Secretele meseriei

Îmi amintesc câteodată,
Din anii de ucenicie,
De-o vobă foarte-adevărată
Ce mi-o spuneau bătrânii mie,

Şi de atunci o ştiu, de-o viaţă,
Fi'nd românească de natură:
"O meserie se învaţă,
Dar totodat' se mai şi fură"!

Acuma eu, la teorie,
De nota zece-am fost mereu,
Ȋn schimb, la practică, urgie,
Păi, să mă ierte Dumnezeu,

Atâtea trucuri şi secrete
De la maeştrii mei din jur,
Cu câtă-ambiţie şi sete,
N-am fost în stare să le fur!

Căci... greu se fură-o meserie,
Că-i de tâmplar, frezor, cismar,
Dovadă e, că azi, bădie,
Un bun meseriaş e rar,

De-aia, cum văd, fără de glume,
Din Dăbuleni la Cotroceni,
Din câte meserii-s pe lume,
Cam toţi sunt politicieni,

Fi'ndcă de-un timp, în România,
C-un doctorat, chiar plagiat,
Politica e meseria
Cea mai uşoară de furat!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plagiat

Căţeluş cu păru' creţ
Fură raţa din coteţ,
El se jură că nu fură
Ca dulăii buni de gură,
Nu cum latră ăia proşti
Ce n-au şcoală de la foşti,
Posedând, că-i modă-n stat,
La ciordit, un doctorat,
Cum e lupta pe ciolan,
O potaie, din alt clan,
L-a turnat, impertinent,
La ziare-n occident,
Pentru-o măgărie crasă,
Cum fac boii fără clasă,
Ori viţeii de la bac
Ce-au fost prinşi cu mâţa-n sac,
Copiind, neinspirat,
Teza lui de doctorat,
După o lucrare, chiar,
Demnă de un găinar,
Ce-a facut-o, jur, să mor,
Zdreanţă, tot un amator,
Când ciordi, bătu-l-ar vina,
Oul şi-a lăsat găina!...

Dar problema, ştiinţific,
Are-un caracter politic,
Fi'ndcă, cine puii mei,
Dintre javre şi căţei,
Pentru-n os de ros la stat,
Tre' să aibe-un doctorat?!
Iar apoi, este urgie!
Am ajuns de băcănie!
S-a aflat, peste hotare,
C-avem şi plagiatoare,
Chiar mai ieri, pe cinstea mea,
Au mai prins înc-o căţea,
Care ar fi copiat,
Însă... nu e plagiat,
Fi'ndcă ea, pici jos de râs,
Ţine, nene, coada sus,
Arătând că-ntre proptele,
Are două ghilimele
Şi, nicicum lucrarea sa,
Nu se poate contesta!

Căţeluş cu păr buclat,
Nu-nţeleg şi sunt mirat:
Ăstora emancipaţi,
Cum vor ei a fi cotaţi
Mari, iluştri, ori savanţi,
În schimb, nişte figuranţi,
Ce ştiu Terra cu un pol,
De pe "goagăle", parol,
Dar nu ştiu, grozav mister,
Să uzeze-un revolver,
De vor diplome, ţidule,
Arătând că ar fi scule...
Sau, mă rog, vor doctorate,
Fără bacalaureate...
Decât să mai copieze
Şi să-i purice la teze,
Să le dea la toţi odat',
Diplome de... plagiat!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare (dedicată fetelor mele Eleonora şi Mirela)

Îmi amintesc de anii-n care,
Să-l ierte bunul Dumnezeu!...
Tata avea, la supărare,
Fiind pe-atunci copil şi eu,
O vorbuliţă,-atât de mare,
De o aud şi-acum, mereu:

Când mai făceam, deh! nebunii
Şi auzea de pe la lume,
Păi, începea a sudui
Şi mă soma uitând de glume:
Când vei avea şi tu copii,
Ai să-nţelegi atuncea cum e!

Apoi, la şcoală cât am fost
Nu era zi să fiu cuminte,
Că mă-ncingea, chiar şi în post,
Rostind aceleaşi vechi cuvinte:
Când ai să ai copii şi-un rost,
Vei şti ce simte un părinte!

Iar mai târziu, neînsurat,
Mă aştepta... eu, la rachie (!)
Să vin acas', în zori, din sat,
Că-l văd şi-acum plin de mânie:
Când ţi-o da Domnul un baiat,
Atunci să vezi cum o să-ţi fie!

Însă... cum anii au trecut,
Am constat, dar n-am regrete,
Când tata era abătut
Şi mă lua pe sus din ghete,
Că niciodat' nu a ştiut,
Ce-nseamnă,-n viaţă, să ai fete.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare părintească

dedicată fetelor mele Eleonora şi Mirela

Îmi amintesc de anii-n care,
Să-l ierte bunul Dumnezeu!...
Tata avea, la supărare,
Fiind pe-atunci copil şi eu,
O vorbuliţă,-atât de mare,
De o aud şi-acum, mereu:

Când mai făceam, deh! nebunii
Şi auzea de pe la lume,
Păi, începea a sudui
Şi mă soma uitând de glume:
Când vei avea şi tu copii,
Ai să-nţelegi atuncea cum e!

Apoi, la şcoală cât am fost
Nu era zi să fiu cuminte,
Că mă-ncingea, chiar şi în post,
Rostind aceleaşi vechi cuvinte:
Când ai să ai copii şi-un rost,
Vei şti ce simte un părinte!

Iar mai târziu, neînsurat,
Mă aştepta... eu, la rachie(!)
Să vin acas', în zori, din sat,
Că-l văd şi-acum plin de mânie:
Când ţi-o da Domnul un băiat,
Atunci să vezi cum o să-ţi fie!

Însă... cum anii au trecut,
Am constat, dar n-am regrete,
Când tata era abătut
Şi mă lua pe sus din ghete,
Că niciodat' nu a ştiut
Ce-nseamnă,-n viaţă, să ai fete!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plagiat!

Cin' mi-a văzut poemele-n vreo carte,
A înţeles că sunt om serios,
Dar cine le-a citit, de curajos,
A constatat, din versu-mi fabulous,
Că sunt, şi pe deasupra, încă foarte....

Şi nu-mi permit, io care-s consacrat,
La birt recunoscut, în cartier,
De-o lume rafinată şi cu fler,
Să calc pe al meu nobil caracter
Venind, aiurea-n târg, c-un plagiat...

S-o fi-ntâmplat, nu zic, s-or fi lovit,
Vreo frază, vreun catren,-două sau trei,
Căci, muza, când mă prinde în condei
Şi-ajung s-o iau, la rime, pe ulei,
N-am timp să copiez vr'un ramolit...

Aşa că, observaţi, io-s plagiat!
‘nainte chiar să scriu poemu-acel,
De-un clasic! Ce Ruşine! Ce mişel!...
Şi mă gândesc să pun mâna pe el
De nu ar fi de-un secol decedat!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă de om

Parcă mai ieri a fost tot luni
Şi astăzi luni e iară
Uite şi luna a trecut
Din nou e frig e iarnă.

Ţin minte am fost cândva micuţ
Am mers şi eu la şcoală
Zburdalnic, vesel şi drăguţ
Alergam eu des prin sală

Fetiţele îşi împleteau cosiţele
Băieţii cu joaca-n cap
Cam greu de sa-u maturizat.
Dar anii trec se duc, se duc
Chiar câteodată fug

Am fost cândva şi eu flăcău
Acuma sunt şi însurat
Copii îs mari au învăţat
Nepoţii vin mai rar în sat.
Dar anii trec se duc, se duc
Chiar câteodată fug.

Sunt sur deja demult la cap
Mă ţin în băţ mă mişc spre pat
Frunzele cad şi cad,
Dar eu mai greu, mai aplecat
Anii se dud, se duc
Chiar câteodată fug.

Ce binear fi să fiu din nou micuţ
Să merg din nou la şcoală
Zburdalnic, vesel şi drăguţ
Să alerg din nou prin sală...

poezie de Mihalachi Veaceslav (5 februarie 2018)
Adăugat de Mihalachi Veaceslav
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egalitate

(celor născuţi în jurul anilor '50)

Îmi amintesc anii de şcoală,
Când profesoara ne spunea
Că toţi eram ca într-o oală,
Egali, adică-aşijderea,

Dar exista chiar la intrare,
Cu poze-n ramă, atârnat,
Frumos, "panoul de onoare",
Pe un perete, luminat,

În partea stângă, cei fruntaşi,
Cu litere mari de tipar,
În partea dreaptă, cei poznaşi,
Înconjuraţi cu un chenar;

Copil fiind, înţelegeam
Cam ce era "egalitate",
Dar stând în banca de la geam,
Priveam mereu în altă parte,

Aşa că, nota cea mai mare,
Cum mi-a fost mie soarta,
Era de, şapte, la... purtare,
Deci, eu eram de dreapta,

Încât, fiind pus la "panou",
Cu cei mai răi din şcoală,
Eu mă simţeam ca un erou,
Băgând pe toţi în boală,

Căci n-arătam egal, parol,
Şi nici un orişicare,
Mai mult, pe-acel "panou" din hol,
Eram o valoare!

Că... cei fruntaşi se comparau
Cu cei mai răi ştiuţi,
Iar cei "egali", ce mulţi erau...
Erau... necunoscuţi!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt copac ramas nepovestit

tu, vântule, îmi spui din nou povestea aia
cum nori se nasc şi mor şi cum iubeşti tu ploaia
deşi ţi-am scris scenariul potrivit,
sunt doar un alt copac rămas nepovestit...

sunt numai eu dar şi un pic din toate
căci fur mereu din lume ce se poate
fur timp şi frunze colorate de rugină
sunt doar un hoţ de raze de lumină.

mai sunt puţin şi-n lacrimile tale,
în amintirea trupurilor goale,
în zorii începutului de mai
când primăverii încă îi zâmbeai.

sunt tot acolo unde-am fost mereu
furând culorile din curcubeu
fur stele de pe-un cer închipuit
sunt doar un hoţ rămas nepedepsit.

poate-am furat şi câte-un răsărit de soare
dar doar să-l dau la schimb pe zâmbetele tale
te rog mă iartă dacă-am şi greşit
nu-s chiar aşa un hoţ desăvârşit.

poezie de Cristian Florin Căpriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politica nu este o meserie în sine... e o chiverniseală e celor ce nu-şi găsesc un rost onest în viaţă, la fel de veche precum cea mai veche meserie din lume. Şi din păcate cu "actori" evoluând uneori sub limita decenţei şi-a omeniei.

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Democraţie originală

Cum n-a mers de-o vreme treaba
Pe la noi prin bătătură,
Cică, statului degeaba,
La o şchioapă sub centură,
I s-a tras o lovitură,

Cum a fost şi-n obzeşnouă,
Regizată minunat!
Dar, cu moda asta nouă
De au toţi un doctorat,
Pare, cert, un plagiat:

Lichidări, anihilări,
Încât scaunele, nici
Dup-o zi de epurări,
Nu s-au prins c-au fost schimbări,
Cu alţi veri, nepoţi, amici...

Ce, e drept, cu-n aer nou,
Regulând scurt, prin ogradă,
Regulile să le cadă
Statul bine în popou,
Fără vreo mineriadă!

Şi cât erau ei, de stat,
Între fese de sătui,
Toate le-au îmbârligat,
Numai pentru grija lui,
Binelui popo(r)ului,

Iar, cu lovituri în piept,
Şi... la alţii de pe lângă,
Dup-un doctorat dăştept,
Au promis un stat mai drept
Şi perfect, pe buca stângă,

Căci economia, care
Atârna de-un cârlionţ,
A ieşit din criza mare,
Într-o lună, din vânzare
De fulare antiglonţ!...

Dar nu-i tot, marele ţel,
Cum... şi-n "monitor" nu scrie,
E, dând buzna-n colivie,
Să suspende-un cotrocel,
Democratic, de-o frânghie,

Ca tâlharii-n ananghie,
Năvălind cu toţi, grămadă...
Doar că, marea bătălie,
După jaf şi anarhie,
Se va da-ntre ei... pe pradă!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul

Ţi-au apărut azi ghiocei în păr,
Dar ai rămas în suflet cu blândeţe,
Aţi fost pentru atâtea generaţii ca un tată,
Ne-aţi învăţat, mereu ne-aţi dat povaţă
Şi drumul bun ne-aţi arătat în viaţă.
Pe umeri bătrâneţea vă-apasă-atât de greu,
Aţi fost un bun profesor şi un pedagog, mereu,
Vă vom purta respectul în oricare secundă
Şi-n suflete lumina ce viaţa ne-o inundă.
Îmi amintesc de clasa în care-am învăţat,
Dar şi de-al dumneavoastră simplu sfat...
De viaţa de elevi, ca de-o poveste;
Nimic pe lume ca profesorul nu este.
Fără de el, nimic nu ai în viaţă,
Profesorul de mic copil te-nvaţă.
A doua casă şcoala-ţi este, dar
Familie şi flamură, amnar,
Colegii-s dragi şi dascăli iscusiţi,
Ce-au devenit la rândul lor părinţi.
Chiar de-a greşit cumva, copilăreşte,
Eleva dumneavoastră vă iubeşte.
Colegii toţi din suflet vă cinstesc,
Iar eu, că existaţi, vă mulţumesc.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Florii

Nu mă doare-n şpiţ un gram de ce pot unii să spună,
Dar, religia ce-o am, dintre toate-i cea mai bună,
Bei, fumezi, te-ai cherchelit, pe la fufe noaptea-n sat,
După ce te-ai spovedit, nu mai ai nici un păcat,

Poţi să fii tu dracu' gol, să-l înjuri pe-orice ciufut,
Mergi la popă, dai un pol, pleci curat ca nou născut,
Ȋnsă ce îmi place mie, când sunt sărbători, măi frate!
Ȋn familie-i urgie, le sărbătorim pe toate;

Cum ştim noi "Sfânta Scriptură" alţii nu-s pe-acest pământ,
Sărmăluţe,-afumătură, porcul de Crăciun... e sfânt!
Iar de Paşti, cât o fi mielul, dau pe el toată chenzina,
Chiar de va veni Enelul să îmi taie-apoi lumina,

Dar, nainte, de Florii, cum familia e mare,
Păi, ce chef trag, să te ţii, pentru fiecare floare:
Prima-n listă-i Viorica, partenera mea de-o viaţă,
După care e Florica, mă-sa, din Ghimpaţi, o ţaţă,

Margareta, Violeta, verişoare, cucuvele,
Care vin doar cu poşeta, fete mari... aşa spun ele!
Plus Hortansa, Liliana, două fine din Pieleşti,
Ce n-ajung cu damigeana plină pân' la Bucureşti,

Trandafira, alta soră, de-a lu' văru' Ghiocel,
Aducând, parte din floră, şi pe fii-su Brebenel,
Frate-miu, ce,-ntregul an, mort nu îmi deschide uşa,
Mi-l aduce pe golan, piţipoanca lui, Brânduşa,

Şi, făr' să-l invit măcar, cel mai important din bloc,
Veteran pensionar, să nu uit, naşu' Boboc,
La mine-n sufragerie, an de an ne adunăm,
Cu alai şi bucurie, de Florii să celebrăm,

Ȋncepând, tradiţional, cum la noi se-obişnuieşte,
Cu-o palincă din Ardeal, şi, fi'nd dezlegaţi la peşte,
Nişte icre, o plachie, păhărel cu păhărel,
Ca orice creştin, bădie, ne aghezmuim niţel!

Până ce prindem curaj, căci apoi treaba-i firească,
Din Ardeal, luăm viraj, Panciu, Odobeşti, Fetească,
Şi-uite-aşa ne chefuim, noaptea-ntreagă de Florii,
Ajungând să ne trezim, cum e scris, a treia zi,

Iară când ne spovedim, popa, pe un pol sau doi,
Ne-a iertat, fi'ndcă toţi ştim, aşa-i de Florii la noi,
De-aia-n şpiţ durere n-am, ce-ar putea lumea să spună,
Că, religia ce-o am, dintre toate-i cea mai bună!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necazuri

Tot omul are o problemă,
Mai mică sau mai mare,
La mine-i groasă, e extremă,
Ca la însurătoare.

De-un timp, am gol prin buzunare
Prin carduri bate vântul
Nu vă mai spun că, de la mare,
Mi-a cam pierit avântul.

Ea e frumoasă, e-admirată,
Dar am o mare teamă
Ca, într-o noapte-ntunecată,
Vreun hoţ s-o bage-n seamă

Şi să mi-o fure, s-o răpească,
Să plece cu ea-n lume,
Să-i facă rău, chiar s-o lovească
Şi nervii să-mi consume.

Eu o iubesc, deşi mă seacă
De prea mulţi bani pe lună,
Cu leafa mea nu prea se-împacă,
I-ar trebui mai bună.

Fac tot ce pot să strălucească,
Îmi iau chiar de la gură,
Şi n-aş mai vrea să se oprească
Din fugă, în natură.

Deşi plimbările mă costă,
Că-i scumpă şi benzina,
Mai scap de-o viaţă prea anostă
Şi schimb puţin rutina.

Când merg cu ea, nu-mi fac probleme,
Sunt plin de-adrenalină,
Dar stau şi mă întreb, de-o vreme:
Ce-mi trebuia... maşină?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu

Mereu sub vremuri şi sub vreme,
C-un trai, din ce în ce, mai dur,
N-am timp de basme şi poeme,
Căci trebuie, mereu, să-njur!

Ai noştri şefi se duc în lume
Să guste marele azur,
Eu nu am timp, nicicum, de glume,
Căci trebuie, mereu, să-njur!

Cum toamna-şi pune pe alee
Tezaurul de aur pur,
M-aş pierde-o vreme, prin muzee,
Dar zilnic sunt forţat să-njur!

Cu dor nebun de poezie
Şi de-al metaforelor şnur,
M-aş duce într-o librărie,
Dar trebuie, mereu, să-njur!

Mă ştiu onest, cu gând viteaz,
Dar, de un timp, privind în jur,
Mă prinde miezul nopţii, treaz,
Că-s nevoit, mereu, să-njur!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halloween

Anul acesta, am gândit,
Cum rar fac asta câteodată,
Să mă maschez deosebit
Cumva să sperii lumea toată,

Şi cum în lume-i tărăboi,
Am hotărât, de Halloween,
S-apar în cartier la noi
Leit Osama bin Laden ;

Un akaem şi dinamită
Am luat în "sale" din prăvălie,
Fără relaţii, fără mită,
Chiar mi le-au dat pe datorie,

Turban, mai lesne am găsit,
M-am uns pe faţă cu magiun,
Iar barba chiar s-a potrivit
Aia ce-o port de Moş Crăciun,

Însă ce îmi era utilă
Şi n-am găsit un pui măcar,
Am luat în loc de o cămilă
Un fost amic de-al meu, măgar,

Şi-am mers s-o sperii pe-o vecină
Să-mi dea bomboane dumneaei,
De-o văd trăsnită! cum leşină
Cu bin Laden în pragul ei,

Că un minut, doar, mai ‘nainte
Ce mă văzu-n micul ecran
Cu-aceiaşi faţă, ochi, veşminte,
Cu akaem şi cu turban!

Acum, şi io mă speriai
Atât de tare c-am fugit,
Dar după colţ, un poliţai
Când m-a văzut s-a îngrozit,

Şi ca să-i trecă, devotat,
Cum dumnealor nu dau cu parul,
Mi-a dat amendă c-am fumat
În timp ce conduceam măgarul ;

Mă duc apoi la farmacie
Să îmi revin, să iau un hap,
Da' când să ies, să vezi urgie (!)
Trei poliţai aveam pe cap,

Şocaţi, c-am fost iar amendat
Şi tot din vină de măgar...
Cicătelea, n-a fost parcat
În modul regulamentar,

Apoi îmi zic, hai s-o-nspăimânt
Pe soacră-mea ce stă mai jos,
Da', chiar de intră în pământ
Să o anunţ c-aşa-i frumos,

Când l-o vedea pe terorist
La uşa ei, plină de groază,
Pe cât sunt io de pesimist,
Precis că se repatriază,

Dar fui pe loc înconjurat,
Vorbind la două celulare,
De un batalion speriat
De trupe paramilitare,

Dar am scăpat, la fel, subit,
Cum am noroc atât de rar,
Tot cu-o amendă, c-am vorbit
Pe urecheat la celular,

Aşa că eu, de Halloween,
Făcui o mare constatare:
De teroristul bin Ladin
Pe lume nici în cot n-o doare,

E îngrozită-n schimb, şi tare,
De o ţigare,-un celular,
Nu mai vorbesc de o parcare,
Chiar de e vorba... de-un măgar!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune după Anul Nou

O, Doamne! Cât sunt azi de exaltat,
Chiar fără ajutorul Tău deplin
Am început, precum ai remarcat,
Un an fără să fac niciun păcat
Cu fapta sau cu gândul cel puţin
Şi pân-acum perfect m-am descurcat ;

N-am fost invidios, nu am bârfit,
Nici arţăgos cu cei din jurul meu,
La bunul alteia nu am râvnit,
Iar cu al meu n-am fost deloc zgârcit,
Nu m-am fălit şi ce mi-a fost mai greu,
Prin vis măcar o dat' nu am minţit,

Însă acum, Te rog anticipat,
Căci anu-i lung şi nu ştiu când năpasta
Mă va lovi cât sunt eu de curat,
Ajută-mă să nu cad în păcat
Şi mai ales, să-ncepi din clipa asta
Când mă voi da, în fine, jos din pat.

Amin.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrei... Gheorghe

Avem toţi proprii Dumnezei,
Aşa cum Dumnezeu ne are,
Dar parcă un rus, român, e-n stare
Să fi fost unic... Gheorghe Andrei!

N-a fost timp 'ndeajuns, lachei
-De ştoarfe, false din popor-
Să-şi ia cu barda, cu topor
Ascuţit spirit... de-un Andrei!

Era, până mai ieri ce vrei
Din lumea sincer devotată
Să spună drept, cu judecată
Că-i doar un "fake"... ţara lu' Andrei!

Există, să ştiţi, porumbei
Ce duc mesaj d'eternitate
Că lume nu-i fără dreptate...
Spusă tăios, doar de-un Andrei!

Nu va mai fi uşor să iei
Adevăr pur în palme sparte
Şi să-l arunci 'nspre feţe moarte...
Să stropeşti falşii... cum Andrei?!

De azi vor fi doar derbedei
Mai mulţi, din adevăr să fure
Şi, mai puţini oneşti să înjure
Meschini şi hoţi... Era Andrei!

Ce rară-i lumea de idei
Şi va fi tot mai rar, mai rară
Să ţină sincer la a mea ţară,
Cum Gheorghe... Prenumit Andrei!

Mă închin la spirit de holtei
În gând şi în fizic, în credinţă,
Cum încă îl am, Gheorghe, conştiinţă
De-un neam... Ce l-aş vrea tot, Andrei!!!

Te salutăm cu toţii, ai mei...
Vă rog să-l plângem, 'n suflet grei!!!

In aeternum memoriam, Gheorghe... Andrei,
Un jurnalist, un om!!!... Sunt Zei?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea adevărului

-Alo! Ce faci? Eu sunt cam supărată:
N-am Net şi nici mobilul nu-l mai am,
Sunt singură, mă simt abandonată...
Ce-o fi cu mine, chiar habar nu am!

C-am mai făcut-o noi, ţi-aduci aminte?
Era atunci când n-am avut curent,
Tu ai venit şi... n-am prea fost cuminte,
Dar - cum să zic? – a fost un accident,

Iar vina cred c-a fost a lumânării,
Căci pâlpâia de m-am crezut în vis...
Şi-acolo nu-i păcatul înşelării,
Căci toţi visează la... ce nu-i permis.

Acum nu vreau decât să mai verific,
Să ştiu şi eu ce-a fost sau ce n-a fost,
Iar adevărul vreau să-l identific,
Deci... n-ai veni degeaba, vii c-un rost.

Iar, dacă vii, s-aduci şi-o sticlă de-aia
Cum ai adus. Mai ştii, când s-a golit,
Că ne credeam pe plajă la Mamaia,
Iar tu-mi spuneai că eşti îndrăgostit?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către străbunicul meu

Nu ştiu cum o fi în rai,
Dar la noi, ca tot săracu',
Străbunicule să ai
Pile şi tot dai de dracu'!

Nu-s poveşti, nici nu bârfesc,
Dar ţi-o spun fără perdea,
Câte şuturi eu primesc
Personal pe pielea mea,

Nici nu îţi imaginezi
Prin ce cazne poţi să treci,
Nu e timp s-o fredonezi,
Sau ridichea s-o mai freci,

Ca să vezi de ce am parte,
Mama ei, azi, de belea!
M-a pus dracu' să-nvăţ carte
Şi-am un post de muhaia,

Eu, cu facultăţi, chiar două,
Doctorat neplagiat,
Ani de muncă, peste nouă,
De a nins ori c-a plouat,

Birocrat în minister,
Acte, lupte, dat din coate,
Pe teren, fără şofer,
Chiar şi sâmbetele toate,

De-aia, mare mi-e necazul,
Când îi văd pe şefii mei,
Cum aiurea freacă prazul,
Că nu-s membru ca şi ei...

Societate de maimuţe...
Făr' să aibe-n cap nimic,
Şi-au făcut bisericuţe,
Sau..."partide", cum ei zic,

Nu de fotbal, ce vorbeşti!
Ei cu d-astea nu se-ncurcă,
Sunt, dacă-ţi mai aminteşti,
Ca pe vremea ta, de ţurcă,

Ce se schimbă, fi'nd votaţi,
Tot la patru ani odat'
Când, şi şefii sunt schimbaţi
Cu alţi membrii buni de stat,

Şi... să fac un pas nainte
Ca oricare naşparliu,
Puteam fără pic de minte
Simplu, doar membru să fiu,

Ȋnsă eu, membru... în fine,
Nu-s... în papuceii mei!
Că, nici mort nu-mi şade bine,
Să joc ţurca ca şi ei,

Astfel că, în minister,
Chiar de-ţi pare cam sinistru,
Avansat să fiu nu sper...
Tot un membru-i pus ministru!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai veche meserie

De când este lumea lume, cea mai veche meserie
E, desigur, cea de curvă, asta orişicine ştie.
Multe altele, desigur, apărut-au pe pământ,
N-aş putea să le enumăr toate, toate câte sânt.

Colindând prin lumea largă, prin celebre cimitire,
Şi prin multe mai micuţe, curios cum sunt din fire,
Am văzut că, des, pe cruce, lângă nume de persoană,
Scrie şi ce-a fost în viaţă: inginer, actor, soprană,

Scriitor, poet, profesor, avocat, judecător,
Sculptor, pictor, medic, preot, cântăreţ, compozitor;
Dar, niciunde-n ţări străine şi niciunde-n a mea ţară,
N-am văzut să scrie curvă pe vreo piatră funerară.

poezie satirică de George Budoi din Pamflete şi satire (14 noiembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!