Tramvaiul de noapte

pleoapă grea de piatră
apasă ochiul de sfinx
se deschide poartă spre gaură de vierme
stele urcă din adânc
izvor de nelinişti şi neputinţă în inima
căutătorului simulant versat al adaptabilităţii
fără altă îndemânare
decât căutarea până la margini
unde-şi ia răgaz de odihnă
cu picioarele atârnate în afară
printre ceruri străine
rotit odihnitor
sub propria aură aşteptând
tramvaiul la capăt de linie
dacă o mai porni vreunul
la ora 12 noaptea

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteci azurii

copacii ridică în slava cerului pădurea
loc de odihnă şi cuib
păsărilor să le fie mai aproape izvoarele cântecelor
la capăt de drum adunate
de ochi omenesc nevăzute
văzute de păsări acomodate în noaptea dintre stele

locuri îşi dorm pe mai departe somnul lor gri
în miasme şi primăveri negrăbite
păsările cerului se duc şi se întorc continuu
şlefuind triluri între ceruri
o limbă nemaiauzită anină de vârful copacilor
iarba se pregăteşte să încolţească
pe poteci azurii pentru cei ce le-au cunoscut

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O picătură de rouă ce cade din înălţimi reflectă în pereţii ei tot văzduhul; ceea ce e fără margini în afară se adânceşte înăuntrul ei, afundându-se fără margini. Aşa e şi sufletul omenesc, o oglindă sferică, având în adâncimea ei o conştiinţă; de aceea minunea fără margini, de afară, ne interesează mai puţin decât minunea dinăuntru, tot aşa de fără margini.

citat celebru din Ion Luca Caragiale
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tramvaiul

nu circulă pe linia asta
de un sfert de secol
îşi aprinde un carpaţi
după ce i-a rupt filtru
el a fumat întotdeauna
carpaţi fără
şi aşteaptă în fiecare seară tramvaiul
ar putea să se urce în altul
pe altă linie
dar poate lipsi de la întâlnire?
şi-i păcat să n-o vadă
măcar câteva minute
după un sfert de secol
lumina îl înconjoară pe banca aia
din staţia dezafectată
se uită la ceasul lui popeda
îngălbenit de trecerea anilor
e ruginit ca şi el
aprinde al doilea carpaţi
cu filtru rupt
o umbră îl întreabă cât e ora
nu vrea să vorbească cu străinii
se aglomerează staţia
toate arătările venite aşteaptă
tramvaiul care nu mai trece pe acolo
două umbre tinere se jură că vor face plângere
pentru întârziere o să ajungă sus
la conducere o să fie sesizarea

umbrele l-au părăsit repede
după ce şi-a terminat pachetul de carpaţi
s-a convins că tramvaiul
nu o să vină nici azi
ridică din umeri de neputinţă
o să-l aştepte şi mâine
şi poimâine şi peste trei zile
poate o să vină într-o zi
el o să fie prezent

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişti

Nelinişti prin stomac trecătoare,
Roi de fluturi
Şi păsări zburând spre plus infinit,
Pace, căldură, culoare,
Primul sosit...
Liniştea, când cerul senin se coboară-n furtuni,
La margini de lumi...
Râuri de fericire
Peste cuvioase furtuni...
Ropot de cai în tânguiri,
În irişi pătaţi de sentimente confuze...
Doar tu treci ca un necunoscut
Prin pădurea de sentimente,
Prin oceanul de frunze
Ce ţi se deschide în suflet,
Ca o poartă spre vis.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-n floare de lotus

O să se tragă zăvoarele de lemn,
porţile o să suspine din încheieturi,
se va lumina dincolo de ziduri,
de vor năvăli fluturii pictaţi.
Aburi din pământ se ridică la ceruri
şi ele au scările trase.

Asemenea unor sertare cu obiecte diverse
memoria mea se deschide încăpătoare,
rămâne fără margini.
Se decojeşte noaptea până la piele
atât cât să se poată iubi cu stelele
aşteptând luceferii să coboare pe pământ,
zburători cu aripi reci prin visele femeilor.

Tu torni în mine mierea într-o amforă
şi o aşezi între pietre preţioase.
Se vor subţia după ploi marginile
şi-n freamăt vor aluneca printre noi,
să germineze mai departe din sâmbure
viaţa ce se deschide-n floare de lotus.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul pineal

În căutarea NIRVANEI...
Obosiţi de spasmele vieţii
Lăsăm ochiul carnal în odihnă.
Stare de meditaţie -
Ne detaşem de lumesc
Ca de un alt rând de haine.
Primeşte-ne, Doamne!
El, ne dezvăluie viziuni,
O nouă poartă -
Deschisă de data aceasta spre cer.
Energie spre transcendent,
În copilărie.
Cheakre eliberându-şi spre univers
Lacrima pleoapei nisipoase...
Acuzaţi de evoluţie universală,
Cei ce poartă secretul
Duc cu ei şi lumina
De dincolo de întunericul morţii.
Punct de echilibru,
Însemn pe toiagul papal.
Temelia multor credinţe -
Ochiul pineal.
Ţineţi arzândă flacăra lui
Prin meditaţie, spirit pur,
Prin fapte de laudă!
Lumea din jur s-a înfrăţit cu masoneria...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum s-a scris mai înainte de noi

Lumânarea se stinge lângă crucea de piatră
roasă de timpul sălbatic,
greierii din umbră anunţă înserarea.
Chiar dacă încerc să descifrez un nume
rămân cu aceeaşi durere,
totul s-a împlinit
cum s-a scris mai înainte de noi.

Mă apasă o vagă tristeţe
cu aripile rupte,
cu inima strânsă fără să ştiu de ce
plec mai bătrân decât sunt,
crucea mă apasă pe umeri
cu o povară grea atât de străină
că străin mi se pare şi drumul.

Nu ştiu dacă o să mai revin,
de pe acoperişul veacului trecut
lumina se teme să mai coboare
ascultă glasurile din pământ şi plânge

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul

Somnul este doar o moarte
Şi în moarte se coboară
Şnururi de lumini şi şoapte –
Trenuri într-o altă gară.

Este un izvor de stele
Poposind pe pleaopa grea,
Umbră care se desface
Peste tâmplele de nea.

Somnu-i literă albastră,
Printre gene răsărită,
Un popas în timp, acasă,
O iubire nerostită.

Trec în gând mărgăritare...
Gară de lumină – somnul,
Ne îmbracă-n albe zale,
Spre odihnă, întru Domul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare dimineaţă, cu picioarele Sale sfinte El deschide poteci pe pământ. Când descoperi că Dumnezeu nu te lasă singur şi ai preţ în ochii Lui, nu te mai temi de răul ce s-ar putea întâmpla.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De acolo până acasă

la margini de lume nemaiauzite sunete
pe o limbă de trol te-ar putea atrage în genune
felicită-te că ai atâta timp la îndemână
să răstălmăceşti pe cele
încântătoare auzite pe drum
stânca aceea pe care te odihneşti o clipă
rămâne pe loc
e adevărat până ea să rămână
multe s-au rostogolit în hăul adânc
nu trebuie să regreţi că ai întârziat
până la urmă orice drum se înfundă
aşa că poţi ocoli puţin
adu-ţi aminte că ţi-e sete
îmbarcă-te iute în autobuzul de seară
ce te va duce la izvorul în grabă părăsit
şi te vei socoti norocos
nu băusei din el îndeajuns să sece
iar de acolo
nu mai e decât o aruncătură de băţ
până acasă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne plouă cu ochi

Cade noaptea azi pe stradă
Şi-aleargă pe trotuar
Toţi din jur ca să o vadă
Scăpărând dintr-un amnar

Cade noaptea şi-n balcon
Lipită doar de pereţi
Şi duce al iernii zvon
Chiar de el să te agăţi

Şi pe stradă noaptea cade
Până aici în Mănăştur
Iar cuvântul tău ne arde
Chiar şi-al lunii chip azi pur

Urcă noaptea pe perete
Chiar pe blocuri urcă acum
Şi pe vânt îl ia de plete
Să n-o bată nicidecum

Nu mai plouă dar cu ochi
Pe afară prin oraş
Doar pe alăturea prin gropi
Mai supin-un copilaş

Ne zâmbesc pe ceruri stele
Când păşim pe bulevarde
Oglindind lumini din ele
Un foc ce inima-ţi arde

Iată Clujul în trăsură
Parcă noaptea l-a furat
Ne mai dă ce se îndură
Înc-un zâmbet ne-a lăsat

poezie de Ioan Daniel Bălan (29 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu acesta-i adevărul

mai uşoară ca o pânză de păianjen
pe care o destramă răsuflarea dinaintea morţii
ţi-e inima după ce ai rostit adevărul ţinut prizonier
greu ca o piatră de moară deprinsă să macine
adevărurile mici neluate în seamă

poţi alerga atunci
de la frunte la tâmple şi prin coşul pieptului
fără lanţuri printre zăbrele largi
liber ca pasărea cerului
în ziua ne-mâniei bolborosind
Doamne ce mă fac dacă nu acesta-i adevărul
deja i-am spus ridică-te şi umblă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

şi am atâţia trandafiri
încât mă simt mai bine printre ei decât
printre cei care nu-i iubesc

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regresie

pe urme de vânt
să-şi aducă aminte
ziua de azi
rostogoleşte
o piatră de ametist
în labirint

pe lut mai era cenuşă

o umbră mov
intră
într-o bibliotecă
liniştea mai deschide o uşă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne căutăm pe noi

în noaptea ca o gaură neagră
şi ceva ne împingea din spate
spre răsăritul soarelui care se prelingea
pe stâncile din jurul peşterei
aveam la noi aripile ascunse
pe sub hainele de purtat în valiză
ştiam că vom zbura peste ani
în căutarea noastră nebună
cu gesturi de neputinţă strângeam probe
despre ultima iubire aşezată pe-un rug
umblam cu hărţi tridimensionale

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul nu mi-a rămas gol

chiar dacă ai muşcat din propria umbră
o parte din tine se reface odată cu ea
şi nu întârzie să se mişte pe liniia impusă
care ne desparte unul de altul
şi trecem fără să ne vedem cu inima
chiar dacă ochii ar vrea să spună ceva
e trist că nu ai privit destul
drumul de pe care veneam grăbit.

cuvintele aveau un sâsâit de şarpe
şi din prudenţă nu le-am putut folosi
nici măcar gesturile nu m-au ajutat prea mult
eram într-o sărăcie de mijloace
şi posibilităţi de manifestare directă
sufletul nu mi-a rămas gol
l-am înfăşurat în iubirea flămândă
şi l-am lăsat să-şi caute liniştea.

de acum este cazul trăirii din plin
în casa bogată ce m-a dobândit
cu angoasele mele cu tot
în cercul rotit până la margini
mai mult decât ştiu
mai mult decât cred
în viclenia unei boli
pe care o vindec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima de mama

Inima de mama, inima de tata,
cade stea din ceruri rosu fulgerata.
Inima de tata, inima de mama,
cade iara frunza codrului de-arama.
Toamna obosita, toamna zbuciumata,
inima de mama, inima de tata.
Iarna-nzepezita, crunta ca o vama,
inima de tata, inima de mama.
Grea, tot grea, de piatra
noaptea peste vatra;
cainele pandeste
luna si o latra.
Grea, tot grea, de hume
noaptea peste lume;
glontele pandeste
inima anume.
Inima de mama, inima de tata
A trecut o viata ca o clipa, iata
Inima de tata, inima de mama
Doua doruri stranse nod intr-o naframa.
Dincolo de noapte,
dincolo de vant
clopote albastre
se aud batand.
Dincolo de ploaie,
dincolo de dor
se intorc copiii
la parintii lor.

poezie de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa

e noapte
o lume însingurată şi tristă
viaţa şi moartea
două cuvinte aruncate pe o tablă
renaştem mereu din cenuşă şi zoaie
chipuri de piatră
legănăm fără vlagă vise ucise
în noaptea ce curge prin noi
zeul îşi întoarce privirea de piatră
noi ne-am născut din tenebrele lumii
din noapte în piatră
aspri şi palizi ca piatra
biete făpturi ale sorţii
azvârlite pe o tablă
la o masă cu morţii
e noapte
o lume însingurată
o casă cu pereţii scorojiţi printre veacuri uitate
în curtea durerii un copac şi o casă
vântul plânge în frunze
frunzele cântă o poveste sub pleoape
la margini de mare, o biserică, cu turle ce urcă spre soare
pe crengi, o casă
o casă cu pereţii albi printre neguri
rezemat de cer, un pat
în pat un prunc
surâde în somn devenirii
în palme ţine acoperişul lumii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atestat

înstăpânite-n încântări flăcări verzi
incoerente
desfată cu o porţie de delir
culorile atestate în ele până la capăt
de dincolo de marginile grădinilor
păsări trag după ele azurul şi-l revarsă
peste lume păstrându-i forma
o beţie de nou
tulbură ochii
în inimă irită timpul să fie altul
fără punct şi ocolişuri
parcă să nu se mai sfârşească în
umbrele de la apus mai subţiri
decât gândurile ce se întretaie
strânse de ochi în mănunchi
până ce nările simt
mirosul crinilor născuţi din genunchi

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la capătul unei fraze

ochi veniţi din marte
parcă ar vrea să spună
deschide această poartă şi priveşte
păsări verzi nisipuri albastre un cer plin de flăcări albe
şi dogoritoare toarte de ulcior
mâini
mirositoare a boabe de smirnă arse
pe o pirogă ce lunecă pe mare
până la capătul unei fraze
în care cuvintele caută
dincolo de orizontul ştiut doar de ele

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!