Adierea nucului

Printre frunzele unui falnic nuc
un suav oftat alungă vântul
şi simt mireasma unei melodii
care aşterne peste flori cuvântul.

Ascultăm toaca de vecernie,
curcubeele parcă-s icoane,
iar pe ramurile de liliac
o lumânare pe o floare doarme.

Prin cântecul de frunză trec acum,
pe cărări ce par o sărbătoare
şi nu pot nucul meu să-l schimb
nicicând pe o salcie plângătoare.

Să aşternem adierea ta pe versul
logodit cu lacrima plecată-n lume,
cu o poveste tristă fără ramă
ascunsă într-un castru fără nume.

Când voi pleca în munţii mei sihastru,
vei rămâne în urma mea un împărat,
umbrind toţi norii pe cerul meu albastru
şi drumul lumii mereu îngândurat.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul ca un cântec printre nuferi

port slova în sânge în chintesenţă
mereu la Luceafărul gliei mă-nchin
la cenaclul nocturn fac prezenţă
ascult stelele cu versul divin.

port versul în nervură în celule
uşor ca fluturul ce mângâie flori
pe lacul cu nuferi zbor cu libelule
prin sufletul meu se perindă sori.

simt cum mă răsfaţă cerul albastru
spiritul meu se scaldă în culori
nu ştiu de urlete nici de dezastru
ştiu componenta magică de la viori.

cu versul meu am cucerit un astru
îmi aşterne lumina departe de nori.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să pot să te respir prin mine

Dacă ţi-aş spune că te iubesc
şi aş ruga frunzele să mai aştepte
şi ţi-aş atinge părul cu mâinile disperate,
aşa, să simt mirosul tău prin adierile toamnei,
să simţi întârzierile din mine,
m-ai crede fără să eziţi?
Dacă ţi-aş spune de inima mea slăbită
ce bate numele tău de floare,
şi încă ticăie asemeni unui ceas adormit,
şi oxigenează rătăcit sufletul meu,
să pot să te respir prin mine în dimineţile noastre
când ne îmbrăţişează lumina lumii
m-ai ocroti renunţând la părăsire?
Tu ştii ce tristă este singurătatea nopţilor
fără iubirea ierbii, fără anotimpuri,
fără soarele lumii, de vezi cărucioare plimbând
amnezia într-un spital final,
unde nu mai sunt cărţile şi pipa,
nici mirosul cafelei noastre din iubire,
eu privind în gol prin ferestrele ferecate
pe care pictez amintirile noastre.
Cum tu eşti urma mea pe nisip,
o zână cu tâmple de zăpadă,
şi nu aud, şi nu simt temperatura noastră.
Dacă ţi-aş spune că florile mele nu au vârstă,
că ele vor pleca odată cu noi,
că vocea ta tăcută se vede prin pupile,
că fiecare pas al tău este în mine
şi nu pot înţelege viaţa fără tine,
crede-mă, nu renunţa la mine!
Dacă ţi-aş spune, acum,
când frunzele ne mai aşteaptă
că sigur vom păşi în doi, în altă viaţă?

poezie de Nicolae Nistor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clarvăzător

Prin polenul florilor,
Îmi pot vedea destinul
Îl iau şi îl împrăştii,
La margine de-abis.

Precis...

Va infuria demonii,
Va răpi toţi aştrii,
Îi va îndruma pe toţi,
Pe drumul nepermis.

Revenind...

În corpul meu, cu greu,
În mii de bucăţele,
La va uni lumina
Mă va orbi sclipind.

Zâmbind...

Către al meu destin,
Îl voi lua în braţe
Să-l scap de norii, negri
Să-l las pe flori dormind.

Atunci...

Voi spune că am fost,
Un om fără greşeli
Al meu clarvăzător,
În vremurile de-atunci.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căldură

Mă doare trupul amorţit
Stând în cavoul alb şi rece,
Dar tu, bărbatul hărăzit,
Cuprinde-mă şi îmi va trece!

Cuprins-am fost de-o iarnă lungă,
Trozneau în jurul meu tăceri
Şi nu credeam să mai ajungă
La mine-n suflet primăveri!

Deci suflă-ţi peste mine focul
Să-ţi simt dogoarea din privire
Şi poate voi avea norocul
Să trec cu tine-n-nemurire!

Sărutul tău să mă topească
Cu o răbdare caldă, blândă,
Iar lacrima să mi-o zbicească
Iubirea-ţi lacomă, flămândă!

Prin vene-mi sânge iar să curgă
Fierbinte şi clocotitor,
Ca trupul meu să nu ajungă
Să fie hrana corbilor!

Mă strânge-n braţe cu iubire,
Şopteşte-mi vorbe de amor,
Ca trupul meu în amorţire,
Să ia mireasma florilor!

Îmbată-te cu corpul meu,
În mine dragostea renască,
Iubirea ta, mereu, mereu,
Fă ochii mei să oglindească...
Flori M. Flori
19.11.2016

poezie de Florentina Mitrică (19 noiembrie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş scrie, iubitul meu...

Ţi-aş scrie, iubitul meu, toate gândurile mele,
Pe-un petic de cer şi le-aş presăra printre stele,
Ţi le-aş trimite pe-o aripă de vânt, în nopţile târzii,
Să le citeşti, când nu pot să dorm şi te aştept să vii.

Ţi-aş scrie, să-ţi spun despre mine şi că mi-e dor,
Aş vrea să fiu acolo, cu tine, să călătorim pe un nor,
Să pot pierde, printre astre, durerea din pieptul meu,
Simt că uneori nu pot respira, fără tine mi-e tare greu.

Ţi-aş scrie, pe frunzele ruginii, dorinţele toate,
Dar ştiu că vântul le-adună şi le părăseşte departe,
La tine nu ar ajunge decât lacrima şi-al meu lung oftat,
Nu vreau să mai suferi, căci fără ca tu să vrei, ai plecat.

Ţi-aş scrie, iubitul meu, despre copii, despre mine,
Să-ţi spun că ei îmi dau puterea de a merge spre bine,
Mi-e teamă, că scrisorile s-ar rătăci ca şi visurile noastre,
Ar rămâne triste şi stinghere printre necunoscutele astre.

poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine vremea să tac!

Vine vremea să tac, să v-aduceţi aminte,
Timpul meu nelumesc, timpul meu tristă umbră,
Nu mai am loc aici, mă sufoc de cuvinte,
Timpul vostru frumos, cu răcoare de undă.

Simt că sunt pe un pisc şi n-am cale-nainte,
Dar nici înapoi, numai cerul mai este,
Voi pleca neştiut, voi pleca prea cuminte,
Nu rămâne nimic, nici măcar vreo poveste.

Vreau să las, să aveţi, doar un zâmbet dovadă,
Să puteţi mai departe, împăcaţi să plecaţi,
C-am fost clipă din voi şi adesea tăgadă,
Că dintre câmpuri de flori vom ieşi vindecaţi.

Vine vremea să plec, cu nebune înscrisuri,
Timpul meu nelumesc, timpul meu tristă umbră,
Nu mai am loc aici, mă aşteaptă abisuri,
Cu deochiul în pumn, trista mea umbră sumbră.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vă va fi dor...

Cândva veţi întreba de mine şi de va fi într-un târziu,
Să nu fiţi trişti, cu zâmbet cald, iar lânga voi eu am să fiu,
Şi din mormânt, sau din eter, nici eu nu ştiu din care parte?
Voi da un semn de mângâiere şi voi pleca prin voi din moarte..!

O să mă regăsiţi mereu, în versul trist, dar iubitor,
În adierile de vînt, în trilul ce se-ascunde-n zbor,
Doar gândul să-l lăsaţi să zburde, mă va găsi fără greseală,
Cu găndul meu s-o întâlni, s-or bucura fără sfială..!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt vântul

Eu sunt vântul, tu eşti frunza
Ce-a picat în calea mea,
Şi acum te port pe braţe,
De-ai fi frunză, de-ai fi stea.

Ochii tăi vărsară lacrimi
Când tu te-ai desprins de ram,
Că citeam în ei tristeţea,
Apoi şi eu mă întristam.

Sub aripa-mi ocrotitoare
Am să te pastrez mereu,
Că-n loc de frunză, eu văd floare
Şi-i pe placul sufletului meu.

Dar, curând vei înflori
Şi voi simţi mireasma ta,
Atunci... Eu te-aşez la rever
Ca să rămâi pe veci a mea.

Vreau să văd pe chipul tău
Un răsărit de soare
Şi-un zâmbet cald, fermecător,
Nu frunză strivită sub picioare.

Nici focul n-are să te-atingă,
Nici ploaia de blesteme,
Că voi face din foc stele
Şi din ploaie crizanteme.

Eu sunt vântul, tu eşti floarea
Şi-am pornit sa te găsesc...
După mireasma ta ameţitoare
Ce mă-ndeamnă să te iubesc.

de Gheorghe Deniştean
(Denygigi)12.11.2017

poezie de Gheorghe Deniştean (12 noiembrie 2017)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A versului meu doamnă

Am dorit amintirea să rămână
zidită, în a dorului fântână
şi-am trimis mângâierea neatinsă
prinsă-n versuri cu privirea stinsă.

Şi ţi-am întins o floare de cais,
învelită în culori pe care-am scris,
să crezi în nemurirea din cuvânt;
versul este sfânt, nu-i vorbă-n vânt.

Şi-am aşezat pe visul tău de fată
luciri, ce-au răsărit în nopţi odată
când am sădit în iubirea fără grai
acord de rime, pe care-l aşteptai.

În gândul meu, mereu am să te-ascult,
n-am să te las ascunsă în tumult,
rămâi la pieptul meu, târziu în toamnă;
comoara mea şi-a versului meu doamnă.

poezie de Constantin Rusu din Poesii (21 mai 2005)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul şi tu...

versul meu nu trebuie înţeles
versul meu numai trebuie luat ca atare
înşirat între file ca o iarbă pe şes
şi pe el - numai tu la plimbare

versul meu nu-i nevoie nici să-l citeşti
doar ascultă cum picură vântul
şi dezbrăca-te din straiele tale lumeşti
şi respiră, respiră cuvântul

versul meu ca o ploaie ce toarnă mereu
şi te lasă cu firea uscată
dacă poţi savura şi ţi-a dat Dumnezeu
într-o lume de dânsul uitată

versul meu e un soare ce stă pe zenit
şi aruncă din colţuri de gură
când un zâmbet subtil şi puţin ostenit
când o eră învelită cu ură

versul meu ce nici singur nu-l ştiu
ce se duce, şi vine şi nu se mai duce
mereu lasă în mine când totul pustiu
când în tine nimic ce seduce...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă de toamnă

vine toamna în cadenţe la fereastra dragei mele,
ea priveşte-n depărtare,
şi iubirea noastră trece în delir nepăsătoare,
timpul trece, se aşterne pe covoarele de vis
şi uitarea intră-n casă în ietacul nostru-nchis.
nu pot pleca, nu pot rămâne,
parcă am inima de câine,
un trist surâs îmi mai aduce-aminte
de corpul ei atâta de fierbinte...

această toamnă muşcă iar din noi
venind cu brume reci şi veşnicele ploi,
of, luna spânzurată-ntr-un uluc
iar mă trimite-n casă să mă culc.
seara bate-n geam un liliac,
mă-ntreb cum pot să-i vin toamnei de hac
când vântuie nebună prin ogradă
şi mândra nu mai poate să mă vadă.

în adâncul meu e doar tăcere
pândind ca un străin printre unghere
ce cată disperat câte-un cuvânt
cum cată şerpii locul în pământ.

aud căzând cum sună frunzele
şi pasul tău prin amintire sângerat şi rănit
e oare un ceasornic obosit?

o văd cum vine printre stele în rochia-i albă,
vino, iubito, să-ţi fac tot cerul salbă,
crăiasă să te fac pe-mpărăţie,
te ştiu adâncă-n mine ca-n fund de mări uscatul,
îţi rup mijlocul suplu ca pe-o jimblă,
cum primesc miere-n pleoapă şi pe limbă,
urcă pe scara sângelui meu scump
să te deschei sub coaste cu mâna, să te rump,
îmi place şoldul tău şi lacrima târzie
şi patima din tine sub aure cereşti
în care -n veşnicie te-nalţi şi tot mai creşti.

din toamna adâncurilor sună-a frunză aurul tău,
te-afunzi prin timp, iubito, într-un hău,
pădure de miresme se clatină în tine
şi de departe-mi vin icoane dulci, senine,
precum prin munţi se cerne doar lacrima tălăngii
pasul iubirii noastre s-a rătăcit prin flori,
dau toamnele târcoale, pândind de-atâtea ori,
cu norii străverzii, romanţele pe-o voce,
vin peste viaţa noastră tristeţea să evoce,
zincogravuri târzii, silabe, poeme fără glas,
atât din ce-am avut, iubito, ne-au rămas.

aşa e viaţa asta, cu torsul în regat,
tu ai rămas o Ana părăsită
eu am rămasc cu-a dorului ispită,
şi prinţul în galopul calului s-a dus
dezamăgit de toate a luat-o spre apus...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (21 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adun în mine...

Adun în mine ani cu hărnicie
din frunzele copacilor nemuritori,
să îi sădesc în viţele de vie
când toamna-n brume cade peste flori.
Nu mă opresc din mersul meu prin lume,
neobosit colind peste iubiri şi dor,
mă folosesc de haruri fără nume
când trec grăbit şi le culeg din zbor.

Popasuri lungi prin suflete rănite
mai fac şi le alint lăsându-le în dar
licori curgând din marile ispite
păstrate-n amfore vrăjite de stejar.
Nu mă opresc prin casele blamate,
plătind amoruri false, date la oca,
nici nu adun cuvintele furate
strigate noapte-n cântecul de cucuvea.

Sunt doar un simplu trecător prin lume,
Trudind din greu ca să îmi fac un rost,
pe cartea mea, la urmă, doar un nume
va sta să v-amintească cine-am fost.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă iubito....

Iartă-mă iubito, de tăcerea mea
Am crezut mereu, în iubiri visate
Când în drumul meu până la o stea
Te purtam în gând peste zi sau noapte.

Iartă-mă iubito, că te ştiu demult
Doar a mea şi înca-nimănui
Iar sărutul tău încă-l mai ascult
Fără să mă vrei, fără să îmi spui
Vorbe de ocară, vorbe de alint
Fără să te cred, fără să te mint.

Iartă-mă iubito, mâna mea e grea
Nu mai face semne de la o fereastră
Ochii mei acum sunt o simplă stea
Iar tăcerea vrea iar să se mai nască
Am plecat iubito, lacrima mă curmă
Am murit iubito, am rămas o umbră.

poezie de Alex Daniel din Lumea nebunilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţii conceptuale

trăiesc romantismul în mod absolut
extazul poetic îşi spune cuvântul
mărturisesc în lume câte am făcut
să mă-nfrăţesc cu cerul cu pământul.

suflarea mea să ajungă la soare
cu gânduri curate pline de admiraţii
mi-a fost mereu aproape cu o îmbărbătare
în câmpuri abisale a cernut revelaţii.

viaţa mea zâmbeşte în fotografii
muzica şi versul hrănesc sufletul meu
simt incomensurabil sensul de a fi
şi Sfânta Treime o voi sluji mereu.

străbat lumea largă... sublime geografii
căci peste tot îl întâlnesc pe Dumnezeu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă las cântecele mele (cântec pentru prieteni)

Va las toate ce-au fost bune,
Dar si cele ce n-au fost,
Va las tot ce nu pot spune,
Nu mai are nici un rost.

Va las dragostea pierduta
Si tot chinul de apoi,
Gura mea nu mai saruta,
Va las dorul meu de voi.

Dar va las si bucuria
Si tot cerul meu de stele,
Va las singura avere,
Va las cantecele mele.

Va las drumul catre luna
Si copacii mei stingheri,
Va las lupta mea nebuna
Pentru viata, pana ieri.

Va las lacrima cu care
Am dormit la capatai,
Va las noptile amare
Si lumina mea dintai.

Dar va las si bucuria
Si tot cerul meu de stele,
Va las singura avere,
Va las cantecele mele.

Va las gandul de pe urma
Sa va apere mereu,
Va las iarba, cerul, marea
Va las tot ce am fost eu.

Va las sufletul in palme
Azvarliti-l printre fragi
Si iertati-mi voi povara
Toti cei care mi-ati fost dragi.

cântec, versuri de Tatiana Stepa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul fără nume

Hai să dansăm, iubita mea, sub stele,
un dans ce poartă-n el adâncul vremii,
să ne-avântăm prin visurile mele
în lumea-n care mai trăiesc boemii!

Am să te strâng în braţe-n zbor măiastru,
ca o tornadă caldă-n miez de vară,
aşa cum zidurile unui castru
îl apără de tot ce-i rău afară.

Te voi purta pe căi necunoscute
trecute doar pe hărţi adânc săpate
de visuri ce s-au strecurat, tăcute,
şi-n inimă au fost abandonate.

Hai, vino să dansăm! Se-aud acorduri
ce par să vină dintr-o altă lume
ascunsă după ceţuri şi fiorduri,
iar melodia... încă n-are nume.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În braţele sufletului tău,
ochii mei au căpătat strălucirea soarelui şi sfinţenia cerului...
liniştea mea are acum culoarea răsăritului şi puritatea unui crin aşezat în faţa unei icoane.
În toate sunetele lumii aud acum gingăşia şoaptelor tale,
Iar în fiecare raza de soare şi adiere de vânt simt atingerea lina a gândurilor tale...
ca un mir tămăduitor pentru sufletul meu...
ca o ruga sfânta in care îmi înfăşori sufletul şi cu care îmi ungi rănile...
În tine... unindu-ma cu cerul...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai am puţin, renunţ la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Şi acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puţin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Şi cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puţin, şi de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În vieţile ce vor urma Tu călăuza... mea
Şi singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puţin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Şi dimineaţa naşte roua peste flori
Tu floarea mea din viaţa ce va urma!

Mai am puţin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu eşti încă lacrima ce arde-n viaţa mea
Şi singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puţin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În teatrul vieţii

ard ca o torţă, ca un artist
joc rolul meu atins de viciu
căci viaţa e un teatru trist
cu ziduri negre de ospiciu.

destin de poveste creat implacabil
am făcut din inima mea un altar
în iubire pe un ţărm mirabil
mi-am construit castelul solitar.

cortina cade peste cântecul meu
peste toţi anii care au trecut
mă simt un fluture atins de Orfeu
fur din infinit un nou început.

aripi de vers, lumini de corifeu
în sufletul meu mereu au încăput.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Romantica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărări pietruite cu frunze

Prin frunzele ce pietruiesc cărări
Dispare urma ce-am lăsat-o-n timp
Iar paşii mei pierduţi devin iertări
Pentru greşeli făcute în Olimp,

Când rădăcini se caţără spre cer
Să strângă norii într-un tainic loc,
Voi construi un templu efemer
În care clipele se sting în foc,

Şi frunzele căzute-n curcubeu
Devin romanţe pentru mai târziu
Iar băncile rezistă tot mai greu
Pe-aleile pierdute în pustiu,

Chiar dacă plouă şi afară-i frig
Mă plimb tăcut pe-aleile pustii
Dar uneori mai plâng şi-ncep să strig
Durerea ce mă roade când nu vii,

Iar frunzele tot pietruiesc cărări
Aleile dispar prin rădăcini
Şi felinarele se-aprind pe mări
Să scoată trandafirii dintre spini.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!