E nedrept să dansezi cu Fred Astaire

sau mai ştiu eu cu ce galaxii impunătoare
răsucite ca o vată din zahăr pe un băţ invizibil
în timp ce mi te agăţi de suflet ciorchine
ca într-o formulă organică complexă
iar în toată această căutare prin tine
mă strângi ca pe o margine de lume
fără să te uiţi deloc în ochii mei

ştiu că îţi pare firesc să dansezi aşa
ca şi cum gravitaţia ar fi o povară pentru alţii
apoi să te plângi de cârcei galactici
ca de o boală firească printre muritori

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine să mai deschidă ferestre pe lună

când toată lumea e ocupată cu driblatul iernii
până şi oamenii de zăpadă devin luptători galactici
o sumedenie de stele verzi pe cine ştie ce păşuni
se luptă să înflorească precum trifoiul cu patru foi
înainte de orice alt potop
iar eu mă chinui cu un amnar pe o iască de suflet
să aprind beculeţe în univers
prin cine mai ştie ce coridor supus întunericului
îmi descarc licuricii greierii cosaşii
de fluturi poţi să te ocupi tu că ai ochii frumoşi
apoi îmi întind cerul să odihnească un pic
între două furtuni parcă din ce în ce mai lungi
şi un armistiţiu preţ de un curcubeu
nu ştiu dacă pasărea de foc şi-ar vinde zborul
pe o lume albastră
cum nu ştiu câţi copaci şi-ar dori să ardă
doar ca să pot visa eu
.
între timp descânt codrilor de muguri
şi îmi ascut securea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero

oricât de mare l-aş desena cu creta
pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare
pe care-l simt şi eu
din când în când sau aiurea
între două grătare şi un acatist
când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeaşi limbă cu care dau dracului
toată însăileala asta de galaxii şi găuri negre
printre supernove şi mai ştiu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale
în care se fluieră a pagubă
sau doar se sâsâie

oricum infinitul nu are nevoie nici de şansă
nici de îndoiala mea netoată
să tot fie infinit
chiar şi să se întoarcă în sine
cum o facem şi noi din când în când
prin moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E firesc să te adânceşti în tăcere

oricum cuvintele doar amplifică prăpastia
precum un ecou învârtit pe un zbor de erete
dar oricât ai crede în legi eterne
şi teoreme îndoielnice
într-o zi vei plânge timpul
petrecut în faţa unei table întunecate
de o mie de ori ştersă cu lacrimi
demonstrând doar pentru tine
o axiomă închisă într-o altă axiomă

ştiu că e firesc să te simţi zdrobită
precum un coş de struguri roşii
într-un vas de stejar
în timp ce eu te sorb
ca pe un leac

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un vis precum o spirală

cad dintr-un înalt turn din sticlă şi oţel
mă privesc ca într-o oglindă cinescopică
deşi strâng ochii pentru a atenua impactul
apoi mă înalţ pur şi simplu ca o pasăre măiastră
fără aripi fără zbateri doar cu un fel de linişte
precum căderea unei frunze răpusă de toamnă

mă trezesc într-o baie de sudoare
ca şi cum m-aş fi născut iar
ca şi cum m-aş fi întors la un job necesar
încerc să uit starea de plutire
şi să mă reobişnuiesc cu gravitaţia
apoi păşesc ca şi cum aş escalada infinitul
ca pe un vârf bănuit dincolo de stele
respir din ce în ce mai rapid
ca într-o alergare concentrică prin mine

răstorn aşa de des universurile
ca într-un joc de bacara complex
poate un pic cam prea sobru pentru sufletul meu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub albastrul acesta parcă din ce în ce mai adânc

o pasăre de foc descântă de nemărginire lanului de grâu
doar cine nu a ascultat niciodată simfonia macilor
nu cunoaşte rădăcina curcubeului
iar tu mă porţi dintr-o lume-ntr-alta firesc
ca şi când ochii tăi ştiu misterul misterelor
ating minunea lor cu patima buzelor
pătrund genunea gândului prăbuşindu-mă în tine
precum un arlechin sufocat de viaţă
fără nicio măsură de siguranţă

singurul mod prin care regăsesc plutirea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin deşertul dintre două piramide

mă învelesc cu oceanul într-o clipă albastră
cât o şoaptă a unui delfin îndrăgostit de stele
apoi fixez visul în menghina realului
disec întregul în părţi infinite
ca pe o lume de lumi în căutarea adevărului
risipit în minciuna de zi cu zi

prin hăul dintre doi munţi albi
respir speranţele ca pe un strigăt umil
a disperare
articulat parcă de un melc în cochilie
apoi mă îngrop fericit într-un verde rai
unde ard în focul dintre două tăceri
şi o iubire nesfârşită

între timp
iarba amestecă lumina cu seva pământului
într-o căutare absolut absurdă a nesfârşirii
ca într-o retortă suprauzitată
de poet

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plânsul Tău

Când stau culcată-n margine de noapte
Şi mă-nfior de ce mai este rău
Printre atâtea mii şi mii de şoapte
Aud în depărtare plânsul Tău.
Când stau culcată-n margine de lume
Şi-aud scrâşnind al vieţii ferăstrău
Şi vine-un plâns amar să mă sugrume
Eu ştiu, o, Doamne, că e plânsul Tău.

Când stau culcată-n margine de clipă
Cu scoici de lacrimi prăbuşite-n hău
Şi inima şi sufletul îmi ţipă
Eu plâng, o, Doamne, pentru plânsul Tău.

Când stau culcată-n margini de tăcere
Şi-am îngheţat trecând prin vadul său
Când închinată sunt dar nu pot cere
Aud în depărtare plânsul Tău.

Când am ajuns povară pentru mine
Şi mă cutremur în atâta rău
Mă sfâşii, Doamne, toată pentru Tine
Atât de mult mă doare plânsul Tău...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sigur nu azi...

Poate nu azi, iubire...
Poate nu azi, dar mâine,
Sigur voi deveni
"Povară" pentru tine!

De fapt, ce tot vorbesc:
Deja sunt o "povară",
Dar nu pentru "firesc",
Ci pentru-o lume chioară!

O lume fără suflet,
Ce se-nchină la bani,
O lume fără cuget,
Ce-şi bate joc de ani.

De ură până-n creştet,
Dotată, din picioare -
Lipsită de "concret"...
Şi cu o gură mare.

O gură care poate,
Să strice pe oricine!
Şi orice calitate
Să o facă ruine.

O gură care poate,
Chiar şi pe tine, fată -
Să te facă să uiţi,
Că nu eşti idioată.

Să te facă să vrei,
Să nu mai fii la fel
Şi să depinzi de ei,
De cei fără un ţel.

Să pui preţ pe nimicuri -
Pe tot ce nu contează...
Să uiţi să te mai bucuri,
De orice fel de rază...

Să te facă să vrei,
Să mă urăşti, iubito,
Pentru că nu-s ca ei...
Viaţa, nu am mimat-o!

Şi nici nu am de gând,
Să fiu vreodată-n rând,
Cu aceşti omuleţi
Ce-ar vrea să nu m-accepţi,

Dar sper să fie bine
Într-un final, iubire!
Şi să rămâi cu mine,
Să n-ajungi să te pierzi
În primul rând, pe tine!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât timp cât mă apasă gravitaţia, libertatea poate fi asimilată cu levitaţia!

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenta

Eu nu ştiu fără tine cum se cântă
când se aşază-n portativ diezi
de râs înalt şi nu ştiu cum cuvântă
glasul iubirii... Zborul mi-l retezi

de-mi iei nemărginirea ta albastră
şi-mi laşi doar o fărâmă de apus
să-mi îmblânzească cerul din fereastră.
Şi nu ştiu fără tine cât s-a spus

din gândul alb al iernii fără nume,
din cel al verii, încă auriu,
din cel lăsat pe margine de lume
să pârguiască roade de pustiu.

Nu ştiu măcar de unde până unde
hotarele poveştii se întind
căci fără tine răspândesc secunde
de timp confuz şi-n zbucium mă aprind...

poezie de Aura Popa
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot dansa cu norii fără să fiu Fred Astaire

mi se întâmplă atunci când nu ştiu unde e cerul
aripile îmi cresc dinspre lanul de grâu
înspre brazda nepregătită de mângâierea omătului
aşa cum fiecare pasăre vrea să fie phoenix
tot astfel mă visez şi eu purtător de foc cu trup de cenuşă
când nemuritor când neînceput leagăn de univers
poate doar eterna căutare a nimicului între două găuri negre

mi se întâmplă uneori să nu ştiu unde este cerul
pentru că îl caut prea departe
când ar putea fi în ochii tăi
adică acolo unde mă pierd de parcă n-aş fi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu să negociez clipele

când mă privesc prin nişte ochi zâmbitori
şi-mi ţin inima legată fedeleş
să tacă, să nu bată
să nu strice prin vreo sistolă grăbită
cine ştie ce minune
declarată obişnuită de un notar stelar

nu ştiu să număr invers
am uitat şi de unde încep poveştile
dar mă trezesc pe o jumătate de lună
căutând printre vise

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai spun piua niciodată

nici măcar atunci când nu voi mai fi
o să las cumva sufletul să se joace la nesfârşire
de-a-prinselea de-a v-aţi-ascunselea
ori să sară într-un râs şotronul printre zodii
şi-am să strig de nebun prin tot universul
te-am păcălit iubito
nu ştiu să fac cercuri fără tăgadă
dar fac nişte tumbe aproape perfecte
nu ştiu nici măcar de ce râd când iese soarele
dar mă simt pregătit să privesc curcubeul
sunt atât de necopt la suflet încât
m-aş mai naşte de o mie de ori fără să vreau ceva
doar aşa să mă mai pot întreba odată
de ce e lumea aşa perfectă
iar noi niciodată mulţumiţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frugal

Inc-o dată sunt în noapte
În gânduri clare, ce mă duc departe
Nu vreau să dorm călătorind
Aşa că-s treaz, în vis, uimit

În acest Univers cugetător
Îmi pare că sunt eu, dar eu nu-s, deloc
Sunt în derivă printre Zei
Astre, Comsos şi Idei

Acum şi Timpul, cel viclean
Fără formă, gol, umil, rănit
Se tarăste prin neant
Invizibil, în sfârşit, trece neobservat

Da, eu ştiu, Totul e Mental,
Dintr-Unul, singur, şi-n toate exprimat
Şi noi în El ne confundăm
Cu minte, spirit şi... un corp

Ce e vis, ce e real?
Ce-i iluzie, e confuzie, şi duce la deziluzie
Dar acum nu am vreun dubiu
Sunt aici, şi ştiu, e sigur..., sunt frugal

Trecător, lejer, neînsemnat
Poate trist, dar totuşi... nu sunt resemnat
Cert, o existentă printre alte miliarde
Dar cu sperantă-n suflet, şi în toate

Mă voi duce mai departe
Şi prin a mea experientă, dulce acră sau acidă
Voi crea o lume nouă, sau măcar... O legendă
Cu parfum de nemurire

poezie de George Alfort
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc aşa cum trupurile nu ştiu, dar visează

sfredelesc calea lactee
ştiu că noaptea asta împarte ziua
cum ştiu că inima ta mă poartă
prin toate celulele
dau bineţe fiecărei cărări
rătăcesc aromele verii
te sărut pe fiecare gând
precum scoica poartă marea
în vârful muntelui
aşa cum nisipul
numără clipe
între două valuri de infinit

îmbrăţişez spiritul tău
mă pierd rotund
într-o promisiune

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne moare dragostea asta minunată şi nu ştiu ce să fac. Nu mai ştiu cine să fiu ca să-ţi plac. Nu ştiu să iubesc ca-ntr-o iubire defectă şi şchioapă, unde inerţia te duce oricât de departe şi obişnuinţa te închide într-o fiinţă mult mai puţin performantă şi mai bună decât eşti de fapt. Şi mult mai puţin frumoasă... Nu mai ştiu cum ar fi să trăiesc fără tine şi fără ce simt pentru tine. Nu mai ştiu cum ar arăta ochii mei, dimineaţa, când n-ar da de tine pe perna cealaltă.

Mihaela Rădulescu în Întreabă-mă orice (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dor

tu eşti visul meu de noapte
ce-mi populezi secundele nedormite,
tâmpla sprijinită pe inima ta
s-a albit de timp, iubite.
gura mea, alături de gura ta tace,
cutremurul din tine nu-mi dă pace,
ştiu tot ce nu ştii despre mine,
stau în genunchi ca-ntr-un templu pe pietre de iad
şi-mi caut în viaţă un vad,
adorm sub cerul cald al trupului tău,
mă mişc între hotare de vis ca-ntr-un hău,
te-am rupt din aer ca pe-o cicoare
şi mi-am trecut inelul prin tine,
am simtit corpul tău cum dogoare
şi mă-mpresoară ca nişte alge marine.

apoi am adormit cu tine în gând,
eram printre plopii arămiţi de toamnă,
eu m-am trezit în noapte plângând
şi tu ma strigai: să nu mai plângi, doamnă!

cu ochii orbi şi albaştri te caut prin lume,
dureroasă căutare târzie, anume,
îţi mângâi vertebrele şi ţi le număr
şi stau rezemată de propriu-ţi umăr,
te strig disperată prin codri şi vreme
şi nu-mi răspunde nimeni
şi nimeni nu vrea să mă cheme,
glasul mi se rupe sub sărutul tău de-nceput,
când luna, romantic, striga că m-ai vrut,
parcă văd torţele luminilor când se-aprindeau
în ochii tăi luciferici şi cum mai ardeau
şi eu le stingeam cu lacrime ninse
şi tu le sorbeai, cerându-se stinse.
mi-ar fi plăcut să fii o liană înflorită şi verde
să mă-mpresori, iubite, pentru a nu mă mai pierde,
să-ţi simt pe vecie lângă obrazul meu răsuflarea,
poate nu ne venea aşa de repede, tristă, uitarea.

a venit vremea când plouă afară
mi-e toamna în suflet şi-n suflet mi-e seară,
pasărea verde pe cer fără lună,
ne-aduce în suflet tristeţe, furtună.

fug prin vreme de timpul târziu
şi-aş vrea ca odată să te nasc încă viu
şi să-ţi simt răsuflarea lângă nările mele,
punându-mi în deget vreo şapte inele,
să-ţi aud glasul atârnat de stelele nopţii
cum mă strigă duios printre zăbrelele porţii...

când stau singură la margine de timp
şi cânt ca orfeu în pustiu,
tâmpla mea albă, aproape de stele,
se spală cu roua de cer azuriu...
e târziu, e târziu...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vis în vis, prin suprimarea realităţii, toată moartea izbăvitoare, într-o singură priză...

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe tărâmul în care stelele cresc din valuri

pentru o clipă mi-am închipuit că te văd
ca pe o afrodită îmbrăcată în rochie de seară
apoi un pescăruş m-a trezit din reveria nisipului
într-un miros verde (parcă a delfin jucăuş)
iar în larg printre luminile din rada portului
un licurici a ieşit mai devreme anul acesta
sau poate e doar un spiriduş
(sssst să nu cumva să realizeze că l-am dibuit)
risipindu-se printre valuri
precum luna în zănateca ei căutarea

toate aceste drept bonusuri
la un hotel de miliarde de galaxii
sunt garanţie că nu a fost deloc supărător
să dorm îmbrăţişat cu cerul nopţii
pe un pat de scoici clevetitoare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept

pentru că eu exist şi am fost creat pentru tine
tu, ştiu, exişti undeva rătăcind în această lume

pentru că soarta ne-a creat diferite destine
eu te aştept sperând să te găsesc, minune

pentru că undeva sufăr simţind că prin privire
tu, ştiu, cauţi orizonturi rătăcite departe de tine

pentru că viaţa încă mult timp ne desparte
eu nădejde mi-am pus că nimic nu este departe

pentru că ştiu că nu mult va fi şi ziua este aproape
te aştept, mă-n-chin şi-n-mpreunate-mi ţin palmele

pentru că ştiu că dureros de nu vei fi, tot restul vieţii mele
te voi dori şi aştepta cu gândul sacru al existenţei tale, divine

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!