Singuratate in dar

se adună norii şi nu ştiu de ce
în colţul de ambră al adâncului
un fluture mai zbate încă aripile
împrăştiind culori
peste clipele mele numismatice
rotocoale învăluite de pulberi
s-au prelins pe sub praguri
şi m-au lăsat
unic admirator
al unei colecţii pe care
aş fi vrut să o las
moştenire
celui ce voi fi.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începutul unei colecţii numismatice: treizeci de arginţi.

aforism de Mihail Kuzmin din O casă încălzită cu utopii, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş muri de frică să ştiu că voi ajunge în ultima zi a vieţii mele şi, privind în urmă, voi vedea că nu am trăit pentru mine. Dar ştiu sigur că asta nu se va întâmpla. Narcisismul şi nihilismul, două noţiuni incompatibile poate, m-au făcut să trăiesc exclusiv pentru mine.

Cristina Nemerovschi în Sânge satanic (2010)
Adăugat de deliutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi sunt fericită fără motiv!

Azi sunt fericită, fără motiv!
Un motiv ar fi totuşi,
aripile de fluture în zbor.

Ştiţi câţi fluturi am văzut azi?
Dar, câte culori s-au strâns,
să le împodobească aripile?

Privirea mi-a zburat odată cu ei
şi mirosul fiecărei flori m-a ameţit.
Poate, de aceea sunt fericită, fără motiv!

Poate sunt deja un fluture
şi nu mi-am văzut aripile până acum!
Poate că parfumul e de vină sau vântul.

Azi sunt fericită! Toţi fluturii, toate florile
mi-au cântat, au dansat, s-au jucat.
Iată un motiv să fiu fericită!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din În lumea iubirii
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alunec

Si în cădere
Mă agăţ
De colţul lunii
Cu un strigăt de lup.

Unghiile mi-au crescut lungi
Si acum le pictez frumos
In fildeş alb şi negru
Pe toate şapte.
In păr am sălcii
Si nu-mi mai aduc aminte
Care lacrimi sunt ale mele.

Din timp în timp
Imi mai pilesc câte un dinte
Iţit aiurea, cruce pe mormânt.

L-aş invita la un ceai
Pe Bătrânul alb
Dar n-am mai şters praful
De-o viaţă
Si mai bine aştept
Vremea curăţeniei generale
De apoi.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

lacrimi învie în culori

Lacrimile învie în culori,
libertatea pe aripi de fluture.
Tâmpla muntelui soarbe
simfonia cerului din dalbul norilor.
Sfinxul aruncă-n temniţa privirii
ultimul apus al soarelui.
Cel din urmă mag rătăcit adună
din stalactite agăţate de cer
rugă a Celui ce se naşte
în psalm rămas fără amin...

Fiinţa îmi măsoara timpul
în minutare de suflet
trecute în al doisprezecelea ceas
dincolo de firul de nisip,
lăsat dintr-o altă viaţă
temelie în cale de valuri,
faclie în calea întunericului...

Ce-mi sapi cu durerea, suflete,
în ultimul fir de nisip?

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ştiu că-ncet, încet mă sting...

Şi ştiu că-ncet, încet mă sting,
Mă prăbuşesc uşor în ring,
Voi încerca din nou să strig
Că în genunchi vreau să înving.

Şi ştiu că-ncet, încet mă duc
Sub brazda lungă fără plug,
Cu oasele mele să ung
Ţărâna pe care-o străpung.

Şi ştiu că-ncet, încet dispar
În lumea fără de hotar
De aceea ţie-ţi las în dar
Iubirea mea de chihlimbar.

Şi ştiu că-ncet, încet voi fi
Chiar urma ce va părăsi
Şi gestul sacru de-a iubi
Şi îndrăzneala de-a mai fi.

Şi ştiu că-ncet voi fi pe prag
O amintire celui drag,
De-aceea vreau să mă retrag
Să dorm sub umbra grea de fag.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte stricate

Toate
Cuvintele mele sunt întortochiate
Şi s-au îmbătat.
Le vezi? Au căzut, s-au sculat.
Au vrut să alerge şi să joace
Dar beţia le-a prăvălit încoace.
Nu mai ştiu ce spun şi îs
Bolnave de râs.

S-au stricat cuvintele mele!
Umblă prin mocirle cu stele
De cositor
După un mărţişor,
Şi-ar voi să culeagă roade
Fâstâcite ăi neroade
Din sălcii nici verzi.

Cuvintele să nu mi le mai dezmierzi,
Să nu le mai spuie agale
Buzele tale.
Să nu le mai cânte cumva
Vocea ta
Şi pe cobză deştele.

Huleşte-le!

poezie celebră de Tudor Arghezi din Mărţişoare (1936)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte stricate

Toate
Cuvintele mele sunt întortochete
Şi s-au îmbătat.
Le vezi? Au căzut, s-au sculat
Au vrut să alerge şi să joace,
Dar beţia le-a prăvălit încoace.
Nu mai ştiu ce spun şi îs
Bolnave de rîs.

S-au stricat cuvintele mele!
Umblă prin mocirle cu stele
De cositor
După un mărţişor,
Şi-ar voi să culeagă roade
Fîstîcite şi neroade
Din sălcii nici verzi.

Cuvintele să nu mi le mai dezmierzi,
Să nu le mai spuie agale
Buzele tale,
Să nu le mai cînte cumva
Vocea ta
Şi pe cobză deştele.

Huleşte-le!

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă las cântecele mele (cântec pentru prieteni)

Va las toate ce-au fost bune,
Dar si cele ce n-au fost,
Va las tot ce nu pot spune,
Nu mai are nici un rost.

Va las dragostea pierduta
Si tot chinul de apoi,
Gura mea nu mai saruta,
Va las dorul meu de voi.

Dar va las si bucuria
Si tot cerul meu de stele,
Va las singura avere,
Va las cantecele mele.

Va las drumul catre luna
Si copacii mei stingheri,
Va las lupta mea nebuna
Pentru viata, pana ieri.

Va las lacrima cu care
Am dormit la capatai,
Va las noptile amare
Si lumina mea dintai.

Dar va las si bucuria
Si tot cerul meu de stele,
Va las singura avere,
Va las cantecele mele.

Va las gandul de pe urma
Sa va apere mereu,
Va las iarba, cerul, marea
Va las tot ce am fost eu.

Va las sufletul in palme
Azvarliti-l printre fragi
Si iertati-mi voi povara
Toti cei care mi-ati fost dragi.

cântec, versuri de Tatiana Stepa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluture estetic

Înnodăm cu ardoare arterele sărutului
Cu pleoapele inimii din febra plăcerii,
Am descoperit poetul din tine, venind
Dintr-un fluture estetic în aripi cu atele.
Nu poţi definitiva dumnezeiescul zbor,
Mă mulţumesc de tandreţea supusă
Încercării de-a ieşi din captivitatea
Rădăcinilor străpunse de lacrimile
Crude a închegării tainelor mele,
Încolăcirii substanţiale a puterii
De a fi deasupra dorinţelor pe care
Le înfăptuim, uitând că pleoapa surâsului
Rămâne febrilă peste încăpăţinarea
Fluturilor de-a mânji cerul cu aripile
Din care izvorăsc bucuriilor noastre,
Calde rădăcini descoperite în privirea
Dimineţii din bobul de rouă
Cu nerăbdarea inimii
De a fi fluturele poetului
Din care muşcă eternitatea clipele.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripile de dimineaţă

Am încercat să zbor,
dar toţi îmi spun că aripile mele sunt pentru înot.
Mi-am încercat întâi aripile din somn,
Aproape reuşisem.
Cu răsuflarea tăiată planam peste câmpii albastre şi domuri înalte,
mă înălţam şi coboram aievea.
Cât vis era în zbor şi-n vis câtă zburare
când se-ncheiau sub aripi
imensităţi albastre-n continuă urcare!
Plutind pe mai departe,
din aurora boreală mi-am tăiat o parte.
Erau minunate ca aripi, dar prea mari erau
şi, când m-am rotit într-o parte,
ameţită de-atâta adâncă imensitate,
au alunecat la nord, acolo unde erau învăţate
să stea şi să fluture.
Aripile de miazăzi când le-am vrut
pe la subsiori, când luam viraje, s-au descusut.
Într-o poiană, un fluture bătrân
mi le-a dăruit pe ale sale.
Spunea că înţelepciunea vieţii nu e să zbori,
Ci, cât mai mult, să stai în nemişcare.
Cu-asemenea aripi subţiri,
care imediat mi s-au rupt,
să gândeşti aşa nu-i de mirare.
Atunci m-au găsit aripile de dimineaţă:
înalte, albe, sidefii, cusute fără aţă,
parcă din nori, parcă din ceaţă,
parcă sunând a micşunele,
clopoţei argintii la încheieturi,
pe margini, boabe de rouă cu stele,
nici cântec de leagăn doinind,
nici auz de pasăre albă auzind,
Urcând şi sunând, spaţiile deschizând,
sufletul înălţând
la marginile mării hodinind,
când apusurile vii cerurile-nchid,
fremătând în zori, peste mări, în argintii zale,
înotând prin ceruri umbrite de stele,
Mari cât ale crinilor petale.

C-o sete nebună de viaţă, de parcă
nicicând nezburând, nicicând neîncetând,
ar fi pornit din însuşi izvorul de viaţă,
mai pure decât crinul,
mai limpezi decât seninul,
argint de porumbiţă picurându-mi pe spate,
dor de zări şi viaţă, dorul de departe,
dorul de lumină, lumină neâncetată,
neatinsă, neapropiată,
adevărată!

poezie de Dania Vasilescu din Aripile de dimineaţă
Adăugat de mihai51
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cuvinte

încă te mai iubesc,
printre cuvintele nespuse vreodată
cu umbrele lor de întuneric,
dincolo de zid şi fereastră
în nenăscuta înserare vulnerabilă
la mirosul de tei şi de algă.

încă te mai iubesc, dincolo de pernă,
de distanţa dintre lună şi soare,
printre neînţelesuri de genunchi şi de iarbă.

ies din mine pentru spaţiul de rest
în care eşti cu clipele tale-n inele,
uitarea lunecând peste frunze,
cu vise agăţate de stele,
încă te mai iubesc, când cad culori peste frunte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantec de lebada

Lasă-mă
In colivia mea de aur
Numai acolo
Mai ştiu să zbor,
Mai pot să cânt.
Iubeşte-mă
Punându-mi zilnic
Simfonii albastre
La pick-up-ul care
Se învârte
Roată a norocului.
Hrăneşte-mă
Din când în când
Cu câte o sămânţă
Ne-ncolţită
Si mai dă-mi să beau
Când mi-s ochii uscaţi
Câte-o lacrimă.
In rest
Nu te mai obosi
Să mă-nveţi zborul
Pentru că ştiu
Că nu m-aş mai găsi.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio-ţi spun...

Adio-ţi spun, acum când lacrima mă doare
Şi mă întorc în lumea din care am venit,
Pe aripi de iubire am vrut să urc spre soare,
Dar raze de dispreţ m-au ars, m-au pârjolit!

Adio-ţi spun, acum când ard în patimi
Şi frigul peste suflet e-un viscol nesfârşit,
Iar ploaia în torent îmi varsă lacrimi
Şi mor şi te iubesc, deşi m-ai amăgit!

Adio-ţi spun şi-ascund dorul în şoapte,
Pe alei de suflet pustii de atâta neiubit.
Mă duc spre lumea-n care se mai poate;
Să speri în vise care-aicea s-au sfârşit!

Adio-ţi spun şi plec, o clipă nu mai stau,
Prea mult mă doare aproape să te ştiu,
Te rog numai să uiţi cât încă nu-i târziu,
Că am sa te iubesc oriunde o sa fiu!

poezie de Dorina Omota (4 septembrie 2014)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am lăsat inima

să cadă în mine de îndrăgostit
ce eram şi încă mai sunt
nu voi auzi nici
odată când va ajunge
în străfundul fiinţei mele
hăul e mai mare
decât jalea şi a
mărăciunea unei iubiri ne
împlinite

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde mergem in weekend?

Hai să ieşim la iarba verde a insulei,
Acolo, ştii tu, pe promontorii, între înalt şi adânc,
Eu aduc jumătatea de puzzle cu întrebările,
Nu-i nimic dacă tu nu mai ai toate piesele.
De băut avem tot vântul din scoici,
Nu se aude întotdeauna marea în ele?
Bine, dacă simţi că mai lipseşte ceva
Promit că de data asta
Imi las aripile să adulmece zborul.
Dacă nu se mai întorc?
Nu-i nimic, venim călare pe spinarea cailor de mare
Si dacă nu mai prindem ultima cursă,
Am auzit că e un bătrân acolo
Care ne-ar putea găzdui o veşnicie
Dacă-i va plăcea cum am îmbinat
Piesele lipsă.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine tac

Te caut prin ecouri de cuvinte
Si nu ştiu de sunt umbră sau lumină,
Nu ştiu dacă-s aducere aminte,
Dacă au fost sau dacă or să vină.

S-au ferecat cuvintele în luna plină
Si-acuma, iată – sunt perfect rotunde,
Ca astă gură neagră de fântână,
Ca ale lacului speriate unde.

Degeaba-i oglindită, pală, luna
In apele fântânii ferecate,
Pierdutu-te-am, probabil, pentru totdeauna
Intr-un cuvânt ce-acuma-i prea departe.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fluture de-o zi...!

E dimineaţă...
Încă pe trandafiri
Mai sunt boabe de rouă.
Zbor...
Culeg nectarul vorbelor
Şi vouă...
Vă dăruiesc iubiri!

E ora nouă
Şi aripile mi le-ntind spre cer...
Iubesc...
Ce mister!

La prânz,
Sunt învăluit în flori de migdale...
- Ah! Ce petale!

Nu-mi rupeţi aripile la ora două...
Mi-e dor!
Şi...
Vreau să zbor...
Sunt fluture.
Călător...

Pe la chindie,
Poate iubita o să ştie
Cumva...
Undeva...
De dragostea mea.

Când întunericul mă va cuprinde,
Cineva mă va vinde...
Poate pe treizeci de arginţi...
- Iubita mea,
Să nu mă minţi...
În palma sufletului tău,
Sunt EU.
Să nu-mi faci rău,
Eu sunt al tău.

Sunt fluture de-o zi...
Aşa va fi...
Poate-oi trăi
Mai mult de-o zi
ŞI IARĂŞI VOI IUBI!

poezie de Coman Vasile (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi aripile mele

Vreau să te văd zburând în albastru
Iţi dau aripile şi ghearele mele
Să te apere de corbi şi păsări iele.

Şi când te voi zări albatros de stele
Eu voi zbura mai mult, privindu-te
Cum zbori şi cu bătăile mele.

Şi ce vei simţi tu şi eu voi simţi
Căci depărtare, zarea nu contează
Când două inimi în ritm vibrează!

Ele sunt lipite într-un infinit
Chiar de în lumi diferite ar fi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila întoarcere

Credeam că m-au mai răcorit zăpezi,
Că ploi radioactive m-au schimbat...
Tu nu dispari, tu numai înviezi,
Ca un suprem, definitiv păcat.

Te-am exilat la ţărmul unei mări,
Mai mult un lac, paralizant de blând;
Ai sfredelit pe fund sedimentări
Şi-ai apărut în faţa mea cântând.

Eu sunt acela care am creat
O nouă dimensiune, doar a ta ‒
C-un gest nebun, savantul disperat
Ţi-a plăsmuit, cu mintea lui, o stea.

Te-am deportat într-un tunel minier,
Nici nu mai figura pe hărţi de plan,
Dar tu ai spart cătuşele de fier
Şi-ai râs la parastasul tău de-un an.

Chiar te-am lăsat într-un ierbar gândind
Să mă salvez pastrându-te în el...
Eu nu am vrut eretic foc s-aprind,
Jertfind în van bucăţi întregi de miel...

Siberia sufletului meu te-a-nchis
Într-un cătun uitat de Dumnezeu,
Dar nu ştiu care poştă te-a remis,
Cu nu ştiu care tren te-ntorci mereu.

Pe cicatrici îmi sfârâie zăpezi
Şi diluviene ploi mi s-au uscat...
Tu nu dispari, tu numai înviezi,
Ca un suprem, definitiv păcat.

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!