Înger persecutat

Noi, Dimitrie Stelaru, ne-a fost străină Iubirea
Noi n-am fost mângâiaţi decât de Dispreţ;
Cât mai ai de gând, înger persecutat, cât mai ai
Să-mi ningi în Mai cu Decembre?

Ne-am scris stihurile pe foi de ambalaj,
Pe şerveţele, pe manşete de ziare –
Toţi ne-au respins, aroganţi,
Toţi, toţi...
Cu fiecare încercare ne umileam
Şi plumbul ni se făcea şi mai bont

Trufaşi editori ne-au trântit uşa-n nas
Ordonând paznicilor să tragă zăvorul,
Încadrându-ne după strâmbele lor tipare la
"Grafomani, scribi, aiuriţi! Caracuda simţirii,
O casă de cultură ajungă-le! Exclus editură!"

Cândva – între coperţile unui volum colectiv
Ne vom găsi numele tipărit şi vom muri de fericire,
Dar lumea e dreaptă, Dimitrie Stelaru, e dreaptă!

parodie de Constantin Ardeleanu, după Dimitrie Stelaru
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişcarea #Metoo

azi suntem cam încruntate,
că aşa imaculate,
noi am fost abandonate,
după ce-am fost abuzate,
chiar de Blondu' cel vestit
ce, fireşte, ne-a minţit,
că ne pune-n roluri mari,
dar cotoii ordinari
de la Hollywood, să vezi,
ne-au sedus motani englezi,
poate americani, mai ştii,
ce mai, toţi cineaştii,
ne-au promis marea cu sarea,
ne-am ales cu disperarea
şi onoarea,-autostima,
numai Blondu' cu pricina,
e de vină c-am pierdut:
nu ştim ce e de făcut,
dar în lupta-anticotoi,
vom striga în cor: Şi noi...

poezie de Elena Malec din Trei feline cu buline
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început

La început,
nu ne acopereau nici griji şi nici nevoi.
Eram ca fraţii. Ne ajutam între noi.
Trăiam cu toţii, în bună înţelegere.
Ne durea pe toţi, o cât de mică pierdere.
Toţi aveam pe masă, aceleaşi bucate.
Toţi ne bucuram de multă libertate.
La început eram cu toţii oameni.
Astăzi am uitat să mai fim oameni.
Am fost cu toţii oameni până când,
rasa ne-a înstrăinat.
Am fost cu toţii oameni până când,
credinţa ne-a separat.
Am fost cu toţii oameni până când,
politica ne-a despărţit.
Am fost cu toţii oameni până când,
averile ne-au învrăjbit.
Astăzi nu mai suntem oameni.
De ce ne-am înrăit?
Fiindcă astăzi,
am uitat să mai fim OAMENI.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Află ce iubeşti şi lasă iubirea aia să te ucidă

Noi toţi vom muri, absolut toţi. Ce circ!
Numai asta ar trebui să fie de-ajuns
pentru a fi iubire între noi, dar nu-i.
Suntem terorizaţi şi turtiţi de trivialităţi.
Ne mâncăm în noi înşine pentru nimicuri.

Da, toţi vom muri. Tu şi eu. Tu şi eu şi toţi ceilalţi.
Într-o zi va sosi, implacabil,
acel fatidic moment care ne va alunga de pe pământ.

CÂND vom muri nu e nici măcar cea mai importantă întrebare,
mai ales că odată mort nu vei mai fi pe aici încât să conteze
sau să te îngrijorezi de ceea ce-ai făcut sau n-ai făcut.

Nu, interesantă e întrebarea CUM vei muri.
De cancer? Infarct? Bubă neagră? Înecat cu un covrig?

Eu? Trag nădejde că nu mi se va deschide paraşuta.
Sau poate o prăbuşire cu avionul.
OK, nici chiar aşa, dar uneori când sunt în avion
şi ne pregătim de aterizare, şi vremea e groaznică,
încep să-mi imaginez cum ar fi o prăbuşire –
cad măştile de oxigen, femeile ţipă, copii plâng.
Poate mă voi întinde peste culoar
şi voi prinde de mână o persoană cu totul străină
într-un gest dramatic, aşteptând înfrăţiţi inevitabilul.
Pământul va da năvală peste noi
şi noi vom fi buşiţi împreună în eternitate.

Din fericire, asta încă nu s-a întâmplat,
dar e captivant să meditezi la o asemenea posibilitate.

Când ne gândim la propria noastră moarte,
de obicei ne închipuim momentele finale.
Patul de spital. Familia plângând. Ambulanţa.
Nu ne gândim la lungul şir de opţiuni şi de tabieturi
care ne-au adus în pragul acestor clipe finale.

Ai putea crede că moartea noastră
e o lucrare-n curs de execuţie pe drumul vieţii –
fiecare respiraţie, fiecare muşcătură, fiecare înghiţitură,
fiecare noapte pierdută şi fiecare semafor nefuncţional în trafic,
şi fiecare râset şi oftat şi pumn strâns şi suspin solitar –
fiecare dintre acestea ne-au adus cu un pas mai aproape
de tragica noastră DESPĂRŢIRE de această lume.

Aşa că cea mai bună întrebare nu este oare când voi muri,
ci care-i vehicolul pe care-l aleg pentru a ajunge acolo?
Dacă tot ce faci în fiecare zi te aduce mai aproape
de moarte într-un fel unic, personal şi subtil,
atunci tu ce anume alegi pentru a fi ucis?

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O casă pe care nu o vom găsi niciodată

Nu mai aveam răbdare,
voiam să le părăsim cât mai repede casa,
să dormim cu iubiţi al căror nume
l-am uitat demult, să ne-asumăm riscuri
cu minţile şi cu trupurile noastre,
să trăim în ţări
care nu ne-au dorit vreodată
şi care nici nu ne-au mulţumit după aceea,
alergând cu furie prin ani
înspre ceva pe care,
într-un final, l-am atins
şi care nu-i – nici mai mult, nici mai puţin –
decât certitudinea de a nu le mai auzi
scârţâitul paşilor,
măsurând duşumelele
unei case pe care n-o vom găsi niciodată.

poezie de Kapka Kassabova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt de tânăr

Ne-am născut în ev de aur
şi străbunii ne-au lăsat
ţara – cel mai scump tezaur
pentru care au luptat.

Ţara noastră – e o casă,
unde toţi am învăţat
că muncind, viaţa-i frumoasă,
traiul mai îmbelşugat.

S-au jertfit mii de eroi
ca de pace s-avem parte.
Astăzi suntem la rând noi,
s-o păstrăm pe mai departe.

Noi vrem pace-n lumea-ntreagă;
Nu vrem arme, nici război.
Vrem oricine să-nţeleagă:
Pacea lumii - iubim noi.

Dar duşmani în pragul casei
de-or veni, noi vom lupta!
Şi cu preţul vieţii noastre,
Pacea o vom apăra.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei,Dorohoi, 2017 (1970)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprentele timpului

Trecut-au multe primăveri
Şi vor mai trece încă.
Vom obosi în multe veri
Sătui de-atâta muncă.

Toamnele ne vor bruma.
Va trece timpul peste noi.
Anii ce-i vom aduna
Amprente vor lăsa pe noi.

Cu iernile ne vom lupta
Fără să ştim cine învinge.
Să ne opunem n-om putea
Şi peste noi, ele vor ninge.

În zbor trec multe primăveri.
Verile o iau la goană.
Trec toamnele parc-au fost ieri.
Iernile vor da năvală.

Primăveri, ne-au înflorit,
Verile ne-au ofilit,
Toamnele ne-au cărunţit,
Iernile ne-au zăpezit.
Sufletul a obosit,
Corpul a îmbătrânit,
Ajunge cât am trăit.
Timpul nostru s-a sfârşit.

poezie de Dumitru Delcă (21 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Ani!

A mai trecut un an fără să vrem,
Am făcut şi facem tot ceea ce putem,
Ca să ne fie drumul vieţii cât mai uşor,
Pentru unii drumul lor parcă-i un zbor.

Copiii vor repede ca să crească,
Bătrânii şi-ar dori să întinerească,
Noi, ceilalţi, nu avem timp să ne gândim,
Dar ne-am dori, tineri mereu ca să fim.

Copiii cresc repede fără să ştie,
Bătrânii se gândesc, dincolo cum o să fie,
Noi mergem înainte purtaţi sau nu de val,
Dar unii dintre noi, nu mai ajung la mal.

Iată-ne ajunşi în ziua dintre ani,
Ziua în care uităm că avem duşmani,
Majoritatea vom petrece şi fără mulţi bani,
Mulţi, dar nu toţi vor apuca noaptea dintre ani.

Cu toate acestea, eu vă îndemn la iubire,
La cât mai multă înţelegere, pace şi fericire,
Să încercăm să fim mai buni în fiecare an,
Şi fiecare dintre noi să ajute, chiar şi pe duşman.

Viaţa este calea spre eternitate,
Şi fiecare an este un pas,
Câţi oare dintre noi, în realitate,
Ştim cât timp sau paşi, ne-a mai rămas?

poezie de Ovidiu Kerekes (31 decembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem aici de mii de ani

Suntem aici de mii de ani,
O ţară mică, râvnită de duşmani.
Statornici noi am fost de când ne ştim,
Pe-acest pământ, atât de sacru şi divin.

Noi n-am bătut la poarta nimănui,
Noi ne-am văzut de casă şi copii.
De casă şi copii ne-am ocupat,
Am fost poporul cel mai condamnat.

Istoria ne-arată cât de buni am fost,
Noi am muncit şi ne-am făcut un rost.
N-am fost o ţară mare, migratoare
Am fost o ţară mică... De sine stătătoare.

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii, Doamne, bun!

Români adevăraţi, la noi în ţară
Ne-au pus străinii jugul pe grumaz
Şi ne-am făcut în lume de ocară,
Uitând c-am fost cândva popor viteaz.

Ne-au confiscat ce-am dobândit cu sânge,
Istoria şi trupul ţării mici,
Iar graiul nostru suferă şi plânge,
Când e vorbit de nişte venetici.

Ne-au interzis şi sfinţii-n calendare,
Să fim atei şi să ne pierdem seva,
Căci spiritul ar vrea să ni-l omoare,
Să nu mai ştim de Sfânta Parascheva.

Iar pe alt sfânt, care ne-a fost aproape,
Dimitrie cel Nou din Bucureşti,
Ar vrea-n uitare-adâncă să-l îngroape,
Ca şi pe feţele bisericeşti.

Fii, Doamne, bun şi arată-ţi Tu puterea
Şi fă-ne iar de glorii s-avem parte,
Nu trece toate-acestea cu vederea,
Deşteaptă-ne din somnul greu de moarte!

poezie de Octavian Cocoş (11 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ne-am născut iubire

A nins, iubirea mea! E prima oară
Când tot satinul iernii parfumat
În patul nunţii noastre se coboară...
Cât e de alb şi cât de asumat!

Noi nu iubim; noi ne-am născut iubire,
Poate am fost cândva nişte zăpezi,
De-aceea cerem azi despăgubire
Şi suntem, contra timpului, dovezi!

De-acum ne vom topi unul în altul,
Căci ce-ar mai fi pe-aici de împlinit?
Ne fie martori iarna şi înaltul
Că asta este tot ce am râvnit.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ne salvează? Memoria fotografică... din ce a fost, din ce s-a vrut, din ce-am trăit ori am iubit, din cât am dăruit şi ce sperat avea, din fericire dăltuită cu suspine, din cum ne-am strâns la piept când ne-a durut, din ce n-am îndrăznit şi n-am putut, din visele gustate dimineaţa la cafea, din noi în alţii şi din alţii-n noi, din gânduri ce ne-au frământat ca pe eroi. Rămane ce-a contat iar restul e "uitat".

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre Morminte!

Oameni care au fost şi nu mai sunt,
Cei care au rămas le-au făcut câte un mormânt.
Ei sunt morţi, şi nu-şi mai aduc aminte,
De cei vii, care merg printre morminte!

Au adormit într-un somn adânc şi nu au vise,
Noi am rămas să visăm în continuare la uşi deschise!
Cei ce au dispărut ne-au lăsat câte un gând,
Noi am rămas ca să le ducem flori la mormânt.

Suflete vii ce acuma nu mai sunt,
Iar unii dintre noi îi vom urma curând.
La câţiva dintre ei istoria le păstrează amintirea vie,
În timp ce unii dintre noi se pregătesc să nu mai fie!

Noi, toţi ne-am născut rând pe rând,
Ei au plecat dintre noi vrând-nevrând.
Cei care au rămas vor să umple şi să conducă pământul,
Iar pe cei care sau dus i-a înghiţit mormântul!

poezie de Ovidiu Kerekes (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec clipele!

Vezi clipele cum trec? cum trece timpul,
De ce să treacă oare fără rost?
Căci mâinile le va-nchide înserarea
Şi vom uita de mâine tot ce-a fost...

Ce rost să plângă alţii? Lacrimi oare
Nu am vărsat şi noi în veci, cândva?
Zâmbiţi acum când soarele răsare
Căci în curând poate se va-nsera.

Şi dincolo de noapte nu va fi
Decât o albă noapte-ntunecată...
Trăiţi acum, cât mai puteţi trăi.

Cu noi, aici o lume se închide
Şi dincolo de ea e infinitul
Acolo n-o să vezi nimic în zare
Căci tot ce vezi s-atingi este sfârşitul.

Dar nu te teme şi toţi vom fi acolo
Golul cu gol se umple până când
Răpuşi, umili, nu vom ruga iertare
În suflete, în vise şi în gând.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul 353 (după numărul unei celule din închisoare)

Doamne,
Cei care vor din cer să te răstoarne
Ne-au rupt din oase şi ne-au smuls din carne
Ne-au pus obloane grele la fereastră
Să nu vedem zidirea Ta măiastră.

Flămânzi şi goi ne-au aruncat în hrube
Încovoiaţi de boală, roşi de bube
Şi zilnic scurmă în acest gunoi
Să vadă, câţi au mai rămas din noi.

Dar noi, din fund de iad şi de pe brânci
Ne aplecăm pe tainele adânci
Cu sufletul călcăm pe legi şi fire
Şi ne-mbătăm c-un strop de nemurire.

Iar când groparii vin în ţintirim
Noi din morminte le strigăm: "- Trăim"
Fiindcă aici nu ne hrănim cu pâine,
Ci cu nădejdea zilelor de mâine.

Şi-asupra lor apasă un blestem:
Ne au în mână şi, tot ei, de noi se tem.
Să tremure! Că noi, cei din morminte,
Vom trece peste ei! Vom merge înainte!

poezie celebră de Petre Strihan
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hyperiubirea

Poetul s-a îndrăgostit de-o zână,
Avea poetul 88 de ani,
Iubirea nu este o glumă,
E amorală şi nu costă bani.
Ebola a trecut pe-acolo,
Enola Gay a fost cândva ceva,
Eu scriu ceva cu aură creolă,
Tu nu mai eşti nici cât un fulg de nea.
Eu nu mai sunt nimic fără de tine,
Cum nu mai e nici cerul fără sori,
Copiii au nevoie de titine,
Bătrânii - de fanfare şi de flori.
Noi vom privi la poze luni şi marţea,
Un veac va trece până-n miercuri, nu e bai,
Vom desena cu deştul cercuri-cercuri,
Joi nu vom şti de suntem trei sau doi.
De vineri nu vom mai fi tineri,
De sâmbătă se-amână orice post,
Duminică şi prostul e un geniu,,
Noi vom pieri, iar tu nici nu ai fost.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Cu lacrimi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce vom fi

Trei felii şi trei copii,
Cât de dulci sunt împreună!
Dulce-i pepenele... ştii,
Dar mai dulce-n a lor mână.

Îi priveşti şi simţi iubire,
Dar şi-o linişte mai simţi.
Chipul lor... o amintire,
De când toţi eram cuminţi.

Nu chiar toţi, eu n-am fost unul,
Alergam o zi lumină,
Fugăream vis ca nebunul,
Fără frică, fără vină.

Stau, mă uit la ei acuma,
Fost-am toţi exact la fel,
Fraţi cu soarele şi luna,
Suflete-n decor pastel.

Ne fugea iarba-n picioare
Şi ne colora-n genunchi,
Eram zâmbet şi candoare,
Dar şi strigăt din rărunchi.

Trei copii... le va fi bine.
Să veghem asupra lor,
Fără ei, nu va fi mâine,
Cer albastru fără nor.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumpăna dreaptă

În sufletele lor, cresc doar ciulini,
Pierzând total contactul cu pământul,
Ei, pentru noi, sunt doar nişte străini,
Căci ne-au ucis şi datina, şi cântul...
Poporul merge-n jos, treaptă cu treaptă,
Tot aşteptând o cumpănă mai dreaptă!

Trăim iar vremea lui Caragea Vodă,
Când patria ni-i scoasă la mezat,
Şi-au construit un stat într-un alt stat,
Toţi repetenţii... Doar ei sunt la modă...
Spre sumbre căi, destinul ni se-ndreaptă,
Tot aşteptând o cumpănă mai dreaptă!

Nu mai avem nici Dumnezeu, nici rost,
Grădina Maicii Domnului suspină,
Ne vindem conştiinţa şi votul contra-cost,
Trăiască vinovaţii, cei ce nu au vreo "vină",
Cântăm un imn ce nu ne mai deşteaptă,
Tot aşteptând o cumpănă mai dreaptă!

Ne aliem mereu cu trădătorii,
Suntem mojici şi-n veci duplicitari,
Ne-alegem dintre hoţi conducătorii,
Ne umilim şi suntem miştocari...
Şi suferi-vom pân' la Sfîntu' Aşteaptă,
Tot aşteptând o cumpănă mai dreaptă!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet mai curat

Cu sufletul purificat de lumină,
Ne punem trupul ramură
Pe altarul pe care au curs lacrimi amare...
Ne-au înmugurit pe braţe
Ramuri de salcie, pregătite să plângă
Tristeţea Mântuitorului.
Faptele noastre, ca plecăciunea mielului spre tăiere,
Au fost căutate.
Biserica ne-a căutat
Cu spaimă prin întunericul morţii -
Oi rătăcite,
În timp ce Iisus ne striga
Spre revenirea la viaţă.
Am fost ramuri frânte,
Dar faptele noastre ne-au înviat
Din al morţii păcat...
Cu Lumina vom face legământ
Şi vom izvorî râuri de flori,
Spre a-i lumina calea
Celui ce S-a jertfit pentru noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mafia PSD-istă (pamflet)

A fost odată un coşmar,
A fost în România,
O mafie de PSD-işti,
Ce ne-a stârnit mânia.

Avea în frunte-un infractor,
Un dublu condamnat,
Un mafiot cum n-a mai fost,
Din Iad parcă scăpat.

Minţeau că sunt socialişti,
Săraci şi democraţi,
Dar erau neocomunişti
Şi putred de bogaţi.

Ne-au divizat şi stpânit,
Cum nu am fost vreodat',
Căci cu TV-ul ne-au minţit
Şi ne-au manipulat.

De va da Dumnezeu cel Sfânt
Să ne trezim cândva,
Ei nici de-ar fi deja-n mormânt,
Nu vor scăpa!

pamflet de George Budoi din Partidul Social Democrat (PSD) în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (11 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am fost...

Mi-ai fost şi muză, dar şi scuză –
De-a-mi lăsa sufletul pătruns...
Ai fost şi râset, dar şi plâns,
Ţi-am fost "muşcat de buză".

Mi-ai fost şi lună, dar şi soare,
Mi-ai luminat întreaga nebunie...
Ai fost tristeţe, dar şi bucurie,
Ţi-am fost ce ai vrut la picioare...

Mi-ai fost şi înger, dar şi necurat,
M-ai luminat, dar şi întunecat...
Ai fost bordei, dar şi palat...
Ţi-am fost ce am, ce ai visat.

Mi-ai fost gând negru, dar şi alb,
Mi-ai fost şi ploi, şi curcubeu...
Ai fost şi "noi", şi "tu", şi "eu",
Ţi-am fost ce ai avut mai dalb.

Mi-ai fost şi minus, dar şi plus,
Ne-am înmulţit, ne-am împărţit...
Ai fost şi nou, dar şi-nvechit,
Ţi-am fost ajuns şi neajuns.

Mi-ai fost şi-ntreg, dar şi pustiu,
Complici ne-am fost în toate...
Ai fost şi viaţă, dar şi moarte,
Ţi-am fost ce nu o să-ţi mai fiu...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (7 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!