Cearta

Cuvântul pe care l-am spus la mânie
cântăreşte mai puţin decât o semincioară de pătrunjel,
dar prin el trece drumul
care mă va duce-n mormânt –
acel teren cumpărat şi plătit
pe sărătura unui deal din Truro,
acolo unde pinii pitici
ignoră golful.

La jumătatea vieţii sunt aproape mort,
departe de propria-mi natură,
părăsit de dragostea mea sălbatică pentru viaţă.

Dacă aş putea plânge, aş plânge,
dar sunt prea bătrân pentru a mai fi
copilul cuiva.

Liebchen,
cu cine trebuie să mă cert,
exceptând în freamătul iubirii
acea nemiloasă, intermitentă flacără?

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată oceanul mi-a spus

Odată oceanul mi-a spus:
Priveşte!
Acolo pe ţărm
E o femeie care plânge.
O urmăresc de mult timp.
Du-te şi spune-i următoarele –
Pe iubitul ei l-am aşezat
Într-un hol verde şi răcoros
Unde sunt nisipuri de aur
Şi coloane roşii de coral ;
Doi peşti albi au grijă de berea lui.

Spune-i ce ţi-am spus.
Şi mai spune-i
Că astăzi regele mărilor
Bătrân şi neputincios, plânge.
Sârguincioase, destinele
I-au tot dăruit trupuri tinere,
Iar acum este aidoma unui copil
Cu un surplus de jucării în braţe.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încearcă a nu plânge...

Încearcă a nu plânge, când zorii dimineţii
Nu vor putea să-mbrace în purpură poeţii,
Şi tu, nu plânge dacă ei nu mai pot să scrie,
De dragoste de viaţă o altă poezie.

E un sfârşit în toate, cum este pe pământul,
Unde o nemurire e numai în Cuvântul,
În care toţi poeţii au fost şi-or să mai fie,
Trăind doar cu Femeia, mereu, în Poezie,

Că lor le e Femeia un vis crescut în floare
Şi ea le este muză, în veci nemuritoare,
Aşadar, tu, nu plânge, Femeie, când se duce,
Poetul să îşi pună în vers aripi de Cruce,

El ştie că-i rămâne, în urmă, numai cântul
Iubirii lui, ce poate a înflori pământul,
Nu plânge, când el ştie că nu-i va fi sfârşitul
Acolo unde Crucea-i aşteaptă răsăritul...

poezie de Pavel Lică din Galaxia marilor iubiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barca

Când barca i-a fost smulsă
de lângă cheu de valuri
mai întâi a încercat
printre ţipetele pescăruşilor,
prin valurile de ceaţă,
să facă semne, fluturând mâna, celor dragi de pe mal,
dar feţele lor deja nu se mai vedeau.
Prea obosit pentru a decide
dacă-ar trebui să se-arunce-n apă sau să strige,
cumva mântuit si eliberat
de orice povară, de-acele motto-uri
ştampilate pe cartea lui de vizită:
conştiinţă, ambiţie şi, mai ales,
de acea grijă permanentă pentru alţii.
Era acum mulţumit să stea aşa,
culcat printre umbrele familiei
în căuşul concav al bărcii,
împins de furtună,
într-o derivă fără de sfârşit.
Pace! Pace!
Legănare în braţele Infinitului!

Ca şi cum nu mai conta
care este drumul către casă,
ca şi cum n-ar mai fi ştiut
cât de mult a iubit pământul,
el dorea să rămână acolo pentru totdeuna.

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

m-am trezit strivit între gânduri
mama plânge a jale
nori negri trec agale
în cale, nimic nu răsare
voci aspre răsună
în jur o lume nebună
ascuns este cuvântul şi gândul
azi nu mai sunt copilul de ieri
sunt un bătrân
fără vârstă, fără ani
port pe umeri poveri de secole
trecute, pierdute
în cer bat clopote
lumina se scurge tăcută pe ziduri
văzduhul priveşte
cum timpul trece
pe aici, pe undeva
eu biet pribeag bătrân
păşesc din lac în puţ
ştiu, ştiu unde să mă duc
mă duc şi mă tot duc
doar am uitat pe unde să apuc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

azi sau poate ieri
cine azi mai ştie cine
vorba trece, vorba vine
am trecut pe lângă mine
nu m-am recunoscut
pe banca aceea stricată
din acel vechi parc
un bătrân obosit, stătea în ploaie, în vânt
de lume şi viaţă alungat
din ochi ţâşnea o văpaie
nu am văzut şi am trecut
mai departe de el
el, cel, acel ce nu sunt eu
şi dacă sunt...
mi-e sufletul întunecat şi greu
eu nu sunt eu
repet în gând
repet mereu
atunci, cine sunt eu...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am fi puţin mai conştienţi şi mai atenţi la ce se întâmplă în viaţă şi în jurul nostru, am realiza că de multe ori ne irosim cele mai importante resurse, iremediabile, finite, precum timpul... Pentru a obţine lucruri efemere, precum banii în speranţa că într-o bună zi vom putea cumpăra ceea ce nu poate fi cumpărat, timpul, sănătatea, relaţiile, dragostea, prietenia şi aşa mai departe. Ca fiinţe umane, după chipul şi asemănarea unui creator, care pentru fiecare este ce este, ar trebui să ne folosim mai mult conştiinţa decât impulsurile animalice. Astfel încât să ne deosebim şi prin altceva decât prin formă, de speciile regnului animal.

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Plânge teiul secular,
Plânge codrul de stejar,
Plânge lacul liniştit,
Plânge izvorul părăsit.

Păsările ce sunt staruri
Stau pitite între ramuri,
Cucul numai cântă-n codru
Umblă peste tot în lotru.

Râul care curge-n vale
Purtându-şsi apele sale,
Ce lovesc mereu în maluri
Ieşind plânsete din valuri.

Soarele roşu ca focul
Pârjoleşte-n cale totul,
Iar în codru pe coline
Nu mai sunt flori şi albine.

Seara apare după deal,
Vine noaptea cu-al ei voal,
Luna pare cam palidă
Cu globul ei de oglindă.

Stelele sus strălucesc,
Între ele se primesc
Şi cum sunt aşa departe,
Toate par că-s supărate.

Tu, Luceafărul meu sfânt
Ai adus pe acest pământ,
Limba dulce românească
În veci să te pomenească.

Ai cântat natura-ntreagă,
Ţara care ţi-a fost dragă,
Iar cu iubirea în vers
Te-ai dus sus în Univers.

Ca un prooroc ce-ai fost
Ne-ai spus totul pe de rost.
Dând speranţa, bucuria,
Pentru noi rămâi Mesia!

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruta şase

Oraşul mă apasă.
Inima-mi suferă, gâtul e înţepenit,
sunt exasperat. De aceea
am trântit uşa,
de aceea îţi spun în clipa asta:
în fiecare familie
există loc şi pentru un translator.
Hai, draga mea, să urcăm în maşină
şi să plecăm direct spre Cape,
acolo unde cocoşul cântă pe coama casei noastre,
vestind vreme frumoasă,
unde grădina ne aşteaptă
pentru a izbucni în floare.
Iar toate pasiunile care ne-au rămas –
în care mai pâlpâie vechile scântei,
asemeni unor teancuri de scrisori prăfuite
reînviind o viaţă trecută, a noastră –
şi care încă ne uimesc cu febra lor
pot fi-încărcate în spate,
laolaltă cu piramidele de bagaje
şi cu Celia, pisica noastră transcendentală,
stăpâna tuturor limbajelor,
incluzând pe al hottentoţilor şi pe al tăcerii.
Nu ne vom opri până-n zori,
iar dacă mă va ajunge somnul,
tu îmi vei cânta, ţinându-mă treaz,
în stilul tău curajos de Chicago,
melodia nostalgică a lui Ruth Etting,
" Iubeşte-mă sau lasă-mă-n pace,"
îngânând după fiecare refren.

Lumina-şi întinde ţesătura de satin spre răsărit,
peste Golful Buzzard.
Celia se răsuceşte-n aer
ca o focă dresată la circ,
nările-i lucesc, tremurând.
Adulmecă parfumul pătrunzător al aerului sărat.
Ultima călătorie – curând vom fi acasă!
Au trecut douăzeci de veri.

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge la mormântul meu

Nu plânge la mormântul meu
Nu sunt aici, nu dorm mereu
Cu vânturile m-am unit
Un diamant am devenit.
Sunt soarele ce coace grâul
Sunt ploaia care umflă râul.
Când te trezeşti de dimineaţă
Sunt briza care te răsfaţă
Sunt păsările-n al lor zbor
Sunt strălucirea stelelor.
Nu plânge acuma la mormânt
Nu am murit, nu-s în pământ.

poezie de Mary Elizabeth Frye, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul cel bătrân

Din freamătul de frunze
Desprind iar un suspin,
Pe care îl îngână
Copacul cel bătrân,

Cât vânturile nopţii
Îl clatină încet,
Din frunza-i se desprinde
Cuvântul de profet.

Şi-n linişte adâncă
De veghe mai rămân,
S-ascult cum plânge frunza
Copacului bătrân...

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elizabeth Childers

Ţărâna din ţărâna mea,
Şi ţărâna cu ţărâna mea,
O, copil care ai murit intrând în lume,
Mort o dată cu moartea mea!
Fără să fi cunoscut respiraţia, deşi ai luptat din greu,
Cu o inimă care a bătut cât ai trăit în mine
Şi care s-a oprit când m-ai părăsit pentru a intra în Viaţă.
E mai bine aşa, copilul meu.
Tu nu ai parcurs niciodată
Drumul lung, lung, care începe cu anii de şcoală,
Când degetele mici abia se văd prin ceaţa lacrimilor
Care cad peste litere contorsionate.
Tu n-ai cunoscut cea mai timpurie rană,
Când un mic prieten te părăseşte pentru alt prieten,
Nici boala şi nici chipul
Spaimei de lângă sau din pat;
Nici moartea unui tată sau a unei mame,
Sau sentimentul de ruşine pentru proprii părinţi, sau săracia;
Şi nici primul regret acut când anii de liceu au luat sfârşit;
Ţi-a rămas necunoscută perversitatea naturii oarbe care te face să bei
Din cupa iubirii, deşi ştii că este otrăvită.
Cine va fi ridicat floarea feţei tale?
Ce searbăd botanist?
Sângele cui va chemat sângele tau? –
Pur sau corcit, nu contează,
Întotdeauna sângele cuiva va striga după sângele nostru.
Şi, apoi, copii tăi – oh, ce se va fi ales de ei?
Ce mâhniri te aşteptau?
Mai bine Copil in Eternitate decât în Viaţă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic, absolut nimic nu este întâmplător ... pentru niciunul dintre noi ...

Nimic, absolut nimic nu este întâmplător
pentru niciunul dintre noi,
nimic din ceea ce trăim,
din ceea ce simţim, din ceea ce făptuim.
Totul parcurge paginile unui scenariul
prestabilit de propiul nostru suflet,
de cât de bine ne experimentăm rolurile,
de cât de bine ne adaptăm planului,
depinde împlinirea... sau nu
... a destinului însuşi...
Nici măcar,
cea mai nesemnificativă fracţiune de secundă
din timpul nostru,
nici măcar,
cel mai şovăitor şi infim pas
făcut în spaţiul propriu,
nici măcar,
o singură fiinţă întâlnită de-a lungul vieţii,
nu sunt întâmplătoare.
Ele fac parte dintr-un plan interior,
sunt particulele info-energetice,
grupate în gânduri, unde şi câmpuri formă,
care alcătuiesc viaţa fiecăruia dintre noi,
iar viaţa este prea scurtă
pentru a o petrece cu oameni,
... care nu merită...
Dacă cineva te vrea în viaţa lui,
îţi va face loc în ea,
tu nu trebuie să te baţi pentru un loc acolo.
Nu încerca
să te bagi cu forţa în sufletul cuiva,
care trece cu vederea valoarea pe care o ai.
Aminteşte-ţi mereu că prietenii adevăraţi,
nu-ţi sunt cei care sunt lângă tine
când eşti fericit,
ci cei care îţi sunt aproape,
când ţi-e cel mai greu.

poezie de Alexandru Ioan Popa din Filosofia iubirii pure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de viaţă în sentinţe scurte

sunt prea bătrân pentru a învăţa şmecherii noi
dar prea tânăr pentru a uita şmecheriile vechi
sunt prea bătrân ca să-mi mai pese de ceva
dar prea tânăr ca să nu-mi mai pese de nimic
sunt prea bătrân ca să fiu nesăbuit
dar prea tânăr ca să nu-mi asum riscuri
sunt prea bătrân ca să-mi mai fie teamă de viitor
dar prea tânăr ca să nu mă îngrijoreze ziua de azi
prea bătrân pentru a alerga după o minge
prea tânăr pentru a renunţa definitiv la meci.

Am o vârstă chiar nepotrivită...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atinge-mă

Vara e târzie, inima mea.
Cuvinte ivite din aer
acum patruzeci de ani,
când eram îndrăgostit nebuneşte
şi aproape sfâşiat în două,
cad ca nişte frunze
în această noapte cu ploaie şi vânt.
Inima mea este cea care mai întârzie,
cântecul meu a cărui melodie nu se mai aude.
Ieşit după amiază din casă,
trecând agale prin grădină,
sub cerul gri, de oţel,
am îngenunchiat lângă greierii care cântau
în apropiere ca şi cum
ar fi-încercat să ţâşnească afară din carcasa lor.
Şi, copil din nou,
mă miram că se-aude-atât de limpede
acea muzică îndrăzneaţă, ieşind
dintr-o maşină atât de minusculă.
Ce o face pe maşină să funcţioneze?
Dorinţa, dorinţa, dorinţa.
Dorinţa de-a dansa
freamătă în viaţa îngropată.
Încă un anotimp –
şi s-a terminat.
Aşa că lăsaţi bătrâna, zbuciumata salcie
să bată-n cercevelele ferestrelor
şi bârnele casei să scârţâie.
Îţi mai aminteşti, iubito,
de omul cu care te-ai căsătorit? Atinge-mă,
aminteşte-mi cine sunt.

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-te şi luptă

răsucim în noi
tragici, agonici şi goi
speranţe, vise
precise, imprecise
toate strivite, ucise
aici e apă seacă şi murdară
aici sunt lumi vândute
aici sunt vremuri mute şi pierdute
cuvântul e jale, e tânguire în vânt
amară disperare şi uitare
a tot ce a fost sfânt pe acest pământ
aici nu-i dragoste, nici cânt
e doar o lacrimă ce plânge în vânt
nimeni nu vede nimic
suntem suflete oarbe, suflete în ceaţă
ce viaţă, lugubră viaţă
răbdăm, răbdăm şi proslăvim netoţii
mi-e teamă de tăcere
nu simţi în tine răsuflarea morţii
ridică-te şi luptă
fă să vibreze chemările rebele
o viaţă ai, deci luptă
pentru tatăl ce zace într-o criptă
pentru mama ce plânge pe margine de drum
pentru copiii tăi ce-au ars, sunt scrum
aici, nu e drum
e doar jale eternă, ceaţă, fum
luptă, pentru copilul ce plânge în leagăn
pentru iubire, viaţă şi dreptate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colecţionarul de răni

poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorşi de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn
de ultimă suflare a trudei
nu există
decât
o moarte prin care văd înăuntru

nu ştiu dacă e bine sau rău
toate acestea îmi inflamează iubirea
şi tot ce-am avut...
până la urmă aş putea spune că
nu există nicio amintire
cu un copil în pantalon scurt
ci doar un bătrân colecţionar de răni
pe care şi Dumnezeu l-a uitat

nu mai ştiu niciun cuvânt care începe cu mine
ştiu însă un loc pe unde nu mai trece nimeni
singurătatea cotrobăie prin umbră şi
muşcă
puţin câte puţin
îmi fac loc în propria-mi rană şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

Nopţi lungi şi triste
Acasă mă gândesc
Şi pe voi acolo vă zăresc
Sunt nopţi pline de groază pentru mine, în război
Sunt nopţi de basm acolo, la voi
Şi Doamne, pentru ce o viaţă de coşmar
Şi pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopţi pline de groază
Când teama mi-e să fiu
Sunt nopţi de basm de care nu mai ştiu

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

De ce nu încetaţi acest cumplit război?
De ce va gândiţi numai la voi?
Şi nici nu vă pasă de mama care-şi plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălţi de sânge!
Şi nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt!

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

cântec interpretat de Valeriu Sterian, versuri de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Straturi

Am parcurs multe vieţi,
unele fiind ale mele –
şi nu mai sunt cine am fost,
deşi câteva principii ale stării de fi
au rămas aceleaşi, iar eu încă mai lupt
să nu mă rătăcesc.

Când privesc înapoi,
căci sunt osândit să privesc,
pentru a strânge puterea
necesară continuării călătoriei,
văd reperele înşirându-se
în apusul orizontului
şi focuri mocnite urmând drumul
de-a lungul taberelor de campare
peste care îngerii gunoaielor
dau rotocoale bătând greoi din aripi.

Oh, eu însumi am întemeiat o famile
din sentimentele mele cele mai profunde,
iar acum o văd spulberată!
In vârtejul vântului
cenuşa fierbinte-a prietenilor mei
care au căzut de-a lungul drumului
îmi frige-amarnic faţa.

Şi, totuşi, eu revin,
revin exultând cumva,
cu dorinţa intactă de a ajunge
acolo unde trebuie să ajung,
iar fiecare bornă de pe drum
îmi este nespus de scumpă.
In cea mai neagră noapte,
când luna era acoperită,
iar eu rătăceam pierdut printre ruine,
o voce de dincolo de norii nimbus
îmi arăta calea:
"Trăieşte în straturi,
nu în deşeuri."
Deşi îmi lipeşte iscusinţa
de a descifra deplin mesajul,
fără nici un dubiu, capitolul următor
din cartea metamorfozelor mele
este deja scris –
doar că eu nu-s încă gata cu transformările.

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey (pe ecranele televizoarelor): Chestia asta e deschisă? Aşa. Bun. Hei. Sunt eu... evident. Dacă ai putea să te apropii puţin şi nu-ţi face griji, nu o să te muşc. Vin cu gând de pace. Tu şi eu... noi o să stăm ceva timp aici. Se pare că destul de mult. Aşa că eu cred că ar fi cel mai bine dacă am putea ajunge la o înţelegere. Şi ca să ne fie mai uşor, sunt dispus să recunosc că sunt un adevărat dobitoc, lucru pe care îl ştii deja. Mai bine decât oricine, decât toţi oamenii de pe planeta asta. Dar mă îndepărtez de la subiect. Propunerea mea este următoarea: să lăsăm trecutul în trecut acolo unde îi este locul de fapt şi să încercăm să îndulcim situaţia asta în care ne aflăm şi să ne facem comozi. Cu alte cuvinte, ţi-am cumpărat ceva. De fapt nu ţi-am cumpărat ceva. Mai bine zis am procurat ceva, dar oricum mă înţelegi tu. E pe tejghea. (Ea se uită cu atenţie şi vede că el a pus pe tejghea o pereche de pijamale şi o pereche de papuci) Nu mai ştiu sigur care e mărimea pentru că a trecut ceva timp, dar le putem schimba oricând. Şi dacă îmi accepţi propunearea, vei putea oricând pe o perioadă limitată să mă obligi să fac singurul lucru pe care nu vreau să-l fac nici în ruptul capului. Ceea ce nu înseamnă că nu ai mereu această putere asupra mea, dar mi-am dat seama că aşa a început noaptea asta de calvar. Făceai ceva pentru mine ce nu îţi făcea plăcere căci pentru asta sunt prietenii.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!