O adevărată carte poştală de Crăciun

Măcăleandru, te urmăresc. Eşti un măcăleandru perfect –
totuşi, n-ar trebui să-ţi faci sălaşul pe mânerul unei săbii?

Măcăleandru, mă urmăreşti. Nu sunt eu un om perfect?
Totuşi, n-ar trebui să port un laţ în buzunar, o armă în mână?

Eu, sunt, de-asemenea, acoperit cu penajul de iarnă, nu mult diferit de-al tău –
totuşi, culoarea roşie se află în pieptul meu, nu pe el.

Îţi cânţi cântecul tău de măcăleandru, iar eu pe-al meu de om.
Sunt diferite, dar au acelaşi înţeles: iarnă, teritoriu, sete.

Vom supravieţui oare, ochi îndrăzneţi, să culegem
seminţele ascunse în pământ, seminţele ascunse în minte?

Omul de zăpadă crede că da. Priveşte-i zâmbetul prostuţ,
în vreme ce şalul pe care i l-am dăruit alunecă jos de la gâtul lui.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi nedrept...

Ar fi nedrept să te privesc plecând,
E totuşi iarnă, amurgurile-s reci,
N-aş vrea să simt parfumul tău când pleci
Şi să primesc acest blestem curgând,
În pieptul meu, ca o nestinsă lavă,
Ca un ecou ce vine din adânc,
Cu stropi de ceară, zbucium şi pământ
Şi-această iarnă mută, revanşardă.
Ar fi nedrept să te privesc plecând,
E totuşi iarnă, ninsoarea se aşterne,
Aş vrea să simt privirea ta în gene
Şi glasul tău, în pieptul meu, curgând.

poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă duci în mână pietre crezând că sunt diamante, eu n-am să-ţi spun să renunţi la acele pietre, ci am să-ţi spun doar: "Fii atent şi mai uită-te o dată!". Dacă vezi singur că nu sunt diamante, mai e nevoie să renunţi la ele? Îţi vor cădea din mână de la sine. De fapt, dacă mai vrei totuşi să le cari, va trebui să faci un efort mare, îţi va trebui o mare voinţă să le mai cari. Însă nu poţi să le mai cari mult. O dată ce ai văzut că sunt inutile, fără rost, nu se poate să nu le arunci. Şi o dată ce ai mâinile goale, cauţi adevăratele comori. Iar adevăratele comori nu se află în viitor. Adevăratele comori se află aici şi acum.

citat celebru din Osho
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă

zăpada frânge drumul în troiene
abia răzbate vântul prin poteci
picioarele se taie-n gol când treci
omatul plin de noduri gordiene

de-ar fi doar peste case să se-aştearnă
şi brazii să-i albească sub veşmânt
n-ar trebui de loc să mă frământ
dar simt cum mă îngrop adânc în iarnă

chiar totuşi surghiunit să mă condamne
la viscol şi zăpadă de crăciun
nu vreau decât să nu opresc niciun
cuvânt al tău când stăm de vorbă doamne

poezie de Dinca Valerian (2020)
Adăugat de Dinca Valerian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când alunec în prăpastie, alunec năprasnic, cu capul în jos şi cu picioarele în sus, ba chiar simt o plăcere să mă prăbuşesc aşa, gândindu-mă ce frumos îmi şade în poziţia asta umilitoare... sunt blestemat, sunt o lepădătură, un ticălos, dar să ştii, şi mie mi-e drag să sărut marginea odăjdiilor pe care le îmbracă Dumnezeul meu; chiar dacă în momentul acela mă las târât de diavol pe urmele lui, sunt totuşi fiul tău, Doamne, şi te iubesc, şi simt tresăltând în mine bucuria, fără de care lumea n-ar putea să existe...

citat celebru din romanul Fraţii Karamazov de Dostoievski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de zăpadă

Cineva ar trebui să aibă o minte ca aceea a iernii
Pentru a înţelege îngheţul şi crengile
Pinilor acoperiţi de zăpadă;

Ar trebui să-i fi fost frig multă vreme
Pentru a percepe tristeţea ienuperilor degeraţi,
A frunzişurilor pline promoracă, sclipind departe

Sub soarele lui ianuarie; doar asemenea minte
Nu sesizeaza mizeriile din şuieratul vântului,
Durerile din sunetele celor câteva frunze rămase pe ramuri,

Care de fapt nu sunt altceva decât sunetul pământului
Împînzit de acelaşi vânt,
Care bate peste aceleaşi locuri sterpe

Pentru a fi auzite de ascultătorul care ascultă-n zăpadă,
Şi care, fiind nimic el însuşi, priveşte
Nimicul care nu se află acolo – şi nimicul care se află.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Dar hai să-ţi spun de ce te-am căutat de fapt, deci, motivul pentru care mă aflu acum aici. Comandante... Mă auzi?! Comandante... Pe unde-ţi umblă mintea, Lucică?!
Lucian: Ah, scuzaţi-mă, vă rog, domnule, n-am fost atent.
To Kuny: Am remarcat. La ce te gândeai?
Lucian: Poftim?! Nu, la nimic... Nu contează! N-are importanţă.
To Kuny: Haide, băiete! Sunt prietenul tău, deci, poţi să-mi spui despre ce e vorba, poate te voi ajuta cu ceva. Se observă că te frământă totuşi ceva, deşi, de moment ce fiul meu s-a împăcat deja cu dulcea sa soţioară, ar trebui să fii foarte liniştit, mulţumit. Se pare însă că mai e altceva ce nu-ţi dă pace. Am sau n-am dreptate?
Lucian: Păi, da, dar... Nu e ceva serios! N-ar trebui să mă luaţi în seamă.
To Kuny: Eu nu te-aş lua în seamă, dar tu nu-mi dai voie, pentru că eşti neatent. Şi aş vrea să vorbim, dar aşa nu se poate! Hai, spune-mi ce ai pe suflet, Luci! Sunt un bun ascultător. Aşa că...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra cu zăpadă

Să fii femeie şi să-ţi treacă timpul,
Nimic mai efemer, nimic mai greu;
Şi niciun ochi să nu-ţi mai soarbă chipul,
Bărbat să-ţi fie numai Dumnezeu...

Nu te mira că sunt aşa departe
Şi totuşi te cunosc atât de bine,
Eu sunt un ochi tăiat pe jumătate,
Şi văd cu jumătatea lui din tine.

Să fii femeie şi să-ţi treacă timpul,
Iar cei din jurul tău să nici nu vadă
Că ţi s-a spart clepsidra şi ţi s-a scurs nisipul,
Îmbălsămându-ţi trupul c-un munte de zăpadă!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (2003)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezi resemnate

N-ar trebui să te aştept şi totuşi...
ador zăpezile adânci, cu fluturi goi,
din norii albi curg miile de lotuşi,
lăsând parfumul liber peste noi.

N-ar trebui să te găsesc, dar încă...
aştept să ningi un singur manifest
pe foile de cer stau fulgi de stâncă
şi în ninsori presimt un dor celest.

Ce-ar însemna să cer, dar altădată...
aveam nămeţii-n pârg... îndatoraţi
ar trebui s-ascult ninsoarea înaltă
la care suntem singuri... resemnaţi.

poezie de Mihaela Gudană
Adăugat de Mihaela Gudană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos spune: "Eu sunt Părintele tău, Eu sunt Fratele tău, Eu sunt Mirele sufletului tău, Eu sunt Scăparea ta, Eu sunt Hrana Ta, Eu sunt Îmbrăcămintea ta, Eu sunt Rădăcina ta, Eu sunt Sprijinul tău, Eu sunt tot ce-ţi doreşti tu. Când Mă ai pe Mine, nu-ţi lipseşte nimic. Eu sunt Slujitorul tău, pentru că am venit să slujesc, nu să fiu slujit. Eu sunt Prietenul tău şi Mădular al trupului tău şi Capul tău şi Fratele tău şi sora ta şi mama ta. Eu sunt toate pentru tine. Nu trebuie decât să stai lângă Mine. Pentru tine, Eu M-am făcut sărac şi pribeag, pentru tine am ridicat crucea şi am coborât în mormânt, am venit pe pământ pentru tine, trimis de Tatăl, iar în cer Mă rog pentru tine Părintelui Meu. Tu eşti totul pentru Mine, şi frate şi împreună-moştenitor şi prieten şi mădular al Trupului Meu." Ce vrei mai mult decât atât? De ce Îl dispreţuieşti pe Cel Care te iubeşte atât de mult?

citat clasic din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Laura Stifter
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă señora ai grijă

oraşul pare un cer răsturnat
oamenii
asemenea unor pâlcuri de păsări/zidite în zbor
ignoră căderea
totuşi
e iarnă señora/ai grijă
moartea
bate cuie-n pereţi
agaţă bulendre peruci/ nelipsitele-i sfori
scaune goale îşi ţin de urât
mimează inutile conversaţii
la subsol
conducte sparte abur/aer
puţin
în iarna asta
ninge sacerdotal
señora/ ai grijă
ninsoarea
e un alfabetar pentru frig
pe întuneric
vinul inundă buza paharului
mişcări tectonice înfioară pieptul
îmi plimb degetele peste nudul tău
parfumat
te-aprinzi
casa noastră o ia la vale drapată în ruguri
totuşi
e iarnă señora
alunecăm şi noi
ai grijă la tâmple
sunt albe

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu e greu ca şi crengile cireşului tău; o iarnă întreagă acoperit de ninsori, singur ca ciorile negre şi corbii şi mai negrii. Dar sufletul meu, o iarnă întreagă a fost alb, şi în el te aşteaptă cireşele, primăvara cireşelor mele.

Ionel Teodoreanu în Fata din Zlataust
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea sufletului (Interogare de pictor)

- Culorile sunt calde şi reci,
şi nonculori...
Sufletele sunt reci şi calde,
şi pustii...
Fiecarui om
ar trebui să-i vină o culoare...

Oare ce culore eşti tu?

- Eu sunt culoare colorată!

- Culoarea verde?!
este cea mai dragă culoare a ochilor
şi a psihicului uman,
care calmează, odihneste...
Dar este o culoare rece!

Roşu?!
Este o culoare care te oboseşte.
Trezeşte în tine ură...
suparare...
nervi...
Dar este o culoare caldă!

Ce culoare are sufletul tău?

- Sufletul meu nu are culoare...
Îl simţi,
dar nu îl poţi atinge...
Îl poţi vedea
decât dacă crezi tare în el...

Sufletul meu?!
E un amestec
între albul pur şi negrul demonic...

Pictează-mă-n creion,
maine, va fi nevoie de corectură!

- Da... dacă toate sufletele ar avea culoarea lor,
ar trăi pe o paleta...
Dar... Nu...

Nu...

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (6 august 2010)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Având 8 braţe, în timp ce omul are doar 2, îmbrăţişarea caracatiţei ar trebui să ne placă de 4 ori mai mult ca cea a omului. Şi totuşi..., şi totuşi...

aforism de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (10 decembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte de iarnă

liniştea păşeşte prin ninsoare
cuvintele se sparg se risipesc
fragilă e imaginea care se înfiripă
porneşte din aburii ceaiului tomnatec
spre merele de argint atârnând din crengile
lui Dumnezeu

e totuşi iarnă vântul îşi lasă suspinele
la geamuri bătând luminos
inimi în trupul nopţii

liniştea... acea linişte locuită de oameni care nu mai sunt
de flori care au trecut în pas nepăsător
pe cărările pământului brun
de mirosul ceaiului din seara aceasta

Doamne, şi e atâta ninsoare!
cât poate sufletul meu
să ceară în şoaptă
să nu tulbure liniştea înmiresmată
care urcă prin zăpadă
din pământ

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu este în întuneric, dar sunt fericită. O, da, sunt foarte fericită fiindcă nu sunt consolată, ar trebui să mă ruşinez dacă iubirea mea ar fi asemănătoare cu cea a logodnicelor pământeşti, care se uită mereu la mâna logodnicului, de la care aşteaptă să le aducă ceva, sau urmăresc pe faţa lui zâmbetul de iubire. Tereza, mica logodnică a lui Isus, îl iubeşte pe Isus pentru El însuşi.

citat celebru din Sfânta Tereza de Lisieux
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi sunt singur

Şi totuşi sunt singur
Şi gândul mi-i pribeag
La cineva care e departe,
La cineva care îmi este drag.

Şi totuşi sunt singur
Şi pe geam privesc,
Cum plânge cerul,
Şi pe el singur îl găsesc.

Şi totuşi sunt singur
Şi sufletul mă doare,
Că n-am aripi să zbor
Până la divinul soare.

Dar în singurătatea
În care mă găsesc,
Mai am putere şi voinţă
Să-i spun vieţii că o iubesc!

poezie de Vladimir Potlog (21 septembrie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sublimul este incomensurabilul ca sugestie de moarte. Marea, renunţarea, munţii şi orga - în moduri diferite şi totuşi în acelaşi fel - sunt încoronarea unui sfârşit, care deşi se consumă în timp, destrucţia lui este totuşi dincolo de el. Căci sublimul e o criză temporală a eternităţii.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dave: Eşti beată.
Lane: Nu, sunt... Sunt?
Dave: Începem în cinci minute. Eşti în stare să cânţi?
Lane: Pot să lovesc bobele cu beţele.
Dave: Perfect, perfect, dar tobele?

replici din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe de cercetare... 1 Cor. 11,28

În clipe-adînci de cercetare,
cu dorul sfînt de-a mă-ndrepta,
îmi judec starea mea, Stăpîne,
în Faţa Ta.
Prin harul Tău Tu mi-ai dat dreptul
ca să mă fac un fiu curat.
Dar oare m-am făcut eu, Doamne,
cu-adevărat?

Prin harul Tău ai frînt robia,
ai rupt cătuşa celui rău.
Dar oare port eu azi în deget
inelul Tău?

Tu m-ai chemat să port cunună
ca rege-n veşnicul Tău cort.
Dar oare eu mă port ca rege?
Sau cum mă port?

Sînt eu un fiu născut din ceruri?
Sînt eu un frate-al lui Hristos?
Sau tot un rob, trudind cu teamă,
născut de jos?

Cînd sub păcat şi cînd sub lege,
robeam sub două vechi robii.
Dar Duhul Tău nu robi doreşte,
ci vrea copii.

Căci dacă n-ai găsit mireasă
pentru Adam la cei ce pier,
pentru Isus, nici jos în lume,
nici sus în cer!

Şi-ai vrut atunci din suferinţă
din rana cea din piept să-nchegi
o fiică mai presus de fire,
mai sus de legi.

O, Doamne Sfînt, eu nu sînt vrednic
nici robul robilor să-Ţi fiu,
şi totuşi, Tu, cu mii de lacrimi,
m-aştepţi ca fiu.

Isuse drag, spre-a Ta iubire
nu pot nici ochii-a-mi ridica.
Şi totuşi, Tu aştepţi şi-n mine
Mireasa Ta.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Având 8 braţe, în timp ce omul are doar 2, caracatiţa ar trebui să cânte mai bine decât omul la cimpoi sau la fluier. Şi totuşi..., şi totuşi...

aforism de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (10 decembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!