In umbra visului impanzit de tine

Mă întreb
cum va fi cea mai frumoasă noapte

după care tânjesc
de la facerea lumii
pentru care mă deşir
până la capătul pământului
căutând înţelesul unui răsărit de soare

în umbra visului
împânzit de aroma ta
furată o dată cu muşcătura din Rai
în care murmură ca o lacrimă
chemarea însingurării
pentru noaptea
din care adâncurile se vor deschide
cu tine.

poezie de Raluca Oprita
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

eşti frumoasă ca un câmp nearat
din care ciulinii îşi deschid floarea
să ardă sălbatic sub soare
eşti frumoasă ca o pânză de apă
ce se arată celor care sapă cu trudă
din zori până la marea cea moartă
pentru o gură de adevăr
eşti mai frumoasă chiar decât stânca
alintată de copite subţiri
ale caprelor negre ce trec fantomatic
dinspre noapte spre zi
eşti cea mai frumoasă lume a mea
în care trăiesc pânză şi pictor deopotrivă
atât de trist şi singur mi te zidesc în suflet
pe tine cea mai pură din marea de minuni a lumii
poezie

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra Pământului

I

Când pe Lună e eclipsă de Soare
Pe Pământ e eclipsă de Lună
E noapte şi colo şi colo
Stă Luna în umbra Pământului.

Când e pe tine eclipsă de mine
Pe mine-i eclipsă de tine
Şi noaptea ne vineri

Să facem copii – mi-ai răspuns

Te-am trimis la culcare

II

Şi-am venit după tine
La umbra Pământului
Căreia-i spunem noapte
Să facem dragoste
Şi ce vrei tu.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o dată, viteza electrică este cea care relevă liniile de forţă care operează din tehnologia Occidentului până în cele mai îndepărtate zone ale selvei, savanei şi deşertului. Un exemplu este beduinul cu radio cu baterie, călare pe cămilă. Inundarea băştinaşilor cu valuri de concepte pentru care nu i-a pregătit nimeni este modul normal în care acţionează toată tehnologia noastră. Dar cu media electrice, occidentalul experimentează el însuşi aceeaşi inundaţie ca şi cea suferită de omul tribal de la capătul pământului.

Marshall McLuhan în Să înţelegem media, Mediul este mesajul
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul este călugărul înţelept al Universului.
Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,
clipele curg la fel de nevăzute.
Dumnezeu a zis: să fie viaţă!
Şi viaţă s-a făcut în ceruri şi pe pământ.
Visurile au fost împărţite clipelor.
Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,
de la prima şi până la ultima scânteie a stelelor.
Dumnezeu a zis: să fie Lumină!
Şi s-a făcut Lumină:
inima speranţei, sâmburele visului.
Cum îngerii nu îmbătrânesc,
le-a fost dată copilăria şi zborul.
Ei le împărţiră luceferilor nou-născuţi
pentru a deveni stele
de nădejde ale nopţilor pământene,
aşteptând cu aripile la gură facerea omului...
Din orologiul care a uitat să pornească timpul
s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.
Cum este deasupra pământului, de la răsărit
la apus, i s-a încredinţat
drumul soarelui şi drumul stelelor;
s-a făcut noapte şi zi în numele timpului.

Camelia Opriţa în Orologiul care a uitat să pornească timpul... (31 decembrie 2018)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la facerea lumii

din toate visele numai unul are aripi
nefolosite la zbor
şi sub ele se cloceşte oul lui Columb
din care iese universul
pe care l-a gândit Dumnezeu
şi nu oamenii aşa cum se laudă
de la facerea lumii

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capătul pământului, iubirea...

Am ocolit pământul prima oară
În noaptea-n care se nunteau păunii,
S-ajung la nunta lor, măcar spre seară,
Când se aprind făclii pe buza lunii.

La capătul pământului tăcerea
Mustea prin vise gânduri de iubire,
Călcam pe linişti cu întârzierea
Unui sărut la prima întâlnire.

Era un fel de rai cu meri în floare
Pe unde un minut dospea-n tic-tacuri
A şasea zi din zile lucrătoare
În care îngerii-aruncau în iaduri bracuri,

Să-i pregătească Domnului decorul
În care va sculpta pe-Adam şi Eva
Din lacrima ce-nnobilează dorul
Storcând din universuri toată seva...

Am ocolit pământul înc-o dată,
Ca să mă nasc din mâinile astrale
Cu vina de-a iubi cu tine-odată
Muşcând din măr cu pofte ancestrale...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste de dragoste

Încă mai
caut
în tine un drum
o potecă
o linie pe care
să-mi ţin echilibrul

caut un reper
o lacrimă
din iedera de pe cuvinte
o bucată de cremene
să o ating dimineaţa de inima ta
până ce va scânteia

caut o cochilie
în care timpul nostru
netrăit
încă ne mai aşteaptă
ca un melc
să ne primească
în sanctuarul tăcerilor
până ce îmbrăţişările
vor umple orele clipele
cu zăpezi din zilele vechi
mesaje necitite
imprimate pe retină

caut
un răsărit în preajma ta
măcar umbra
să mă acopere
în clipa ta de strălucire
când vor cădea
meteoriţi fierbinţi
în cascada dintre anotimpuri
şi somn.

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit

Am văzut un răsărit care m-a făcut
să mă opresc pentru o clipă
l-am privit
aşa cum priveşti pentru prima dată
viaţa.
Un soare iradia roşiatic norii plumburii
împrăştiaţi haotic
razele vineţii ale dimineţii
se reflectau în apele gri cu relfexe aurii
ale unui port norvegian
în care dormeau liniştite
la marginea unui ponton
câteva ambarcaţiuni albe
ce-şi întindeau umbrele
peste casele înfipte pe malul apei.
Imaginea asta s-a lipit de retina mea
s-a întipărit în creierul meu
a început să mă obsedeze
aşa că l-am pictat
ca să scap
de acel răsărit
pentru care m-am oprit
şi nu am respirat
pentru o clipă.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine!

Astăzi eşti cea mai frumoasă
şi ai un motiv să fii,
te-ai gătit să ieşi din casă
la lumina ăstei zii!

Ţi-ai prins la reverul hainei
multe care te-au vrăjit
şi-ţi atârnă felurite
mărtişoare ce-ai primit!

Astăzi eşti cea mai frumoasă
şi eu te zăresc aşa,
nu-mi dau seama ce te face
mai minune, mai ceva!

Arătai şi ieri tot bine
dar astăzi nu ştiu ce ai,
ai în tine primăvara
şi mai ai un colţ din rai!

Mă înnebuneşti cu ochii,
mă înnebuneşti cum eşti,
astăzi eşti cea mai frumoasă
doamnă dragă, mă uimeşti!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa unui nou răsărit al iubirii

În orizontul imaginar
Al vieţii
Va fi mereu
Un nou răsărit,
Va fi mereu
În suflet
Un cântec să-l amintească.

Din fiecare zi ce trece
Din nou se naşte alta,
Deci să începem
Să trăim(dragostea)viaţa
cu fiecare rasarit de soare.

Îm apus de soare
Şi-n fiecare zori,
Privighetorile cântă,
Crini înfloresc,

Cerul e albastru
Şi limpede izvorul.
Tandră şi strălucitoare este luna
Într-o noapte de iarnă,

Confudându-se cu ochii tăi
Când se uită-n depărtare
Şi cu stelele
Ca lumina ochilor tăi
În fiecare rasarit de soare.

Păreau doi luceferi
Coborâţi din ceruri
Care vin să aibă
Dragostea ce-o simt pentru tine
Femeie uimitoare.

Într-o noapte de iarnă,
Intr-un nou răsărit de soare.

Acesta este noul răsărit
Splendoarea trecută
A vieţii
Cr lasă prieteni...
Şi dragostea să plece.

Este ca o reîntoarcere
Spre început
Ce se simte ca briza uscată
Pe drumurile
Sufletului meu singuratic

Ai plecat femeie uimitoare.
Acesta-i noul răsărit de soare
În zilele noastre
Ca doi luceferi
Coborâţi din ceruri.

Care vin să vadă
Iubirea ce-o simt pentru tine,
Femeie uimitoare
În fiecare răsărit de soare.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strivind altare

Palmele
închideau culorile de peste zi
împletind frânghii
pentru un mâine la întâmplare
măştile deschideau între nopţi
drumul
din care puteam înţelege
că nu va fi nimic
să nu atârne într-o căutare
ca o funie a spânzuratului
din care durerea stearpă
va sfârşi
strivind altare.

poezie de Raluca Oprita
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orologiul care a uitat să pornească timpul...

Când zilele şi nopţile nu erau încă făcute,

Timpul aflase câte ceva despre visurile ce

aveau să locuiască mai târziu în sufletele

care dădeau energie stelelor, cum şi de unde vin.

Timpul este călugărul înţelept al Universului.

Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,

clipele curg la fel de nevăzute.

Dumnezeu a zis: să fie viaţă!

Şi viaţă s-a făcut în ceruri şi pe pământ.

Visurile au fost împărţite clipelor.

Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,

de la prima şi până la ultima scânteie a stelelor.

Dumnezeu a zis: să fie Lumină!

Şi s-a făcut Lumină:

inima speranţei, sâmburele visului.

Cum îngerii nu îmbătrânesc,

le-a fost dată copilăria şi zborul.

Ei le împărţiră luceferilor nou-născuţi

pentru a deveni stele

de nădejde ale nopţilor pământene,

aşteptând cu aripile la gură facerea omului.

Creatorul le dădu energie şi frumuseţe;

întunericul nu este o fiinţă.

Fiecare clipă naşte câte un vis,

şperanţa este mare luminatoare a visului.

Viaţa este şi vis, şi speranţă, părţi din Dumnezeu.

Din orologiul care a uitat să pornească timpul

s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.

Cum este deasupra pământului, de la răsărit

la apus, i s-a încredinţat

drumul soarelui şi drumul stelelor;

s-a făcut noapte şi zi în numele timpului.

Dragostea este poruncă dumnezeiască,

adunându-se din ceruri

la glasul Celui care le-a zidit,

să fie cuvântul luminii.

Sufletul trebuie curăţit de rămăşiţele întunericului

să rodească în om numai iubire,

că fără Dumnezeu nu se poate vedea frumuseţea omului.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarna

Miracol glisat în cristale
iernează târziu
lumini măcinate de clipe

imaculat

toate zăpezile care trec prin fereastră
îmi aduc aminte de acea lume
din care iarna încuia veşnicia
în tine

de cabana ascunsă între umbre
şi de căldura vetrei
peste care focul
hipnotiza arderea unui timp
mocnind a mere coapte

cu gânduri amestecate
într-o cană de ceai
fierbinte
îmi ninge din priviri

o dorinţă.

poezie de Raluca Oprita
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopoţelul

În fiecare noapte un clopoţel
Aud, de cum lumina se stinge,
În vis mă iau după el
Fie că plouă, fie că ninge...

Şi merg şi merg... Clopoţelul
S-aude la capătul lumii.
La capătul lumii mă uit ca viţelul
La poarta nouă a mumii.

O stea străbate cerul, ursuzul,
O scânteie, printre mii de scântei.
Făcut numai pentru auzul
Visului meu este clinchetul ei.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii tăcerii mele

În tine eu am tăcut...
Inima lumii e în ochii tăi, care zboară departe, privindu-mă.

Nu vreau să ies de sub fruntea ta roditoare,
unde visul meu este-acela de mă urmări pe mine-n sufletul tău.

Mă simt un fel de copil al iubirii care se crede pasăre.
Tânjesc de moarte în anii mei de nelinişte să stau în tine,
o corolă abia înflorită-n strălucirea soarelui...

Nu există o singură briză care să nu-mi cunoască umbra,
nici plimbare care să nu-mi înalţe cântecul spre cer.

Cântec amuţind în plenitudine!
În tine eu am tăcut...

Cea mai sigură oră pentru a te iubi este aceasta,
ora în care eu trec prin viaţă îndurerată de zorii zilei.

poezie de Julia de Burgos, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata Femeie, cea care vine din noaptea Timpului, Femeia care ne-a fost dată de divin, aparţine în întregime de un univers diferit de cel al bărbatului. Ea luminează cealaltă extremitate a Creaţiei. Ea cunoaşte secretul apelor, al pietrelor, al plantelor şi al animalelor. Ea se uită fix la soare şi vede clar în noapte. Ea posedă cheile sănătăţii, ale relaxării, ale armoniilor materiei. Ea este magiciana albă, feea cu aripile mari şi umede, cu ochii transparenţi, cea care aşteaptă bărbatul pentru a începe Paradisul terestru.

Louis Pauwels în Conferinţă imaginară: "Femeia este rară"
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele din urma ploii

Eşti frumoasă ca un strop de rouă
Pe corola florii unui crin,
Într-o dimineaţă-n care plouă,
După care cerul e senin.

Eşti frumoasă ca o blândă rază
Care s-a ivit şi a picat
Dintr-un soare dulce, de amiază,
Într-o zi în care a plouat.

poezie de Marius Robu (25 mai 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pandemia Covid-19 este copacul care ascunde pădurea. De ce copacul care ascunde pădurea?..
Prevăzuseră totul. Nu doar pandemia unui virus necunoscut care coboară din cerul senin, ci tot ce se va întâmpla după aceea; Supravegherea în masă şi controlul cetăţenilor din întreaga lume până la suspendarea drepturilor constituţionale.
Acest nume nu a fost ales întâmplător, deoarece aşa cum vom vedea mai târziu, din această pandemie se va naşte un sistem politic complet autoritar în care nu este permisă nici cea mai mică disidenţă.
"Nimic nu va mai fi ca înainte".
Lumea care va ieşi din această pandemie va fi una în care nu va mai fi loc pentru disidenţă. De fapt, se prevede naşterea unui autoritarism global în care cetăţenii înşişi vor preda drepturile lor fundamentale guvernelor în numele unei pretinse securităţi.
Paşii următori: microcip şi guvern unic în lume.

Camelia Opriţa în Palimpsest (Jurnal) (martie 2020)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru

cum să hrăneşti demonii / cum să-i înfrunţi/ să atingi acel echilibru
care nu-ţi dă voie la balans / la început au fost mulţi care nu au supravieţuit
ca şi cum ai da drumul la sute de porumbei în ninsoare/

şi toti s-au prefăcut în praf / acum mergi

drept printr-un deşert

cauţi o oază / dar acolo demonii vor prinde viaţă din nou

odată cu lăsarea serii visele tale vor deveni sălaşul lor/ aşa am trecut eu prin viaţa aceasta până acum

ascunzându-mă

căutând

mâna ta îndreptată către mâna mea

ca două telegondole care se izbesc /

drum lin porumbeilor arşi de soare

înfruntând furtuna

cum să te hrăneşti altfel pe tine / cea căzută în praf în noroi fără să te poţi numi târfă
pentru că nu stai pe marginea drumurilor

ci stai chiar în mijlocul lor aşteptând acea pală de vânt care să te
încline într-o parte sau în alta

de-a lungul liniei continue pe care nu ai voie să o depăşeşti.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinuciderea este cea mai prostească cale de răzbunare. De ce? Pentru că oamenii pe care vrei să-i loveşti astfel sunt aceiaşi care nu-şi vor mai aminti de tine la o săptămână după ce te-ai dus, în vreme ce oamenii pe care vrei să-i cruţi - oamenii pe care îi iubeşti - vor fi cei care vor trebui să trăiască cu durerea sinuciderii tale tot restul vieţii lor.

citat din David J. Lieberman
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!