Decât să mă prefac că trăiesc

mai bine fărâme de carne pe un caldarâm egal
gunoi menajer împrăştiat spre gloria salubrităţii
hrană pentru ciori şi pescăruşi de trotuar
aşa că renunţ la barierele bunului şimţ
şi-mi las inima să zburde de nălucă
din frunză-n stâncă pe o floare de colţ
oricum libertatea aceasta televizată nu e decât o constrângere
din ce în ce mai oficială
din ce în ce mai patentată
de toţi idioţii care se privesc în oglindă
atunci când declamă la ceas de seară idealuri despre idealuri
iar decât să cad în vraja străzii anonim
mai bine nenăscut sau mort în şoaptă
cât să nu mai conteze niciodată speranţa
tîrfa asta idioată care încă mi-o trage
cu seninătatea unei nimfomane
iar dintr-un ochi de uragan domestic
doar paşii tăi vor răsuna etern
pe cristalul minţit al ferestrei liberei prăbuşirii
pe care mi-am întins cu grijă timpanele
spre a-mi asculta atât de firesc
ţipătul de naştere

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă o să întorc şi obrazul celălalt

cum nu ştiu de ce
în toată iubirea aceasta de aproape
este atâta ură
dar continui să cred
că între două maluri imposibile
pot găsi măcar o scobită faleză
de unde se aruncă împăcate cu dezastrul
mulţimi idioate de sinucigaşi anonimi
în căutarea plutirii universale
sau doar în numele unei lumi mai bune
...........................................
între timp lipesc cu picătura
idealuri rupte din idealuri rupte
din când în când şi o floare de colţ
mâncată pe jumătate de o capră neagră
din nevoie
de foame
din acel ceva care mişcă lumea spre înainte
aproape cu desăvârşire
cu un rost determinat
şi fără nicio părere de rău
.............................................
deşi ar fi mai simplu să mă întorc din moarte
după fiecare nouă răstignire
decât să vă aduc acest fel de a iubi
egal
cumva cooperatist
ca o îmbrăţişare de mamă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre moarte şi libertatea de a nu mai fi

aş putea construi un dialog cu masa tăcerii
mai degrabă un monolog rotund
precum pâinea bunicii mele
sau poate doar un strigăt anonim
precum o delaţiune
cât să-mi mai înec din corăbiile acestea
ştii tu bine doamne ce mai flotă port în inimă
dar taci
că de când s-a inventat rostirea
parcă lumile se nasc aşa de aiurea
şi aşa de nepregătite pentru armonie
încât sfârşesc mai tot timpul nefericite
oricum doar noe are patent pentru navigaţie
iar dacă înainte de a mă trezi din luciditate
între mine şi firul de iarbă nu era decât un vis
(poate că totuşi nu era nimic de negociat)
ca întotdeauna de la rădăcină spre undeva departe
cât despre viaţă şi interdicţiile existenţei
nu ştiu de ce
dar nu am nicio obiecţie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Democraţia nu are vârf, tovarăşi

ar fi bine să lăsaţi bălăngăneala asta imposibilă
de-a lungul şi de-a latul istoriei
ce dracu nu aţi mai jucat lapte gros niciodată
săriţi cât mai aproape de veriga slabă
puneţi presiune pe poeţi
nu-i mai lăsaţi să umble singuri ziua
daţi-le câte o muză sub acoperire
să le ştie sărutul
să le măsoare visele dimineaţa
altfel să nu vă miraţi că vor ieşi din transă
şi vor mai face o revoluţie

democraţia nu e niciodată scuzabilă
cum să vă fac să nu vă mai cereţi inutil scuze
loviţi cu realitatea crudă în fiecare vis
impozitaţi infinit tăcerile poeţilor
ele nu fac altceva decât să caute un dictator
acel gen de tiran al bunului simţ
al frumosului
al iubirii

într-un fel tovarăşi
poeţii ăştia îl vor crede pe un viitor messia
tot aşa cum l-au ridicat la cer pe isus
îi vor trage cuiele din răstignirea oficială
i se vor închina în şoaptă
ca unei flori albe
apoi vor scrie scripturi peste scripturi
aşa că nu-i mai lăsaţi să umble ziua pe stradă
nu mai asfaltaţi pieţele
că de acolo se adresează maşinilor din trafic
cheamă taximetrele la măsurat
propun autobuzele la votul universal
şi nestingheriţi de gloanţe
vor muri fericiţi
pentru libertate
libertatea aceea pe care ar fi bine
să nu o mai lăsaţi alături de ei pe stradă

alo tovarăşi
să nu vă pună dracu să-i lăsaţi să cânte
că ăştia nu ştiu decât deşteaptă-te române

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai semnalizat stânga într-un fel definitiv

e atât asfalt negru şi umed între noi
încât un guvern priceput
ar găsi resurse pentru o autostradă
mult mai departe de cea a soarelui
nici spre munte nici spre cer
oricum inima mea a rămas undeva în iarbă
aşteptând ninsorile aşteptând viscolul
într-o atitudine resemnată
ca atunci când am înţeles că moartea este democrată

mă aşez turceşte şi-mi îngân lacrima
na să-ţi fie de dochi afurisit-o
apoi privesc ploaia ca pe o izbăvire
ca pe un înec atlantidic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca un dans pe acoperişul lumii

fără mască de oxigen
niciodată supus viscolului
mai tot timpul luptând împotriva mea
deşi din vârf ar părea o sinucidere
iar dinspre poale o simplă nebunie
nu ştiu ce mă împinge spre locul din care
mulţi cred că lumea ar părea mică
nu ştiu de unde găsesc crăpăturile de care mă agăţ
defectele de creştere ale muntelui nu se ascund
din când în când o floare un pin un vultur pleşuv
îşi clădesc cuib cicatrizându-le

visez să dansez cu norii
călăresc comete
mă arunc prin găurile negre
spre ceva ce ar putea fi
doar cu puterea gândului
doar dintr-un obicei străvechi
de a-mi căuta dincolo de realitate
un rost pentru moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de iarnă

El a venit de departe – şi nici n-a ajuns bine
că a plecat încă mai departe:
a stat doar cât să facă
din apele adormite ale inimii mele poticnite
un murmur de silabe, trezind dimineaţa.

Ca toţi oamenii care împart
viaţa lor cu lumina,
era foarte inocent, el a adus din locul
unde se născuse
fervoarea lucrurilor care aparţin mării.

N-am cunoscut veselie mai pură
decât cea care era în pietrele
umede-ale ochilor lui
şi care mai dansează şi acum în flăcările
fiecărui colţ al acestei case.

Spre seară, cântecul
unei pasăruici şi vântul spuneau
acelaşi lucru: nu lăsa pârjolul
deşertului să-ţi invadeze inima.

Iar asta fără ca tu să prinzi măcar de veste.

poezie de Eugénio de Andrade, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renunţând la mine

Renunţ la ochii mei care sunt ouă de sticlă.
Renunţ la limba mea.
Renunţ la gura mea care-i constantul vis al limbii mele.

Renunţ la gâtul meu care-i mâneca vocii mele.
Renunţ la inima mea care-i un măr în flăcări.
Renunţ la plămânii mei, copaci care n-au văzut niciodată luna.
Renunţ la mirosul meu de piatră călătorind prin ploaie.
Renunţ la mâinile mele care-s zece dorinţe.

Renunţ la braţele mele care oricum voiau să mă părăsească.
Renunţ la picioarele mele care numai noaptea-s amanţi.
Renunţ la bucile mele care-s jumătăţile de lună ale copilăriei.
Renunţ la scula mea care-n şoaptă încurajează coapsele.

Renunţ la hainele mele care-s uşi bălăgănindu-se-n vânt
şi renunţ la stafia care trăieşte-n ele.
Renunţ. Renunţ.

Iar tu n-o să rămâi cu nimic pentru c-o iau de la început
iarăşi fără nimic.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două călătorii spre limite absurde

întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine ştie câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta

aşa cum privesc acum
spre cine ştie care lume albă
gândindu-mă cum răzbeşte lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetăţean universal
prin mii şi mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cireşii înfloriţi sunt perfecţi

ca şi cerul sub care mor samuraii
pentru a nu mai exista niciodată dezonoare
deşi între două războaie pierdute
câştigătoare este doar pacea
poate şi fluturii de pe un câmp cu margarete
sau liniştea imensă de sub pătura pământului
înainte de a-mi lăsa din nou iarba să crescă
din inimă din ochi din toate lacrimile

fericirea că în sfârşit nu mă mai doare nimic
precum şi sentimentul că între doi paşi de furnică
este loc de atâta nemărginire cât să-i spun dumnezeu
nu pot decât să facă timpul imponderabil
iar toate clipele atunci se vor naşte rotunde
din lacrimi de înger sau de mamă
şi cele care vin şi cele care pleacă

trebuie doar un suflet care să le consume liniar
înainte de a redeveni nemărginite

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea ta e ca o zidire de ană

poate de aceea te-aş iubi cu nesăbuinţă
precum un pitic pe alba ca zăpada
dar tu eşti mult prea deşteaptă
ca să mai crezi în poveşti
sau în moş crăciun
nici măcar în lacrimile tale nu mai crezi
le donezi fericită soriceilor
cu dovezi scrise
să nu fii întoarsă la cine mai ştie care ilicit
de dinainte de marea întrebare
..........................................................
să ştii că nu-mi iau cadouri de ziua mea nicodată
oricum aş cheltui inutil pe un ceva la fel de inutil
doar ca să fiu sigur că am bifat-o şi pe asta
în lista cu obligaţii
..........................................................
apoi în inima mea te voi legăna
cum o face vântul de seară
doar doar vei observa luna
altfel decât ca pe un satelit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pun de o afacere cu licurici

asta în loc să scutur cerul de stele
îmi trag ţărâna sub tâmplă şi privesc iarba cum se pregăteşte de coasă
îmbrac veşmântul de rouă şi răsucesc din caierul minţii
borangicul acesta ciudat când din lacrimi de înger când din fluturi nenăscuţi
deschid inima ca pe o pleoapă şi-mi întind timpanele între două lumi
ascult cu trupul deşirat cântecul cerului
cântarea păsării de foc din cenuşa amară a trupului meu
apoi ca şi când nu m-a durut niciodată m-aş mai naşte de o mie de ori

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de ceară se strivesc de asfalt

cu o anume indecenţă zgomotoasă
ca pe la un show păcătos
apoi îmi las inima pe spate într-un hohot liber
doar nu sacrific niciodată pionii inutil
fiecare jertfă e un pas înainte
spre singurătate
locul unde sunt în sfârşit învingător

aici amestec lacrimile într-un singur sens
să nu se taie fericirea asta atât de absurdă
după aceea înmulţesc cu doi fiecare gol alb
împletesc diagonalele să găsesc sprijin înălţimii
în niciun caz pentru steaua polară
doar nebunului de negru rătăcit în turnul rece
care încă se mai crede prinţesă

oricum afurisiţii aştia de cavaleri nu mai au cai
dar îndrăznesc să zboare pe orice himeră

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este mai firesc ca atunci când o floare se scutură doar ca să ai tu de ce plânge.

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e doar o umbră de univers

lăsată cumva perpendicular
pe o inimă de poet
în momentul creaţiei
poate de aceea vieţuirea
este întotdeauna
dincolo
oricum nimic din ce trece prin noi
nu se lasă cu zidiri mai mari
decât piramidele
apoi ridic din umeri
fluier ca un piţigoi
şi trimit zarzării
să te sărute

vezi
nimic nu este mai firesc
ca atunci când o floare se scutură
doar ca să ai tu de ce plânge

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea aceasta mă doare încă de la naştere

dar m-am străduit să strig din ce în ce mai rar
protestul l-am mutat în adâncul sufletului
apoi mi-am văzut de învăţat mersul
fuga de răspundere
şi toate celălalte forme de mişcare
eliptice paraliptice olimpice daciade
până la teleportare
gândul meu sare oricum dintr-o lume în alta
cum sărea serghei bubka peste toate limitele

de mic ascult cântecul stelelor
şi potrivesc cuvinte într-un libret inutil
în felul meu ciudat chiar de la prima strigare
doar în loc de mamă am spus "nu-i bai"

foamea este motorul care mişcă lumea spre înainte
iar prima mea căutarea a fost firească
sânul generos al mamei
de atunci mă perfecţionez continuu
cunoştiinţele mele sunt atât de complexe
încât am uitat cine sunt

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu este un tip ok

eu nu mi-aş fi băgat în petec cu toţi idioţii
le-aş fi luat liberul arbitru
aş fi pus de-o dictatură
a bunului simţ desigur
ca să vadă ei pe dracu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

inima asta idioată bate
şi tot bate-neştire
ca un ceasornic gripat
cu iubire
în ciuda rubinelor cu ştaif oltenesc
din dotarea extra-standard
poet de treisprezece fix
.....................
nedrept
este timpul
face pe relativul
dar se tot laudă
că este imparţial
şi bate egal
nu ca inima mea
care măsoară
cum vrea ea viaţa
în eternităţi veşnic eterne
de doar o clipă
ori în grei fulgi de nea
numai buni de făcut
oameni de zăpadă
.....................
inima asta nu ştie să tacă
e ca un echipaj de urgenţă
pe un bulevard central
la oră de vârf
şi nu oboseşte
să tot întoarcă
lacrimile la izvoare
cu poveşti acoperite de un ocean
pe vârfuri de munţi înecaţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că am murit deja

şi nu mai sunt decât o fantomă rătăcită
sentimentul acesta de inconsistenţă
pare şi el rămas singuratic
prin inima mea de aer

într-un fel trec prin toate
ca şi când nu ar mai fi
nici nu mai ştiu dacă eu sunt mort
ori lumea e doar o boare

chiar şi ţipătul e ca o frunză în cădere
iar lacrimile nu se mai nasc fierbinţi
nici măcar sărate
par să fie nişte fulgi îngheţaţi
care viscolesc prin imensul gol din mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum naiba să nu dospescă la nesfârşire

infinuturile acestea instabile
nesăţioase
avide
când au de unde îşi lega extinderile

cum ar fi să le dăm libertatea să se oprească
apoi să le oferim o oglindă
în care să se privească
până la centru
şi chiar până dincolo de infinit

pentru început ciudatul din mine
presează universuri între două vise
ca într-un ierbar în care o floare de colţ
încă suspină după dreptul la scuturare
încerc să stopez cumva extinderile
prin comprimare
prin sufocare
prin reducere la absurd
chiar şi prin degajarea centrelor

apropo
universul nu poate fi singur
are cel puţin o pereche
pe care o iubeşte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi cere să nu pun patimă

aşa ard
ştiu că o să sfârşesc repede
oricum viaţa
îmi cântă altfel
cum nu ştiu juca
paşii mei se îmbrăţişează ciudat
cu rădăcinile
curg întotdeauna
fără nici un mal
un fel de a mă revărsa
dintr-un estuar spre mare
dar mă bucur de fiecare val
aduc sedimente întru uitare
inutil coboară prin vers cuvântul
nicio lacrimă
niciun zâmbet
poate râsul tău
în care-ţi povestesc durerea

durerea nu e decât o dovadă
că încă mai ard
că încă sunt dispus să te iubesc
până te voi topi

cu mângâierea infinită
te dezbrac de aripi
şi îţi ofer perfecţiunea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!