Poem incolor
S-au decolorat toți fluturii,
acolo,
la margine de lume
și este plin
de aripi de albastru-n jurul meu,
e plin de goluri
cer senin în loc de suflet
rămas să povestească
acolo,
la marginea prăpastiei
istoria unui crin,
și e potop
de lacrimi de albastru-n jurul lui,
dar rădăcina-i însetată
de contur,
de vis zgîriat în piatră
ce-am fi putut fi
noi...
diamant ruginit
Și de ne-am întîlnit vreodată,
atunci
a fost
acolo,
printre îmbrățișările reflexii
dintre margini,
deasura ta și-a mea,
în albastru.
poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre suflet
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre poezie
- poezii despre istorie
- poezii despre fluturi
- poezii despre diamante
- poezii despre crini
- poezii despre aripi
Citate similare
Acolo e altă lume
Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată și inima mea...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre ruj
- poezii despre păsări
- poezii despre nori
- poezii despre noapte
- poezii despre negru
- poezii despre inimă
Rugina pe obrazul unui copil
Să crezi că ai pierdut-o
dar în juru-ți
încă să mai simți
mirosul violet
al petalelor
tuturor abstracțiunilor voastre comune
împreună înflorite, în secret
o-ncercare,
încă una,
să trăim.
A rămas tot acolo,
copila
în poveste,
șoptindu-ți printre raze:
- M-am îndrăgostit de soare,
prea-iubitul
dar timpul m-a mușcat afară din cuprins
și într-o noapte
nu l-am mai zărit
acolo, în înalt,
frumos
întins pe nesfîrșit
ca mereu, la orizont,
ce nebunie...
Doarme o-junglă de singurătate
în așternuturile mele acum,
și crește-n ea femeia,
imagine de lut ars în lacrimi
e rugină pe obrazul de copil...
poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre copilărie, poezii despre înălțime, poezii despre viață, poezii despre somn, poezii despre singurătate, poezii despre secrete, poezii despre nebunie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Țara mea
Țara mea este acolo
unde mi-am rostit cuvântul.
Țara mea este acolo
unde-am sărutat pământul.
Țara mea este acolo
unde soarele răsare.
Țara mea este acolo
unde curg limpezi izvoare.
Țara mea este acolo
unde ciocârlia cântă.
Țara mea este acolo
unde libertatea-i sfântă.
Acolo este satul meu.
Acolo-îmi sunt părinții,
În locul dat de Dumnezeu,
de Maica Domnului și sfinții.
Acolo ne este moșia.
Acolo trăiesc români.
Acolo este România.
Acolo suntem noi stăpâni.
poezie de Dumitru Delcă (8 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre sfinți, poezii despre România, poezii despre țări, poezii despre sfințenie, poezii despre sat, poezii despre religie sau poezii despre patrie
S-a stins un înger
Azi s-a mai stins un înger drag
Și pe acest pământ, pribeag,
Cu sufletul nemângâiat,
Multă durere a lăsat.
S-a dus acolo,-n Paradis,
Să cânte-n cer FATA DIN VIS.
El ne-a rămas în amintire
De ani și ani și ani de zile...
Un înger drag, de boală-ngenunchiat,
Ca un martir, la Ceruri a plecat.
Dar ne-a lăsat tezaur de lacrimă și vers,
Dragi melodii de suflet și vieții un nou sens.
Noi rokerii în doliu mereu te vom iubi,
Tu, suflet bun și cald, plecat dintre cei vii.
Când Domnu-n Cer a vrut ca să te cheme,
Noi, lacrimă, ne-am luat la revedere.
Azi ai acolo, printre îngeri, loc,
Cinstind pământul cântecelor rock.
(cu lacrimi în suflet, la înălțarea la Cer a sufletului regretatului Leo Iorga, seful formației Kompact)
poezie de Livia Mătușa din Poezia, pansamentul sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre muzică, poezii despre zile, poezii despre versuri sau poezii despre tezaur
Îngeri și îngeri
Ploua în Craiova aseară,
Iar noi, prin atingeri de gând,
Am vrut, pentru vremea de-afară,
Să fim stropi de cer, fremătând.
Și-am fost, printre stropii de ploaie,
Doi îngeri veniți pe Pământ
Cu aripi arzând în văpaie
Și doar cu iubirea veșmânt.
Schimbam, din albastru-n albastru,
Priviri cu reflexii de Rai,
Dorindu-ne-un colț de sihastru
Ferit de al lumii alai.
Fereastra terasei, plouată
Cu stropii de lacrimi de zei,
Părea printre timpuri uitată,
Când mi te priveau ochii mei.
Și-am fost, și mi-ai fost o-ncântare
Când toată ființa-mi șoptea
Că-s îngeri și îngeri sub Soare...
Iar ploaia-n Craiova cânta.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre uitare, poezii despre rai, poezii despre ochi, poezii despre iubire sau poezii despre gânduri
Poarta visului meu
Oprește-te la poarta mea de vis
Și n-o-ncerca! Acolo nu au loc
Aceia ce continuă un joc
Pe care să-l încheie au promis.
De vei rămâne, totuși, să privești,
Ce vei găsi acolo,-n lumea mea,
Nu-ți va plăcea, nu te va încânta,
Căci vei vedea ce-nseamnă să iubești.
Acolo timpul pare nesfârșit,
Secundele-s uitate-ntr-un sărut
Atât de dulce, cald. E absolut!
Iar visul meu, de poartă-adăpostit,
Nu poate fi de lacrimi asuprit,
Ci numai de iubirea ce-am voit.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni sau poezii despre jocuri
Acolo
Acolo, în țara de piatră,
Acolo, în legendarii munți,
Acolo avem noi vatră,
Români cu rădăcini adânci.
Acolo Dumnezeu ne-a dat
Grădina Maicii Domnului.
Acolo am eternizat
Pacea sfântă omului.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pace, poezii despre munți sau poezii despre Dumnezeu
Vino în vis, vino acasă...
În visul ce-am avut cu noi
Ne mai intâlnim amândoi
Acolo singuri putem fi
Acolo ne putem iubi!
Nimic nu ne va tulbura
Cum s-antâmplat demult, cândva...
Și-n visul ce-am avut cu noi
Nu-i rost de ceață, nici de ploi
Acolo totu-i ideal
Acolo mai dansăm la bal.
Nu sunt priviri pizmuitoare
În visul nostru e doar soare!
Când o durere te apasă
Tu, vino-n vis, vino acasă!
Acolo tu ești soțul meu
Așa cum îți spuneam mereu
În vremea când eram copii
Și îmi doream al meu să fii!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre soț, poezii despre idealuri, poezii despre durere, poezii despre dorințe, poezii despre dans sau poezii despre căsătorie
Vreau să fie plin de parfum peste tot în jurul meu sau acolo unde merg eu. Ador oamenii parfumați și asta e o condiție ca ei să fie în preajma mea.
citat din Oana Zăvoranu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Acolo unde mintea nu e încolțită de frică și poți să-ți ții capul sus,
Acolo unde cunoașterea e liberă pentru toți,
Acolo unde lumea n-a fost fragmentată de pereții înguști ai caselor,
Acolo unde cuvintele vin din profunzimea adevărului,
Acolo unde străduința neobosită își întinde brațele spre perfecțiune,
Acolo unde izvorul clar al rațiunii nu și-a pierdut calea în nisipul mohorât al deșertului obișnuințelor moarte,
Acolo unde mintea e condusă înainte de ea însăși în tot mai larga gândire și acțiune,
Acolo în Raiul libertății, o, Tată, acolo să se trezească țara mea!
poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre libertate, poezii despre tată, poezii despre perfecțiune, poezii despre nisip sau poezii despre moarte
S-a stins un înger
Azi s-a mai stins un înger drag
De pe acest pământ pribeag
Ce sufletul ne-a mângâiat
Te-ai dus acolo, în paradis,
Să-I cânți lui Dumnezeu "Fata din vis".
În amintire vei rămâne
După ani și ani
S-a stins un înger, de boala îngenuncheat,
Ce oameni la rândul te-au aplaudat,
În muzica tezaur ai lăsat...
Toți Răcarii te vor iubi neîncetat,
Flori și lacrimi presărându-ți pe ultimul tău drum.
Din suflet, un drum bun îți spun...
Chiar Dumnezeu a creat că sa te cheme,
Probabil te-a iubit prea mult,
Îți va pune acolo un frumos loc
Să îi cânți și lui balade Rock,
Te-ai așezat acolo, printre stele,
Tu, înger blând, cu chip senin.
Drum bun pe veci... Amin!
(Poezia a fost scrisă în memoria lui Leo Iorga)
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele sau poezii despre rock
Stejarul
Cândva va fi fost pădure,
beție de cuvinte!
Acum a rămas solidar
doar el, stejarul aprig,
călit, netemător...
Acolo la margine de vers,
stejarul poartă ritmul
ca teorema lui Pitagora,
ca legea lui Ohm!
El arată locul,
punctul în jurul căruia,
gravitează încercările lumești,
De n-ar fi stejarul,
furnicile n-ar avea adăposturi
și păsările n-ar gădi
loc de odihnă,
Dar există el, stejarul și cuvântul...
,
poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre stejari, poezii despre solidaritate, poezii despre ritm, poezii despre păduri sau poezii despre odihnă
Fata: E oribil acolo! Aici... e de-a dreptul elegant! Nu sunt făcută să rezist unei asemenea călduri! E prima mea vară în New York și pur și simplu mă omoară! Știi ce-am încercat să fac ieri? Să dorm în cadă. Să stau acolo întinsă, cu apa până la gât... Dar era ceva în neregulă cu robinetul, tot picura și mă ținea trează. Așa că știi ce-am făcut? Mi-am băgat degetul mare de la picior în el. Doar că a rămas blocat acolo și nu reușeam să-l scot. Dar, slavă Domnului, era un telefon în baie și i-am putut telefona instalatorului. A fost foarte drăguț deși era dumincă. I-am explicat ce s-a întâmplat și a venit într-un suflet. Oricum... a fost cam jenant. Muream de rușine. Un instalator complet străin și eu cu unghiile nefăcute.
replică din filmul artistic Șapte ani de căsnicie, după George Axelrod (3 iunie 1955)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre telefon, umor despre trecut, umor despre suflet, umor despre somn, umor despre rușine, umor despre picioare, umor despre degete, umor despre apă sau umor despre New York
Te caut
Te caut printre stâncile Universului,
În lumea care delimitează mirificul de banal,
Acolo unde culoarea sufletelor
Este de albastru de Voroneț
Și trandafirii se deschid,
Sângerând sub ciobul de oglindă al irisului...
Acolo, pe trepte de ametist,
S-a risipit rochia mea de mireasă,
Precum visul în care ne-am sărutat inimile.
Acolo te caut, acolo te voi aștepta...
În podul palmei tale
Mi-ai prins inima ca într-o colivie...
Nu mă poți găsi decât tu.
Te așetept! Vino!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre stânci, poezii despre rochii, poezii despre poduri sau poezii despre nuntă
Bunicul
Bunicu-i pasăre măiastră,
Ne cântă iar cu lira lui,
S-a-ntors de printre noi, acasă,
Acolo-n țara Domnului.
Acolo-i pace și-s izvoare,
Mai reci, mai blânde și mai line,
Acolo este veșnic soare
Și miei aleargă pe coline...
Acolo e-un păstor, atât
Și-s îngeri cu aripi de stele,
Acolo, Tatăl ne-a avut
Suflet de vis și mângâiere.
Aici a obosit bunicul.
Oftând, spre ceruri a plecat,
Acolo-l vom găsi, în veacuri,
Cu sufletul eliberat.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oi
Sunt toate acolo. Sunt acolo, în carnea mea, în durerea mea, în retina și sângele meu. Rămân acolo. Dacă vor vrea să iasă vreodată, vor ieși... Amintirile astea sunt ca niște animale speriate... Le e frică să iasă la lumină... Stau acolo, în beznă, și se hrănesc din mine.
Oana Pellea în Jurnal 2003-2009
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zoologie, citate despre sânge, citate despre sperieturi, citate despre lumină, citate despre frică, citate despre durere, citate despre animale sau citate despre amintiri
Primul Război Mondial l-am trăit la Slatina și am amintiri foarte puternice de atunci. Știu sosirea nemților la Slatina. Casa părinților mei era chiar în apropierea podului. Și am rămas cu zgomotul de tunuri, de mitraliere care se aflau la distanță de 500 de metri de noi. Și nemții nu au putut să ia podul acela. Acolo a luptat Ecaterina Teodoroiu și acolo și-a luat ea gradul de sublocotenent.
Șerban Milcoveanu în Memorii. Mici contribuții la istoria politică a României contemporane
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre poduri, citate despre Germania, citate despre viață, citate despre război, citate despre metrologie, citate despre lungime, citate despre artilerie sau citate despre Slatina
Șaizeci de ani împreună
Vreme multă a trecut,
cu cer senin, dar și cu ploi.
Noi de mână ne-am ținut,.
Întotdeauna am fost doi.
La bucurii și la nevoi,
am rămas tot împreună.
Am îndurat furtuni și ploi,
nu ne-am dat drumul la mână.
Soți și prieteni am fost.
Ea icoana mea de suflet.
Cerul ne-a fost adăpost,
ne-a unit același cuget.
Șaizeci de ani împreună
am trecut necazuri multe.
Dar ținându-ne de mână,
cale ne-am făcut prin munte.
Ale vieții vitregii
n-au putut să ne despartă.
Am rămas printre cei vii
până Dumnezeu ne iartă.
Când o fi și-o fi să fie
inima să nu mai bată,
Cineva o să ne scrie
doliul ce se pune-n poartă.
Noi tot nu ne-om despărți.
Amândoi vom merge sus.
Pe Dumnezeu vom sluji
și pe fiul său ISUS.
poezie de Dumitru Delcă (august 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie
Țara mea
Acolo unde-s ʼnalți stejari
Și cât stejarii ʼnalți îmi cresc
Flăcăi cu piepturile tari,
Ce moartea-n față o privesc;
Acolo, unde-s stânci și munți,
Și ca și munții nu clintesc
Voinicii cei cu peri cărunți
În dor de țară strămoșesc;
Și unde dorul de moșie
Întotdeauna drept a stat
Și bărbăteasca vitejie
A-mpodobit orice bărbat;
Acolo este țara mea,
Și neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aș vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!
Acolo unde întâlnești
Cât ține țara-n lung și-n lat
Bătrâne urme vitejești
Și osul celor ce-au luptat;
Și unde vezi mii de mormane
Sub care-adânc s-au îngropat
Mulțime de oștiri dușmane,
Ce cu robia ne-au cercat;
Acolo este țara mea
Și neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aș vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!
poezie de Ioan Nenițescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre sclavie sau poezii despre păr cărunt
Dincolo de ușa interzisă clocotește viața morală a fiecăruia dintre noi. În odaia aceasta, în care nimeni nu poate pătrunde fără voia noastră și a cărei ușă rămâne pentru ceilalți cel mai adesea închisă, se desfășoara drama fiecărei vieți. Acolo au loc complezentele noastre cu noi, acolo își au sălașul duplicitățile noastre, de acolo ne procurăm scuzele pentru tot ceea ce facem. Însă tot de acolo apare și crește dezgustul de noi, acolo cad măștile pe care îndeobște le purtam, acolo are loc suplicierea noastră, judecata noastră și, în sfârșit, tot de acolo obținem un nou termen de grație pentru a putea parcurge o altă bucată din drumul pe care-l mai avem în față.
Gabriel Liiceanu în Ușa interzisă (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe citate de Gabriel Liiceanu despre viață, citate despre superlative, citate de Gabriel Liiceanu despre superlative, citate despre sfârșit, citate de Gabriel Liiceanu despre sfârșit, citate despre măști, citate despre moralitate, citate despre interdicții sau citate despre creștere