Am rămas cu sufletul deschis
Întorc adevărul ca pe un copil de la joacă
şi nu-l cert dacă plânge
mai degrabă îl mângâi pe creştet.
Cu el de mână minciuna se topeşte ca ceara
şi se luminează la faţă,
mă îmbărbătează gândul că poate creşte drept
dacă nu obosesc să-i dau sprijin
cu exemple vii.
Am rămas cu sufletul deschis
pentru orice înţelegere descifrată-n gesturi
şi-n cuvintele spuse cu sfială
fără zâmbetul acela fals de bucurie
care curge într-o apă tulbure.
Ochii tăi cu gene subţiri
mă privesc din colţul mesei
c-un fel de durere amară
ce nu provoacă lacrimi şi nici suferinţă.
Rămân înlăuntrul meu nemişcat
ca un obiect în spaţiul închis
de unde nu paote ieşi
decât adevărul transpus în libertatea
de a topi întunericul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (12 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
De unde bate vântul
ai putea să-mi spui
de ce porţi pe umeri întunericul
şi nu-l fugăreşti călcându-l în picioare
el se loveşte de ochii fiecăruia
cu o furie oarbă
pe care nu pot să o înţeleg
lumina îmi curge din ei
fără lacrimi
şi nu pot să-i opresc să privească departele
de unde bate vântul
vine praful şi ierburile îl subţiază
oamenii îi întorc spatele
şi nu se lasă orbiţi
poţi neglija întunericul din tine
dar nu neglija lumina
care îţi călăuzeşte paşii.
drumul pe care mergi
nu-i numai al tău
dar vei ajunge singur unde trebuie
şi eşti aşteptat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde lumea respiră adevărul
Ridic la nivel de trofeu, lumina
împrumut razele din ochiul soarelui,
sângele îşi capătă pulsul normal,
se pune la loc pământul sub picioare.
Bucurie din bucurie pe insule de dor
acoperă dragostea cu pânză de in
şi noaptea cu vise înaripate,
unde lumea respiră adevărul.
Întorc înapoi răsfăţul şi curăţ gradina
în care odihnesc în treacăt stelele,
de iubirea mă absoarbe cu totul
în tunelul de vrajă
şi nicio patimă nu mă supune
mai mult decât ţelul pentru care lupt.
Acolo dimineaţa cu ochii verzi
lasă ape-n cascadă,
să sară peste stânci
şi peştii să-şi savureze izbânda.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate mâine...
El îşi frânge degetele pe canapeaua ei mov,
aşteaptă să-i vină rândul ori deznodământul
şi nu se întâmpla nimic în camera alăturată,
mai mult, totul dospeşte într-o tăcere stranie
iar oraşul pare că ameţit doarme.
Ea apare întodeauna c-un zâmbet în colţul gurii
şi se face că nu-l vede,
de fapt nici nu l-a văzut, absorbită de grabă
s-a şters de cuvintele din poeme,
îşi gândea ziua de fericire cu voce suavă,
aşeza gândurile fiecare la locul potrivit
şi dintr-o dată a ieşi şi i-a spus
azi sunt prea obosită pentru tine,
poate mâine...
De atunci canapelele mov îl indispun
şi fete ca ea n-a mai întâlnit.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curcubeele dimineţii
Nu mă mai întorc la vechile forme,
păşesc spre noile deschideri
sunt un mugure care aşteaptă căldura
lumina îi mângâie ochii până văd cerul
şi nimic nu se întâmplă,
fără Dumnezeul primăverii din mine.
Nu mă pierd în cuvintele nopţii,
dimineţile mele au curcubee după ploi
care beau apă din râuri
şi răsăritul topeşte întunericul în ele,
voi fi mereu la izvoarele orizontului
unde minunea se naşte liberă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ele rămân tot amintiri
Noaptea plânge pe drumul fără sfârşit
cu parcursul schimbat,
timpul îmi albeşte la tâmple uitarea
chiar dacă sentimente-mi răscolesc trecutul,
ele rămân tot amintiri.
Tot ce s-a întâmplat are un ecou
pe care nu-l aude nimeni străin
şi de ce să-l audă?
Când se simte cum pulsează sângele,
inima se încarcă cu energiile dragostei
pe care nu le pot capta,
nu întotdeauna sunt apt de absorţie
am şi clipe opace.
Când o să fiu un altul virtual
transpus undeva,
să mă urmezi cu seninătate.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ambiţia
Nici visul nu-l crede cum s-a întrupat
şi poate fi văzut cu ochii
de cel care l-a urmat
până ce lumina i-a vestit capătul,
fără eforturi sprâncenate
pentru cel ce şi l-a promis.
Când alte forme nu-s de atins ţinta
şi-n tine sălăsluieşte ambiţia
de n-o mai poţi opri
fără să-i vezi rodul.
Pui pe picioare întregul arsenal
cu rezerve cu tot
şi pornesti cu ce ai mai bun
pe drumul rămas fără alternative.
Dă semne că pragul poate fi atins
şi trecut mai departe.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unii nu-l mai vor
Atâta taină se ascunde în om
de într-o viaţă nu-l poţi cunoaşte,
fapt ştiut...
Nu se poate înlătura întunericul
chiar dacă lumina încearcă
tot timpul să-l pătrundă.
Mereu vom trăi
în suflet cu îndoiala
deplinei cunoaşteri.
La orice mişcare
întregul se clatină,
dar de cele mai multe ori
revine la echilibru.
Unii nu-l mai vor...
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aşadar, ce va înţelege căutătorul, care este Adevărul ce NU poate fi ţinut prizonier în carapacea, închisoarea cuvintelor? Adevăr care fireşte nu poate fi decât infinit si indescriptibil şi fireşte liber de închisoarea cuvintelor a conceptelor? Oamenii aceştia gen Laurenţiu sau Cosmin tot mai caută Adevărul în ce au spus diferite fiinţe realizate şi tocmai de aceea încă nu l-au găsit, dacă doar pentru o secundă l-ar fi căutat în propria lor inimă ar fi realizat că ei sunt Adevărul, că Adevărul e chiar aici, chiar Acum, veşnic fresh, liber de cuvintele oricui şi fiind infinit liber de orice descriere. Adevărul e atât de simplu încât nici un gând sau minte nu-l poate prinde sau descrie! Nu poate fi monopolul unei religii darmite unei tehnici. Nu există nici o cale pentru adevăr pentru că adevărul este veşnic Aici! "A-FI" neasociat cu gândul este simplitatea sau inima libertăţii.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Podul de piatră
E o punte care se aruncă singură peste apă
îi place să zburde peste râu. Nu pot
trece pe ea, dacă se aşează singură.
Nici unui rîu nu-i foloseşte. Valurile
o privesc cu suspiciune, nimeni n-a pus-o acolo.
Arinii o văd ca pe un obstacol în cale
şi aşteaptă mână de om
să-i cioplească într-un pod ca lumea.
Satul din care sunt nu vrea să mă ştie,
nu-i arde de nimic în aceste vremuri.
Rămân acasă cu gândul că am destul
sat în mine şi nu-mi mai trebuie altul.
Până se va face un pod de piatră,
podul ăsta îl visez de copil.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără să cadă cerul pe noi
Dacă nu-ţi pierzi cumpătul
îţi pot explica ce nu-ţi convine
fără să cadă cerul pe noi,
de-o să se sperie păsările.
La mine am destule variante
care nu te lasă buimac,
să navighezi pe mări străine
fără să ştii unde ajungi sau naufragiezi.
Limba pe care n-o cunoşti
o poţi înlocui cu gesturi şi semne
bine conturate şi calme
care spun mai mult decât cuvintele.
Dacă înţelegi ce-ţi spun alţii
eşti cel mai înţelept intrus
împăcat cu gândul că nu-i niciun pericol
şi tot ce se întâmplă
e o curiozitate plăcută şi hazlie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un poem fără cuvinte
Nu mă surprinde că încerci să forezi necunoscutul
poate că nu vei zidi fântâni,
dar vei scoate la suprafaţă o parte din adânc,
nu te temi de nereuşită,
eu îmi caut îndeletniciri ciudate.
Liniştea mea plânge după forme de înţelegere,
a ta nu suportă timpul de aşteptare
ce nu trebuie să fie lung.
Fără îndoială ard nerăbdarea ca pe o căpiţă de fân
şi lumina îmi curge prin oase,
mă las purtat de gândul care se scrie singur
într-un poem fără cuvinte.
Nu-mi plac sentimentele ce se schimbă ca anotimpurile,
eu le conserv şi le rămân dator
şi când le pierd
nu mă vindec uşor.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte mai pline de sens
Tu ai rămas în oglinda inimii
o fiinţi vie, voluptoasă
plecată-n fântânile cerului
să-ţi izvorăşti aspiraţiile pământene
Eu nu te-am părăsit niciodată
cum şi tu ai rămas înlăuntrul meu vie,
nimb care sângerează în lacrimi, cuvinte
mai pline de sens
decât însăşi viaţa care n-are margini,
ci mai degrabă linii spirale
care urcă lumina lângă lumină.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tainica regăsire
Cu o zi întoarsă pe dos
noaptea te-a adus pentru că se simţea vinovată,
împărţea întotdeauna păcatele pe culori
şi ai rămas liberă fără nicio umbră din care să te culeg,
aşa te-am găsit în buzunarul cu hârtii scrise,
m-am bucurat într-un fel
în care inima te adoptă cu suflet cu tot hrănindu-ţi iubirea.
Într-o altă ipostază mai trecută prin semne,
întunericul se războia cu mine pentru lipsa de curaj,
dar nu era adevărat,
tu n-ai umblat la sentimente.
Stăteai liniştită între cuvinte nespuse şi fără gesturi,
ţi-am întâmpinat privirea,
o căutam mai des decât voiam
pentru că aşa te credeai mai deosebită.
Când era să uit de tot ce mă răscoleşte adânc,
ai devenit mai aproape de orice aşteptare
şi ai îmbrăcat haina florilor nevinovate.
Acum ce se întâmplă e tainica regăsire,
o să mă recompun pe alte circuite de înţelegere,
mâine va fi un altfel de timp
în care ziua va îmbrăţişa lumina
şi noi ne vom îmbrăţişa în fiecare clipă
în ochii limpezi ai dimineţii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Transfigurare
Dacă ar fi să-mi cenzurez gândul,
nimic nu m-ar mai bucura sau întrista,
căutările n-ar avea nici un rost,
m-aş folosi numai de mâini
să sprijin boltirea cerului.
Paşii ar prelungi drumul la orizont.
Nu ştiu ce aş face cu iubirea
rămasă fără casă,
fiindcă sufletul ar fi un deşert
prin care nu trece femeia.
Numai tu eşti umbra pe care mă suprapun
şi intru cu inimă cu tot;
gândurile rămân libere,
păsări îmi înghit clipele
şi zboară.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adevărul este infinit şi totodată fără formă el nu poate fi văzut. A vedea Adevărul înseamnă de fapt A-Fi Adevărul! Adevărul este subiectul ultim etern imperceptibil. Eşti deja Adevărul, pentru a-l "vedea" trebuie doar să încetezi a mai privi cu atâta patos minciuna! În comparaţie cu Adevărul Ultim, cele mai mari miracole ale acestei lumi, implicit acela de a învia morţii, a-l "vedea" pe Dumnezeu sau pe Iisus, etc. etc., sunt doar o banală joacă de copii!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca şi până acum
nu pot cuprinde cu gândul marginile universului
poate nici n-are
mă chinui degeaba cu ceva care nu-i important pentru nimeni
nici pentru mine dar nu poţi struni gândul
îl urmăresc dintr-o întâmplare
neprevăzută şi ademenitoare
apoi
îmi revin şi privesc lumea
aşa cum este sau va fi în viitorul apropiat
mă împac cu mine şi rămân aşa
un trecător prin zile şi nopţi cu întrebări
şi mai puţine răspunsuri
la care pot contribui direct
dacă voi descoperi ceva palpabil
nu mă luaţi în seamă
ca şi până acum
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întunericul e gros în noaptea speranţei
Cine doreşte să se mântuie
nu fură şi nu, nu...
deaceea nu-i compătimesc niciodată,
este aproape dezolant
să te simţi în nesiguranţă,
dreptatea şi adevărul nu se pot obţine
peste tot e o luptă pentru interesele proprii,
întunericul e gros în noaptea speranţei.
Peste tot se promovează falsul,
minciuna cu faţă de adevăr promis,
nu se cunosc limite şi nici ruşine,
nu mai avem niciun contract moral,
socialul se fabrică în grupuri de excroci
şi teama la modă respiră curgător.
Săracii îşi i-au pâinea de la ghenă
şi dorm împreună cu copii în frig.
Aceste imagini mă neliniştesc,
mi-e scârbă de huzurul îmbogăţiţilor
de pe urma semenilor spoliaţi.
Aş plânge dacă Dumnezeu mă aude,
dar nimeni nu mai crede nimic
şi înainte de iertare e necesară dreptatea,
extirparea acestei plăgi infecte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt mâini
În întunericul sufletului tău
e sufletul meu,
Sunt mâini ce mângâie
şi voci calde,
poate sunt cei ce plâng
dar azi, nu eu..
sau poate cel ce strigă
mai tare ca mine
şi oricât încerci nu-l ajungi..
Dar eu,
încerc sfios să te mângâi
cu gândul,
încerc să te trag cu mâinile
chiar dacă aluneci,
eu nu te voi lăsa deloc
nici de astă dată
nu-ţi fie teamă, eu o să rămân
în acel întuneric
cu tine ca sufletul să-ţi mângâi.
E fantastic
sa fi departe şi totuşi aproape,
mâna mea să o simtă pe a ta,
să şti ca ea
în viaţă va fi, nu te va abandona.
poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adevărul are putere. Iar dacă gravităm cu toţii în jurul aceloraşi idei, o facem, poate, fiindcă acele idei sunt adevărate... înscrise adânc în noi înşine. Iar atunci când auzim adevărul, chiar dacă nu-l înţelegem, simţim că el rezonează în interiorul nostru... vibrând odată cu înţelepciunea noastră inconştientă. Poate că adevărul nu-l învăţăm, ci ni-l reamintim... îl re-memorăm... îl re-cunoaştem... ca fiind deja înlăuntrul nostru.
Dan Brown în Simbolul pierdut
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Inferno Hardcover" de Dan Brown este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preţ, la În scoica memoriei
azi am operat un gând bolnav
am scos din el tot ce era banal
şi l-am repus în mişcarea de idei
timpul şi spaţiul i-a devenit neîncăpător
dar mai departe nu-l pot explica
am rămas în scoica a memoriei
din ea privesc prin deschizătură
cu acea curiozitate neobosită
strânsă de toţi semenii pe pământ
mă evaluez după fiecare clipă
şi rămân aceeaşi fiinţă de lumină
care-şi pune gândurile în vise realizabile
din orice parte mă văd liber
să-mi construiesc propriile idealuri
fără umbrele în care mă vor alţii
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!