să ai scăpare,
Şi nu mai crezi că vei spera la vreo speranţă,

Când se adună-n gânduri doar dezamăgire,
Şi-n fiecare vrajă descoperi o minciună,
Sau răul cel mai pur în haina cea mai bună,
Când înţelegi că-un zâmbet nu-nseamnă preţuire,

Când vezi că ziua-i ziuă şi noaptea-i numai noapte,
Când te trezeşti din vise şi intri la-ndoială,
Când treci spăşit din planuri în lumea cea reală
Şi nu mai iei drept bune sclipirile din şoapte,

Când uşa ţi se-nchide cu vorba, nu cu cheia,
Şi nu desprinzi din asta nici sensul, nici non-sensul,
Nici dacă ai vreo şansă, nici dacă-ţi stâmperi mersul,
Nici de-nţelegi vreodată sau nu-nţelegi ideea,

Renunţă să mai cauţi, prin cenuşar, scânteia,
Acceptă numai focul şi lasă-n pace viaţa,
În fiecare noapte, contează dimineaţa
Şi-n fiecare viaţă, un paradox: femeia...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti copilărie?

Copilărie, unde eşti?
Mi-e tare dor de tine.
Vreau să te îmbrăţişez,
vreau să mă joc cu tine,
vreau să alerg...
Cu tine,
întotdeauna mă simt bine.
Au trecut mulţi ani de când m-ai părăsit.
Vreau să fim iar împreună.
Ştiu. Sunt un visător.
Alături de tine am fost fericit.
Întotdeauna eu te-am iubit.
Tu, copilărie, eşti mai frumoasă decât frumuseţea.
În tine m-aş întoarce chiar şi din rai.
Ştiu. E prea mult spus
şi tot prea mult,
de când te-ai dus.
Rămas bun, copilărie!

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sifidez înălţimea

Sfidez înălţimea,
de-un zid coşcovit agăţat,
lumea, sub mine,
în spate
îşi cară iar ziua.
Claxoane, mişcare,
vacarm şi lătrat.

Ce linişte este aici!

Atât de aproape e cerul,
(şi norii aceia pufoşi),
cu unghia-i zgârii seninul,
plămânii respiră nervoşi.

De zid m-am lipit şi mi-e bine,
îi simt umezeala în pori,
mi-e rece de mine,
mi-e bine de nori.
Sfidez înălţimea,
tu, lume, mă dori.

Coboară!
mă strigă iar lumea
cu glas de claxon citadin,
coboară să-ţi duci veşnicia
prin cărciumi sordide,
desfrâu şi suspin...

Coboară!
mă strigă iar lumea
şi glasul răsună străin.
Mi-e bine de cer,
sfidez înălţimea,
mai stau!

încă puţin...

poezie de Adina Velcea (20 decembrie 2017)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!