Bătrâneţile unui băiat cuminte

Tocmai eu puteam să nu fiu adolescent imposibil?
Am dat cu jula, şi-am fumat, am spart vase de sânge
cu lopeţile de la bărci eşuate
Am făcut caterincă de ţipetele fufelor din Floreasca
Eu am pus capcane la pisicile de casă, capcane abile
la stihuri şi vrajă,
Am avut tupeul să nu mă plictisesc niciodată
de telenovela celor 'jdemii de trăiri

Pe baba la care stăteam cu chirie nu eu am trimis-o la azil,
În lift, nu eu am scrijelit măscările acelea cu "Steaua"
Aş fi putut să am un cont baban în bancă. Aş fi putut
avea un mic palat
Cu dispreţ am adunat piramide de bancnote
doar în dreptul notelor de plată,
Mi-am tatuat corpul cu gâfâieli, alinturi, pornografii
Prăvălie din negură şi nebulozităţi din cine ştie ce adânc...

Am fost un copil-problemă
Falangele mi le-am plimbat între satâr şi butuc,
pletele-mi vâlvoi visau să-nfăşoare coloane fără sfârşit
să fie scăldate în miros de Tobago, de frunze de palmieri şi fildeşi
Podul palmelor mi l-am albit bătând ritmuri tropicale
Hălăduind pe coclauri am fost copilul-problemă, spălăcit,
al dorinţei de a nu mai fi aşa, al deznădejdii c-am fost.
Ocolit de toţi, în loggia unui rictus, am dat "paste"
la telenovela celor 'jdemii de trăiri irosite.

parodie de Constantin Ardeleanu, după Traian T. Coşovei
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţile unui băiat cuminte

Şi eu am fost un băiat răutăcios de altădată.
Am fumat, am băut, am aruncat în geamuri de sânge
cu inimi sfărâmate, de piatră.
Am vorbit se rău genunchii fetelor din cartier-
Eu am pus laţuri la porumbei, lanţuri grele de fier
la cuvinte şi frumuseţi,
Am avut obrăznicia să-mi ascult până la capăt
povestea celor o mie şi una de vieţi.

Pe bătrâna proprietăreasă nu eu am împins-o pe scări.
Pe oglinda din lift nu eu am scris un cuvânt foarte mic.
Aş fi putut avea o inimă mare. Aş fi putut avea
un sânge pitic.

Cu pumnii am turnat doar grămezi de monezi
în telefoanele publice.
Mi-am uns trupul cu voci, respiraţii, surâsuri lubrice
venite din noapte şi ceaţă, din abisuri, din hău...

Am fost un copil rău.
Degetele mele au atins ceva neclar, între secure şi gâde,
părul meu blond a visat să fluture piramide-
să respire parfumuri de Trinidad, de ghirlande şi salbe.
Mâinile mi le-am ars la mirajul ţărilor calde.

Împrăştiat în lume am fost copil rău şi blond
al speranţei de-a fi, al disperării de-a fi fost.

Uitat de toţi, în mansarda unui surâs mi-am învăţat
povestea celor o mie şi una de nopţi pe de rost.

poezie de Traian T. Coşovei din Bătrâneţile unui băiat cuminte (1994)
Adăugat de Eduard Zalle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare?

Iertare-mi cer străinilor
Că nu i-am cunoscut pe toţi
Să le fac grâul pâinilor,
Să îi hrănesc; genii, netoţi.

Iertare-mi cer amicilor
Că nu le-am dat tot ce-am avut
Să fiu "eroul" clicilor;
C-am fost cu ei, cât am putut.

Iertare-mi cer iubitelor
Că nu le-am fost pururi rezervă
Să le ţin contul clipelor
De înşelări; pus de conservă.

Iertare-mi cer copiilor
Că într-o zi o să-i las singuri
Să le fiu contul miilor
De plăţi; la nebunii, la friguri.

Iertare-mi cer părinţilor
-Că nu-i mai am şi m-au avut-
Să-i pun în lumea sfinţilor;
Cât au muncit, cât s-au zbătut.

Iertare-mi cer perechii mele
Că nu i-am fost amant mereu
Să fie mândră-n toate cele;
Să fiu doar fulg, bogat, Thezeu.

Iertare-mi cer c-am fost destin,
Că n-am făcut ce au vrut alţii
Şi nu sfârşesc umil, meschin,
Neisprăvit... în lamentaţii!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metafizică

Sunt lacrima celor ce n-am putut fi
râsul celor ce am ales sa fiu
sunt dorul lucrurilor
pe care nu le-am uitat
şi uitarea celor
ce n-au vrut să mi se-ntâmple
nostalgia a ceea ce am fost
speranţa celor ce vreau sa devin
iubirea pentru tot ce pot simţi

Sunt clovnul - mai liber decât regele
stropul lui DUMNEZEU
picurat peste un petec de viaţă
crucea pe care o mângâi în fiecare zi
mâna întinsă cerşind mai multă lumină
sunt versul rostit în mijloc de iarmaroc
sfârşitul fericit al propriei mele poveşti

Sunt tot ce mi-a fost dat să fiu
dincolo de ceea ce
am dorit sa fiu
şi n-am putut fi

poezie de Alina Beatrice Chesca (21 iunie 2006)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă negativă

N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuţit!...

N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...

Dar n-am putut călători-mpreună...
Şi fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veveriţe-nspăimântate de furtună -
Furtuna primei noastre nopţi de primăvară!

Şi-atâta tot!... Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se ştie
În care timp şi-n care loc s-a petrecut!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie

Am pus visuri lângă vise,
Am făcut din noapte zi,
Iară viselor ucise
Le-am dat viaţă-n poezii.

Am pus viaţă în dorinţe,
Am trăit cu pasiune,
Am făcut din neputinţe
Lucruri rele sau mai bune.

Am iubit, am suferit,
Am cântat ori am tăcut,
Am mai scris, am mai citit,
Am zburdat, am mai zăcut.

Am privit ades în zare,
Alteori numai în gol
Şi-am tot pus o întrebare
Când sunt eu, când joc un rol?

Am zâmbit, am râs, am plâns,
Am fost bună sau mai rea
Şi în viaţa mea s-au strâns
Amintiri, pe undeva.

Am fost simplă, complicată,
Agitată sau mai calmă,
Uneori sofisticată,
Gospodin-am fost, ori doamnă

Am fost ploaie, curcubeu,
Renaşteam după furtună
Toate-am fost, dar am fost eu,
Toate astea împreună.

Am fost toate la un loc
Am zburat, m-am prăbuşit,
Am fost flacăra din foc,
Am fost, fiindcă am iubit.

Am iubit şi-am fost iubită,
Am visat şi-am fost visată,
Am rănit. am fost rănită,
Am fost mare-nvolburată.

Şi sfârşit şi început,
Şi tristeţe, bucurie,
Şi nimic şi tot ce am vrut,
Şi-am fost cuiva poezie.

Am fost rană sângerândă,
Am fost leacul unui om,
Şi sătulă şi flămândă,
Am fost floare, fruct în pom.

Am fost ciob şi nestemată,
Şi săracă şi boemă,
Am fost viaţă întâmplată
Şi din piatră şi din gemă.

Şi adesea temătoare
Mi-am zdrelit ades genunchii,
Şi-am rămas tot iubitoare
Când ţipam din toţi rărunchii.

Am fost soare, cer senin,
Am fost primăvară, toamnă,
Am fost miere sau venin,
Am fost toate, bag de seamă.

Ast-am fost, şi mai sunt încă,
Om cu bune şi cu rele,
Am fost val, am fost şi stâncă,
O femeie printre ele.

poezie de Florentina Mitrică (14 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

Drumul vieţii cu vorbe goale l-am pietruit şi cu desculţe palme şi-n spini
mi-am răstignit un gând
De cer mi-am legat un nod din minte ce-n el am pus o arcă, gândind că
nimic nu–i fără de sfârşit
La captul unei zile am pus o dimineaţă fără nici un răsărit şi-am pus
nelinişti cu cerul unui apus
Acum îmi beau otrava din paharul unei clipe care nu mai este, decât
o răvăşire vărsată în inima momentului, de mult trecut
Acolo, da, ai fost, o rază din nesfârşitul unui alt început şi clipa când tu mi-ai spus
nu trece dincolo de tine că te pierzi

Am răsucit căderile unui timp şi-am întors ceasul unei singure clipe, şi-atunci
s-au deschis toate cerurile dispre sfârşit
Din colţul unui ochi a căzut o lacrimă pe masa tăcerii unde împărţirea
a fost neegală şi totul s-a întors
Am întrebat o lume, şi o alta, si o alta, care demult au tot trecut şi ele au strigat
nimeni nu poate fi din nou, decăt ce-a fost
Atunci am cerut ca sufletul să-mi fie răstignit, pe-o ramură de spini

poezie de Viorel Muha (iunie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Articolul din Outside era cât de precis se putea date fiind circumstanţele, dar termenul de predare fusese prea strâns, derularea evenimentelor, incredibil de complexă, amintirile celor care supravieţuiseră, deformate de epuizare, lipsă de oxigen şi şoc. La un moment dat, în timpul documentării, am rugat trei alpinişti să povestească o întâmplare de sus, de pe vârf, la care luaserăm cu toţii parte, şi nu am putut să cădem de acord asupra unor aspecte importante, cum ar fi data, ce s-a vorbit sau cine a fost prezent. La câteva zile după ce articolul fusese trimis la tipar, mi-am dat seama că unele detalii erau greşite. Majoritatea erau inadvertenţe minore, de genul celor care apar inevitabil în articolele care trebuie să respecte un termen de predare, dar una dintre greşeli a fost de-a dreptul colosală şi i-a afectat puternic pe prietenii şi familia uneia dintre victime.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost

A fost să fie-aşa, ca niciodată,
făr' de sfârşit, poveste-ntr-o poveste,
doi ochi în ochi şi orice parte peste
o altă parte ne împreunată.

O regăsire-a porţilor celeste
într-un târziu de casă-ntunecată,
un alungat din rai şi-o alungată,
în raiul lor aşa cum nu mai este.

Ar fi putut mai mult de-atât să fie?
Mai multă nepostire-n nopţi de post?
O călcătură-n doi prin apa vie

mai liniştită-a traiului anost?
O şi mai potrivire, sine die?
Ce-ar fi putut să fie... cred c-a fost...

sonet de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balanţa cu un singur talger

Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut.
Păduri tropicale crescute printre coloanele
Unor temple în care nu m-am închinat,
Oceane de frunze
În care nu m-am lăsat îngropată,
Duşmani pe care nu i-am urât,
Săbii pe care am refuzat să le mânui,
Cuvinte pe care n-am învăţat să le ţip,
Trupuri pe care nu le-am iubit,
Fiare pe care nu le-am ucis,
Fluvii în care nu m-am înecat,
Răsărituri pe care n-am apucat să le văd,
Piscuri pe care n-am apucat să le urc,
Muzee amenajate în corola unor crini
Pe care nu i-am mirosit niciodată!
Toate vor avea dreptul să mă acuze.
Şi faptele mele, oricât de bune,
Nu vor reuşi să menţină un echilibru
Oricât de instabil,
Pentru că nu între bine şi rău
Va fi balanţa din urmă,
Ci între a fi fost şi a nu fi fost.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă singurătatea e ceva ce te atrage doar fragmentar, dacă nu îţi imaginezi întreaga ta viaţă trăită undeva cu totul şi cu totul izolat de oameni, atunci niciodată, cu niciun preţ, sub nicio formă, nu trebuie sa devii prea deştept. Dacă aş fi avut puţină înţelepciune şi instinct de conservare, acum aş fi fost mediocru, adică prost, şi aş fi putut avea o iubită. O familie. Un copil sau doi. Un câine. Un apartament de două camere cu chirie. Cu balcon. Aş fi urmat un program strict, întocmit de femeia mea, de dezalcoolizare, dezintoxicare şi depurificare. Aş fi mers la sală, iar cu băieţii aş fi avut voie la bere doar sâmbăta seară, de două ori pe lună. Aş fi avut job, mi-aş fi făcut credit la bancă pentru un apartament care să fie doar al nostru. Aş fi mers în vizită la soacră, i-aş fi dus un buchet frumos de flori. I-aş fi pupat mâna. I-aş fi dus crănţănele şoricarului soacrei. Aş fi fost atent să nu-l calc cu bocancul pe cap, sub masă. Aş fi ajutat-o să aducă farfuriile din bucătărie şi să pună masa pentru toată familia. Aş fi dat anunţ la ziar pentru a-i găsi şoricarului soacrei o şoricară cu care să facă şoricăruţi.

Cristina Nemerovschi în Pervertirea (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă

... şi dacă n-ar fi fost aşa să fie
cum s-a-ntâmplat nesigur între noi
ce-aş fi făcut cu toamna străvezie
din vara scufundată în noroi

şi dacă n-ar fi fost de sus să cadă
în toiul iernii umbrele de ploi
aş fi crezut că stai în ambuscadă
în primăvară care curge peste noi

şi dacă n-ar fi fost aşa cum este
şi ar fi fost aşa că nu mai eşti
aş fi putut eu oare trece peste
aceste anotimpuri din poveşti.?!

poezie de Iurie Osoianu (18 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei mai iubite

Ne-am întâlnit, c-aşa a fost datul sorţii,
Să ne iubim acum, în pragul morţii.
Să ne iubim, nu să mimăm iubirea,
Să ne iubim cu toată dăruirea.

Nu vreau să fiu un nou amant pe lista ta,
Căci asta n-aş putea-o suporta.
Şi vreau să-ţi fiu iubit până la moarte,
Un altfel de iubit, cu totul mai aparte.

Mulţi doresc ca-n astă vieţuire
Inima să-ţi fie plină de iubire.
Harul Domnului să-ţi fie dat,
Iertat să-ţi fie orice păcat.

Este dat omului ca să iubească
Mulţi ani, aşa ca să trăiască.
Asta e dorinţa orişicui
Pe care-n viaţă vrei să ţi-o impui.

În viaţă vreau să păstrez doar ce-i frumos
Să uiţi c-am fost din când în când gelos,
Că te-am iubit cu tot sufletul, ca un nebun
În voia sorţii am vrut să mă supun.

Din multele femei pe care le-am avut,
În tumultosul, dar tristul meu trecut,
Doar tu ai fost şi rămâi mereu
Iubirea sufletului meu.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplitatea iubirii

N-am fost bărbatul cel mai bun din lume,
Nici cel mai sfânt sau cel mai înţelept,
Nu am avut o măreţie anume,
Dar ţi-am dat toată inima din piept.

N-am posedat averi nenumărate,
Nici sânge nobil nu am moştenit,
Însă am stat cu tine zi şi noapte
Şi-am fost al tău odor nepreţuit.

N-am fost sortit să ţes frumos cuvinte
N-am perorat cu gând să te atrag,
Ci vorbele ce mi-au venit în minte
Eu ţi le-am spus mereu cu mare drag.

N-am fost un om de ştiinţă remarcabil
Nu am făcut nicio descoperire,
Însă am fost şi am rămas capabil
Să te-nconjor tot timpul cu iubire.

poezie de Octavian Cocoş (22 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

Am plecat mereu de-acasă,
M-am risipit peste tot molecule,
M-am pierdut din loc în loc sânge, globule...
Am o călătorie primejdioasă.

Am lăsat întâi părinţii,
Am lăsat oraşul copilăriei
Îndrumat de simţul datoriei...
Am început periplul suferinţii.

Am trecut, trecut din şcoli în şcoli,
M-am înbăiat timid adolescent,
M-am amorezat, am fost student,
Am umplut rafturi cu scris de mii şi mii de coli.

Am lăsat vise, am schimbat oraş, matur
M-am epuizat, poate m-am şi-nsurat
C-am avut timp de-aşa, m-am dedicat,
M-am replicat, printre copii am dat un tur.

Mi-am schimbat ţară dintr-o aventură,
Chiar două, una doar aşa de trambulină...
... Era un timp când nu se mai găsea benzină
Şi-am plecat... Ah doamne, ce mai tevatură!...

Am ajuns ajuns şi-am înotat oceanul prin văzduh,
M-am prosternat, m-am umilit -neimportant de-i pleonasm-
Am înţeles definitiv cum soarta-i un sarcasm...
Şi-am creat mult, aproape mi-am dat duh.

M-am reîntors, chiar dacă n-o mai recunosc, la ţară
Ce s-a omorât ea însăşi fără niciun rost
În preajma unui rece timp de post...
Şi iară n-am benzină şi-o să plec, mă reîntorc... afară.

Şi cât o să mai tot călătoresc, aşa pierdut în van, 'ntr-o doară?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penitenta

Am avut un mic Regret
Născut dintr-un mic Păcat;
Am găsit o cameră şi ne-am încuiat
Acolo-, n aerul umed şi întunecat.
" Regret mic, plângi," l-am îndemnat de multe ori,
" Păcat mic, roagă-te de Dumnezeu să mori,
Iar eu voi medita-n toţi anii viitori
La ceea ce-am făcut, neîncetat!"

Dar vai de planul meu pios –
Nu i-a fost dat să prindă viaţă neam!
Întunericul s-a topit de-îndată ce
Razele lunii au trecut prin geam!
Regretul mic n-a stors lacrimi amare,
Păcatul mic a refuzat să meargă la culcare –
Iar pentru-a sufletului meu salvare...
Mintea n-a acceptat să intre-n ham!

Aşa că n-am avut de-ales
Şi-am recitit afară pe verandă
Un roman sentimental, şi mi-am pus flori în păr
Să plac tipilor care trec pe stradă,
Şi: " Oare de ce nu-i văd trecând, pe cei tineri cu precădere? –
Fiindcă-am fost rea," şi-apoi, cu puţină de rău părere:
"Asta-i, trebuie să spun regretelor la revedere
Şi să mă mai distrez o perioadă!"

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicul respect...

Le păstrez veşnic respect,
Celor ce mi-au dat povaţă,
Nu mai am nici un regret,
Am trecut timid prin viaţă.

Aşternute-s peste noi,
Amintirile păstrate,
Anii tineri, anii noi,
Au plecat departe.

Anii cei trăiţi din plin,
Transformaţi în amintiri,
Descătuşatele trăiri.

Din toţi anii tinereţii,
Cu trăiri acuma arse,
Am trecut în cartea vieţii,
Nu mai clipele frumoase.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăpână şi străină...

Stăpână salcie îmi spune,
De-ai adunat în ochii tăi
Toţi nuferii pictaţi pe lume,
Oare azi ce-ai făcut cu ei?

Mi-ai dat cândva şi mie unul,
L-am aşezat pe infinit,
I-am pus un nume cum niciunul
N-a fost atât de mult iubit!

E-adevărat că într-o noapte
A vrut să vină să mi-l ia
O stea ce dănţuia în şoapte
Chiar peste-mpărăţia ta?

Tu frământai tăceri cu sete,
Privirile-ţi urcau spre cer
Iar steau-avea ca să îmbete
Tot universul de mister.

Eram plecată-n miazănoapte,
Aveam o cină de trecut,
Prea bună salcie, se poate
Să spui că nu m-ai cunoscut?

În tine-am pus nectar şi miere,
Din scorburi mi-am făcut brăţări,
Le-am prins în suflet cu plăcere
De ce îmi ceri şi alte dări?

Tu ştii c-am stat în sfori legată
Tot căutând în gând ceva?
Speram să plece steaua-ndată
Dar tot mai sus ea strălucea...

Nmic sub soare nu e sigur,
Mi-am zis, cu gândul în ecou,
Dar deodat-un nufăr singur
Se arătă pe chipul meu.

Avea în ochi o zi senină
Iar albul plin de-nţepături,
Străină salcie, porţi vină
C-am ciugulit fărâmături...

Dar ştii, pe nufărul din mine
Stă scris cu litere de jar:
Nu vei găsi între ruine
Lumina din al vieţii far!

poezie de Gina Zaharia
Adăugat de Gina Zaharia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pom

Sunt ca un pom încercuit de ani
Şi nu pot să mă mişc de rădăcini,
Apăsător, de multele tulpini
Ce le-aş fi vrut un bulevard, castani.

M-am întins ramuri să fiu multe cuiburi
Şi-am pierdut tot ce-am adunat în frunze
Şi găurit mi-am vindecat din scorburi
Cu triluri... Timp mi-am încântat cu muze...

Şi florile m-au părăsit în fructe;
S-au dus seminţe, nemaiştiind de carne
Şi am rămas nins, golaş pe creste abrupte,
Tot nemişcat, nici vânt să nu răstoarne.

Am plâns cu sevă după putregaiuri,
De râs nu ştiu, că n-am fost mângâiat
Decât în vaiete de-un Pan, rapsod de naiuri...
Iar cer să zbor, adesea am implorat.

Mi-am făcut umbră singur şi-am şi dat
Şi nume-n coajă mi s-au scrijelit...
Poate-am iubit, ca şişul încrustat
Când s-a înfipt... şi drag mi-am altoit.

Câtă pădure-s mame, taţi căzuţi,
Fără o vorbă, doar mă legănând
Întrebător de pomu-are virtuţi...
Şi nu ştiu; vântul n-are niciun gând!...

Mă privesc singur oglindit în picuri
Din ploile ce m-au spălat, m-au făcut mare
Şi n-am alt dor decât să mor hârtie-n plicuri,
Împrăştiat scrisori din Lună, până-n Soare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am făcut o greşeală

Am făcut o greşeală
De neiertat;
Mi-am dat prea multă osteneală...
Răul altor-am răscumpărat.

Am făcut o greşeală
Neînchipuită;
M-am îndrăgostit până la boală...
Din mine-am rupt, m-am rupt, pentr-o iubită.

Am făcut o greşeală
Necalculată;
Am învăţat, am făcut, prea multă şcoală...
Nu ştiam c-aşa-i cariera ratată.

Am făcut o greşeală...
Ce naivitate;
Am crezut că prietenia-i reală...
N-am ştiut că-i doar o oportunitate.

Am făcut o greşeală
Capitală;
M-am înşelat că dreptatea-i universală
Şi m-au furat toţi... m-au lăsat cu mâna goală.

Am făcut o greşeală;
Multă sinceritate...
Mi-am făcut din ea credinţă falsă, ideală
Şi-am fost pedepsit la sânge, cu tenacitate.

Am făcut o greşeală...
Şi poate multe mii;
M-am dedicat, le-am învelit lumea-n poleială,
Am crezut că ce nasc, este ca mine... Am făcut copii.

Am făcut o greşeală
Ce-mi dă fiori de gheaţă;
N-am ştiut să mă reped, s-aleg, s-adun din îmbulzeală...
Am stat la urmă şi mi-am irosit, un impotent, (o) viaţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!