Ţipătul iubirii adevărate părăsite atât de tare doare, ca şi ţipătul păsării când moare!

Viorel Muha (septembrie 2017)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă...

dacă ţipătul păsării îl vei auzi
încă-n inimă şi vei putea simţii săgeta iubirii
iar dacă vei mai vedea oamenii şi printre ei, pe mine
înseamnă că exist

când cerul va coborâ în mine
iar pleopele-mi îmi vor fi numai nori
la apusul serii şi se vor închide
pentru a nu mai fi
atunci nu voi mai putea spune
că mai sunt

când pământul va fi udat de ploi
de vând, de frig şi de nisori
în dimineţi devreme
iar pe undeva pe-o hârtie,
numai gândurile mele vor mai fi
înseamnă că am existat!

poezie de Viorel Muha (aprilie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul orei

Se auzea venind!
Ora ţipa atât de tare că explodau secundele
din mers la întâmplare.
Se auzea venind pe secundare tocuri
cu lumea timpurie
cu locuri zdrăngănind
căldură-n buzunare.
Se auzea...
şi când se-apropia
ţipa atât de tare!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculpturile păsări ale lui Brâncuşi reprezintă ţipătul de libertate al neamului românesc, din munte până-n în mare, din hotar spre alte hotare.

Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul

păşim printre puncte sau virgule incomode
până la limita timpului
măsurăm înălţimi pe diagonala sărutului
urcăm către cer
apoi ne prăvălim
tulburaţi în adâncul din noi
căutări între limite impuse
de ce nu descompuse
îmi ceri infinitul
azi ai aflat
împreună păşim dincolo de infinit
doar împreună iubire
am explorat trupul, gândul, dorul
cu patima clipelor scurse
în ţipătul spasmului final
în acea noapte, am aflat că te iubesc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea cea mai mare este atunci când existenţa doare aşa de tare, că nu mai vrea să fie.

Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o seară

în astă seară
am să mă întorc pe ţărm
mă caţăr spre cer
pe picioare de lemn
să ascult ţipătul pescăruşilor
orele trec, topind înserarea
apar iarăşi zorile
e ziuă iar
din roua iubirii
un cântec sfâşie tăcerea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă-ţi moare sufletul îţi moare şi trupul. Rămâi doar o lumină rece până când se stinge!

Viorel Muha (aprilie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi soarele se naşte şi moare tare frumos, prin răsărit şi apus, din păcate pentru unii, pentru todeauna.

Viorel Muha (februarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Firimitura unui cuvânt...
Nu costă să visezi,
poate doare.. un pic..
poate doare tare...
dar frumuseţea adesea doare...
asemenea iubirii...
Doare pentru că omul nu e capabil să simtă atât de mult frumos.. atât de mult dor şi atâta iubire
pentru că.. destinul său rar se împlineşte precum voieşte... el încă ispăşeşte... pierzând Cerul.... visele sale se destramă ades
şi, cel mai trist este că.. în lumea in care s. a trezit după cădere... cea mai rară stare este statornicia firii.. a gândului.. a emoţiei.. inspiraţiei.. fericirii.. iubirii...
Iar nestatornicia adesea destramă vise.. in zori..
Şi doare un pic...
Sau mai tare...
Dar cumpărăm altele.. numai că trebuie să mai cerşim o firimitura de timp...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii tu oare ...

Ştii tu oare

ce mă doare

când nu-i soare?

Mă doare

când văd cum moare,

moare om şi moare floare.

Moare sufletul în om,

moare şi poama în pom.

Moare tot ce este viaţă,

Planeta Pământ îngheaţă.

Îngheaţă întregul Univers,

haosul este imens.

poezie de Dumitru Delcă (1 mai 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultura este antemergătorul unei adevărate civilizaţii.

Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare cine a făcut horile, cântecele pe lume? Nimeni nu poate şti. Vin din glasul păsării care îşi modulează ţipătul şi anunţă răsăritul soarelui? Din zbierătul copilului lăsat în faşă de mama lui?" Cine-o fi făcut horile/Are ochii ca Zorile/Şi faţa ca florile." Are dragoste.

Grigore Leşe în Acum ştiu cine sunt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iubire

iubeşte-mă femeie
o dată. încă o dată
în aşternutul duios al iubirii
mi-e dor de sânul tău
să dorm o clipă, o clipă îţi cer
iubeşte-mă femeie ca marea
şi lasă-mă să pier pe braţe de dor
în astă lungă noapte
între ţipătul iubirii şi foşnetul suspinelor
iubeşte-mă femeie
sub frunze de arţar
un ciob dintr-un suflet curat
îţi dau azi în dar
lasă-mă să-ţi acopăr trupul fierbinte şi gol
cu dulci, suave sărutări
printre cuvinte şi şoapte
eşti sublimul iubirii, eşti dulce visare
eşti taină, eşti chemare
iubeşte-mă femeie, în mare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul

aaaaaaaahhh
o vocală şi-o consoană. la atât se reduce spaima tăvălită prin durere
cu cât ţipătul e mai înalt, cu atât mai puţină lume sesizează.
drama zilelor noastre e asurzirea
Saramango vorbea despre orbire, eu de asurzire
şi dacă s-ar sfărâma pământul în bucăţi alături
ne-am programat să nu auzim
ai-ai-aai

când am eşuat cu zidirea Turnului Babel am dat vina pe Dumnezeu
de parcă Dumnezeu ar fi un moş scofâlcit ce se teme să nu-i năpădim grădina
acum când am eşuat în cunoaşterea aproapelui dăm vina pe tehnologie
ea şi numai ea ne-a legat mâinile şi picioarele de catargul ignorării
şi ne-a înfundat urechile cu lauda de sine
pentru că străini fiind, nimeni
nu-şi mai pierde timpul
cu celălalt

zgrgrztrsg
scrâşnetul de măsele acoperă ţipele ce mor în gât
şi odată cu ţipetele alea moare şi speranţa. te goleşte de viaţă. îţi ia tot
şi umbli aşa, formă fără fond, minte fără inimă şi inimă fără minte
cap fără urechi, urechi fără auz... până când...
auzi capacul închizându-se
şi primii bulgări căzând
heeeeeeeeiiiiiiiiiii, oameni buni... aici este un suflet viu

şi multe nu le-oi mai vedea şi multe nu le-oi auzi...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea ce-i ruptă nu moare atunci, ci ne arată ce am făcut când începe să se ofilească, murind încet.

Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimente

Sentimente pozitive,
sentimente negative
luptă pe câmpul amurgului,
cu raze înăbuşite de nori...
Ţipătul meu rupe
linia ascendentă a lunii prea rotunde,
ca un pântec, ca o femeie,
ce plămădeşte din clipe de frumuseţe,
din ea însăşi, iubirea.
Ţipătul meu,
adânc, ca liniştea din miezul oceanului,
se unduieşte printre pietre,
trezindu-le,
înflorindu-le.
Speriate, clipele îşi potolesc,
cu palmele transpirate,
inimile albe,
rotindu-se deasupra umărului tău,
adânc înfipt în carnea dorului meu...

poezie de Riana Irimie
Adăugat de Alin Liviu Mihai Gradinaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când ne trezim, iar soarele se bate cu noaptea, ca să urce pe cer, atunci când ciripitul păsării la drum ne însoţeşte, atunci când zâmbetul ne umple faţa în urma trudei depuse, când culegem roadele la sfârşit de zi, de an sau spre toamna vieţii, să nu uităm că am vrut, dorit, ca prin noi şi cei în jurul nostru, Dumnezeu să arate că există.

Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cărările trupului

în nechezatul cailor
pe şesuri, pe dealuri
între macii ce ard pe o cărare
iubire şi fluturi
palmele, ţipătul buzelor
nu mă cerţi
ochii cer ca să vadă
nasturi deschişi
o rochiţă
o codană
o poartă
un pântec, un cuib
o iubire într-o vară

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri obosite

mi-am dezgolit gândurile într-o noapte
cuvântul rătăcea în neliniştea tunetului
departe, alte cuvinte izbeau malurile sufletului
mai departe, soarele a îngenunchiat în tăcere
să nu tulbure zborul pescăruşilor
liniştea curgea oblic
printre obosite şoapte
drumuri mergeau agonic în tristeţea serii
erau încărcate de întrebări eşuate
azi păşesc printre orizonturi umede
sunt lacrima ploii pe zidurile lumii
sunt val ce se sparge de mal
sunt ţipătul cerului pe mări de opal
în zori, alte drumuri, fără cuvinte, fără întrebări
drumuri părăsite, drumuri irosite
în faţă, uşa timpului...
cioc-cioc-cioc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul ierbii-n beţia trezirii

Renaşte-anotimpu-n cuibare de dor,
Cu ochii-nsetaţi de potopul iubirii,
Se zdrenţuie geru-n migrene de nor,
Ispitind armonii în cămaşa trăirii.

Nechează hoinară copita-n nisip,
Şi fumegă-a floare şi-a ploi de cocori,
Se-mpiedică-n roua firavului timp,
Născându-i luminii hulubi voiajori.

Descalecă macii petale-n amurg
Pe oiştea neliniştii brăzdatei câmpii,
Se-adapă la sânul fântânii un murg,
Stingându-şi capriciul chemării pustii.

Se-ncing insomniile-n nopţi de amor,
Când spumegă sarea-n vulcanic huzur,
În mâneca lunii se naşte-un fior,
Ce-mpiedică zorii să toarcă-n azur.

Se scriu curcubeie pe buze de ram,
Iar sânii-nfloririi miresme revarsă,
În pacea ţesută în pântec de geam
Roire de fluturi mirabil dansează.

Din scrumul zăpezii şi-al vântului nud
Răsar primăveri din arhanghelii firii,
E foamea nevralgică-a verdelui crud
Şi ţipătul ierbii-n beţia trezirii.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!