Rezolvare echitabilă
Supătat pe- alui aleasă,
Că nu poate spune glume;
El pe prostu-o face-n casă,
Însă ea... pe bani în lume!
epigramă de Elena Mândru din Epigrame elenistice
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Fără sfiiciune...
Tu nu mă privești sfioasă
Să cred că o faci anume?
Poate ai multe a-mi spune
De aceea nici nu-ți pasă.
Sigur nu te păzești de lume
Se poate asta, însă lasă,
Să vedem ce-o să mai iasă
Din această chestiune.
Nu ai rămas nicicum sfioasă
Să știu de ce? Nu îmi vei spune,
Fără a fi răutăcioasă.
Tu ai în suflet gânduri bune
Stând la tine liniștită-n casă
Uitând de clipele comune.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strigarea colindătorilor
Hai! Crăciun în casă,
În casă curată
Și mult luminată,
De venirea lui,
Ziua Domnului,
A mântuitorului,
Bucuria omului.
Hai! Crăciun în casă,
Intră pe fereastră,
Cu colindă aleasă,
La cei ce te-așteaptă,
Cu brad și beteală,
În prag cu aburi și zăpadă.
Cu stele de gheață,
În geamuri cu ceață.
Hai! Crăciun în casă,
Cu colaci pe masă,
Și sarmale-n oală,
Din lut de la țară,
Cu tort auriu de mămăliguță,
Și friptură grasă,
În vârf de furculiță.
Hai! Crăciun în casă,
La bucurie aleasă,
Cu vin rubiniu,
Cu tare rachiu,
Apă de prună și foc,
Toți colindătorii,
S-aducă noroc,
Când bat la fereastră
Și ne intră în casă,
Domnului Iisus
Să îi mulțumească
poezie de Valeria Mahok (27 decembrie 2005)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Ce ne caracterizează
Bunătatea nu-i aleasă
Bani n-avem, dar ce ne pasă!
Buni doar de căzut în plasă
Buni să nu ieșim din casă!
epigramă de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ospitalitate basarabeană
Îmi spune rusul că sunt prost
Când îl poftesc la mine-n casă
Și îl așez cu toți la masă,
Luându-mă, ades, la rost.
De-i zic ceva, el nu se lasă
Și-n felul său de-a fi, anost,
Îmi spune rusul că sunt prost
Când îl poftesc la mine-n casă.
Îi mai ofer și adăpost,
Când, criță, nu mai pleacă-acasă,
Căci este de aleasă rasă
Și, bând și în câșlegi, și-n post,
Îmi spune rusul că sunt prost.
rondel de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
lumea-i caldă, gându-i rece
să treci puntea-ți trebe zece
lumea-i tristă între noi
cere-ți nota înapoi
din lume să-ți faci un pat
din cald la rece adăptat
zâmbind să o-nveți pe lume
din necaz să facă glume
poezie de Elena Tibrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am fost aleasă cea mai frumoasă femeie din lume, dar asta nu-mi spune nimic.
citat din Rina Mor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfat unei soții
Când de căsnicie-ți pasă,
Ține cont și de cutume:
Trebuie să taci acasă
Și să nu vorbești în lume!
epigramă de Elena Mândru din revista Epigrama
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sportivă
Steaua ca să fie-n frunte
Face-n fotbal tot ce poate
"Patronul la... facultate"
Spune vrute și nevrute.
epigramă de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui "sărman" parlamentar
Eu sunt persoană prea miloasă,
Observ și spun cu ochii rouă:
Avea când a venit o casă,
Acum când pleacă... numai nouă!
epigramă de Elena Mândru din Epigrame elenistice
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Educație
Educația aleasă
Se face-n... Șapte ani de-acasă,
Instrucția-n continuare
În doar... Patru clase primare.
epigramă de Gheorghe Ionescu din Epigrame (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui îndrăgostit la vârsta a treia
Când ai "fluturi în stomac"
Spui că vârsta nu contează,
Însă nu fi tolomac
Vrând o tinerică brează!
epigramă de Elena Mândru din revista Cugetul
Adăugat de Elena Mândru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vibratorul nu aduce bani în casă
Femeile le cer Domnului bărbat,
Nu pentru prezența sa fățoasă,
Ci pentru că vibratorul de sub pat
Nu e capabil să aducă bani în casă.
epigramă de Paul Constantin (11 mai 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cineva care nu are casă și este singur pe lume, îmi spunea că toate becurile multicolore din jur și tot fastul Crăciunului reprezintă o mare minciună. Câtă vreme ignorăm nevoile semenilor, s-ar putea spune că avea dreptate? În câte pâini s-ar converti luminile albastre, roșii sau portocalii?
citat din Elena Stan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toată lumea fură, fură
confuzia domnește peste lume
la tribună lideri spun povești
momârlanii fură din calești
sacii politicienilor cu glume
nimeni nu mai are chef de muncă
mai ușor e să ieșim în stradă
să strigăm un huuo!, la grămadă
să ne dea guvernul bani de șuncă
toată lumea fură, fură
nouă nu ne-a mai rămas nimic
ni se spune să tăcem chitic
și să ducem degetul la gură.
poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imnul drumarilor
Propun să dăm o ordonanță
Urgentă sau mai lite, băieți
Până intrăm iar în vacanță
Să asfaltăm chiar și pereți.
Să fie bine pentru lume
Propun să ia comision
(Știți că nu-mi arde de glume)
Să ia chiar fiecare om!
Să umflăm nota cât se poate
Sunt destui bani acum în cont
Chiar de-i facem pe jumătate
Considerăm că-i un acont...
Să asfaltăm tot ce se poate
Și printre mii de curcubeie
După ce asfaltăm de toate
Să asfaltăm Calea Lactee!
poezie de Petrică Conceatu (2019)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lume, lume...
Lume, lume, dragă lume,
Nu mai ai vreme de glume.
distih de Nicu Constantin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Universul este ca o casă de bani care se poate deschide cu o combinație. Dar combinația este închisă în casa de bani.
citat din Peter De Vries
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu bani poți să ai orice, se spune. - Nu, nu se poate. Poți să cumperi mâncare, dar nu poftă; medicamente, dar nu sănătate; paturi moi, dar nu somn; cunoaștere, dar nu înțelepciune; strălucire, dar nu confort; distracție, dar nu bucurie; colegi, dar nu prietenie; servitori, dar nu fidelitate; păr cărunt, dar nu onoare; zile liniștite, dar nu pace. Coaja tuturor lucrurilor o poți obține pe bani, dar nu sâmburele. Ăsta nu poate fi obținut pe bani.
citat din Arne Garborg
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Întotdeauna "eu"-l e mândru de ceva și e distrus de depresiv, dezamăgit de altceva. Ai observat asta: "Sunt mândru că sunt român, sunt mândru că sunt femeie, bărbat, politician, credincios, frumos, etc, etc,. E un lucru extrem de straniu. O etichetă/rol - cel de a fi mândru/mândră - e încântată de alte etichete/roluri cum ar fi: femeie, român, soț, bunic, tătic și cimpanzeu. Dar cine ar vrea să fie mândru că nu e mândru? Cine spune: "Sunt atât de mândru că Nu Sunt?" Toți vor să fie câte cineva, dar nimeni nu vrea deplina Libertate a Nimicului, a Simplității nespurcate de gând. Pentru că a fi într-un rol scris de gând înseamnă musai, a fi în suferință. Așa că lasă-l pe "A Fi" complet liber de toate ofertele ultra-generoase ale gândului și vei recunoaște că libertatea și fericirea sunt adevărata ta natură.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaf unui volum de carte
Și-a pornit volumu-n lume
Să-și trăiască singur viața,
Însă timpul, pus pe glume,
I-a lăsat atât: prefața.
epitaf epigramatic de George Zarafu din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!