Ansamblu

Ce sunt în fond; cel ce gândeşte
Şi, când gând nu-i, suflet e doar
Ce plânge, râde, timp opreşte
Balanţa... în veşnic balansoar?!

Sau sunt un corp ce tot hrănesc
Din mult efort, cât am voinţa...
Un sclav, că-l ţin, nu prididesc
Convins c-aşa-mi câştig căinţa?!

Ori sunt pretenţia că sunt,
Un pictor ce dă sens culorii
Ce mi-o fac strai, când sunt veşmânt...
Un hazardat al întâmplării?!

Poate am şansa tot să fiu,
O raritate printre euri;
Un corp, cu suflet, gândul viu
Şi-un vis de noi... din vechi eseuri...?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudine

Am mintea-n rătăcirea de nestăpânit
În culoarele din stratul de inconştient.
N-am forţa concentrării pân' la infinit...
Naturii ce m-a înşelat, îi sunt petent.

Ţinutul nopţii naşte înspre zori de zi
Şi ziua nopţii-i mâinele-n spre ieri;
În vis e-amestec din ce-a fost, cu ce va fi,
Iar ziua-mi zboară-n gând spre nicăieri.

Sunt prins de iele şi de zânele abstracte
Şi Făt-Frumoşi se convertesc dragoni;
Nici nu cunosc ce-ascunde fiecare-n parte...
Mă lupt în virtual, fac parte din demoni.

E şirul nesfârşit de profunzimi murdare
P-ascuns învălmăşite-n ura dintre euri;
Totu-i răstălmăcit, de pururi, cu neclare...
Trăim pe bucăţele, nu-i o viaţă, sunt eseuri.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afizic

Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumuseţe
Pierdut în impoderabilitate,
Uşor, doar fum, delicateţe.

Nici fulg nu sunt, doar şir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.

Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ţine pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...

... Fără de paşi, tot o plutire,
Ce-o ţin, m-agăţ de ea, n-o las
Şi-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărtăşit Paşte

Din tot ce am umanitate
Mă vărs ca sfânt, ce iarăşi naşte
Să fie doar de bun, dreptate,
În fiecare zi... Un Paşte.

Din tot ce am dar, hărăzit
Mă dăruiesc cu ce-aş cunoaşte,
Să pot vă fi ceva iubit,
Ce-am mai ales, mai pur... Un Paşte.

Din tot ce mi-aş dori şi mie
Cu gând măcar c-aşa renaşte
Speranţa, vi-o împart vă fie
Jurându-mă... Un sol, de Paşte.

Din tot ce vă va înfrunta
Cu rău, ce riscă să se caşte,
Să mă simţiţi alăturea,
Prieten... Cel eternul, Paşte.

Din imn iubirii, în primăvară
De cânt din iazul plin de broaşte,
Mă spăl de orice gând să doară
Pe orice seamăn, cel simt... Paşte.

Din zborul greu, din primul zbor
Ce leagă cer cu sol rădaşte,
Sunt uşor suflet plin de dor
Şi eu, un stol... Ce v-aduc Paşte.

Din tot ce-a lăsat Creator
Cu tot, ce ura ar vrea să împroaşte,
Să nu uitaţi e trecător
C-un spirit cast... Anual Paşte.

Din poate un pic de îndoială
Ce tot mi-o înfrâng, că sunt şi moaşte,
Mă rog acum cu tot, sfială,
Mă iartă Doamne! O să cred... Paşte.

Din tot ce şi Hristos trăita
Şi a îndurat făr' să demaşte,
Să învăţaţi că rău, ispita
Se vindecă... Într-un iz de Paşte...

Din tot ce lume a tot iertat,
Înţelegerea de-a recunoaşte,
Mă luaţi zălog cât vă sunt leat,
Cum pe-un Iisus Hristos... De-un Paşte!

Reînviu, sunt viu într-atâtea aştre...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complexitate

E-o circulaţie prin mine, tot o limfă, un sânge,
sunt tranzitul din intestine,
un circuit electric fără baterii, nicio centrală
şi cât de mult eteric sunt cu gândul care râde, plânge...
sunt o minune care mă repar, eu mă fac bine
chiar dacă mă rănesc din dragoste sau dintr-o boală...

Sunt o splendoare şi nu-s singur, lumea-i plină
de salamandre ce infinit îşi dobândesc din laba amputată
şi dinţii-şi cresc mereu şi crocodilii şi delfinii
şi pomii înfrunzesc tot renăscând şi mucegaiu-i şi penicilină...
... Dar am în plus şi-o altă calitate; din muncă singur mă creez şi tot eu îmi fac plată
şi zbor, înot, sap în pământ, pe gheaţă alunec, călăresc... Sunt beduinii!

Am însă şi taboo-uri; primitiv mă port, mă războiesc civil
mai rău decât furnici, albine... nu-s mai presus de lei,
căci omor tot în jur, copii şi semeni de nu-mi sunt familii
chiar şi pe-ai mei... Iubesc nespus să-l am pe altu' umil,
să-l chinui să-i îndop abstractu-mi minţile spălate, propriile-mi idei...
Sunt doar o noţiune-n fond; tipare sunt şi geniul şi debilii!!!

Pe zi ce trece redescopăr c-aş fi-n fond de-o dezolantă de simplicitate
ce-o descâlcesc, dar superficial, nededicându-mă, pierzându-mă-n complexitate!
... În concluzie mă dau exemplu pentru că-mi asum o-ntreagă, neînţeleasă umanitate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a fir... a păr

Alunec, creştetul mi-e gară,
Sunt şine mii, lucioase, neîntrerupte...
Doar degetele fine, le-ar putea corupe,
Când le strecori, de-un gest... E cald afară!

Culori sunt câteva, dar multe tonuri,
- Miresme de asemeni, fără şir -
Sunt cum mătasea, din cocon cu galben fir
Încântător de moale, cu puteri oculte.

Sunt tot multiple, fine înţelesuri,
Pot fi şi simţ, protector, ornament,
Sunt şi o lipsă... de-am picat în faliment...
Sunt venerat, sau sursă de eresuri.

Încă nu eşti, şi-ţi sunt primordial,
O viaţă mă-ngrijeşti, te satisface,
Adesea singurul sunt, cel ce place...
Sunt un moştenitor de corp, un imortal!

Ca o înrămare de tablou, se poartă,
Îţi sunt, portretului, un rond de peisaj,
Mă aflu-ntr-un perpetuu, mlădios, picaj...
Eu sunt, sublimul PĂR, o operă de artă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definesc viaţă

Ce-o să mă coste lenea inerţiei!
Îmi pier timpul
cu ochi fixaţi aiurea,
neştiut de nimeni, doar îmi purtând securea
inconştient d-epuizarea avuţiei
abstracte,
partajată între două acte
fără a mi se indica nici anotimpul;
cât va dura plăcerea
fără a mi se cunoaşte în vreun fel vrerea.

Oare tu cum numeri...
şi ce-nseamnă folos?...
Al cui?...
Pe cine porţi pe umeri;
căci nu mi s-a propus
să iau ceva de sus, pe sus,
de ce sunt pus să modelez o scoarţă,
să scrijelesc cu-n cui
de os
ce sunt, în fond!...
... Lăsând deoparte mintea-mi hoaţă
ce pare fără limite de timp, un bond!?

Mă păcălesc -şi zic că sunt inteligent-
cu o himeră
denumită arbitrar,
se pare peste tot, mai bărbăteşte...
suflet;
un excipient,
un fel de sferă,
singurul ce clocoteşte
fără numerar,
imaterial... nici cel puţin un cuget.

Înseamnă că "sunt"... "lipsă",
şi nu sunt, sigur, dacă nu spun... sunt,
sau dacă m-aş piti-n pământ;
deci nu exist, în fapt...
nu sunt,
trăiesc în propriul gând,
sunt o eclipsă
într-o realitate de inapt
ce mi-o fac singur aşa-zisă...
o ideală, interzisă...

Oare
sunt eu
... sau e doar viaţa
ce-i floare
efemeră
iar eu "sunt" gheaţa,
un fond de Dumnezeu,
o topitură-n timp,
infinitate dintr-o eră;
s-asigur cărăuş... continuu
primăvăratec anotimp,
pe un traseu lipsit de rectiliniu.

Şi-n fond greşesc,
că nefiind... n-am cum nimic să definesc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Introspecţie

Mă uit la mine; mă iubesc
Aşa cum sunt, că ştiu că-s unic
Şi de n-o fac e grav, greşesc...
Riscând ura la toţi, teluric.

Mă iau bucată cu bucată
Mă răsucind; simţ analitic
Ce încă-l am din mamă, tată,
Cu educaţia-mi de critic.

N-am cum să fiu nemulţumit,
Că n-aş şti altul cum să fiu!
Din alţii-aş fi heteroclit...
Şi acum, oricum e prea târziu.

Şi nici nu ştiu care-s criterii
Recunoscute universal,
Chiar ştiind c-am multele materii
Ce-am destinate... material.

Mai dificil ar fi "ascunsul",
Ce poate nici eu nu-l cunosc...
Chiar zilnic dacă-i măsor pulsul,
Mi-adulmecând, eu, propriul mosc.

Mă plimb, în fond, cu trei persoane,
Că trup şi suflet nu-s totuna;
Când trup sunt bine, nu-s în toane,
Şi-a treia, mintea-i ca nebuna!

Ar fi normal să am un şef
Calculator, un eficace;
Descurcăreţ ca un gherghef,
Hotărâtor de cum se face.

Deci pân' la urmă-s aparenţă,
Atât cât sunt un fizic gol,
Ce lumea-i zice... existenţă;
Un trup, cu voturi într-un bol!

Mintea-mi, de-i zice "raţiunea",
N-o ştie nimeni de pe stradă;
Doar eu, de-i sunt accepţiunea
Şi ea la rându-i... de mi-e întreagă.

Rămâne, culmea, eu, ocultul
Nedemonstrat cu cifre-n legi;
Un suflet, un chibrit, tumultul,
Ce corp şi minte... nu-l dezlegi.

Pe rând le luând, întâi cu trupul,
E-un reprodus de-original;
Deci ca valoare nu-i el scumpul
Din ce-am... şi-i singurul letal!

Privind spre raţiune, minte,
Chiar de se pierde hardul-creier,
Poate lăsa veşnic aminte
La alţii; un cântec, nu pe greier!

Cu sufletu-i mai complicat,
Căci poţi să-l ai sau este lipsă...
Deci singurul neconfirmat
În viaţă... Poate fi-n eclipsă!

Şi-acum, oricum e mult mai simplu;
Prezenţa, faţa, nu se poartă...
Poţi fi-n eter, cu amprenta "nicku"
Ca avatar... de pus la poartă.

Mintea oricum nu mai e-n vogă
Căci nu e timp de ea, nu-i "divă";
E bine fără, crez în togă,
Zicând doar "Da"... fără împotrivă.

De suflet nu poţi să mă iei,
De n-ai şi tu şi nu se schimbă;
Cum mintea s-ar fura, ehei...
... Iar trup, s-ar dedubla-n oglindă!?!...

... Deci, pot spune că-s trup şi suflet
Şi dac-o spun, e că am minte...
Şi-o spun din corp, că am răsuflet
Şi sufletu-mi dă, cast... cuvinte.

Încerc de-o viaţă să fiu tot,
De-aceea mă iubesc cu-ardoare
Ce-n timp m-am străduit... Şi pot
Să fiu; vizibil, gând... şi-o floare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sunt eu oare pentru voi?

Ori sunt arcuşul pe vioară,
Ori mână pentru amândouă,
Ori numai cântecul ce zboară...
Sau doar urechea veşnic nouă
Ce se smereşte şi coboară
Să-asculte "cântecul" din "rouă",
În zorii tainici ce tot zboară...

Ori-un chimval dăruit vouă
Să-i stoarceţi lacrimi ce învioară
Sau mângâieri ce împresoară...
Sau poate-s "abur" ce înfioară
Într-o răscruce-a dimineţii
Apusul ce ne înfăşoară
Încă din zorii tinereţii...

Poate-s "pribeagul fără ţară",
Poate-s o epopee nouă,
Un dor neştiut, născut să piară,
Ori fir de iarbă ivit când plouă
Să-adie-n vânt şi-apoi să moară...
Sau doar chitara ruptă-n două
Pe izvorul apei de la moară...

Un "bun", la greu, abandonat,
Amic în umbră lepădat
Şi la uitare condamnat,
Sau poate "greu"-acomodat
În locul cel mai însemnat,
Cu nepăsarea ce-a prădat
Un "suflet viu", neconsemnat...

Poate-s o amintire vie
Născută din fotografie,
Sau dintr-o vie ironie
A tot ce-a fost cândva să fie
Şi-a tot ce n-a ştiut să se ştie...

Ce sunt?! Nu ştiţi, nici eu nu ştiu...
Dar ştiu că trebuie să fiu
Nu ce-mi doresc sau ce dorim...
Ci Viaţa Eternă în suflet viu,
Şi-acum, şi când ne despărţim...

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii, Diverse
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar chestiune de transfer de suflet

Mi-a răsărit din suflet azi, o zi
Şi-i o altă prima, dintre aproape patru sute
Ce se vor scurge inexorabil, ca şi alte multe,
Oricât aş fi de indiferent sau m-aş împotrivi.

Şi uite aşa, am suflet mai uşor,
Sunt tot mai cast, evlavios, mai bun
Pe-o alee, cu o singură ieşire, al meu drum...
Mă "duc" să-ndeplinesc, rol neştiut, sârguitor.

Noroc că am o consolare, insuficientă,
Că sunteţi toţi cu mine, în acelaşi "tren"...
Rămâne dac-aveţi bilet de clasa l-a, cu antren,
Sau sunteţi numai toleraţi de-un naş, aşa de experienţă.

Ce dificilă este alegerea, când nu-i niciuna
Şi orice ai face, sănătatea, banii-s stabilite
Printr-un ciudat rostogolit de zaruri azvârlite...
Ce dă oricum, doar două numere de combinat, totuna.

Sunt, tot, doar zeci şi unităţi d-un cont irefutabil,
Fac parte din mulţimi de ciclu-n dispariţii;
Încerc să pun lipici de dor şi drag din trup, prin repartiţii...
Oricum e perisabil şi sunt totuşi eu, helas, irepetabil.

În fond se spune, fiecare zi-i câştig
De exponat, mai mult sau mai puţin, prin etalare
În fund de raft sau la vedere, dintr-o întâmplare...
În rest, rămâne esenţial doar sufletul, pe care la plecare o să-l strig!

Şi o să-l strig şi o să-l strig şi o să-l strig şi o să-l strig şi o să-l strig...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ex-matriculat

Sunt doar un număr,
dar de zece,
un veşnic tânăr...
nimic nu trece;
sunt de invidiat,
un ex... matriculat.

Sunt cel mai cool
body-super,
veşnic în pull,
sex am reper...
Sunt cel mai căutat,
un ex... matriculat.

Sunt teanc de cash
-un business man-
veşnic în rush
să fac un ban.
Sunt as la pat,
un ex... matriculat.

Sunt un şarmant,
un top de stil
mereu galant
de-amor febril...
Sunt talentat,
un ex... matriculat.

Nu poţi alege altceva;
de vrei Adam şi s-o faci lată!
Te-aştept să mă ispiţi, Evaaa...
Pereche ex... matriculată!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar

Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora şi-a tuturor.

Sunt ca şi alţii, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor şi sunt un dor.

Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.

Sunt doar un om şi el e pom
Şi ea-i o floare, nu-i oricare,
Şi el e râu, curge spre vale,
Şi-aceeaşi piesă, râde, doare.

Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineaţa nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cont

Mă îndrept încet, vers şapte sute
De întortochieri, gând în cuvinte
Ce n-aveam loc 'n atâta minte
Ce-o ţin ostatică, de-s mute.

Şi am conştiinţa; puţin e
Şi cât sunt de neîndemânatec...
Tragic de taciturn, zănatec,
Satiric, melodram... orice.

E propria-mi eliberare
Şi cred că nu rănesc pe nimeni;
Doar masochişti ce sciu doar vineri
Trăind din supt de orişicare!?!

Tânjesc s-ating suflet pereche;
Doar unul doar şi îmi e-ndeajuns
De-l iau de mână-ntr-un pătruns...
Sau lume-o tragem de ureche?!

M-aş vrea suflând pe alte buze,
Uitat de somn pe piept în freamăt
Lâng-o veioză... Strigăt, geamăt
De-o dragoste în vid de muze.

Este şi-un fel de închinăciune
Către ai mei ce nu-i mai am
Sau ce-i ce-mi sunt, erau, iubeam,
Ori un sobor de plecăciune.

Aş vrea să fiu şi-un manifest
Că-s înrolat eu singur, unul
Să schimbe lumea rea cu bunul...
Măcar de-aş fi imbold de-un gest?!?

M-am tot înşiruit cuvinte
Aşa cum ştiu, un amator
De scris, de viaţă, de amor...
Mă vreau fuior, de-un vis cuminte...

... Un vers de-aducere, aminte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opis

Am inventariat
tot ce-am în anturaj;
poate evit previzibil derapaj
de deşănţat.

Am inventariat
profundu-mi "EU";
de sunt o karma plus sau derbedeu
ratat.

Am inventariat
planeta, mai departe,
să văd cum este lumea viselor deşarte...
Sunt contrariat.

Am inventariat
dacă şi Universul e ca noi;
nu-i nicio şansă, nici de aş trăi cât doi,
sunt blestemat.

Am inventariat
tot ce predecesorii în zadar au încercat
să-mi lase experienţă... M-am înfricoşat;
sunt un infim din inventar, cu viitorul expirat...

... V-aţi inventariat?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insistent

Când ai plecat, ai uitat izul de înapoi,
Atinsul pielii, toată buze înroşite
De atâta sânge, lavă caldă de amândoi
Şi atâta dor strigat în şoapte înăbuşite.

Te-ai prelins toată, din torente un şuvoi
Cu purul cald de lacrimă în sudoare....
Eşti doar un nume, nu romanul cu eroi,
Doar ai rămas parfumul dintr-o floare.

Mai umpli rama, se-aplecând încă pe scrin,
Ce-o ţin cu suflet, să nu cadă-n disperare
Şi-mi ţin doar gând de amintiri, le tăind spin...
Plutind din vise, înlăcrimate cât o mare.

Poate te întorci, cum valul din oceane,
Mai înspumată, într-un galeş de privire,
Să mă topesc printre genunchi-ţi în volane,
Ce i-am atins şi-i mai ating în amintire.

Sunt tot aici, scurs tot răvaşul de amor,
Doar loc să stai, pe timpu-mi ce încă-l mai am,
Făcut buchet, tot numai braţe, pline dor,
Portretul, veşnic, dinspre stradă, pus pe-un geam...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânii pământului

Îi vezi trecând, încet, tot mai încet, agale,
Fac paşii tot mai mici, c-au obosit făcând.
Nici nu privesc, absenţi, sunt totul doar un gând...
Se ţin într-un toiag, se îndoiesc din şale.

Sunt prea albiţi de timp, ierni multe au făcut,
Sunt uscăţivi, firavi, că nici nu mai mănâncă.
Nu-i mai salută nimeni, că nu-i cunoaşte, încă;
Nici tinerii ce trec... copii ce n-au trecut.

Se ţin firavi de mână- de au pe cin' să ţină-
Vorbesc şoptit şi-adesea înclină cap, să-asculte...
Vorbesc despre nepoţi- c-au subiecte multe-
Se întreabă; "Când s- aştepte, c-o fată au, să vină.. ".

Şi-au făcut socoteala la banii ce-i mai au,
-Căci pensia nu-i mare, impozite au plătit-...
Ce le-a rămas, e-n casă; copii şi-au prevenit
Să vină, să dea strânsul;..."Săracii, că ei n-au".

Se întorc la casa mică, curată, cu pridvor...
E-n plin oraş, cu curte şi cu garaj la stradă
Şi-i gol; doar amintiri, călătorii, sau treabă...
Maşina-i la fier vechi, căci oricum, mâine mor.

Se aşează încet la masă, şi scot album să-l vadă,
Sunt poze de-ale lor, din timp nemăsurat.
Au şi părinţii acolo, le-au ros de-atât uitat...
Se întreabă, cu mult tâlc, de-apucă iar zăpadă.

Căci e ajun de an, înainte de Crăciun
Şi sunt tot mai slăbiţi, şi An Nou e departe...
Sunt împăcaţi cu gândul... "la toţi au făcut parte"!?...
Vor fi şi ei, de mâine... o poză de album...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintale ipostaze

Am tras, ca pe-o perdea, din cerul
Ce nu-i albastru, îl văd doar eu
Aşa sublim; un bleu, cum gerul,
Din nea, prin prisma-i curcubeu.

Mă simt uşor în primăvară,
Sau când iubesc şi sunt iubit
Şi tot mi-e greu, ca întâia oară,
Ce ades, arar, sunt amăgit.

Am izuri fine în narine,
De văd frumos în depărtare
Şi-n muzică mă încânt de bine,
Iar marea, am vis... la gust de sare.

Sunt pielea toată un fior,
Când suflet cald mi-e de încântare
Şi doar mai am un singur dor,
Când zi de zi, alt dor apare...

Erou mă cred, o aventură
Şi-s neştiut, 'ncrezut în fraze;
Ca şi alţii-n crez că-s de-anvergură...
Şi-s doar... mintale ipostaze!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mix

Cât de greşit, pe suflet, spirit,
Îl judecăm la fel precum pe corp,
Ne întrebând naivi de ce e orb
Şi mut şi surd şi ocult, empiric!?

Tot credem putregaiul din coşciug
Ce-ar fi supremul, de ce suntem, anatomici;
De mâini zbierând ne plângând comici,
Purtaţi de nas cu parul de belciug.

Sau doar mimăm că nu am şti de haruri
Primite, ca şi cum doar le-am merita
Indiferent de cum am fi; le-am tot avea
Ca şi când făr-a da... le merităm eterne daruri!?

E greu de spus de corp suntem în fond,
Că el dispare sigur când spui "oare-s cine?";
Tipar croit se promenând pe oasele divine,
Sau plutim flu, halou, o buclă de fum blond?!

E evidentu-n aparenţe vii, teluriene,
Citite material în simţ, miros, retine,
În pipăit de vis, plăcerile de bine
De îndestulat ambiţii pământene...

... Dar e-un nestins de hipocamp, mister
Ascuns de emisfere, în receptacol,
Vibrând în non-control, ca un oracol
Cu negrul vid din stele, pe-o parte bleu de cer!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-aş fi

De ce nu sunt o floare
Să-nmiresmez puţin
Culoare, s-am candoare...
Perpetuu s-am destin?

De ce nu-s pom, n-am muza
Să dăruiesc inele,
Să mă însor cu frunza
În cânt de turturele?

De ce nu sunt ogor
Să-mi recoltez perenul,
Cu maci să mă-mbujor...
Timp să mi-l fac refrenul?

De ce nu sunt văzduh
Să fiu tot plin de triluri,
S-am zbor uşor de duh,
Să n-am vămi în exiluri?

De ce nu sunt un nor
Şi de mă plâng arar,
Să mă reînalţ fuior,
Cum gândul selenar?!

De ce nu-s curcubeu
Să m-arcuiesc spre cer;
Pictat culori de zmeu
Cu suflet giuvaier?!

De ce nu sunt un munte;
Suiş spre infinit?...
Chiar tâmple de-am cărunte,
Apus s-am răsărit!

De ce nu sunt un val
S-ating nud de sirene,
Să mă întind pe mal,
Să mă renasc alene?

De ce nu sunt pământ
Că mă hrănesc cu el?
De ce n-alerg ca vânt
Aiurea, să n-am ţel?

De ce nu sunt destin;
Fir de-un buchet, o floare?...
Să-ţi storc un fin suspin
În dar, l-aniversare...?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscruce

... mă bate gândul să scriu proză
şi să-mi destăinui viaţă;
un parfum de nuanţe-n amintiri
fără vreun atribut de roză,
un mic platou unde-s încolăcit o aţă,
ce mă mişcă, unde-s o paiaţă
printre figurine, alte pripăşiri...
acum cât mai e timp, pân' la apoteoză,
cât încă pot să-mi deapăn dintre retrăiri!

... curios lucru, îmi tot fac bagajul
de la un timp; nu ştiu de ce,
din ce tipar, ce litere de plumb
se tot înghesuie-n cuvinte, aşalandajul
m-apasă, tot se trece, trece?...
... cum c-ar fi timp, ce-l calculez la rece,
dându-mi stupide limite de un sucumb
stupid, aleatoriu de morbid; linşajul,
ce nu ştii când şi cine pregăteşte bumb?!...

... dar hotărârea am luat-o clar
din lungul şir de experienţe,
că devin sumbru când îmi caut rimă,
nu sunt ca-n viaţă un prozaic cocalar,
aşa cum sunt în fond, am fost mereu mănunchiul de valenţe...
aşa cum toţi avem mai multe existenţe...
deci sunt la fel, nevinovatul care-şi poartă vină;
tot eu postaş, expeditor, destinatar,
şi vreau să fiu capabil, să las vers, să văd de... albul mă exprimă?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ştii, madam...

Sunt suflet trist şi părăsit
Sunt robul care trag la ham
Sunt ca un cal nepotcovit
Sunt tot ce vrei să fiu, madam...

Sunt lefter şi neisprăvit
Sunt ca un mugure pe ram
Sunt vreasc uscat de ocolit
Sunt tot ce vrei să fiu, madam...

Sunt plâns de lume contenit
Sunt ca muşcata de la geam
Sunt vechiul tău nesocotit
Sunt tot ce vrei să fiu, madam...

Sunt dur şi-n veci de neclintit
Sunt rece ca şi ursul Fram
Sunt lepră de nesuferit
Dar nu sunt nimenea, madam!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!