Din viaţă

mai cade cu toamnă-n fulgi de iarnă
o gheară de ger lustruieşte, luciu de gheaţă
la orizont o stea străjuieşte cerul
o cale ferată îmi poartă în ea destinul

bate vântul
un colţ de stradă strigă cu ger
un pantof rătăceşte, stingher
un ochi de fereastră priveste la lună
o faţă albă stă sigură-n umbră
la capătul lumii e iarăşi noapte
la răsărit clopotele bat a dimineaţă
a mai trecut un an din viaţă

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajutor

stradă şi-un colţ de stradă
în umbra colţului...
e urma tocului cui
înfipt
în smoală-piatră topită

soarele topeşte în miros greu
ea siluetă dreaptă îndrăzneaţă
rămâne timidă cu tocul înfipt
în...
asfalt de smoală în colţ de stradă
strigă rănită ajutor
apoi târziu
umbra de colţ o cuprinde
ea strigă ameţită
nimeni nu vine doar umbre se agită
ea rămâne rănită
la colţ de stradă
cu tocul înfipt în smoală topită

sirena urlă linişti ea sparge
se îndepărtează cu sonorul urlător
la colţ de stradă rămâne
un cui de pantof ca semn
înfipt în asfaltul de smoală
ce s-a întărit
atenţie în viitor!

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

De toamnă gânduri

spart un colţ de cer dă un pic de lumină
un nor cu ceva ploaie se apleacă peste orizont
se simte că este frig, vântul bate a iarnă
un gând în lăcaşul lui suspină
din nou este toamnă, când ai trecut tu primăvară şi vară?
mă adun in mine, cu caldură
un pom în faţa ferestrei mele, acum dezbrăcat
cu cregile goale priveşte la lună
vine decembrie şi sunt, iară
singură

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2017)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

December

un sărut suspină-n ruginiu de toamnă
o cană se îmbracă cu roşu de struguri
amintiri strivesc buze din nopţi de jăratec
rătăcită o rază spre noapte aleargă
spre apus cerul suspină încă lumină
un eu mă alergă spre iarnă
un ochi de lac închide gene printre raze
târziu frigul se zgribuleşte-n ferestre uitate
pe mine am dezbrăcate priviri
un colţ de umbră rătăceşte tremurând câmpia
zarea dincolo de mine uită ziua trecută
o frântură de rouă se sparge îngheţată
toamna spre iarnă strigă cu vânt şi zăpadă
un strigăt de pasăre caută cerul ranită
fără priviri culori în cenuşiu pictează zarea
vara trecută amăgeşte încă destine
năuc aleargă visul prin mine şi-mi spulberă speranţa
în pumn am strânsă amintirea ta
mă doare
nopţile curg încet în mine şi rana vieţi-mi suspină
un copac zgribulit îmi opreşte privirea
fără paşi pierduţi îmi caut încă cărarea
o mască albă îmbracă pământul
ascunde rănile şi durerile toamnei din mine
timpurile trecute-mi plâng amăgirea
pădurea desfrunzită mă atrage în întuneric
colţul ierbii moare sub tristeţea de sus căzută
gândul meu în alb îmbrăcat rătăceşte privirea
imesitatea nu-i departe văd lacrimi în fulgi de suflet
dinspre December tu baţi în geamul din mine
te aştept în durere

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnă

sunete-n amurg tăcute cad
trec zile
încet vântul în mine bate
o inimă mă doare
un gând de sus mă ninge
cu frunze

albă de pian o clapă apăsată
mă strigă şi-mi spune
că la uşa vieţii mele
bate
încet încă o toamnă

poezie de Viorel Muha (august 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul

a răsărit pustiul în oraş
vântul ţipă şi bate
e frig în cetate
nu-i nimeni pe stradă acum
ce tristă e viaţa pe drum
la apusul luminii, risipit între gânduri
rătăcit printre rânduri
pierdut în absenţe
păşeam pe ţărmuri de suflet
valul s-a izbit de prag în ăst trist meleag
plângea depărtarea, ţipa marea
la rădăcina timpului pribeag
în ochi curgea ninsoarea ultimului veac
ce lungă era aşteptarea
în trup se scurgeau
fulgi albi de zăpadă
în palmă am strâns un bulgăre de viaţă
verde crud, verde pur
l-am aşezat în glastră
acolo, la fereastră
a doua zi, a înflorit un ghiocel

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada

ard în mine, două smirne arome şi sunetele
mă strigă
doi copii stau ţinâdu-se de mână şi privesc
un gard verde
de pe zidul crăpat, o imagine de umezeală veche clipeşte-n
bobul de ploaie
o tobă bate, parcă, depărtările, cumpărând
linişte

sprijinit de un colţ de zid, un trup arcuieşte timpul
cu forme, iar ochii străzii îl privesc
cu mâinile în buzunare o barbă albă zâmbeşte
la o maşină ce traversează, veche
maşini noi
luceşte o fereastră, trece soarele, o sirenă de salvare
strigă, faceţi-mi loc
e strada, e lumea care trăieşte, sunt şi eu
sunteţi şi voi

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt

în coloane îmbracă lumina trupului meu
m-am uitat într-o duminică, epocă trecută
pune voal viu cu semne de viaţă pe mine
creşte trecutul în mine, pentru un prunc în viitor
în rugină de timp găsesc roşul sângelui
nu vreau zbatere şi dorinţe, fără cu un tine
în noapte, după care răsar să te văd, mi-e dor
limpezimea apelor sufletului meu aşteaptă
corabia vieţii tale să viziteze al meu port
ancora nu va mai rugini niciodată
plină de viaţă mă va duce în inima focului tău
poarta se va deschide şi buzele se vor
albă faţă de masă şi cerceaf fără cute aştern
pun stele pe cer şi un corn de lună
am aşteptat o zi şi-o noapte, de viaţă
albă marmură am îmbrăcat, sunt în dormitor
te simt în gând, în trecut, în prezent şi-n viitor

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima poartă

se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om îşi caută pasul
în tragic decor efemer

ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea din vale
plânge o mierlă, a jale
se stinge şi gândul în cale

vântul strigă agonic prin luncă
stele îşi spală paloarea într-o baltă
foşneşte gândul rămas într-o stâncă
mai cântă un cocoş a mea soartă

la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăşi
dintr-o parte în altă parte

tu respiri şi plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiţi către cer, încă o dată

clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
rezemând a ta soartă

te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
ai rămas statuie de ceară
printre spini şi neguri iarăşi şi iară

vântul bate nebun într-o poartă
o dată, încă o dată
eu aştept pe ţărm iubirea
ce a plecat la drum, pe o poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă-n buzunarul vieţii

rece, albă, gheaţa răsuceşte viaţă, dinspre noiembrie
astăzi este decembrie
o creangă frunză rămasă, agaţă cu-un braţ, cerul
un petec de apă mai luceşte
cuvântul, supărat şi el, îngheaţă buze
literele se înghesuie în ele şi cuvântul
devine mai tăcut
pietrele scârţâie şi îşi şoptesc, este iarnă
pământul se strânge
uscături fără de viaţă îl învelesc
timpul curge prea bătrân şi greoi
cerul cenuşiu a răcit şi el
strănută cu lacrimi albe de gheaţă
din case ies aburi prin hornuri vechi
flăcări din pământ ard printr-o ţeavă
stau prea mulţi la bloc

***
dimineaţa, supărată şi ea, fumuri adună
ceţurile se fugăresc prin văi
luna trece şi repede o spărtură de nor
mi-o arată, mă gâdesc la soartă, încă sunt nevoi
***
degetele îngheţate îmi sunt reci, trec prin oameni
înfrigurat găndurile-mi bat, cifre negre
tăcerea mea aşteptă cuvinte, să-mi răspundă, tu eşti?
disperat strig că bate vântul, acolo te aştept
să vii!
o maşină claxonează, mă feresc, mergeam pe stradă
în buzunar am adunat gânduri, drept cadouri
ploverul îmi spune că este prea vechi
sacoul este prea bătut, fereastră deschisă spre ploi
***
tu ai rămas însă în eul meu, în toamnă şi-acum şi-n iarnă
te port cu mine mereu
te-am construit în gând, drept eternă primăvară
primeşte acum un cadou
un mic gând de-al meu
buzunarul vieţii, pentru tine, îl va păstra mereu

poezie de Viorel Muha (decembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cu tine

Toamna se-apropie-ncet prin livezi,
galbene frunze-mi cad la picioare,
strigă la poartă un glas cunoscut
şi apoi pleacă: se pierde-n zare!

Se uită vântul, lung, după el
spulberă-n urmă-i tăcerea mea,
mă bate gândul s-alerg spre tine,
dar ştiu c-o umbră e toamna ta!

Nori argintii plâng la fereastră,
florile-n palmă strâng stropii reci,
aş fi vrut, iarăşi, să ne iubim
şi-n noaptea toamnei: să nu mai pleci!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din În Albastru (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se potoleşte

Bate vântul cu putere ca nebunul
Cade o scândură uscata de la gard
Frunze zboară pe tot drumul
Rupe creanga falniicului brad

Bate vântul aspru intr-o dungă
Fluieră usucă frunza nucului bătrân
Ma înclin si fac acum o rugă
Doamne vântu-i peste tot stăpân

Dar o rază a Luni albă se zăreşte
Printre norul tulburat de uragan
Ea îi face ochi dulci el se potoleste
Meteo anunţă noul lor program

Vântul bate in retragere se opteste
Cerul tulburat norii grei ii alungă
Luna pe vânt îl atrage si-l iubeşte
Vântul se opreste cerului îi este slugă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocostârcul Ochi de Gheaţă

Cocostârcul Ochi de Gheaţă
Se plimbă de dimineaţă
Printre nouri să se roage,
Apoi doarme-n picioroange.

Lasă să-i curgă în iarbă
Transpiraţia din barbă,
I se topi până-n seară
Glasu-i ce ne salutară.

Însă ciocul i-a rămas
Să prindă-n răsărit glas,
Să ne-ndemne Ochi de Gheaţă
La muncă de dimineaţă.

L-am visat, aşa se pare,
Ceru-i plin de zarva mare,
Trece din frig la căldură
Şi-i doctor pe arătură!

poezie pentru copii de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Retro

şi nu mă uita
la capătul lumii
spre lună şi vis

alungă-mi teama

adoarme o floare pe încheietura ta
şi cerul apasă uşor pe fereastră
adormi la mine în inima-mi obosită
lasă o tristeţe chiria de noapte
stinge lumina în graba uitării

acoperă-mi plecarea
cu prezenţa ta

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum fără de viaţă

Sunt frânt în prăpastia vieţii, drept punte părăsită
Duc poveri de veacuri-n trăiri, acum cu sensuri lipsă
Am asfaltul drept covor de verde-n negru şi piatră dură
Şi cerul nu-mi mai este decât o simplă imagine fără lună

Am trenciul rupt şi zdrenţuit ce-l port mereu într-o mână
Şi-un pantof ce-mi scrie soarta pe-o şosea de viaţă
Iubirea-mi este-n buzunarul inimii, grea povară-n oglindă
Iar timpul se ascunde de mine într-un colţ iubit de nefiinţă

Am o geantă de viaţă în care duc cu mine lovituri cu dobândă
Adunate-n încăperi de clădiri înalte şi-n turnuri fără lumină
Şi-n ochi am boabe otrăvite de lacrimi obosite, drept osândă
Şi ţin într-un pumn, o cruce, care mi-ai lăsat-o neagră şi ruptă

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

privesc orizontul cum plânge
aici, între ape
lumina a răsărit sau poate a pierit
printre învolburate ape
s-a stins plângând printre şoapte...
pe ţărm, vântul bate şi bate
sălbatic în noapte
aici, peste ape
corăbii vin sau pleacă, pe ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... nimic nu poate fi

Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.

Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranţa vie
Cerului ce ne veghea.

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte şi lumină,
Între verde şi uscat.

Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristeţe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul şi nici locul,
Şi nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roşul pe obraz!

Bate Între mine, între noi
vântul şi plâng ploi!

La ce bun aceste toate
Când speranţele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?

Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime şuvoi
Şi... nimic nu poate fi.

Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopoţelul

În fiecare noapte un clopoţel
Aud, de cum lumina se stinge,
În vis mă iau după el
Fie că plouă, fie că ninge...

Şi merg şi merg... Clopoţelul
S-aude la capătul lumii.
La capătul lumii mă uit ca viţelul
La poarta nouă a mumii.

O stea străbate cerul, ursuzul,
O scânteie, printre mii de scântei.
Făcut numai pentru auzul
Visului meu este clinchetul ei.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

BT

A trecut îngerul
şi fireşte că eram la poartă
să mă văd cum trec pe stradă
să se vadă pe stradă cum trec
a trecut
şi am venit mândru cu o ţigară
şi tata înşuruba un soare în lună
de seară
şi m-a întrebat de ţigară
şi am ridicat din umeri
şi am zis că mi-a dat-o unul
şi a râs ca altul
şi fumam
şi pe stradă îngerul a trecut
a trecut
cu un pachet de BT!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii fecioarei

întuneric stelar,
era frig şi era iarnă
mai trecea un stol
cuibul lumii astăzi este gol
căutam o ploaie la fereastra ta
ningea cu fulgi mari pe cărări de dor
te aşteptam la steaua polară
sărutam femeia, cu buzele arse
se deschidea o poartă
ochi de fecioară în poartă
ne întâlneam goi pe ţărmul de flori
scriam pe cearceafuri rupte dintr-un vis
surâdeai în noapte, era vară în noi
ne aruncam în valuri, în chemări de doi
adormeai în mine, ploua peste noi
eram doi, mereu amândoi
strângeam în braţe femeia, în acorduri de ploi
erau fierbinţi ore, căutam sărutul
mă chemai în ploaie
eu curgeam şiroaie pe pletele tale
răsucite în vânt
deschideam o noapte cu iubirea pură
cădeau frunze în parc
strângeam de mână o fată, pe aleile din noi
pe masa stelară
o cafea fierbinte şi o noapte în doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajung la capătul

lumii şi aerul are un gust bun
după ţigările fumate toată
noaptea
vulturii stau de veghe pe catarge
iar pescăruşii mătură încet cerul
la capătul lumii păsările
par singurele supravieţuitoare
păşesc prin dimineaţă
şi-n jurul meu apa e neagră
cu mirosul ei de alge şi de sare
damfurile ei de nămol
şi de motorină
le simt în gât şi plămâni, dense

eram la capătul lumii şi de acolo
nimeni nu se mai întorcea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!