Cântecul lui Ariel

Vino pe plaja de-aur cu nisipuri fine
Şi prinde mâinile care se-întind spre tine:
În reverenţă-aplecat, buzele-ţi sărute
Neîmblânzitele valuri tăcute –
Atinge-le blând, aici şi-acolo, feţişoara
Şi gingaşele nimfe îţi vor uşura povara.
Hark, hark,
Bau, hu.
Câinii de pază latră-încordaţi arc,
Bau, hu.
Hark, hark!
Aud, sonor,
Ritmat vocille unui cor
Cântând cucurigu.

La cinci stânjeni sub apă-ţi zace tatăl, cum bine ştii;
Oasele i-au devenit mărgean cu scânteieri de sticlă,
Iar ochii – perle sidefii;
Făptura-i s-a schimbat – din mică, tot mai mică –
Prin transparenţa fosforică-a mării, prin pulberea salină,
Într-o mai bogată şi ciudată stare, mai străină:
Nimfele oră de oră cântă pentru el:
Ding-dong.
Hark! Acum le-aud şi eu,
Ding-dong, clopoţel.

poezie celebră de William Shakespeare din piesa de teatru Furtuna, Actul I, Scena 2, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iarnă

Patul meu e-atât de pustiu încât mă trezesc oră de oră:
Prin frigul tot mai pătrunzător bântuie vânturile unei nopţi haine.
Draperiile fac valuri, zgomotele lor sunt asemeni zgomotelor mării:
O, acele valuri sunt valurile care poate mă vor readuce la tine!

poezie de Ch\'ien Wen-ti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tine iar revin

Mă-ntorc din nou cu teamă şi durere
Spre drumul vechi şi plin de amintiri,
Rechem din fila vremii clipe efemere
Şi sângeră iar dorul nins cu trandafiri.

Sărutul zorilor desprins din lacrima iertării
L-am pus pecete peste gemetele mării
În unduiri de valuri şi cor de pescăruşi
Doinind povestea de iubire cu al soarelui arcuş.

Hoinar pribeag pe inima-mi veşnic stăpân,
Oricât să plec aş încerca la tine iar revin
Cum pruncul trage la sânul de mamă
Mă-ntorc şi eu la tine ca la o icoană.

Şi nu mai vreau sa plec rămân cu tine,
Numai aici îmi va fi cel mai bine.
Şi nu vor mai fi intre noi tăceri şi ploi,
Iar visul nu va mai sfârşi la revărsat de zori...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri vlăguite

Când pleci, îmi pare-n linişte că-i bine
Şi stelele că-mi cântă mai frumos,
Pe-acorduri noi, mai tandre şi mai fine,
Făcându-mă, prin gânduri, păcătos.

Nepregătite-n lumea de păcate,
Se-alintă şi mă roagă să le-nvăţ
Să se descurce singure, să-noate
Pe valuri ce se-aleargă a dezmăţ.

Ce gânduri mă încearcă! Ce stricate!
Păi, ce cred ele, că-s intructor eu,
Cel care s-a pierdut demult de toate
Şi a rămas doar pentru una zeu?

Ce faci, iubito? Cum e-n Cipru, bine?
Aici o ploaie tocmai a-nceput,
Dar ştii că-mi place. Tu, pe la piscine,
Cu turcaleţi prin jur, ce-ai mai făcut?

Costumul tău, le-a inspirat iubire? -
Că şi prin gânduri toată vlaga-mi storci
Când mă gândesc la tine în neştire...
Plecată, dar te ştiu: mereu te-ntorci.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de vizită

Mirosul spitalului
îmi piaptănă nările,
în vreme ce siluete plutesc de-a lungul
coridoarelor galbene şi verzi.

Ceea ce pare un cadavru
este împins într-un elevator şi dispare
în direcţia raiului.

Nu voi avea sentimente, nu trebuie
să simt, dacă nu va fi
o nevoie urgentă.

Infirmierele calcă graţios şi eficient,
aici, jos, sus şi acolo,
taliile lor subţiri susţinând
miraculos poverile
de dureri şi-atât de
multe morţi, ochii lor
sunt încă limpezi după
ce au spus de-atâtea ori adio.

Salonul 7. Ea zace
într-o peşteră de uitare.
O mână ofilită
tremură pe-o margine de pat. Ochii se mişcă
în spatele pleoapelor prea grele
pentru a se mai ridica. Pe un braţ refuzat
de culoare e înfipt un colţ de sticlă,
nu muşcând, ci hrănind.
Iar între mine şi ea distanţa
se micşorează până când încetează să existe,
dar distanţa provocată de durere nu poate fi diminuată,
nici de ea, nici de mine.

Surâde un pic din peştera ei albă
la această figură întunecată
care, stângace, se ridică
prin valurile sonore ale unui clopoţel
şi care, stângace, se stinge, din ce în ce mai palidă,
nu mai mică, lăsând în urmă doar
nişte cărţi, cărţi care nu vor fi citite,
şi fructe neroditoare.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt prevenitor

Nu te grăbi să vii aici.
Îţi spun!

Ai să-ţi pierzi aerul şi respiraţia
ai să rămâi pe neaşteptate în pielea goală
în surâsul - su-râsul - sub râsul comisiei
iar eu n-am să te pot apăra
pentru că aici, pe plaja de sticlă
nu sunt decât băiatul de mingi
al infantelor jucând volley cu fulgere globulare

Nu, nu veni aici - iar dacă totuşi vii ai grijă la tălpi
- pe plaja de sticlă, în loc de scoici, marea aruncă inimi de copil

Nu te grăbi să vii de bunăvoie
- Mie mi-au făcut o supradoză cu raze reci de lună
tocmai când dormeam mai adânc -
şi acum limba pe care o vorbesc
nu prea mai e a mea

A este uneori A, dar poate fi şi Aha
O este uneori O, dar în general e cunoscut ca Oho sau Ohoho
G este uneori G, dar poate fi şi o spânzurătoare
pentru un grec antic pedepsit de perşi

Iar marea prin care înoată inimi de copil
şi-n care
din când în când
mai cade un fulger
nu e decât lacrima gigantică a unei zeiţe
părăsită şi de zei şi de oameni

Nu te grăbi să vii aici
pentru că de aici nu se mai pleacă
niciodată.

Bagă de seamă!
Rămâi mai bine acasă în fotoliu şi aşteaptă -
urmează o transmisie directă

Să nu zici că nu ţi-am spus.
Atât.

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă caţăr pe lacrimă

Mă caţăr pe lacrimă
să ajung la liniştea din stele
şi-acolo să poposesc în viitoarele tale zâmbete...
copacii se dezbracă de trup
şi lunec prin fluierul braţelor
peste cântecul din păsări
primăvara se dă peste cap în tine
iar florile dau pe dinafară
umplând cupa din lemn dulce
ţi-ai pus buzele pe ea
sau te-a simţit în treacăt?
Am o stare de înflorire spontană
mă fac mică
cea mai mică rândunică
să-ncap sub castaniul ochilor tăi
şi când nu clipeşti să pun câte un vers
în petele de pe lună.

Nu ştiu acum decât să te împrimăvăresc
bărbate
şi să împletesc coama cailor albaştri
plănuind o nouă evadare.

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie

Te uiţi la mâinile mele
sunt slabe - zici - precum florile

te uiţi la gura mea
prea mică pentru a spune: lume

- mai bine să ne legănăm pe tulpina clipei
să bem vânt
şi să ne uităm cum ne spun ochii
mirosul ofilirii e cel mai minunat
iar forma ruinelor linişteşte

în mine există o flacără care gândeşte
şi vânt pentru incendii şi pânze

nerăbdătoare-mi sunt mâinile
pot modela din aer
capul prietenului

repet un vers pe care aş vrea
să-l traduc în sanscrită
pe piramidă

când vor seca izvoarele stelelor
noi vom lumina prin noapte

vom mişca atmosfera
când va împietri vântul.

poezie clasică de Zbigniew Herbert din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

112

becurile s-au stins peste noapte. alexandra a devenit o fiinţă invizibilă. învelită într-un cearşaf alb ca un produs sterilizat, se rostogoleşte în valurile mării.
are şi ea o armă neagră, mică pe care nu o foloseşte niciodată.
dar în seara aceasta, lipsa de lumină o sperie şi trage în aer un foc de avertizare.
se aruncă în valuri şi înoată. inima ei mică bate nebuneşte.
luna pe cer este încă albă. un neon pâlpâind. alexandra se simte în stare să ucidă. i-au spus că dincolo nu este viaţă şi soarele arde puternic. jumătate din creierul ei, însă, îi spune că nu o să păţească nimic.
alexandra simte ca acolo îi va întâlni pe ceilalţi copii. vii si nevătămaţi. cândva se jucase cu ei pe plajă. cel mai frumos desen dintr-o carte: copii alergând prin valurile marii, pe nisipul ud.
alexandra simte frica dar nu are ce să facă.
acum luna pe cer este neagră, dar alexandra o vede strălucitoare ca pe o jucărie proaspăt scoasă din fabrică.
#alexandra

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oră fără tine

Oră năruită-n văzduhuri. Oră
lăsând o urmă arsă pe cadrane,
peste nisipul umbrei mele stinsă,
ca luna peste caravane...

Oră sfâşiată de stele-n cădere,
oră goală de culori, ciutură spartă,
turn ameţit de ploi, rostogolite de lespezi,
pădure moartă!

...Când te întorci, ora se cuibăreşte
în ceasornicul de lemn, ca-ntr-o casă de ţară,
lumina se retrage-n petale,
iar stelele se înapoiază, într-o cădere spre cer,
lângă steaua polară...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meluzina

Ce m-a trezit oare în şoapte?
Copila mea, cad flori în noapte!

Cine-atât de trist şuşoteşte, în vis ducându-şi povara?
Copila mea, prin cameră trece acum primăvara.

O, vezi! Faţa-i de lacrimi stacojie!
Copila mea, înfloreşte bogată şi vie.

Îmi arde gura! De ce plâng eu în mine?
Copila mea, îţi sărut viaţa-mi în tine.

Atât de tare cine mă cuprinde, cine s-apleacă?
Copila mea, îmi îndoi spre tine mâinile oleacă.

Dar încotro mă duc? Visez un vis suprem!
Copila mea, să mergem spre cer noi vrem.

Ce bine, ce bine! Cine un zâmbet ne fură
Atunci ochii ei albi se făcură –
Se stinse-atunci lumina angoasă
Şi noapte-adâncă flutură prin casă.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 141

De fapt, eu nu cu ochii te iubesc,
Căci ei îţi văd cusururi mii şi mii,
Dar tot ceea ce ei dispreţuiesc,
Cu inima eu îndrăgesc, tu ştii.
Şi-urechii nu îi place vocea ta,
Nici pielii când m-atingi aşa meschin,
Nici gustul, nici mirosul nu ar vrea
Din tine să se-nfrupte la festin.
Cinci simţuri, cinci percepţii, tot nu pot
Să mă convingă să nu te slujesc,
Căci nu mai sunt bărbat, ci un netot,
Vasal şi rob, să scap nu izbutesc.

Cad în păcat, pentru că-s dependent,
Şi-s răsplătit cu chinuri permanent.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea Domnului

E linişte şi lumea s-a culcat
Păstorii stau de veghe pe câmpie
Cu oile au fost la păşunat
Dar, s-a-nserat şi noaptea o să vie.

Pe cer sunt stele mii, viu strălucesc,
Iar îngerii tot urcă şi coboară
Ei merg şi vin şi cu drag pregătesc
Minunea, ce Pământul înconjoară

Jos, într-o iesle mică şi săracă
Maria e cu Iosif, se odihnesc,
Aşteaptă această noapte ca să treacă
La Cel ce Se va naşte, se gândesc...

Maria este foarte istovită
De drumul lung pe care l-a făcut,
Simte momentul, e neliniştită,
Curând va naşte, nu mai este mult.

O stea măreaţă totul luminează
E o noapte cum nicicând nu s-a văzut...
Păstorii care turmele veghează
La cer privesc, se minunează mult,

Căci îngerii din ceruri se coboară
Cântând spre slava Celui Nou Născut,
Ei, ieslea mică cu toţi o-nconjoară
Şi aici, cu toţi, minunea au văzut.

Păstorii fug şi ei pe Prunc să-L vadă
Să se închine Prinţului Ceresc
Şi parcă nu le vine ca să creadă
Miraţi, cu toţi, la Cel născut privesc.

Da, astăzi S-a născut Mântuitorul
E un prunc micuţ şi fără de păcat
El a ales să fie Salvatorul:
Al omului căzut şi vinovat.

Păstorii cu mieluţi s-au arătat
Şi cei trei magi, veniţi din răsărit,
În faţa Lui cu toţi s-au închinat
Daruri I-au dat, ca unui Prinţ mărit.

Întreg Pamântu-n pace e scăldat
Şi în lumina sfântă şi cerească,
Din Ceruri, Tatăl, totul a vegheat
Ca Cel micuţ, cu bine să Se nască,

Pamânt şi Cer, e bucurie mare
Cântări de slavă se aud mereu
Toţi cei de faţă I-aduc închinare
Acelui, ce e Fiu de Dumnezeu.

Iar Vestea Bună a zburat ca gândul:
Mântuitorul lumii S-a născut,
Degrabă înconjoară tot Pământul
Şi-n Vestea Bună, cu toţii au crezut.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (15 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâine şi muzică

Muzica-ascultată-împreună n-a fost doar muzică,
Pâinea-împărţită cu tine a fost mai mult decât pâine;
Acum, că nu mai eşti, totul a devenit dezolant
Tot ce-a fost odinioară frumos a murit în mine.

Cândva mâinile tale-au atins această masă-, acest potir,
Te-am văzut ridicând acest pahar cu degetele tale mici.
Deşi-aceste lucruri nu-şi mai amintesc de tine, iubito,
Atingerea lor nu va dispărea, va rămâne pururi aici.

Pentru că tu, în sufletul meu, te-ai mişcat printre ele
Şi le-ai binecuvântat cu ochii şi cu mâinile, odată,
În inima mea îţi vor păstra vie-amintirea;
Ele te-au cunoscut cum erai, frumoasă şi-înţeleaptă.

poezie de Conrad Aiken, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Augustus Hill: Penitenciarul de maximă siguranţă Oswald. I-au schimbat numele. Dar nu văd care e diferenţa. Tot Leo Glynn e paznic, Sora Peter Marie este consilier psihologic, ca şi până acum, Tim McManus conduce în continuare unitatea Emerald City (Oraşul de smarald), şi ştiu mai mult ca sigur că niciunul din noi nu s-a schimbat. Beecher e încă în spital după ce Schillinger si Keller i-au rupt oasele, Alvarez la izolare, după ce i-a scos ochii unui ofiţer. Poate că adevărul stă în reclamă. Poate scăpând de cuvântul "penitenciar", statul recunoaşte, în sfârşit, că nimeni nu e cu adevarat penitent. Nimeni nu se căieşte. Absolut nimeni.

replică din filmul serial Oz – Închisoarea federală
Adăugat de Oana Romanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românul e poet

Din tată-n fiu românul e poet
Având în sânge seva de cuvinte,
De-a scrie versuri nu mai e secret,
Prin taina lor destinul şi-l dezminte.

De-ar fi şi ţara cum e stihul său
Aici tot raiu-ar strânge laolaltă,
S-ar separa tot binele de rău,
Iar din condei ar face-o mică daltă.

De-i străluceşte slova ca un nimb
Va veşnici-ntre pagini poezia,
Lumină va primi la moarte-n schimb
Acel ce-a ars cu pana, duşmănia.

Urmaşii-l vor citi şi-l vor mări,
Iar cartea le va fi lucrare sfântă,
Emoţii sufleteşti vor tresări
Pe ritmul dulce-al strofei care cântă.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi albaştri

Ochii tăi albaştri
Anii cum i-au înnegrit.
Clipele dulci au murit.

Mâinile tale albe
Străină pâinea altora taie,
Şi ciocârliile le-a învins o cucuvaie.

Părul, pe care l-am mângâiat,
De amintiri grele, se albeşte.
Părul tău ca un gând creşte.

Unde te-ai dus? Doar ai rămas...
Doar ceva s-a dus din tine:
Iubirea s-a dus, că n-a vrut să rămâie cu mine.

O, dacă am putea-o prinde
Ca pe-o pasăre vrăjită şi călătoare,
Ne va mai cânta în zorile aprinse de soare?

poezie celebră de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai ştii cum stăteai pe deal şi ne făceai cu mâna
aveai un batic cât toată pădurea
şi îţi spuneam
sărut mâna...
şi îţi trăgeai mâna cu tot cu securea.
Mai ştii
cum seara ne spuneai noapte bună
cu mâinile peste foc dezmorţite
şi ne uitam prin gemuleţul cuptorului la lună
să ne vedem visele corăslite
în laptele ierbii
ce rumegau printre oi
strigau ostreţele
după o oaie un miel prin trifoi.
Mai ştii cum veneam cu tata la tine
şi ne dădeai ciorapi cu lână de vară
lătra câinele sub un nor de albine
şi-ţi împleteai din cruci o livadă-ntr-o pară
Mai ştii
când veneam cu vacanţa la tine
şi tu ca o Sfânta Duminică
mă sărutai pe frunte
ca ultimul strugure ce-a căzut din ciorchine...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofranda

leg părul cu o eşarfa şi în difuzoare
aud moonlight sonata
într-o oarecare zi fusesem fără auz
deloc
simţeam cu degete febrile, muzica
în taina lacrimilor
melodios şi-o lună rotunda
scapara peste varfuri de brazi, doruri
tăcute, spuse doar în şoapta
la sfat cu mine insami şi din toate valurile mării
am ales pe cel mai anonim şi din toate verile
mi-aduc aminte de cea care a început
cu cireşe la urechi râzând sub crengi
cu frunze verzi ca privirea din care sorb trăirea
azi încă aud şi dacă închid ochii
păşesc peste note ca pe un cor de sunete
acum nu vreau să aud cu urechile
ci vreau să simt cum mă sfredeleşte
o privire atât de adânc încât sculptez secunde
pentru raftul din mine pe care aşez, ofrandă,
lacrima...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela
Comentează! | Votează! | Copiază!

De foarte multe ori acel "cum să fac" este doar jumătate din rezolvarea unei probleme dacă nu ştii motivul pentru care vrei rezolvarea. "Cum?" Apelează doar la partea raţională şi după cum bine ştim cu toţii, noi nu suntem numai fiinţe guvernate de raţiune. Bazându-ne doar pe ea, omitem o mare parte din potenţialul uriaş care zace în noi. Căutând şi simţind emoţia potrivită prin prisma căreia putem să ne rezolvăm problema, aproape că nu ne mai trebuie acel "cum". Emoţia bate la orice oră din zi raţiunea.

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bau, pentru totdeauna

Răsucindu-mă ca un duh
cu capul în jos pe
tavan,
mă bântuie tot
spaţiul în care
voi trăi fără
tine.

poezie clasică de Richard Brautigan, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!