Mormântul gâştei sălbatice

Eu, unul dintre muritorii acestui pământ, întreb: ce este Iubirea
Care leagă perechile în viaţă şi în moarte?
Aceast cuplu în zbor, călătorind de la miazănoapte spre miazăzi,
Avea aripi îmbătrânite, aripi care supravieţuiseră multor veri şi multor ierni.
Viaţa în pereche este o binecuvântare,
Iar despărţirea, otravă: o capcană ea însăşi, iubirea, unde îndrăgostiţii loiali
Tânjesc să fie prinşi. El pare să fi gândit:
Pentru cine să mai călătoresc eu, tristă umbră, zburând peste
Zece mii de mile de nori vineţi
Şi munţi noptatic ninşi?
Pe-acest drum, de-a lungul râului Fen, cimpoaiele şi tobele
Nu mai răsună. N-au mai rămas decât fumul cenuşiu şi pădurile întunecate.
E în zadar evocarea stafiilor din alte vremuri. De asemenea, Duhul Muntelui
Jeleşte-n van. Cerul invidiază gâştele sălbatice,
Nevenindu-i a crede că, asemenea rândunelelor şi grangurilor,
Se întorc şi ele în ţărână. Acolo aşteptă o mie
De toamne poeţii generaţiilor viitoare
Care vor veni, rapsodiind şi oftând,
Doar pentru a privi o clipă mormântul gâştei sălbatice.

NB.
Yuan Haowen mergea la Bingzhou pentru a participa la un examen imperial. Pe drum, a întâlnit un vânător care i-a mărturisit că tocmai ucisese o gâscă sălbatică, iar partenerul ei a făcut rotocoale în jurul locului unde zăcea aceasta, chemându-şi tânguitor tovarăşa pentru ca, într-un final, să se sinucidă plonjând pe pământ. Auzind întâmplarea, poetul impresionat a îngropat perechea de gâşte lângă râul Fen şi a numit locul "Mormântul Gâştei sălbatice", compunând totodată acest poem.

poezie de Yuan Haowen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gâşte sălbatice

Voi nu trebuie să fiţi înţelegătoare.
Voi nu trebuie să mergeţi în genunchi
o sută de mile prin deşert, pocăindu-vă.
Voi trebuie doar să permiteţi animalului împăcat din trupul vostru
să iubească ceea ce-i place să iubească.
Vorbiţi-mi despre disperările voastre şi vă voi povesti despre ale mele.
Între timp, lumea merge înainte.
Între timp, peste şesuri verzi şi peste sălciile prundului,
peste munţi şi peste râuri,
razele soarelui şi stropii limpezi ai ploii traversează peisajul.
Între timp sus, în aerul rece, proaspăt şi-albastru, gâştele sălbatice
se reîntorc în zbor la cuiburile lor.
Oricine ai fi, nu contează deloc cât de singur eşti,
lumea se dezvăluie, în întregime, imaginaţiei tale,
te strigă asemeni gâştelor sălbatice, pătrunzător şi incitant –
mereu şi fără contenire, semnalizându-ţi locul
în marea familie a lucrurilor.

poezie de Mary Oliver din Lucrarea visurilor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor veni alţi barbari

Vor veni alţi barbari.
Soţia împăratului va fi răpită.
Tobele vor răsuna asurzitor.
Tobele vor răsuna, iar caii
vor sări peste trupurile oamenilor
de la Marea Egee până la Dardanele.
Dar noi de ce ne-am îngrijora?
Ce au de-a face soţiile noastre cu cursele de cai?
Soţia împăratului va fi răpită.
Tobele vor răsuna asurzitor şi vor veni
alţi barbari. Barbarii vor umple vacuumul oraşelor,
un pic mai sus decât nivelul mării,
mai ameninţători decât sabia-n vremuri de nebunie.
Dar noi de ce ne-am îngrijora?
Ce au de-a face copii noştri
Cu copii acestei indecenţe?
Tobele vor răsuna asurzitor
şi vor veni alţi barbari.
Împăratului îi va fi luată soţia
din dormitor. Din acel dormitor
el va lansa un atac armat
pentru a-şi readuce soţia-n patul conjugal.
Dar noi de ce ne-am îngrijora?
Ce au de-a face cincizeci de mii de victime
cu acest scurt mariaj?
Se mai poate naşte iarăşi Homer
pentru ca miturile să-şi deschidă uşile spre mulţime?

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treimea nu se reduce la o esenţă divină abstractă şi impersonală, ci este o Treime de Persoane Care Se iubesc, Care-şi extind iubirea Lor peste noi şi în noi, în Hristos Care pătimeşte pentru noi, Care este întreg iubire pentru noi. Hristos ne cheamă de asemenea să înaintăm cu ajutorul Său spre o umanitate asemenea umanităţii Sale: o umanitate care vrea să sufere pentru ceilalţi ca să-i înnobileze, ca să facă bucurie Tatălui ceresc, dându-I bucuria de a vedea că înaintăm prin iubirea dintre noi spre iubirea faţă de El.

citat clasic din Dumitru Stăniloae
Adăugat de Loredana Foca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea în strigăt

unde eşti, cine sunt,
cine eşti, până când
mai aveai undeva vreo mirare?
care noi, care tu, pentru ce, pentru cât,
mai aud în văzduh nemişcare?

n-ai idei, n-am nici eu,
vreun habar, vreun rabat
de iubire neatinsă de humă,
şi de-o fi într-un veac
de amurg, de iubiri,
vom deschide o uşă în lume.

într-o mare de chin, de visări,
de-adâncimi,
unde nu se aude nicicum
despărţirea,
nici iubirea în strigăt
nici chiar moartea în ţipăt,
o corabie de minciuni
şi-adevăr.

care eu, care noi, care timp,
pe Pământ?
ce iubeşti, ce trăieşti?
ce te miri?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile au fost tratate până acum de bărbaţi ca nişte păsări rătăcite din drum, care au coborât din înalturi până la ei: ele treceau drept fiinţe mai delicate, mai vulnerabile, mai sălbatice, mai ciudate, mai fermecătoare, mai inimoase decât bărbaţii -, dar care trebuie închise în colivii pentru a nu-şi lua zborul.

Friedrich Nietzsche în Dincolo de bine şi de rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât încerci să te pregăteşti mai mult pentru întâlnirea cu viaţa, cu iubirea, cu libertatea, cu Dumnezeu cu atât mai mult vei trăi iar şi iar ACELAŞI EŞEC LAMENTABIL AL PERSOANEI ŞI ACEIAŞI SUFERINŢĂ. Şi până nu abandonezi această boală numită "pregătire" suferinţa nu va înceta, de ce? Pentru că vrei să te "pregăteşti" pentru viaţă încercând să pari altceva decât ceea ce deja eşti. Şi tu eşti viaţa, iar viaţa este splendidă în toate manifestările tale. Aşadar suferi pentru că te pregăteşti să te întâlneşti cu imaginea pe care tu o ai despre viată, şi nu cu viaţa. Tu Acum cine eşti? Pentru că vorbim de comuniune dar în fapt gândul care se pregăteşte pentru viaţă este de o disonanţă profundă, în loc ca inima să-ţi fie de o empatie şi o consonanţă profundă a aceleiaşi fiinţe veşnice pe care noi toţi o suntem.. Nu te pregăti pentru viaţă, doar abandonează acest gând şi o să curgi în libertatea ei ca şi viaţa veşnică ce dintotdeauna o eşti.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea ne doare atât de tare pentru că sufletele noastre sunt îngemănate. Poate că aşa au fost întotdeauna şi vor mai fi. Poate că înainte de această viaţă am mai trăit o mie de vieţi împreună şi în fiecare dintre ele ne-am întâlnit. Şi poate de fiecare dată am fost despărţiţi din aceleaşi motive. Asta înseamnă că acest rămas-bun este şi pentru cei zece mii de ani, dar el reprezintă în acelaşi timp un preludiu la ceea ce va urma.

Nicholas Sparks în Jurnalul unei iubiri (1 octombrie 1996)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim în ţara lui "n-ai cu cine", iar asta e mai mult decât de-ajuns pentru a nu putea fi mai presus de această vorbă.
Bineînţeles, toate acestea în cazul în care îţi doreşti să fii mai presus.
În schimb, aici, pentru a fi mai presus, trebuie să nu îţi doreşti acest lucru, ci, din contră, să fii dispus să tragi pe oricine în jos. Astfel arată "oamenii mari" pe la noi pe aici. Ori ajungi ca "ăla", pentru a putea să îţi meargă bine, ori tânjeşti după respectul de sine al celor civilizaţi de prin ţări civilizate şi ajungi să te stingi în mizerie în propria ta ţară, agăţat fiind de acest vis.
Nu-i de mirare că, cei cu cea din urmă gândire şi cele din urmă principii, au ajuns să părăsească ţara. Şi, adevărul, acesta este: trebuie să fii prea idiot să sfârşeşti într-un asemenea coşmar, agăţat fiind de un asemenea vis, care, până la urmă, nu are ca esenţă decât normalitatea.
Într-un final, aici vor rămâne doar "şobolanii" şi cei care, neavând alte variante, vor avea ca unică scurtătură, în ceea ce priveşte sfârşitul suferinţelor, a se lăsa pradă "şobolanilor".

Andrei Ş.L. Evelin în Începuturi
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un cutremur, cel mai mare pericole e să stai într-o clădire înaltă fără flexibilitate. Şi totuşi, unul dintre cele mai sigure locuri e o clădire proiectată pentru cutremure – adică una cu o fundaţie solidă şi flexibilă. Asemenea, de-a lungul anilor, companiile mari şi rigide vor cădea, iar cele care aduc flexibilitate, muncă în echipă şi creativitate pentru naţiune vor prospera.

citat din Malcolm Forbes
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Straturi

Am parcurs multe vieţi,
unele fiind ale mele –
şi nu mai sunt cine am fost,
deşi câteva principii ale stării de fi
au rămas aceleaşi, iar eu încă mai lupt
să nu mă rătăcesc.

Când privesc înapoi,
căci sunt osândit să privesc,
pentru a strânge puterea
necesară continuării călătoriei,
văd reperele înşirându-se
în apusul orizontului
şi focuri mocnite urmând drumul
de-a lungul taberelor de campare
peste care îngerii gunoaielor
dau rotocoale bătând greoi din aripi.

Oh, eu însumi am întemeiat o famile
din sentimentele mele cele mai profunde,
iar acum o văd spulberată!
In vârtejul vântului
cenuşa fierbinte-a prietenilor mei
care au căzut de-a lungul drumului
îmi frige-amarnic faţa.

Şi, totuşi, eu revin,
revin exultând cumva,
cu dorinţa intactă de a ajunge
acolo unde trebuie să ajung,
iar fiecare bornă de pe drum
îmi este nespus de scumpă.
In cea mai neagră noapte,
când luna era acoperită,
iar eu rătăceam pierdut printre ruine,
o voce de dincolo de norii nimbus
îmi arăta calea:
"Trăieşte în straturi,
nu în deşeuri."
Deşi îmi lipeşte iscusinţa
de a descifra deplin mesajul,
fără nici un dubiu, capitolul următor
din cartea metamorfozelor mele
este deja scris –
doar că eu nu-s încă gata cu transformările.

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai o stare de vibraţie joasă - tristeţe, ură, nervi - starea tinde să se agraveze, deoarece gândurile joase îşi măresc ponderea prezenţei în mintea ta - şi totul începe să pară din ce în ce mai negru, asta până când identificarea cu gândurile ia o pauză (respiraţie conştientă, privitul naturii, mutarea atenţiei către alt orizont etc.), ceea ce îi permite vibraţiei (sunetului) să se reaşeze. De multe ori, gândul jos al unui om este cel care invită multitudinea de gânduri joase, în mintea care îl găzduieşte. Astfel că omul se poate gândi, cu regret, că şi-a uitat portofelul acasă, iar acest gând se poate transforma într-o sarabandă de alte gânduri joase, care îi spun omului, spre exemplu, că viaţa e o luptă. În acest fel, ceea ce a fost un simplu gând de regret s-a transformat într-un magnet pentru celelalte gânduri, care au venit acolo unde au auzit chemarea. Şi bineînţeles că omul este necăjit! De ce? Pentru că el chiar îşi crede gândurile! Mai mult, se identifică total cu gândurile sale. Iar asta îl face supusul gândurilor, pentru că le acordă atenţie completă, iar acolo unde este prezentă atenţia unui om, acolo este prezent şi omul. Atenţia nu este un gând; atenţia este Însăşi Conştiinţa. De fapt, gândurile asta vor: atenţia oamenilor, pentru că doar aşa pot evolua până la stadiul de experienţă.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Relaţia cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem.... asemenea unei căruţe sau unei caleşti.... care circulă pe un drum simbolizând viaţa sau, mai degrabă, Calea Vieţii. Drumul pe care circulă Caleaşca este unul de pământ. Ca toate drumurile de pământ, el are, de o parte şi de alta a sa, hârtoape şi movile, pietre, urme şi şanţuri. Gropile sau locurile mai ridicate şi pietrele sunt dificultăţile, loviturile vieţii. Urmele sunt schemele deja existente pe care le preluăm de la alţii şi pe care le reproducem. Şanţurile, mai mult sau mai puţin adânci, reprezintă regulile. Limitele peste care, dacă trecem, negreşit vom primi o pedeapsă.... Acest drum are uneori curbe care împiedică vizibilitatea sau, alteori, traversează zone de ceaţă sau de furtuni. Toate sunt etape ale vieţii noastre, de-a lungul căreia "ne rătăcim" sau ne este greu să vedem clar ori să anticipăm un obstacol, căci nu putem zări nimic din ceea ce se află "în faţă".

citat din Michel Odoul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul pe care n-am apucat

Două drumuri se despărţeau într-o pădure aurie.
Îmi pare rău că nu le-am putut pe amândouă urma.
Şi, pentru că eram singurul călător, am zăbovit
Privind în lungul celui dintâi, cât mai departe.
Până acolo unde se pierdea sub pământ.
Apoi am apucat-o pe al doilea, ce nu era mai prejos.
Şi care poate era chiar mai îndreptăţit să-l străbat.
Căci era acoperit cu iarbă şi neumblat.
Deşi, trecând pe unul dintre ele,
Era de parcă le-aş fi străbătut pe amândouă,

Iar în acea dimineaţă se întindeau la fel:
Iarba lor nu era bătătorită de paşi.
L-am lăsat pe primul pentru o altă zi
Ştiind totuşi că, pornind pe unul dintre ele,
Cu greu m-aş mai fi întors vreodată.

Aşa voi povesti cu un suspin
Cândva, peste ani şi ani:
Două drumuri se despărţeau într-o pădure, iar eu
Am pornit-o pe cel mai puţin străbătut
Şi asta mi-a schimbat viaţa.

poezie clasică de Robert Frost (1916), traducere de Horia Gârbea
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul iubire este folosit greşit. Pentru mine, iubirea adevărată este echilvalentul spiritului din noi. Atunci când descoperim iubirea adevărată, nu facem decât să descoperim rezervorul uriaş de iubire şi lumină din noi. Majoritatea oamenilor, însă, numesc iubire atracţia dintre un bărbat şi o femeie care, deşi este o etapă importantă în viaţa noastră sau o sursă de satisfacţie, este foarte departe de a fi iubire. Există pasaje în cultura omenirii care descriu iubirea spirituală, iar oamenii cred că aceasta trebuie reprodusă în relaţii de cuplu, ceea ce este o sursă mare de nefericire. Ceea ce accentuează nefericirea oamenilor este că ei aşteaptă această iubire spirituală de la alţi oameni, parteneri de cuplu sau membri ai familiei şi nu înţeleg că nu o vor primi niciodată decât în doze mici pentru că nimeni nu este dator să îţi dea iubirea lui. Ţi-o dă dacă are dispoziţia necesară. Iubirea nu e doar o persoană, iubirea e pentru tot ce e viu. Tu eşti responsabil de iubirea ta, adică de spiritul din tine. Fiecare cu spiritul şi iubirea lui. Da poţi într-o relaţie să îţi reverşi această iubire spirituală şi necondiţionată asupra partenerului, dar asta se va întâmpla când vrei tu, nu când vrea partenerul.

Pera Novacovici în Cartea Alfa, Vol. III - Mentor şi Discipol
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea condorului

Atât de falnic condorul îşi unduieşte zborul pe creste
Iar vântul îl duce adesea spre alte zări de mult căutate,
Uitând ca acasă înseamnă acolo unde perechea lui este
Iar frumuseţea din alte zări înseamnă pericol de moarte.

Scrutând zarea albastră mai trece uşor peste un munte
Şi-o sete cumplită-l cuprinde zărind luciul apei chemându-l.
Avântul în jos e o joacă peste crestele atâta de ciunte
Dar nu toate, mai rămase doar una pe pieptul lui falnic tăindu-l.

Din rana-n durere cădeau stropi de sânge în ploaie
Condorul zbura în neştire viaţa lui ducând-o-nspre moarte,
In cuib perechea lui priveşte cum o pană aiurea se-ndoaie
E semn că ceva se întâmplă cu condorul ei plecat prea departe.

Cu ochii spre cer ea-ndurare pentru condor domnului cere
Mai lasă-l în viaţă doamne să-şi vadă fiul la primul lui zbor,
Ia-mi mie viaţa şi las-o pe-a lui, să aibă atâta putere
Câtă mai este nevoie pentru a-şi conduce fiul prin viaţă uşor.

Dar domnul din ceruri alese deja a cui viaţă necesara va fi
Şi rupse cerul în doua cu ultimul strigăt al condorului mort,
Ea smulse şi pana-ndoită ca semn şi-o puse la creştetul lui
Şi alte pene mai smulse îmbrăcând coşciugul condorului tot.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (aprilie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea, nostalgie departe

Într-o zi toate acestea vor deveni pământ,
nu voi mai fi pentru a mă bucura, încă.
Voi face gălăgie de sus dintre stele
pentru că ele vor fi surorile mele.

Într-o zi voi fi tunet şi ploaie.
Într-o zi veţi cere aripi de înger cerului.
Într-o zi, ce va fi îndepărtată...

Cine ştie dacă voi avea ochi spre a privi
pe cei care vor falsifica chiar şi suspinul.

Într-o zi voi fi zefirul din depărtate universuri.
Într-o zi toate acestea vor avea un sens.

Vei vorbi de acest contribut la progres?
De voinţa de a ne înălţa din adâncuri întunecoase,
noi mergând prin noroi rupându-ne încălţările.

Într-o zi aceste cuvinte vor deveni lumină.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Merg lin pe pământ..
as vrea sa mai scriu câteva floricele de iubire
şi pe aici..
Dar aripile trag de mine..
vor să mă arunce în zbor
Sfărâma pietre
şi ingenuncheaza ţărâna..
Doamne.. ce se frământă in mine!
se alinta ca nişte copii capricioşi..
mă leagănă..
mă zdruncina..
Vor să mă smulgă din pământ..
E pământ veşnic însetat..
Caruia nu. i poate potoli setea
decât Cerul.. şi Iubirea..
Iubirea are aripi...
Iubirea vrea zbor..
Iubirea vrea înalt...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elliot Hawkins

Semănam la chip cu Abraham Lincoln.
Am fost unul dintre oamenii tăi Spoon River, partenerul tău în toate,
Dar întotdeuna inflexibil de partea dreptului la proprietate şi pentru ordine.
Un constant şi fervent membru al bisericii,
Câteodată participam la mitinguri pentru a te avertiza
Asupra răului născut de nefericire şi de invidie,
Şi pentru a demasca pe acei care încercau să submineze Uniunea,
Şi pentru a arăta pericolele reprezentate de sindicatul Cavalerilor Muncii.
În pofida atacurilor din ziare, cum ar fi "Clarion",
Succesul şi pilda meu au inevitabile influenţe
Asupra tinerilor voştri şi asupra generaţiilor care vor veni;
Am mers cu regularitate la Springfield,
Participând la sesiunile Legislativului
Pentru a preveni raidurile distrugătoare asupra căilor ferate
Sau asupra oamenilor care construiau statul.
Am beneficiat de încrederea legislatorilor şi de încrederea ta, Spoon River,
În ciuda zvonurilor că aş fi fost un lobist, un manipulator.
M-am mişcat prin lume în linişte, bogat şi anturat,
Murind până la urmă, adevărat, dar odihnindu-mă aici,
Sub aceasta lespede de marmură în care este gravată o carte deschisă
Unde se pot citi cuvintele: "Asemenea este Împărăţia Cerurilor."
Iar acum, voi, salvatori ai lumii care nu aţi recoltat nimic în viaţă
Şi care după moarte nu aveţi nici monument şi nici epitaf,
Cum vi se pare tăcerea gurilor voastre acoperite
Cu ţărâna carierei mele triumfătoare?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara de vis

Când vreau să scriu, mă-nalţ, uşor, spre nori
cu ochii-nchişi, cu sufletul tăcut,
cu paşi treptat grăbiţi, nerăbdători,
pe drumul ce-a rămas nestrăbătut.

Şi mi se pare că acolo, sus,
e-o viaţă care, doar din când în când,
mă duce într-o clipă ce s-a dus
şi-o port mereu, ascunsă într-un gând.

Iar el... se vede rar, dar îl mai văd:
sinistrul drum, pe care va veni
singurătatea clipei ce-o prevăd
chemându-mă spre... ceea ce va fi.

Cobor, încet, pe-o scară ca de vis
şi recitesc ce, printre nori, am scris.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare pe pământ

Petale, spini, sincer nu ştiu,
Sufletele se transformă în beton,
Sărutul tău e pierdut în deşert...
Te văd, nu eşti, te simt,
Poveşti aş scrie,
Dacă tu ai... crede.
Odată un înger a vrut suspans,
Şi-a tăiat aripile şi a venit pe
Pământ.
În cădere liberă a spus:
Vreau să trăiesc!
El a ajuns pe pământ
Şi a rămas nemuritor.
Singura lui căldură venea de la soare
Iar noaptea părea
Un iad puţin mai cald.
Aripile lui au rămas în cer
Şi au găsit o altă pereche de aripi
Alături de care să zboare
Prin nori, furtună şi cer senin
Ştiind că odată
Vor deveni pământ împreună....
Eu nu sunt înger, nu am aripi,
Vreau doar să fii
Soarele meu pe pământ!

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!