De apoi

Pe cărarea de zile bătută cu cizma
am simţit spre mirare un semn curios
într-atât, ca să-mi intre în talpă carisma
mi-a şoptit doar că drumul nu e de prisos

Îmi lăsasem auzul să-l umple izvorul –
personaj îndrăgit dintr-un cântec mai vechi
reveniră deodată o ploaie cu norul
unduiri ajungeau până peste urechi

Nu mai am nici obraz şi nici umăr, fireşte
urmăresc acest flux al trezirii divin
parcurgând printre vieţi pân’la faza de peşte
după care o algă cuminte devin

Şi hrănesc vietatea supremă cu mine
va rămâne celula primară şi voi
să transmiteţi pământului ziua ce vine
este prima din ciclul de până “apoi”

poezie de Radmila Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi până acum

nu pot cuprinde cu gândul marginile universului
poate nici n-are
mă chinui degeaba cu ceva care nu-i important pentru nimeni
nici pentru mine dar nu poţi struni gândul
îl urmăresc dintr-o întâmplare
neprevăzută şi ademenitoare

apoi
îmi revin şi privesc lumea
aşa cum este sau va fi în viitorul apropiat

mă împac cu mine şi rămân aşa
un trecător prin zile şi nopţi cu întrebări
şi mai puţine răspunsuri
la care pot contribui direct

dacă voi descoperi ceva palpabil
nu mă luaţi în seamă
ca şi până acum

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte înafara fiinţei

nu nu sunt supărăcios şi nici
impulsiv nu sunt deşi aş putea
să lansez înjurii sau alte cuvinte
teleghidate din mine
în astfel de cazuri
am descoperit că
e mai bine să mimez tăcerea
şi să privesc în vieţile altora
precum Dumnezeu
chiar dacă gestul pare să fie
doar o simplă piesă de schimb
m-am hotărât să nu mai cred
în surogate şi nici în gesturi
ambalate frumos
atâta timp cât viaţa
va rămâne o rană dezinfectată cu alcool
dar nici în liniştea proptită de colţ
ca un beţiv provincial care-şi
îndeasă privirea în sticla cu vodcă

nu cred...

oricum nu-mi pasă ce va crede lumea
foarte posibil şi cu multă insistenţă
mă va arăta cu degetul şi
va coborî în mine
ca într-un puţ părăsit
aşa că nu-mi rămâne decât
să caut alte refugii sau
să rămân chircit în
scobitura nopţii până iese
din depou prima locomotivă
dimineaţa devreme când lumina
nu este conectată la zi
şi să mă duc...

nu mă va recunoaşte nimeni

voi călători până în ziua în care
voi învăţa să trec printre oameni

şi în sfârşit poate mult prea târziu
îmi voi suspecta liniştea de trădare...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn

Dacă mai văd până la stele
Şi mai aud până la cuc
E semn că trebuie s-apuc
Şi zile bune, după rele.

Dacă mai vezi până la cer
Şi mai auzi până la nori
E semn că vei mai fi stingher
Cât vei trăi, dar n-ai să mori.

Dacă mai vezi până la mine
Şi mai auzi până la cine
E semn că veşnic te-a făcut;
N-ai auzit şi n-ai crezut.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelacrima

Clipeşte şi află ce-i clipa – momentul
din care capacul se pune la loc
să umple cu aburul fraged absentul
apoi condensatul să pice în foc

Mă rog de o frunză să-mi dea din verdeaţă
când soarele-mi arde venirea aici
sunt doar pe o clipă cusută cu aţă
de ploaie cu acul din ghem de arici

Mă simt muşcătura din mărul văratic
un vierme îmi cântă în păr de dormit
şi poate albastrul vibrând pe jăratic
ce-n sine absoarbe un mic asfinţit

Mă dărui destinsă acum picăturii
să verse un vers în acest univers
e bubă de clipe pe-ntreg cerul gurii…
Ne-nghite o moarte agilă din mers

poezie de Radmila Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietre pe flori

Patru şi vreo câteva flotări –
ora când maeştrii te cuprind
cu un abur vechi lipit de nări
construiesc din pietre vii un gând
despre faima creierului mic
îl întreb pe Darwinul de jos
nu am nici o algă să-i dedic
pentru că a spus că nu-i Hristos
cine eşti când mână dreaptă-mi dai?
să-mi cunoşti impulsurile poţi
dacă vom ajunge în Mumbai
ne vom prinde-n hora mare toţi
cei care ne temem de oglinzi
şi de clopoţeii veninoşi
vom aprinde candele timizi
pomenind strămoşii mai păroşi
cu un ochi al minţii prăfuit
ne vom înălţa pe trepte cruci
dacă-n alte vieţi mi-ai fost iubit
totuşi îmi vei spune că te duci
să-ţi găseşti mireasa pe un nor
părăsind şi setea de argint
umbra mea e câmp multicolor
tolănită-n verde am să-ţi cânt
despre moartea care vine-n zori
să-mi aducă pietre în cuvânt
câmpul meu mai are şase flori –
i le dau pe-o normă de pământ

poezie de Radmila Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mor în fiecare dimineaţă

mă las apoi îngropat de realitate
de la inimă în jos spre rădăcină
să-mi caut seva prin măruntaiele pământului
defect profesional-desigur
minerul din mine nu a uitat întunericul
doar partea aceasta care se visa marinar
mai strigă cerului sufocarea vieţii
mă străduiesc să învăţ tăcerea
nu mai şoptesc nici ierbii dorinţa
desfac doar piatra-n patru să-i caut centrul
între timp mă întorc în mine
din ce în ce mai adânc
până la înec
să-mi găsesc în sfârşit atlantida
să desfac minunea minunilor
în atomi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buchet de mine

Mă rupe în "da" sau "nu", petale,
Până nu voi mai fi nici miez;
Doar elixir, miros de floare
Pe-un portativ în sol diez!

Pot să-ţi dau zile ce-ţi lipsesc,
Pân-ar rămâne nopţi de vise...
Cearceaf mă fă să te-nvelesc
Şi dimineţi, ce vrei promise!

Şi flacără, veşnic de-ai fi,
Poţi să mă arzi până la scrum
Şi din cenuşa-mi să reînvii...
Cu sângele-mi trasează-ţi drum!

Iar dacă nu-ţi ajung la toate,
Mă-mprumut vieţi nelimitat...
Din tot ce am posteritate
Te-aştept... Pe-o bancă înfiripat!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să ne plimbăm cu liftul până dimineaţa

m-am întâlnit în lift cu o
damă avea rochie mulată şi
phiii patru picioare lungi
ca de gazelă un decolteu
atât de perfect că părea
decupat din hustler într-o
clipă atârnam de el ca un
alpinist pe everest nici
dânsa nu a stat locului şi
şi-a înfipt în mine unghiile
false până la coapse o doamnă
trecută şi neconsolată mi-am
spus din care nu mai ştii cât
este plastic şi cât imaginaţie
eşti bădăran a şoptit doamna
care îmi citea gândurile şi o
lacrimă i s-a prelins pe obraz
e drept nu mai sunt femeia
plină de nuri care se iubea
de 3x pe noapte cu boethius
în celula lui până s-a sesizat
cineva că prea uşor se trece
de paznici şi pe fir a intrat
DNA dar uite că doamna filosofia
încă mai are sex-appeal şi încă
mai stoarce de vlagă tinerii
poeţi post modernişti care se
plimbă cu liftul între două uni
versuri paralele

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am jucat prea mult pe tabloul lucidităţii şi am pierdut. Va trebui să-mi obişnuiesc ochii cu întunericul ce se lasă. Va trebui să cuget la somnul firesc al tuturor lucrurilor, pe care lumina le ordonează, dar le şi oboseşte. Viaţa nu începe decât în întuneric. Puterile ei de germinare nu sunt decât obscure. E o noapte pentru fiecare zi, este o umbră pentru fiecare lumină. Nimeni nu-mi va cere să primesc aceste umbre cu bucurie. E destul că le primesc. Să te predai ploilor şi vânturilor, să te supui nopţii care vine, să te pierzi în mulţimea care trece, nimic mai odihnitor. Nu voi încerca să-mi mai caut drumul care duce spre mine. Dar nici nu pot aştepta să se desprindă din neant, zări care încă nu se văd. Desperarea e un entuziasm pe care l-am reprimat din vreme, ştiind cât de apăsător este într-o sensibilitate de evreu. Nu mă voi întoarce la nălucile de care m-am despărţit. "Seara cea mare" vine? N-are decât. Dar până va veni îmi rămâne un lung sfârşit de zi, pentru ceea ce am iubit şi încă iubesc.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori îmi vine să înot spre lună până la epuizare

doar afurisitul instinct de supravieţuire mă opreşte
teama de moarte de neant mă face să fiu mic
din ce în ce mai mic până la dispariţie
supus trupului supus păcatului supus ordinii
sclavul simţurilor sclavul viselor
îmi apăr cu disperare fiecare clipă de suferinţă
uneori lup câteodată hienă alteori vierme
doar când scriu fluture
deschid ochii minţii şi privesc în mine
trec cu greu prin hăţişul de oglinzi derutante
nu mai ştiu cât sunt din ce văd
doar un pitic chinuit de ego
mult prea atent să nu mă-nţep în talpă
mult prea ocupat cu ocolitul ghimpilor
devin neatent la înfloritul trandafirilor

dimineţa desfac fereastra spre răsărit
deschid şi inima să-mi curgă cerul lin
dau bineţe soarelui ca şi cum m-ar putea auzi
mă las mângâiat de cântecul păsărelelor
articulez câteva frânturi de gând frumos
apoi îmi văd de viaţă ca şi cum aş fi nemuritor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bibanul-de-mare gigant (Epinephelus lanceolatus), care poate avea până la 2,7 m lungime şi poate cântări până la 400 de kg, cambula uriaşă (Hippoglossus hippoglossus), care poate avea până la 4,7 m şi până la 320 de kg, crapul uriaş siamez (Catlocarpio siamensis), care poate avea până la 3 m şi până la 300 de kg, morunul (Huso huso), care poate avea până la 9 m şi până la 2000 de kg, peştii-lună (Mola mola şi Mola alexandrini), care pot avea până la 3,3 m şi până la 2300 de kg (sunt cei mai grei peşti osoşi din lume), regele heringilor (peştele-vâslă sau peştele-şarpe; nu este un hering, ci se hrăneşte cu heringi) (Regalecus glesne), care poate avea până la 11 m (după unii până la 17 m; e cel mai lung peşte osos din lume) şi până la 270 de kg, somnul uriaş de Mekong (Pangasianodon gigas), care poate avea până la 3 m şi până la 300 de kg, sturionul kaluga (Huso dauricus), care poate avea până la 5,6 m şi până la 1000 de kg, şi tonul roşu de Atlantic (Thunnus thynnus), care poate avea până la 4,6 m şi până la 680 de kg (după Institutul Smithsonian poate ajunge la 910 kg), nu se pescuiesc nici cu cârstaşul sau crâsnicul, nici cu undiţa.

George Budoi în Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 noiembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu de ce

de un timp
toate lucrurile din jurul meu
au început să mă părăsească
îţi dai seama cum este
să te trezeşti deodată
singur cu tine între două oglinzi
glisând dintr-o oglindă în cealaltă
într-o dezordine perfect browniană,
fără acele lucruri
cu care te-ai înfrăţit de-o viaţă
pe care le-ai îndrăgit
cu care ai făcut planuri
cum să vă petreceţi weekendul
şi
şi nimic
doar liniştea care îţi doare auzul
sau îţi înnoptează privirea devreme
dis de dimineaţă
e ca şi cum
ai deschide o conservă
de fasole boabe cu carne de porc
şi ai realiza
că înăuntrul cutiei ai avut culcuşul
înainte de a te naşte
la dracul zici deşi
ai locuit în locuri şi mai rele

acum nici nu ştiu ce îmi va
lipsi mai mult,
poate pantofii maro
atât de comozi şi sport,
poate îmi vor lipsi cărţile sau laptopul SH,
poate micuţul Ka
un Ford albastru închis
ciupit de rugină pe dedesubt
pe sub fusta-i dantelată

sau poate tu îmi vei lipsi cel mai mult
iubita mea târzie venită la apus
cu zarea zvârlită
ştrengar peste umăr,
peste sânii rotunzi
cum te vei descurca fără tăcerile mele?
poate îţi vei aminti cum îţi treceam
palma pe frunte
mângâindu-ţi pe rând
o durere, un nod, un gând
o buclă blondă rebelă?

îmi va fi dor şi de câmpia din mine
şi de amintiri
şi de cânticele urlate cumplit la beţii,
de poeziile scrise în somnul din nesomn,
de chitara cu griful plesnit
mai mult scârţâind
sau de mine
de mine o să-mi fie dor de mor

şi dacă toate m-au părăsit
pentru celălalt eu
cel care păşeşte mereu
în urma mea cocoţat pe umbră
care-mi cântă gutural
la ureche
Hey Hey, My My
hitul lui Neil Young
(ştiu îmi place şi mie
doar ce l-am pus
ca sonerie la vechiul telefon)
am să plâng de ciudă până când
până când am să păşesc eu în urma
celuilalt eu aşteptând un moment prielnic
să-i călăresc umbra,
să-mi fur lucrurile mele înapoi
şi pe tine iubito deşi
ştiu că vei fi mai obosită
mai uzată puţin

până atunci am să scot
din lada de zestre a mamei
sticla cu vodcă rusească
ascunsă acolo de tata când m-a văzut
sărutând pentru prima oară
o fată pe drum
şi am să beau până când
mă voi uita pe mine definitiv
şi o să mă doară capul
o săptămână întreagă
sau la nesfârşit

ciutura plină ochi cu lumină
limpede ca o lacrimă
şi rece
cum o urcam sus până la cer
îţi aminteşti cum se însenina lumea
uitată în mine?

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă-n salve găsi-vei alb

e semn că mă hrănesc cu praf de puşcă
un sunet scurt şi nu mai suntem
cad flori de cireş
pământul se îmbracă
dezgoliţi de emoţie
ne suntem mai străini
ca niciodată
şi cerbii sunt departe
şi lupii le caută urma
aşa cum noi ne căutăm spre devorare
mereu
de parcă viaţa asta ar fi doar
o pornire permanentă
spre a ucide
şi dacă-n salve găsi-vei sunete ascuţite
e semn că din durere
ştiu să fac un cântec

îmbracă-te rar, în ploaie,
până ce ultimul strop îşi va fi spus povestea

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără mine

Voi pleca singură,
Fără mine,
Sluga mea cea credincioasă
De-o viaţă,
Pentru că numai eu
M-am însoţit
În drumul anevoios
Spre Eben-Ezer.

Voi pleca singură,
Fără mine,
Către Elyoenai.
Voi arde odată
Cu uleiul de măsline
Al Menorei,
Până la mistuirea
Flăcării albastre
Din al şaptelea braţ.

E-adevărat,
În timpul Jertfei de Seară,
După atâta Arderedetot,
Despărţirea asta
Nu mai doare.

Până târziu,
Până departe,
Până la Manahat,
Voi ajunge
În sfârşit...
Singură,
Fără mine.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (martie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu stii...

Nu vreau să mă trezesc
într-o zi bătrână cu toată pleiada de
spaime că vei rămâne atârnat de fotografia
cu care adorm şi-mi alung îngerul
să te sărute în fiecare noapte,

mi-am dat voie să alerg desculţă
după paşii tăi hai hui
printre străzi fără nume,
trebuie să-i aduc în lumină
fără să-i persecut că lipsesc de lângă mine,

tu ştii,
nu mi-aş lua rămas bun de la fructele necoapte
pe care de altfel
le-am aştepta sfioşi să se coacă,
apoi ne-am împletici cu gustul lor
până ne-am transforma într-un copac
ce sprijină cerul.

aşa,
până nu devin o senilă incurabilă
de amabilităţi banale,
am să te caut în aceeaşi mare
în care mi-ai sedus mâinile şi gleznele,
ştiu că te voi găsi,
mi-am agăţat un umăr de aripa
unui fluture din care ţi-ai luat culoarea

stiu sigur că eşti,
mi-a fost de ajuns să mă încolăcesc peste gândurile tale,
te aud cum mă strigi peste ape,
peste frunze,
ca pe femeia din sângele tău,
din inima ta,
din copacul crescut până-n cer,
din fluturi,
din cuvinte.

Tu ştii că nu mori niciodată.

poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia, am fost şi eu, în lumea asta, un boţ cu ochi, o bucată de humă însufleţită din Humuleşti, care nici frumos până la douăzeci de ani, nici cuminte până la treizeci şi nici bogat până la patruzeci nu m-am făcut.

Ion Creangă în Amintiri din copilărie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este tot ce nu las pe pământ!

Am trecut printr-o lume de dor
Unde taina iubirii s-a stins.
Este totul doar grabă si zor
Spre un ţel... niciodată atins!

Nu mă dor amintiri că le ştiu,
Nici iubiri nu mă dor, că le-am strâns.
N-am sădit, printre zile, pustiu,
Când necazuri au fost, nu m-am plâns.

N-am avut nici prea mult, nici puţin.
Tot ce Domnul mi-a dat, mi-a ajuns.
Călăuză... doar harul divin,
Pe cărări mult prea greu de pătruns.

Doar iubire-am furat cât am vrut.
Pentru mine e tot ce-i mai sfânt,
E esenţa plimbării prin lut,
Este tot ce nu las pe pământ.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul potrivit

De pe scena verii, iată,
Pleacă luna lui Gustar.
Îmi ramâne-n gând regretul
Nici prea dulce, nici amar.

Din stele ultima ploaie
Cade, ca un vechi hotar
De la mine pân' la tine,
Nici prea dulce, nici amar.

Seva pomilor coboară
Plânsu-n rădăcină iar,
Lăsând peste ram frunzişul,
Nici prea dulce, nici amar.

Cu miros de crizanteme
Şi cu brumă-n mânecar
Un alt anotimp va cerne
Nici prea dulce, nici amar.

Şi-n spectacolul ei, viaţa
O s-aprindă-n inimi jar,
Încălzind în noi firescul
Nici prea dulce, nici amar.

Doar iubirea ta să fie
Veşnic rolul principal
Lăsându-mi pe buze gustul
Nici prea dulce, nici amar.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flux de seducţie

Uneori cei din jurul meu se miră
cât de deschis le vorbesc,
se miră şi nu înţeleg
că de fapt conversez cu mine,
doar cu mine însumi.
Neatent la context, la ochii exteriori.

Să văd dacă mai pot regăsi
cheia rătăcită a vechilor semnificaţii,
să văd cât se mai poate merge încă
pe drumul acesta
al lumii pline de paradoxuri.

Lipindu-mi ochii cât mai adânc
de pieptul şovăitor, urmăresc
steaua ce m-a călăuzit până la naştere.
Înfruntând pentru mine
Printre atâtea furtuni, primejdia şi nepăsarea.

poezie de Gheorghe Izbăşescu din Melodrama realului (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare

Mirare
e primul scâncet,
prima atingere a mamei,
lumina zilei,
prima mirare simţită de ochi,
primii paşi spre lumea cea mare
şi vocea suavă ce-ncepe să dea prin cuvinte,
trăirilor un rost!
Primul sărut şi prima iubire,
mirarea că inima bate mai tare,
iubirea divină ce viaţa o schimbă
uimirea a doua suflete
ce prin iubire devin
unitare!
Drumul în doi şi rodul iubirii
griji printre minuni,
zâmbete şi lacrimi,
toate-mpletite ne face să privim
caruselul vieţii ca o perpetuă
mirare!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!