Printre silabe

Sub pleoapa serii îmi adun cuvântul
Să am cu cine înnădi taifas
Când, pârjolit, îmi freamătă pământul
Să nu mă lase-a şti cât a rămas.

Din uşă-n uşă bat, printre destine,
Să-mi fac un drum, o Carte a citi...
Pe partea asta, ştiu!... Acolo, cine-i
Străluminând a margine de zi?...

Complice-mi sunt, cât mă îndeamnă şoapta
Descătuşată, darnic, dintre foi.
Spre stânga m-oglindesc -mă văd din dreapta-
Şi nu-nţeleg de când ajuns-am: Noi!

Silabele se-anină de cuvinte,
Ca strugurii de vrejul lor amar,
Prin Toamna ce se cerne înainte...

Cât, zici, c-a mai rămas din Călindar?

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o dragoste uitată

Dintr-o dragoste uitată
Lâng-o margine de drum,
A rămas... ştii bine cum
Doar minciuna... ca o pată.

Dintre visele nebune,
Printre sărutări şi şoapte
A rămas... atât... o noapte
Care nu se poate spune

Încă mai aleargă vântul
Spre pustiu... o amăgire,
Tot vorbind despre iubire,
Dar nesocotind... cuvântul

Din chemarile de ieri,
Plânse şi însângerate
De reflexe... amânate,
Au rămas... triste... păreri

Din speranţe şi inele,
Din alinturi... şi răsfăţ,
Oare... ce-o să mai învăţ
Căutând prin toate cele?

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea

În urma unui rămas bun,
Acolo am prins rădăcină,
Stau şi le judec de nebun,
Să înţeleg cine-i de vină...

Pe calea tristă ce-ai ales,
Eu n-am sa pot păşi vreodată,
Sunt trist că nu te-am înţeles,
Poate voi şti cu altă fată.

Vei fi mereu o amintire,
Şi sunt dator să-ţi mulţumesc,
Din partea mea a fost iubire,
Tu m-ai făcut să o trăiesc.

A fost real sau ireal,
Eu am simţit, a fost divin,
În palma ta, purtat de val,
O întâmplare, un destin...

Pare c-am fost copii, o clipă,
Mi-a fost mai greu mie să cresc,
Dar simt că n-au fost o risipă,
Acei o mie "Te iubesc!".

Nu înţeleg a cui e vina,
O fi a mea, o fi a ta,
În rădăcini cuprind grădina,
Acolo-i ultima cafea.

Ne-am reproşat atât de multe,
Puteam s-o facem c-un sărut,
Când inimi nu vor să asculte,
Atunci chiar totul e pierdut.

Îmi beau cafeaua, sunt rănit,
Amară-i ea, amar sunt eu,
Să nu regreţi tot ce-am trăit,
Ai fost cândva motivul meu.

În urma unui rămas bun,
Acolo am prins rădăcină,
Stau şi le judec de nebun,
Să înţeleg cine-i de vină.

Ştiu, zace-n mine un regret,
Dar poate e mai bine-aşa,
Am crescut greu, am mers încet,
De azi îţi jur, mă voi schimba!

Voi fi matur,
Nu pentru tine,
Pentru ea.
Cine e ea?
Nu ştiu, dar voi afla! ❤️

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre Morminte!

Oameni care au fost şi nu mai sunt,
Cei care au rămas le-au făcut câte un mormânt.
Ei sunt morţi, şi nu-şi mai aduc aminte,
De cei vii, care merg printre morminte!

Au adormit într-un somn adânc şi nu au vise,
Noi am rămas să visăm în continuare la uşi deschise!
Cei ce au dispărut ne-au lăsat câte un gând,
Noi am rămas ca să le ducem flori la mormânt.

Suflete vii ce acuma nu mai sunt,
Iar unii dintre noi îi vom urma curând.
La câţiva dintre ei istoria le păstrează amintirea vie,
În timp ce unii dintre noi se pregătesc să nu mai fie!

Noi, toţi ne-am născut rând pe rând,
Ei au plecat dintre noi vrând-nevrând.
Cei care au rămas vor să umple şi să conducă pământul,
Iar pe cei care sau dus i-a înghiţit mormântul!

poezie de Ovidiu Kerekes (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Mă vezi cum cad? Zici că-i un zbor,
Un zbor deasupra tuturor,
Sau poate că ceva mai sus,
Deşi nu asta mi-am propus...

În fiecare zi, puţin,
Eu zbor catre un cer senin!
Pare că zbor către înalt,
Dar în realitate, cad!

El, vântul, mi-a făcut traseul
Şi zbor spre cer, însă, ca zmeul,
Când mai smucit, când mai domol,
Când printre raze, rostogol!

Şi, în naivitatea mea,
Mi-e teamă rău, ca nu cumva,
Să nu ating cerul, iar toamna,
Să-mi sângereze pumnul, palma!

De-aceea zbor precum o frunză,
Cu zâmbetul uitat pe buză,
Iar când pământul o s-ating,
Sunt sigur c-o să mă preling...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul aguridei

Când strugurii sunt copţi şi sus,
Zici că nu-i vrei, că-s aguridă,
Dar salivezi ca o gravidă
Şi te-nvârteşti precum un fus.

Ţi-a devenit faţa lividă,
Când năvălit-a un intrus.
Când strugurii sunt copţi şi sus,
Zici că nu-i vrei, că-s aguridă.

Privind cu chipul descompus,
Îl urmăreşti plin de obidă
Şi chiar de rişti să fi răpus,
Îi sari direct la carotidă,
Când strugurii sunt copţi şi sus.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt...

prelungirea degetelor tale…

Sunt ochii
care veghează infinitul din tine…
Sunt cuvântul nespus
şi gestul abia
îndrăznind să se ridice
spre albastru...

Sunt prelungirea
sângelui tău
care curge
doar
prin
mine...

Sunt pleoapa
care îţi închide
universul...

Sunt mâna cu care
mângâi stelele…

Sunt gândul tău de seară
gemând de patimi
neştiute...

Sunt talpa care
îţi sărută umbra...

Sunt...
atât
de
TU
încât
sufletele noastre
se îneacă
în acelaşi
abis
de lumină...

Sunt cântecul de cocori
rămaşi
în toamna asta
uitată
de lume...

Sunt sâmburele tău
de adevăr
sau...
de otravă...

Sunt gustul
buzelor tale...
dulci-amărui...

Sunt minunea
născută
în palma ta
întinsă
pentru ultima oară
la margine de drum...
vietii,
iubirii,
mie...

poezie de Lelia Mossora (11 noiembrie 2004)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă bucur?

Să nu mă bucur, Doamne, că Te-aud?
Să nu răspund, când Tu mă chemi prin Duhul?
Să nu tresar, când peste crengi de dud
vin paşi cereşti înflorind văzduhul?
Să nu mă bucur, Doamne, că-mi vorbeşti?
Şi să nu plâng când Tu mă iei de mână?
Când Tu mă nalţi spre corturi îngereşti
pe mine, chip de abur şi ţărână?

Să nu mă bucur, Doamne, că Te-ascult,
când glasul Tău mi-ajunge la ureche?
Să nu mă rup de lume tot mai mult,
chiar de-am rămâne-o singură pereche?

Să nu deschid când baţi la uşa mea
şi să nu-i smulg zăvorul dintr-odată?
Să mă prefac că nu-nţeleg ce-ai vrea,
să fug pe geam şi să m-ascund în gloată?

Dar cum să fug şi cum să-mi pară rău,
când nu mai sunt de-acum Betanii multe?
Eu vreau s-ascult, Isuse, glasul Tău!
Şi cine-i rob din dragoste s-asculte!

Vorbeşte, dar, şi eu voi asculta.
Învaţă-mă cu aspră bărbăţie!
Iar cine vrea să afle taina Ta
şi cine-i rob din dragoste să vie!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptări

obosisem
stigmatizat zăceam printre gânduri
doar ploaia mai spăla sufletul de drum
eram mai bătrân decât mine
uneori mai plecat dintr-o parte în altă parte
eram singur cu timpul
simteam echivoc
o lume trecea, eu zăceam pe un ciot rupt de speranţă
speranţe nu aveam, le băusem pe toate la crâşma din drum
eram nimeni
aici şi acasă
deschideam, mai scriam câte-o carte, mă scriam
ploua peste mine şi totuşi ploua
răguşit, mă adunam dintre cioburi de gânduri
ruginise în palme cuvântul rămas
de rămas nu a rămas nimeni
doar ploaia bătea spasmodic în poartă
vroiam să vin dar nimic nu venea
am tăcut speriat, strângând în braţe cuvântul
renunţasem la lume, ruginise şi ea
păşeam printre şinele rupte
mi-era sete şi totuşi plecam
uitasem să cânt
în tindă fata plângea pe note difuze
rătăceam printre cei plecaţi între noi
sfărâmam lumina în palme
croind curcubee pe cer
învăţasem să vâd
aşteptând o clipă
ce azi nu venea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ultimelor flori

Să fie vina toamnei ce ştiu că îi plăcea,
A razelor de Soare şi-a strălucirii lor
În trecerea prin norii ce par a le veghea
Căderea spre pământul de ele cerşetor?

Ori, poate-atâtea frunze ce cad, şi cad, şi mor,
Să fie vinovate şi gândul să-mi dezmierde
Cu amintiri din vremea când florile de dor
Priveau, cu duioşie, spre zări cuprinse-n verde.

Dar dacă-i vina zilei, dar dacă-i vinovat
Doar vântul ce înclină şi umple de fiori
O lume-n care toamna iubirea a lăsat
Ca ultimă lumină a ultimelor flori?

Nu ştiu de vină cine-i, dar e ceva lumesc
Şi-n visul meu apare, mai des decât oricând,
Spunându-mi că-i aproape, eu doar să-mi amintesc
De roza ce se-nalţă prin florile de gând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treci prin mine

ca o amintire ce-ai rămas
când ai plecat uitând să-ţi iei
rămas bun mai sunt zile
şi unghere să te caut în lume
cu gânduri bune o să te adun
într-o carte fără foile rupte

treci prin mine ca visul dureros
oricum nu mai încapi în inimă
mi-ai ocupat tot corpul din cerul
poeziei scrisă cu stiloul atent

nu treci decât în noaptea albastră
cu zeii căzuţi în genunchi la pat
purtăm în noi gărgăunii tăi
vărsaţi în cupele cu şampanie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă dinspre pământ spre cer

Plouă, anume, dinspre pământ spre cer,
Dinspre taina iubirii spre taina de mister,
Mi-i gândul împăcat, că peste zări departe,
Ai ţesut cu inima cuvinte într-o carte.

Ai şlefuit din nuferi culoare şi lumină,
Ai şlefuit din stele crucea ta divină,
Ai venit cu mărul şi floarea vorbitoare
Să-mi dăruieşti sărutul, simbol de neuitare.

Mi-ai schimbat credinţa în vise şi plăceri,
Ai rămas în mine cu stelele şi-mi ceri
Să-mi altoieşti în vreme versul tău prin vers
Chiar dacă-n toamna vieţii plouă-atât de des.

Plouă, anume, dinspre pământ spre cer,
Dinspre taina iubirii spre taina de mister,
Mi-i gândul împăcat, că peste zări departe,
Ai ţesut cu inima cuvinte într-o carte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n şir

Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n şir:
Eu nu-s acolo, eu nu dorm în cimitir.
Sunt briza serii adiind pe câmp cu nalbă,
Sunt diamantul scânteind în neaua albă,
Sunt soarele-auriu în lanurile coapte,
Sunt ploaia blândă împărţind cu toamna şoapte.
Când te trezeşti în calmul dimineţii clar,
Sunt zborul izbucnit spre mările-de opal
Al stolului de păsări, urcând spre cerul pur.
Sunt înaltul înstelat al nopţii de velur.
Nu sta lângă mormântu-mi, amar plângând,
Eu nu-s acolo; eu n-am murit nicicând.

poezie de Mary Elisabeth Frye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna oboseală

tu ştii... am obosit să mai trăiesc...
aş vrea s-adorm... să nu mă mai trezesc...
deşi o ştiu - oricum voi adormi
când clipa sorocită va veni
şi când va fi, vă rog să mă-ngropaţi
în cimitir, pe deal, la margine de sat
acolo unde toţi ai noştri zac
acolo unde-s fii lângă taţi
şi fiicele alăturea de mame
şi iarba parcă-i verdele din oameni
acolo, sus, pe deal, la margine de sat
să îngropaţi din versul meu ce-a mai rămas
să scriti, Vă rog pe piatra de mormînt
că zace-aici nu om ci doar framânt...
tu ştii... am obosit să mai trăiesc...
aş vrea s-adorm... să nu mă mai trezesc...
deşi o ştiu - oricum voi adormi
când clipa sorocită va veni...

poezie de Iurie Osoianu (13 decembrie 2011)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plânsul Tău

Când stau culcată-n margine de noapte
Şi mă-nfior de ce mai este rău
Printre atâtea mii şi mii de şoapte
Aud în depărtare plânsul Tău.
Când stau culcată-n margine de lume
Şi-aud scrâşnind al vieţii ferăstrău
Şi vine-un plâns amar să mă sugrume
Eu ştiu, o, Doamne, că e plânsul Tău.

Când stau culcată-n margine de clipă
Cu scoici de lacrimi prăbuşite-n hău
Şi inima şi sufletul îmi ţipă
Eu plâng, o, Doamne, pentru plânsul Tău.

Când stau culcată-n margini de tăcere
Şi-am îngheţat trecând prin vadul său
Când închinată sunt dar nu pot cere
Aud în depărtare plânsul Tău.

Când am ajuns povară pentru mine
Şi mă cutremur în atâta rău
Mă sfâşii, Doamne, toată pentru Tine
Atât de mult mă doare plânsul Tău...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

Nopţi lungi şi triste
Acasă mă gândesc
Şi pe voi acolo vă zăresc
Sunt nopţi pline de groază pentru mine, în război
Sunt nopţi de basm acolo, la voi
Şi Doamne, pentru ce o viaţă de coşmar
Şi pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopţi pline de groază
Când teama mi-e să fiu
Sunt nopţi de basm de care nu mai ştiu

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

De ce nu încetaţi acest cumplit război?
De ce va gândiţi numai la voi?
Şi nici nu vă pasă de mama care-şi plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălţi de sânge!
Şi nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt!

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

cântec interpretat de Valeriu Sterian, versuri de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strugurii din rai...

Tu umbli atât de încet prin mine
că luna uită să răsară,
mă sorbi din ochi, pierdut de tot,
de parcă aş fi cireaşă amară.

Cu mâna mea te-mbraci frumos
şi-n buzunarul de la piept
îţi pun duminici cu trupuri goale
şi rugăciuni în care te aştept...

Când ploaia muşcă pieptul ierbii,
ne trec fiori prin carnea tremurândă:
ah, ce aripă de rug ne taie
când noaptea e de noi flămandă!

Ne cad pe buze strugurii din rai,
şarpele iubirii ne-ncolăceşte în lumină,
nici nu mai contează de acum,
cine-i ram şi cine-i rădăcină...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubim

mă vezi zâmbind
nu ştii ce-ascund
şi nici nu vreau
e mult prea mult
să-mi mai aduc aminte
uitat-am de cuvinte
de nopţi pierdute
şi vise risipite....
când uşa am închis
la dormitor..
acolo a rămas un timp
răzbesc doar eu
prin iala încuiata
să ies zâmbind afară
de parcă niciodată
nu a plouat cu lacrimi
pe-o margine de pat
cu inima făcută ghem
păşesc şi mă întreb
sunt eu?
ce soare cald se uita bland
si fac cu el un legamant
de mana amandoi pornind
iubim acest pamant!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un răsărit fără apus

In memoriam Ana Podaru, plecată prea devreme printre stele. Bun rămas şi drum bun în Lumină, Ana!

Cu glasul stins în şoaptă ca un urlet,
Ne-am mai rugat instanţelor celeste,
Împodobiţi cu răni pe cord şi suflet
Să ne-o mai poarte-o vreme prin poveste,
Dar basmul s-a sfârşit şi... asta este.

Când ultimul omagiu i-am adus
Ne-am adunat ca să privim în gol
Un ultim răsărit fără apus
Şi-al doamnei de cuvinte ultim rol
Şi alte leacuri decât lacrimi... nu-s.

Sentinţa din clepsidră i s-a scurs,
Doar glasul i-a rămas trudit pe foi,
Ea nu mai are chip ci doar surâs
Şi-un înger a luat-o dintre noi,
Dar ne-a rămas Cuvântul ce l-a spus.

Acelaşi chip cu altă-nfăţişare
Printr-o sclipire ne va da un semn
De pe o stea lucind în depărtare
Şi peste umeri crucilor solemn,
Vom plânge apoi că ne e dor şi... doare.

Cu bine dar, lumină călătoare!
E o zi de toamnă foarte tristă azi,
Din pomul vieţii a mai căzut o floare
Cu gând pios aprind o lumânare
Şi-o lacrimă-mi coboară pe obraz.

Un ultim omagiu, Ovidiu Vasile - Cluj

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de hău

Ne-au rămas satele pustii şi reci
Şi-n urma lor se stinge un popor...
Ne-au rămas sufletele fără viitor,
Iar capetele de pe umeri, seci.

Ne-au rămas numai amintiri,
Pe când credeam c-o să rămână
Tot neamul nostru prins de mână,
Într-o lume a fainelor trăiri.

Ne-a rămas numai să plecăm,
Către străini să ne luăm zborul...
Nu mai avem la ce da cu piciorul,
N-a mai rămas decât să ne cărăm...

Ne-a rămas numai ce-au vrut ei...
Aceste trupuri fără de conştiinţă!
Mai greu să scapi de neputinţă,
Când legile i-au transformat în zei...

Ne-au vrut exact cum am ajuns,
Cum nu s-ar fi putut mai rău...
Ne-au vrut la margine de hău,
Şi-au reuşit: le-a mers ca uns.

Ce "bravo" sunt aceşti mişei
Şi ce de plâns suntem noi, restul,
Dacă-am ajuns să picăm testul
De-a fi mai presus decât ei.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (27 august 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crâmpeie de taifas...

... erai spectrală nu ştiu cum aşa
flux de lumină
erai astrală sus pe undeva
pe sub retină

şi mai erai pe pajişte cu flori
o simplă floare
şi mai erai fior printre fiori
fior ce doare

erai un fulg printre nămeţi
un fulg cuminte
şi strop de rouă-n dimineţi
pe ierburi sfinte

din câte-ai fost a mai rămas
doar o himeră
cu care leg crâmpeie de taifas
la colţ de eră...

poezie de Iurie Osoianu (15 septembrie 2018)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!