Toamnă

Ştiu, sunt unii care se-întreabă: de ce nu mai cânt
cu-aceeaşi senzuală-ardoare, cu-acelaşi fraged elan?
Dar ei n-au sesizat profunda operă-a orei,
lucrarea minuţioasă-a minutului, miracolele-adunate-într-un an.

Sunt un arbore-îmbătrânit care,-atunci când, tinerel, creştea,
murmura melodii suave şi dulci, asemeni brizei care-l alinta –
Dar vremea zâmbetelor adolescentine-a trecut de-acum:
azi îşi cântă furtuna cântecul în inima mea.

poezie de Ruben Dario, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce ca mierea va fi cântecul meu când îl voi cânta, în sezonul de primăvară!

citat din Ruben Dario
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii

Unii trăiesc fără de rost,
Nu ştiu tainele lunii,
Stau singurei la adăpost,
Vă jur c-aşa sunt unii.

Unii nu ştiu a valora
Puterea rugăciunii,
Şi nu cunosc nici dragostea,
Vă jur c-aşa sunt unii.

Unii nu ştiu a învăţa,
Pierd timpul ca nebunii,
Să lase-n urma lor ceva,
Vă jur c-aşa sunt unii.

Unii nu cred în dragoste,
Şi cad pradă minciunii,
O văd precum o pacoste,
Vă jur c-aşa sunt unii.

Unii nu ştiu a fi umani
Sub semnu-nşelăciunii,
Ar omorî pentru doi bani,
Vă jur c-aşa sunt unii.

Unii se luptă pentru voi,
Şi dau viaţă minunii,
Prin poezie fac război,
Aşa se zbat azi unii.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii ochi ameninţă asemeni unor pistoale încărcate şi fixate asupra unei ţinte, alţii sunt la fel de insultători precum nişte fluierături sau lovituri; unii sunt inexpresivi asemeni coacăzelor, iar alţii sunt tot atât de adânci precum o fântână în care te poţi prăbuşi.

citat clasic din Ralph Waldo Emerson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

O femeie.... asemeni mării....
M-am îndrăgostit de aerul liber al mării pe care-l transmite esenţa şi profunzimea ei...
M-am îndrăgostit de orizontul ochilor ei calzi şi strălucirea din ei in care te simt scaldandu-te...
M-am îndrăgostit de magia glasului ei... ce-o simt soptindu-te pe tine...
De braţele cu care mă-nfasoara, explorandu-mă fărâmă cu fărâmă...
M-am indragostit de libertatea spiritului ei... ce se naste din adancuri
si felul în care ea-si exprimă nebunia şi freamătul...
M-am îndrăgostit de simplitatea zbuciumului ei...
M-am îndrăgostit de solitudinea ei... in care-si plânge singura tristeţile, liniştindu-se apoi printr-un val lin, aşternut la răsărit...
M-am îndrăgostit de visele ei, ce parcă le murmura pe ale mele...
M-am îndrăgostit de pasiunea cu care-mi infasoara fiinţa fara sa mă atingă, asemeni ţie...
M-am îndrăgostit de ea, pentru că i-am povestit ceea ce sunt şi nu s-a speriat de asta...
Aşa cum sunt...
O femeie care nu se grăbeşte... ci aşteaptă... mult...
Nu merge, ci curge,
nu zboară, ci pluteşte,
nu pretinde nimic, ci pur şi simplu iubeşte să se bucure....
nu caută simţuri, ci le eliberează...
nu străluceşte... ci luminează...
nu renaşte... ci înfloreşte constant...
O femeie... asemeni mării...

poezie de Mariana Daniela Bidaşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul omului

Sunt ani, sunt ani de când alerg
Tot înainte, înainte!
Cu-aceeaşi întrebare-n minte:
De unde viu şi unde merg?

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hal: O să întârzii. Am nişte prieteni care cântă într-o trupă. Ei cântă de la 2 la 2.30 într-un bar din Diversey, sunt cam duşi cu pluta. Le-am promis că voi fi acolo.
Catherine: Minunat.
Hal: Toţi sunt în departamentul de matematică şi sunt foarte buni. Au un cântec pe care l-au numit "i", o să-ţi placă. Ca un fel de "i" de mână. Stau pur şi simplu şi timp de trei minute nu cântă nimic.
Catherine: Ca un fel de număr imaginar.
Hal: E glumă matematică... Acum înţelegi de ce sunt duşi cu pluta.
Catherine: Dar e o distanţă cam mare de mers cu maşina pentru a vedea câţiva tocilari cântând.
Hal: Ştii, urăsc să aud oamenii spunând asta. Nu e chiar atât de mult de mers cu maşina până acolo.
Catherine: Aşadar, sunt tocilari.
Hal: Până în măduva oaselor. Dar sunt tocilari care ştiu să se îmbrace şi să păsreze o slujbă la o universitate importantă. Unii dintre ei au trecut de la ochelari la lentile de contact. Ei chiar fac sport, cântă într-o trupă, fac sex surprinzător de des... Aşa că te fac să te gândeşti puţin la toată treaba asta cu denumirile. Tocilar, fraier, tăntălău...
Catherine: Faci parte din trupă, nu-i aşa?
Hal: Bine, fie. Cânt la tobe. Vrei să vii? Nu cânt niciodată la altceva, jur.

replici din filmul artistic Dovada, scenariu de David Auburn
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am îndrăgostit de aerul liber al marii pe care-l transmite esenţa şi profunzimea ei...
M-am îndrăgostit de orizontul ochilor ei calzi şi strălucirea din ei in care te simt scaldandu-te...
M-am îndrăgostit de magia glasului ei... ce-o simt soptindu-te pe tine...
De braţele cu care mă-nfasoara, explorandu-ma fărâmă cu fărâmă...
M-am indragostit de libertatea spiritului ei... ce se naste din adancuri
si felul în care ea-si exprimă nebunia şi freamătul...
M-am îndrăgostit de simplitatea zbuciumului ei...
M-am îndrăgostit de solitudinea ei... in care-si plânge singura tristeţile, liniştindu-se apoi printr-un val lin, aşternut la răsărit...
M-am îndrăgostit de visele ei, ce parca le murmura pe-ale mele...
M-am îndrăgostit de pasiunea cu care-infasoara fiinţa fara sa mă atingă, asemeni ţie...
M-am îndrăgostit de ea pentru că i-am povestit ceea ce sunt şi nu s-a speriat de asta...
Aşa cum sunt...
O femeie care nu se grăbeşte... ci aşteapta... mult...
Nu merge, ci curge,
nu zboară, ci pluteşte,
nu pretinde nimic ci pur şi simplu iubeşte să se bucure...
nu caută simţuri, ci le eliberează...
nu străluceşte... ci luminează...
nu renaşte... ci înfloreşte constant...
O femeie... asemeni marii...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oboseala verii

De-acum, vara e obosită şi înfrântă,
În pomii desfrunziţi o pasăre nu cântă,
Vântul suflă, mereu mai sus cerându-şi locul,
Arde-n cămin focul scăpărând.
Acolo, cântăm pe rând
Noi doi. Inima mea şi focul.

Nu mai sunt crini. Nici trandafiri, nici muguri
Şi-acolo-i un paner cu struguri.
Flăcări dulci în galbene veşminte-şi fac jocul.
Unei părţi din sevă-n flamă îi dau vânt.
Ne înălţăm în acelaşi cânt
Noi doi. Inima mea şi focul.

Iubita vine să-împărtăşim o sărbătoare,
Se înalţă, privindu-ne prin arbori, la est, luna cu mirare,
În vreme ce-n tustrei dorinţele-şi desfac ghiocul;
Focul de-acum se stinge, îl privim cum scade;
Şi-o pace mare dezmierdările-şi sloboade.
Noi doi. Inima mea şi focul.

poezie clasică de Paul Heyse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezi întârziate

- De la o vreme timpul se joacă în ogradă,
Din sufletele noastre doi oameni de zăpadă
Ies în pridvorul casei cu inimile-n palmă,
N-au învăţat că viaţa nu-i niciodată calmă.

Se-apropie furtuna, deci, vino mai aproape,
Să conjugăm prezentul la viitor... Pe clape
Mai lasă-ţi mâna dreaptă să mângâie trecutul
Cântând nocturna vieţii... Mi-e dor de începutul

Pe care numai vremea-l păstrează-n amintire,
Când noi pe-o stea polară am locuit, iubire,
Să fi trecut de-atuncea atâţia ani? Ograda
E-un rai în care astăzi întârzie zăpada.

- E vremea ca şi tine puţin capricioasă,
Ne cheamă în ogradă, apoi ne-alungă-n casă,
Ne-ndeamnă să ne-ascundem râzând sub catifele,
Parfumul ei, iubito, să ne pătrundă-n piele.

Sub razele de lună zăpezi întârziate
Să cadă peste suflet, pe străzi întortocheate,
Să nu existe drumuri spre ieri sau înainte,
Să fim captivi în jocul acesta de cuvinte.

Frumoase, ca-n balade, sunt iernile cu tine,
E fraged aşternutul ca formele-ţi aldine,
Tot una-i dacă plouă sau ninge-apocaliptic,
Ne vom închide-n vise ca slovele-ntr-un diptic.

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Când cerul pare-a răsturna din el neantul e un semn
pe care am uitat să 'l înţeleg şi numai Dumnezeu
mi 'l poate arăta.
În faţa Lui şi 'n faţa ta nu sunt nimic, nici hierofantul,
nici preotul, nici mag sau semizeu.
Sunt doar iubirea ta.

Când în lumină umbrele din tobe răbufnesc şi mug
mai multă strălucire 'mi dai când mă iubeşti
şi simt în mine fulgerul.
Când se frământă crengile să rupă din pământ
precum tu mă alinţi şi clopote 'ngereşti aud
sunt însetat şi nesătul.

Când noaptea plânge dup' un iluzoriu trup
văd norii ce-au trecut fără picături de ploaie
iar eu de dor sunt ud.
Aş fi dorit să înţeleg ţărâna în nevoia ei de sânge,
să 'ţi dărui, dor al meu, pe piele apa în şiroaie
şi-abisul dezbrăcat şi vântul nud.

Când pentru tine însă adevărul se strânge 'n sufletul avid
aşa cum e mişcarea din nori să năpustească locul
în care ne răsare luna,
mi-e pieptul jale că nu dărui pe cât pot magia dintre flori
aşa cum vreau şi ştiu spre tine 'n zbucium să deschid
năvalnică furtuna.

poezie de Liviu Pendefunda din Ros ucis (2009)
Adăugat de Liviu Pendefunda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există unii actori care sunt actori pentru repetiţii, şi unii care nu sunt. Eu nu sunt. Acestea fiind spuse, nu ştiu despre ce vorbesc...

citat din Michael Gambon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt acela

Eu sunt acela care cântă
O datorie de Poet
Tributul unui zbor ascet
Pierdut cu fiecare trântă

Iar salturile înspăimântă
O viziune de cadet
Pe care poate un profet
O vede cu aripa frântă

Şi păsările care cântă
Apusurile violet
Sunt numai lacrimi, un buchet
Al celui ce binecuvântă

Eu sunt acela care cântă
O datorie de Poet
Când trece luna prin brădet:
Un zbor de Poezie sfântă!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă

Tăcerea nopţii, dureroasa tăcere
nocturnă... De ce se-înfioară-astfel sufletul meu?
Îmi aud murmurul sângelui –
o furtună-înveşmântată-n mătase-mi trece prin cap.
Insomnia! Să nu poţi adormi şi, totuşi,
să visezi. Sunt un auto-model
de disecţie spirituală, un auto-Hamlet.
Îmi subţiez tristeţea
în vinul nopţii,
în minunatul cristal al întunericului –
şi mă întreb: mai e mult până-n zori?
Cineva a închis o uşă –
A trecut cineva –
Ceasul a sunat de ora trei –
Dar n-a fost Ea! –

poezie de Ruben Dario, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânturile sorţii

O navă se-îndreptă spre est, iar alta către vest,
Deşi ambele navighează-n bătaia aceluiaşi vânt.
Felul în care este întocmită velatura,
Şi nu furtuna,
Ne-arată drumul pe care-l urmăm pe pământ.

Asemeni vânturilor mării sunt căile sorţii
Pe care voiajam de-a lungul vieţii noastre-întregi,
Alcătuirea sufletului în adâncă-ne fiinţa
Va decide direcţia spre care ne chemă-n zări dorinţa,
Iar nu împrejurările sau lupta – nici alte legi.

poezie de Ella Wheeler Wilcox, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi povestea zâmbetelor fragile care privesc adesea în oglinda timpului. Ascultă glasul tăcerilor suave, spulberate tainic de liniştea gândului naiv. Iartă-mă şi iubeşte-mă! Rămâi o dulce realitate, într-un amalgam de iluzii care se prăbuşesc...

Andreea Palasescu (11 mai 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără femeie, viaţa e proză curată.

citat celebru din Ruben Dario
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul stelelor

Se aude glasul stelelor,
care cântă-n inima cerului
şi-n noaptea ce le ascultă,
ce pătrunde-n sufletul spiralei,
cântă şi Pământul,
cântă şi lacul albastru,
în care se oglindeşte cerul,
ce dirijează concertul broaştelor
unind cântul stelelor,
cu glasul ce răsună
din adâncul apelor,
totul se transformă-n vis
şi ne ţine de mână
pe mine, pe tine, pe noi, pe voi
purtându-ne-n pântecul zorilor,
răsărind o dată cu Soarele,
ce dezmiardă cerul şi pământul,
înflorind, florile ce cântă
îmbrăţişându-se cu roua dimineţii,
cântă şi lacrima ce curge
din norul negru,
melodia care dezmiardă iubirea,
cântă stelele, cântă Lumina,
cântă Luna şi destinul,
cântă şi inima mea după...
astralul cântec ce zboară
printre ramurile Universului,
dansând împreună cu fluturi,
cântând împreună
cântecul stelelor.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine e fata care cântă la pian?

O fată cântă la pian
Un cântec de iubire
Şi ochii ei sunt plini de fericire.
Glasul e ca un murmur de izvor,
Ea cântă un cântec de amor.
Inima îi bate tot mai tare în piept
Şi ea cântă un frumos sonet.
Chipul îi radiază de bucurie
Şi vocea ei interpretează o frumoasă melodie.
Ea cântă parcă de o clipă, de o oră, de un an
Şi toţi se întreabă: Cine e fata care cântă la pian?

poezie de Vladimir Potlog (1 februarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fericită

sunt fericită
pentru că încă mai sunt
pentru că tu îmi spui o poveste
în care mai cred
sunt fericită pentru inima mea obosită
ce cântă cu inima ta
într-un tandem neştiut
de cei ce aplaudă la scenă deschisă
saltul mortal fără de plasă
al felinelor supuse voinţelor noastre

sunt fericită pentru că eşti
pentru că sunt un cumul
al placentelor ce ne omoară
în singura poveste pe care o ştim

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt jonglerul

Eu sunt jonglerul. Fac salturi şi piruete, şi vă fac să râdeţi.
Fac haz de puternicii zilei şi vă dezvălui cât de plini de gaze
şi de ei înşişi sunt barosanii care se învârt printre noi
cu războaiele lor în care tot noi suntem cei măcelăriţi.

Eu le scot masca şi-i arăt cine sunt.
Scot dopul şi... fâssss.... se dezumflă.

poezie de Dario Fo din Naşterea unui jongler, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!