Cum îmi cam lipsesc banii, mi-e frică să n-ajung un muritor de sete.
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi aforisme despre frică sau aforisme despre bani
Citate similare
Sunt lefter și simt cum mă trec apele la gândul că voi ajunge un muritor de sete...
paradox aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și aforisme despre sărăcie sau aforisme despre gânduri
Cântec-descântec
Mi-e sete de stele și lună,
Mi-e sete de mierea din strună,
Mi-e bine pe-a liniștii scară,
Mi-e ploaie, mi-e pace, mi-e țară!
Mi-e sete de-albastru și verde,
De codrul ce-n sine mă pierde,
Mi-e bine cu gândul spre mâine,
Mi-e cântec, mi-e ie, mi-e pâine!
Mi-e sete de frate și soră,
Mi-e floare, mi-e holdă, mi-e horă,
Mi-e bine, când muguri m-aclamă,
Mi-e înger, mi-e rouă, mi-e mamă!
poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre viitor
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre rouă
- poezii despre pâine
- poezii despre pace
- poezii despre muguri
- poezii despre miere
Mi-e sete
Mi-e sete de tuș...
Stăpână poezie
Violet..
Spuneți-mi ce să fac
Să postesc
Sau să-l torn in gura filei
Mi-e sete...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gură
Muncește ca și cum ai fi muritor; distrează-te ca și cum ai fi nemuritor.
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre muncă
Mi-e sete...
Mi-e sete de viață,
de la alfa la omega
versurile, anii și ritmul cardiac
se întretaie spinos,
de la Ana la Caiafa.
Mi-e sete de somn
și vise
cu pescăruși rătăciți
și Tatiane și Clarice.
De Crăciun vom avea zăpadă
și vom dormi
ca niște îngeri abia bătătoriți
în neaua moale
de decembrie.
Demult nu a mai fost
o iarnă blândă
în sufletul meu.
Mi-e sete de frunze
și zile cu soare,
mi-e sete de copii
și versuri și proză.
Am desenat infinitul
cu creionul pe foaie,
cu gândul pe marginea universului,
într-un singur sens,
de la omega la alfa,
dar nu și invers,
de la Caiafa la Ana,
dar și înapoi.
A căzut cortina
peste clinchet de zurgălăi
în rănile din palmă.
Mi-e sete de mine,
de ceea ce am fost odată
și ceea ce am să fiu,
când această sete deșertică
nu îmi va descătușa
eviscerele.
poezie de Patricia Lidia
Adăugat de Ioana Dinea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre somn, poezii despre zăpadă, poezii despre zile, poezii despre visare, poezii despre suflet sau poezii despre ritm
Adânc mi-e sângele
și-această sete de iubire
îmi toarnă plumb
în fiecare necuprins pe care-l strâng;
... resemnare, te-așterni ca un sărut!
și-adânc mi-e sângele
ce-l strig
neputinței unui cuvânt.
! mi-e sete
ca de-un apocalips
mângâiat în așteptare de tine...
poezie de Ana Ștefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre sânge, poezii despre plumb, poezii despre cuvinte sau poezii despre Apocalipsă
Și-mi e să mai ning...
Mi-e toamnă, mi-e vis,
mi-e cântec și ploi.
Mi-e albastru de-abis
Dureros de noi doi.
Îmi este ninsoare și-mi este descânt.
Îmi este durere și-mi este furtună.
Îmi este plecare și-mi este și vânt
Și alb... si nesomn, și mi-e lună.
Și mi-este departe de tine și frig.
Și mi-e amurg și pustiu.
Și mi-e curcubeu și-mi e să mai ning.
Și mi-e, unde ești, să mai știu.
Și sete îmi este și iar îmi e dor,
mi-e rană de cântec în gând.
Și-mi este și spaimă... și-mi este și... nor
de ploi prea albastre plângând
poezie de Lelia Mossora (11 iunie 2003)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre albastru, poezii despre vânt, poezii despre spaimă, poezii despre ninsoare, poezii despre gânduri sau poezii despre curcubeu
Gând în război
Mi-e frică, mamă, noaptea
Chiar de-s cu arma-n mână,
Simt că-i aproape moartea
De peste-o săptămână.
Mi-e foame și mi-e sete,
Nu am dormit o clipă
Am bătături în ghete
Și-o cucuvea cum țipă!..
Ieri, un coleg de arme,
Plângea lângă șenilă
Mi-a spus, dacă adoarme,
De mă-sa... fie-mi milă.
Azi a căzut eroul
Pe-un petec de pădure
Nici n-a știut ecoul
Durerii, să-l îndure.
Vai! E-ntuneric, mamă,
Ne trec fiori. Și-n spate
Purtăm cu noi o armă
Și frica de cea moarte.
Rânjește o fereastră
Izbindu-se de ziduri.
Mi-e dor de casa noastră
De fața ta cu riduri,
De mângâierea caldă
Și pâinea de pe masă,
O lacrimă îmi scaldă
Privirea-n gol rămasă.
Mi-e frică noaptea, mamă,
Și stau cu moartea-n spate...
Te roagă la icoană,
Să trec și-n astă noapte!
poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre moarte, poezii despre frică, poezii despre trecut, poezii despre săptămâni, poezii despre război sau poezii despre păduri
Dorință
Tot ce îmi mai doresc
este... să te privesc... acum!
Să mă înec în ochii tăi
Să te iubesc... dar nu știu cum...
Sunt singur... din nou... Ce ironie?!!
Îți lipsesc eu oare așa cum îmi lipsești tu mie?
poezie de Marius Constantin (2004)
Adăugat de Marius Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre ochi, poezii despre declarații de dragoste sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Dragobetele (cap de primăvară)
Mă-ncearcă un sentiment acut de sete
De-a săruta pe guri încinse, fete!
Vă conjur de-a vedea că nu-i un moft
De-a săruta nurul rotund ca pe-un măr copt.
Neostoita-mi sete, azi, de Dragobete
Mă-ndeamnă să am curaj la fete
Și vă zic vouă cum de-acest izvor
Mi-e pururi sete și mi-e dor.
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Dragobete, poezii despre prezent, poezii despre mofturi, poezii despre mere sau poezii despre curaj
Mi-e sete
Tânjesc pe-ndelete.
Mi-e foame, mi-e sete,
Dar n-aș putea, poate să-i spui
Orișicui
Ce hrană
Mă poate nutri și ce mână.
Am pâine, merinde și vin,
Pătulul mi-e plin.
Am poame-n livadă
Lăsate să cadă
Din pomi, din belșug,
Cirezile mug
De ugerii grei:
Mulgi câte ciubere și donițe vrei.
Nici vechea prisacă
Nu-mi este săracă.
Și am în cămară
Și miere amară.
Pe lângă bucate,
Mi-e silă de toate.
De rău și de bine...
Mi-e foame și sete de tine.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre apicultură
- citate de Tudor Arghezi despre apicultură
- poezii despre sărăcie
- citate de Tudor Arghezi despre sărăcie
- citate de Tudor Arghezi despre pâine
- poezii despre mâncare
- citate de Tudor Arghezi despre mâncare
- citate de Tudor Arghezi despre miere
- poezii despre copaci
- citate de Tudor Arghezi despre copaci
- poezii despre bine și rău
- citate de Tudor Arghezi despre bine și rău
* * *
Mi-e atât de dor
de iarba copilăriei mele,
mi-e atât de sete de roua ei
că fulgeră cerul prin mine
și simt cum îmi scârțâie o ușă în suflet:
Dumnezeu privindu-mă din ea...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie sau poezii despre Dumnezeu
Se prăbușește timpul
Eu te-am visat
În taină
Și te-am iubit
La infinit
În lacrimi
Mi-ai rămas iubire
Un râu își poartă grațios
Albastra albie de lut
Mi-e plânsul
Doar un nod în gât
Mi-e frig
Și mi-e pustiu în nopți
Spre propriul eu
Tot sap adânc
Îmi proiectez
Lumina mea curgând
Să-și facă leagăn sfânt
Și-adânc culcuș în tine.
Cum pot să potolesc, iubire
O sete care nu e sete
O apă care nu e apă?
Se prăbușește timpul
Prăpastia ne-ncapă
O zi de liniște n-avem
Nu vezi speranțele cum pier
Se-nfruntă zeii noștri-n cer.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre râuri, poezii despre prăpăstii sau poezii despre plâns
* * *
Mi-e sete de cuvintele tale
Mi-e sete de izvor.....
Aș vrea să te urmez în cale,
Fără trecut, doar viitor!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamnā
Doamnā, mi-e atât de lene,
C-aș dormi doar între perne
Și-ntre țâțe-nlācrimate,
De fete nedeflorate...
Doamnā, sete mi-e de mor,
Cā ți-aș sāpa un izvor,
Chiar în pâtecu-ți rotund,
Sā te beau pânā-n strāfund.
Doamnā, foame mi-i de lup,
De-ai fi pâine sā te rup,
Fragedā, cum ești mata,
Dintr-o datā te-aș mânca.
Doamnā, dacā te-aș gāsi,
Ca Rasputin te-aș iubi,
Douā nopți și jumātate,
Sā mā lepād de pācate...
Lene, foame, sete, dor,
Doamnā, știu cā-s muritor,
Dar nu-ți face sânge rāu,
Încā-s viu și sunt al tău!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre lupi sau poezii despre lene
Mi-e frică de faimă, știi? Mi-e frică că mă va distruge, că mă voi pierde și voi deveni una dintre acele persoane pe care acum le iubesc din toată inima mea artistică. Mi se face frică. Mi-e frică în special pentru cei pe care îi iubesc. Nu vreau să simtă că m-au pierdut.
citat din Adele Laurie Blue Adkins
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre inimă, citate despre frică, citate despre devenire sau citate despre celebritate
În democrație nu ne mai temem să vorbim, așa cum sub dictatură nu ne era frică să tăcem.
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre vorbire, aforisme despre tăcere, aforisme despre dictatură sau aforisme despre democrație
Mi-e frică, mamă...
Mi-frică, mamă... Mi-au plecat feciorii
Spre-ndepărtate lumi mai călduroase,
Prin mine zboară infernal cocorii
Și mi-au rămas doar amintiri în oase.
Mi-e frică, mamă... Nu mai știu de mine
Pierdut-am doina, lacrima și dorul,
În ochii mei în van se trag cortine,
Firul din of își schimbă-ades fuiorul.
Mi-e frică, mamă... Iar primesc păcate
Ca niște frunze-nlănțuite-n clipe
Pavând cu negru străzi de nedreptate
Pe gândul meu ce nu poate să țipe.
Mi-e frică, mamă... Parcă-i întuneric
În mintea mea cea stoarsă de substanță,
Văd numai titluri pe gigant generic,
Eu sunt o umbră fără importanță.
Mi-e frică, mamă... Clopotele urlă
De-atâta spaimă strânsă în capele
Și-atât noroi pe care mi-l azvârlă
Fiare-ascunse în pubele.
Mi-e frică, mamă... Lupii dau năvală...
Îmi sfâșie și graiul copt în vatră,
Degeaba sufletul mi se răscoală
Mi-e frică mamă, c-am ajuns doar piatră.
poezie de Ștefan Doroftei (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre zbor, poezii despre negru, poezii despre mamă sau poezii despre iad
Toți suntem muritori. Mai zelos, el e muritor de foame!
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre hărnicie
Mi-e ciudă că plâng așa de ușor... așa m-am născut... aș vrea să mă pot abține... nu pot, mi-e imposibil, îmi trece prin cap că probabil am umplut niște pahare degeaba și sunt oameni pe pământ care mor de sete... Dacă toată omenirea și-ar strânge lacrimile în pahare, cam câți oameni s-ar salva de la moarte?
citat din Oana Pellea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre moarte, citate despre plâns, citate despre naștere sau citate despre imposibilitate