Amintire de vara

In satul bunicilor
intunericul miroase a cai in adormire
a rumegat de vite
si a struguri dati in parga,
a regina noptii aplecata pe sub geamuri mici.

Acolo, in zori e racoare,
treci prin lanuri cu porumb inalt
intinzandu-si lungi plete de fecioara
cu rodul mustind ademenitor.
Un scaldat in roua diminetii
vindeca de descantec, de dor si
de tristete.

Soarele rasare cu bucurie
in satul bunicilor.
Copii ies devreme, isi scot
capul de dupa fusta mamei
si chipul ei zambeste
si se apleaca cu drag la
ochii mici si umezi, sa-i sarute.

Ziua e lunga in satul lor, campul e intins
si-i banuiesti marginile tivite cu
cicoare,
Viile de-alaturi gem de roade in pomi,
sanatate si vin in boabe.

Pe-o coasta, camasi colorate
picteaza, ritmic, coasa in carari rotunde
mirosind a fan in devenire.
Dealul presara tufe de muri uriasi
ce cheama la cules.

Si-i seara iar, cu cina fierbinte
cu toti ai casei in jurul mesei,
cu bunicul, tatal si fiul la cinste,
bunica, mama si fiica roind in jurul lor.
Si mai e un leagan, un nuc si-o sura,
caruta cu caii desprinsi,
mai e galeata cu lapte cald muls abia,
mai e oboseala unei zile de vara
spalata cu apa dulce
din fantana casei.

Din varf de deal, vechea cetate
vegheaza la linistea
satului bunicilor, in noapte.
Si anii trec, gutuii isi vor rodi la fel,
in asteptare iernii.

Generatii vor trece, amintirile vor fi
oale si ulcele in cimitirul satului.
Cerul se va roti in fel si chip
cu stele etalate adanc,
visele vor mirosi a regina noptii
si a balegar de pe drumul tarii.
Noi, prietene, noi vom fi fiind
fotografii ingalbenite, inramate
cu drag de bunici, in satul lor de departe de lume...

poezie de Rada Rancu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisori din eternitate

De acum, aşteptăm să ne aducă,
‘Nea Poştaşul,
Scrisori din eternitate, scrise
De mame,
De bunici şi alte neamuri adormite,
De cei a căror cădere au săvârşit
Pentru glie,
De tineri, de copii nenăscuţi
Scrise pe foiţe de aburi,
Împodobite cu miresme de lauri...

Încet-încet, se mută în cimitir satul,
Nu vor mai fi fete mari care s-aştepte
Scrisori de la iubiţii lor plecaţi în armată,
Sau copii să meargă la scăldat la Sâi...,
Iar toamna la şcoală,
Căci, nu vor mai fi nici dascăli.
Nu vor mai rămâne
Nici capre, nici ciobani să le pască...

Încet-încet, se mută în cimitir satul,
Într-o tăcere surdă
Sau în muzica fanfarei de la Uda,
Cântată de o bandă înregistrată,
Trompetiştii uitând s-o mai cante,
Îmbolnăviţi de boala somnului cel veşnic...

În faţa unui pluton de execuţie
E satul, în care ne-am născut,
Condamnat la moarte veşnică...

Încet-încet, ne vom scrie singuri,
Noi, nouă înşine,
Scrisori din eternitate....

poezie de Daniela Achim Harabagiu din O altă dimensiune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadru

Singur
Calatoresti adesea
Prin vant si ploi
Mai des prin vremuri de furtuna

E noapte
E e frig si e tarziu
In camp deschis
Tresare luna

Stele,
De zapada se astern
In graba
Si prin ograda

Un iepure
In varf de deal
Priveste
Cam nedumerit, doar satul

In timp parca
A amortit
Dar nu,
Caci e doar umbra

Bunicul,
Apare pe prispa
Si se indreapta pe carare
Grabit si apasat de ani, sa inchida usa

Dupa un timp
Ultima lumina
Spune satului
Noapte buna

Iepurele,
Disparuse in culcusul lui
Lasand in urma lui
Simpaticele-i urme

Luna
Implineste cadrul mirific
Al noptii
Scaldata in lumina

Mai ramane
Un singur lucru
De spus!?...
A da!... somn usor si noapte buna

poezie de Florea Nicolae din Iarna (3 august 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revenire

Satul meu bătrân, satul meu cuminte.
Din nou revin la tine şi sufletul mi-e plin
De o iubire curată şi fierbinte.
Sărut pământul pe care m-am născut.
Îţi mulţumesc cu drag, căci ca un părinte m-ai crescut
Şi mă aştepţi mereu pe al casei mele prag.
Când stau cu fraţii mei la masă şi un pahar de vin închin
Şi gust dintr-un fagure de miere,
Atunci viaţa îmi pare un vis sublim.
Satul meu frumos cu văi, dealuri şi coline,
Tu eşti ca soarele care luminează ziua care vine.

poezie de Vladimir Potlog (5 septembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu de lângă Prut

- Prutule, cu apă lină,
Curgi pe la mine în grădină.
Murmurând printre vâlcele,
Ducând dorurile mele.

Aşa-i dat de Dumnezeu,
Treci pe lângă satul meu.
Ţi-ai făcut o trecătoare
Printre stânci, printre izvoare.

Curge apa Prutului
Prin grădina raiului.
Printre florile de câmp,
Pe o palmă de pământ.

De pe bolta cerului
Îngeraşii Domnului
Zi şi noapte stau la strajă,
Satul nostru îl veghează.

Mierla, cucul, pitpalacul
Cântă de răsună satul.
Ciripesc cu drag şi dor
Corul păsărelilor.

Nu există un loc mai sfânt
Ca acesta, pe pământ!
Căci e binecuvântat,
De la Dumnezeu lăsat.

Satul meu de lângă Prut
Niciodată n-am să-l uit.
A intrat în nemurire
Cu-a sa frumoasă denumire.

Văratic e satul care
N-are-n lume asemănare.
Mă mândresc c-anume aici
S-au născut şi-ai mei bunici.

Iar mie mi-au dat povaţă:
Aici să trăiesc o viaţă.
N-o să plec, că m-am jurat
Să rămân la mine-n sat!

poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asteptare

Azi trenul iar trece prin gara cea trista,
Grivei a rupt lantul... prin curte alearga,
O mama batrana, tresare pe prispa,
Asteapta copilul din lumea cea larga.

Batista cea alba, al iubirii stindard,
Flutura intr-una in nucul batran,
Iar ochii ei negri privesc peste gard,
Si vreme de ceasuri acolo-i raman.

Copacii pe cale ii par toti copii,
Ce vin fiecare la mamele lor,
Doar tu dragul mamei... de ce nu mai vii?
Ma sting in suspine, de dor o sa mor!

Ii cad lacrimi calde in praful din drum,
Si-o raza de soare sclipeste in tina,
E-aproape de seara, tarziu e de-acum,
Dar poate ca maine copilu-o sa vina?!

Se trec anotimpuri peste satul uitat,
Grivei a murit... e-ngropat in gradina,
Suiera trenul... mama tresare, bolnava in pat,
Poate ca astazi copilu-o sa vina?!

Se trec anotimpuri si mama-a trecut,
Doar nucul batran strajuieste-n ograda,
In gara cea trista, in lacrimi coboara, copilul tacut,
Vrea ultima data pe mama s-o vada.

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (25 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară de vară, mă duceam, ca elev aflat în vacanţă, la bunica, la ţară, în satul Cot. Îmi amintesc cum porneam din zori la cules de plante medicinale, pe care, pe înserat, le aduceam la şcoală. Doamne, ce şcoală mare şi frumoasă şi curată era acolo, în satul ăla mărunt, din Basarabia! Tot acolo, timp de două luni de zile, împreună cu verii mei, păşteam caii şi vacile, ne jucam de-a "Radio Romania" şi "Radio-Bucureşti".

Iurie Darie în Formula As (1999)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lacrima noptii

Din lacrima noptii, zorii se nasc
In boabe de roua, in cuiburi de flori,
Pe aripi de fluturi se raspandesc
In zarile limpezi iesite din nori.

Carari de lumina, zori ai sperantei
Izvorati din neguri, muguri de vis,
Neagra plamada crescuta din noapte,
Scaldata in roua…etern paradis.

Din lacrima noptii se naste iubirea
Ce-mbraca pamantul in suflet duios,
Carari de lumina se-ndreapta spre tine,
Nu-ntoarce privirea, traieste frumos!

poezie de Livia Bataiosu
Adăugat de the night
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

Au trecut anii peste noi, străino...
Şi, deşi credem că te-am cunoscut,
Azi, realizez c-a fost doar timp pierdut.
"Du-te", tu, fiind, iar eu fiind "vino"...

Au trecut anii, şi-au trecut degeaba,
Cu investiţii ce nu-şi aveau rostul.
Au trecut ani, pe lângă noi frumosul...
Din noi, rămânând doar cocioaba.

Au trecut ani, lăsându-ne pustii
Şi vor mai trece şi-alţii, din păcate...
Vor trece peste răni nevindecate
Şi nu ne vom putea adăposti...

Vor trece ani punându-ne în faţă,
Tot ce a prins, urât, viaţa din noi...
Vor trece ani, aruncând la gunoi,
Tot ce am investit fără speranţă!

Vor trece ani şi nu va mai conta,
Nici cine-a fost străinul şi nici prostul.
Vor trece ani şi îşi vor cere costul.
Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (19 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa bunicilor

Fiecare îşi aminteşte casa bunicilor,
caii cu ochii calzi
şi-acele capete de copii
ce încremeneau în poveşti,
aidoma frigului lângă astre.
Fiecare îşi aminteşte
acei oameni bătrâni,
ce vorbeau până noaptea târziu
despre viaţa lor,
toată ţărâna acestui veac
o purtau în spate
cu războaie cu tot,
toată ţărâna acestui veac
o aveau în cuvânt.
Fiecare îşi aminteşte casa bunicilor,
acel făiniş de eresuri
ce se strecura noapte de noapte
sub felinare,
acei bătrâni tăcuţi
ce veneau de departe
cu hainele bocnă de ger,
se scuturau de zăpadă la uşă
şi călcau prin casă atât de încet,
de teamă
să nu tulbure cu pasul
chipul vreunei zâne,
ce coborâse odată cu ei
din poveşti.

poezie de Valeriu Armeanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul morţilor

Spală-te cu apa ne'ncepută
Cum spun vrăjitoarele şi mitul.
Haidem la poarta satului
Să privim cum arde Răsăritul.

A trecut un ceas de când cucoşii
Şi-au strigat voioasele alarme.
Muncitorii toţi s-au dus în câmpuri,
Numai satul morţilor mai doarme...

Oare nu ştiau să le vestească
Ora de miraj când arde zarea?
Hai cu mine-n satul morţilor,
Să strigăm pe uliţi deşteptarea...

Poate s-or trezi şi muncitorii
Zăvorâţi în cel din urmă sat:
Să-şi dezmorţească braţele
Cari de-atâtea veri n-au mai lucrat.

Ei şi-au lăsat pământurile
Mâini străine să le samene,
Mâini străine să le secere,
Norii să le ude-n trecere,
Şi să le usuce vânturile...

De ce doarme satul morţilor?
Pentru ce pe uliţele lui
Nimeni nu vesteşte bucuria
Gloriilor răsăritului?...

Hai cu mine-n satul morţilor
Să strigăm pe uliţi amândoi,
Să surâdem crucilor, căci mâine
Ne-or muta acolo şi pe noi...

Ne vor rămânea pământurile:
Mâini străine să le samene,
Mâini străine să le secere,
Norii să le ude-n trecere,
Şi să le usuce vânturile.

poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi sub destin

De nu plecam din satul meu
prin lumea largă, păcătoasă,
nu dam de mult amar şi greu
Şi sigur mi-ai fi fost mireasă.

Aveam trăsură cu doi cai,
o curte mare şi o casă:
o, fata mea cu păr bălai
şi-acum de tine-mi pasă!

Mergea la târguri uneori
să facem bani pe vite,
vindeam legume, lapte, flori
şi câte şi mai câte...

Mergeam la coasă, adunat,
pe luncă prin zăvoi...
nu mai duceam dorul de sat
şi-aveam copii şi noi.

La sărbători mergeam mereu
cu toţi la joc, la hora mare,
sau făceam rugi la Dumnezeu
şi aprindem o lumânare...

Dar uite că n-a fost să fie;
n-am dat de cel trifoi cu patru foi,
cu caii nu mă duc la fierărie
şi satul nostru plânge după noi!

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă pentru satul românesc

Opinca, în a morţii adormire,
Îşi plânge neamul, ţarina, iubirea,
Visează anii lungi de fericire
Când n-o-ngropase-n verbe nemurirea.

Acum e portul numai o poveste
Pe portativ de stele şi de dor...
S-au risipit cuvintele pe creste...
Români făr' de iubire de popor.

Pe o colină, cânt de dor şi jale,
Un tulnic şi un clopot se-nfrăţesc,
În satul românesc e sărbătoare
Grâne de vatra pâinii glăsuiesc.

Cu flori la pălărie trec flăcăi,
Desculţi, cosaşi, s-au înfrăţit cu glia,
Un dulce vânt trecând prin munţi şi văi.
A renăscut din moarte România!

Pe ii, Isus, din sângele vărsat
Ce s-a prelins pe cruce, spre iertare,
Maci şi bujori şi stele a pictat,
Spre a aprinde dragostea-n osoare.

E ceru-n noi, de dragoste, senin,
Şi inima de pace glăsuieşte.
Nu e uşoară viaţa la străin!
Mai bine se trăieşte româneşte!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

Satul meu - gură de rai,
Satul meu - cuib de dor.
Eşti un picior de plai,
Eu sunt al tău mândru fecior.

Viaţa e grea, e şi uşoară,
Satul meu - meleag sfânt.
Dar când mă întorc la tine iară,
Îmi pare că m-am născut din nou pe pământ.

Vremea trece, vremea vine.
Sunt cărunt şi eu deja.
Dar tu, satul meu, veşnic tânăr vei rămâne,
Prin tine tânăr şi eu voi rămânea.

poezie de Vladimir Potlog (23 mai 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeagule

pentru că nu te-ai gândit
la moarte
când ţi-ai făcut casa în vârf de deal
vei fi bănuit de nesăbuinţă
că dintre zidurile strânse
greu te vor scoate
între scânduri fiind
vei auzi glasuri ce acuză
că ai fost visător între stele,
îţi vor afla datorii şi pricini
copiii rătăciţi şi pe cei nenăscuţi,
câinii pe lanţ vor tăcea
dar ei nu vor avea linişte
până nu vor spune că ai fost de pripas
cu iubiri pierdute sub colbul de lună,
faptele bune se vor şterge,
nu vei fi singur te vor însoţi
norii din priviri mohorâte,
bocitoarele în cuvinte sărace te vor spăla,
ca nişte
becaţe la marginea drumului
ce scormonesc iarba,
ei vor da de pomană straiele tale
să nu te uite satul,
peste pânza albă când te vor trece
vor ca tu cuminte
să mergi în constelaţii
unde nici răsărit nici noapte
nu vei cunoaşte.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În satul cu troiţe

am strâns multe impresii în satul cu troiţe
oameni prietenoşi întâlniţi la tot pasul
cu zâmbet pe faţă în obraji cu gropiţe
m-au făcut fericită mi-au îndulcit popasul.

în satul liniştit doar câinii mai latră
să vestească solii care bat la poartă
miroase toată zarea a pâine pe vatră
şi lumea-i împăcată cu rurala soartă.

la margine de drum cresc tufe de măceşe
zâmbesc coapte în soare îmbie trecătorii
cu gust dulce acrişor cu miasme alese
dau energie sângelui- cântece pulsatorii.

în satul cu troiţe creşte credinţa mea
alături de prieteni şi de sublimă stea.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire cu satul strămoşesc

Întâlnirea mea cu satul strămoşesc
I-a fiului cu mama sa cea bună,
O parte dintr-o patrie străbună,
Pe care ne-ntrerupt o regăsesc.

Aci, simt echilibrul strămoşesc
Cu anii ce-n imagini se adună,
Cu oamenii şi locuri împreună,
Din nou copilăria o trăiesc.

În poarta casei văd copilăria,
Cu farmecul nespus din acei ani,
În ochii mamei mele, bucuria.

Văd şirul lung de plopi şi de castani,
Simt permanenţa vieşii, trăinicia,
În strămoşeasca vatră de ţărani...

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

Convoaiele de cară, nici nu mai trec pe deal,
Vâlcenii ce duc mere le cară-n limuzine
La pieţele Craiovei prin satul meu natal,
Din care nu mai pleacă azi oameni spre uzine.

Din satul meu natal toţi tinerii plecară.
Poeţii săi cei mulţi s-au risipit ca norii;
La lilieci, pe rând şi cei bătrâni se cară,
Doar cerul e acelaşi... şi stelele şi sorii!

Spre sat, destul de des, îmi trimit gândul-
Acolo, copilăria mi-a rămas!
Şi am s-o caut, până-mi vine rândul
Să plec în moarte, din ultimul popas!

Şi-acela eu aş vrea să fie- satul -
În care am văzut lumina zilei,
În luna lui Gustar, când treieratul
Era în toi. Amin! Pun punct idilei.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitirul din cer

Satul meu carne de tun
pentru cei de la oraş
viitorul la ce-i bun
când trecutul este laş

Pentru cei de la oraş
vaci atât bune de muls
sufletul un fel de caş
dintre stele iată smuls

Vacă atât bună de muls
viitorul la ce-i bun
când prezentul n-are puls
satul meu carne de tun

Pentru cei de nicăieri
nu cânţi doinele le zbieri

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (23 august 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu în seară

Când soarele apune
Şi luna e pe boltă
Soarta mi se opune,
Şi mă tot revoltă.

Din gară, în zare
Satul meu se vede,
Norocul îmi pare,
Din nou că se pierde.

De pe deal aleargă
O lumină pală,
Sufletu'-mi dezleagă
O problemă clară.

Dar tu eşti departe
Cu gândul la mine,
Viaţa ne desparte
Şi nu ne este bine.

Din gură amarul
Mi-l strig totdeauna
Satul meu e mărul,
Din cuget, cu luna.

poezie de Mihai Pintilii (22 noiembrie 2012)
Adăugat de Mihai Pitilii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primavara moarta

Tacere mocneste sub aripi de veac,
Sub stinse cuvinte, pe buze desarte,
Scrisori ravasite de-un dor fara leac
Si-o frica de lungi asteptari si de moarte.

Copacul ce plange la marginea lumii,
Crestat are-n talpi suspinul dintai
Si-i leagana plansul in brate nebunii,
Si-i picura stele pe vechi capatai.

O aripa franta sub pasii de lemn
Isi striga din urma pierdut zburator,
Iar urme carunte, supuse la-ndemn
Ar vrea sa se-ntoarca din caile lor.

Dar zarea-i tot muta si tot neatinsa,
Si nu mai e timp de-o alta minune,
Sub pleoapa albastra, de ganduri aprinsa
Chemari tot mai albe incep sa rasune.

Poveste pe-un colt de pamant mazgalita,
A vis mirosind, si-a toamna, si-a viata
Coboara in palme supusa, soptita,
Se-aduna-n lumina de umbre si-ngheata.

poezie de Maria Marinela Circiumaru
Adăugat de Carolina Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!