Vedenia
... din semiîntunericul de șist
te-ai strecurat cu-o grație neclară
așa cum doar vedenii se strecoară
din umbre în veridicul laxist
m-ai strâns la pieptu-ți străveziu și fin
alunecând prin mine că prin ceară
să nu cumva să uit că se strecoară
vedenii, nu aluzii la destin
castelul dormita cu ochi deschiși
iar noi dansam un vals ușor în noapte
și melodii ca merele răscoapte
cădeau prin spartul lui acoperiș
ce fericit eu mă simțeam și ce buimac
mă fulgerau scântei cu gând de fugă
dar nici o urmă de lacheu ori slugă
să sfarme-n mine stopul cardiac
spre semiîntunericul de șist
ne strecurăm prin sălile pustii
cu pași grăbiți, pe undeva zglobii
și conștienți că încă mai exist...
poezie de Iurie Osoianu (20 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
- faliment
- Falimentul înseamnă închiderea mai mult sau mai puțin ermetică a unei case în care jaful a lăsat totuși câțiva saci de bani. Fericit negustorul care se strecoară pe fereastră, prin acoperiș, prin pivniță, prin orice gaură, ia un sac și-și mărește astfel partea!
definiție celebră de Balzac în Istoria măririi și decăderii lui Cesar Birotteau
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arpegiu de vară
se răcorește vara în izvoare limpezi
și se strecoară prin susur de argint
soarele încălzește recile lespezi
liniște presară cu stări de alint.
pădurea răsună de cântece repezi
trec și prin mine în șiruri succint
se răcorește vara în izvoare limpezi
și se strecoară prin susur de argint.
greierii în scenă spectaculoși arpezi
acordează viori cu trup de hiacint
departe e iarna cu alai de zăpezi
și timpul vesel are aromă de absint.
se răcorește vara în izvoare limpezi
și se strecoară prin susur de argint.
hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem cu ziduri...
Anișoara lui Manole
Parcă-i sarea lui Bertollet
Se strecoară prin perete
Nu ase da pe-ndelete...
Anișoara lui Manole
câte veacuri se strecoară
cu măligă și fasole
a ajuns din nou fecioară...
da Manole... ce Manole
pe cuprinsul României
zace-n luturi benevole
mângâiat de veșnicie...
poezie de Iurie Osoianu (1 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Undeva prin voi, prieteni...
umblă ura ca în ceasul sfârșitului
și crește ca un aluat
nu-i bai
zic
faceți-o pietre și
aruncați cu ele în mine
nu vă sfiiți
e bine să răbufniți ca
durerea din rana ascunsă sub piele
în cele din urmă vin consecințele
cu scâncetul abia perceptibil
o să constatați că
eu nu exist pentru voi
și nici voi nu existați
în ochii deschiși ai lumii
și ce altă durere mai mare
să nu poți să-i privești în ochi pe cei vii...
poezie de Teodor Dume din Față în față cu mine
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul dorului desculț
Pășeam, desculț, prin colb de drum de țară
Și fredonam ceva nedefinit
Ce se-auzea prin lume-ntâia oară,
Pe-un drum pustiu, c-un suflet fericit.
Eram ușor ca pasărea ce zboară
Și mă simțeam asemeni unui psalt
Ce, dinspre cer, aude o vioară
Cu strunele-acordate prin înalt.
Simțeam că pot orice, că pot obține
Un loc al meu în sufletul visat
Și-n ochii-aceia cu priviri blajine
Pe care-n dorul meu i-am sărutat.
Le simt și-acum, trecând ușor prin mine,
Desculțul dintr-o margine de sat.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Piatra
Ridic această piatră către culmi
Prin chin, prin sângele vărsat
Și prin sudoare
Predestinată viitoarei lumi
Ca un simbol intercalat
În tot ce doare...
Știu, dacă am s-o scap cumva
Și piatra mea
Va fi din nou acolo, undeva
Devale
Voi toți veți afirma că e demult așa
Și stă ca orice piatră
Ocolind o cale...
poezie de Iurie Osoianu (26 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte nespuse
Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în fața Ta.
Aș vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din ființa mea.
Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
Să mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc și văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.
Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzlețe și neînțelese.
Nici în mine să sădești un dor, să mă dori
În freamăt și-n cuvinte nespuse.
Nu mai vreau doar sa te vreau
Și-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ți fiu trunchi și tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înflorește din mine.
Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
Să mă însoțești doar prin vise.
Prin nopți și prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Destinul
Destinul mi-e să n-am nici un destin.
Destinul mi-e să port alte destine.
Un geam să fiu, strălimpede, străin,
să vă vedeți pe voi, privind prin mine.
Să nu vă aburească suflul meu
în nici un fel fereastra către lume.
Să nu exist - și-aceasta-i cel mai greu;
și ce e mai ușor - să n-am un nume.
Familia o am și nu o am.
Grădina verii în zadar mă-mbată,
iubirea mea e floarea de pe ram
ce fără fructe piere scuturată.
Iubirea mea ți-i poate anotimp.
Eu totu-i dau și nu-mi păstrez nimica.
Doar amintirea murmura prin timp:
Frumoasă-i bucuria, Veronica...
Și aș fi vrut, atâta aș fi vrut
într-un urmaș să-mi recunosc iubitul.
Dar nu mi-e dat firescul început
pe care-l naște de-obicei sfârșitul.
Și nu pot încă soartei să mă-nchin.
Străină-s nu de voi, ci doar de mine.
Destinul mi-e să n-am nici un destin,
destinul mi-e să port alte destine.
poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilul păstor
În satul de la miazăzi băiatul care are grijă de vite,
Cu picioarele goale, vine călare pe un bivol.
Prin hainele lui găurite se strecoară vântul;
Prin pălăria ruptă se strecoară stropii ploii.
Pe digul lung al râului el pare foarte, foarte departe;
Băiatul e acasă și bivolul în grajdul lui;
Un fum negru se ridică prin acoperișul de trestie.
poezie de Lu Yu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În șist pe șest
La americani, pe șest,
Nu știe rusul egoist,
A plecat Băse din est
Să caute gaze în șist.
epigramă de Dumitru Râpanu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu știu..
... eu știu că v-a veni o zi de toamnă, poate
sau zi de primăvară timpurie
și-n mine totul v-a cădea în toate
și vor porni încet spre veșnicie
și-ncă mai știu că-n ziua sorocită
tot biologicul din mine, instabil
v-a curge cum curg apele prin sită
și prin dârmoane cânepa, tiptil
mai știu c-am să revin iar la esență
și-ncă mai știu că iar voi fi trimis
prin alte lumi să scot din decadentă
subtilul rătăcit și compromis...
poezie de Iurie Osoianu (20 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hiro logos...
Ca un străin trecu-i prin viață, deși mă știe-o lume-ntreagă,
de parc-aș fi legat cu-o ață de alta care mă dezleagă
de firi ce se-ntretaie-n mine (turnate de destin de-a valma),
la rău și, rareori, la bine - cu linii ce-mi sugrumă palma...
Și mai străin trecu-i prin lume, ținând în palme viața-ntreagă,
având și chip, având și nume "ego" în stare să-nțeleagă
că zace permanent și-n sine, și-n absoluta armonie,
cu altă lume care vine din alt noian de veșnicie.
Ca Fiul Său trecu-i prin toate, fiind și chip și-asemănare
cu Tatăl Nostru și, prea poate, cu cea mai Sfântă din Fecioare.
ca El la El mă voi întoarce, precum e scris în legea firii,
- din alt fuior alt fus va toarce din mine ața mântuirii...
poezie de Iurie Osoianu (12 iunie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi doi și... norii
Te iubesc... ș'-acum
Și te voi iubii mereu
Cu-o teamă de nebun
Și chiar de vei fugi,
Eu în urma Ta... voi rătăci
Și nu o clipă doar,
O secundă, sau o viață!
Voi rătăci și Eu și Tu
Prin lumea fără Noi
Prin nopți fără de vise
Prin inimi tot mai înghețate,
Prin timpul fără de hotar,
Prin mii de lacrimi și amar
Până ne vom regăsi din nou!
Iar Noi...
Vom fi cu-o clipă mai târzii,
Cu-o clipă mai bătrâni,
Cu-o viață mai pustii
Cu ochii plânși,
Secătuiți de atâtea lacrimi.
Ne vom întoarce la izvoare,
În alte vieți trecute-n asfințit!
Vom asfinți în depărtări
Doar Noi, Noi doi și... norii!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te simt
Cum vântul bate printre crengi,
și bate și prin mine,
cum albii fulgi de necuvânt
trec și prin cer, și piele,
te simt trecând acum pe-aici,
cu degetele grele.
Te naști din mine, zi de zi,
cătând prin nouri stele,
și cu-n surâs îmbietor
m-arunci înspre tăcere.
Cum să te uit? Cum să nu fug
din calea ta, ființă,
când gând din gând,
din ochi făr' de căință,
răsari ca să mă duci, cântând,
departe, cât mai mult,
peste pămînt și stele,
lăsând în urmă lacrimi și tăcere?
poezie de Diana Iordache
Adăugat de Ana Muresan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prima poezie scrisă de Păunescu după moarte
Intrai și eu, aicea, cum murii
Să văd dacă vorbiți și voi de mine
Și-s înțolit în haine străvezii
Și străveziu e sângele din vine...
Găsii o ceată de poeți moderni
Găsii cuvântul arhidezbătut,
Găsii politici despre boi și reni,
Nimic, dar chiar nimic de-al meu talent căzut.
Am fost în viață până azi, iubind
Și cer și vânt și apă și pământ
Și peste toate-acum mă uit, spre cer plutind
Și toate-mi par de nerecunoscut.
Să v-amintiți etern de-acum de mine
Ca de-un compatriot poet român
Prin al cărui străveziu sânge din vine
Au curs poemele care rămân.
De azi voi scrie prin cei ce încă scriu,
Prin cei pe care am să-i tot inspir,
Și chiar de fizic, azi, nu mai respir
Trăiesc prin drumul meu către sicriu.
poezie de Andrei Lupu (noiembrie 2010)
Adăugat de Andrei Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te caut iar prin neumblate stepe
Te caut iar prin neumblate stepe
Cu frica-n sânge. Să te pierd subit
Mi-e teamă-acum, dar încă n-a murit
Speranța c-amândoi vom reîncepe
Un vals târziu. În vals te-am învărtit
Prin colțuri noi, prin umbre de otrepe,
Când fără noi nu aș putea concepe
În dansul vieții, pasul dezrobit.
Te caut iar prin neumblate stepe...
Tablou de patimi, gândul amorțit,
Când în galop se-ntrec prin crânguri iepe,
Te voi cunoaște, când vei fi fugit
Cu prima rază; ce trăiri sirepe
Se sting tardiv - mă sting în glas dogit.
sonet de Ionuț Popa (5 martie 2009)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șarpele iubirii ținut de subsiori
M-am făcut șarpe de umbre și lumină,
M-am strecurat prin ierburi și prin flori,
M-am hrănit cu rouă sfântă de sulfină,
Am pocnit fierbinte cu biciul pe sub nori.
Tu ai scuipat în sân petalele de frică,
Cruce ai făcut și ai privit spre nalt,
Ai urcat vânjos pe-o buturugă mică
Și pe suflet, cu-un zâmbet, m-ai călcat.
M-am pitit cu tact în inima-ți vioaie
Și-am rămas uimit cât de frumoasă ești,
M-ai descântat și am ieșit din ploaie
Iubire minunată, pictată în povești.
Nu mă mai strecor prin umbre și lumină,
Prin ierburi din fânețe și prin flori,
Sunt jumătatea ta din veșnica sulfină,
Sunt șarpele iubirii ținut de subsiori!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odată, tot tu vei fi!
odată
...
odată sigur, știu
că, vom ajunge și noi să fim
între răsărituri și apusuri
sau în nopți, târzii
și-acum eu strig, te rog să vii
de-aceea îngenunchez
și plâng, prin melodii
odată vom ajunge, noi
să ne iubim, și știu că vom unii
două inimii pustii
și-un puls de viață
prin trupuri ce-și doresc
seri pline de taine
apoi iubire, prin arzătoare
și fierbinte privire
și vreau să știi
că chiar, dacă, vreodată
vor fi cândva tăceri
sau clipe-n zbucium și-n suspin
de lacrimi
tot amândoi doresc să fim
în mine și-n tine
prin neuitate amintiri
și te rog mult, ascultă, chiar dacă
odată, poate, peste ani
pe străzi din mine, pustii
de tu, nu vei mai fi
să știi, că prin iubire
rouâ pe frunze căzute
că tot, noi doi vom fi
odată, poate, de sufletul tău
va trece fără ca eu să știu
și atunci, tot tu vei fi
în clipe de aduceri aminte
sau săpată-n mine, adânc
în pleope, și-n gânduri, și-n priviri
chiar de-ar fi, să te aștept în gări
de timp, pustii
poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis sonor
Eu am văzut în vis sonor
Cum dalbe stoluri de cocori
Pe lanțuri grele de omăt
În ceruri coborau încet
În palma mea se adânceau
Pre limba lor pierind, rugau
Să smulg troienele de flori
Din unghiuri negre, de fiori
Să las doar florile de tei
Să-și picure din spinii mei
Din crucea colțului de cer
Rugina cuielor de fier
Trecea zâmbind un fluieraș
Prin doina sa și ciobănaș
Mulțimi în robe de ocnași
Băteau orbește, pași cu pași
Capace pline de pustiu
Pe umbre goale de sicriu
Albastre luturi de mormânt
Învolburau și vis și vânt
Și herghelii de cai bronzați
Sorbeau și stepe și nesaț
Iar apa vie din izvor
Turnau la câinii morții lor...
Din cer în cer, din lung în lat
Nici plinătate nici păcat
Și nici trecut nici viitor
În sarea ochiului din dor
Încet urcând șirag de scări
Purtat de-al valurilor mări
Cerșeam destinului stinger
Un ultim strop de adevăr
Prin foc de stele și prin fum
Din drum în drum din scrum în scrum
La efemeric nesfârșit
Cerșeam destin neostoit
Cu albe stoluri de cocori
Pe gardul muchiei de zori
La lumi în care eu-l meu
Veni ca om, pleca ca zeu...
poezie de Iurie Osoianu (14 noiembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pleacă lumea prin lume
Pleacă lumea prin lume,
Plec și eu pe un gând,
Anonim fără nume,
Lumea-n lume cântând.
Fără țintă anume,
Cu un dram de noroc,
Și nimic n-am a spune,
Nici nu caut vreun loc.
Pe cărări nebătute,
Eu mă rostui tăcut,
Doar potcoave pierdute,
De noroc ce-a trecut.
Mai privesc ochii țintă,
De grăbiți trecători,
Ochii mei o oglindă,
Prea ușor trădători.
Despre viață și taine,
Numai ochii vorbesc,
Dezbrăcați ca de haine,
De minciuni și livresc.
Pleacă lumea prin lume,
Plec și eu spre destin,
Trecător fără nume,
Augustin clandestin.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!