Apus de inima

cuvintele tale încearcă s-ajungă
la inima mea
şi ploaia şi vântul pereţii îi freacă
şi ea devine prea grea...
un cutremur o zguduie crunt, un picur de apă
o loveşte cu sete,
o floare o mângâie blând.
viaţa, speranţa se bat să pătrundă
prin sufletul meu
sau prin gând...
la inimă se grăbesc să ajungă
să stea
soarele, luna, pământul şi tu
cum tu inchizi ochii... se stinge şi ea...

poezie de Marian Senchiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

E vineri şi stau pălind
Sub frunza de pin, jălind,
Cu ochii cerul cuprind,
Slove pe braţe-i întind.

Bucium sună tânguios,
Zguduie codrul nervos,
Îmi adună gând umbros
De pe muşchiul crud, ploios.

Scriu cu foşnetul de ploi,
Cu flori de cireş altoi,
Cu lumina din zăvoi,
Pe al vieţii albe foi.

Plouă în sufletul mut,
Inima e grea, de lut
Sprijinită de abis
Îmi vorbeşte de un vis.

Lupii urlă, câinii bat,
Zorile s-au aşezat,
Vântul şuieră turbat,
Scoate râsul la mezat.

Printre ramuri, delirând
Se agaţă-n griul gând,
Luna se stinge, urlând,
În căuş, roua prinzând.

poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem liturgic

îmi exprim trăirea în poem liturgic
nobilul soare mă mângâie pe tâmple
de săptămâni aştept extazul demiurgic
în viaţa mea minuni să se întâmple.

umblu desculţă strâng rouă pe picioare
mireasma ierbii să-mi pătrundă în sânge
izvoarele credinţei îmi umplu ulcioare
un fel de agheasmă ce flăcări le stinge.

în mijlocul naturii mă simt în altar
soarele îmi ascultă confesiunea
undeva pe-o stea am un avatar
îmi îndeplineşte destinul, misiunea.

speranţa din mine are trupul vânjos
topeşte în raze sentimentul grunjos.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom fi o stea

Pădure grea de triluri, mi-e sufletul o floare
În timp ce tot mai tainic mă adâncesc în vis...
Încătuşate doruri pulsează-nvingătoare
Cărând clepsidra vieţii prin porţi de Paradis.
Din ţărm în ţărm se-nalţă corole de lumină,
Se-adună precum cerbii hoinari prin preerii;
Cascade de liane sclipsesc sub luna plină
Când dragostea devine un tril de ciorcârlii...
Aici va fi o vară-mbrăcată-n curcubeie,
Vor fi grădini de astre ieşind din viaţa mea,
Va fi-un amurg de basme cu blânde alizee,
Sfinţiţi de frumuseţe, vom fi aici o stea!

poezie de Cristian Petru Balan (5 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpie

Pe câmpia întinsă, rănită de sete
Te văd alergând cu ochii în lacrimi
Prin vântul albastru ce-ţi bate în plete
Şi cu umerii goi zdrobindu-se-n patimi

Te-ndrepţi către locul unde viaţa pândeşte -
Cameleon al vremii, pelerinaj distins -
Nu priveşti, doar alergi şi inima gândeşte
Rostind prin culoare că trăieşti într-un vis

Tu vezi că o umbră cade-n curmeziş -
Te întrebi ce durere în tine se zbate
Câmpia devine însângerat suiş
Sufletul ţi-a luat-o înainte, în noapte

Nu e durerea ta, chiar de ţi-e inima grea
Sângele-ţi arde, focul continuu nu se mai stinge
Te zbaţi, te lupţi, să strigi ai vrea
Dar setea se-ntinde, câmpia o linge

Să plece durerea îmbâcsită din rană,
Să nu se mai vadă lacrima culorii
Primită e viaţa, parcă, de pomană
Tu urci în câmpie cărându-ţi fiorii

Departe e vârful, norii se văd
Albiţi de lumină, îmbrăcaţi în scântei
Urci - după tine roşietic prăpăd
Şi răni ce le faci fără să vrei

Acolo, departe, e loc pentru viaţă,
E loc pentru tine şi sufletul tău
Sparge,-ncălzeşte blocul de gheaţă!
Şi câmpia va bea, vindecată mereu.

poezie de Nicolae Ler din Despre zile, nopţi, trecere... transcrieri din Cartea Sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioara

Cum păşeşte nederanjând pământul
şi ochii-i mângâie oricare floare,
e doar un fir de iarbă visătoare
şi-n părul pieptănat îi suflă vântul

E muză pentru versul poeziei
şi-a ei mireasmă ce o lăsa-n urmă,
trezeşte viaţa ce vrea să apună
şi sângele e-n pragul nebuniei

Cum păşeşte nederanjând pământul
şi-n hainele mulate se ascunde,
trece lăsând în urmă doruri crude
şi un scenariu plăsmuieşte gândul

O doresc poftele ascunse în cai,
privindu-i coapsele cu părţi fecunde
şi caii stau ascunşi te miri pe unde,
se aud cum pufăie prin florile de mai

Cum păşeşte nederanjând pământul,
Soarele şi Luna mor de dorul ei.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp cerul aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp pământul aşteaptă

soarele străluceşte cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, aşteptarea, tăcerea
eu sunt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti

Eşti tot ce cuprinde universul!
Eşti Pământul pe care îmi merg paşii!
Eşti Luna călăuzitoare!
Eşti Soarele ce-mi mângâie chipul!
Eşti apa ce-mi stinge setea!
Eşti râu ce curge prin mine!
Eşti munte ce mă ridică la culmi!
Esti TU, pretutindeni!

Vocea ta - muzica sufletului meu,
Mâinile tale – răsfăţul trupului,
Gura ta - setea buzelor,
Dulceaţa stupului.

poezie de Maria Nagy
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nor din praf de stele

Doamne stiu că ţi -am greşit
Fă-mă stea în noaptea grea
Mă las purtata-n voia ta
Norii grei asupra mea au năvălit

Fără tine sufletul mi-e ne-mplinit
Un nor din praf de stele
Un uragan ce s-a pornit
Ploaia să mă topească-n ele
Iertare-mi cer necontenit

Greşeală c-am iubit neîncetat
Visul pe care mi l-ai dat curat
Pământul soarele si vântul turbat
Greşeala mea-i de neiertat

Ridica-mă tu cu putere
La norii ce s-au supărat
Să îi împrăştii cu iubire
Să fiu acum mai cumpătat

Să întâlnesc soarele când doarme
Luna noaptea când îl îngrijeşte
Luceafărul luminând cu arome
Până -n zori când ne încălzeşte

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când luna pare veştedă şi grea

obloanele se-nchid la miezul nopţii
când luna pare veştedă şi grea
iar ea
se ţine de o margine de stea
cu ochiul aţintit în buza porţii

foşneşte primăvara prin poteci
când luna pare veştedă şi grea
dar ea
se-apasă de pe marginea de stea
cu fruntea şi cu buzele ei reci

nici urşii nu-şi mai caută bârlog
când luna pare veştedă şi grea
spre ea
se-aruncă de pe-o margine de stea
acelaşi dumnezeu, mut şi olog

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-mi rup din buze

Privesc la tine, dragul meu,
Şi-mi rup din buze zâmbetul amar
Să treacă blând pe gura ta, iubite,
Cu adierea vântului hoinar.
Cu-acest sărut doresc să-nchizi
O Lună albă, în ochii tăi de cobalt,
Ce-mi sunt dulceaţa clipelor de-acum,
Pline de dragoste, şi multă aşteptare.
Privesc la tine cu sufletul deschis,
Din el am tot făcut poteci şi poduri,
Să te primesc în mine ceas de ceas
Cu toate ploile din umeri şi din paşi.
În mine vreau să strâng tot ce aduni
Să pot gusta cu ochii cerul şi privirea
O altă lume ce te strânge azi în ea
Cu Soarele ce mă doreşte... singură şi tristă.
Îmi rup din buze zâmbetul amar
Să treacă blând pe gura ta... şi astăzi
Să te sărute cu-adevărul scos din fire
În care ţin iubirea mea, şi dorul ce te strigă.
Din mine rup fărâme de tăceri
Din buze las să cadă lacrimi şi suspine
Cu toate mă aşez în faţa ta prin gând
Să mă adormi când simţi a mea durere.
Să mă adormi cât ţine viaţa
De nu m-adună Luna din poteci
Să mă ridice într-o noapte pentru tine
Să mă trezesc a doua zi pe perna ta.
Să mă adormi, de nu ajung la tine,
Cu gândul şi cu a ta inimă de înger
Să nu simt paşii Timpului prin mine
Trecând fără sărutul şi îmbrăţişarea ta.
Să nu mă sape Timpul ca şi plugul
Să nu îmbătrânesc în dor şi aşteptări
Să nu mă treacă Soarele şi Luna
În lumea drepţilor... cu zâmbetul amar.

poezie de Adelina Cojocaru (26 februarie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de aprilie

Floare de aprilie
Firavă şi blândă, ai ales să-mi fii
Dar de nuntă.
Acum faci parte din inima mea.
Eşti lumină solară
Şi vrajă de stea.
Eşti cântecul primăverii
Şi ploaia de muguri ce se închină
La substanţa divină.
Eşti râul ce curge zglobiu
Prin sufletul meu generos şi pustiu.
Eu sunt buchetul de maci
Peste care cu buzele calci,
Ca pe poteci de azur.
Sunt Soarele tău de acum!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bată vântul

Bată vântul cât de tare,
Nu se stinge mândrul soare!
Bată vântul cât o vrea,
Nu se stinge nici o stea!
Bată vântul fără milă,
Nu se stinge-a mea lumină!
Bată vântul furios,
Nu mai dă soarele jos!

poezie clasică de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce culorile te privesc de aproape...

Să cânte ploaia peste noi! Să cânte.
O simt goală, cântă–ntr–una.
De braţul ei luna se ţine.
Cântec te strig, cântec ai nume.

Să cânte păsările în noi! Să zboare.
Ultimul tren răstoarnă stele aprinse.
Miroase a foşnet de iarbă în palme
Când râde cu toată gura cuvântul.

Să cânte pereţii când se trezeşte tăcerea! Să audă.
La atingerea ta lumina zâmbeşte,
Tremură, respiră cu ochii limpezi.
Din trupul tău viaţa – mi citeşte!

Să cânte frumosul înainte de gând! Să vină.
Ar crede că glonţul aleargă să – şi soarbă cadenţa.
Verbe conjugate în iubire, cântec în mine.
La tine în plete o literă îşi îmbracă nuanţa.

Să cânte nisipul în iarba crudă! Să spună.
Penelul se bucură, ninge mărunt.
Ciorchini de castani cu vise în braţe
Mă mângâie verde, mă mângâie blând.

cântec, versuri de David Ionel Romulus (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâie oridecâteori ai ocazia. Mângâie prin sentimente, mângâie prin gânduri, mângâie prin privire, mângâie prin cuvinte, mângâie prin atingere. Mângâie vieţile tuturor oamenilor care pătrund în realitatea ta. Poţi provoca oricând o bucurie doar printr-o mângâiere de Suflet.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Frunze de rugină aruncate-n vânt.

Trist i-afară, cu nori ca de plumb
Şi vântul azvârle o ploaie haină;
Sufletul meu e ca o floare străină.
În zări îndepărtate ţipete de corb se-aud.

Prin covoarele de frunze nu se-aude al greierilor cânt.

Şi soarele ca un june palid strălucind,
Pe cerul cel albastru ca o panseluţă
El îşi aruncă ultima rază călduţă
Spre pământul îngălbenind.

E toamnă, sufletele se deschid,
Precum a nufărului dulce floare
Când e primăvară sau când citind O tristă sau veche scrisoare.

E toamnă! Frunze de rugină aruncate-n vânt,
Prin frunziş nu se-aude al greierilor cânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii albaştri ai ploii

car dragostea cu sacoşa prin ploaie
mi-e dragă ploaia şi cuvintele ei sărate
într-o zi, am vrut să-i pictez ochii ei albaştrii
dar ploaia era, iubito, prea departe,
nu i-am putut vedea
ochii albaştri ai ploii
iubito, unde sunt ascunşi ochii ploii în noapte?
când îi vei ştii sufletul, îi vei picta, spuneai,
geniul s-a strecurat printre degetele-i mate
iubito, acestea sunt visele mele înaripate
le-am furat de la Dumnezeu, ţi le dau pe toate
l-am văzut dansând odată prin ploaie
ca o lumină uriaşă şi, din ceasul acela,
l-am închis definitiv în inima mea
ploua acvamarin şi eram gol ca o vitrină
era timpul să mor, iubito,
undeva, lângă mine un orb picta
ceea ce numai simţurile lui puteau să vadă
sufletul şi ochii albaştrii ai ploii
doar nebunul cufundat în veşnicia tăcerii
înnebunise de atâta iubire.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcit prin mine

Ţi-ai rătăcit inima în sufletul meu,
ca un călător pierdut prin labirinturi nepătrunse.
Te simţi absent, dar eşti acasă,
în adăpostul fiinţei mele.
Iţi sunt călăuză prin gândurile tale,
pe care le simt cu fiecare suflare.
Iţi mângâi umbletul prin potecile mele
sărutându-ţi umbrele răsfirate prin părul meu.
Ţi-ai rătăcit inima în sufletul meu,
ca un drumeţ flămând cu traista uşoară.
Iţi întind palmele pline de iubire
şi-ţi hrănesc buzele arse de atâtea lacrimi.
Aseaza-te pe inima mea
şi adoarme-ţi temerile în ochii mei.
Iţi veghez liniştea în toate anotimpurile tale

poezie de Emilia Mariam (12 noiembrie 2004)
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Când se lasă roua, de cu zori
Şi-altă zi senină se-ntrevede,
Ochii tăi răsar ca două flori
Într-un colţ de iarbă veşnic verde.

Dacă vântul suflă la amiază
Aducând toţi norii mai aproape,
Ochii tăi înlăcrimaţi veghează
Peste munţi, păduri şi peste ape.

Când pământul stă o clipă-n loc
Şi se-aude zvon de bucurie,
Ochii tăi, ca frunzele de soc
Se lipesc de braţe numai mie.

Iar spre seară, când în albu-i var
Blând spoieşte luna toţi pereţii,
Ochii tăi - două grămezi de jar -
Vor s-aprindă zorii dimineţii.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primavara cu iubire-n suflet

Şi iată ca s-a înlănţuit
primăvara care râde
topită în culori de flori,
purtate de vântul blând
cu focuri roşii şi flăcări
multicolore pline de iubire,
iar sufletul omului devine
curat prin spovedanie
ş-apoi ploaia face dragostea
de înger cu atingerea ei fierbinte
şi vine sărutul tău ca un fulger.

poezie de Eugenia Calancea (23 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie in luna lui Martie

Dimpotrivă, cerul nu era clar,
cerul era plin de nori gri,
şi ploaia cădea pe asfalt, infernal,
Mânjind cu noroi, cum se joacă copii.

Pereţii liniştiţi dormeau adânc
şi ploaia ploua în luna lui Martie,
Şi noi, doi amanţi, stam la rând
aşteptând să ne iubim prin mansarde.

Oamenii? Ploaia? Strigai
c-o să te plouă pe aripi.
Desenele de cretă, Lorelai,
mie-mi plouau în suflet, nu pe aripi.

Nu-i nimic. Stăteam prin mansarde
Şi ne iubeam, cu aripi, infernal,
Şi ploaia ploua în luna lui Martie,
Din cer acoperit de nori, nu clar.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!