De dragul cuvintelor şoptite

M-am rupt de liniştea dintr-un muzeu de artă
de dragul cuvintelor şoptite,
gândurile îmbrăcate de sărbătoare
hoinăresc prin imaginile admirate.

Nopţile din culori adorm în tablouri,
întunericul se preface în umbre de fantome
pierdute-n extaz de plăcere.
Limbi de şarpe pe fiecare urmă de foc
încerc să adun de pe miriştea timpului
în care se aprind lămpi de stele
şi mai departe moartea face tumbe
de bucuria veşniciei rămasă acasă.

Doamne, cât hazard mi-a crescut pe umeri
de mă apasă şi-n somn,
visele încearcă să-mi arate raiul
şi mă trezesc înainte să-l văd.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu aripi de ploaie

în nopţile mele visele devin păsări
cu aripi de ploaie
zboară peste întinderi aride

dincolo de margini lichide
lumina-şi capătă surâsul senin şi blând
ca o iubită după sărut.

timpul este o linie nesfârşită
nu ştie nimic
îşi caută noi puncte prin care să treacă

din palmele mele muncite
adun puţine monede în buzunare
să-mi cumpăr liniştea vândută de monştri

Doamne tu ştii mai bine
gândurile care se nasc din suflet
şi nu mă laşi în păcat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greierii se pornesc în cânt

Cât gândurile lasă să se întrevadă, viitorul este în echilibru,
talerele balanţei aşteaptă plinul bogăţiei risipite,

mai departe zilele se leagă de nopţi prin cordoane ombilicale

cum stelele de oiştea carului mare.

Ploile aproape călduţe alunecă pe umeri,
intră-n culori fără niciu ecou
doar plânsul norilor fără tunet

se risipeşte umed.

Apoi limpezimea cerului la fel cu a minţii
caută liniştea în fagurii timpului,

creşterea ierburilor capătă verdele glas
pe care numai greierii îl ascultă
şi se pornesc în cânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu pot face

norii, umbrele ori lumina
mă apasă pe gândurile ce-mi consumă existenţa
care locuişte nestingherită în trup
cu statut de viaţă.

mai departe merg liniştit
până la capătul speranţei dezlănţuite
ce nu se lasă supusă de ignoranţă
nici de aspiraţiile neverosimile timpului prezent
şi încearcă să scape de singurătate
cu omiprezenţa ta în jurul mesei
la care se scriu poemele destinului
cu păsări care dau zborului contur
prin spaţiul dimensionat de iubire
în care nu pot trăi fără tine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din vis

Un cântec ambiental în surdină îmi pune ţiglele pe acasă,
nu ştiu altceva decât să-mi caut liniştea interioară
clipele se scurg cu aerul unor necesităţi
ce vin din afara mea.

Noaptea m-a prins cu visele libere de păcate
şi mă trezesc uneori din somnul aşteptat,
m-am îndrăgostit de femeia din vis
şi simt urmele părerii de rău
cum se şterg.

Dimineaţa a sosit pe nepregătite luminoasă
cu iubiri de rouă pe faţă,
curcubeul bătrân respiră în apa râului
culori furate din cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul singurătăţii

călătoresc pe bancheta din spate a timpului
drumurile sunt lungi şi anevoioase
traversez peste râuri şi fluvii
şi ajung în oraşele aglomerate ale planetei

mă pătrund emoţiile şi ochii nu mai văd
întregul în care mă pierd
vreau să-mi notez cu nerăbdare
orice impresie care-mi rămâne-n gânduri

se amestecă anotimpurile şi devin altfel
înscriu fiecare zi pe câte o filă
uit clipele care trec prea repede
şi fotografiez tot ce mi se pare deosebit
şi o memorez pe retină

hoinăresc până-n târziul nopţii
lumea are credinţa şi Dumnezeul său
la care se apleacă cu aceeaşi evlavie
pentru iertare păcatelor nebănuite

seara fac elogiul singurătăţii
scriu şi nu mai am cuvinte pregătite
nu pot lăsa oboseala să mă domine
până când desenez în culori stampe
şi capăt liniştea care mă împinge la somn
un somn în care vacarmul şi nerăbdarea
mă pregătesc pentru noul teritoriu necunoscut

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt în pragul zilei norocoase

Femeia pe care am întâlnit-o-n gară era ruptă de somn,
pierduse trenul refuzului.
A început să mă privească dojenitor
şi s-a pierdut în amănunte
pe care nu le-am luat în seamă.

Devenise o redută de cucerit
fără să mă creadă un luptător,
trupul ei ca o liană se încolăcea după copac
avea o zbatere ce-o făcea fragilă şi unduitoare
ca un şarpe speriat.

Întunericul o îmbrăca în mărinimia nopţii,
s-a resemnat într-o căprioară şchioapă
ce săruta arma vânătorului.
Respira prin toată carnea dragostea,
se oprea la fiecare cuvânt
şi îl şoptea
cu buzele pline de plăcere,
zâmbetu-i încearca să spună şiret
că şi-n rău e un bine.

Sunt în pragul zilei norocoase,
lumina intră pe fereastră
cu darul
împlinirii plecat din sufletul ei
în povestea rămasă nespusă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre galaxii de lapte

mi-au pus pe umeri temerile pământului
c-un orizont fără margini
nimeni nu ştie cum să-l treacă
nici cărări nu sunt

gândurile zboară cu aripi de lut
în memorie cu înţelesul zdruncinat
caută să iese la lumină
printre galaxii de lapte

încerc fiecare umbră s-o îndepărtez
imposibilul îmi joacă sub ochi
nu mai sunt copilul îngrozit de tunet
doar fulgerul mă mai sperie

gândesc la o arcă să populez cosmosul
dar Dumnezeu mi-a luat-o înainte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea tăcerii

Noaptea tăcerii albastre
nu are trup,
se topeşte prin întunericul
străpuns de stele aprinse.

Noaptea tăcerii surde
voce nu are,
se disipează în aer
lipsită de umbre.

Noaptea tăceru sublime
dezbrăcată complet,
se pierde pe sine
în braţele apelor mari.

Noaptea tăcerii mirate
nu are picioare,
dar fuge speriată
de lumina dimineţii.

Noaptea tăcerii fără iubire
e un întuneric absurd
prin care trec visele
pe malul celălalt al dragostei.

Noaptea tăcerii de foc
e un fulger prin inimă
ce-i luminează adâncul
fântânii din sufletul durerii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul pare o derulare din amintiri

Noaptea si-a risipit întunericul pe miriştea lunii
eu îl caut prin cotloanele gândului,
nu găsesc decât umbra unui fulger
care mi-a spintecat norii.
Iubito, nu te mai ştiu acasă printre vise,
ai alte smulgeri din trupul câmpiei
îţi văd pălăria prin grâu,
o ancoră la ţărmul înmiresmat al cerului.

Tu împarţi sănătate celor ce nu sunt bolnavi
şi rupi din fiecare câte o poveste,
să mi-o spui când beau cafeaua amară.
Asta zic şi eu plăcere, pelerinaj prin ploaie,
să respiri încântarea lascivă şi udă
cu sufletul dincolo de împrejurare
şi cu sunetele iubirii care se topesc în urechi.

Tu strângi la piept o carte, eu te strâng pe tine
mai tare,
nu văd unde vom ajunge,
dar sigur vom străbate drumul
până te declari obosită şi dormi.

Te veghez până-n târziul oftat,
las tăcerea să se furişeze-n oglinzi
şi mă strecor furat de marea ochilor tăi
ce se deschid miraţi după un surâs.

Dimineaţa când eşti plină de mofturi
sunt mulţumit şi somnoros,
totul pare o derulare din amintiri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba din adânc

se-ntoarce cu faţa la lună nouă
şi spune ceva
câteva cuvinte cât un munte de atins
care-i prea departe
de carul mare tras de stele
sub care se nasc iubiri
pe întunericul destrămat

limba din adânc se zbate
în gurile de foc
alunecă faliile una peste alta
de se cutremură pământul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pretind mai mult

Nu vreau să-mi amintesc de trecut,
de geamurile sparte şi de visele neîmplinite,
mă îmbrac în hainele prezentului viu.

Nu-mi caut singurătatea, îmi produce teamă,
mă bucur de prieteni şi suflete calde,
prin gândurile mele îşi face loc necunoscutul
pe care doresc să-l descopăr ademenitor.

Noaptea se destramă în ochii limpezi ai apei,
curgere spre mările albastre,
fiinţă în lichidul picurat al ploii
prin cercuri din care se pierde durerea
şi înfloresc tulburaţi pomii toamna
de la care nu se mai nasc fructe.

Aştept în această rătăcire zidită
sosirea ta asemeni primilor zăpezi,
nu pretind mai mult
decât un pelerin spre templele timpului,
să-mi lase ispitei calea deschisă
la dragostea ta închisă-n trup.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe podul bârfelor de odinioară

Mă-ntorc pe căi neumblate în oraşul medieval,
cerul scapă de pe acoperiş lumini şi umbre de nori,
nu le pot absorbi ori desena pe oglinzi rotunde
dincolo de care cântă îngerii în cor.

Mă aştepţi pe podul bârfelor de odinioară
de care azi îndrăgostiţii îşi leagă iubirea cu lacăte,
dar noi o avem legată de mult cu lanţuri invizibile
pe care nu le rupe decât moartea.

Crepusculul apusului capătă un contur fascinant
ca şi dragostea răscoaptă de atâta depărtare.
plecăm când se aprind luminile multicolore
la casa noastră veche flancată de turnuri.

Bem ceaiul de seară cu liniştea îmbraţişărilor calde
care pregătesc noaptea de foc venită din tinereţe
cu aura aceea de imagine a mării îmblânzită de ţărmuri
pe care am naufragiat prea târziu.

Dimineţile noaste hoinăresc prin gări necunoscute
prin care nu mai trece niciun tren de viteză,
în schimb trec stoluri de păsări spre ţinuturile sudice
cre se vor întoarce unde trebuie la fel ca mine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum s-a scris mai înainte de noi

Lumânarea se stinge lângă crucea de piatră
roasă de timpul sălbatic,
greierii din umbră anunţă înserarea.
Chiar dacă încerc să descifrez un nume
rămân cu aceeaşi durere,
totul s-a împlinit
cum s-a scris mai înainte de noi.

Mă apasă o vagă tristeţe
cu aripile rupte,
cu inima strânsă fără să ştiu de ce
plec mai bătrân decât sunt,
crucea mă apasă pe umeri
cu o povară grea atât de străină
că străin mi se pare şi drumul.

Nu ştiu dacă o să mai revin,
de pe acoperişul veacului trecut
lumina se teme să mai coboare
ascultă glasurile din pământ şi plânge

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scenariul jucat în fiecare zi

M-am născut vinovat pentru păcatul originar
aşa că sunt sortit lui,
mi-a rămas doar calea mântuirii
şi întruparea cu măsura din lucruri.

Mereu mă regăsesc în iubirea aproapelui
într-un oraş cu oameni străini
de care să-mi apropii
scenariul jucat în fiecare zi
de un actor cu aură de martir.

Pe fereastra mea se vede departe,
sub piele îmi înfloreşte floarea de crin,
nicio umbră nu-mi odihneşte în oase
zăbovind sub arbori numele soarelui,
să nu rămână pe pământ nicio urmă.

Din instinct mă înrobesc la cuvinte
şi din iubire îţi fac semne cu mâna,
să nu treci mai departe
de sufletul meu îmblânzit de aşteptare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când urcă bucuria

De ce îmi preziceţi o iarnă în oase?
O curgere continuă din streşini
când urcă bucuria prin mine rotund
şi-mi iau inima în mâini şi o ascund în piept,
o fac să simtă primăvara
cum ne acoperă cu verde,
rămânem credincioşi
sfinţeniei din cuvinte
pe care le repetăm
neobosiţi în rugă.

Nu-mi mai rămâne iarna interioară,
acasă odată cu plecarea
fuge din mine iluzia şi se naşte iubirea,
creşte sub ochi minunea
şi-n spaţiul dăruit
aduc în fiecare zi
lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea câtă este nu moare

Noaptea ţese pânză din fire de in,
îşi face cămaşa şi o încheie la subţiori,
sângele ei întunericul curge fără răni
şi se pierde-n zorii de azur ai dimineţii.

Pe ape alunecă zvonuri de urme străine
imagini de feţe omeneşti uitate.

Glezne de femei şi coapse în ochiul apei
pe sub sălcii cu lacrimi amare în ramuri
dau un semn răbdării care se deşiră frumos.

În toate se naşte feciorelnic iubirea
ce sporeşte-n mine lumina la ferestrele cuvintelor
şi se răzvrătesc gândurile în memoria deschisă
ca o poartă la intrarea în raiul celest.

Iubirea câtă este nu moare,
se îmbracă-n cămaşa nopţii-n fiecare seară.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile, contur de aripi

Peretele de care mă sprijin
nu se vede,
are în el cuvântul ziditor la cer
şi tot încerc să-l trec.

Soarele se propteşte-n el,
la răsărit şi apus,
în fiecare zi îl ştiu imaculat,
numai noaptea alunecă şi cade pe pământ,
rămân deasupra stelele şi luna.
De câtăva vreme mâinile mi se alungesc
şi capătă contur de aripi,
mi-e frică să mă las în zborul lor
să nu mi se frângă visele
şi să cad din somn în apă.
Sunt o pasăre adormită pe cablu,
deasupra fluviului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător pe la porţile iadului

Am conturat fiecare cuvânt spus sau scris,
l-am încărcat cu semnificaţii
şi doresc încoronarea pierdută demult.

M-am spovedit poemelor mele
în momente de meditaţie deplină,
am plâns cu ele prin lacrimile dimineţii
şi ochii mei au rămas de rouă.

M-am poticnit în fiecare clipă,
un trecător pe la porţile iadului
şi n-am găsit al drum al căutării
fără să mă opresc la nopţile tăcerii
în care umbrele rămân pe acoperişurile lumii.

De când mă paşte întunericul
cu partea mea de contribuţie,
se vor netezi zorii şi încă o zi
îşi va desface aripile ca o pasăre
fără să mă pot agăţa
de frânghiile cerului
la care vreau să urc.

Lumina fuge printr-un tunel de foc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina se coace la miez

Ca într-o grotă pe pereţi cu desene rupestre
timpul s-a oprit înuntru
cu întunericul pe braţe de aer somnoros,

afară totul se preface şi se schimbă
lumina se coace la miez
şi prinde coaje de lut şi piatră.

Ziua şi noaptea se aşază între noduri,
alternează pe fiecare parte a planetei,
se plimbă prin fiecare anotimp
fără să se oprească în staţii.

O inegalabilă trecere îmi paşte anii,
nu întreabă pe nimeni
şi mă trezesc fără să vreau la margine
cu pasul în groapă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aer totul e un zbor

Ai uitatat pe masă bucuria
rămasă-n bucate sfinţite,
în liniştea înaltă cât o clopotniţă
din care bat clopotele învierii.

Într-un sat cu biserica pe dealul viei
unde pomii înfloriţi sunt în sărbătoare,
oamenii respiră-n clipe fermecate
cuvinte dătătoare de viaţă.

În aer totul e un zbor
prin care se joacă lumina.

Se simte plutitor-n volute cântul
cum se înalţă din inimi de copii,
îngerii se opresc şi-l ascultă.

Cu ochii mai senini ca cerul
privesc în oglinzi albastre
cum se deschid porţile iubirii
mai înainte de semne.

Ea simte o uşurare,
o visare sub o pânza de pe ochi
ce se dă la o parte
cu un sărut fierbinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!