Fără titlu

acest alb pur atotcuprinzător
rezumă Poezia
luminează pământul cu infinite înţelesuri
ca lumea cu respiraţia-i dublă
răzbătătoare de sub paloarea zidurilor
contrapunct
în albastrul crucii
sonor
poem fără titlu
un singur cuvânt pe o pagină albă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără titlu

atoatecuprinzător
un singur cuvânt
pe o pagină albă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie stupidă

acopăr strada privirii
cu copertine de cuvinte
unele fără de margini
altele cu bastonul
celui care nu vede alb
stupizenia unei poezii
constă să pui cuvinte grămadă
de la zdrobite imagini în cuvinte
până la cel ce nu se simte
acel ce nu vrea să înţeleagă
poezia nu mai este întreagă
este stupidă, proastă şi banală
de ce o mai pui pe o pagină goală
de fapt este o pagină albă
care te trimite acolo unde
nu mai eşti decât tu albă
coală simplă de hărtie
este poezia mea
spuneţi: ce aveţi cu ea?

poezie de Viorel Muha (iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprentă

pe verso
pune degetul înmuiat în curcubeu
nimeni nu va băga de seamă
îţi recunosc amprenta
ca pe o monedă nefalsificată
gust cuvintele invizibile
literă cu literă ştiu
pe o pagină albă
într-un surâs
se termină singurătatea

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Un vers alb,
o îmbrăţişare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roşie,
doar ea culoare
mai roşie ca albul,
mai albă ca roşul...
şi din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
şi din nou,
îmbrăţişări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
şi apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi interior

nărăvaşă şi uriaşă
vertebră rotundă ca pământul
din care sar fără să ştii cum
concluziile
de care eşti convins ca de tine însuţi

într-o parte este foc în alta apă
analogii fără sfârşit
ficţiuni-realitate pe marginea
absurdului

un singur os
face un salt mortal
rămas în aer de grădină academică
umbră nedesăvârşită a
craniului
fereastră deschisă între poli

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contrapunct

apele curg
ca totdeauna se revarsă peste margini
tacit melci se nasc refac paradisul vieţii subterane
lumea-i pe muchie de cuţit
nimic nu-i sperie pe melci în adânc
fantome din trecut mai apar din când în când
să vorbească de nobleţe de o supă de orez a la Trieste de muzica lui Berlioz
şi totuşi nu mă înşel
este ziua zborului
nu mă întreba cum pot crede în povestea
fantomelor sunt nişte infatuate
vedeniile astea nici albe nici negre trebuie puse la punct
un melc şi o plantă smulşi din abis
contrapunct
în vârful unui copac ar fi de ajuns
pentru un alt început

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început

mă răsucesc ca un arc
număr înapoi
de la zero (nici vorbă de ceaţă!)
astăzi am nevoie
de un refren un singur cuvânt
ecou al tăcerilor mele
altfel cum să ştiu
Adevărul
rostit într-o rugăciune de
Cel născut sub Lege
nerecunoscut atunci

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă o carte într-un loc public. Pe o etichetă, scrie o dedicaţie. Acest gest simplu, de a dărui fără să ceri nimic, poate schimba un destin.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de copil

nu este fetiţa cu păr abanos
cu ochi verzi şi cămăşuţă înălbită
nu este o fetiţă din oraş
nici un fluture nici un hulub
este o floare
albă stăpână a tuturor păpădiilor
desculţe prin rouă în iarba dimineţilor de vară
venită de pe pământul desenelor
uşoară ca o respiraţie de copil
arată calea libelulelor sub reflectoare galbene străpunse de frunziş

în poiana ţesută între pânze de păianjen
cu atâta tandreţe copilule
te salută cu un fâlfâit de aripi din aer
derutate păsările contaminate de puful alb
de ce au tăcut greierii
ar fi trebuit să fie prezenţi la concert
să ţopăie la refren
în timp ce umbreluţe albe-secetoase
zboară într-un dans al corolelor
în cele din urmă cuibărite
uscate pe povârnişurile umede cu care se împrietenesc
pentru verdele anotimp nu plânge copilule
vine unul ce luminează

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E adevărat, orice pagină albă poate fi un poem, dar nu e.

aforism de Victor Martin din Ţara lui Travian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheie pentru o zi de ianuarie

peste măsură de colorat visul
cu gust de femeie râzătoare roşie în obraz
dă târcoale unui cer proptit în pereţii albi ai odăii
în afară
oprit la vechiul pervaz
ca o predare în faţa unui destin
gerul înţepeneşte ramurile ude
şi toate continuă a fi departe de uşă
(oare vor da renunţările cândva roade?)
deodată se luminează deasupra mâinilor
ba da încă da
toate acestea nu se petrec în imaginaţie
aş scrie acum pe zăpadă
o pagină ce arde

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locurile abandonate au poezia şi farmecul lor. Lumina nu poate fi oprită, nici liliacul să înflorească.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te simţi singur, mută-te într-un loc cu ecou. Strigă-te şi te vei simţi mai puţin singur.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest poem se va autodistruge în... 10 – 9 – 8...

Acest poem se va autodistruge
În interval de doar câteva secunde.
Lucrurile lipsite de relevanţă se evaporă.

Nu-mi pot aminti nici măcar propriul număr de telefon,
Ca să nu mai vorbim ultima poezie pe care-am scris-o
( E felul în care creierul se protejează?).

Întâlnind un om renumit, am încercat,
Dar toată popularitatea lui
Nu m-a ajutat să-i rememorez numele.

Din mintea ta, foarte curând, aceste cuvinte vor dispărea.
Am spus adevărul în titlu,
În scurt timp acest poem se va autodistruge.

poezie de Kelly Kurt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sete

pornită din inima unei brânduşe
primăvara umple ulciorul
cu lumină
ruptă din soare
încă o dată m-adapă
în rotire egală
tot caut
un singur cuvânt
să fie
plinul
şi gândul acesta ce trează mă ţine
cum la sfârşit de rugăciune
o şoaptă
aminul

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certitudine

pe pământul înalt
peste invizibile straturi de lavă
copacii pictează cu rădăcinile lor adâncul
ce-i drept ei nu cred în nemurire
de aceea de mai multe ori au murit şi au înviat
să înflorească cel puţin o dată în zori
săltăreţi şi autonomi
într-un apocalips al florilor
fără lacrimi
fără ghilimele
fără ecouri în născocirile lui eu

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om vrea să înţeleagă lumea cu inima sa.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea cerului e albă

Culoarea cerului e albă
Fulgii se aştern în grabă
Şi nu ştii ce este mai alb -
Văzduhul sau pământul dalb?

În acest cosmos de gheaţă
A luat gândirea viaţă
Şi-acum ideile-şi înalţă
Evident în albă nuanţă...

Şi cu fiecare zi ce trece
Mie-mi este tot mai rece.
Ah! La ale lumii farmece
Gându-mi să se-ntunece!

poezie de Alina Gurban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez că nu mai există oameni. Toţi au murit. Pământul este alb. Luna mai există încă pe cer şi luminează un pământ alb de tot. Sunt singur, cu şoarecele. Şoricelul blestemat. Niciun om nu va mai exista şi el va continua să se învârtească în vecii vecilor. Eu l-am osândit. E cea mai mare crimă a mea.

Simone de Beauvoir în Toţi oamenii sunt muritori
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs din toamnă

pornită din inima unei brânduşe
toamna umple ulciorul
cu lumină
ruptă din soare
încă o dată m-adapă

în rotire egală tot caut un singur cuvânt
să fie plinul
şi gândul acesta ce trează mă ţine
cum la sfârşit de rugăciune o şoaptă
aminul

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!