Naşterea lui Eminescu

Se naşte-o steaua în plină iarnă,
Un prunc în mijloc de gerar,
Ceru-şi coboră albastra geană
Şi frunţi cuvântă-n calendar.

Zăpada-n pleata ei visează,
Corpu-şi aşează-n ochi de raze,
Şi-n aerul stufos nechează
Coame de vânturi pe obraze.

Deschide fila albă-un cântec,
Trezeşte crezul din vecernii,
Un dor adânc şi cald în pântec
Cuvântă limba-n vechi litănii.

În inimă despică zorii,
Şi-şi scrie sufletul pe rană,
Descalecă-n calea vâltorii
Cuvânt de voievod, ca hrană.

Renaşte însuşi infinitul
Din ramul Daciei, comoară,
Ofrandă munţii-şi curg argintul
Şi-n aur versul lui coboară.

Iminul, unsu-i printre gene,
Renume-i din vechimi strămoşul,
În veacul tâmplelor se-aşterne
Român de prin Banat e osul.

Copilul veşnicei noastre
Ce-a mântuit sângele slovei,
Legenda săvârşită-n astre
A miruit fruntea Moldovei.

Ca frate, codrul slava-i cântă,
În unduiri de ape, valul,
Şi Domnu-n inima sa sfântă
În har îi dăruie-arealul.

Vene din stele are-n carne
Şi-n suflet cântec de român,
Ploape-s deschise spre lucarne,
Zile sunt aripi de surghiun.

Şi-a deschis o stea călătoria,
Un Mesia-al limbii nostre dulci,
Un străbun ce ne-a scris ctitoria
Pe vecia sfintei sale cruci!

poezie de Aurel Petre
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca zorii îmbăiaţi în rouă

Ca zorii îmbăiaţi în rouă

Ca zorii îmbăiaţi în rouă
Scânteiază versul
De cântare nouă,
Pe un ritm vioi,
Umplând universul
Necuprins din noi.

Minunată-i Slava
Care prin Scriptură
Revarsă-n făptură
Dragostea lui Ava!

O, şi ce minune-i
Traiul minunat,
Cu-o dimensiune
'Naltă din Înalt –

Menirea ortăcii,
Legătură-a păcii
Prin Acel ce pace
Pe pământ şi-n ceruri
Cu-al Său sânge face.

O, ce bucurie,
Ce har maiestuos;
Om în veşnicie,
În Omul Hristos!

Ce Misionar,
La un timp anume,
(Tridimensionar),
A trăit în lume!

Ce-oportunitate;
(Fără vreun mister,)
Frate lângă frate
Pe pământ şi-n Cer,
Prin "Unul" sunt una
Pentru totdeauna!

Vezi tu, omenire,
Cu ce te acoperi?
Tresalţi de uimire
O stea când descoperi
Şi-ai nedumerire
Să te redescoperi

Şi să vezi că-n tine
Univers renaşte
Prin ce-a fost şi vine
După-"o zi de Paşte"!

Ce lumină-i versul
Oamenilor noi,
Conturând cântarea
Care umple valea
Şi tot universul,
Necuprins din noi!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crede

Crede-n răsărit de soare,
Crede-n ceea ce nu moare,
În secunda ce împarte
Dragostea fără de moarte,
Crede-a ochilor tăcere,
În gânduri fără durere,
Crede-n călauze-albastre
Printre străluciri de astre,
În profeţii fără vină
Şi în vorbe cu lumină,
Crede-n suflete deschise
Şi-n scorburi de paradise,
În sinapsa bucuriei
Şi în arderea făcliei,
În floarea ce o iubeşti,
În a tâmplelor poveşti,
În cărările iubirii
Şi-n căldura regăsirii,
Crede-n vechile altare,
Crede-n tinere lăstare,
Crede-n lininiştea cu rouă
Ce deschide ziua nouă,
În mugurii ce răsar,
În verdele mătăsar,
În roadele timpului
Şi-n glasu-anotimpului,
Crede-n ochi fără mândrie
Şi-n suspin de poezie!

poezie de Aurel Petre (12 iulie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de decembrie

Sună iar un cântec sub foi de zăpadă,
Ducându-şi trăirea pilastră de veghe,
Albastrul îşi pică argintu-n cascadă
Şi munţii-şi îmbracâ sprâncenele-n zeghe.

Decembre strănută prin barba lui lungă
Şi-i şuieră chipul privind la furtuni,
Oasele îî trec prin ger, să-l străpungă,
Şi-n paşii lui sună, cu murmur, cununi.

Ielele îşi plimbă legământu-n jar,
Naşte iarăşi iarna cu sete de ghiaţă,
Iar se-aduc colinde-n trup de calendar,
Focul tremură cu raza-i semeaţă.

Trimit spiriduşii basmele-n podeţe,
Cu o dulce gură binecuvântează,
Se înalţă-n brazi datine, să-nveţe,
Şi-şi fac săbători pân' la bobotează.

Se macină grâul în nopţi lungi şi sfinte,
Să aducă pâinea zorilor, pe geană,
Copiii îşi mută soarele-n cuvinte,
Cu desaga plină fug la Cosânzeană.

Iar mezinul fiu înflorit de viaţă,
Gângureşte sfânt la sânul divin,
Fruntea-i cu ştergar, raza-i stele ţeasă,
Prin a lumii soartă-i chipul lui senin!

poezie de Aurel Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Suspină-n codru amintirea doinită-n versul său,
Luceafăru-i scânteie somnul, plutind pe-al său ecou,
Când sufletul visează veşnic prin ochii săi cuminţi,
Cărări şi taine îi vorbesc cu stelele-n dorinţi.

Pe tâmple,-n vrajă-i, curge cerul, prin stânci înnourate,
Izvoarele îi cântă-n murmur prin fire lungi de ape,
Prin munţi cutreiera la stâne, când ramu-i duce dorul,
Din piepturi îi răsună Doina ce-a dezmierdat poporul.

Pe câmpuri vers vuieşte vântul şi buciumul răsună,
Sunând în taină-a sa sosire cu basmele-i cunună,
Un mândru călător ne-aduce, prin slove,-a sa psaltire,
Nemuritor îi e românul prin gând de prorocire.

La teiul cel bătrân soseşte în fiecare vară,
Din ram mirosul îl pluteşte în valuri dulci de seară.
Pe frunte-l răcoreşte umbra cu florile-n pământ,
Ţinut de amintiri cuvântă din sufletu-i adânc.

Trec gândurile sale-n zări înspre întinsa mare,
Istorii vechii îi poartă paşii din chipuri de popoare,
În împrejuru-i se înalţă oştiri de-nvăţăminte,
Şi-n pântec timpul îl străpung cu chei din vechi cuvinte.

Ce-a fi fost lumea fară el şi ce va fi-'n milenii?
Cuprinsă-n duhul său aprins cu imn de căpetenii,
Pe raze soarele-l cuvântă cu aripi de copii
Şi luna-n aura sa blândă-l cuprinde în vecii.

Iubiri de îngeri mistuindu-l, valsând cu-al lor amor,
El glasul lirei-i o dezmiarda-n nestinsul foc de dor.
În cuget îşi scălda fierbinte ispite şi poveşti,
Pe buze însetate-i pildă prin vetre ţarănesţi.

A fost odat' un visător, un soare-al al conştiinţei,
Ce a rămas nemuritor prin cartea suferinţei,
Românilor le este-n veci însemnul rădăcinii,
Română este casa lor, Eminu-i glasul pâinii!

miercuri, 14 iunie 2017

poezie de Aurel Petre (14 iunie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebănuite stihuri,cuvânt de iubire

Nebănuite stihuri, cuvânt de colindă,
îţi vin acum în casă cu blagoslovire…
Deschide, deschide uşa frate creştine!
Priveşte cum ard în flăcări de iubire!

Din Scriptura preadulce, silabele calde
în rime coboară, tremură şi sună,
când cerul îşi scutură petalele albe
şi ninge prin ţară cu raze de lună.

Cand Îngeri păşesc pe căi neumblate
şi heruvimii tămâiază înalt,
când harul sfânt tremură şi arde
şi-n stihuri pogoară mireasma de nard.

Versul cel dulce duios cântă şi-alină,
din ochii Presfintei o lacrimă cade,
mâna smerită la icoane se-nchină,
pe nori albi de stele Părintele şade.

Priveşte cum ard şi pornesc spre tine
nebănuite stihuri de iubire,
Deschide, deschide uşa creştine,
bate în suflet cuvânt de Psaltire!

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Ai numai fluturi ce se strâng pe piele
Şi numai soare, galben râu de miere,
Nu stele reci vreau, ci raza-ţi pamânteană
Şi iarba crudă de lacrimă-n icoană.

Ai numai zile ce scapătă-n cărare,
Geamăt ascuns sau vis, sau sărbătoare,
Eşti dragă geană ce arde în cuvânt
Pe coaja lunii horind al nunţii vânt.

Ai sâni ca luna şi bustul cald al verii,
Eşti amintirea prin pozele tăcerii,
Nufăr bălai e coapsa ta dospită,
Ochi de sirenă ai din marea adormită.

Tu eşti blestem ţesut prin foi de tramă,
Ispitele în frâu îţi împletesc maramă,
Eşti fulgul adierii în vânturile oarbe,
Drumeţi culoarea zilei din tine să absoarbe.

Pe zei i-ai tulburat în fiere şi genuni
Simţirea le-a copt cerul şi verde de păduri,
Pe gură ai sărutul, incendiu-n infinit,
Ce muşcă buza-ţi moale ca unic răsărit.

Şi scoli din morţi suflare în patime fierbinţi
Cu-a ta îmbrăţişarea şi rozul din dorinţi,
O clipă ruptă-i darul ce l-ai trimis în lume
Şi-ai presărat amorul pe mângâiate strune.

Îţi lunecă în inimă tot pulsul tău de floare
Şi-ţi calcă-al tău frunziş de plete abisale,
Mai oropsită eşti şi mai iubită-n arcă
Şi pura-ţi dezmierdare în zâmbet te încarcă.

Căi muşcă în adânc, când naşti, suflând trăire,
O lacrimă-n puri stropi mişcaţi de a ta fire,
O, ce înaltă-i bolta în dragostea-ţi voită,
Foşnind visează ceru-n silaba regăsită.

Eşti viaţă-n basm de stele şi-n lumea nenăscută,
Tu ai crescut pământul în scutece de sfântă,
În iaduri tu arzi focul şi-n gheţuri de stafii,
Pe coarne de milenii, pe-altar de bucurii.

Ai numai flori de cântec în pulsul de fiinţă,
Armatele de glorii s-au frânt pentru-a ta viţă,
Caleştile de suflet din tine îşi beau apă
În nostalgii celeste ce murmură la poartă.

Eşti geană-n rugul ranii din rupta dimineaţă
Când zorii ochi-ţi văd în roua-i de pe faţă,
Durere-a omului, copii tăi sunt prinţi,
Însemnele iubirii din sâmburi de părinţi.

Ferice este Domnul, din foc te-a făurit,
Şi te-a sădit adânc şi-n nuri te-a tăinuit,
Pictura ta-n verset e trup de mănăstire,
Zidindu-ţi carnea-n duh şi-n pântec de iubire!

poezie de Aurel Petre (14 februarie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aurul unui fulger

Aurul unui fulger pe cer s-a aruncat
Pentru a lumina întreg pământul
Şi-n clipa aceea, urma i-am luat
Păşind în universul lui cu gândul.

Lacrimi ascunse calea mi-au tăiat
Şi-n întunericul din nori ţesut deodată,
Raze de soare dulci au apărut
Şi viata mi-a părut mai minunată.

Sub curcubeu încă păşesc şi-n suflet
Încă mai simt cum soarele răsare
Mă pierd printre speranţe, flori şi cântec
Şi de dorinţă mă trezesc în zare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ţărmul mării

Prieteni, bună seara, sub clar de lună spun
Sub vântul care plânge trecând prin codrul brun
Ca nişte unde care, lovindu-se, se sparg
Şi sub uşoara briză ce trestia o-nclină
Un călător visează şi-n visuri se alină
Şi-ascultă glăsuirea talazului din larg.

Pe-acest pescar noptatec pe stânca sumbră-l văd
Cum îşi îndreaptă ochii spre al cerului prăpăd
Şi-n timp ce-a lui privire pătrunde-n firmament,
El se întreabă, poate ce este cu-acest cântec
Ce către ceruri suie rupt din al mării pântec
Se stinge şi renaşte în fiece moment.

Aţi auzit, prieteni, ce imn a înălţat
Nemărginita mare spre cerul înstelat?
Ce muzică sublimă trezeşte Dumnezeu
În lumea infinită Atoatecreator
Însufleţind talazul statornic călător
Să cânte imnul sufletului meu!

Prin Dumnezeu vorbeşte talazul vast al mării
Şi totul prinde viaţă la şoaptele chemării,
Venind din mari adâncuri ca soarele-n răsfrângeri
Al valurilor mării fantastic cor de îngeri
Care-şi topeşte-n spaţii nemărginite ceara
În castul clar de lună, prieteni, bună seara!

poezie celebră de Iulia Hasdeu din Destăinuiri, traducere de Ion Potopin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de decembrie

Sună iar un cântec sub foi de zăpadă,
Ducându-şi trăirea pilastră de veghe,
Albastrul îşi pică argintu-n cascadă
Şi munţii îşi îmbracâ sprâncenele-n zeghe.

Decembre strănută prin barba lui lungă
Şi-i şuieră chipul privind la furtuni,
Oasele îî trec prin ger, să-l străpungă,
Şi-n paşii lui sună, cu murmur, cununi.

Ielele îşi plimbă legământ-un jar,
Naşte iarăşi iarna cu sete de ghiaţă,
Iar se-aduc colinde-n trup de calendar,
Focul tremură cu raza-i semeaţă.

Trimit spiriduşii basmele-n podeţe,
Cu o dulce gură binecuvântează,
Se înalţă-n brazi datine, să-nveţe,
Şi-şi fac săbători pân' la bobotează.

Se macină grâul în nopţi lungi şi sfinte,
Să aducă pâinea zorilor, pe geană,
Copiii îşi mută soarele-n cuvinte,
Cu desaga plină fug la Cosânzeană.

Iar mezinul fiu înflorit de viaţă,
Gângureşte sfânt la sânul divin,
Fruntea cu ştergar raza-i stele ţeasă,
Prin a lumii soartă-i chipul lui senin!

poezie de Aurel Petre (13 decembrie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început

Miroase-a somn
Şi-a nucă-n ciocolată.
Din vorbe cresc
Iubiri molipsitoare.
Le adorm în păr
Şi-n mâini retrase-n lene,
Încet.

Miroase-a zâmbet
Şi-a frunză galbenă, strivită.
Din gânduri cresc
Iubiri copilăroase.
Le strâng în toamnă
Şi-n ochi închişi de jenă,
Ades.

Miroase-a viaţă
Şi-a cântec scobit de cuvinte.
Din perne cresc
Iubiri stăruitoare.
Le-adun în ironie
Şi-n dor de tine aprins,
Ciudat.

Miroase-a tine
Şi-a respiraţie pripită de aproape.
Din buze cresc
Iubiri întrebătoare.
Le-alint în gânduri
Şi-n vise cu răspunsuri,
Dorite.

poezie de Gabriela Chişcari (11 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cerul nopţilor albastre ...

Pe cerul nopţilor albastre
Eu rătăcesc din stea în stea,
Purtând cu mine, printre astre,
Tot dorul care mă durea.
Doar luna mă privea mirată
Şi-n palme tâmpla-mi legăna.
Pe fruntea mea, de gând brăzdată,
Cu-al ei sărut mă alina.
Şi cum stăteam a dezmierdare,
Pe Calea Laptelui sclipea
O stea cu-aripi strălucitoare,
Care cu ochiul îmi făcea
Şi-am priceput că-i steaua mea...
Pe cerul nopţilor albastre
Nu mai alerg din stea în stea
Purtând cu mine, printre astre,
Tot dorul care mă durea,
Căci toate drumurile noastre
Vor duce către-aceeaşi stea...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul zbor

Se-aude un strigăt venind dinspre cer,
sinistru în noapte şi-n liniştea ei,
ce pare să-ncheie un dans –derniėre-
c-un ultim adio spre vechi odisei.

Se rupe din neguri, coboară, uşor,
apare, ca-n vis, o frântură de stea,
m-apropii şi văd cum bătrânul cocor
continuă, încă, din aripi a da.

Pământul e ringul în noul balans
din care se-opreşte, privind înspre cer,
spre stele ce par că-l invită la dans,
şi uită că-i singur; începe, stingher,

un vechi ritual, o rotire, şi-apoi
în vechi amintiri îşi găseşte puteri,
pluteşte prin ele, devine vioi
şi-ncheie în ritmul de vis şi plăceri.

Când zorii se-anunţă şi stelele pier,
iar ziua renaşte în zarvă şi cânt,
o scurt-adiere înalţă spre cer
o pană a celui ce zborul şi-a frânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fila din acatist / Osana Luminii

Bucură-te, leagăn alb de iasomie,
Către care-n roiuri fluturii coboară,
Bucură-te, raza stelei din vecie,
Şipot care curge lin cu apă vie,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Dulcea mea Marie.

Bucură-te, floare fără de prihană,
Albă ca argintul nopţilor de vară,
Spicul cel de aur veşnic plin cu hrană,
Mirul care vindeci orice fel de rană,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Ploaia cea de mană.

Bucură-te, brazdă plină de rodire,
Munte sfânt, în care s-a îngropat comoară,
Bucură-te, cântec tainic de iubire,
Clopot de chemare, cântec de mărire,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Blândă fericire.

Bucură-te, mărul vieţii care-nvie,
Pomul greu de roadă-n plină primăvară
Bucură-te iarăşi, ţărm de bucurie
Dintru care curge miere aurie,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Sfânta mea Marie.

poezie clasică de Zorica Laţcu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să vă las şi ultimul cuvânt

Hrăneşte-te cu versul şi nu-ntreba de mine,
Nu are importanţă; nici ce sunt eu, nici cine.
Primeşte-n dar cuvântul aşa cum ţi-l dau eu,
El este strop tăcut... al sufletului meu.

L-am îmbrăcat în lacrimi şi-n fire omenească.
Să nu te temi de el, nu ştie să rănească.
Ascultă-i vorba sfântă... rostită cu tăcerea
Şi-n liniştea din el să-ţi înveleşti durerea.

Adună-i mângâierea şi-o pune peste rană
Şi dă un bob din el... şi sufletului, hrană.
Stai în lumina lui să vezi cât e de vie
Şi lasă-i gândul, pradă, să-l pună-n armonie.

Când Dumnezeu ne-a dat şi cerul şi pământul,
Prin toate câte-au fost... nu a uitat cuvântul.
În drumul meu, vremelnic, trecut pe-acest pământ,
Din tot ce-am strâns, vă las... şi ultimul cuvânt.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Marin Bunget
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereastra

La fereastra casei noastre
stă o stea,
steaua ce leagă lumea de iubire,
stea care uneşte pământul cu cerul,
plutind pe o dungă verde
ce se propagă din slăvi,
tivită cu aur
şi cu icoana infinitului.
Mi-e inimă o stea,
culeasă dintre zâmbetul Lumini,
păstrată în cultul dreptăţii
ce smulge dictarea necredinţei
aruncând-o în ploia morţii, strivind-o.
Steaua mea străbate planeta,
pulsând sânge albastru în ape
şi-n lanuri raze din Soare
care coc deznădejdea
pocnind-o cu maturitatea,
rupând-o de pe pedestalul speranţei.
Steaua mea locuieşte-n Paradis
pe-o undă ruptă din fericirea
care propagă puterea.
Lumină divină în suflet curat
ce poartă o dungă galbenă
care cuprinde iluzia
curmând neputinţa!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţarea Sfintei Cruci

Înălţarea Sfintei Cruci

În anotimpuri la răscruci,
Prin Înălţarea Sfintei Cruci,
Cu har cinsteşte soborul,
Pe Iisus Mântuitorul.

Patimile-s amintite
De duhovnic sau părinte,
Cum Hristos a fost chinuit,
Şi între tâlhari răstignit.

În recviemuri cântă sfinţi,
Când slujitori fără arginţi,
Spre cer înalţă cântare
Cu a Crucii Înălţare.

Spre a morţilor cinstire,
Crucile din cimitire
Cu busuioc se-mpodobesc
Şi cu vin proaspăt se stropesc.

Măturisind în Sfânt Botez
Şi-n al Dumnezeirii Crez,
Se înalţă rugăciune
De slavă şi-nchinăciune.

Pe cărarea tinereţii
Pune temelie vieţii,
Când se reunesc destine
În ritualuri creştine.

Spre a vieţii veşnicie,
Revine în tradiţie
Şi minuni înfăptuieşte,
Când credinţa-n om rodeşte.

Sărbători sunt venerate
De la naştere la moarte,
Prin semnul creştinătăţii
Pe Calea Divinităţii.

Iar prin timp ce-n grabă trece,
Crucea-n momânt îl petrece,
Pe om cu sufletul curat,
De viaţă dezrădăcinat.

Cruce pe mormânt veghează
Şi datini perpetuează
La cei ce cred în Dumnezeu
Şi în Treimea Sa mereu.

*14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci
Din vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti"
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poezie ortodoxă (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Român să fii

Să fii român
înseamnă să pleci capul
în faţa celui â din a, din i...
S-asculţi cum urlă dorul, ca un câine
păzindu-ţi mieii-n stâna inimii.
Să fii român
înseamnă să lupţi aprig
cu tot ce vine împotriva ta.
să porţi pe umeri codrii din Carpaţi
şi-n vene să îţi curgă Dunărea.
Să fii român
înseamnă să alegi
neghina din câmpiile cu grâne,
să culci o lacrimă în aluatul
dospind cea de pe urmă albă pâine.
Să fii român
înseamnă să renaşti
de câte ori istoria rescrie
o pagină în cartea sorţilor,
pe când cazut-ai mort la datorie.
Să fii român
înseamnă să fii TU,
să nu te laşi, deloc, a fi oricine!
Şi dacă pleci, o vreme, prin pustiu,
de eşti român, te-ntorci acasă mâine!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea lui Isus

Isus se naşte! Şi lumina pătrunde-n sufletele noastre.
Şi steaua tainei străluceşte deasupra celorlalte astre.
Cu magii azi ne închinăm şi noi, cu sufletul mergând,
o bucurie fără seamăn simţim în inimă şi-n gând!

Azi patimile se răpun de o putere preaînaltă!
Azi omul, luminându-şi gândul, spre cer cu inima tresaltă!
Nadejdile se nasc în suflet. Credinţa tainic reînvie,
căci harul sfânt acum coboară în viaţa stearpă şi pustie.

Şi orice suflet care simte că-n el răsare-o viaţă nouă,
e ca un crin ce în petale adună stropi curaţi de rouă!
Şi orice inimă ce poartă oglinda cerului în ea,
pentru ISUS născut în iesle, azi lumineză ca o stea!

Se nimiceşte tot păcatul sub raza sfântă a iubirii...
Azi, se deschide pentru suflet, spre cer, un drum al mântuirii!
Cu haina albă a virtuţii tot omul poate să se-mbrace,
căci sfânta naştere aduce în inimi linişte şi pace!

AMIN

poezie clasică de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Steaua

La Steaua care astăzi nu-i
A răsărit minunea
Pe Crucifixul graiului
Ţinând în braţe lumea.

Şi a plecat călătorind
Frumos spre alte stele
Lăsând un cer bătătorit
În grai cu mii de perle.

A mai lăsat Luceafăr blând
Pe-ntindere de ape,
De raza i-o purtăm în gând
Şi sufletul aproape.

Nu-i an, nu-i zi din viaţa mea
Să nu-l văd în virtute
Ca un Luceafăr, ca o Stea
Cu veşnicii de munte.

Izvorul limbii ne-a lăsat
În unduiri de slavă,
Ca moştenire de bărbat
Cânt lira lui suavă.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispita

Cu un blestem de catifea ţi-aş mângâia lumina
Din chipul tău şi viaţa ta, căci ţi-e adâncă vina...
Cu cântec ţi-aş îmbrăţişa desculţe buze coapte,
Şi te-aş iubi cu şoapte ude peste sfioasa noapte.

Când îmi ajungi în pieptul zilei, ca un oftat adânc,
Îmi lăcrimează amintiri din dorul tău cel prunc.
În clocot zboară haiducia dureriilor de fiară,
Şi-n goana clipelor se-aprinde şi arderea amară.

Dor răstigninirile-îngereşti în aburul din mine,
Căci mădulare trepidează restriştea în surdine.
Tresar pistoanele în cord, în pulsul venelor,
Şi-n simţul tău anaerob arzi trupul zânelor.

Albastra boltă scânteiază prin lutul femeiesc,
Iubirea-ţi naşte-n zarea-ntreagă fior dumnezeiesc,
Călare galopezi în vise şi duci furtună-n lună,
Dorinţele-ţi cotropitoare, năluci în somn mi-adună.

Şi mă întreb, tot bâjbâind prin simţ de măruntaie:
Te-ai furişat, idilă-n gânduri cu ochi-ţi de văpaie,
În răzvrătite anotimpuri, când se aprind săruturi,
Plăpândă floare, tu dezgheţi al inimii ceruturi?!!!

poezie de Aurel Petre (6 iunie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!