Peste timp
Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
și-n jur e doar o aparență de viață, irosindu-și curs
că nu e linie de finiș, nu se câștigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.
N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reușit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toți ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"
Și-un Univers, în amfiteatru va privi la câștig etern,
știind, el veșnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
și, ca spectacol tot sfârșește lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.
Parcă văd totul peste timp, când însăși timpul va dispare
și niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...
Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Levitație
ce-am pățit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
și totuși văd atâta negru peste tot și, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune și n-am vine...
mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
și, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
și nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredință în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simțul foamei,
atâta de ușor rămas, fără dorinți, un privitor de seameni...
sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai știu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiții, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alții, să prind rând.
Se vede, un pic, pe cer o dâră dacă vrei s-o vezi-, un șir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt niște umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cursă mortală
Nu înțeleg de unde atâta grabă, de ce se-aleargă ca nebun,
Că toți ajungem, toți deodată, în aceeași zi la sfânt Crăciun
Și graba însăși, ea în sine, ne este sigur defavoare,
Că-n fond ce trece, an, zi, oră, e mai aproape de "se moare".
Dar straniu însă și inert de stai și, timpul îl lași să treacă,
Este tot una, sau mai rău, nu vezi că ce-a venit doar pleacă
Fără vreun rost și-o să regreți -ce-ai început deja să faci-
Orice pierdut de tac sau tic când o să-l strigi, n-o să poți... taci.
E masochistic firul vieții, ce ți-o petreci te pedepsind
Să te spetești să înveți ceva ca s-o duci bine... tot muncind,
Să faci copii, la fel ca tine, să-i crești să nu te recunoască...
"C-ai fost dator", i-ai luat pe credit, nu știi că o să-i doară-n... bască.
... Ce-o vor purta și ei la rând, neștiind că-i sunt doar purtători
Și așa se trece o omenire 'n neștiutori de atâtea ori,
De atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veșnic pierdut
Parcă veșnic pierdut prin ținuturi străine,
Blestemat să tot sper la un veșnic peisaj:
Unde nori colorați îmi cântă despre tine,
Folosindu-ți surâsul pe post de mixaj...
Unde soarele veșnic e alături de lună,
Unde stelele toate dansează-n jurul lor,
Unde natura toată nu te crede nebună
Pentru că te grăbești s-ajungi în viitor...
Unde bezna există doar în basmele lunii,
Unde sufletul lumii nu face pe nebunul,
Unde dragostea ta nu depinde de unii,
Unde dragostea ta depinde doar de Unul...
Unde eu sunt acelea ce îți urmează pașii,
Când pășim împreună pe aceeași cărare!
Unde timpul, nebunu', nu își păstrează așii
Pentru-al nostru final lipsit de apărare...
Unde lumea și pacea se-nțeleg de minune,
Unde nimeni nu știe să trăiască-n trecut,
Unde tu și cu mine trăim totul pe bune,
Unde nici eu nu sunt veșnic pierdut...
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Statică reverie
Nu mai am niciun gând, nu știu ce-aș face, spune,
Golit de țel, de tot, mă irosesc în lene,
Nici inima-mi nu-mi bate, în artere... numai vene
Îmi recoltează simțuri, ce și ele ar apune.
Sunt parcă un inert, cuprins de-un scurs de vlagă,
Epuizat de-a face, rămas doar așteptare
Să se petreacă orice... oricum orice încercare
E-un gând, mereu rămas doar vrutul ce se roagă.
Aștept ca bila neagră -rămasă nemișcată,
Ce stă pe plușul verde să nu se încheie joc,
Sub abajur aprins, pâclit de fum- noroc,
Să cearnă etern, să fiu... și eu așa, odată...
La masa cea de taină, taina mea... a mea roată.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Natal
Exult; câștig din timpu-mi zbor, m-ajung când am plecat
Uitând de griji, de lucrul zilnic; sunt peste nori, am ațipit
La "end" de western și tresar la vocea trează din cockpit...
E iar pe "screen" pasărea-mi cuib pe-o linie 'n salt sacadat...
Mă duc acasă și-i aștept pe toți, cei ce nu m-au uitat!
Privesc prin praful în rafalele ce-mi fâșâie parbrizul cald
În câmp pe-o arie de drum, pierdut c-o liniște eternă
Și-mi zboară gând la eu ce-am fost și mulți ce-aveam pe lângă fermă
La Fotin; dar sunt singur numai, totu-i pustiu și-un cer smarald
Ce-l priveam; vară-n zgomot surd, culcat pe-o șiră... Mintea-mi scald!
Și acum este-un maron de fier în ape-n val la Costinești
Acolo unde-i mal în pietre, mai sus de locul de nudiști
Unde timizi într-o vacanță de practică stăteam întinși
Pe burtă și-nțepam nisip înrușinați... Hm, ce povești
Ce se derulă, că-i pustiu de ce știam... Cum timpu' oprești?
Doar am ieșit de la examen, pășesc pe aleile spre cursuri
Și cât de mici îmi par acum și-un pic străine clase, săli,
Iar la cantina de la drept, cum nici la "Tosca", n-aud boli
De care tot ne zgândăream; ne puneam "frâne" de parcursuri
Așa-n sfârșit de sesiune și-s iară singur... Triste apusuri!
Cum simt căldura mâinii tatei ce numai el sta doar s-asculte!
Nici glasul mamei, tot fantomă, ce râde, cipul rândunicii
În curtea casei unde-i gol, nu mai sunt cămăruțele bunicii
Și prispa galbenă ca ceara de-atât spălat, nici vorba-i iute...
Nu mai e cuib la streașina de mâl și pai... Că-s case multe!
Hm, arar trece o căruță în valea de pe prund, la gârlă,
Dar nu-și mai slobozește calul să intre-n apă la scăldat;
S-a pus să-ncarce nisip, piatră, că-i mult acum de reparat
Și-n luncă-s mari grămezi, bascule, nu vreun cioban adăpând târlă...
Doar apa curge tot la fel... Tresar, nu-i joacă! E-o șopârlă!
Astăzi sunt trist că las tristețe și așa mă-ntorc în timp pierdut
Că nici orele câștigate nu mai îmi rămân, le predau toate!
Sunt plumb de greu; plutesc oceanul, doar amintirile-s salvate
Și le tot port chiar tot mai roase și n-am nici cui să le-mprumut,
Că nu vrea nimeni vechituri... Rămân cu ele, le fac lut!
Cred mult, din tot ce am văzut, că numai apa-i la fel; val
Ce tot se întoarce, fir se-adună, norii îi sunt lacrimi... E natal!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urleta, sat
Aveam doar consonanța din copil, de aproape
De loc natal, de câmpinean ce și-a iubit bunică,
Ce mi-a descris un loc, de la Doftana în jos, de ape...
Când era totul mare și nu mă-ncumetam să plec la drum de frică.
Apoi, îmi spusese tata, că trecea 'nspre Mislea ades
Și avea la Schelă oameni pricepuți, din sat,
Buni gospodari, ca parcă din tărâm ales...
Un colț de țarnă, în sus de la șosea, peste pământ arat.
A trecut timpul peste mine, peste loc, 'n hazard,
Mi-a dat la rându-mi noi prieteni, buni din neștiuți,
De-un sat curat ca lacrima, sălaș de bard...
Doar să contempli, să admiri, să îți faci cunoscuți.
Oricum, ei te salută toți, bărbați, copii, femei,
De-un alt bun-simț, de odată, ce s-ar fi dus, pierdut.
E-un loc unde nu ți se cere, dacă n-ai, de vrei
Orice... și e mult zâmbet, parcă o poartă de sărut.
Poate-i și ciot uscat, ca-n orice deasă pădurice
Și face rană de te apleci s-atingi, să curgi din tine,
Așa că timp m-a învățat să iert, să las răzlețe alice...
Să plec, să-mi iau cu mine amintirile... ce mintea mi le ține.
E doar regret, de o idilă c-un pământ, unde se poartă... bine.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Afizic
Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumusețe
Pierdut în impoderabilitate,
Ușor, doar fum, delicatețe.
Nici fulg nu sunt, doar șir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.
Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ține pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...
... Fără de pași, tot o plutire,
Ce-o țin, m-agăț de ea, n-o las
Și-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 4 comentarii până acum.Alegeri
Depinde de alerg neîncetat 'nspre apus
Să stau doar în zi treaz, în lumină expus,
Ori fuga înspre est să mi-ndrept, spre întuneric
Perpetuu, în noapte ascuns în spatele de-un... sferic.
Același loc mi-e leagăn, de creștin ori mormon
Și, sex sunt doar o doză de-un pic peste hormon,
Că oricum sunt la fel, de altfel o copertă,
Ce se schimbă cum cart, pe aceleași punți... covertă.
E totul diferit dar de-același tipar,
Doar pusul rând în pagini e moftul de-un zețar
Și este, e, că sunt, eu cel ales să fie
Ce piere... Un fost câștig, pierdut pe veșnicie.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cumpănă de vifor
Nu se mai sfârșește iarnă,
Fulgi aleargă să se cearnă,
Ghioceii au înghețat...
Suflet mi s-a spulberat.
Peste tot sunt doar troiene,
Picuri s-au lipit de gene
De la lacrimi răscolite
De-așteptări nepotolite.
Tot e-un alb de spumă rece;
Pe străzi nimeni nu mai trece,
Doar doi câini se tot miros
În amorul viforos.
Zboară țepii de cristal
Într-un vuiet mașinal,
Vânt lovește în ciomege...
Păru-l-am tari șomoiege.
Este tot o hulă rece
Pieptănând ogor când trece;
Nici respir nu mi-e ușor,
Mâinile-n mănuși mă dor.
Două ciori luptă cu viața
În aerul rece ca gheața;
Sunt purtate în neștire
În planaj, 'n rostogolire.
Sunt pierdut, nimic nu văd,
Înainte-i tot prăpăd
Și nici urmele-mi din spate
Nu mai sunt, de vânt suflate.
E natura-n Crivăț strai;
Crudul moș în alb, bălai
Ce-și varsă lumii năduf
Răsfirându-și un zuluf.
Este-o cumpănă de viață
Ce-ai avut mereu povață;
"Când doar vrei să scapi de moarte
Toate sunt averi deșarte"...
Cred că-i semnul răzbunării;
N-am dat ghes, suflet, rugării
Și-am plecat dintre bocarte...
Oi scăpa oare de moarte?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întâia întâlnire...
... atunci, te-am luat de mână și a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde și inima tare să-mi bată, atroce
și-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer și fața îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mișcare
ca un zvâcnet și mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până și cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, așa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre și toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgență, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârșit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să țin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferință...
ca și în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorință?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Confruntare cu sine
E timpul, sigur, relativ?
Eu mă consider neschimbat!
În minte, m-am maturizat...
Estetic, n-am niciun motiv!
În oglindă, zilnic mă privesc
Nu analitic, doar trecând
Din obicei. N-am niciun gând!
Sunt încântat, ori mă uimesc!?
Sunt neschimbat peste decenii
-Oricum puține, că-n total,
Sunt 7-8 de imortal-
Dar sunt convins, nu am vedenii!
Surprinzătoru-i o întâmplare
Când după ani de despărțire
Te întorci la loc de moștenire
Și ești în șoc, cazi în stupoare!...
Figuri întipărite-n minte
Sunt deformate într-un tipar...
Ce-am prevăzut, nu se dezminte;
Depindem toți de calendar...
Nici ce iubisem în liceu
Nu o revăd cu ochi de dor,
Nu o mai simt, nu mă-nfior...
Sunt trist, sunt dus, nu mai sunt eu.
"Back to the future" e real;
Privind la magazin în geam
Cu ochi cețoși mă-ntrezăream...
Einstein... e sigur, genial!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Restanță de... loc
Mă scald cu trup și minte într-un torid octombrie-n final,
Reîntors pe cheiul studențesc de-o Dâmboviță, apă
Ce spală încă oraș de tranzitu-mi de-o viață, spartă-n bal
De școală, într-o escală de amintiri șuvoi, ce gându-mi scapă.
Sunt parcă pictorul ce-și cerne văz în trecătoare chipuri,
Ce parcă îmi transpun din corpu-mi timp trecut
Și atâtea nostalgii m-afundă din real în filme, scurte clipuri...
Sunt cum e actorul care-și joacă rol în filmul din retină, mut.
Nu mai tânjesc priviri, ocheade, lumea-i ca o scenă
Ce-și scrie actele perpetuu, îmi calcă trup trecând,
Doar eu mă înfrupt frugal, din mintea-mi ce gunoi mi-aruncă de-a sa benă,
Cu crez că perimarea îmi va fi o lungă, peste orice gând.
Mă întreb afilozofic cast, de asta-i lumea crudă,
Felii de euri care zac în straturi cum poteci de oase?...
Și-o zi voi ști ce-i totul, când n-oi fi, doar liniștea cea nudă,
De ce-oi fi fost, de e vreun rost în loteria numerelor scoase?...
M-am luat din nou cu melancolic, cu "amănuntele" lumești,
Scăpând esența iar, restanțier de-o toamnă, în București...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cafea
Te-aș invita la o cafea, iubire,
Dar nu știu unde, cafeneaua noastră
E-nchisă acum și doar în amintire,
Îi susură un rău pe sub fereastră.
Poate-am găsi o alta, în vreo toamnă
Ce rătăcește astăzi, ca și noi,
Tot neaflând un loc unde să-și cearnă
Din ochii triști, încă neplânse ploi.
Ne-am saluta cu câteva cuvinte,
Ne-am spune cât de bine ne e-n suflet,
Apoi știind că fiecare minte,
Am trece peste clipă, cu un zâmbet.
De una și de alta am vorbi,
De vara ce-a plecat să doarmă-un pic,
De iarna ce cândva, iar va veni,
Fără de fapt, să povestim nimic.
Doar gândul, fără voie ne-ar zbura,
La fel ca frunzele purtate lin de vânt,
În vremea când privirea doar, vorbea,
Fără ca noi să spunem vreun cuvânt.
Banal, într-un final ne-am despărți,
Plecând pe drumul nostru către seară,
În timp ce fiecare ne-am gândi,
Oare de ce, cafeaua e amară?
poezie de Elena Neicu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Regrete
Nu mai sunt plopii pe drumu-nspre casă,
Doar unul rămas e, stingher, fără soț.
Nici vis nu mai mi-e liceana frumoasă
Și nu-s judecăți, să condamn timpul hoț.
Nici loc nu mai este la marginea mării,
S-adormi infinit, nu mai e niciun dor
Să stingă plăpând lăcrimările sării
Din pleoape, brăzdând doar rămasul fior.
Catarge s-au dus, nicio velă-i umflând
Priviri obosite, de un timp anticar.
Nici file nu întorc, nu sunt cărți străbătând
Imagine ițite de minți, pline har.
Și codrii-s prăvale în uitare de drag,
Lăsând luminișuri în raze, arzând.
Nici vechiul cioban nu mai are toiag,
Că fagul, stejar, nu-i mai sunt... se furând.
Albastra de floare, doar iris rămasă,
Se șterge înspre mat, cristalinul dispare
Și teiul în aur, nu mai e iz de casă...
Asfalt, ciopârțit pas, e pe-aleea ce doare.
Luceafăr e singur și acuma pe boltă
Și derm încrețește în lucirea sa rece.
Nici scris nu mai e, nu-s scrisori de revoltă...
Doar unii-s, de-ai mei și un timp care trece!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În spatele cortinei
Este totul atât de mut,
Deși lumea mă surzește,
Gălăgia se lovește-n scut,
Și doar pustiul îmi vorbește.
Mii de umbre "mă găsesc"
Și mult prea impropriu spus,
Deoarece mereu se rătăcesc,
Sau dispar când soarele-i apus.
Ca un actor în teatrul societății,
Îmi spun replicile învățate de acasă,
Și când cade cortina singurătății,
Se înghesuie la ușa toți să iasă.
Și rămân tot singur...
După aplauze reci de spectator,
Care pleacă atât de sigur,
Că el l-a înțeles pe autor.
Sunt auzit poate de sute,
Și mulți ochi încă mă privesc,
Din păcate vocile-s mute,
Nimeni nu răspunde când vorbesc.
Sunt de nimic prea plin,
Și tot odată mult prea gol,
Am gustat cam mult pelin,
Și gândurile au făcut un carambol.
Îmi mint zilnic oglinda,
Și îi spun că pustiu-i dus,
Dar mi s-a spart de mult clepsidra,
Căci timpul vine dar eu nu-s.
Astăzi să zâmbesc nu vreau,
Și o să mă întrebe ce s-a întâmplat,
Doar credeau că mă cunoșteau,
Când derapat sunt doar adevărat.
Mare o să le mai fie surpriza,
Căci vor crede că m-am schimbat,
Spre fericire eu n-am avut viza,
Mereu am fost așa niciodată n-am plecat.
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (9 noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paradox... tu și eu
În jurul meu doar frumusețe,
Doar clipe-n care mi-este bine,
Sunt împlinită în tristețe,
Căci nu te am tocmai pe tine.
E soare și mă simt iubită,
Pe stradă oameni îmi zâmbesc...
Surâd și eu nefericită,
Când totul vreau și nu primesc.
Plimbările-n amurg spre mare
Am timp acum să le măsor...
Și totuși... se merită oare,
Când marea-mi cântă al tău dor?...
Nimic nu-mi pare-n strălucire,
Deși doar ea mă înconjoară...
Suspină tainic o iubire
A cărei undă mă-mpresoară.
Pe unde pașii mă purtară,
Tânjisem mult într-un trecut...
N-aș fi crezut ca ea să doară,
O împlinire ce-am avut;
Am totul... numai tu nu ești...
Ce mi-am dorit să am cu tine,
Am regăsit doar în povești,
Unde cărările sunt line.
Mă uit în jur și mă-ntristează
Perfecțiunea ce-am creat-o...
Somnul cel mult mă ține trează,
Căci n-am iubirea ce-am chemat-o.
Am totul și nu am nimic
Și n-am nimic când n-am pe tine,
Când am pe tine mă complic,
Având pe noi, mă am pe mine...
Flori de mătase cerne timpul,
Din dragostea ce o ador,
La testul timpului ești primul,
Dar vremurile-au timpul lor.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieții (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Istorie
... timp, scurs inexorabil, recitit
dintr-un înscris interpretat haotic,
fără respect de adevăr, răstălmăcit,
mereu schimbat, dintr-un 'nadins narcotic.
... demers, subiectiv dintr-un real,
aflat la mâna prostului politic,
făcut să judece, arbitru accidental,
înverșunat, bornat în paralitic.
... repus, astăzi, pe rol, într-o minciună,
fără ataș la timpul petrecut;
doar interes partizan, ce răzbună,
interpretat, contemporanic slut.
... de ce n-au fost doar scribi imparțiali;
și azi, la fel juji suntem, peste fapte,
ce nu lăsăm în spuse, mașinali
și istoria roman o facem, carte.
... apare-un necitit, din când în când,
răsturnător de implicit veridic,
cu manifest în schizofrenic gând...
să-și țipe "eu", din sufletu-i aridic.
... nu c-ar fi fost o știință, întâmplarea,
în petrecerile ei banale, glorie,
da-i învățăm, tenaci, mistificarea,
știind... că nu am fi, precis, în vreo istorie...
PS
... crez, încă-i că vom fi, vreodată, drepți
cu noi; cum suntem, cum am fost, așa;
bogați, avari, naivi sau înțelepți...
o zi din nou, aluat om, pentru al venera!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimă în... "Purple rain"
Stă soarele-n "purple", cu sufletul stins
De-o rază răsfrântă de-un luciu pierdut,
Rămas fără vlaga sclipirii de-un vis,
Adânc înecat... pe Univers lăsând slut.
E sunet mai gol, doar în scoici lăsând vuiet,
Ce poate într-o zi va renaște-n recifuri,
Când ploi vor dispare și "rain", doar un tunet,
Va sparge timpanele... închise cu cifruri.
Fantoma de" Prince" va renaște dansând
Pe tocuri și, tril ce va scurge chitară,
Va face amintirea, rămasă plângând,
Să învie din nou în fiori... iar și iară.
E lumea atâta de trist de perenă,
Cu atâta nedrept scris în indiferență
Și își uită că viața îi e doar o scenă
Fugară... ca mintea, pierdută în demență...
Sunt strop... "purple rain", dezbrăcat de prezență...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ansamblu
Ce sunt în fond; cel ce gândește
Și, când gând nu-i, suflet e doar
Ce plânge, râde, timp oprește
Balanța... în veșnic balansoar?!
Sau sunt un corp ce tot hrănesc
Din mult efort, cât am voința...
Un sclav, că-l țin, nu prididesc
Convins c-așa-mi câștig căința?!
Ori sunt pretenția că sunt,
Un pictor ce dă sens culorii
Ce mi-o fac strai, când sunt veșmânt...
Un hazardat al întâmplării?!
Poate am șansa tot să fiu,
O raritate printre euri;
Un corp, cu suflet, gândul viu
Și-un vis de noi... din vechi eseuri...?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vă invit
Mi-am clădit o scară...
Doar vă invit,
Nu vă promit
O viață mai ușoară.
Am coborâș în mină...
Doar vă invit,
Nu vă promit
Petrecere-n lumină.
Ofertă am pe tavă...
Doar vă invit,
Nu vă promit;
Dreg inimă bolnavă.
Sunt prin natură fan...
Doar vă invit,
Nu vă promit
Să n-aveți lipsă ban.
Sunt filantrop din fire...
Doar vă invit,
Nu vă promit
S-aveți veșnic iubire.
Am școli pentru deștepți...
Doar vă invit,
Nu vă promit
Neantul să-l vedeți.
Vi se oferă totul,
Intrarea-i gratuită,
Obținerea-i plătită...
Doar inventați... efortul!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!