Creşte-n pământ, ceapă nu-i. Ce e?

E sfecla.

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râde ca sfecla în gura vacii.

aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La rărit sfecla.
În genunchi femeile –
Mătănii Terrei.

haiku de Mihai Cucereavii
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştim dacă sfecla roşie gândeşte, însă cineva o îndeamnă (chiar o obligă) să existe.

aforism de Grigore Rotaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguiri de toamnă - Sfecla de zahăr

Rădăcinâ-nvârtoşată
Fără chef de veselie
Că de fel şi cum arată
Suferă de... glicemie!

epigramă de Gheorghe Gurău (2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locaţii

Trenul vine şi se duce,
Sfecla stă pe rampă-n gară,
Ploaia curge, zeama-i dulce,
Numai soarta ei e-amară.

epigramă de Dobriţa Iancu din De la croşetă... la floretă - epigrame (1978)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tarani

Despre tarani, nimica nou nu este
De-o vesnicie-si vad de ale lor
Copiii-i uita, oasele ii dor,
Intre pamant, tacere si neveste

Dar ce fac ei, ce brazde au pe glezne
In casa painii daca-s chiriasi
De nu se duc cu totii la oras,
Portari spre-a fi, si tot le-ar fi mai lesne!

Noi, ce din cand in cand vedemu-i
Si numele li-l zicem ca porecla
Sa nu uitam ca de amar de vremuri
Niste taranci culeg murdara sfecla!!!

poezie celebră de Adrian Păunescu din Poezii de pana azi
Adăugat de Marcel T
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murături

borcanele stau aliniate pe masă
în aşteptarea murăturilor

în ele
gogonelele se vor întâlni
într-un party sărăturat şi acru
cu varza
cu ardeii şi morcovii şi
ţelina şi sfecla roşie
rezultând un desfrâu vegetal
mai mult mort decât viu
foarte asemănător cu
ceea ce suntem noi:
roşii de furie şi făcuţi varză de
încercările zilnice
trăind într-o lume sărată şi acră
şi cu atâţia morţi împrejur
care se roagă pentru noi
cei rămaşi în lumea asta
încă vii

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Toamnă târzie
la noi la Lipcani,
rece ca sfecla de zahăr.
Mă trezesc dimineaţa
cu toate lăicerele casei pe mine,
ostenit de greul lor colorat.
"Ma temeam să nu-ţi fie frig",
zice mama.
Vin rudele să mă vadă,
vorbesc în şoaptă afară
ca la priveghi,
sa nu-mi tulbure somnul
şi ţistuiesc pe cei mici
să fie cuminţi.
Mă aplec să le sărut mâna,
ele şi-o smulg îndărăt:
"Nu trebuie..."
ruşinându-se de pământul
de sub unghii şi din
crăpăturile palmelor.
O, neamule, tu,
adunat grămăjoară,
ai putea să încapi
într-o singură icoană.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă timpurie (cronică rimată)

O iarnă care vine, cum trebuie mai rar,
O iarnă care trage mereu de calendar,
O iarnă care vine cum ştie numai ea...
Cu vânt, cu frig, cu viscole şi nea
Şi care, suverană, când vrea se hotărăşte
Şi intră ca o cizmă, călcând milităreşte,
O iarnă care face, ce ştie, pe pământ
Şi uită să se ţină, adesea, de cuvânt,
Acum lăsând Moldova şi munţii cu licheni,
Porni să se răzbune, la vale, pe olteni!...
Şi-a început cu dansul, prin fulgii ei uşori,
De seara pânăme seara, din zori şi până-n zori,
Lovind cu vântul iute şi ascuţit, demonic,
Motorul iernii bate cşi cary
u urlet supersonic!...
- O iarnă! Tu zeiţă a mantiei de gală,
Ce vii aşa devreme şi-aşa de triumfală,
Ne-ai prins în rochii scurte, în ghete şi pantofi,
Ne-ai prins în câmp cu roşii, cu ceapă şi cartofi...
Cu sfecla, cu porumbul, cu câmpul nearat,
Cu grâul fără germeni, ba chiar nesemănat
Şi-ai apăsat - se vede - cu unele relaţii,
Pe drumurile toate şi pe comunicaţii.
- O, iarnă! nu se cade să ai ceva cu noi,
Destule vremuri tulburi trăit-am... şi nevoi...
Te abătuşi din cale cu furie, ca para,
Te rog, hai recunoaşte;
- Nu cumva, greşişi gara?
Că nu văd ce prestanţă mai ai în clipa asta,
Când ai adus, devreme, zăpada şi năpasta!
Nu văd ca Dumnezeul ce-l ai!... dacă îl ai,
Să-ţi deie-n schimb o mână de grâu sau de mălai!
Tu vezi ce năpusteală ai aruncat din cer,
Pe drumurile toate, pe::: căile de fier?
.........
Ai aruncat cu scârbă în cei ce mai încarcă,
Le-ai dat cu fulgi în ochi, loveai în ei de parcă;
Erai în luptă dură, cu hunul şi tătarul,
Cu trenul de persoane;ori poate cu marfarul
Şi ca o vijelie, zăpada cu grămada,
Trânteai de sus cu forţă, cum dam noi la Posada;
Iar crivăţul cu arcul şi fulgerele lui;
Făcea cum noi făcurăm, minune la Vaslui
.........
Acum, lăsând de-o parte, ranghiunul ce ţi-l port,
Apreciez ideea să te retragi în cort!
Deşi, la o adică, mă tem- o spun deschis-
Că poţi să ieşi de-acolo, chiar fără de permis
Şi poate cine ştie, la fel ca o mătuşă,
Mai pe neaşteptate să ne deschizi o uşă,
Însă ţi-o spun de-acuma,
s-avem puţin pardon!
Te dau pe uşă afară...
Sunt la revelion!

poezie de Constantin Păun din Sfere umoristice (20 noiembrie 1985)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!