Sonet înfrigurat

Ai să mă strigi dar n-am să-ţi mai răspund.
Cu marea-n braţe-mi voi ascunde sarea
de pe obraji într-un banal rotund
de inimă. Şi-i voi schimba culoarea.
Ai să mă chemi dar nu voi mai veni
spre ţărmul tău de zbucium niciodată.
Valul de frig îmi va încetini
umbra desculţă şi îngândurată.
Şi-ai să mă uiţi apoi într-un final
ca pe-o scrisoare-ntr-un sertar de vreme
scrisă mărunt, cândva c-un tuş vernal
când prea târziul ne părea devreme.
Uitarea va fi binecuvântare
doar pentru ţărmul tău, nu pentru mare...

sonet de Aura Popa (26 noiembrie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva

Cândva o să priveşti în noapte,
Spre timpul ce nu l-am avut,
Spre o poveste spusă-n şoapte
O să mă chemi şi-o să te-ascult.

Căndva o să mă-ntorci la mine,
Plângând pe umerii mei goi,
Cândva o sa revin la tine
Si se va naşte iarăşi "noi".

Cândva nu va fi prea devreme
Şi niciodata prea pustiu,
Doar taci şi-ascultă. Timpu-n semne
Îţi spune: " Vino... Nu-i târziu!"

poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, cartea! Ce minunată prietenă pentru toţi singuraticii, pentru toţi visătorii! Nu vorbeşte decât când o-ntrebi. O uiţi ani de zile într-un raft şi, când o chemi, vine supusă, fără să-ţi poarte ranchiună pentru părăsirea în care ai lăsat-o.

Tudor Teodorescu Branişte în Prinţul (1984)
Adăugat de Roxanel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Ca două fragede fierbinţi statui
Să fim întâia clasica pereche
A omenirii noi ce încă nu-i.

Să ne iubim cât ne întreabă valul
Ce e cu noi, ce suntem şi ce vrem
Noi să-i răspundem cufundaţi cu malul
Ceva-ntre rugăciune şi blestem.

Ca un barbar ce ţine o tanagră
Aşa suntem pe-acest nisip noi doi
Şi stelele ce cad în Marea Neagră
Ridică valul sângelui din noi.

Să ne iubim hipnotizaţi de lună
Cutreieraţi de-al vaselor tangaj
Şi să ne viscolească împreună
Ninsorile de sare pe obraji.

Să ne iubim, păgâna mea atee
Iubito, marea seamănă cu noi
Suntem un Dumnezeu şi-o Dumnezee
Chemaţi să-nceapă lumea de la doi.

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Pe unde trec epavele călări
Să curăţăm întreaga lume veche
În fluxul şi refluxul noii mări.

Să ne iubim etern, noi, provizorii,
Cum niciodată, valul nu va sta
Eu spun că îngenunchi în faţa mării
Să nu spun că-ngenunchï în faţa ta.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să-mi umpli ochiul gol
Şi gândul doar cu tine,
Spre tine aş veni în zbor
Şi toată aş fi cu tine.

De-ar fi să fie iarăşi verde
Şi dorul să m-aştepte în poartă,
Printre culori nu m-aş mai pierde,
Uitând de lacrima sărată.

Rotund m-aş face acoperit,
Cu ochi şi mâini de-a valma,
Spre tine aş trece prin zenit,
Prin vânt şi frig chiar iarna.

Aş ţine-n braţe orice frunză
Şi umbra pietrei mi-ar fi dragă,
Desculţă aş dansa prin iarbă,
Doar eu să-ţi fiu mereu cea dragă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei lacrimi reci de călătoare

Şi-ai să mă uiţi -
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit -
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.
........................

Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare ;
Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.

Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu -
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine -
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te cânt într-un vals prima oară...

Între cer şi pământ mai aştept un cuvânt
Şi o notă să cadă în mare.
Eu, pe ţărmul de azi, fac c-un val legământ
Că voi fi Vrăjitorul de sare...

Lacrima să-ţi adun dintr-un zbor de lăstun
Înspre toamna ce bate la poartă.
Tu, iubito, să plângi, doar atunci când îţi spun
Şi să-mi calci cu iubire pe soartă!

Eu, cum sunt Vrăjitor, din iubire nu mor
Tu, şopteşte-mi vocale albastre,
Să compun partituri pe al mării covor
Despre toate durerile noastre...

Între flux şi reflux e o clipă de-aflux
Când turcoazul pictează pe buze
Dorul nostru de noi răsfirat în influx
Ca poemele-n braţe de muze...

Între mare şi cer e atâta mister
Şi o taină de viaţă bizară
Hai, iubito, sub ploi, într-un zbor efemer
Să te cânt într-un vals prima oară...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni cândva o vreme

Va veni cândva o vreme
Când cuvinte or să moară,
Când priviri or să blesteme
Şi nimic n-o să ne doară.

Va veni o noapte lungă,
Plină de-ndoieli... şi rece,
Clopote vor bate-n dungă,
Toţi pe lânga noi vor trece.

Va veni cândva o vreme
Când pământul va fi piatră,
Când lumina... se va teme
De cenuşa strânsă-n vatră.

Va veni... o clipa-n care
Plumbuitul întuneric,
Ne va arunca-n uitare
Şi-ntr-un univers eteric.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ai marea...

Să ai marea la picioare,
Să calci valul liniştit
Şi vrăjit, pe ţărmul zilei
Să priveşti spre răsărit.

Să ai marea la picioare,
Într-o vară de poveste,
Bucuria marea-a mării
Doar în sufletul tău este!

Să ai marea zbuciumată,
Valul să te biciue
Şi s-asculţi, ca niciodată,
Dorul cum se tânguie!

Să ai marea la picioare,
Dragostea-n esenţa sa
Şi tu însuţi să fii mare,
De iubire, undeva...

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul mării

Mi-e dor de tine iar, mare albastră,
De ţărmul ce-ţi îmbrăţişează valul,
Steluţe să aşterni în calea noastră,
Aş vrea să te revăd călcându-ţi malul.

Luna cu strălucirea ei măiastră
Se-nalţă şi ridică nopţii voalul,
Mi-e dor de tine iar, mare albastră,
De ţărmul ce-ţi îmbrăţişează valul.

Tandră, aduci iubirii ritualul,
Uşor deschizi a inimii fereastră,
Tu faci să râdă florile în glastră,
Azurul tău deschide-n larg regalul,
Mi-e dor de tine iar, mare albastră.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi aminteşti

Când voi fi plecată să-ţi aminteşti de mine,
Plecată-n lutul mut unde tăcerea e stăpână,
Când n-o să mă mai poţi ţine de mână,
Să ştii că ceva din tot ce-am fost încă-ţi aparţine.

Să-ţi aminteşti când vocea ta definitiv se va reţine
De-a mai vorbi de viitorul nostru – cândva la îndemână:
Să-ţi aminteşti de mine,-atât. Atunci când voi fi ţărână,
Va fi târziu pentru rugi sau sfaturi – iar tu ştii asta bine.

Totuşi, dacă va fi nevoie să mă uiţi o vreme,
Pentru-a-ţi aminti apoi de mine iar, să nu regreţi:
Atunci vor fi pierdute-n ruinele trecutei mele vieţi

Toate gândurilor rele pe care le-am avut cândva. Insist:
E mult mai bine să uiţi, ferit de regrete şi blesteme,
Şi să zâmbeşti, decât să-ţi aminteşti şi să fii trist.

poezie de Cristina Rossetti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Să nu-mi colorezi aripa, te rog...
deşi e pătată de umbra răstignirii clipei de ieri...
zvâcneşte încă,
dar pregătită căderii de azi este,
şi pentru zborul de mâine şi pentru... povestea de mâine...
Voi păstra arsura şi lacrima durerii
ca pe-o picătură de rouă pe petala unei flori albe...
Iar zbaterea, ca pe-o sfântă bătaie de inimă pe altarul propriei înălţări...
Printre cuvinte albe... printre rugi şi ploi prea mult aşteptate...
printre gânduri curate sau întinate de frig, zbucium şi frică...
culeg poveşti şi poeme, din arsura şi frângeri... care îndeamnă la zbor...
la şi mai înalt zbor...
Pentru că din zbor se nasc destine sau frângeri..
lumini sau dureri....

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

Să nu mă strigi, să nu mă chemi... Mă uită!
Visul dorit, doar tu l-ai exilat
Si eu cu tine, eram fericită.
Păcat, că ce a fost s-a depărtat!
.
Primăvara asta, târziu venită
Ne-a închis pe toţi, tu iar izolat.
Sa nu mă strigi, sa nu mă chemi... Mă uita!
Visul dorit, doar tu l-ai exilat
.
Durerea mea, de mulţi, a fost privită
N-am vrut sa o arat, dar a scăpat!
Iar tot ce mi-am dorit, este ferită,
M-am făcut stâncă, de neconfundat!
TU speranţa mea de început... Păcat!
.
Să nu mă strigi, să nu mă chemi... Mă uită!

rondel de Garofiţa Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o vreme (II)

După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva pentru că-ţi oferă un viitor bun
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei dori să-ţi recuperezi propriul trecut.
După o vreme înţelegi că doar cine este capabil să te iubească
aşa cum eşti, cu toate lipsurile tale, fără intenţia de a te schimba,
te poate face cu adevărat fericit.
După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva
doar pentru a-ţi uşura singurătatea,
vei sfârşi iremediabil prin a nu mai dori să vezi deloc acea persoană.
După o vreme înveţi că prietenii adevăraţi sunt puţini
şi că cine nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu,
se va trezi înconjurat de făţarnici.
După o vreme înveţi că vorbele spuse la mânie
continuă să-i întristeze pe ceilalţi întreaga lor viaţă.
După o vreme înveţi că toată lumea îşi poate cere scuze,
dar iertarea vine doar de la inimile mari.
După o vreme înveţi că dacă îţi jigneşti profund un prieten
se poate întâmpla ca prietenia voastră să nu mai fie niciodată aceeaşi.
După o vreme realizezi că deşi eşti fericit cu prietenii din jurul tău,
tânjeşti după cei pe care i-ai abandonat.
După o vreme înţelegi că fiecare experienţă trăită
alături de cineva este irepetabilă.
După o vreme realizezi că oricine umileşte sau dispreţuieşte
o altă fiinţă omenească va suferi curând aceeaşi umilinţă şi acelaşi dispreţ.
După o vreme înveţi să-ţi croieşti drumul astăzi,
pentru că poteca zilei de mâine nu există.
După o vreme înveţi că grăbind, îmbrâncind lucrurile să se întâmple
nu faci decât să obţii un rezultat diferit de cel pe care ţi-l doreşti.
După o vreme realizezi că mai binele nu locuieşte în viitor,
ci chiar în acest minut.
După o vreme realizezi că, exact în clipa când eşti fericit cu cei din jurul tău,
ţi-e dor de cei absenţi.
După o vreme înveţi să ierţi şi să ceri iertare,
să mărturiseşti că iubeşti, că ţi-e dor, că îţi trebuie ceva,
că ai nevoie de prieteni – pentru că în cavou
acestea toate nu au nici un înţeles şi-i deja prea târziu.
Nu lăsa nimic şi niciodată să se întâmple prea târziu.
Dar, din nefericire, numai după o vreme...

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun val

ai noroc ai fi vrut să-mi spui la plecare
marea mărgineşte nisipul în apus verde
aş fi vrut să-ţi răspund
stânjenită de mirare
dar ce să explic
de ce tocmai pe mare
de ce nici un platan doar sunt atâtea râuri
de ce vapoare vechi şi cât de singure
îşi întreţin tăciunii aprinşi
de ce nici un val în asfinţitul incert
şi de ce râurile au secat şi nici un platan
gigantic pentru popasul pe ape
uite se vede ţărmul numai am murmurat
şi câte porţi deschise spre înafara lui

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru anotimpuri

În primavara dulce cu miros de salcâm
Ce umple pretutindeni acest frumos tărâm
Se bucură inima ce-o porti adânc în piept
Iar buzele arată doar un râs inocent.

Acum eşti crud, eşti tânăr şi lumea e a ta
Îngerul ce veghează si - ţi conduce viaţa
E bucuros când râzi ori când şopteşti iubire
Fiindcă eşti copil şi da, ai fericire.

În vară, când e cald şi întâlneşti iubirea
Chiar dacă mai apoi apare despărţirea
Totuşi e tinereţea precum un fruct oprit
Şi tu, tinere dragă, eşti încă fericit.

Dar toamna tristă vine, nu mai eşti un copil
Începi şi sufleteşte să devii mai fragil
Sufletul tău mai plânge deşi lacrimi nu curg
Incet păşeşti spre ţărmul unui drum mult prea-lung.

Şi iată-te în iarna. Crivatul urlă tare
Iar acum la final Îţi pui o intrebare:
"Oare cine am fost pe acest scump pământ?..
O frunză ruginie mânata lung de vânt?..

O clipă suspendată într-un ocean de lacrimi
Ce a trecut haotic prin n şi n prăpăstii
Urmând ca la final să doarmă liniştit
La umbra unei cruci, într-un sicriu sfinţit. "

poezie de Bogdan Constantin Proca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatroşi străvezii trag marea cu hamuri nevăzute, marea se ridică tăcut, apoi cade în cascade de lumină, regretându-şi peştii, stâncile, ţărmul, valul prin care a desenat veşnicia timpului ei, aşa cum eu, trag cortina secundelor, regretându-le trecerea, afundându-mă într-un somn adânc, din care doar amintirea de-a fi mă trezeşte constant.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pagina goală

pe ţărmul tăcerii cuvintele's goale
ştiu că am greşit
şi asta mă doare
mi-e frică şă strig şi glasul e mut
ora a curs,
mai este timp, oare destul...
uneori scriu, când nu tac
ochii coboară alene pe-o rimă
o să vină şi rima odată
poate am îmbătrânit pe o silabă uitată
târziu, prea târziu am înţeles
că nu am înţeles nimic
sunt doar un biet muritor
dorinţa nebună ţipă şi doare
mă întorc către mare
dar marea-i mai este o mare
ştiu, ziua de mâine va veni
atunci când eu nu voi mai fi
decât o lumânare arsă pe-o masă
ce-ţi pasă,
eu mor femeie
pe o pagină goală
la margine de mare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt valul

Sunt valul ce dansează în privirea rece a lunii
port în pletele-mi negre doruri ciobite şi frunze rătăcitoare unduind ziduri pe trupu-mi de soare
care bântuie pe marginea speranţei în roua dezmierdătoare a darului unei noi dimineţi
plămădesc veşnice petale de suflet pe braţele-mi ce atârnă la ţărmul plâns al neputinţei.
În zborul astral luminând un colţ de cer tandru sunt aripa frântă prea devreme
de Eris cea răzbunătoare semănând discordia cu mărul de aur
dăruit de Paris divinei Afrodita doar pentru a slăvi promisiunile înşelătoare
sunt doar Elena prinzându-şi lumânări îngândurate pe chipul şlefuit de iluzii alungate de trista nimfă Oinone.

poezie de Limona Rusu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme bună

Să plouă, căci degeaba-i soare afară,
Dacă în suflet este frig şi vântul bate...
Dacă liniştea se târăşte-n coate
Şi în privire începe să se facă seară.

Să plouă, căci doar ploaia poa' să spele
Amarul ce se scurge de sub gene,
Când pare prea târziu, dar e devreme...
Şi-ai vrea să îţi iei zborul printre stele.

Să plouă, căci ce-i mai frumos de-atât?
Atunci când simţi că te sufocă dorul,
Să aibă cine să-ţi gonească stolul,
De gânduri negre ce te strâng de gât.

Să plouă, căci se spune că e sfântă,
Poate va prinde rod în suflet nemurirea
Şi va putea să ne-mblânzească firea
Ce face voinţa să se simtă înfrântă.

Să plouă, căci de mult n-a mai plouat,
Asemeni binelui ce izvorăşte-n noi,
Păstrându-l pentru lumea de apoi,
Ne-nţelegând că ne vom pierde în păcat...

Să plouă, căci e parte din liniştea mea
Şi mi-aş dori să te aline şi pe tine,
Să nu apară curcubeul doar în mine,
Să ştiu că nici la tine nu e vreme rea.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi paşii mi se-nvârt în loc, într-un ocean fără noroc...

Nu ştiu să merg spre răsărit şi am uitat când am iubit şi cum era sărutul,
Parcă avea un gust de rai, deşi prin rai nu prea umblai, că îţi ştia trecutul...
Mi-s paşii singuri şi mai rari, rătăcitori şi circulari cu destinaţii false
Se-nvârt pe loc şi nu ajung, în cerc e drumul mult prea lung, dar fără de foloase...
Pornesc din nord, în nord mă-ntorc şi sugrumată de miorc, fac pauză de viaţă
Pe un gheţar cu miez de jar, în echilbru cam precar pe-o pojghiţă de greaţă...
Plec seara spre o altă zi şi nu ştiu dacă vei veni şi mă trezesc buimacă
De-atâta zbucium în zăpezi, că nu le simţi şi nu le vezi şi le ordon să tacă.
Şi ţipă albul ca nebun, că-i troienit pe orice drum ce duce înspre tine
Şi nicio veste prin nămeţi, doar urme albe de drumeţi ce-şi caută destine...
Îmi fac un iglu pentru nopţi, unde un vers nu poţi s-adopţi pentr-un poem de vară
Ce rătăceşte înspre nord, refrigerându-şi un acord pe-o coardă de vioară...
Eu nu mai ştiu, spre răsărit, să mai găsesc ce am iubit, c-am rătăcit cărarea
Şi nordul m-a acaparat într-un ocean însingurat să-mi fure exaltarea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!