Inceput de vis

mi-am trezit
din somn gandurile,
ca sa le spal pe dinti,
cu mirosul amortit
al pielii tale
decojite,
de orice gand
de mine.

si-au ras
cu toti dintii lor muscatori
si multi;
iar eu,
am murit
de aroma ta amortitoare,
in bratele senine
ale aceleiasi dimineti
in care te-am vazut,
prima data,
cum miroseai
a zori cu roua.

poezie de Raluca Turliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

As vrea

As vrea sa fiu un cuvant
Sa ma nasc din buzele tale,
Sa fiu sarutul tau...
Sa fiu roua de pe trandafirul din mana ta...

As vrea sa fiu irisul ochilor tai
Sa vad ce vezi si tu...
As vrea sa fac parte din inima ta
Sa pot simti ce simti tu...

As vrea sa ma lipesc de tine
Sa-ti simt aroma pielii...
Sa ma cuibaresc in bratele tale
Sa simt caldura.. cu care esti in stare
Sa ma tratezi... Mi-e dor de tine..
Oare ma crezi...?

poezie de Ana Cirlan
Adăugat de Petronela Nisan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozie

Banuind ca sotul ei
Are-n gand alte femei,
Dupa ce i-a spart toti dintii
I-ar fi scos si ochii...mintii.

epigramă de Lucian Onea
Adăugat de Lucian Onea
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S

Am doar un gand, poate chiar dorinta
Vreau sa plec, sa ma pierd in neant
Vreau sa ma cuibaresc printre luna si stele
Iar ele ma-ntreaba: "de ce-ai plecat din tine insati"?
Iar ecoul din mine rasuna si cere ajutor
Imi e dor de mine, cum ma regasesc?

poezie de Raluca Alexandra Pasăre
Adăugat de Raluca Alexandra Pasăre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai coborat din Slavile Senine

Ai coborat din slavile senine,
Cu chip de rob si imbracat in lut,
Ca sa petreci cu mine prin ruine,
Sa-mi schimbi sfarsitu-n inceput.

Ai pus in ochii mei Lumina,
In lacrima-mi, sclipiri de soare,
Prin roua diminetii in gradina,
Tu imi zambesti din fiecare floare.

Pe-obrazul meu ai pus seninul,
Si mainile mi le-ai deschis spre semeni larg,
M-ai invatat in soapta cum s-ofer alinul,
Panzele iubirii sa le tin intinse pe catarg.

Ai pus in sufletu-mi trist si pustiu,
Dragostea si pacea Ta de nedescris,
Ai transformat trecutu-mi cenusiu,
In curcubeu si dor de Paradis.

In inima mea s-a aprins un foc ceresc,
Cand Ti-am vazut privirea, prima oara,
Si de atunci in mine zilnic flacarile cresc,
Iubiri ce nicicand n-o sa moara.

Curand o sa ma ‘nalt spre slavile senine,
In haina alba de mireasa imbracat,
Inconjurat de diamante, perle si rubine,
Pe vesnicii cu Tine in Palat.

poezie de Marius Alexandru (26 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosmin: Te deranjează ceva?
Raluca: Mizeria şi banalitatea, cred. Şi lipsa de speranţă, de orizont.
Cosmin: Numai atât, Raluca?
Raluca: Poate, în cazul concret, tu. Te socoteam înafara acestei mizerii.
Cosmin: Să nu mă ridici pe un piedestal! Sunt un bărbat ca toţi bărbaţii.
Raluca: Nu! Tu mai ai ceva curat in tine. De asta te-am căutat.
Cosmin: Aşa?!
Raluca: Da, ştii, cântecul acela...
Cosmin: Aha! Vrei să fugi cu mine...
Raluca: Cum, adică?
Cosmin: Eu nu cânt pentru că-mi place. Cânt pentru a trece dincolo de mocirla din jur. Mă refugiez în lumea mea de vise.

replici din romanul Să vii ca o părere... de Pavel Coruţ
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de toamnă

mi-au fost grele aripile
de pământ într-o toamnă
în care te-am scris te-am plâns sau ceva
în care nici luna aproape nu putea
să lumineze decât amară

coboram ori urcam către cer pe pământ şi invers
mă rătăceam deseori într-un vers
se cocea în mine un măr
dar sub carne
cu dor de mirosul pielii tale

mi-a fost toamnă de sus şi de-a rândul
şi nimic concret despre tine
când strigam în fântâna din mine

până când m-ai îmbrăţişat cu coaste cu tot
şi-mi simţeam trupul mic
ca din copilărie
şi-n umbra noastră aveau să vie
iubirea dimpreună cu uitarea
să îşi dea mâna
fireşte

pe vecie.

poezie de Ştefania Puşcălău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi in stomac

Dimineaţa,
încă ne ţine legaţi
de rouă
cu sforile viguroase
ale viselor
de cu noaptea;
au noduri groase,
imposibil de dezlegat cu sărutări.

Peste două ore,
am reuşit să te trezesc,
gâdilându-ţi
coapsele,
necoapte,
cu puful de pe râsetele
a trei copii
şi cu aroma amăruie,
a unui fluture
de noapte
beat (de lumina dimineţii).

Apoi,
m-am aşezat la oglindă
şi am început
să-mi pieptăn genele,
încercând să le dezlipesc,
fir,
cu fir,
de pe marginile umede,
ale dimineţii;
şi
printre lacrimi verzi,
am încercat să nu te văd
cum mănânci,
lacom,
bucăţi de prăjituri,
făcute din făina roz
lăsată-n aer,
de visele noastre.
Toate.
După micul dejun
îndestulat,
mi-am legat în mănunchiuri violete,
cinci,
câte cinci
(ca să nu-mi poarte ghinion),
ţipătul de spaimă
când am văzut
cum
turma de oi,
până atunci creţe,
din părul tău
decolorat de soare,
îţi lingeau
lacome,
cu limbi lungi şi fremătătoare,
ultimele firimituri de vise,
din colţul drept
al
ochiului tău stâng.

Tot atunci,
tu,
te-ai hotărât
să stăm în pat
şi să râdem până seara.

poezie de Raluca Turliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te adun din crang cu dorul

Risipita si tacuta,
Te adun din crang cu dorul,
Slab mi-e sufletul si ochiul,
Ca nu te-am vazut o vreme.
Pe sub pomii ce-mi zambesc,
Eu ating frunze cu gene,
Si cu maini frang ram uscat,
Sa nu simt a mea durere.
Glasuri mici de pasarele,
Canta tare si mi-astupa,
Plansul ce-mi rasuna-n codru,
Dintr-un dor ce creste-n mine.
Murmur lung de ape line,
Urca si coboara-n mine,
Vin cu soapte si suspine,
Ce-mi sugruma inima.
Musc marunt cu dinti din buze,
Sa-mi simt sangele cum curge,
Sa nu pot striga la tine,
Chiar de muta-am sa raman.
Stau cu pleoape reci deschise,
Astept luna sa rasara,
Sa-i crestez cu iris fata,
Sa nu am lumina noaptea.
Sa nu vad nimic din timpul,
Cand te-am adunat cu gandul,
Si te-am strans cu nod in suflet,
De nu pot sa te dezleg.

poezie de Adelina Cojocaru din Gânduri dintre anotimpuri (20 octombrie 2015)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gand haotic

Am un gand nebun, nebun de nebunesc
As vrea sa-ti intru-n sange, sa persist in fiinta-ti
Sa ma hranesc cu tine pan' nu mai pot
N-ai cale de scapare, nu ma poti goni
Vreau sa te molipsesc cu nebunia-mi nebuneasca
Dorinta e aceeasi
Dar ceilalti ce-o sa zica, de gandurile nebune
Ca suntem doi nebuni intr-o lume nebuna
Si stiu, un lucru nebunesc duce la nebunia
... dar poate totodata sa duca si la fericire

poezie de Raluca Alexandra Pasăre
Adăugat de Raluca Alexandra Pasăre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferice de cei cu inima...

Ferice de cei ce nu au simtit,
colt de inima, sfasiata.
Sfasiata de dintii reci ai fiarei,
ce a venit sa-ti fure, o parte
din inima.
Ferice de cei ce nu au trait,
durerea atat mare, in trup.
In trup sa-ti apese un fierastrau
rece, impartind iubirea in doua.
O bucata din tine sa urce spre
cer, si tu sa privesti neputincios
la ea.
Sa o conduci pe ultimul drum,
cu lacrima si floare, si sa vorbesti
cu celalta ramasa, inecata in potop
de suspine.
In suspine far' de raspuns si intrebare,
doar cu lumina si puterea, lui Dumnezeu.
Ferice de cei ce nu au trecut prin
marea de gheata, sparta doar cu
sufletul ingenunchiat, si lacrimi cat roua
pe frunze.
Ferice de cei ce nu au vazut perdele negre
in ochii lor, cand soarele varsa cupe cu aur.
Ferice de cei ce nu au facut din marginea
patului, un leagan in fiecare dimineata si
seara, sa-si legene sufletul, frant.
Ferice de cei ce nu au primit un crivat
in fata, in mijloc de vara, cand bucata
din tine, era inghetata in bratele tale,
si tu plangeai pe ea.
Ferice de cei ce nu stiu cum este sa ai,
ochii vesteji, si tulburi, de parca o sabie
a trecut cu toata toamna, prin ei.
Ferice de cei ce nu au lasat mainile
in poala, grele cat pietrele de rau,
ce se frecau una de alta, din zori
si pana in seara, de atata dor.
Ferice de cei ce nu au avut palme reci
si fierbinti, cum sunt potcoavele de cal,
cu care sa se loveasca in cap, din prea
multa pierdere si intuneric, stapan in ei.
Ferice de cei ce nu stiu drumul spre
locul de veci, unde urmeaza sa-si ingroape
o parte din inima.
Ferice de talpile ce nu ating potecile,
pline cu floare, si-un pamant in care,
stau sufletele tuturor adormitilor,
sarutati si imbratisati, doar de radacinile
pomilor, tineri si batrani.
Ferice de picioarele celor care,
nu stiu cum este sa nu poti merge,
chiar daca ai un sange in vene,
chiar daca ai toate degetele,
tu cersesti, carje si mila lui Dumnezeu.
Cersesti putere sa poti indura frigul
din oase, umerii plini de zapada pribegiei,
ce te apasa.
Ferice de cei ce nu au simtit,
promoroaca si turturi de gheata,
in inima lor, zi de zi, noapte de
noapte, din prea multa singuratate.
Ferice de cei ce nu au vorbit singuri
pe strada, din prea multa durere si dor.
Ferice de cei ce nu si-au dorit sa moara
niciodata, din prea multa durere,
ori in locul celor condusi pe ultimul
drum, zambind ori cu un ochi deschis.
Ferice de cei ce traiesc si acum,
far'de o inima intreaga, doar cu
lumina iubirii, si Dumnezeu.
Ferice de cei ce iubesc!
Aceasta este forta ce ajuta inima,
sa supravietuiasca, in viata asta,
plina de durere, si mister.
Iubeste, si poti trece peste orice!
Iubirea, este Dumnezeu!
Fotografia postată de Noapte Argintie.

poezie de Adelina Cojocaru (27 septembrie 2016)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stilul de viaţă

Am stilul meu, nimic nu schimb
Nu vreau, nu pot si nici nu stiu
Ca sa privesc altfel in zori
La multi, grabitii trecatori
Care au gand departe dus
Si pentru ei desigur nu-s
Decat persoana oarecare
Venita-n drum din intamplare

Am stilul meu de-a exista
Si pentru nimeni n-as schimba
Nici vorba mea nealterata
Nici patima din gand curata
De a trai cinstit si drept
Chiar daca pasul mi-e incet

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am nevoie doar de tine

Şi nu am nevoie de somnifere, tu eşti cel mai bun medicament,
Iar vocea ta pentru inima mea a fost mereu un pansament
Te-am iubit din prima clipă deşi te-am alungat de atâtea ori
Singurul care ani întregi m-a ţinut cu capul în nori.
Şi nu am nevoie de cineva, eu am nevoie de tine,
Doar buzele tale, braţele tale ştiu cum să mă aline
Şi ochii tăi căprui. Iar sărutul mi-a lipsit luni la rând
În fiecare seară mă trezeam cu dor şi plângând.
Mi-am dat seama în anii ce peste noi grăbiţi au trecut
Că ai fost motivaţia mea, tot ce mai drag pe lume am avut.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (18 decembrie 2018)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al meu străin

Când m-am născut am ţipat dinăuntrul tău
Şi mi-am auzit ecoul la mine în piept
Ciripind ca o pasăre ce-şi lua pentru prima dată zborul,
Am tras aer în piept şi ţi-am simţit plămânii cum se dilată primindu-l,
Am clipit şi tu mi-ai deschis ochii,
Mi-am deschis braţele şi le-am simţit pe ale tale primindu-mă,
M-am înecat în irişii tăi privindu-i pe ai mei în oglindă,
Am tras aer în piept şi te-am simţit.
Erai tu, eram eu, eram unul şi acelaşi,
Două feţe ale aceleiaşi monede.
Mi-am atins chipul şi parcă nu era al meu
Sau era al meu şi al altcuiva,
Cuiva străin făcând parte din mine,
Cuiva căruia i-am purtat cămaşa înainte ca prima ţesătură să-mi atingă pielea,
Cuiva căruia i-am simţit gustul înainte să simt viaţa,
Cuiva căruia i-am dus dorul înainte să-l fi cunoscut,
Cuiva căruia i-am atins inima înainte să-i ating pielea,
Cuiva al meu, cuiva străin, cuiva al meu.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi noapte te-am visat

Noaptea a trecut
În visuri grele m-am zbătut
Şi nu pot visul hoinăresc
Să-l tălmăcesc

Gânduri mă cuprind
Lumini în suflet mi se-aprind
Şi fiindcă gândul mi-e pustiu
De-aceea-ţi scriu

Azi noapte te-am visat
Şi m-am trezit din somn plângând
Visam că ai plecat râzând
Şi-apoi m-ai înşelat

Minciunile din vis
Eu niciodată n-am crezut
Dar noaptea asta m-am temut
De-aceea eu ţi-am scris

Răspunde-mi tu sau să-mi răspundă orişicine
Care din voi, visul sau tu, minţiţi mai bine

Azi noapte te-am visat
Şi m-am trezit din somn plângând
Visam că ai plecat râzând
Şi-apoi m-ai înşelat

Răspunde-mi tu sau să-mi răspundă orişicine
Care din voi, visul sau tu, minţiţi mai bine

Azi noapte te-am visat
Şi m-am trezit din somn plângând
Visam că ai plecat râzând
Şi-apoi m-ai înşelat.

cântec interpretat de Titi Botez
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te-am văzut...

când te-am văzut frumoasă, cum e toamna,
cu-al tău parfum atât de gânditor,
mi-am scuturat din trup arama,
mi-a încolţit un gând, al florilor

şi într-o clipă poate prea dorită
mi-am prins de tine visul meu,
otravă tu, atât de dulce,
cum te-am sorbit, cum sorb mereu

când ochii-ţi blânzi mişcară pleoape,
pe una un fior, pe una dor,
trecură peste mine flori de ape
şi-un gând cu dragoste multicolor

când paşii tăi calcară peste stele,
ce le priveam dar nu vrăjit,
iubirea roză mă goni din ele,
te caut şi-acum, în zori şi asfinţit

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin perdeaua nopţii...

Se ridică tăcută perdeaua nopţii,
Te simt aşa cum eşti, plin de iubire,
Răsari cu zorii ce pe cer se ivesc,
Aduci în mine linişte şi fericire.

Rază de soare, mă atingi în tăcere,
În fiecare clipă îţi pui amprenta pe inima mea,
Eşti drogul ce îmi întreţine viaţa,
Sunt pacea şi liniştea ta!

Ne completăm, suntem o singură fiinţă,
Tu soare arzător, eu lună liniştită,
Tu plin de pasiune şi dor,
Eu jumătatea ta de viaţă împlinită!

Îţi ador mângâierea din zori,
Mă îmbăt cu sărutul tău din noapte,
Mă învelesc cu atingerea ta blândă,
Mă îmbrac în miile tale de şoapte!

Rămâi lângă mine dimineaţa mea,
Fii roua ce-mi spală în zori faţa,
Fii aroma cafelei ce mă trezeşte,
Mângâie-mi cu existenţa ta viaţa!

poezie de Liliana Andrei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am urcat munti carora le-am vazut varfurile, am strabatut deserturi fierbinti si oceane fara sfarsit, insa din pacate nu am vazut roua din iarba din fata casei mele.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oda saraciei

Cand m-am nascut
te-ai luat dupa mine
si ma priveai,
saracie
printre sipcile putrede,
in iarna profunda.
Apoi
tot ochii tai erau cei
ce ma priveau printre grinzi.
Noaptea,
stresinile
repetau
numele si prenumele tau
sau, cateodata,
solnita sparta,
camasa rupta,
ghetele ranjite mi te-aminteau.
Stateai acolo,
la panda,
cu dinti tai viermanosi,
cu ochii de mlastina,
cu limba ta lesioasa
care taie haina si lemnul,
oasele, sangele.
Stateai acolo,
de cand ma nascusem,
ma cautai, ma urmareai
pe unde mergeam.

Cand inchiriai
o camaruta la mahala
te gaseam sezand pe un scaun;
ma asteptai;
cand, adolescent,
intr-un hotel mohorat,
nu intalneam mireasma
despuiatului trandafir,
ci numai suierul rece al gurii tale.
M-ai urmarit,
saracie,
in cazarmi si spitale,
in razboi si pace.
Pe cand zaceam, cineva
batu la usa.
Nu era doctorul.
Intra iar saracia.
Te-am vazut scotandu-mi
mobila in strada: oamenii o tranteau ca pe niste pietroaie.
Tu, cu o dragoste fioaroasa,
dintr-un maldar de boarfe,
in mijlocul strazii si-al ploii,
iti faceai, un tron harbuit si privind spre calici
culegeai de pe jos,
cea din urma strachina a mea,
facandu-ti din ea diadema.

Acum, saracie,
eu sunt urmaritorul.
Necrutatoare ai fost,
necrutator sunt si eu.
Langa fiecare sarac ma vei gasi cantand;
sub fiecare cearsaf de oribil spital
vei afla cantecul meu.
Te urmaresc, saracie,
te pazesc, te impresur,
te tintesc, te-nchid, ghearele ti le retez,
iti frang,
dinti pe care-i mai ai.
Sunt pretutindeni: pe ocean cu pescarii,
in mina, oamenii cand isi sterg de pe frunte naduseala cea neagra
dau de poeziile mele.
In fiece zi o-nsotesc pe textilista.
Mainile mi s-au albit impartind painea in brutarii.
Saracie, pe oriunde umbli, dai de cantecul meu
care canta, de viata mea
care traieste, de sangele meu
care lupta.
Voi infrange ofilitele-ti flamuri oriunde le-ai inalta.

Alti poeti, odinioara,
sfanta ti-au zis, au adorat mantia ta,
cu fum s-au hranit si-au disparut
Eu te desfid,
cu versuri aspre te lovesc in fata,
te imbarc, te izgonesc de la noi.
Eu, impreuna cu alti,
cu alti, multi alti,
te-am surghiuni de pe pamant,
intr-o temnita de pe luna,
ca de acolo, patrunsa de frig,
sa privesti, cu un singur ochi,
painea si strugurii
ce-or sa acopere pamantul de maine.

poezie celebră de Pablo Neruda
Adăugat de Andra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana

Ce frumuseţe, câtă lumină,
S-au strâns pe un chip,
Câtă blândeţe, ce dăruire,
Ţi-a dat sfântul timp...

Dimineţile toate senine
În ochii tăi se găsesc,
Roua şi ploaia, când vine,
Cu vraja lor mă privesc.

Iubirea la tine-i fericire,
Iar dragostea parte din om,
Ce frumuseţe, ce dăruire,
Icoană, în veci fără somn.

poezie de Bebică Ghiţă din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străbunii n-au dormit...!

Românu-i deşteptat din zori,
Şi zorii-i sunt prieteni daci...
Îndemnul deşteptării îmi dă fiori,
De parcă am fii de veacuri prostănaci!

Mai bine iar să dăm mână cu mână,
Cum am făcut de-atâtea multe ori...
Iar naţia de daci, acum română
Să ne-o cinstim pe veci în trei culori!

Roşu-i jertfa seculară sub pământ,
Spicul galben, este dincolo de Prut...
Albastru-i cerul nostru drag şi sfânt,
Sub care ne- am trezit şi ne- a durut!

Cum poţi să-mi spui să mă deştept!?
În somn au murit străbunii mei?
Ei n-au dormit şi nu mai este drept,
Să-ţi cânţi prin imn, masonice idei...

poezie de Emilian Oniciuc (23 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!