Ecou de cavou

Odaia de acasă cu muzică simfonică,
Cărţi în bibliotecă şi trabuc pe masă.
Ziua era istovitoare, seculară.
Cafeaua serii era mereu rece şi amară.

Alean apăsător, ecou de cavou,
Există război bun sau război rău?

Singurătate, singurătate, ticăloasă soartă,
Fiori de nebunie, transformaţi în viaţă.
În oglinda spartă, în noaptea moartă,
Am privit un mort, care aşteaptă şi aşteaptă..

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri (iunie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există singurătate

Nu există singurătate acolo unde un om

sapă sau fluieră sau îşi spală mâinile.

Nu există singurătate acolo unde un arbor

îşi clatină frunzele. Acolo unde o albină

găseşte o floare şi se opreşte,

acolo unde un pârâu oglindeşte o stea,

acolo unde - cu buze sfinte ţinându-se de pieptul

mamei sale -

doarme un prunc, nu există singurătate.

poezie de Nikiforos Vrettakos din Odele Mării Egee (1990)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Eu cred că fiecare aşteaptă
Să-i bată careva la poartă
Nu doar acei bătrâni, părinţi
Ci chiar şi tineri mai cuminţi.

Ei poartă o deschid mereu
Dar intră numai... Dumnezeu!
Ar da tot ce-au mai bun pe masă
Să vină mulţi la ei în casă

Dar fiecare se grăbeşte
Cu altul de se întâlneşte...

poezie de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirit bacovian

Cu dureri amare ascunse-n cărţi,
Frământat de gânduri de plumb,
Aşteptam în a nopţii ascunzătoare
Marea Alinare.
Tânjeam,
în lumi ţesute de singurătate.
Voiam să dorm pe pământul funerar,
cu flori la cap şi veştmânt funerar.
Imploram zeii,
Dar cred ca ei m-au lăsat pe veci aici,
Cu al meu suflet blestemat.

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri (aprilie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate mută...

În casa mea linişte-ai adâncă, ca un ocean,
Nimeni nu mai vorbeşte, nimeni nu mai cântă,
Veselia s-a dus, despletită, cu furia pictată pe chip,
Singurăţate-ai mută ca o stâncă,
Pe lângă gălăgia celor din jur neobosită.
Cei dragi s-au dus cu toţi deodată,
Parcă s-au înţeles la timp;
Unul s-a prăpădit, iar copiii au plecat după soartă.
Eu, am rămas în poartă, mută ca o netoată...
Vlăguită de puteri ca o moartă, căci soarta e soartă,
Iar crucea ei trebuie purtată ca un act de împlinit.
Singurătate, lacrimi ascunse sub pleope vopsite,
False amăgiri, încă bine purtate...
Din casa plină cum era odată,
Doar eu fac gălăgie nevinovată, când vasele le spăl
Sau scutur aşternuturi prăfuite de tăceri,
Iar minutele se zbat neobosite în timp,
Când ceasul le deşteaptă pornit,
Să ştiu şi eu pe lume sunt.
Singurătate, apă fiartă, peste trup obosit,
Te voi purta cu demnitate,
În amintirea celor plecaţi...
Şi a celor vii, care frumosul întreg poate l-au uitat,
Lăsându-mi scăldatul în băi de amintiri sfinţite de soartă,
Căci cine se plânge de singurătate nu crede în Dumnezeu,
Nu crede în nimic.

poezie de Valeria Mahok (30 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hieroglifa

Ce singurătate
să nu înţelegi înţelesul
atunci când există înţeles.

Şi ce singurătate
să fii orb pe lumina zilei,-
şi surd, ce singurătate
in toiul cântecului.

Dar să nu-nţelegi
când nu există înţeles
şi să fii orb la miezul nopţii
şi surd când liniştea-i desăvârşită,-
o, singurătate a singurătăţii!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar, înainte de a ajunge la versul final, înţelesese că nu va mai ieşi niciodată din odaia aceea, căci stătea scris că acea cetate a oglinzilor (sau a mirajelor) va fi ştearsă de vânt şi alungată din memoria oamenilor în clipa în care Aureliano Babilonia va fi terminat descifrarea pergamentelor, şi că tot ce vedea scris acolo era dintotdeauna şi avea să rămână pe vecie de nerepetat, căci seminţiilor osândite la un veac de singurătate nu le era dată o a doua şansă pe pământ.

citat celebru din romanul Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Marquez (1967)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renunţare

In gradina moartă
Am sărit aseară, peste zidul mort -
Pasul meu, încet, se oprea în loc, -
Conştient de soartă, de durere orb,
In gradina moartă
A sosit un mort.

Se uita-n gradina moartă
Luna albă, moartă -
Plumb - corpul meu căzu
Pe banca de piatră.

Se-auzea de-afară
Viaţa proletară -
Numai umbra mea dupa zidul mort,
- Pentru totdeauna, mai plângea in noapte...
In gradina moartă
A sosit un mort.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o mare doză de violenţă în fiecare fiinţă umană. În cazul în care nu este canalizată şi înţeleasă, va erupe în război sau în nebunie.

citat din Sam Peckinpah
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evocare

Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigăt dintr-o limbă moartă.

Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă şi plângândă cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospeţe de barbari.

Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul mutilatului de război

Se leagănă odaia lunecând...
Parcă-ar avea picioare, odaia...
Desigur, are...
Nu le zăreşti... dar să se mişte
cum ar putea altfel?
Odăile-au picioare
ce-l poartă uşurel...

Se leagănă odaia lunecând
spre râpi de-oglinzi ce curg,
râpi de oglinzi,
cu line râuri care merg şi ele
( nu-i rău să meargă fără de picioare )...
....

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea rece, geroasă

În noaptea rece, geroasă,
Când somnul era stăpân,
Un om se-întorcea acasă
Înfruntând vântul păgân.

Avea tovarăşi doar luna
Şi puzderia de stele,
Vântul ce bătea întruna,
Prevestindu-i clipe grele.

Prin întuneric de smoală,
Cu făpturi nedefinite,
Omul cade, iar se scoală,
Vrea să meargă înainte.

În pădurea care-i mută
Omul rătăceşte drumul.
Picioarele nu-l ajută.
Adăpost îi e gorunul.

Pe frunze, la rădăcină,
Obosit, el se aşează.
Aşteaptă ziua să vină,
Când soarele luminează.

Un somn dulce l-a cuprins.
Din el, nu s-a mai sculat.
Dumnezeu mâna i-a-întins,
De păcate l-a iertat.

L-a-înălţat apoi la cer,
În frumoasa lui grădină,
Unde nu e vânt, nici ger,
Unde totul e lumină.

poezie de Dumitru Delcă (10 decembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un ciob mărunt din oglinda cea fermecată care schimonosea şi urâţea tot ce era frumos şi bun, iar tot ce era rău şi urât se oglindea în ea pe de-a-ntregul, aşa cum era, şi orice cusur ieşea la iveală. Bietului Karl îi intrase în inimă un ciob şi, în curând, inima lui avea să fie ca un bulgăre de gheaţă. Acuma nu-l mai durea, dar ciobul rămăsese în inimă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spatele fiecărei uşi, aşteaptă o singurătate.

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (20 mai 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom plăti nişte facturi cumplite. În afară de războiul care ne aşteaptă, ne mai aşteaptă o revoltă şi o invazie. Revolta va fi războiul dintre noi care este mai cumplit decât un război şi deja se văd cele două tabere. Oamenii văd că există disensiuni între aşa-zişii conducători ai noştri şi aceste două tabere se vor încăiera între eleşi vor determina războiul.

Aspazia Oţel Petrescu în Interviuri
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mea

Singuratecă ea mă aşteaptă să-i vin acasă,
În lipsa mea ea se gândeşte numai la mine,
ea cea mai dragă şi cea mai aleasă
dintre roabele sublime.

Ei i se face rău de singurătate
ea stă şi spală tot timpul podeaua
până o face de paisprezece carate
şi tocmai să calce pe dânsa licheaua.

Ea spală zidul casei cu mâna ei
şi atârnă pe dânsul tablouri
ca să se bucure derbedeul, e-hei
căzut de la uşă-n ecouri.

Ea îşi aşteaptă bărbatul beţiv
Ca să-i vină acasă
şi degetele albe şi le mişcă lasciv
pentru ceafa lui cea frumoasă.

Pregătindu-i-le de dezbătat
ea ţine în boluri şi zeama acră,
părul lung şi negru şi-l întinde de la uşă spre pat
să nu greşească bărbatul niciodată
drumul predestinat.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care Îl are cu adevărat pe Dumnezeu aproape, Îl are pretutindeni, pe stradă şi cu oricine, în biserică, în singurătate sau în odaia sa.

citat din Johhanes Eckhart
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fanfară

Ce tristă operă cînta
Fanfara militară
Tîrziu, în noapte, la grădină...
Şi tot oraşul întrista,
Fanfara militară.

Plîngeam, şi rătăceam pe stradă
În noaptea vastă şi senină;
Şi-atît de goală era strada -
De-amanţi grădina era plină.

Oraşul luminat electric
Dădea fiori de nebunie -
Era o noapte de septembrie,
Atît de rece şi pustie!

Şi tot oraşul întrista
Fanfara militară...
Tîrziu, în noapte, la grădină,
Ce tristă operă cînta
Fanfara militară.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

am ascuns ochiul căprui
ce o luase înaintea-mi
de restul lumii
al lucrurilor nevăzute
cum fulgul de nea cădea
peste trandafirii în floare
într-un punct fix

timpuriu era totul
sau prea târziu
ploaia purifica
lacrima verde a ierbii
şi retina copacilor
străpunsă de lumina difuză

punctul devenit linie
ţiuia a singurătate

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuia să mă întoc să văd cine era - era o voce pe care aş fi recunoscut-o oriunde - aş fi recunoscut-o şi i-aş fi răspuns indiferent dacă eram trează sau adormită... sau chiar moartă, pariez. Vocea pentru care aş trece prin foc, sau, mai puţin dramatic, aş trece prin bălţi în fiecare zi, prin ploaia rece şi neîncetată.

Stephenie Meyer în Lună nouă
Adăugat de lala
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatru junior cu bătrân

Copiii se jucau a lumea şi lumea era a lor...
Nu mai conta un petic de negru
cusut pe viitor...
În straiele tuturor
bătrânul era integru...

Odaia piepturilor avea flori de beznă la geam,
copiii aceia băutori de întuneric
fiind la vorbă cam
făuriţi de himeric
şi-n singur act
pe teatrul de joacă, putrefact...

&

Există copiii în zorii de noapte
şi dimineaţa-şi aşteaptă bătrânul...

- Noapte bună, copii!
- Moarte bună, bătrâne!

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Poesis
Comentează! | Votează! | Copiază!