Nici nu mai inteleg...
Cu uimirile mele îmi zugrăvesc odaia,
eu nu cer, eu caut iubirea, nu hărmălaia,
îmi spăl picioarele în noroi și plânge baia,
foamea mi-o țin într-o bancă, la fel și tigaia.
De mult m-am ascuns pe malurile din Mamaia,
pe spuma valului o tobă-și punea bătaia
și norii pictați pe cer voiau să aducă ploaia,
iar unii făceau medalii de aur cu pagaia,
dar alții căutau să fure soarelui văpaia.
Nimic nu am înțeles din lumea aia.
Și azi când munților înalți le plânge creasta,
iar brazii falnici sunt puși să părăsească coasta,
când anonimii își ornează cu pene țeasta,
pentru că nu li s-a spus cât mai ține năpasta
și deși peste noapte au închisă fereasta,
nu pot să creadă că îi mai înșeală nevasta.
Nimic nu mai înțeleg din lumea asta.
poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Soaptele vietii" de Constantin Rusu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Citate similare
Vorba aia
La numai 15 anișori,
Aveam o creștere aleasă.
În pension făceam furori,
Dar eram tare rușinoasă.
Și când cu Nicușor vorbeam,
Mi-ardeau obrajii ca văpaia...
Țiu minte, cât de mult roșeam,
Când îmi spunea de vorba aia.
Într-o duminică, fiind cald
Și cum văzduhul sta să fiarbă,
M-am dus la gârlă să mă scald,
Și mi-am pus hainele pe iarbă.
Dar Nicușor sta-n iarbă strâns
Și mă privea cum făceam baia,
Mi-a fost rușine și am plâns,
Fiindcă-mi văzuse vorba aia.
Prin Cișmigiu, cu pas grăbit,
De la pension mergeam spre casă
Și-un ofițer m-a urmărit,
Spunându-mi dulce că-s frumoasă.
M-am rușinat și-am spus "merci"
Și ca să nu m-apuce ploaia,
M-am dus la el acasa și...
S-a întâmplat și vorba aia.
Deși sunt rușinoasă rău,
De toți băieții sunt curtată
Și-aleargă-n urma mea mereu
Aproape Capitala toată.
Și-n timpul verii, deseori
Sunt la Constanța sau Mamaia,
Petrec din noapte până-n zori
Că mult îmi place vorba aia.
Zadarnic, muritor sărman,
Vrei să găsești a vieții cheie!
Popescu scrie un roman
Fiindcă iubește o femeie.
Aseară s-a-mpușcat Bebe,
Aflând că l-a-nșelat Aglaia
Și toate astea pentru ce?
Ah, numai pentru vorba aia!...
poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 5 comentarii până acum.Despre nimic
nimicul nu există. e la fel ca infinitul. o definiție concisă.
punctul de dinaintea big bang-ului
locul de o concentrare greu de imaginat
iubirea se naște din nimic și tot nimicu-i este loc de veci
minciuna viermuiește sub crusta nimicului
și-n urma ei nimic rămâne
ce ai? nimic.
cuvântul ce îmbracă toată existența
și urma, spuma, creasta valului
ce naște din nimic
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vorbe de poveste
Un pustiu uitat sub gheață
îmi pare un portret ascuns,
fluturând ca o paiață
vorbe care n-au nimic de spus.
Nu suntem numai duiumul
stând pe margini de paragini,
când doar zarea ne e drumul
căutând vorbe în pagini.
Statornicia din noapte
chemările le îngheață,
o vorbă sculptată-n carte
ne căutăm pentru o viață.
Caut vorbe în izvoare,
frunzele m-ascultă sigur
punând pe destin culoare,
când m-așează într-un mugur.
poezie de Constantin Rusu (octombrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic
Nimic nu se naște din teamă,
Deși suntem temători,
Căutăm în iubire o mamă,
Lumina se-mparte-n culori.
Un clovn se-odihnește când plânge,
Faci bine, pari mai util,
Când Axis Mundi se frânge,
Lumea devine copil.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Spovedanie
m-am îmbrăcat frumos,
aproape decent în ziua aceea
când preoții făceau slujbe pentru cei duși
pomelnice pline de nume neștiute
mi-am pus o pereche de blugi rupți
în genunchi pesemne de la prea mult
mers pe cioturi de aripi
n-am comentat nimic
nimic nu i-am spus duhovnicului
ce aștepta de la mine o taină
am mers înapoi și înainte
pe zidul plângerii
cu picioarele mele pline de bube
îmbrăcate în bumbacul ce da să fie
o sfântă spovedanie
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre Zidul Plângerii
M-am născut în România
M-am născut în România,
Țara unei guri de rai,
Unde Miorița-și plânge
Oful pe-un picior de plai.
M-am născut în România,
Țara Munților Carpați,
Cu-ale lor creste semețe
Și păduri cu brazi înalți.
M-am născut în România,
Cu podișuri și câmpii,
Râuri, Dunăre și Mare,
Aur și-alte bogății.
M-am născut în România,
Într-un sat ca multe alte,
Cu oameni de omenie,
Cum sunt oamenii la sate.
M-am născut în România,
Țara mea cu mândru nume,
Ce-l port cu mândrie-n suflet,
De când rătăcesc prin lume.
M-am născut în România,
Lângă murmur de izvor,
Iar când mi-o veni sfârșitul,
Tot acolo, vreau să mor!
M-am născut în România,
Țara strămoșilor mei,
Și vreau, când va fi să fie,
Să putrezesc lângă ei...
poezie de Nicu Andrița
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamne, mulțumesc!
Pentru harul ce-l am, Doamne,
Ție vreau să-ți mulțumesc,
Însă unde-n lumea asta
Aș putea să te găsesc?!
N-aș putea nemărginirea
Să-ți măsor... Privirii mele
Pas cu pas, eternitatea,
Cerul Tău tivit cu stele,
Nu-i ajunge! Unde oare,
Universul m-a-nfiat,
Ca să picur din norocul
Stelei care Tu mi-ai dat?!
Nu ți-am spus?! Când pruncul plânge
Plâng și eu... Când foamea doare
Mă ascund și plâng... Mi-e milă
Nici eu nu ma de mâncare!
Când văd plâns de mulțumire
Pentru haina care-am dat
Mă gândesc la Tine, Doamne...
Mi se iartă vreun păcat?!
Când mi-ai osândit trecutul,
Ai gândit că voi trăi
Prin sărmanii lumii mele,
Trist, în fiecare zi?!
Picură lumină, Doamne
Și dreptate și cuvânt
Peste lumea în mișcare
Pân' la trecera-n mormânt.
Ușurează-ne povara
Biciul ist usturător...
Lanțurile strâng! Și sânge
Curge-n ochii tuturor.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce
afară plouă și e vânt
lumina a murit și timpul a tăcut
eu zac pe un țărm pustiu
la margine de lume, de speranță
e neagră noaptea în care sunt
de ce să stau
când nu știu unde sunt
unde să plec
când drumuri nu mai sunt
e beznă adâncă în mine și în jur
de ce să înjur
mai bine plâng în ultimul meu cânt
sunt beat
îngrozitor de beat
de ce crezi că sunt nebun
dau de pereți cu toate
se poate...
nu mă trezesc
de ce să mă trezesc
să văd ce...
gunoiul din jur
privesc în sus, în jos
și vrei să nu înjur
ura, minciuna pură, ordinară
dansează zgomotos pe stradă
astăzi e în toate
se poate, sigur se poate
mi-e capul greu
genunchi mă dor
de târât prin noroi
mă sprijin de gânduri
de ce să mă ridic
mai bine zac
în eterna și fascinanta mocirlă
e bine, nu
nu, prietene, aici totul e un mare nimic
ce mai contează
nu vreau nimic
nimic nu zic
doar plâng printre rânduri
sau rătăcesc printre gânduri, se poate...
aici lucruri murdare sunt
le spăl, dar put
banii miros urât
pe țărm cobor ades
să spăl sufletul meu
pătat de ură și noroi
din jur, din noi
ce caut eu aici în ăst gunoi
sublim, de soi
caut roza sau psihoza
unui suflet ce a fost
caut un sens fără sens
într-un deplin consens
întreb întruna
câte unul, câte una
desigur fără sens
ce sens au toate
totul e atât de clar și fără sens
atunci
cine plânge acolo sus
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Căci blestemată sunt de când eu te-am văzut.
Căci rouă cad peste-a toamei funingine
Și mi se preling ușor pe trup
De parc- aș plânge.
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Când alții plâng în locul meu
Și trag cu greu pe trup a vieții cruce
Și-n ochii lor văd remușcări
Și-o dragoste amară, tristă.
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Când nimeni nu mai știe de ce plânge
Și-n fața lui Christos își duc rând pe rând
cu greu pe trup a vieții cruce.
Și El îndurerat de dragostea amară, tristă,
Își blestemă pe cruce zilele
Și rouă îi preling ușor pe trup
Privindu-mă- n a toamnei funingine
Și plânge.
poezie de Otilia Leopold
Adăugat de Otilia Leopold
Comentează! | Votează! | Copiază!
La tâmplele munților
Privesc de pe tâmplele munților
Sprânceana osoasă a vieții.
M-au despădurit clipele de tăceri...
Tai liniștea și pătrund într-un ochi virtual.
Caut destinul acestei lumi.
Plânge ochiul carnal...
Caut să schimb rostul lumii întregi.
Cititorule, înțelegi?
Nimic nu mi se pare imposibil de realizat.
O mână se întinde în Univers
Și se deschide spre plus infinit.
Pâcla prin care trec treaptă cu treaptă
Este densă, mai densă.
Lumina așteaptă.
Și licărul ei devine o flacără blândă...
Este ca o floare de lotus
Ce împodobește seninul
Rămas încrustat în colțul ochiului meu drept.
Un senin ascuns de atrocitățile omenirii.
Putem schimba lumea în bine...
Doar să vrem!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mâine nu e nimic
Când?
Când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?
Timpul devine senil.
Timpul devine ilicit,
Timpul devine incomensurabil.
Ieri a devenit prea repede azi,
Azi parcă n-a fost niciodată,
Niciodată mi se pare că a fost totuși odată,
Odată, îmi spuneai că vom fi împreună
Pentru totdeauna...
Totdeauna nu mai înseamnă nimic,
Totul e acum!
Când, spune-mi când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
Într-o lume,
Din ce în ce mai țicnită?
Totul e acum, mâine nu e nimic!
Mâine ne bârfim unii pe alții,
Mâine se fac promisiuni electorale,
Mâine se fac scrisori anonime,
Mâine ne dăm în cap unii la alții,
Mâine iarăși se fac jurăminte de castitate!
Mâine e altă zi de instrucție pentru războiul nuclear,
Mâine e iar ziua în care se aruncă istoria la gunoi.
Numai acum, numai acum mai avem puțin timp
Să ne iubim,
Mâine nu e nimic!...
Când?
Oare când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hodie mihi, cras tibi
În mine,
În tine
Și-n el
Inima cântă
Și plânge la fel...
Cântă
Și plânge
Înfiptă în noi
Căntă în clipa în care ne naștem
Și plânge cu clipa de-apoi...
Când cântă cu ploaia
Ne-nchidem odaia...
Când plânge cu vântul
Ne-nchidem mormântul
Tustrei, și, la fel,
Și-n mine,
Și-n tine,
Și-n el!...
poezie celebră de Ion Minulescu din Familia, seria II, nr. 4-5 (mai 1938)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Și știu că mâine...
Și știu că mâine am să mor,
Și nimănui nu-i fie dor,
Căci de-am să plec, plecat n-oi fi,
Ci doar cu voi zi după zi.
Voi ce mi-ați fost prieteni dragi
Nu mă veți plânge la mormânt,
Ci-mi veți aduce pumni de fragi,
Eu să îi gust de sub pământ.
Să-mi fie sufletul ferice,
Că v-am avut mereu alături,
N-o să vă uit, chiar de aice
Mi-e zborul aripe de fluturi.
Mă simt firav, făr' de putere,
Altfel eu moartea o vedeam!
-Nimic mai mult eu nu pot cere,
Decât viața 'napoi s-o am.
Să mă reîntâlnesc cu voi
Să ne distrăm ca-n tinereți,
Să prețuim clipele noi,
Să fim ca altădat', știu, vreți!
Dar din păcate eu m-am dus,
Nimic nu se mai poate face,
Că nu v-am spus ce aveam de spus,
În moarte nu îmi va da pace.
Moartea m-a luat nepregătit,
M-a rupt de tot de lumea noastră,
Sunt călător spre infinit,
S-ating pierdut zarea albastră.
............................................................
Voi să mă căutați în manuscrise
Când eu în lumea asta n-oi mai fi,
Acolo-s gândurile mele scrise,
Așternute toate-n poezii.
poezie de Răzvan Isac (19 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu plânge la mormântul meu
Nu plânge la mormântul meu
Nu sunt aici, nu dorm mereu
Cu vânturile m-am unit
Un diamant am devenit.
Sunt soarele ce coace grâul
Sunt ploaia care umflă râul.
Când te trezești de dimineață
Sunt briza care te răsfață
Sunt păsările-n al lor zbor
Sunt strălucirea stelelor.
Nu plânge acuma la mormânt
Nu am murit, nu-s în pământ.
poezie de Mary Elizabeth Frye, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul inacceptabilei despărțiri
Când voi pleca pe veci din lumea asta
Cum fiecărui pământean i-e scris,
Am să m-avânt spre-al Cerului abis,
Lăsând în urmă tot ce-a fost și basta!
Găsind o viață-n Rai, de nedescris,
Mă voi deprinde lesne cu aceasta,
Când voi scăpa pe veci de lumea asta
Cum fiecărui pământean i-e scris...
Dar pururi voi dezaproba năpasta
De-a nu-ntâlni din nou, în Paradis,
Privirea caldă, zâmbetul de vis,
Lumina vieții ce-am trăit - nevasta!
Când singur am s-o șterg din lumea asta...
rondel de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fidelitate
Foarte rară-n lumea asta,
E o stare anormală,
Când ne înșelăm nevasta,
Doar când și ea ne înșeală.
epigramă de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Renunțând la mine
Renunț la ochii mei care sunt ouă de sticlă.
Renunț la limba mea.
Renunț la gura mea care-i constantul vis al limbii mele.
Renunț la gâtul meu care-i mâneca vocii mele.
Renunț la inima mea care-i un măr în flăcări.
Renunț la plămânii mei, copaci care n-au văzut niciodată luna.
Renunț la mirosul meu de piatră călătorind prin ploaie.
Renunț la mâinile mele care-s zece dorințe.
Renunț la brațele mele care oricum voiau să mă părăsească.
Renunț la picioarele mele care numai noaptea-s amanți.
Renunț la bucile mele care-s jumătățile de lună ale copilăriei.
Renunț la scula mea care-n șoaptă încurajează coapsele.
Renunț la hainele mele care-s uși bălăgănindu-se-n vânt
și renunț la stafia care trăiește-n ele.
Renunț. Renunț.
Iar tu n-o să rămâi cu nimic pentru c-o iau de la început
iarăși fără nimic.
poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Hopper Hardcover" de Mark Strand este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la 
Geneză
De-ar fi din coasta mea nevasta,
N-ar fi așa de grea năpasta...
Dar cred că e din coasta care
O urcă-n viață fiecare!
epigramă de Constantin Păun din Cu ochii- patru (1991)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Geneză
De-ar fi din coasta mea nevasta
N-ar fi atât de grea năpasta,
Dar cred că e din coasta care
O urcă-n viață fiecare.
epigramă de Constantin Păun din Trei decenii de epigramă (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă de neamul românesc
Plânge neamul românesc,
Plânge România mea,
Dar copacii-nmuguresc,
Chiar de viața noastră-i grea.
Ploi la fruntea țării cad
Și furtuni ne răscolesc,
Brazii cei mai falnici ard,
Dar mai mândrii alții cresc.
Plânge România mea!
În istorii s-a pierdut...
Doar uniți își reclădesc,
Libertatea pe pământ,
Cei ce-n țară au rămas,
Cei ce cred în țara lor...
Pân-n cel din urmă ceas,
Poartă-n suflet tricolor.
Plânge România mea,
Plânge neamul românesc!
Prunci de-acasă vor pleca,
Neamul nu-și mai ocrotesc.
Pâinea nu mai are gust,
Doar străluce ca un vis,
Fericirea a apus,
Candelabrele s-au stins!
Dar copacii-nmuguresc
Ploi de flori și flori de vis,
Românie, te iubesc!
Culmi de glorii ai atins...
Îngenunchi la crucea ta,
Țară scumpă, țărișoară,
Soarta cât ar fi de grea,
Niciodat' nu te doboară.
Chiar de viața noastră-i grea
Tu înduri. Și din sudoare,
Alte stele-or lumina,
Fala ta să o măsoare.
Peste munți cununi de jad,
Peste câmpuri maci în floare,
Stele aurii ce ard,
Vis, iubire, alinare...
Ploi la fruntea țării cad,
Ploi de stele, ploi de șoapte...
Dorm pe cerul de smarald,
Păsări cu aripi de noapte.
Se învârt în cercuri largi
Corbi înfometați de-avere...
Sună cornul printre fagi,
Doine românești de jele.
Și furtuni ne răscolesc...
Trec prin tricolor istorii,
Brazi pe fruntea țării cresc,
Lan de grâne ascund zorii...
Roșu-n lan un mac se-arată,
Râuri repezi, limpezi, reci,
Spală-ntinăciunea toată...
Tu române, plângi și pleci...
Brazii cei mai falnici ard
O făclie-n fapt de seară,
Flori de stele-n plete cad,
La bătrânii de la țară.
Din cenușă-au răsărit,
Rând pe rând, atâtea neamuri,
Stăpânire și-au dorit,
Dar s-au risipit în valuri.
Dar mai mândrii alții cresc...
Cei ce-n urmă se ridică,
Cei ce pace își doresc,
Nu au liniște, nici frică...
Țara și-o vor apăra
Cărămidă strămoșească,
Pruncii își vor învăța
România s-o iubească.
Dar mai mândrii alții cresc...
Brazii cei mai falnici ard
Și furtuni ne răscolesc,
Ploi la fruntea țării cad...
Chiar de viața noastră-i grea,
Toți copacii-nmuguresc...
Plânge România mea!
Plânge neamul românesc!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!