Sa uit

Am ieşit pe câmpul cu flori
Să-mi pierd părerile de rău,
Dar vântul mi-a trezit fiori
Şi-am resimţit sărutul tău.
Atâta patimă am strâns
Din mângâierea vântului,
Că ziua-ntreaga eu am plâns,
Dorind să dau pustiului,
Tot ce-am simţit în mine ieri.
Să uit şi patimi şi iubiri
Şi să recad în lungi tăceri,
Fără dureri, fără simţiri.

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pleca! ...

Vrei lânga mine să rămâi,
Să-mi faci din pieptu-ţi căpătâi?!
Să uit de al tristeţii gând,
Nu mai pleca nicicând, nicicând!
Să-mi fie sufletul senin,
Nu doar o cupă cu venin.
Să mă trezesc sperând, dorind,
Să ard, cu patimă iubind.
Să mă privesc în ochii tăi,
În care tremură văpăi.
Să uit trecutu-mi făcut scrum,
Nu mai pleca nicicum, nicicum!
Spre tine să mă-ntorc râzând
Când ţi-aud glasul implorând:
Eu voi rămane! Tu rămâi,
Să-mi fi iubirea mea dintâi?!
Şi-am să îţi spun cu glas domol,
Fără s-amân, fără ocol,
Cu ochii larg deschişi visând:
Nu mai pleca nicicând, nicicând!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îmbrăcat oceanul

Din cioburi
şi din marea cu gust de aguridă,
din soare,
pământ,
păduri şi
flori de păpădie,
am încropit scânteia ce-am scos-o din firidă,
să-mi lumineze viaţa,
îndrumător
să-mi fie.

Din nori
fără de apă uscaţi pe portativ,
din cer
fără de-albastru şi
ploaie
fără plâns,
am meşterit tablou cu margini fără tiv,
l-am strâns în pumn
şi
într-un colţ de suflet mi l-am pus.

Din vreascuri
şi nuiele,
din spini şi mărăcini,
am împletit
coroană,
coroană-mpărătească,
am îmbrăcat oceanul în pomi
cu rădăcini,
m-am răsădit în suflet
cu sufletul
să crească.

Din soare fără raze
şi
lună fără casă,
din pomi fără de sevă
şi
flori fără petale,
am croşetat dantelă,
maramă de crăiasă,
am strâns-o în privire
şi
mi-am făcut-o cale.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce-ar fi viaţa fără amintiri?
Şi sufletul fără iubiri?
Ce-ar fi gura fără vorbiri?
Şi trupul viu fără simţ şi simţiri?
Ce-ar fi omul fără harul divin?
Un robot viu, pustiit de tot ce-i sublim.

poezie de Valeria Mahok (9 noiembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta vara (poezie în grai bănăţean)

Atâta vară am dă strâns
În pumnii mei atât dă goi
Sâmt seru supt atâta plâns
Scoboare, s-ogene în noi...

Atâta vară pringe glas
Şî satu lacom o înghice,
Şelaină vara fără şeas
Ascunge umbre prăsăgice...

Mă caltă vara sub tălpoane,
Nişi soarilii n-ostăneşce,
O sâmt în mine cum gorgoane
Ş-atâta umbră prăsăgeşce..

Atâta vara aş dăspringe
Sămne dă foc îs prăstă tot,
Şî vara toată mă cupringe,
M-aş lăpada dă ea, nu pot...

Atâta vara arge şeasu,
Pierdut dă mine la hotar
Dân soare îm aprind limpaşu
Noptî pierduce in zădar!

Atâta vară-am strâns şî dau
Dau multă lumii dă mă are
Şî noapcea mă aşceaptă-o iau
În braţă, lăpădat dă soare...

poezie de Sergiu Boian
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut

arse buzele mi s-au strâns încleştate
preţul unei clipe s-a concetrat în mâini
durerea a devenit ascuţită
timpul picura cu încetinitorul gândurile mele
o picătură de ploaie a cazut şi mi-a zdrobit arsura
sărutul a venit
când
priveam cu ochii din mine, aşteptarea
m-am sufocat, dar am simţit că tot aerul din lume
intră-n mine
nu o să uit
acela a fost primul sărut

poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire întemniţată

Iubite, fără mângâierea ta sunt tristă
Şi fără al tău surâs ce în inimă mi-a rămas,
Iar sufletul îmi jeleşte şi n-are batistă,
De atâta plâns, rămânând fără glas.
Iubite, mi-am trimis gândul către tine,
Zburând adiat de vânt ca o pasăre călătoare,
Să te ajungă din urmă, să te aducă la mine,
Căci dorul îmi sfâşie inima, iar sufletul mă doare.
Iubite, fără tine nu mai sunt ca o stâncă,
Sunt ca şi cerul înnorat, ca şi marea agitată,
Fără tine, rana din suflet mi-e tot mai adâncă,
Iar inima-mi bolnavă tânjeşte să fie vindecată.
Iubite, te aştept şi azi, sperând c-ai să te-ntorci,
Să-mi redai fericirea, să zâmbesc ca altădată,
Ca un trandafir să înfloresc, sărutându-ţi buzele dulci,
Să nu mai plâng, căci fără tine iubirea-mi zace-ntemniţată...

poezie de Daciana Lazăr (13 noiembrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea iertării (2)

A venit spre mine surâzând,
Într-o zi în care doar durerea
Înflorea cu lacrimi peste gând,
Fără să zărească mângâierea.

Eu îl priveam cu îndoială:
Cine era?... De ce mă căuta?
E timpul pentru socoteală?
Sau al meu înger care mă certa.

Venise numai pentru mine,
Şi cu o voce dulce îmi spunea:
-În suflet ai numai ruine,
Tu singură îţi faci inima grea.

M-a dus apoi cu gingăşie
Înspre un crâng în curcubeude flori,
În care-un tril de ciocârlie,
Se auzea din cerul fără nori.

Şi m-a rugat să uit necazul,
Ce duce sufletul în negru hău,
Întunecând ades obrazul,
Pe care curg părerile de rău.

Mi-a arătat drumul uitării,
Şi o grădină-n care Dumnezeu
Lăsase doar floarea iertării,
Ca s-o culeagă cei cu suflet greu.

Am sărutat uşor petala
Şi-am înălţat ochii spre cer
Să-i mulţumesc pentru zicala,
Că-n tot şi-n toate, stă cuvântul SPER...

poezie de Dorina Omota din Când tăcerile dor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse

Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în faţa Ta.
Aş vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din fiinţa mea.

Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
Să mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc şi văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.

Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzleţe şi neînţelese.
Nici în mine să sădeşti un dor, să mă dori
În freamăt şi-n cuvinte nespuse.

Nu mai vreau doar sa te vreau
Şi-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ţi fiu trunchi şi tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înfloreşte din mine.

Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
Să mă însoţeşti doar prin vise.
Prin nopţi şi prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare

Am învăţat să tremur...
Noaptea când fumez o ţigară cu fereastra deschisă
Sau dimineaţa când cobor dintre plapumele calde
Când nu simt căldură-n juru-mi, tremur,
Uitând cine sunt eu şi cine eşti tu,
Doar atunci pot să te uit.
Te scot din mintea mea fără să vreau
Şi mă gândesc cum fac să-mi fie iarăşi cald
De-aş putea...
Aş sta la soare tot anul
Pe plajă... la mare...
Şi-aş înota-n adâncuri să pot uita din nou
Cine sunt eu şi cine eşti tu
De-aş putea...
Aş vrea să-mi crească aripi sub piele
Să pot fi sus mereu
Să nu m-atingi nici tu, suflet rău, ce parcă-mi vrei pieirea
Şi n-aş zbura în jurul tău...
Aş vrea să zbor deasupra casei mele
S-arunc cu praf de zâne...

Am învăţat s-alerg...
Aseară când citeam din tine
Regăsind frânturi din mine
Am fugit în Uitare,
Mi-am ales cele mai groase piei
Şi-am pornit la drum prin viscole şi ploi.
Vântul mi-a înFrânt aripile,
Iar pe mâini au început să-mi crească spini.
Plânsul meu a devenit ecou.
Am vrut să-mi smulg ochii
Delirul îmi spunea că ei sunt de vină pentru tot.
Inima mea începuse să aibă crustă
Fiecare suflu părând cel final.
Nu găseam nimic...
Nu te vedeam uitare!
Plânsul meu a devenit cuţit
Îmi sfâşiam vise, credinţe, iubiri
Imaginea ta devenea tot mai grea.

M-am dezgolit...

Inima-mi intră într-un tic-tac
Dinţii au început să-mi crape,
Iar carnea mi s-a înnegrit
Tremurau toate...
Şi-am ajuns la poartă, Uitare
Iar vântul tău mi-a încetinit aleanul
Şi n-am intrat, am stat şi am privit...
Mii de ochi goi mă chemau la tine.
Părtaşii tăi erau ca pomul roditor ce nu mai are roade,
Ca o femeie stearpă.

Şi n-am mai vrut să intru.

Am vrut să-mi fie iarăşi cald
Drumul Înapoi am început să-l caut
Neştiind ce-am devenit.

Aseară când citeam din tine
Regăsind frânturi din mine.

Am străbătut aşa lungi căi ale sufletului meu.

poezie de Roxana Maria Neacsa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta vară-am strâns ...

Atâta vară-am strâns în suflet
Şi-atâta soare-am în priviri,
Că pot să sorb al tău răsuflet,
Chiar rătăcit prin amintiri.

Atâta vară-am strâns în minte,
Că zece ierni n-ar fi de-ajuns,
S-alunge dorul meu fierbinte,
Nestăvilit, de nepătruns.

Atâta vară-am strâns în palme,
Că pot din vara-mi să îţi dau,
Doar zilele ce-adastă calme;
În rest, pe toate eu le iau...

Atâta vară-am strâns în mine
Că mă aştept să prindă glas,
Ori să ţâşnească din retine,
În al solstiţiului ceas.

poezie de Mihaela Banu (21 iunie 2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi...

Dă-mi azi, sensul vieţii mele,
Dă-mi un gând de dor purtat,
Dă-mi cununa mea de stele,
Dă-mi iubirea ce-am uitat.

Dă-mi duioasa mângâiere,
Dă-mi în palme dulce-alint,
Dă-mi a ochilor sclipire,
Dă-mi şoapte de mărgărit.

Dă-mi a vieţii mele rost,
Dă-mi sărutul tău cu sete,
Dă-mi din viaţa fără cost,
Dă-mi surâsuri alegrete.

Dă-mi din taine neştiute,
Dă-mi atingerea de mână,
Dă-mi din ochi pe cele vrute,
Dă-mi ceva ce-o să rămână.

Dă-mi azi zborul spre visare,
Dă-mi norii ce scriu pe gânduri,
Dă-mi acea iubire mare,
Dă-mi-o scrisă printre rânduri.

Dă-mi senin în vise albe,
Dă-mi a braţelor iubire,
Dă-mi sărutul florii dalbe,
Dă-mi tărâm spre nemurire.

Da-mi somnul pe braţul lumii,
Dă-mi sclipire-n loc de lacrimi,
Dă-mi lumina cald-a lunii,
Dă-mi iubirea fără patimi.

Dă-mi speranţa către mâine,
Dă-mi iubirea ce-am sperat,
Dă-mi lumina care vine,
Dă-mi din toate, am meritat.

Dă-mi să pot să dau la toţi,
Dă-mi iubirea Ta Celestă,
Dă-mi să las şi la nepoţi,
Dă-mi ce tot nu se contestă.

Dă-mi cărări de viaţă lungă
Dă-mi din bunătatea Ta,
Dă-mi iubire să-mi ajungă,
Dă-mi, de Tine n-oi uita.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeli, schimbări şi ajutor

Fac asta din dorinţă,
O fac din neputinţă,
Căci sunt o simplă fiinţă
Ce simte suferinţă.

Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt că merg în jos,
Şi-o fac mai dureros.

Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puţine
Şi frica nu mai vine.

Şi aud că vrei să-mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunţ la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.

Dar n-am vrut să fie-aşa,
N-am vrut să uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a mă schimba.

Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simţit.

Am greşit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe uşă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.

Şi-acum când ştiu unde greşesc,
Acum când ştiu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu să te găsesc.

Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Şi-ncep să simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.

Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul conştiinţei...

Doamne, te-am sfidat atât de mult,
Cum sfidează tămâia dracii fără de astâmpăr,
Crâmpeiul tinereţii mele atât a priceput,
Timp bântuit patetic
De jocul adrenalinei dezmăţate.
Dar nu te-ai răzbunat pe mine,
Ca scorpionii aţâţaţi de nedreptate,
Aşa cum poate ar fi trebuit,
Ci mai trezit latent din zăpăceala ateistă,
Ridicându-mi vectorii conştiinţei,
Din starea amorţită şi stupidă,
Ca să pricep sensul vieţii înţelepte,
Fericirea spirituală,
Fără meteahnă, fără ispită.

Doamne, acum îţi mulţumesc!
M-ai deşteptat la timp...
Chiar şi în al nouălea ceas
Pentru mine nu-i prea târziu,
Ajută-mă să te iubesc,
Aşa cum Tu pe mine mă iubeşti,
Raiul Tău e tot ce-mi doresc.

Deşi nu te-am văzut decât în vise,
Doamne, eu te-am simţit mereu aproape.
Crezând în Tine, ştiu că-mi va fi bine,
Divinitatea ta fără egal pe nimeni n-a trădat,
Să se afle şi de la mine.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocluzie

Când sunt atât de multe ţărmuri şi urmele de paşi le şterge marea
Mă rog în taină sorilor de gânduri să ne strivească cu lumină zarea
Şi peste goliciuni de şoapte, unde prea multe inimi odihnesc
Tăcerile de ieri se fac uitate şi clipe sub apus ne întregesc.
Ne ţinem şi de sete şi de umbră când dogoresc ispite peste noi
Şi ne hrănim pe rând cu răsărituri, la adăpost de zgomot şi nevoi.
Când se-nteţesc atâtea graiuri mute şi flori de câmp pe suflet înverzesc
Mă pierd unde nu-i glas de mângâiere şi tot la tine-n piept mă regăsesc.
Ne ţinem şi de scut sub vrajba lumii când rugăciunea parcă ne înalţă
Şi strâns în pumnii mici de primăvară, un singur Cer muşcă din viaţă.
Suntem un tot, o dulce frenezie, puţin din Har, puţin din moarte
Ne suntem efemer şi veşnicie, unde-i un amalgam firesc de zi şi noapte.
Când ascultăm orgoliile surde ne-am rătăci şi-am îngropa ce-am fost.
Dar ne iubim. Şi fără doar şi poate, fără iubire n-avem nici un rost...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul tău

Sărutul tău pe tâmpla-mi caldă
Aşterne surâzând uimirea,
Şi face din noi doi doar unul
Ce-şi cântă-n taină fericirea.

Aleg să mă răsfeţi cu gândul
Că numai noi suntem sub soare,
Doar noi cunoaştem adevărul
Şi a iubirii abandonare.

Respir adânc al tău sărut
Mi-e sufletul plin de culoare,
Uit timpul, dar nicicând nu uit
Să dau iubirii chip de floare.

De roză dulce şi suavă
Frumoasă ca şi gândul meu,
O strâng în braţe - ea oftează,
Şi aştept cu dor sărutul tău.

poezie de Dana Bărzoiu (16 iunie 2012)
Adăugat de Dana Bărzoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dau coroană de regină

Sunt regină într-un palat
Fără uşă fără pat,
Fără sentimente fine
Fără rege lângă mine.
.........................................
Sunt regină într-un timp
Unde nu există un zid,
Să mă adăpostească bine
De tot răul care vine.
Vreau să dau coroana mea
Oricui vrea ca să o ia,
Şi să fiu sclavă aş vrea
Unui negustor sărac
Fără uşă fără pat.
Dar să aibă atâta iubire
Cât să o împartă cu mine.

poezie de Georgescu Elena (9 februarie 2020)
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi

În colţul ochiului mă-nţeapă
O lacrimă pe care-ncerc s-o strâng,
Dar nu m-ascultă şi îmi scapă,
Şi-am început încet... să plâng...

Amară, dulce ori sărată,
O altă amintire s-a mai strâns
În lacrima fierbinte şi nevinovată,
Dar a alunecat... şi iar am plâns...

Am strâns în ea povestea mea nespusă,
Trăirile mi-au dat în clocot
Pentru iubirea mea apusă
Şi-am început să plâng... în hohot...

Nu meriţi lacrimile mele
Şi nici măcar prin gând să-mi treci,
Am să visez şi-am să călătoresc prin stele,
Tu să rămâi acolo unde-ai vrut să pleci...

Ai prăduit comoara sufletului meu,
Ai irosit emoţiile ce s-au strâns,
Te roagă să te ierte Dumnezeu
Că doar m-ai folosit... şi-am plâns...

poezie de Florentina Mitrică (27 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii futuriste

rănile trecutului nu s-au cicatrizat
dar ce bine că este cosmică iubire
cu stelele nopţii m-am armonizat
încât luminile să-mi râdă în privire.

uit să ţin socoteala lucrurilor triste
mă agăţ de raze ca de-un suprem extaz
descarc în poezie emoţii futuriste
sunt floarea târzie pe-a cerului pervaz.

credinţa în Hristos vreau să se dezvolte
speranţa şi nădejdea e tot ce mi-a rămas
regret că am trăit cutremure, revolte
şi-am deranjat lumina cu urletul din glas.

din câmpul amintirilor am strâns recolte
azi lupt cu moartea, înfrântă nu mă las.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să mă uit

Oh, a murit Primăvara, de mine să uit aş vrea,
Să mă uit aş vrea în braţele unei fericite coline,
Acolo unde nici vântul puternic nu se mai vrea,
Decât fugarnică umbră travestită în nai.

Mi-am promis un măr ionatan să-mi bată în inimă,
Cu marea aproape şi ea, popor fumegând a oglinzi,
Scoici adunate cu perle-n visare-i, prin sânge-i,
Ah, de mine aş vrea să mă pierd, a murit Primăvara!

Ah, a murit Primăvara, aş vrea să mă uit roşu teribil,
Vers bine scris, verbe zburânde, lacrime leneşe,
Boare de suspin tandru de fină, de mine să uit aş vrea,
Să mă uit întunericului tău de pe buze, verde aş vrea!

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ape limpezi

Sărutul tău e-atingerea divină
Ce mângâie o floare de cais
Cu lacrima din roua cristalină
În care se reflectă lumi de vis.

E-aroma ce se simte-n adiere
Când vântul se alintă printre flori
În serile în care-i o plăcere
Tăcerea-n triluri de privighetori.

Sărutul tău, în dulcea-mbrăţişare,
E cântec, e-ncântare, e fior,
E visul dintr-un vis, e renunţare
La tot ce, dintr-odat', e-amăgitor.

Te înfăşor în braţe şi, uşor,
Mă pierd în ape limpezi, de izvor.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!