Cursă mortală

Nu înţeleg de unde atâta grabă, de ce se-aleargă ca nebun,
Că toţi ajungem, toţi deodată, în aceeaşi zi la sfânt Crăciun
Şi graba însăşi, ea în sine, ne este sigur defavoare,
Că-n fond ce trece, an, zi, oră, e mai aproape de "se moare".

Dar straniu însă şi inert de stai şi, timpul îl laşi să treacă,
Este tot una, sau mai rău, nu vezi că ce-a venit doar pleacă
Fără vreun rost şi-o să regreţi -ce-ai început deja să faci-
Orice pierdut de tac sau tic când o să-l strigi, n-o să poţi... taci.

E masochistic firul vieţii, ce ţi-o petreci te pedepsind
Să te speteşti să înveţi ceva ca s-o duci bine... tot muncind,
Să faci copii, la fel ca tine, să-i creşti să nu te recunoască...
"C-ai fost dator", i-ai luat pe credit, nu ştii că o să-i doară-n... bască.

... Ce-o vor purta şi ei la rând, neştiind că-i sunt doar purtători
Şi aşa se trece o omenire 'n neştiutori de atâtea ori,
De atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori

De câte ori să îţi mai spun
Că te iubesc ca un nebun
De câte ori să mai cerşesc
Iubirea ta ca dar ceresc

De câte ori să mai adorm
Ca să visez de tine-n somn
Şi umbra ta s-o strâng la piept
De-atâtea ori am să te iert

Atâta timp cât voi trăi
Te voi iubi fără să ştii
Chiar şi atunci când am să fiu
În lanuri verzi sau în pustiu

De multe ori n-ai să mă crezi
Sau poate n-ai să mă mai vezi
Eu te privesc în zi şi noapte
Mă rog de bine să ai parte

De atâtea ori când o privesc
Mă văd cu ea într-un duet
Şi nu mai vreau să irosesc
Doar simple versuri de poet

De câte ori ai s-o mai vezi
Tu trecătorule celest
Să-i spui că am jurat pe veci
Numai pe ea să o iubesc

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De atâtea ori

Te-am strâns în braţe
de atâtea ori
în visuri,
încât gândurile
mi-au devenit
strângătoare de tine.

Te-am privit
de atâtea ori
în poze,
încât privirile
mi-au devenit
privitoare de tine.

Mi-am promis
de atâtea ori
că te voi întâlni,
încât promisiunile
mă vor face
să-ţi caut privirea
atunci când
mă vei strânge
în braţe
şi te vei înveli
cu mine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De atâtea ori

am visat permanenţa
în atâtea zvârcoliri ratate
de atâtea ori în aşteptare
răbdătoare aştept acest
protest al instinctului când
aş vrea să nu mai visez
să pot umple un vid cu graţia
respiraţiei doar cât am nevoie

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un mărţişor! (1 Martie)

Atâtea fiinţe minunate,
Atâtea suflete delicate.
Atâtea fete frumoase,
Atâtea femei generoase.

Atâtea cuvinte plăcute,
Atâtea gânduri necunoscute.
Atâtea sentimente de iubire,
Atâtea clipe de fericire.

Atâtea flori pe pământ,
Atâtea vise mai sunt.
Atâtea stele pe cer,
Atâtea lumini în eter.

Atâtea lucruri finuţe,
Atâtea mărţişoare drăguţe.
Atâtea doamne şi domnişoare,
Azi! Un mărţişor pentru fiecare!

poezie de Ovidiu Kerekes (7 februarie 2018)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu ştii, nu simţi, nu vezi
De atâtea ori cum cad plângând.
Nu vrei, nu poţi, n-ai să mă crezi
Cum pierd dorinţe tremurând.

Şi de atâtea ori ţi-am spus
Să vii, să pleci, nu te-am mai vrut...
Şi fiecare apus de soare
Mă ucidea printr-un sărut.

Sărutul dulce al răzbunării
Ce l-am gustat de atâtea ori,
Chemarea tristă a uitării
Din ofilirea unei flori.

Însă acum te rog fierbinte
La pieptul meu tu să revii,
Să mă alini doar prin cuvinte
Şi-n braţe strâns tu să mă ţii.

Şi să îmi spui că nu-i târziu,
Că nu-i greşeala cea fatală...
Pierdută-n golul cenuşiu,
Îmi dau suflarea cea finală.

poezie de Karine Vuicin
Adăugat de Karine Vuicin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul începe primul...

... plecat de atâtea ori, din tot atâtea locuri
şi înspre alte, multe, fără nicio întoarcere,
poate fi cauza nostalgiei, cantonată ca în carcere,
a melancoliei gândului, izbucnit focuri,
pentru că mintea nu acceptă pierdere,
îşi aminteşte singură -pleonastic-
prinsă într-o fizică de lege trei, explicaţie un pic futilă, plastic,
obligând corpul la recul, de-o dezmierdere...
şi o întrebare ar fi atât naturală;
ce se petrece la plecarea ei, a minţii, definitivă,
ori reculul poate a fost mai înainte, o eschivă,
de aceea în fond ne îndreptăm spre înapoi; cum pacientu-i numai după, după boală!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambroise: O tinereţe fără amintiri e o tinereţe pierdută. Trăită degeaba sau netrăită deloc. Nu e nimic mai dureros decât să fi fost tânăr şi să fi murit pentru treizeci de zile, fără a putea retrăi acea lună, vreodată. O clipă, o oră, o zi, o lună, un an sau un deceniu, de câte ori sunt retrăite, de tot atâtea ori şi viaţa omului e prelungită: cu o clipă, cu o oră, cu o zi, cu o lună, cu un an sau cu un deceniu. Prin amintire.

replici din romanul Ambroise, după Doina Postolachi (2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conjugare

Parcă-s trecut compus, fusesem,
fără să ştiu că voi fi fost,
de atâtea ori, simplu anost
parcurs... ce nu mi-l alesesem.

Că timp era doar viitor,
nesigur, nesfârşit ce-o fi;
multe culori, lipsind doar gri...
ca cerul cu albastru nor.

Căci este, nu se mai sfârşea,
aninat zilnic de-o oglindă,
de tot uitat... uitând să prindă,
din tot ce-a fost, ce nu era.

Restrâng mereu din conjugare,
de timp, ce n-ar avea sfârşit;
tot loje, doar un pic lipit,
cu mine... în curs de întâmplare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşteri

De câte ori ani voi renaşte,
Voi trece totul în replay;
Ca timp, ce vrea uitat să caşte,
Să nu-mi ia nici uşori, nici grei...

Să-mi refac pline amintiri;
Să le-am bagaj de zile negre,
Când vor diminua priviri...
Şi gândurile or fi tenebre.

De câte ori mă voi renaşte,
Voi preţui umanitate;
Cu ştiinţa, misticism de moaşte,
Mă voi ruga în pietate...

... Să mi se lase încă loc,
Un timp, pe crusta înflorită;
S-o simt sub talpă, să mă joc
De-a viaţa, încă neoprită!

De câte ori mă voi renaşte,
O să plâng tot ce-a dispărut;
Că nici Crăciun, An Nou, nici Paşte,
Nu mai m-au... Toate s-au trecut!

Să-mi fac, oricum ar fi, senin
Din zile, nopţi să am cu vise!
Plecat, să fiu un pelerin,
Să mă reîntorc prin uşi închise.

De câte ori mă voi renaşte
Voi sta cu mine, tot mai mult,
Atât de drag, de-a mă cunoaşte;
Doar eu cu gândul, ce-mi ascult...

Să-mi pun din inimă pe jar,
Să-i gust vechile sentimente
Şi din pupile să fac far;
Sa-mi dea lumini... incandescente.

... De atâtea ori, mă voi renaşte
Ca să văd suflete întâlnite;
Ce-n minte, ascunse, mă vor paşte
Pe veci... Şi-n oasele împietrite...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum sunt ei, moldovenii, n-au apucat bine să iasă din sat, că oamenilor a şi început, în taină, să li se facă dor de casă. Aşa ni-e zodia, şi de câte ori va fi să se schimbe vremea, de atâtea ori ne vor durea rădăcinile...

citat din romanul Frunze de dor de Ion Druţă (1957)
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi... de-o vârstă

Oh, blegi ce sunteţi
De nici nu vedeţi;
Tinereţea-i calculată...
Nu-nsă după dată!?

Este un multiplu,
În fond e un ciclu;
Cifre-n repetare...
Prin acumulare!

Veşnic întrebaţi,
Vă tot prezentaţi
Eterni douăzeci...
Tineri şi zev-zeci!?...

... De-un apelativ
În repetat motiv,
Că-n fond patruzeci
Este un... doi zev-zeci!...

Doar e fără zev-ul
Ce-i probabil nervul
Nebuniei pure...
Doar dublu imature?!

La fel şaizeci,
Timpul când petreci
Triplu ca-nainte...
Mai mult prin cuvinte!...

... Căci faptele-n sine,
Dacă sunt de bine,
Trebuie expuse...
Vii... sau presupuse!?

Cu optzeci e la fel
Pe-acelaşi model;
Este-n fond un patru,
Ori douăzeci... leatul...

... Summum de vigoare
Cu albul de floare
Şi cu ram toiag
... Dinţi căzuţi şirag!

Ca cireaşa-i suta
Ce-ncheie disputa;
Fapte, vorbe multe...
Dar cin' să le-asculte?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fatalitate... de prezent

... e lecţia de chirurgie
-unde pe viu se taie în carne vie,
cu instrumente atât de vechi, caduce,
probabil moştenite din străbuni, etrusce-
se scoate, rând pe rând, laparatomic,
orice ţesut, ţesut din timp atomic
şi care-ar face un întreg melodios, fragil,
crescut atât de educat de taţi, copil
cu atât bun simţ din glie şi din mame
oblojind precum pomul roade, poame,
ce sunt bătute acum să cadă
cu toate, una pe altele, grămadă,
... aşa, c-apoi să scoată inimă, toracic
să nu fie bătăi, răspunsul tracic
din răzbunări de surghiuniri, posesii
şi apoi să scoată creierul plin de obsesii,
să-l spele distilat, să-i lase doar auz,
să tacă limbă, sunet, gândul, tot mai mult, confuz,
să-şi piardă corp orice ştiut mai are
şi doar lozincile de proşti chirurgi să ia amploare,
... să stăm pe mese, reci, aşteptând, cerşetori
să fim prin ei, să fie numai ei, ca atâtea, atâtea ori,
prezent plin de fatali atoateştiutori, atotdominatori...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de trăirea primului sărut

Mă-ntorc mereu pe drumul meu,
Fără de tine, fără de mine.
Mi-e dor de un popas la sânul tău,
De un zâmbet, de zâmbetul tău.

Mă-ntorc mereu prin timpul nostru,
Doar Eu cu mine, un sihastru.
Mi-e dor de un cer, de cer albastru,
De minutul tot, de tot ce era măiastru.

Mă-ntorc de atâtea ori
Răscolind doar amintiri,
Mi-e dor de ochii tai,
Scântei în priviri.
De glasul tău,
De glasul ce n-a spus bun rămas,
De ultimul pas.

Mă-ntorc la tine de atâtea ori
Cu lacrima ce curge,
Cu inima ce-mi plânge.
Cu clipa ce se frânge,
Cu viaţa ce se scurge,
Mă-ntorc....

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul moare de atâtea ori, de câte ori pierde din ai săi.

aforism de Publilius Syrus din Sentinţe
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste

E atâta ură
Strânsă între noi,
Sunt atâtea ziduri,
Sunt atâtea ploi.

Sunt atâtea visuri
Care ne-au minţit
Şi-o atât de rece
Lamă de cuţit.

Tu mai treci prin rouă,
Eu mai dau prin gropi
Şi-s aceleaşi urme
Sub aceiaşi plopi.

Dar e-atâta ură
Dincolo de drum
Cât s-ajungă toate
Pulbere şi scrum.

Eu mai vin pe-acasă,
Tu mai plângi un an
Şi-s atâtea vorbe
Aruncate-n van.

Sunt atâtea lanţuri
Sunt atâtea chei -
Ce mai pot să-ţi dărui,
Ce mai poţi să-mi iei?

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul moare de atâtea ori de câte ori pierde pe unul din ai săi.

citat din Publilius Syrus
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nenumărate ori s-a închis cercul prigonitorilor în jurul meu până aproape a mă atinge cu mâna şi tot de atâtea ori o putere nevăzută mă scotea din primejdie, adeseori fără să ştiu. E aici mai mult decât o întâmplare.

Horia Sima în Sfârşitul unei domnii sângeroase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să nu ai dorinţe, când eşti hărţuit în permanenţă de atâtea dureri vitale?! Durerea reprezintă percutorul celor mai aprige dorinţe, în faţa cărora orice fiinţă ori cedează, ori moare.

aforism de Iosif M. Cristian din Decadent în transcendent
Adăugat de elena denisa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubirea ce nu moare!
Iubirea ce mă bântuie!
Dar oare pot s-o numesc iubire?
Sau e doar cânt nebun, ori nebunie?

Să îndrăznesc să-i zic obsesie?
Sau nevoie într-o rătăcire?
Mai bine vrajă blestemată,
Pentru o....! pentru tine!

Sau o fărâmă dintre clipe!
O clipă-ncremenită-n fiinţe!
Ori o poveste scrisă-n verbe!
În versuri pentru muze!

Şi unde duce toată această...!?
Cum s-o numesc?
Chemare dincolo de viaţă!
Iubire predestinată!

Ori doar un accident banal,
Un joc al sorţii chiar mortal,
Unde morţii-s vii jucând şotron,
Pe un desen, desen color!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ş Mai... ploios

Se scurge ploaia iar, în mai, sfârşit de-un început de vară
Şi ating cu ea gheţari topiţi, aisberguri, Arctic pe-a mea ţară,
De aceea gând călătoreşte, se diluează în ape, în picuri
Ca diamant, pe sticla casei, de la maşină, 'n lichizi licuri.

Băltoaca îşi ridică ţepi pierzându-se-n halou de cercuri
Topind diluviul, nesfârşit de-o sâmbătă, început cu miercuri,
Iar lumea toată e ascunsă, în loc să-şi spele din păcate
În şiroiul vechilor milenii, evaporat, lacrimi vărsate.

Mai sfârâie din când în când un treacăt de automobil,
Sau sub umbrelă, strâns de mână, răzbate glas de... eu, copil...
Pământul, parcă tot ar fierbe spărgând baloane efemere,
Rotunde, mici pe praf muiat, făcut un mâl de sparte sfere.

Numai copacii nu se ascund ca iarba, grâu în câmp, ori flori
Ce-au învăţat să rabde nor de atâtea ori, de atâtea ori.
O vrabie, în bătăi grupate de aripi, zboară în acolade...
Şi eu, topit în dor de muză visez, să las poem, balade...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!