Poemul ochilor albastri

dimineţile mele încep cu tine
şi vocea ta atât de apropiată mie acum
urcă încet soarele pe cer
topindu-mi fiecare vertebră
de ce ţi-ar fi teamă că mă vei pierde
nu vezi cum destinul mă desenează deja
fluviu subţire în căuşul mâinilor tale?!
aşa se nasc poemele mele
din kilometri de aşteptare
până când ne vom întâlni
şi braţele ţi se vor desprinde din umeri
înconjurându-mă cu o mare de linişte
la fel de firesc precum cerul
înveleşte pământul în aripile sale de tul
abia trezită din somn pasăre diafană
această duminică are culoarea ochilor tăi

poezie de Adriana Marilena Simionescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata Morgana

Treceai ca o boare
prin dimineţile mele
iar soarele răsărea
să-ţi fie întâmpinare
şi nu ştiam
dacă privesc cerul
sau ochii tăi
sau poate din ochii tăi
creştea zarea...
şi mă simţeam cel mai bogat om
când zâmbetul tău
aluneca deasupra pleoapelor mele
îmbătrânite de-atâta aşteptare...

Şi cafeaua era mai aromată
şi păstra ceva din sărutul tău
ce poposise cândva pe buza ceşti...

Trăgeam din ţigară
şi fumul se ridica dansând
cu formele tale
şi mula atât de perfect
pe gândurile mele
că mi se părea că-ţi simt inima
pulsând în buricele degetelor...
şi, Doamne, cu câtă sete trăgeam din ea
de parcă te-aş fi respirat în mine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul tău vorbeşte

în fiecare zi
îmi creşte pe buze
ca un cuvânt albastru
în care înoată dragostea
mai rămâne să traseze
drumul reîntoarcerii mele
şi să urmez orbeşte
fiecare centimetru de credinţă

ştiu pare absurd să întorc totul acum
dar aş vrea să ascult câtecul îngerilor
rezemată de tâmpla ta
şi cum noaptea ne înveleşte în vise
aşa să fie braţele tale
în jurul cuvintelor mele
ce se aruncă în gol

mi-e teamă uneori să nu pleci
atât de teamă
încât
pun piatră peste piatră
implorând timpul să-mi lase
clipele în care te ştiu aproape

Dumnezeul tău vorbeşte
de tine
poezia mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A cincea scrisoare a îngerului

scuipi un"Tatăl nostru" în viteză
ieşind din lift
aripile mele prinse în uşa blocului
trântită de tine
se scutură de pene
câteva cad pe umărul tău
lângă mătreaţă
cu vocea inocentă a unui copil
îţi şoptesc:
te vei întoarce în casa
şi în patul tău
toate rolurile tale
şerpuindu-se printre spasmele musculare
noaptea
în somn
te vor bântui
în braţele fricii vei ţine lumânări aprinse
căutând în locurile întunecate din boscheţii subconştientului
un
Tu
real
vei vedea cât de stranii sunt umbrele măştilor purtate ziua
devorate de instinctele dezlănţuite
în toată mizeria vei zări un chip
este al tău
poartă-l

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Izvorul meu de mângâiere
ce-mi plângi în linişte durerea,
când te cuprind la piept
în braţele mele însetate de tine,
ce cresc din trup doritoare,
ca nişte ramuri spre lumină,
mă pierd în noaptea ochilor tăi negri,
plini de mister fierbinte.

Bucuria vieţii mele,
ochii tăi sunt două făclii
care ard orice frică ascunsă în mine,
altarul meu de rugăciuni
în care văd sclipirea a mii de îngeri păzitori,
iubite stele din adâncuri,
pe care le număr noaptea, ca un copil,
până adorm.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iarba câmpului şi macii

abia acum, când boabele de struguri
îşi caută amiezile de vară în smălţuite, tandre căni cu vin,
acum când soare blând şi aer auriu ne înconjoară,
când visele tale şi visele mele de fiecare zi şi din anume zile
şi-au amestecat culorile şi parfumul până la identificare
şi sunt atâta de uşoare că sufletele ne-ar putea pleca spre cer
în orice secundă de linişte dacă iarba
şi macii câmpului nu ne-ar iubi atât de mult
cu tot cu rouă şi cântecele dragi
acum, când cănile cu vin
aşteaptă buze moi, abia acum ne despărţim

poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Braţele noastre

ce poate fi iubirea
dacă nu această aşteptare pe partea mai lăsată
al unui gând atât de chipeş
încât fiecare din noi am putea atinge
un cer c-o măruntă insistenţă?

ar fi fost nevoie de imaginile tale
cum despică iluzii dragi în prelung,
cum pe deasupra-mi şi peste dezechilibre
ele vor face un tur de prezenţă, ideal.
unul lângă celălalt, frumoşi între nimeni.
negândit vom simţi sever îndemn
spre amintiri ce de realităţi tot descresc
şi vom azvârli romburi de priviri uitate
în farmecul clipei de atunci;
şi proaspeţi din lumea înălţimilor reîntorşi
vom afla că suntem perechea ce se ţine de mâni
aşa fel, că dăm în gesturi aplecate pe infinite
şi pe pata lichidă a oilor spre stâni.

uite, că acum stăm spre primăvara asta...
şi-n lenea ei de venire trupurile ni le suportăm,
de dincolo de priviri.
pe când lumea în plânsul ei rozător
crede fără odihnă, că acest anotimp
ar fi o duioasă lunecare din braţele noastre
cele melodioase şi-n vrere de ere;
curioase de începuturi
şi colecţionare de clinchete de sfere.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slash. poem în care îngrop tot

îmi îngrop poemele în slash-uri / linii care ar trebui să
delimiteze forţa mea vitala de restul lumii
azi cerul este opac ca o grindă ce stă să cadă peste oraşul muribund

// îmi aud de fiecare dată paşii uscaţi pe caldarâm//

în drum spre tine am remarcat

mama a încetat să mai ţipe ca şi cum ar avea un niqab peste gură
tata a încetat să mai respire / unele respiraţii dor ca şi cum ai fi vinovat de ceva

dar nu ştii de ce anume

soră-mea s-a urcat pe umerii mei şi acum mă apasă fiecare mişcare a ei/ i-am spus mori sau va trebui
să te îngrop aşa de vie cu tot cu păpuşile tale şi rochiţele cu volănaşe

îmi îngrop poemele în cuvinte tari acide care să doară / astfel suprapun
şi controlez mai bine durerile / ca şi cum aş avea un ac înfipt într-o venă / apoi mi-l scot
şi frica de ace dispare

dar nu dispare tristeţea/ ea e prezentă ca un element chimic al vieţii mele
fără ea nu aş mai putea să mai îngrop nimic

pe trecerea de pietoni trece o fată care seamăna cu mine
atunci cand beau multă vodkă ca să uit / asa cum a uitat şi ea să se uite la culoarea semaforului
şi nu a văzut că este roşu

//
inima tânără încă vibrează/ îmi afund paşii în betonul cald
pentru că între timp a venit vara / iar soarele acesta

se umple încet, încet de teamă/ /îmi afund corpul în beton
şi acum nu mai aud ţipetele/ respiraţiile/ mişcările lor /

e atât de bine/ când îmi îngrop toate poemele în fumul ţigărilor de contrabandă/ şi nimeni nu-mi spune hai ieşi de acolo / nu e vară / e primăvară şi

toţi ghioceii vor răsări din pământ pentru tine.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi pierduţi

Voi rămâne aici,
cu rădăcinile înfipte
în pământul parfumat
de osemintele dorinţelor albite,
cu braţele înălţate spre cer
precum ramurile copacului clucer,
căutând paşii mei pierduţi
în orizontul norilor balamuţi.
Gândurile mele, frunze în vânt,
vor găsi cuvintele tale spulberate cu avânt
precum confetele ca mici alice zburătoare
în mare sărbătoare...
Odihneşte-ţi aripile obosite,
de prea multe furtuni sprijinite...
Voi legăna visele tale
în poala-mi încălzită de patosul iubirii orientale
şi când vei fi pregătit,
într-un nou zbor vei ţâşni negreşit,
lăsându-mă uşoară spre răsărit privind,
cu o pană între degete, surâzând,

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostită

Ea stă-n picioare pe pleoapele mele
Şi pletele-i în paru-mi se revarsă
Ea are forma mâinilor mele,
Culoarea ochilor mei,
Şi-n umbra mea se pierde
Ca piatra în cer.

Ea pururi stă cu ochii treji
Şi nu-mi dă pace să mai dorm,
Visele ei în plină zi
Evaporă sorii,
Mă fac să râd, să plâng şi să râd
Să spun atâtea când n-am nimic de spus.

poezie clasică de Paul Eluard
Adăugat de angel.demon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom decupa o pasăre

În burta pământului nu sunt îngeri
doar amintirile clocotesc
ţinându-se de mână
la fiecare cântat al cocoşilor.

Ne vom privi
de pe malul ochilor plânşi
şi din umbra bisericii
prelinse în braţele unui apus
vom decupa o pasăre
ca să ne înveţe cum să putem zbura
din propriile trupuri.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa mă priveşti

În ochii tăi
scaunul meu cu rotile
e ca o lebădă cu aripile larg deschise
pe care plutesc

şi parcă ar curge raiul
prin tălpile mele -
aşa mă priveşti...

O duminică şchiopătând
prin lanul cu lavandă
îmi e fila de viaţă;
iubindu-te, poemele
mi se fac streşini în sânge.

Nu îmi mai scârţâie poarta din suflet:
am plâns, văzând cum intri pe ea
cu Dumnezeu de mână!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi pierduţi

Voi rămâne aici,
cu rădăcinile înfipte
în pământul parfumat
de osemintele dorinţelor albite,
cu braţele înălţate spre cer,
precum ramurile copacului clucer,
căutând paşii mei pierduţi
în orizontul norilor balamuţi.
Gândurile mele frunze-n vânt,
vor căuta cuvintele tale
spulberate cu avânt
precum confetele de mici alice zburătoare
în zi de sărbătoare...
Odihneşte-ţi aripile obosite,
de prea multe furtuni sprijinite...
Voi legăna visele tale
în poala-mi încălzită de patosul iubirii orientale
şi când vei fi pregătit,
într-un nou zbor vei ţâşni negreşit,
lăsându-mă uşoară, spre răsărit privind,
cu o pană între degete, surâzând.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansează-mi doar mie

atât de mlădioasă-mi pari când amurgul
ascunde în umbre bătăile inimii într-un tangou,
în paşi suavi pictaţi cu şoapte aprinse
din buzele mele flămânde de foc,
atât de multă dorinţa se-nalţă din poante,

oh! iubite, prinde-mi aripile încet, prinde-mă flutur
şi uită-mă!!!! îţi sunt... în jurul tău.

atât de magică îmi pare unduirea trupului tău
ca o păpădie ce se înalţă către vraja chemării, iubirii...
lasă-te pradă clapelor nopţii şi hai...
haide, vino, să fim sclavii ochilor viorii,
să fim sclavii arcuşului stelei din cer
să murim străpunşi în baletul ce colbul de lună
ne-ascunde.

cântă-mi, dansează-mi doar mie.
uită-mă în tine, în paşii ucişi de sărutul inimii,

ce dulce îmi pari când te ştiu în visele mele,
în ultima notă muşcată de pleoapa zorilor plini.

dansează-mi doar mie în ultimul act
ascultă liniştea ce-am lăsat-o pe ultima treaptă a turnului.
îmbracă-te în raza ce se strecoară printre degetele mele
rămase pe sânul tău,

respiră-mi în tâmplă ca un fulger să-ţi mor la marginea ultimului pas andante şi
lasă-mă să te privesc cum te scurgi asemeni sudorii
pe curbura coapselor lunii.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu eşti un altul şi atât

dar faci la fel ca un altul şi atât
mă înveţi să îţi fiu umbră
trăieşti dimineţile cu o bucurie nebună
mă cauţi
apoi fugi
în urmă rămân câmpuri năpădite de buruieni
şi tăceri cât tot universul

mâinile tale subţiri se pierd
printre atâtea altele
drumurile se încurcă
mă întorc
îţi las un semn
cerurile se deschid
plouă
simţi şi tu
tremurăm
fiecare zidire are preţul ei
o luăm de la capăt
te vei bucura
vei mesteca încet adevărul acesta

tu nu eşti un altul şi atât
tu eşti piatră peste piatră
până vei ajunge
casa cuvintelor mele

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum spun la revedere ( extras din Profetul )

Acum spun la revedere, ţie şi tinereţii petrecute cu tine,
Parcă ieri ne-am întâlnit într-un vis.
Eram singur şi tu mi-ai cântat,
iar eu din dorurile mele ţi-am înălţat un turn spre cer;
dar acum somnul nostru s-a sfârşit şi visul s-a destrămat,
duşi sunt zorii, pentru totdeauna.
Mareele amiezii sunt deasupra noastră, dimineţile noastre
au devenit zile pe de-a-ntregul, iar noi trebuie să ne despărţim.

Dacă-n seara memoriei ne vom mai întâlni încă o dată,
vom sta de vorbă iarăşi, iar tu îmi vei
cânta un mai adânc, un mai intens cântec.
Iar dacă mâinile noastre trebuie să se reîntâlnească,
noi vom înălţa încă un turn spre cer.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi în toată această fericire despre care vorbeşti

în faţa tuturor cunoscuţilor şi necunoscuţilor
există o mare tristeţe
un neajuns de care nu te dezlipeşti seara
când vrei să adormi
şi strângi pleoapele cu atâta forţă
crezând că pe ziduri
poemele vor curge ca nişte dâre subţiri spre zorii salvatori
nu-i aşa că îţi lipsesc
la fel cum îmi lipseşti tu
când văd fiecare vers mutilat de aşteptare
ştiu
voiai să guşti echilibrul
şi nimic nu te va opri să atingi carnea acestui tot
îngrămădit în banalul ucigător
dar de aici
de la străveziul acestei clipe
şi până la foamea disperată
de a nu putea să îmbraci cu o mărime mai mult
pentru că sufletul tău vrea să rămână
într-o zonă confortabilă
nu e decât un pas
încearcă să ghiceşti cum scriu când te văd
ca pe un punct minuscul
într-un plan virtual
şi ştiu că îţi croieşti viaţa
cu altcineva
încearcă să asculţi tastele cum se mişcă haotic
într-o linişte aproape mortală
ce folos
nu-i aşa
timpul şterge urmele oricărei iubiri
e ca şi cum nu a fost
spune-i inimii tale
spune-i inimii mele
dacă ai curaj

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stând pe marginea Lunii

Ascultam cerul,
stând pe marginea lunii,
în serile când gândurile îmi porniseră în lume,
eram picătură de om în inimia ta,
umbra mea fulgera
cerul în amiezi de floare,
fulger cu o mie de braţe.
Primul val adună stelele în cupola naltă
a nopţii ;
Dumnezeu era stea în centrul focului,
scria cu scântei, vestindu-şi soarele
de sub tălpile mele.

Fără tine eram un cerc subţire de lumină,
cu tălpile însângerate trăgeam un cântec singuratic
să pornesc timpul pe cerul răsturnat;
te aud, te privesc, nu mă vezi,
îţi aud vocea tremurândă umblând
într-un cuvânt subţire de lumină:
... esc...
Oh, ce iubire am visat!

poezie de Camelia Opriţa (22 februarie 2009)
Adăugat de Maria Elenia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele

Cu buzele tale tandre mă vei umezi la noapte
Ale mele pleoape mi le vei umbri cu trupul tău
Sculptat de un mare maestru în arte
Trăirile mele mă vor marca prin tine
Mă-ntorc în amintirea noastră-n doi
Ce mă aduce prin lumina din pădurea gurii tale
O plăcere nesăbuită mă vindecă de tine, de orgolii cretine
Devin statuie în cerul gurii tale
Şi-am să plesnesc din ceară, ca un fluture-n desert
Sau poate ca o ploaie aşezată pe san, pe sfârcurile aburind de atâta dragoste.
Prin fumul gurii tale ma-ntorc în eden
Culeg din pomul vietii si al cunoaşterii roadele-ţi
Mă-ntorc iubite valuri, descântec, univers
Te-mbiu pe tine-n pagini, iubit mereu să-mi fi
Eu stăpână gurii tale, templu nedeschis.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierde-te pe tine însuţi

Pierde-te pe tine însuţi
pierde-te-n această iubire.
Când te vei pierde-n această iubire,
vei afla totul.

Pierde-te pe tine însuţi,
pierde-te pe tine însuţi.
Nu te teme de această pierdere,
te vei ridica din colb
şi vei îmbrăţişa cerurile fără hotare.

Pierde-te pe tine însuţi,
pierde-te pe tine însuţi.
Evadează din forma pământească,
acest corp este un lanţ
şi tu eşti prizonierul.
Sparge zidul închisorii
şi păşeşte dincolo ca un prinţ.

Pierde-te pe tine însuţi,
pierde-te la picioarele gloriosului Rege.
Când te te vei pierde înaintea Regelui
Vei deveni Regele.

Pierde-te pe tine însuţi,
pierde-te pe tine însuţi.
Evadează din norul negru
care te-învăluie.
Astfel, vei vedea lumina ta proprie,
strălucitoare ca luna plină de pe cer.

Acum, intră-n acea linişte.
Acesta este cel mai sigur drum
de a te elibera...

La urma urmei, ce-i viaţa ta? –
Nimic, în afara de străduinţa de a fi cineva,
Nimic, doar o fugă permanentă de propria tăcere.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

Mi-e teamă, ştii?
Paşii greşiţi şchiopătează azi,
Îi vezi?
Au urma ta pe talpă
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi strivesc chipul
Când păşesc...

Mi-e teamă, ştii?
Mâinile mele au degete triste,
Le vezi?
Au mirosul tău pe vârfuri;
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit parfumul
Când le strâng....

Mi-e teamă, ştii?
Ochii mici au genele răsfirate,
Le vezi?
Au suflul tău pe pleoape
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi şterg urma
Când clipesc....

Mi-e teamă, ştii?
Vocea are urma ta pe buze,
O auzi?
Are praf de dor pe nuanţe
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit melodia
Când o gâtui...

Mi-e teamă, ştii?
Sufletul meu are goluri din tine,
Îl vezi?
Are vis şi distanţă pe margini
Şi mi-e teamă
Să nu te-alung
Când mi-l caut...

Mi-e teamă.
Ştii?

poezie de Gabriela Chişcari (14 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!