In gradina
Scârtâie toamna din crengi ostenite
Pe garduri batrâne, pe stresini de lemn,
si frunzele cad ca un sinistru semn
În linistea gradinii adormite.
O palida fata cu gesturi grabite
Asteapta pe noul amor...
Pe când, discordant si înfiorator,
Scârtaie toamna din crengi ostenite.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Pom cu oameni...
câți oameni stau răzleți în pom?
câți în codiță de alt om
se legăna sub vânt ușor,
sunt doborâți de toamna lor?
sunt doborâți și mai devreme
de-a lor furtună cu blesteme,
câți oameni ține pomul pom
în timpul lor cu gust de rom?
picați pe jos într-un covor
uscați de frig se sting și mor,
pe crengi răsar alții din dor
când frunzele se-ating în zbor
pomul tăcerii plin de vise
în primăvară țese ițe,
în vară coace dulci iubiri,
în toamnă flori de trandafiri
când trece pomul peste iarnă
îmbracă alb și-o altă haină,
îngheață frunzele tăcute,
prinse de crengi înmărmurite
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pom cu oameni...
câți oameni stau răzleți în pom?
câți în codiță de alt om?
se legăna sub vânt ușor,
sunt doborâți de toamna lor
sunt doborâți și mai devreme,
de-a lor furtună cu blesteme,
câți oameni ține pomul pom?
în timpul lor cu gust de rom
picați pe jos într-un covor
uscați de frig se sting și mor,
pe crengi răsar alții din dor,
când frunzele se-ating în zbor
pomul tăcerii plin de vise,
în primăvară țese ițe,
în vară coace dulci iubiri,
în toamnă flori de trandafiri
când trece pomul peste iarnă,
îmbracă alb și-o altă haină,
îngheață frunzele tăcute,
prinse de crengi înmărmurite
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și vine toamna
Si trece vara, vine toamna
cât de aproape tu mā simti?
las frunzele sā-mi steargā fata
si buzele zilei pustii...
Iar gândul sā treacā cu zborul,
ca noptile ce-au fost fierbinti,
în verile când mā scāldai cu dorul
si mā chemai sā nu mā uiti...
În locul verii vine toamna
când strugurii sunt moi si copti
se coc si merii lângā poarta
sārutului cu foi de soc..
Dacå pādurea este goalā,
vād urma pasilor trecuti
când ne plimbam pierduti în varā
fārā sā stim cā toamna dor...
Si trece vara, vine toamna
dar trec si anii printre noi,
rāmân si singuratici pomii
cu frunze galbene ce mor!
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna foarte târziu
de fapt când e toamna foarte târziu?
când mă surprind nostalgiile urcându-mă
în vârful pereților
când mă uit la tine fix din lăuntrul ochilor mei
cu pupilele răsucite
înconjurându-mă cu tine?
de fapt când e toamna târzie?
când te muți tu la mine
și eu îmi întorc sufletul înapoi în mine
și-ți tremură iubirea de frig
încotoșmănată pe margini
când mă rogi să te strâng cu genunchii la piept
să mă uit la tine
din toate părțile
de deasupra copacilor?
spune-mi de fapt când e toamna târziu?
când îmi rupi trupul în crengi uscate
și faci un foc în mine să mă privesc în el
și tu
îți încălzești picioarele ude
de atâta toamnă-n neștire?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Curcubeul din ochi
amețește toamna
ce-mi strigă-n geam
cu tăcerea-i de metal...
Curge rouă de culori
frunzele cad peste noi
vântul rece ne apasă
parcă dintr-o altă viață.
Și e frig și aici
și acolo
in lumea cea fără de dor
unde-s umbre colorate
cu parfum de cimbrișor.
Crengi subțiri și întunecate
tremură peste amurg
o fi toamna asta rece
sau e vis fără cusur?
poezie de Daniela Fărtăiș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Freamăt
Curcubeul din ochi
amețește toamna
ce-mi strigă-n geam
cu tăcerea-i de metal..
Curge rouă de culori
frunzele cad peste noi
vântul rece ne apasă
parcă dintr-o altă viață.
Și e frig și aici
și acolo
in lumea cea fără de dor
unde-s umbre colorate
cu parfum de cimbrișor.
Crengi subțiri și întunecate
tremură peste amurg
o fi toamna asta rece
sau e vis fără cusur?
poezie de Daniela Fărtăiș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Freamăt
Curcubeul din ochi
amețește toamna
ce-mi strigă-n geam
cu tăcerea-i de metal...
Curge rouă de culori
frunzele cad peste noi
vântul rece ne apasă
parcă dintr-o altă viață.
Și e frig și aici
și acolo
în lumea cea fără de dor
unde-s umbre colorate
cu parfum de cimbrișor.
Crengi subțiri și întunecate
tremură peste amurg
o fi toamna asta rece
sau e vis fără cusur?
poezie de Daniela Fărtăiș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La pas cu toamna
Bate vânt rece de toamnă
Gândurile mă apasă
Rămas bun frumoasă doamnă
Astăzi voi pleca de-acasă
Bate vântul printre crengi
Frunzele foșnesc de dor
Draga mea să nu mai plângi
Îmi va fi mult mai ușor...
Două sărutări pe buze
Cu arome de migdale
Și prin foșnetul de frunze
Pașii mei se pierd agale...
Mă lovesc ușor de-o cracă
Pe aleea cu mulți tei
Toamna asta ne dezbracă
Și pe mine și pe ei...
Tu rămâi seacă pe scară
Ei rămân la fel de goi
Ne vedem la primăvară
Frunze noi... săruturi noi...
poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubito, vine toamna!
Iubito, vine toamna peste toate
Bacovia reintră în portrete
Cad frunze picurând singurătate
Și tu ai gesturi parcă mai încete.
Și te iubesc la echinox și după
Iubito, vine toamna să decline
Să macine, să năruie, să rupă
Al lumii apogeu de feminine.
Cum tu rămâi la țărmure de mare
Eu plec s-aștept și crivăț și omături
Și să mă-mbăt la mese singulare
Cu umbra lui Bacovia alături.
Iubito, vine toamna dinspre munte
Cu ghilotine și anestezie
Tot omul e un snop de amănunte
Care amenință esența vie.
Cu hachițe și mofturi și-alte alea
Îmi ești pedeapsa, dar îmi ești și doamna.
De pomi sinucigași se umple valea
Iubito, te iubesc și vine toamna.
Natura se închide ca un templu
Cu lacăte de fosfor și rugină
Eu morții mele te voi da exemplu
Cât ești de disperată și senină.
Iubito, vine toamna până-n oase
O simt în mâna care ți se-ntinde
Privește, ies fumuri peste case
Iubito, după toamnă vin colinde.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anotimp
Uneori cred că e bine să taci
și să asculți frunzele căzând.
Sunt singurele zgomote
Pe care le face toamna.
Pipaind pamântul cu degete ostenite.
De mult soare
de multă floare,
de multă iubire.
Vara a trecut așa ca viața unui vagabond.
încercând să spele un prăpăd
Cu lacrimile altui prăpăd.
Uneori mi-e teamă
să nu trezesc amintirile,
care mă vor devora
sfâșiindu-mi sufletul,
încărcat de toamne
și de veri fierbinti.
Doar degetele mele
Precum frunzele toamnelor
Pipăie pământul pârjolit de dragoste.
poezie de Marius Gîrniță din Rost (2000)
Adăugat de Marius Gîrniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Furtună
Prin codrii Bacăului
Vâjâie vântul
Și-ntunecă lumea
Un cer ca pământul
Și codru pe codru
Se umple de clocot,
Iar toamna în hohot
Le cântă prohodul...
Și parcă mă cheamă,
De crengi atârnând,
Avesalomi gemând
Cu plete-ncâlcite...
De spaimă mă prind
Priviri rătăcite,
Și mintea, de zgomot,
Nimic nu înțelege...
Și-aș vrea ca să mor
Ca Romulus rege,
Uitat, legendar...
Cuprins de-o furtună,
Pierdut să dispar
Prin codrii Bacăului...
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
S-a stins
Crengi, pe copaci,
Urme de sânge...
Umbre pe poteci,
Viața-n inele de lemn
Se stinge...
Ard, discern cenușa gândurilor
Și e fum
Mai mergi, să ne-ngropăm
În scrum
Deși, se taie în ceață
Un ultim drum,
Vii să consumăm absenți
Al inimii parfum...
Cruci, pe mormânt,
Urme de plâns...
Umbre-n cuvânt
Iubirea-n inele de lemn
S-a stins.
Crengi, pe copaci
Umbre...
poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre toamna asta...
despre toamna asta...
despre toamna asta aș scrie
și frunzele ei arămii
despre toamna ce-mi este mie
doar gânduri pustii
aș scrie despre cocorii
prea devreme plecați
despre cum rămaseră anii
fără speranțe fără dorinți
și despre zile grăbite
și apusuri aș mai scrie
despre ce-a fost înainte
și n-o să mai fie...
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna dorurilor mele
Toamna dorurilor mele
Miroase-a gutuie coaptă
Și-a zvonit că mă așteaptă
Pe cărări cu porumbele,
Cu brânduși și cu alune
Văpăi roșii în amurg,
Buțile ce fierb cu prune
Coamă-nspumată de murg!
Toamna dorurilor mele
Mi-a-ntomnat chipul frumos
A frânt zbor de turturele
Întorcând vremea pe dos...
Din cufărul vechi de lemn
A scos țoalele cernite
Ne-a trimis bruma ca semn
Prin vâlcele desfrunzite.
Toamna dorurilor mele
A trimis pe frunze știri
Și coșarca de nuiele
A umplut-o cu-amintiri.
poezie de Cornelia Neaga
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubito, vine toamna peste toate
Bacovia reintră în portrete
Cad frunze picurând singurătate
Și tu ai gesturi parcă mai încete.
catren de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De m-aș face frunză
de m-aș face frunză sa imbrac copacii
și din lacrimi neaua sa le fiu vesmant
aș pali-n lumina zorilor cu bruma
veșnica mireasa, toamna pe pamant.
și m-as face dor, busuioc in roua
să inmiresmez izvoarele curgand
pe sub crengi ascunse schiopatand in murmur
un lastar de vreme cu trenele de vant.
îmbaind cu soapte scoartele dorminde
și cu noi monturi le-as impodobi
să-nfloresc in iarna prin feresti tacute
din manunchi de ploi, muguri argintii.
câtă gingasie-n palmele intinse
se resafata-n tihna ochilor de jad
ca într-un balet frunzele se-alinta
în pastel de toamna, cu ele si eu cad.
poezie de Loredana Nicoleta Vițelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna de acum
Trece toamna șchiopătând pe cărările știute
și amar pune în pomi lăsând frunze ruginite,
le mai scutură pe jos vânturile învrăjbite
și cât e de lung și lat cimitirul cu morminte.
Trec pe drumuri rar perechi ce își amintesc de multe
și de frunzele din pomi și de vremuri petrecute
și-amintesc de primăveri și albite ierni trecute
și de timpul lor demult cu povești îngălbenite.
Un copil pe două roți calcă morțile uscate
urmărit de mama lui și de două babe cloanțe
și nu știe că pe jos sunt o droaie de frunzițe
și pe margini pomii groși tremurând din crengi golite.
Toamna timpul și-a lungit peste timpul iernii slute
și mai cerne prea încet doar în munții unde-s ciute
și în timpurile ei sunt colindele cântate
și în brazi și-a atârnat beculețe colorate.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna
Frunzele se sfătuiesc,
Ce culori se potrivesc,
Unele roșesc mirate
Altele-s galbui pătate,
Arămii și visătoare
Se aștern pe-alei covoare!
A sosot toamna la noi
Cu belșug și multe ploi,
Păsările plec din țară,
Dar se-ntorc la primăvară.
Toamna ninge? Toamna plouă?
Câte-un pic din amândouă!
Și noi toți îi spunem iară:
Zâna bună din cămară.
poezie de Geanina Boglut
Adăugat de Geanina Boglut
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna murind
Toamna în grădină își acordă vioara.
Plâng strunele jalnic, lung și prelung
Și-n goala odaie acorduri ajung
Și plâng în odaie, și eu din vioară
Plâng strunele toate lung și prelung.
Fereastra e deschisă
vioarele plâng
O, ninge
și toate se sting
Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit
Îmi cade vioara și cad ostenit,
Iar toamna, poetă, cântând a murit.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nervi de toamnă
(Toamna... iar sunt copil)
Toamna... iar sunt copil,
Prezența mea am pierdut-o...
Si iar defilează, umil,
Mizeria uitată de cei ce-au cunoscut-o.
Inima, grea, se izbește-n bizare cadențe....
Oftică, toamna și zdrențe...
Despre asta nu, despre aceea nu,
Frunze la vânt...
Hohu,
Si eu am fost pe pământ,
Dar unde-ai fost tu?
Sunt iar in orașul enorm.
De cei ce se sting, nimeni nu regretă.
Dorm...
Toamna... si amurguri de jale
Pătează cu o spaima violeta
Oglinzile publice, murale.
Adio, visul se ascunde...
Inainte? Inapoi? Oriunde...
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!